Viitorul, mai 1932 (Anul 24, nr. 7276-7299)

1932-05-01 / nr. 7276

S ’ CITE introdus pedeapsa cu moarte! animaţi de torți aceştia să-şi dea creder exbine socoteală, de precedentul creiat, au încurajat violenţa, calea de fapt, sancţiunea personală, adică tocmai căile cari sunt oprite într’o societate civilisată, într’un stat organisat. Dacă dăm dreptul sosoţului a atenta la viaţa infidelei tovarăşe sau la viaţa complicelui, dacă găsim felurite circumstanţe cari să motiveze gestul fioros al asasinatului, atunci unde este limita la care juridiceşte să ne oprim ? Să achităm pe toţi câţi răpim viaţa semenului lor ? De ce să facem distincţii între asasinatul, să zicem sentimental, şi asasinatul la drumul mare ? De ce acela care omoară pentru a fura, ar fi mai uşurat, decât cel ce omoară pentru o ambiţie rău plasată ! lată de ce tocmai pentru admiraţia ce trebue să o purtăm miracolului, pe care nici un Edison nu’l va făptui deodată, să nu achităm cu atâta înlesnire pe cei ce au răpus vieţile semenilor lor. Necazul, irităţia de moment, patima jicnită, nu sunt motive psihice şi morale suficiente pentru a crea impunitatea celor ce au omorât ! Şi dacă n’am introdus pedeapsa cu moarte în legiuirile noastre, ţiuni străine de logică şi de text, de ce să achităm atunci pe aceia le lege, şi-au achitat pe cei ce au cari au practicat-o, *» interesul omorât, cu bună ştiinţă, j lor personal ? _., Cu modul acesta fără ca judecă 1 - » U •■Í PETRONIUS Legislatorii noştri, un spirit filantropic,■esiv, au înlăturat din legislaţia noastră pedeapsa cu moarte, considerând-o ca nepotrivită cu firea, noastră blajină. Ei au socotit că nimic nu e mai vrednic de respectat, de cât minunea ce se chiamă o viaţă de om, şi n’au avut curajul a edicta o penalitate, în care singur Dumnezeu pare a fi curajosul executor. Constatăm, insă, că deşi opinia publică, prin exponentul ei legal, parlamentul şi omenii de stat, au scos pedeapsa cu moarte din rândul sancţiunilor penale posibile, printr’o formă deghizată, ea s’a introdus la noi, de fapt■ căci unele curţi de justiţie, au achitat cu o umanitate ce ne surprinde pe cei ce au omorât, fără putinţa unei negări. Un singur caz este admis de lege, în care asasinatul rămâne nepedepsit, şi anume legitima apărare, căci mai presus de orice altă consideraţiune, nu poţi cere celui ce se vede atacat, a nu riposta ca să-şi apere viaţa. Ar fi prea mult să ceri unui om a fi victima prin persuasiune a unui asasinat îndreptat în contra sa! Dar unele curţi de justiţie, de la noi, dar şi, din ţări străine, s’au lăsat ademenite de considera filing al tfcug-ged al patrulea Ko. 7276 BUCUREŞTI REDACŢIA I HDMNâgSTRfIŢIA STRADA FDGAR QUINET No. 2 !l STRADA R. POINCARE No. 2 Telefoanele: Direcţia 3 — 48.17; Redacţia şi Administraţia 3—49.23 ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului, Strada R. Poincare 17 şi ia toate Agenţiile de Publicitate Manuscrisele nepublicate se distrug, A I IN TARA Un an........... 600 lei I Trei luni...... 150 lei Şase luni.......300 „ Un exemplar 2 „ Institufiuni publicaţi particulare Ifi00 lei anual Un an...........1400 lei I Trei luni .......400 lei Șase luni ... 700 „ I Un exemplar... 6 „ Duminică 1 Mai 1932 O N A M E N TE IN STREINATATI Pentru Experţii Financiari - PROinMA CHELTIELIIOR PUBLICE -BSd33CEB3BEBMB3CTC3BS3BMH8SIJgy Toată problema noastră bugetară este de fapt influenţată de neputinţa statului de a face faţă obligaţiuilor luate. Cu veniturile de care se dispune astazi nu se mai pot suporta cheltuelile de până acum. Veniturle nu se pot spori decât in măsura în care criza economică va fi înlăturată şi mai ales în măsura în care se va putea organiza un mai bun aparat de constatare şi percepere fiscală, în una şi alta cer timp. înlăturarea rizei economice nu atârnă de noi , o mai bună gospodărie financiară atârnă însă numai de noi. Până când vom fi în măsură să ne sporim veniturile, echilibru-l bugetar nu se poate realiza decât prin comprimarea cheltuelilor, la nivelul veniturilor reale de care se dispune. Orice am face, astăzi, aceasta este singura soluţie adevărată şi posibilă. Se pot comprima cheltuelilestatului ? Se mai pot realiza noui economii ? Evident da, hotărât da. Statul suportă încă şi astăzi, o serie întreagă de cheltueli nu numai inutile, dar direct provocatoare. Ele se pot suprima fără ca aparatul de stat să sufere cea mai mică slăbire sau primejduire. Nu avem nevoe de puzderia de subsecretariate ridicole şi inutile de astăzi, nici de nesfârşitu-i număr de secretari generali şi inspectori generali administrativi, nici de armata de şefi de cabinet, nici de automobilele ce umplu curţile ministerelor. Nu avem de ce să cheltuim 50— 60 de milioane cu subsecretariatul presei, când ultimele evenimente au arătat unde merg aceşti bani plătiţi cu atâta suferinţă de contribuabilii români. Nu avem nevoe de atâtea legaţii în străinătate cum nu avem nevoe de atâtea sinecuri care stau cu lunile în străinătate, pentru vagi „misiuni de stat“. Statul a corelat în ultimii ani o serie întreagă de instituţiuni, care îşi aveau poate justificarea, atâta vreme cât ele puteau desfăşura o activitate rodnică pe diferite tărâmuri. Neavând fonduri suficiente cu care să lucreze în mod folositor ele se reduc astăzi la adevărate oficine birocratice şi politice, fără cea mai mică utilitate. Socotim că toate aceste instituţiuni pot fi suspendate sau cel mimn reduse la un număr infim în locul unei Camere de agricultură de fiecare judeţ să rămână una de fiecare provincie. In locul atâtor Camere de Comerţ, să se organizeze asemenea instituţii numai în câteva, centre importante, lăsând filiale în oraşele mici, care să lucreze la localurile prefecturilor. Să se desfiinţeze şi Uniunile lor, tot atât de inutile pe cât de costisitoare. In felul acesta s’ar economisi toate acele importante adiţionale ce se percep astăzi, şi care reprezintă miliarde, şi s’ar evita cheltueli cu personal, chirii, material, automobile, etc., absolut inutile. Nici agricultura, nici Industria nici comerţul ţării nu ar suferi din cauza acestor reduceri, ci mai degrabă ar fi uşurate de sarcini speciale ce suportă fără nici un folos evident. Să se desfiinţeze încă o serie întreagă de regii şi case autonome, ca „Oficiul central de supraveghere“ în frunte, care s’au dovedit nu numai inutile, dar direct primejdioase, prin felul cum s’a gospodărit banul public. In această privinţă se pot realiza mari economii, concediindu-se toată massa de sinecurişti, angajaţi în ultima vreme şi menţinută până astăzi. Să se revizuiască administraţia justiţiei, desfiinţându-se secţii de tribunale inutile şi judecătorii fără procese. Să se oprească sistemul avansurilor pe loc cu judecători de pace cu grad de consilieri de Curte de Casaţie. Să se revizuiască pensionările din ultima vreme, când s’ais acordat pensiuni noui pentru 2 miliarde lei, la toţi nechemaţii, atunci când vechii şi credincioşii slujbaşi ai statului nostru sunt muritori de foame şi primesc astăzi din această cauză pensiuni de mizerie. Să se revizuiască şi să se simplifice toată administraţia cooperatistă de stat, suprimându-se inutilul „Oficiul naţional al cooperaţiei“ unde se face atâta politică de partid şi atâta de puţină cooperaţie. Să se lichideze atâtea întreprinderi de stat deficitare, transformându-se în regii mixte, cu ajutorul întreprinderilor particulare existente (de ex. S. M. R., C. F. R. etc.). Dar câte alte economii nu se pot face ? Ar fi deajuns să se verifice în mod serios, toate numirile şi avansările făcute in ultimii ani în personalul statului şi al administraţiilor locale pentru a se realiza serioase economii. Recunoaştem că şi aceste economii nu se pot face în mod bruscat. Ele trebuesc înseriate şi sistematizate pentru ca nu cumva rezolvarea probleme budgetare să ne ducă în faţa unei probleme sociale a şomajului tot aşa de gravă. Deaceia opera economiilor trebuia începută cu 2—3 ani în urmă. S’a pierdut vreme şi s’a lăsat ca lucrurile să ajungă la situaţia gravă de astăzi, când statul se nărue sub povara unor cheltueli inutile şi de multe ori provocatoare. In materie de economii budgetare va trebui procedat pe baza unui plan general odată cu revizuirea întregului aparat de stat. Va trebui să se înserieze cheltuelile în ordinea însemnătăţii lor, dându-se preferinţă tuturor cheltuelilor necesare funcţionării statului şi suprimându-se fără cruţare tot ce este superflu. In această privinţă, experţii financiari nu pot să ne dea decat îndrumări generale. Ne revine nouă sarcina de a avea patriotizmul şi energia necesară să punem în lucrare acest plan general de economii, de care atârnă însăşi onoarea şi existenţa statului. Guvernul a făcut cunoscut prin ziare că a dat ordine ca pretutindeni, cel puţin acum înainte de Paşti, să se plătească salariile funcţionarilor şi pensiile de tot felul. Ce seriozitate prezintă însă afirmaţiunile unui guvern şi ce temei se poate pune pe ele când se dovedeşte că au fost inexacte, că nu corespund deloc realităţii? Spunem acestea, deoarece din toate părţile ţării ne vin veşti că la cele mai multe din categoriile de funcţionari şi pensionari nu li s’a plătit nimic şi că nici n’ar fi speranţe ca cel puţin azi, în ultima zi cât autorităţile publice au funcţionat, să se fi tradus în fapt ceea ce guvernul a anunţat urbi et orbi. Ştim precis că ori atât la subsecretarul de stat de la finanţe cât şi la secretarul general al departamentului a fost o năvală de Interven r ■BK8S5MMSE3”“-----Ac ţiuni disperate ale prefecţilor, ca să se găsească mijloacele financiare şi să se trimită urgent acreditive spre a se putea achita salariile şi pensiile. Ştim chiar cazurile precise când unii dintre prefecţi nu indrăsnesc să se înapoeze in judeţele lor, cunoscând bine starea de agitaţii şi de nemulţumiri care există din cauza neplă- tei salariilor şi pensiilor. Un şef al unei regiuni şcolare sublinia gravele nemulţumiri ale corpului didactic şi celor în drept, la ministerul de finanţe, că precedând astfel, guvernul dă astfel în braţelecurentelor extremiste pe Învăţători şi profesori, adică in primul rând elementele cele mai de ordine. Mizeria şi spectrul foamei sunt argumente decisive în favorul curentelor extremiste. La acest lucru trebue să se gândească guvernul când lasă fără bucata de pâine necesară pe slujbaşii săi sau pe foştii săi slujbaşi timp de 39—40 de ani, azi pensionari Cu drept cuvânt confratele nostru de dimineaţă „Universul“, care a primit cum am primit şi noi apeluri disperate şi stăruitoare pentru achitarea salariilor şi pensiilor în ajunul sărbătorlor învierii, scrie: „Atragem atenţiunea guvernului asupra acestei cereri colective şi îndreptăţite, spre a lua măsurile cuvenite. „Trebue să se facă tot ce este cu putinţă ca funcţionarii şi pensionarii să aibă mângâerea indispensabilă şi sufletului lor şi serviciilor îndeplinite.“ Este mai mult decât o obligaţie: este o datorie de umanitate şi guvernul neprocedând astfel îş! ia asupra-şi o gravă şi tristă răspundere. MUNCITORII STATULUI Jjatoritatea funcționarilor gl pensionarilor neClătiți In ajunul Paştilor — I ECOURI n Anglia situaţia financiară ameliorându-se, a încetat campania ziarelor, contra călătoriei în străinătate de Paşte. Peste 3000 persoane au debarcait de sărbători în capitala Franţei. La Leningrad s-a deschis în 22 Aprilie, o expoziţie antijaponeză, sub titlul: „Imperialismul Japoniei şi cucerirea Chinei“. Expoziţia a fost organizată în câteva săli ale Academiei de ştiinţe din Leningrad şi exemplarele expuse arată că ea are tendinţe antijaponeze pronunţate. După cuvintele ziarului „Vecernaia Moskva“ expoziţia e a înfăţişa încercările Japoniei pentru cucerirea Manciuriei. Ministerul cehoslovac al instrucţiunii publice a elaborat un nou statut, în baza căruia se va efectua o reorganizare a „Şcoalei libere de ştiinţe politice şi de ziaristică“ din Praga, statut care va intra în vigoare la 1 octombrie a. c. Problema şcoalei libere de ştiinţe politice din Praga, este de a răspândi, a completa şi a aprofonda, educaţia politică şi cunoştinţele în chestiunile politice, economice, sociale, etc. în vederea activităţii publice. Timpul de studii al şcoalei va fi de doi ani. Limba de predare va fi cea cehă și slovacă, dar diferitele prelegeri vor putea fi ţinute și în limba germană, precum și în orice altă limbă. Acţiunea Partidului NAŢIONAL-LIBERAL pentru SALVAREA TARII Acţiunea pe care o desfăşoară partidul naţional-liberal în toată ţara ia proporţiile unei puternici manifestaţii de opinie publică împotriva guvernului. Zi de zi fruntaşii organizaţiilor naţional-liberale din, sate şi oraşe desfăşoară o întinsă activitate pentru a lumina massele populare asupra nenorocirei pe care o reprezintă pentru ţară guvernarea actuală şi pretutindeni se arată contradicţiile între făgăduelile guvernului şi opera înfăptuită. In administraţiile de stat au fost întronate haosul şi domnia bunului plac într’o vreme în care mizeria cumplită apasă asupra tuturor categorilor de cetăţeni. Ca o sfidare a acestei mizerii şi suferinţe generale, guvernul a cărui înlăturare o cere ţara întreagă, creiază posturi noui de demnităţi pe cât de mult retribuite pe atât de inutile accentuând astfel dispreţul faţă de marile nevoi, cărora nu le poate găsi leac. Dacă administraţiile publice se resimt odată cu întregul mecanism de stat de această vădită nepregătire a celor ce ne conduc, de partea cealaltă, în viaţa de toate zilele se adâncesc îngrijorările prin spoirea lipsurilor. Nici o acţiune de întremare şi nici măcar de stăvilire a tendinţei de înăsprire a condiţiilor de viaţă, nu se arată. Partidul naţional-liberal ca organism viu şi factor de realizări cum a dovedi-o în toate grelele împrejurări, îşi face o datorie din a trezi conştiinţele arătându-le perspectivele întunecoase către care sunt îndrumate astăzi interesele statului de o guvernare care a venit, în numele salvărei, dar care este sortită să sfârşească printr-un total faliment dacă existenţa ei ar mai fi prelungită. La semnalul pe care conducerea centrală a partidului l-a dat, toate organizaţiunile din întreaga ţară până în cele mai îndepărtate colţuri au înţeles că imperativul activităţei este ca prin luptă puternic susţinută să execute voinţa generală de salvarea ţărci prin îndepărtarea actualului regim. Acţiunea pornită de partidul naţional liberal îmbrăţişează deopotrivă problemele de stat politice şi naţionale. Creditul paralizat în însăşi puterile lui esenţiale prin legiuirile nesocotite nu-şi mai poate îndeplini funcţia socială din care cauză chiar organismul statului este grav periclitat. Lipsa de autoritate, adăugănduse la o binevoitoare încurajare a curentelor extremiste, poate fi socotită ca o gravă primejdie pentru ordinea socială. De aceia ca expresiune a intereselor naţionale, partidul naţionalliberal obligat de vechea lui tradiţie şi de operele îmfăptuite, îşi afirmă şi azi voinţa de a împiedica desfăşurarea unui proces de descompunere atât de primejdios intereselor superioare ale statului înăuntru şi în afară. La chemarea partidului naţional liberal s’a solidarizat întreaga ţară cu acea încredere şi acel entuziasm cari au condus totdeauna la triumful acţiunilor lui. D-l MacDonald şi DATORIILE de RĂZBOI înainte de a pleca de la Geneva, d-l MacDonald primul ministru al D-l MACDONALD Angliei, a luat parte la dejunul presei internaţionale. Daily Mail a înregistrat declaraţiile pe care d-sa le-a făcut cu privire la problema reparaţiilor şi a datoriilor de război ! „Din cele 32 milioane livre sterline pe care trebuia să le primim de la Reich pentru 15 Decembrie trecut, este sigur că nu vom încasa nimic. „Dată fiind această situaţie, sper că vom putea, la Lausanne, să reorganizăm afacerile europene pe o bază care să ne permită să grăbim sfârşitul crizei. In acest scop este de dorit ca Statele Unite să acorde o prelungire a moratoriului Hoover. D-l Tardieu a oferit, în numele Franţei, un plan care ar aduce o soluţie precisă problemei reparaţiunilor. El propune Germaniei un moratoriu de doi ani, aşa cum îl autoriză planul Young, fiind înţe-les că Franţa va putea reclama Statelor Unite, după dispoziţiile acordului Mellon-Bérenger, o suspendare identică a plătei datoriilor, în timpul aceleiaşi perioade. La sfârşitul acestei perioade de doi ani, se va putea găsi in raportul experţilor de la Ruie o nouă bază care să permită Reichului să-şi reia plăţile fără prejudicii pentru economia sa naţională. După cum se vede, teza susţinută întotdeauna de statele aliate, — mai ales de Franţa, — că există o legătură indisolubilă între plata reparaţiilor şi aceia a datoriilor de război, — a triumfat definitiv fiind până în cele din urmă acceptată și de Statele Unite. Am avut, cu uimire şi încântare, în mână, zilele trecute, „Almanahul Graficei Române“. Almanach al revistei cu acelaş nume, tipărite şi una şi alta în aceleaşi tipariţi ale „Scrisului Românesc“ de la Craiova, ele reprezintă, prin ţinuta produselor editoriale, prin revistă şi prin anuarul ei almanach, un mănunchiu de mijloace de luptă în vederea unei aceleiaşi biruinţi a tiparului românesc. O idee care s’a animat intr’un om. E conducătorul editurei „Scrisul Românesc“. Graţie mâniei energice cu care ştie să-i conducă destinele tipăriturile ei se înfăţişează în haina unei minunat de occidentale technice Estetica tiparului a fost o preocupare cumplit de ignorată, la noi, o bună bucată de vreme. Editura „Cultura Naţională“ a fost cea care a desţelenit un drum nou, în această privinţă. Direcţia unui tipar cu o personalitate aparte o continuă şi „Scrisul Românesc“, adăugând însă acestei griji o alta nouă. Personalitatea sa cere a fi a tiparului însuşi, făcută din elemente pur tipografice, din alegerea literei, din dispoziţia albumilor şi din ordonarea grafică a spaţiilor tipărite, nu din adaosul de esenţă străină al unor decoraţiuni ce ucideau textul, prin încărcarea lor greoaie. Dar personalitatea pe care o vor tiparniţele „Scrisului românesc“ cată să mai fie şi altceva. Ea vrea să fie o expresie proprie a tipăriturei româneşti. Slovele eşite din tiparul dela Vâlcea, dela Târgovişte sau de la Iaşi, din îndemnul unui Coressi, Matei Basarab, Vasile lupu, Şerban Cantacuzino, sau Constatin Brâncoveanu, realizau un act aparte, de familie, ce le deosebea de înruditele slove apusene, altminter nu ca înfăţişare, dar ca atmosferă. Tradiţia unei personalităţi aparte a tiparului nostru există. „Scrisul Românesc“ ar vrea s-o vadă reînviată şi luptă pentru aceasta. Toate elogiile i se cuvin. „Suntem încredinţaţi că vom ajunge să descoperim în noi înşine puncte de plecare pentru o estetică a tiparului în care să triumfe simţul artistic al poporului nostru“. Iată o mândră şi demnă mărturisire, ce nu-ţi apare îmbâcsită de nici o fatuitate când priveşti paginile acestui „Almanach“: Semnate de prof. Iorga, I. Lupaş, Sextil Puşcariu, P. P. Panaitescu, Em. Bucuta, S. Mehedinţi, I. Simionescu, Cezar Petrescu, Agârbiceanu, E. Lovinescu Tudor Vianu, Gr. Tăuşan, Mugur, Teodorescu-Branişte şi V. Malin, o întreagă istorie, filosofie şi teorie a tiparului în genere, a celui românesc în special. Iar trecerea în practică a acestui efort teoretizat o vădeşte, strălucit, prezintarea exterioară a almanahului şi cea a tuturor tipăriturilor ce ne vin din tiparniţa craioveană. Acţiunea „Scrisului Românesc“ e demnă de laudă şi conducătorul ei de omagiu. LLa COMENTĂRI „Grafica română” Activitatea Regiilor Autonome a Porturilor şi a — Lucrări executate şi rezultate dobândite De câtva timp Regia Autonomă a Porturilor face, prin presă, o reclamă extraordinară pentru arăta succesele dobândite cu încasările realizate şi cu lucrările de îmbunătăţiri în porturi. — Este vidlent că pentru marele public, care nu cunoaște nici scopul reclamelor, nici realitatea realizărilor, lucrurile apar ca ceva paradoxal, când la celelalte administrațiuni, cum sunt Căile ferate, Monopolurile, etc., deficitele în exploatare sporesc necontenit din cauza crizei care a atins toate ramurile de activitate ale ţării. Ne propunem a examina mai întâi scopul şi apoi realităţile. Se ştie că din timpul guvernării ţărăniste, care a fericit ţara cu reforme ale căror rezultate se văd, vechea Direcţiune Generală a Porturilor şi Căilor de Comunicaţie pe apă, cu un personal distins şi cu o conducere care a făcut fala ţării, a fost transformată într’o regie autonomă, administrată de un Consiliu de Administraţie costisitor şi nepriceput în materie In capul regiei s’a aşezat un politician de pură speţă, fost redactor la jurnalele ţărăniste şi fost subaltern în ultimul grad al Direcţiunii Generale a Instituţiunii Pentru ca această aşa numită Regie Autonomă să nu mai poată fi controlată de nimeni, d-l Madgearu pe timpul când era atotputernic, conducând toate ministerele a trecut întreaga organizaţiune tehnică dela ministerul comunicaţiilor, unde-i era locul, la ministeril de industrie, unde nu se găseşte nimeni care să ştie ce va să zică un port sau o exploatare a serviciilor fluviale şi maritime. Odată înfăptuită această nenorocită hotărâre, preşedintele acestei regii, degajat de orice control tehnic şi sprijinit de un consiliu compus numai din partizani politici ai d-lui Madgearu, s’a apucat de reforme şi să lanseze proecte, cari vor rămâne de pomină în analele tehnicei româneşti. Cine nu-şi aduce aminte de faimosul canal navigabil dintre Bucureşti şi Dunăre, combătut cu atâta autoritate şi competinţă în coloanele jurnalului nostru. Cine nu a rămas la timp penibil impresionat de proectul ridicol al construcţiunii unui ferryboat între Giurgiu şi Rusciuc! Cine nu-şi reaminteşte de fastuoasele şi costisitoarele plimbări pe Dunăre şi pe Mare ale d-lui Madgearu, Voicu Niţescu şi alţi specialişti (!) ai regimului trecut, însoţiţi de actualul Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Regiei Autonome a Porturilor, când după fiecare plimbare se umpleau coloane kilometrice în jurnale cu fixarea zonelor libere, cu îmbunătăţiri fanteziste în porturi, în fine cu fel de fel de invenţiuni, numai ea să amăgească opinia publică ! Ce s’a ales din toate aceste reclame ? Nimic, absolut nimic căci nici o înfăptuire nu se vede. Din cele arătate mai sus, rezultă aşadar că scopul urmărit prin reclamele din ultimul timp este justificarea menţinerii Regiei Autonome a Porturilor în forma ei actuală, care nu este altceva decât una din nenumăratele reforme costisitoare şi inutile ale fostului regim ţărănist. Pentru a se vedea dacă scopul corespunde unor favorabile realităţi, să examinăm activitatea acestei Regii şi rezultatele obţinute în timpul de când ea funcţionează. Vom începe cu realizările financiare. Dacă cercetăm aceste realizări, observăm că în virtutea impulsiunii imprimate de admirabilele administraţiuni anterioare şi a personalului select care le-a condus, unele servicii lăsate să-şi continue activitatea lor au dat rezultate favorabile, rezultate cu atât mai explicabile cu cât taxele din porturile Dunărene şi cele maritime, au fost aşa de considerabil sporite, încât în anul trecut sub presiunea acelora cari nu mai puteau să le suporte, au fost scăzute ,într’o proporţiune care nu corespunde angajamentelor luate prin convenţiunile internaţioale, ca asemenea taxe să nu poată servi decât îmbunătăţirilor navigaţiunii, iar nici de cum ca taxe fiscale, pentru a acoperi golurile din bugetele Statului, cum s’a întâmplat în ultimul timp. Prin urmare, graţie impulsiuniî administraţiilor anterioare şi a sporirii peste măsură a taxelor din porturi, s’a putut cu adevărat realiza unele excedente, de cari nu a beneficiat navigatiunea, așa cum (Continuare în pag. 2-a) (Continuare In pag. 2-1 \i Politică monetară Compresiune sau Renaţie de N. FURCULESCU Angajat în politica deflaţionistă — evidentă, categorie: legea asanărei datoriilor agricole, legea lchidărei judiciare a datoriilor comerciale, legea chiriilor — guvernul se găseşte în pragul celui de al doilea trimestru bugetar, înfaţa unei situaţii foarte grele Bugetul comprimat la două miliarde lunar, se soldează în primul trimestru cu un considerabil deficit. încasările, împotriva evaluărilor cele mai reduse, refuză să le egaleze. Organizarea şi administrarea aparatului complex al Statului opun rezistenţă pe panta deflation Comprimarea economiei pidilice se face într’un tempo mai lent decât al economiei particulare. Comprimarea însăşi a economiei particulare nu merge în pas egal cu desfiinţarea mijloacelor de plată. In asemenea împrejurări cunoscutul expert economist şi financiar d-l Rist însoţit de numeroşi tehnicieni a sosit în ţară pentru, prima, a studia la faţa locului situaţia financiară şi economică a Romniei, şi secunda a stabili de acord cuorganele internaţionale competente posibilităţile noastre de redresare financiară în prim rând, economică în al doilea rând. Felul însă cum se desenează împrejurările internaţionale sub toate aspectele şi în special de ordin respectiv monetar, financiar şi economic, ne face să considerăm cu oarecare aprehensiune măsurile preluate la Londra (Planul Tardieu) discutate parţial la Geneva (cu ocazia raportului comitetului financiar ataşat Societăţii Naţiunilor) examinate şi la Insbruck (conferinţa Camerei de comerţ internaţională). c° formează prefaţa planului de redresare la noi. Trebue să remarcăm că economia românească serveşte drept câmp de experienţă exerciţiilor de ordin financiar şi monetar. Suntem prima ţară în care se încearcă combaterea efectelor deflaţiei — cu timiditate şi imperfecţiune — prin o quasi teorie a impreviziunei. Sau în alţi termeni am inaugurat şi perseverăm cu sistemul reducerei progresive a întregei acttivităţi economice, diminuând producţia în limitele rezistenţelor şi toate tranzacţunile în aceiaşi măsură, lichidând, ipse facto, toate instituţiile dependinte de aceste tranzacţiuni. In acelaş ritm, tot surplusul mijloacelor de plată, devenite iluzorii, îngheţate sub orice forme, dispar. Francezii cari sunt în teorie partizanii hotărâţi ai deflaţiei1, nu ■ o practică în ţara lor. Un sistem protecţionist la superlativ, menţine la un nivel foarte ridicat preţul tuturor produselor de origină franceză. Spre un preţ ridicat, tinde de altfel (făcând abstracţie de tezaurizarea remarcată de la un timp) pletora mijloacelor de plată în această ţară- In Anglia- efectele deflaţiei au fost oprite prin suspendarea etalonului aur cu toata consecinţele avantajoase (se constată azi) ale accstei măsuri. In America (Statala Unite) efectele deflaţiei au fost oprite, deasemenea prin mijlocul reflaţiei de credite (cuvântul reflaţie a fost inventat de economiştii americani, pentru a înlocui pe acel al inflaţiei,aborat de opinia Publică mondială, graţie unei popularizări neconforme sensului ştiinţific). Majoritatea statelor au recurs la sistemul abandonului etalonului aur pentru a opri efectele deflaţiei, acest sistem fiind de natură a da o mai mare libertate de acţiune în politica, financiară a unui stat, în special cu privire la dirijarea monedei (raportul între cele două puteri de cumpărare, internă şi externă). In ceea ce nu priveşte, dezavantagiile nemăsurate, provenite din procesul forţat de adaptarea economiei leterale la nivelul puterei de cumpărare a monezei pe piaţa internă cu repercusiuni pe terenul social, vor fi încă accentuate, prin rectificarea bugetară obligată fatal de politica deflaţionistă şi prin efortul considerabil al contribuabilului român invers proporţional faţă de cumpărarea ridicată a monezei în interior şi plata obligaţiunilor noastre externe. * Este foarte interesant de re- ’■ marcat felul cum vor fi soluţionate de factorii competenţi, problemele paradoxale şi anume : ridicarea puterei de cumpărare a ‘ consumatorului producător român acentuând politica de deflaţie cu ajutorul planului ce urmează a se stabili, limitarea quantumului obligaţiunilor noastre externe, după sugestiile principiale ale comitetului financiar al Ligei Naţiunilor, acordându-ne, totuşi sarcina unui împrumut de circa un miliard de franci francezi, stabilirea faptului ca numai în urma unui ajutor financiar, împrumut con-, trolat, ne putem reface, când prezidentul conferinţei de la Insbruck d l de, Fonteneile a demonstrat că principala cauză a dificultăţilor prezente ale Statelor dunărene, este uzarea nemăsurată a împrumuturilor externe. Faţă de aceste indescifrabile propoziţii, insurmontabile dificultăţi ce s’au născut ca rezultat direct al politicei de compresiune, este foarte eloquent a urmări rezultatul până azi a politicei reflaţioniste adoptată de guvernul Statelor Unite ale Americei de Nord. Dintrs