Viitorul, noiembrie 1932 (Anul 24, nr. 7430-7454)

1932-11-02 / nr. 7430

Sum al douazeci si patrmea fio. 7430 -Sil i ■ .1 — . . .... 1 1 ..... ■ II BUCUREŞTI REDACŢIA fi ADMINISTRAŢIA STRADA EDGAR QUINET No. 1 I STRADA R. POINCARE No. 11 Telefoanele: Direcţia 3—58.17; Redacţia ţi Administraţia S—49.23 . ’ . ’ ‘; Vv. ■.*** ANUNCIURI COMERCIALE A B O N A MENTE St primesc direct la Administraţia cianid, Strada R. Poincare 17 fi la toate Agenţiile de publicitate Manuscrisele nepublicate •• distrag. IN TARA Un an......... 600 lei I Trei luni...... 150 lei Sase luni......300 * Un exemplar 2 ., institution publice şi particule a 1000 lei anual Miercuri 2 Noembrie 1932 IN STREINATATE Un an..........1400 Iei Trei luni .......400 Iei Șase luni ... 700 „ Un exemplar1... 6 „ Ţara care nu-şi regăseşte ECHILIBRUL Trăim sub zodia celor mai cumplite şi felurite crize pe care le-a străbătut vreodată obştia românească: criză economică, criză financiară, criză socială şi criză politică. Au mai fost desigur împrejurări grele pentru Statul nostru. Le-a străbătut însă cu relativă uşurinţă fiindcă niciodată n’a cunoscut — ca azi — năvala simultană a tuturor crizelor. O criză financiară se poate învinge. Lucrul însă devine mai greu atunci când această criză financiară se încadrează într’o serie de nenumărate dificultăţi anexe, economice şi sociale — la care se adaugă până şi aderenţele unor grave dificultăţi de politică externă. Singurul vinovat al acestei ruperi de echilibru, instrumentul operei distrugătoare şi al zvârlirii noastre în anormal, este conglomeratul naţional-ţărănesc. Acest conglomerat nefiresc, de tendinţe disparate şi de veleităţi sterile, mânat esclusiv de egoismul puterii, a tulburat întreaga viaţă publică a acestei ţări în anii de după războiu, fiindcă n’a pregetat la opoziţie, nici în alegerea mijloacelor de luptă, nici — la guvern — în acţiunea de sectară distrugere. In cei zece ani de opoziţie când alţii guvernau mânaţi numai de idealul creaţiei şi consolidării româneşti, conglomeratul naţional-ţărănesc săpa cu sadică pasiune echilibrul acestei ţări. Nimic n’a fost neglijat. Tot arsenalul resurselor agitatoare a fost utilizat: zece ani, fără întrerupere, s’a ridicat steagul luptei de clasă de către ţărăniştii vechiului regat; în Ardeal s’au ridicat împotriva eforturilor de unificare, barierile celui mai strâmt şi criminal regionalism; iar laurmă, mobilizându-se toată pleava socială a oraşelor şi a satelor, pentru smulgerea puterii ca a unei prăzi, conducătorii naţional-ţărănişti nu s’au sfiit să încurajeze, prin apelul mobilizării lor la Alba-Iulia , toate veleităţile centrifugale ale anumitor minorităţi. Găsind că această acţiune negativă nu e suficientă, agenţii conglomeratului naţional-ţărănesc au trecut graniţa pentru a sabota negocierile financiare ale guvernului român şi a înfăţişa, ceea ce constituia interesele permanente ale Statului , într-o lumină de provizorat. Lupta de clasă, regionalismul, aţâţarea minorităţilor şi discreditarea Statului în afară, iată ciclul acţiunei de opoziţie a partidului naţional-ţărănesc. La Noembrie 1928 — după zece ani — germenii ruperii echilibrului de viaţă şi normală dezvoltare a acestui Stat, erau semănaţi. Roadele lor funeste nu se vedeau încă, fiindcă diferitele guvernări de prestigiu şi de autoritate ale partidului naţional-liberal, serveau de corectiv. Atunci însă când conglomeratul naţional-ţărănesc a fost chemat să dea prima sa guvernare — toţi aceşti germeni de dezechilibru şi de distrugere — semănaţi timp de zece ani — şi-au găsit regimul firesc de liberă dezvoltare. Iată de ce, începând cu prima guvernare naţional-ţărănistă — ţara îşi pierde, din ce în ce mai grav echilibrul. Opera de guvern a desăvârşit acţiunea de opoziţie. Reforma administrativă şi directoratele de tristă memorie au fost prelungirea şi consfinţirea firească a agitaţiei regionaliste. Iar agenţii sau mai exact, speculanţii minorităţilor au început să ridice pretutindeni capul. Desechilibrul s-a întins vertiginos şi a cuprins toată armatura noastră de Stat şi întreaga colectivitate românească. Risipa, jaful şi apetiturile au dus la desechilibrul bugetar. O legiferare sectară a dus la desechilibrul economic al industriilor şi au creat desechilibrul social în care şomajul e primul şi tragicul avertisment. O politică de concesiuni scandaloase a dus la secătuirea resurselor româneşti şi la ruperea echilibrului posibilităţilor noastre de lucru şi de propăşire. Haosul conversiunei a rupt şi un echilibru social — al agriculturei — şi un echilibru economic , acel al creditului. In faţa spectacolului de dezagregare care ni se oferă ne întrebăm dacă nu s’a rupt chiar echilibrul fundamental al politicii noastre externe. In sfârşit, prevaricaţiunea devenind o regulă de aur a guvernărilor naţional ţărăniste, s’a rupt — ceeace este mai grav de cât orice — însuşi echilibrul moral al acestei ţări. Şi cum vreţi ca astăzi ţara aceasta să-şi regăsească acel echilibru de mult pierdut, când o cârmuesc cei cari în zece ani de opoziţie şi trei ani de guvern, au lucrat constant la prăbuşirea lui ? I N AUTORITATE de STAT de MIRCEl DJUVARA Dispariţia autorităţei de stat are oriunde la cataclisme , istoria o dovedeşte. O societate nu poate într’adevăr trăi,fără organizare, iar autoritatea de stat este principala coloană susţinătoare a oricărei organizări sociale. Autoritatea se întemeiază însă în prim rând pe încrederea generală în acţiunea factorilor conducători ai politicii ţarei respective, oricare ar fi divergenţele naturale de concepţii în lupta dintre ei ; ea are astfel la bază credinţa în moralitatea superioară a acestor factori în îndeplinirea îndatoririlor lor, in al doilea rând iată apoi convingerea că acţiunea şi sancţiunile drepte, vor cădea, în orice moment, repede şi energic, din partea organelor etatice asupra acelora cari prin acţiunea lor ilegală ar primejdui interesele generale. Pentru ca autoritatea statului să existe, trebue aşadar ca ea să se întemeeze înainte de toate pe o concepţie morală , statul trebue să fie ocrotitorul real al tuturor intereselor, armonizându-le între ele cu dreptate, cumpătare, rapiditate şi energie pentru binele tuturor. Numai pe această cale statul poate lega interesele sale de aceea ale populaţiunei, câştigând încrederea şi colaborarea tuturor de care are neapărată nevoe în greaua misiune care-i incumbă, mai ales în zilele noastre. Altfel o prăpastie se sapă între stat şi cetăţenii săi, care ajung a-i considera ca strein de ei şi chiar ca vrăjmaşul lor. Nimic nu poate fi mai primejdios decât o asemenea mentalitate, care din nefericire se manifestă tot mai mult şi cu temei la noi şi care duce în mod sigur la catastrofe politice şi sociale. Ţara noastră nu a cunoscut în evoluţia ei din timpurile care au precedat ultimul război, o asemenea criză de autoritate; ea se arată sub o formă tot mai acută de atunci încoace, culminând în timpul de faţă într’o formă care trebue să ne umple sufletele de cele mai grave îngrijorări. Acţiunea de destrămare a început prin propaganda demagogică, desfăşurată fără nici un fel de considerare a intereselor superioare ale statului şi condusă de partidul naţional-ţărănist în timpul opoziţiunei sale. Ea a fost repede întărită apoi prin acţiunea de guvern a aceluiaş partid, preocupat numai să desfiinţeze tot ce a fost înainte de el atât pe terenul moral şi politic cât şi pe cel economic şi să-şi ridice înainte de toate pe sine şi pe partizanii săi. Moralitatea, legalitatea, interesele superioare ale Statului, interesele particulare în fine au fost fiecare şi pe rând nu numai desconsiderate dar şi crunt lovite în însăşi principiile lor. Rezultatul vizibil astăzi, şi prevăzut de noi, încă din 1929 şi 1930, este prăbuşirea complectă a oricărei încrederi în autoritatea de stat şi ca o consecinţă desfiinţarea oricărei încrederi şi în relaţiunile private. Din punctul de vedere material, acestea nu puteau aduce decât sărăcirea generală, prin primejduirea producţiei, a economiei public© şi private şi deci şi a finanţelor statului. In clipa d© azi, când ar fi trebuit să fim mai tari ca oricând spre a înfrunta criza internaţională cu repercusiunii© ce fatal trebuiau să aibe asupra noastră, ne aflăm în condiţiunile cele mai neprielnice în care a fostvreodată societatea noastră în evoluţia ei modernă, şi anume în cea mai desăvârşită dezorientare politică, morală şi economică prevestitoare sinistră a tuturor primejdiilor. Oricare ar fi gravitatea celorlalte probleme care se pun astăzi şi cer o neapărată deslegare, una se impune înainte de toate ca o condiţiune a oricărui început de îndreptare : restabilirea încrederei în acţiunea organelor de stat şi printr’aceasta neîntronarea ordinei morale şi politice- Partidele care nu înţeleg sau nu vor înţelege acest imperativ suprem al momentului, nu numai că nu-şi îndeplinesc misiunea care stă în paza cinstită a intereselor superioare şi permanente, dar contribue eficace şi vertiginos de repede, pe măsură, ce zilele trec, la destrămarea generală. Toate forţele trebue azi să se unească astfel într’o singură direcţiune pe deasupra deosebirilor de concepţie şi de tactică inerente oricărei vieţi normale politice. Trebue să înţelegem odată, nu numai că nimic nu se poate îndrepta, dar că vom merge din rău în mai mult rău, fără o normalizare definitivă a vieţei noastre politice, o acţiune energică, rapidă şi înviorătoare a factorilor conducători, legând iarăşi interesele generale supreme de cel© particulare pe baza morală a încrederei generale, care va aduce de la sine şi renaşterea economică, deslegarea producţiunei din paralizia în care zace şi totodată reînvierea creditului public şi privatei asemenea acţiune, făcută în vederea prezentului şi a viitorului, trebue de asemenea să lege generaţiunile de astăzi de cele cele cari se ridică. Rolul tineretului «st© în această privinţă covârşitor întrucât aduce în cadrele experienţei trecute, nu preocuparea intereselor personal© ci dinamismul şi entusiasmul său organic pentru idealul care se impune. Soldatrizarea lui cu opera constructivă ,este una din condiţiunile renaşterei indispensabile a încrederei generale şi deci a autorităţii de stat. Dacă vrem să nu pierim, — şi nu vom pieri, — trebue să ne pătrundem de necesitatea inexorabilă a unei aşezări morale definitive, fără care nimic nu se mai poate realiza astăzi. Este singura condiţie în care putem sluji cu folos ţara şi Coroana, în clipele acestea de criză fără precedent. Istoria ne arată, că în toate vremurile de grea cumpănă, popoarele nu s’au putut niciodată ridica decât printr’o renaştere morală în conducerea lor politică. ...... . . I Simbrîasii guvernului si SCUMPIREA TRAIUIUI Ziarul „Lupta“ al cărui ideal este să sărute In fiecare zi urmele paşilor d-lui Pan Halipa, — voeşte să facă servicii, guvernului, sau să pară că face. Astfel in chestiunea scumpirei traiului, criticându-ne pentrucă am dat alarma, — scrie : „Scumpirea traiului a avut cauze străine de activitatea cabinetului.„In primul rând, alarmismul inflaţionist a contribuit la o grabnică urcare a preturilor. Iar la răspândirea ştirilor alarmiste, oficioasele liberale au avut partea cea mai mare de vină... „Prin urmre, „Viitorul“ să nu-şi mai dea aere de protector al populaţiei nevoiaşe. Oricât de justificată ar fi îngrijorarea celor ce văd urmările speculei , nimeni în ţara noastră nu este atât de naiv încât să aştepte ieftenirea traiului de la partidul liberal !“ Ce nu fac negustorii din presă pentru un franci Transformă partidul liberal în inflaţionist, — uită declaraţiile d-lor Iunian, Potârcă, Madgearu şi Maniu, cu privire la restabilizare, — falsifică, minte, calomniază ! Dar nu sunt cel puţin inteligenţi. Căci, De coloana alăturată, într’un articol intitulat „mâncăm cozonac fiindcă n’avem pâine“, ziarul Lupta scrie: „In pragul iernei, s’a ivit un spectru, care înspăimântă populaţia nevoiaşă : spectrul scumpete! El apare acum, când momentul psiehologic îl face mai groaznic decât ori când apare pe vreme de şomaj, când singura speranţă a nevoiaşului şi a micului burghez era în tendinţa de ieftenire, ce începuse înainte de zvonurile inflaţioniste. „Dacă dobândirea devizelor e grea, şi dacă e adevărat că aceasta scumpeşte articolele de txwrioţi-, cum se explică însă, că pâinea a fost printre primele articole ce s’au scumpit, şi preţul brânzei autohtone a crescut cu 20 lei la kgr. “ „Scumpirea este nejustificată; ea constă într’o tendinţă de speculă ce nu trebue permisă, mai ales acum, când retragerea biletelor de 100 şi 5000 lei, cărora li se atribuiau „începutul de inflaţie“, dovedeşte hotărârea fermă a celor în drept de a alunga celălalt spectru, „ spectrul inflaţiei“. „Lupta“ adaugă solemn că va continua în numerile viitoare „aceasta anchetă asupra scumpirei traiului“ ! Şi atunci pentru ce ne contestă „Lupta“ meritul de a îi dat alarma în chestiunea scumpirei traiului ? Pentru că nu știe să îndeplinească cu un pic de demnitate trista sarcină ce și-a luat-o. Băcănie, nu gazetărie. Opoziţia noastră faţă de regimul prăbuşirei Guvernul care a acumulat într-o atât de scurtă vreme toate păcatele şi toate greşelile, şi care ilustrează cu prisosinţă regimul naţional-ţărănesc, producătorul dezastrului tatei, îndrăsneşte prin foile ce-i susţin, a se plânge de felul cum partidul liberal face opoziţie. Am fi prea neîndurători, şi am fi prea cruz»! Opoziţia ce o facem noi, guvernului ar fi astfel mai violentă decât se cere, mai aspră decât se doreşte... probabil de cei vinovaţi! Dacă comparăm însă, opoziţia noastră civilizată, opoziţia noastră, desfăşurată în cadrul celei mai stricte legalităţi şi cu grija permanentă a nu atinge liniştea ţărei, cu opoziţia naţional-ţărănistă, nici un om cu simţul dreptăţei şi cu obiectivitate nu va putea să nu recunoască cât de departe e felul nostru de a ne prezenta, în opoziţie ca partid de guvernământ, cu anarhismul opoziţiei naţional-ţărăneste de altădată ! In parlamentul de altădată nu se putea lucra. Se introdusese moravurile din parlamentul de la Pesta; orice măsură bună, orice lege cugetată era boicotată. Se proectau margini contra Bucureştilor; se făcuse un parlam-it special, aruncând dispreţul asupra celui real, se arunca la fiecare pas calomnia că guvernul liberal nu reprezintă voinţa ţărei ; şi ţara trăia astfel permanent în agitaţia produsă de-o opoziţie Care se inspira când dela Moscova, când dela Stambulinski, când din cadrul celei mai desfrânate demagogii Şi oamenii cari ari agitat şi au tulburat ţara în opoziţie, cari au cercat, să se surpe principiul autoritate! în stat, oamenii cari recurg, în opoziţie, la şantajul politic al izolărilor ce voese să arate că se plănueşte ceva contra formei însări de guvernământ, aceşti oameni se plâng de prea aspra noastră opoziţie ! Partidul liberal este prea conscient de răspunderea ce-o are faţă de ţară, e prea respectuos de ordinea internă, pentru a face opoziţia demoralizantă şi disolvantă, cum o făcea partidul care azi ne guvernează. Dar pentru scrumilee noastre, luminate de respectul liniştei şi ordine în această ţară, ni se pare că nu merităm reproşurile unui regim care a dat exemplul la guvern şi în opozie a dispreţului de orice interes mare şi naţional. Regimul care a provocat prăbuşirea tărei nu trebue să ne dea nouă lecţii de cinism,, şi de respect al legalismului! Am făcut prea multe sacrificii, pentru a primi şi învinuirile celor ce au creiat falimentul moral, dezastrul economiei şi discreditul în afară al tărei! w ■ ■ HOTE CINCINAT PAVELESCU jt’are sassteci de anii Dacă in fuga nebună a anilor, a-Aa fost astfel^ bardul primăverei, Și nn versarea omului vârstnic repre-'trimisul albăstrumilor și al aurului mintă iluzia unui popas, nu e mai pufin adevărat că sărbătorind personalitatea eminentă ii aducem aminte că cea mai preţioasă dintre glorii, cea a tinereţei a pierdut-o fără speranţa unei reveniri. A doua tinereţe ? Subiect de teatru. Tinereţea e mirajul unui apus care pare cu atât mai minunat, cu cât soarele vieţei mâine nu va mai apare pe cerul nostru. De aceea nu fără melancolie am luat cunoştinţă de cei 60 de ani — cu douăzeci de ani mai mult decât vârsta în care diavolul îl pune pe om la cercare! — pe care poetul şăgalnic, duiosul cântăreţ al visurilor tinereşti, spiritualul epigramist, care intr’o scânteie de idei, luminează o lume. Cincinat Pavelescu îi a împlinit, fără să ştie cum. Căci Cincinat Pavelescu este tinereţea noastră, este tinereţea tuturor. A trecut prin viaţă ca un autentic trubadur, a cântat sub balcoane înflorite în lumini de lună hiălbind pereţi, a adus în saloane selecte nobleţea spiritului românesc prinsă in cadenţa versurilor spumoase ca o cupă de şampanie şi fin lucrată ca o dantelă de Chantilly ; a pus în prozaismul vieţei, cântecul şi visul; a adus în banchetul banal explozia glumei fine, şi din înălţimi. Dar Cincinat Pavelescu poet autentic şi mare, este prea mult om de spirit ca să nu se fi răzbunat cu anticipaţie contra Demonului rău ce voeşte să facă bătrân pe cel care are privilegiul tinereţei, nesfârşite, — şi să nu fi tăiat în acelaşimp pofta acelor care şi-au permis a ironisa senectutea ce nu-l poate atinge, şi de aceea unui foarte tânăr scriitor care îl făcea, fără delicateţă, bătrân, Cincinat îl loveşte cu epigrama următoare: Eşti mult mai tânăr decât mine, Şi’n glume foarte priceput Dar eu îţi spun dela’nceput: Vorbind de vârstă nu faci bine! E dintre legile fatale Că omul, chiar octogenar, Mai tânăr e ca un măgar De vârsta dumitale ! Faţă de această sublimat corosivă epigramă, cine ar mai avea curajul să acuze pe Cincinat de vina de-a fi peste douăzeci de ani, octogenarul, pe care îl vom sărbători atunci cu toţii, fără să ne mai fie teamă de epigrama sa? Dar cine ştie dacă, la acea serbare nu vom fi reţinuţi în casă ? PETRONIUS Procesul de descompunere al par* tidului naţional-ţărănesc Partidul naţional-ţărănesc se descompune. După gruparea d-luî Gr. Junian, din judeţul Gorj, după acţiunea din Ardeal a d-lui Aurel Vlad, — sprijinită de societatea „Solidaritatea“ a băncilor româneşti, — iată că aproape întreaga organizaţie national-ţărănistă din Muscel demisioează din partid, declarând în scris d-lui Iunian că aderă la acţiunea sa politică. In adresa pe care au trimis-o d-lui Maniu, fruntaşii naţional-ţărănişti de la Muscel afirmă că conducerea partidului national-ţărănesc a părăsit programul initial cu care s’a angajat în faţa tărei, a renunţat la idealurile vechi, spre a se îndrepta ,.spre soluţii streine de menirea sa“. Aşadar, la Muscel, d-l Mihalache a rămas aproape singur, celelalte elemente trecând la disidenta d-lui Iunian. Şi totuşi oficiosul guvernamental „Dreptatea“ susţine că partidul este „omogen şi solidar“, în jurul d-lui Maniu. Dar procesul de descompunere este în plină desfăşurare. ! O zi în care economia va fi serbată cu toate onorurile dictate în asemenea ocaziii... Şi totuşi ceva de necrezut!... Economiile statelor vor fi serbate sau ale particularilor ! Un bătrân a dat însă explicaţiile necesare : — „Va fi luminat şi îndemnat publicul de toate categoriile Să ia în serios această latură a vieţei, căci fără economii nu se mai poate trăi. Aşa de ex. nu se va cumpăra nimic de prisos. Nu se vor face mese nici zaiafeturi. Şi mai ales se va renunţa la sportul de a se arunca praf în ochii semenilor noştri. Ce minunat lucru este economia ! Numai că pentru a o practica este absolut necesar ca să aibă întâi omul, cele ce’i sunt strict necesare. Ori, făcând socoteală cu un creion pe o filă de hârtie s’ar putea face consta,taten, că sunt mai mulți, cei cari n’au strictul necesar, decât cei cari au posibilitatea de a asculta frumoasele îndemnuri pentru economie. — Și apoi economie se tot face chiar și de cei cari au ce risipi; dovadă sunt toaletele femenine. Dacă e mai multă mătasă spre duşumele, în schimb sus, câtă economie ? Bustul aproape nud... Și ce-i regimul de slăbire, dacă nu o economie bine calculată — a adăugat hâtrul nostru cu un rictus mefistofelic. Banii câţi au mai rămas din degringolada băncilor, stau închişi în „safeuri“ asta nu-i economie ! Şi mali întrebaţi pe negustori şi pe mulţi alţii cari trăesc din industrii. Nu se resimt ei din „economia“ produsă de nesfârşitele crize ! Bineînţeles că sunt pe lume şi oameni cari aruncă banii munciţi prin tot soiul de localuri de petreceri pe când ai lor fac o straşnică economie forţată. Ori viciul şi zăpăceala greu se ridică în toate timpurile. Când predomiină sărăcia, a vorbi de economii înseamnă a descreţi multe frunţi, căci bieţii oameni trebue să zâmbească. Traiul se scumpeşte, câştigurile nu se urcă aşa că ideia de economie deşi foarte bună, trece în lumea fără de fiinţă , un ideal şi acesta, ca şi o călătorie prin cine ştie ce ţării de cari am citit că sunt minunate a, nt. h. Preocupări SARBATOAREA ECONOMIEI... „Corbii stăpânirei“ P- 0CCU şi chibriturile . Concesionarea chibriturilor a fost aplaudată cu entuziasm, la timpul ei, de d-nul Sever Bocu, a cărui admiraţie pentru guvernul naţional ţărănist care o făcea, îmbrăca forma celor mai elogioase articole publicate în ziarul Vestul. Astăzi însă, d-l Sever Bocu nu găseşte cuvinte ca să-şi exprime indignarea faţă de această înstreinare şi de procedeele întrebuinţate de „corbii stăpânirei“ în aplicarea acestui monstruos monopol. În adevăr, gazeta d-lui Sever Bocu, începe aşa : „Suntem monopolizaţi“. Agenţii copoi ai C. A. M-ului adulmecă zeloşi, la răspântii căutându-şi prada. AŞa le prescrie datoria... Nu suntem împotriva legei — ea este DEL . Şi pentru noi, Bună rea, este deci a noastră. Libertatea însă nu poate fi legiferată, respectiv, monopolizată (?) Pentru ea neamul românesc a lăcrămat şi, sângerat din belşug. Strămoşii noştri şi părinţii, n’au trecut prin purgatoriul milenar al sclaviei pentru ca astăzi să fim, acostaţi pe drumuri de toţi nădrăganii „C. A. M-ului“ sau ele orice răcan în uniforma de jandarmi. .....Dacă astăzi o cutie de chibrituri e mai scumpă de ex. ca un kilogram de struguri , amnarul, cremenea şi iasca strămoşilor, sunt tot atât de bune şi satisfăcătoare. Ori aceste trei obiecte sunt proscrise iar contravenienţii drastic amendaţi, „Vestul“ are apoi accese, de revoltă împotriva mijloacelor inchizitoriale întrebuinţate în vederea descoperirei abaterilor de la legea monopolului. Prin urmare, atac pe faţă contra ,,brichetarilor şi găinarilor“ sau indirect împotriva autorilor acestei instreinări, de pe urma căreia, ţăranul român este sfâşiat de „corbii stăpânirei“. Ce Va făcut pe d-l Bocu să deschidă prin ziarul său focul împotriva partidului şi a prietenilor săi din guvern, când aceştia i-au întins o mână atât de prietenească, scăpădu-l dintr-o gravă încurcătură judiciară în care telefonul ministerului de finanţe şi complicitatea celui de justiţie au avut un rol atât de miraculos ? In orice caz, d-l Bocu este al partidului national-ţărănist si partidul national-ţărănist este al concesionarilor, al înstreinărilor si al capitulărilor. Eşirea d-lui Bocu să fie o lepădare ?. . Ne îndoim. _ ' • Este, atunci, o constatare, cu atât mai dureroasă cu cât se referă la un lucru asupra, căruia opinia publică s’a pronunțat fără ca guvernul s’o bage în seamă. Din afară NOUL GUVERN BELGIAN Presa franceză se ocupă de situaţiunea politică din Belgia, în D-l HYMANS ministru de externe al Belgiei urma demisiunei guvernului Renkin şi a construirei ministerului Brocqueville. • •, ■ O serie de desocorduri au ruinat cabinetul Renkin. Dar coaliţia dintre liberali şi catolici s’a refăcut sub presidenţia d-lui de Broqueville. întrebarea este dacă neînţelegerile vor putea fi aplanate pentru a se împiedica venirea la putere a socialiştilor. Pentru pregătirea însănoşirii sale financiare, Belgia are nevoie de un minister puternic. De asemenea, gravele preocupări internaţionale cer un guvern tare. Presa f franceză salută cu satisfacţie cabinetul Broqueville, spunând că omul care a acceptat cu curagiu, în ajunul războiului, armamentele belgiene, fără de cari catastrofa ar fi fost şi mai mare, este calificat să conducă politica belgiană în vremurile de azi. Cât priveşte menţinerea d-lui Hymans la ministerul afacerilor, streine, ea este privită de asemenea ca un semn că colaborarea franco-belgiană va continua tot aşa de strânsă ca şi până acuma.