Viitorul, februarie 1933 (Anul 25, nr. 7505-7528)

1933-02-01 / nr. 7505

Anul al douăzeci şi cincilea No. BUCUREŞTI REDACŢIA I ADMINISTRAŢIA STRADA EDGAR QUINET No. 1 R STRADA R. POINCARE No. 17 Telefoanele: Direcţia 3—58.17; Redacţia Il Administraţia 3—49.23 ANUNCIURI COMERCIALE se primesc direct la Administraţia ziarului, Strada R. Poincare 17 şi la toate Agenţiile de Publicitate Manuscrisele nepublicate se distrug. A B IN TARA Un an........... 600 lei | Trei luni.......150 lei Şase luni....... 300 „ | Un exemplar 2 „ Institution! publica fl particulara 1000 lai anual Miercuri 1 februarie 1933 O N A M E N T E IN STRI Un an.........1400 lei Sase luni ... 700 ., ill Trei luni .......400 lei Un exemplar... 6 „ Peia primejdie la SALVARE Acţiunea si rolul Partidului National-liberal — In mijlocul haosului politic de astăzi şi al desnădejdei generale cuvântul partidului Naţional-Liberal a răsunat luminos, hotărât şi înviorător. Declaraţiile făcute de d-l Duca, preşedintele partidului, cu prilejul manifestaţiunei de Vineri seara au astfel o însemnătate deosebită nu numai prin cuprinsul şi prin înaltul lor înţeles politic, dar şi prin împrejurările şi prin întreaga atmosferă în care aceste declaraţiuni au fost rostite. Căci mai apăsătoare decât însăşi greutăţile cu care ţara are astăzi de luptat, este tocmai această atmosferă în care suferinţele, nemulţumirile şi protestele iau forme şi caractere de natură a provoca cele mai legitime îngrijorări. Preşedintele partidului Naţional-Liberal a ţinut să fixeze şi să pună în evidenţă această îngrijorătoare stare de spirit şi primejdia reală ce ameninţă ţara, din zi în zi mai accentuată. Nu este vorba de impresiuni, ci, din nenorocire, de realităţi positive. Pe deasupra tuturor lipsurilor şi suferinţelor simţite de toate clasele muncitoare şi producătoare ale ţărei, criza morală provoacă o stare de revoltă generală ce poate uşor degenera în agitaţiuni şi isbucniri colective primejdioase. Partidul Naţional-Liberal şi-a făcut datoria de a denunţa prin toate mijloacele pericolul ce ameninţă ţara de pe urma unei guvernări nefaste, dar glasul său nu a fost până acuma ascultat. Regimul naţional-ţărănesc continuă, — împotriva oricărei logice şi oricărui simţimânt de încredere al opiniei publice, — opera lui nefastă de destrămare a ţărei. Dar atitudinea adânc patriotică a partidului Naţional-Liberal nu a fost numai aceea de critică negativă a unor adversari incapabili de a face faţă greutăţilor situaţiei ţărei. îngrijorarea îndreptăţită nu l’a împiedicat ca în aelaşi timp cu lupta mântuitoare pentru Înlăturarea unui regim nefast, să pregătească cu hotărâre opera de salvare a ţărei, de stăpânire a răului şi de creare a condiţiunilor în care România întregită să se desvolte şi să se consolideze. „Oricât de mari ar fi greutăţile, oricât de dureroase sacrificiile ce se impun, a zis preşedintei partidului Naţional-Liberal, avem totuşi convingerea nestrămutată că suntem în măsură să facem faţă împrejurărilor şi să vindecăm rănile cari ne duc astăzi la pieire“ Această hotărâre neclintită, această conştiinţă a răspunderilor şi a putinţelor de realizare a partidului Naţional-Liberal în opera de salvare a ţărei, — atât de cuprinzător exprimată de d-l Duca, — este împărtăşită de ţara întreagă, care vede într’ânsul singura sa nădejde de viitor. Având încrederea obştească alăturide încrederea în puterile sale proprii, partidul naţional-liberal va continua până la izbândă lupta pentru salvarea ţării. ! MOTE CUTIUŢA FERMECATA Despre importanţa culturală ,irei _ am putea spune diabolicei descoperiri — a transmisiunei sonore Şi a difusiunei prin Radio s’a discutat îndeajuns. Am dori sa insistăm aci asupra rolului ce poate ţine cu succes radio în viaţa de înţelegere şi de iubire între oameni Avem un exemplu recent. O biată familie atinsă de marea nenorocire de a fi pierdut pe una din membrele ei, anunţă o ramură de la Brăila pe copiii din Bucureşti, că mama lor a murit la Brăila. Ei află pe calea aerului, o durere ce i-a lovit, şi care le-ar fi fost altfel tăinuită fără intervenţia comunicaţiei la Radio, telegraf, telefon, ori drum de fier fiind inutilisabile în timpul blocărei zăpezilor şi viscolului. Al exemplu. Pe vară se anunţau la Radio că aceia ce au fost muşcaţi de un câine într’o suburbie, să se ducă imediat la institutul antirabic, câinele acela fiind turbat. Iată comunicări utile, salvatoare chiar. Dar cât folos şi ce mare importanţă are radio în legătura dintre oameni, nimic nu o poate mai bine arăta decât pasiunea cu care oamenii cari aparţin aceleiaşi ţări, ascultă glasul limbei lor scumpe, atunci când sunt în depărtare. Ne închipuim numai ce răscolire ,a inimelor marinarilor, cari pierduţi pe întinderea mărilor îndepărtate, aud glasul ţării lor, venit prin văzduh! Marea descoperire a captărei undelor herziene face parte astfel din marele arsenal al solidarităței omeneşti, care sperăm că va fi antidotul cel mai puternic al spiritului vrăjmăşesc ce duce la războaie. Prin „radio11 stăm când vrem contact cu muzica străină, cu conferinţa străină, cu informa- ții străine, încât idealul acela al stoicilor antici, ca fiecare cetăţean să devină un cetăţean al lumei, apare-se a fi ajuns la punctul în care el va deveni o realitate. Poporul român are o vorbă plină de înţelepciune : „ochii cari nu se văd, se uită“. Aşa e şi în cadrul vieţei internaţionale. Neamurile pământului sunt gata să se încaere, când nu se cunosc. Dar ce mijloc mai practic, mai eficace şi mai operant ca seminţiile pământului să se cunoască între ele, decât prin fermecatul radio, în care oamenii din toate ţările se pot asculta cu uşurinţă, învârtind un nasture dela cutiuţa ce conţine lumea toată ? PETRONIUS Economiile naţional-ţăraniste D-1 Y. Madgeanu are un nou atac de nervi. D-sa protestează, des minte, polemizează, asupra tuturor chestiunilor pe care este chemat să le rezolve. De ani întregi are aceiaşi politică. Acuză adversarii de păcate imaginare şi totodată se plânge că este calomniat De câte ori politica d-sale a fost discutată de la tribuna Parlamentului sau în presă — de atâtea ori a avut de înregistrat numai înfrângeri. Aceasta nu-l împiedecă să stărue în ea şi pentru a o apăra, să recurgă la un întreg sistem de falsificare a realităţilor. Azi d. Madgearu falsifică realitatea în ceia ce priveşte situaţia financiară, bugetul, legile financiare, salariile şi pensiile funcţionarilor, activitatea caselor autonome etc. De aceia are nevoe de atâtea declaraţii şi expuneri. Noi nu voim să-l mai contrazicem: evenimentele îi vor da cea mai sângeroasă desmintire, prin consecinţele tragice ale întregei d-sale politici. Este un punct care trebue totuşi discutat, acel al economiilor naţional-ţărăniste. Strâns cu uşa de către organizaţiile funcţionarilor publici, d. Madgearu recurge la afirmaţiuni pe deantregul false, pentru a dovedi că guvernările a * nimic! •A cestui partid au fost pilde de economie şi bună gospodărie! Am arătat cu cifre ce au însemnat aceste guvernări. D. Madgearu se declară gata să facă dovada contrarie. Nu-1 credem, și avem motive puternice pentru aceasta. In adevăr, tot domnul Madgearu s’a oferit să facă dovada că la casele autonome, departe de a se risipi avutia statului, ea este admirabil administrată și sporită. A făcut această dovadă ? Nu. Dimpotrivă azi, în fata indignării opiniei pubiice, voeste să desființeze pe cele mai jefuitoare dintre aceste case, pentm a nu mai fi silit să dea socoteală de creaţiunîle d-sale. Acesta e sistemul d-lui Madgearu, sistem care azi nu mai poate prinde: face o declaraţie răsunătoare de pe banca ministerială sau printr’un comunicat de presă ; apoi, speculează asupra acestei declaraţii, pe care o ia drept literă de evanghelie, cu toate că prin ea, n’a dovedit nimic. „Vă vom dovedi aici cu cifre, cât de folositoare sunt casele autonome şi toţi acei cari le calomniază vor intra în pământ“. Aşa tuna d. Madgearu de pe banca ministerială, acum câteva luni. Dar de atunci a făcut parte din trei guverne Şi n’a dovedit Acelaş sistem cu funcţionarii: afirmă fără a proba nimic. Bugetele naţional-ţârăniste şi Monitorul Oficial sunt însă documente ce nu pot fi combătute de afirmaţiile sforăitoare ale d-lui Madgeanu. S’au numit zeci de mii de funcţionari politici, fără nici o necesitate reală şi s’au cheltuit anual 3 miliarde cu salariile lor. Iată tragicul adevăr care strânge ca un cleşte toate guvernele naţional-ţărăniste. Ori, un regim care a provocat această anarhie bugetară, nu are nici autoritatea morală de a lua pâinea de la gura slujbaşilor de carieră, nici pe aceia de a vorbi de economii. A mai făcut-o de multe ori. Sunt încă în mintea tuturor miile de pensionări ilegale, trecerile în cadrul auxiliar a altor mii de slujbaşi precum şi cele câteva curbe de sacrificiu ,aplicate de naţional-ţărănişti. La ce-au folosit toate aceste sângeroase sacrificii ? La plasarea partizanilor, la risipa şi jaful prietenilor politici ai d-lui Madgearu. Atunci pentru ce ar mai răbda funcţionarii noii amputări? Pentru ce ar pleca umiliţi capetele ? Ei, ca şi opinia publică, sunt sătui de „economiile“ regimului. Si nu declaraţiile d-lui Madgearu, principalul vinovat, îi va convinge. Agentură de elită Tehnică şi experienţă .Sub pretextul unei mai bune legiferări, în special în materie economică, guvernele naţional-ţărăniste au înfiinţat „oficiile de studii“ şi „consilierii tehnici“ pe lângă unele ministere, cu o ierarhie aparte de cea a funcţionarilor de carieră. Mai întâi ce est® un „consilier tehnic“ aşa cum se prezintă după activitatea pe care o desfăşoară ? Un partizan care n’a putut fi ales în parlament Şi căruia nu i s’a dat altă însărcinare bine remunerată se numeşte prin intervenţia clubului central, consilier tehnic la un departament. Nu are birou de lucru, cutreeră din serviciu în serviciu pentru diverse chestiuni electorale, nu este niciodată consultat, dar este întotdeauna printre primii membri a vreunei delegaexpediată misiunea. . Oficiile de studii? Majoritatea membrilor sunt recrutaţi din clienţii secţiilor cercului de studii al partidului naţional - ţărănesc Mai exact, aceste secţii au fost luate de la club şi transportate la ministere la care s-au mai adăugat şi câţiva tineri muncitori care au răzbit cu greu să se impună alături de aceşti privilegiaţi ai soartei.. Şi la aceste creaţiuni, ierarhia este cu totul aparte ca la corpul funcţionăresc pentru a se putea aranja şi retribuţii de elită. Ce activitate au aceste ofei de studii ? După titulatură şi sacrificiile ce se fac, ar însemna că s’a realizat o mare operă administrativă, adăogându-se la aparatul obişnuit de stat adevărate laboratoare din care fii care pleacă în străinătate. Deces zilnic „soluţii“ potrivite la gradata aceasta, la câteva zeci de mii dele probleme de stat. În realitate de cei se mai adaugă şi diferenţele însă, atmosfera din birourile lor de valută după ţara in care este seamănă mai mult cu nişte colţuri îmbâcsite de cafenea, în care se face lectura cotidianelor româneşti şi străine, se răsfoesc reviste, se furmează, bea cafea şi diseută. De ce ? Fiindcă unii miniştri au avut curiozitatea să pună la încercare marea capacitate a acestor creaţii a cluburilor guvernamenale şi au cules decepţii. S-au dat de pildă însărcinări cari priveau întocmiri de proecte sau numai de expuneri de motive. După îndelungi opinteli, rezultatele au fost penibile. Miniştrii au fost puşi în situaţia de a arunca in bucăţi la coş, opera sforţărilor anumitor cercuri de studii. Dacă acestea sunt realizările, nu este dureros să se sacrifice banul public pentru o astfel de agentură de elită lipsită de pregătirea tehnică şi de experienţă ce se cere unor astfel de însărcinări ? V. G. BARCA v5.=S = 5,5--=5s Haret in corespondenţă - Un bărbat de stat preocupat trtis de problemele culturale — de GR. TAUŞAN Marele om de şcoală, a cărui amintire a fost reîmprospătată cu toată căldura şi sinceritatea unei generaţii care azi înţelege şi mai bine decât în trecut pe Spiru Haret, a fost în viaţa ce nu se vedea in public, tot aşa de mare, de entusiast, de pasionat de problemele superioare, cum se manifesta în public, în parlament, în articole de ziar, în conferinţe. Spiru Haret apare astfel ca unul din cei mai sinceri iubitori de problemele culturei, şi de mersul şcoalei, deoarece în viaţa lui oarecum intimă , în corespondenţa ce niciodată nu credea, poate, că va fi descoperită şi publicată, este tot acelaşi preocupat de cultură, tot acelaşi om iubitor de şcoală şi de învăţătură, înzestrat cu o putere de muncă, ce pornea din căldura inimei sale şi din profunzimea convingerilor, Haret a desfăşurat o activitate extraordinară în corespondenţa enormă ce-o ducea cu toţi cei cărora voia să le imprime o directivă, să le dea un sfat, să-i mustre uneori şi alteori să-i încurajeze. Pentru marele democrat Haret nu existau oameni mari şi mici, căci oricine i se adresa lui, fie cât de mărunt, trebuia să primească un răspuns lă- mmm GUVERNULji COROANA — Politica de duplicitate continuă — Pe măsură ce d-nii Mihalache îşi înteţesc ----------- pe tema modului cum au fost obligaţi să plece de la guvern, presa oficioasă nafional-ţărănistă duce o campanie de violenţe la adresa Coroanei. Maniu şi In ce situaţie se aşează partiatacurile rolul naţional-ţărănesc, atunci când beneficiază de toate avantagiile guvernărei, iar pe de altă parte începe de la periferie o campanie de violenţe împotriva Coroanei. Sunt lămuriri care se impun în afară de aluziile „Dreptu ’ pentru ca ţara să ştie politica pe tei“ sau de eşirile directe ale „Pa care o urmăreşte partidul de la trnei“, am semnalat la vreme ati- ‘ guvernitudinea ziarului „Vestul“ organ al partidului naţional-ţărănesc din Banat, condus de d. Sever Bocu fost ministru şi fruntaş guvernamental. Iji numărul de Sâmbătă 28 Ianuarie, acest ziar national-ţărănist, ocupându-se de faptul ca d. Maniu înplinise 60 de ani la 8 Ianuarie, adică tocmai când se declarase criza de guvern, găseşte priejul să arunce o serie de atacuri la adresa Coroanei. Ce atitudine are guvernul faţăde presa national-ţărănistă care procedează în modul acesta muritor. Din acest punct de vedere este minunată activitatea ce a desfăşurat-o Haret, în corespondenţa cu învăţătorii. Nemulţumit, ca orice om de acţiune şi de convingere sinceră, cu circulara oficială, cu dispoziţia legei ori regulamentului, Haret adăuga la rigiditatea oficială, biletul prietenos adresat învăţătorului din cel mai depărtat cătun. Haret considera mai ales pe învăţători, ca copiii lui sufleteşti, şi de aceea le scria părinteşte, le dădea sfaturi, îi mustra, cum scriam mai sus, cu blândeţe, dar mai ales cu un simţ de dreptate deosebit de puternic. Dacă s’ar fi putut păstra şi strânge toată această corespondenţă pe care Spiru Haret a avut-o cu ,învăţătorii săi“ s’ar forma una din cele mai preţioase documentări a SPIRU HARET A ECOURI datorul australian, şef de escadrilă Bert Hinckler a plecat de aerodromul Faltham, (Middlesex) spre Australia, cu intenţia de a parcurge într’o singură zi 1600 km. şi de a rămâne o noapte la Brindisi. Dar de la plecare nu se mai ştie nimic despre interpriciul aviator. La Paris într’un debit din str. Mauffetard isbucnind o încăerare între clienţi, o d-nă a alergat în stradă spărgând geamul aparatului telefonic special. Dar în spaima ei a nimerit la telefonul pentru pompieri. Totuşi bătăuşii au fost arestaţi, în hazul spectatorilor. Mr. Ruch, episcop la Strasburg a fost ales membru al Academiei de ştiinţe morale şi politice, în locul rămas vacant prin decesul d. Inssbrand. Împărăteasa Japoniei aşteaptă ceasul unei a cincea naşteri. Se fac rugăciuni în întregul imperiu ca să se nască un moştenitor al tronului, familia imperială până acum are patru fiice. Vasele de război columbiene au primit ordine să plece de la Manaos la frontieră. l (Continuare în pag. 2) a felului cum „omul şcoalei“ înţelegea rolul şi misiunea sa de animator şi de iubitor al oamenilor de cultură. Interesante din acest punct de vedere sunt scrisorile lui Haret, ce le găsim reproduse în atât de preţioasa şi mult trudnica lucrare bibliografică ce ne-a dat d. Torouţiu („Studii şi documente literare, vol. III „Junimea“, adresate lui Nicolae Gane intre anii 1897—1906. Iată cum îl preocupa chestiunea clădirilor şcolare, dat fiind că şcoala nu poate trăi, funcţiona şi propăşi fără un local propriu, curat şi chemător de energii tinere . Mult stimate D-le Gane, Profit de aceste câteva zile de odihnă relativă, pentru a vă scrie în chestia clădirei şcolilor rurale cari precum ştiţi stau foarte rău cam peste tot. Cu toate acestea, în ultimile două veri, în foarte multe judeţe, a fost o deşteptare foarte îmbucurătoare. Comunele rurale, parte cu fondurile lor proprii, parte cu ajutoarele dela săteni, dela proprietari sau dela judeţ, au clădit un număr foarte mare de locale bune, în condiţii foarte bune de ieftinătate. Sunt însă unele judeţe în care mişcarea aceasta a rămas foarte înapoi, şi printre acestea este şi judeţul Iaşi. Care să fie cauza? Să fie că comunele sunt acolo mai îndărătnice decât pe aiurea ? Căci, ca sărăcie, sunt alte judeţe cari stau mult mai rău, şi cari cu toate acestea tot au mişcat ceva. Eu cred că e mai mult reaua voinţă a primarilor şi forţa lor de inerţie. Dar pentru aceasta leacul eşti d-ta şi de aceea-mi permit să mă adresez d-tale cu rugămintea foarte stăruitoare să binevoieşti a-i sili săşi aducă aminte şi de datoriile ce au faţă de şcoală. Cu aceeaşi ocazie ţi amintesc şi de şcoala din Belceşti care, precum ştii nu are încă mai nimic din ce-i trebue. Să nu i se reducă cifra ce are alocată în budgetul judeţului, şi care după lege, nici nu se poate reduce pe cât timp şcoala funcţionează, închei rugându-te să primeşti sincerile şi cordialele mele felicitări de anul nou. . Haret Tot lui Nicolae Gane îi adresează o scrisoare din care se vede cum Haret iubea şi cartea de literatură bună : „Am primit ultima d-tale producţie literară („Infernul“, traducere în versuri N. R.), care ne-a făcut cea mai mare plăcere şi pentru că vom ceti şi restul lucrării şi pentru că ea dovedeşte activitatea şi străduinţa d-tale pe calea frumosului, care te scuteşte de vederea prea de aproape a mizeriilor omeneşti, şi pentru cuvintele pline de bunăvoinţă cu câr ai însoţit trimiterea volumului.“ Celui ce publică aci aceste rânduri, Spiru Haret îi scria în ianuarie 1911 aprecierile sale asupra inportanţei feluritelor capitole , di cartea sa „La mecanique sociale — în care omul politic trece în umbră rămânând savantul matematician şi sociolog teoretic. „Nu-mi pare rău de loc că d-ta ai întreprins a publica părţi din cartea mea ; din contra, îţi mulţumesc pentru asta, pentru că doresc ca ideile ce expun să se răspândească cât mai mult. „Te rog însă să-mi permiţi a face o mică observaţie. Văd că atât d-ta cât şi alţii cari s-au ocupat de această carte, acordaţi mai multă atenţiune celor spuse în ultimele două capitole. Trebue însă să spun că partea principală și originală a cărței nu e aeasta, ci capitolele III, IV și V in cari expun o metodă și dau * Este titlul conferinţei pe care a ţinut-o Sâmbătă seara la Fundaţia Dalles, un scriitor de subtilă rasă al literelor franceze contimporane, Jean-Jacques Bernard. Solul pe care cultura apuseană l-a trimis de astă dată face parte din tânăra şcoală dramatică franceză aceia care mergând de la Lenormand şi Amiel la Jean Jacques Bernard, Achard, Passeur, Zimmer şi atâţia alţii, a infuzat o foarte personală prospeţime teatrului contimporan, readucând literatura dramatică franceză la rolul de prim plan pentru care istorica sa menire îl indică. Fiu al lui Tristan Bernard, dramaturgul de exuberant temperament, de expansivă bogăţie humoristică şi de atât de firesc, realist, spirit de observaţie, Jean Jacques Bernard a avut meritul personal de a evolua pe căi cu totul diferite de cele cari făcuseră glorie numelui pe care îl purta. El a avut însă şi pe acela, ce poate fi considerat dintr’un punct de vedere mai general, — de a formula teoretic şi de a exemplifica practic, (sau poate fiindcă e adesea mersul firesc al lucrurilor, — de a generaliza teoretic ceea ce realizase graţie unui impuls empiric) un fapt pe care o justă înţelegere ar putea baza nu o teorie ci o nouă înfăţişare a artei teatrului. Elementul acesta teoretic e sintetizat în chiar titlul conferinţei sale dată bucureştenilor. In adevăr în teatrul deceniilor penultime se uitase prea mult valoarea tăcerii. Convenţia care vrea ca, pe scenă, personagiile să se exprime astfel încât spectatorul să poată vedea, urmări şi înţelege, în scurtul timp şi în unicul decor al unui act, evoluţiile unor personagii destul de arbitrar reunite şi să descopere, — fiindcă ele au grije să şi le exprime în gura mare, — sentimentele cele mai ascunse ale acestor personagii, convenţia aceasta ameninţa să ducă teatrul la nesfârşit pe un drum de falsitate. Ea stătea la origina excesului de literaturizare care a produs în bună parte seceta ce bântue teatrul contimporan. In viaţă însă, omul nu poate, nu ştie sau nu îndrăzneşte să exprime cele mai adânci, mai intense, mai complexe sau mai delicate dintre sentimentele, emoţiile şi dorinţele sale. Momentele cruciale ale existenţei sunt momente de tăcere. Şi chiar atunci când oamenii vorbesc, ei spun mai puţin decât exprimă. Dincolo de cuvânt, există firul ascuns al unui alt dialog, făcut din ezitări şi reţineri, din tăceri şi aluzii, dialog mult mai bogat şi mai expresiv decât cuvântul spus. Toate acestea a căutat Jean Jacques Bernard să le exprime în teatrul său, şi exprimarea aceasta a pus-o el, ca teoretician, la baza unei desliteraturizări şi umanizări a teatrului de azi. Iar rezultatul reprezintă câteva din cele mai delicate, mai înţelegătoare şi mai subtile opere ale dramaturgiei franceze contimporane, dintre cari cred că „L’Invitation au voyage“ constitue capodopera sa, fără să uit însă că „Martine“ sau „Le feu qui reprend mal“ sunt azi opere clasice ale nouei şcoli teatrale franceze. Iată de ce scriitorul acesta cu fata smeadă şi ochii absenţi, înfriguraţi în urmărirea unui vis îndepărtat, cu gestul plăcut şi vorba domoală, care e un mare înamorat al artei sale, a avut toate titlurile pentru a reprezenta, în faţa auditorilor de la Dalles, câteva din cele mai frumoase calităţi şi unul din cele mai interesante eforturi ale dramaturgiei franceze de azi. iIi. 1. c. Comentarii „Valoarea tăcerii in teatru“ Politică de aberaţiuni Mărirea importului global pe venit — Acum două zile a apărut la ziarul „Argus“ ştirea că ministrul finanţelor se gândeşte să mărească cotele la impozitul global pe venit, ceea ce ar fi o adevărtă aberaţiune. . . Aşa cum este astăzi acest impozit este nedrept şi odios, —el tinde la nivelarea averilor, la distrugerea capitalurilor care au mai rămas, — la sărăcirea generală, este în acest impozit germenii bolşevismului. Este nedrept fiindcă acest impozit este aplicat de cele mai multe ori la venituri fictive, în special la agricultori. Toţi agricultorii sunt impuşi la venit după numărul pogoanelor de pământ pe care le munceşte, — indiferent dacă agricultorul a avut sau nu vreun profit. El este impus automat, — la atâtea pogoane atâta venit, şi ceea ce este paradoxal şi nedrept că acest venit este fixat pentru 5 ani de zile, oricum ar fi fluctuaţiile preţului cerealelor şi deci a venitului. In aceşti ultimi ani din cauza scăderei catastrofale a preţurilor la cereale, veniturile agricultorilor au fost neînsemnate, — cei mai mulţi au avut pagubă. Cu toate acestea fiscul i-au impus să plătească la venit aceleaşi impozite pe care le plăteau acum 5 ani, când preţul cerealelor era de cel puţin 5 ori mai mare decât astăzi. O situaţie mai nedreaptă şi mai strigătoare nu poate să fie să fii impus cu cote progresive la global la venituri ficitive. Cei mai mulţi cât recolte slabe care le-au avut astă vară când grâul s-a ars de rugină de la Nistru până la Tisa, toată valea Dunărei a rămas fără grâu deci fără venit, căci cu recolta porumbului dacă va putea să-şi scoată cheltuelile. Impozitul cum se percepe astăzi funcţionează în Franţa şi Germania, acolo se plăteşte la un venit real şi au un corp de funcţionari pregătit pentru un asemenea impozit. A veni îin sărăcia şi mizeria de astăzi cu mărirea cotelor la glo- bal, însemnează să aducă oamenii la disperare, şi să facă să urască ogorul şi să-l părăsească, şi desguste şi pe cei mai harnici şi mai bine intenţionaţi de munca câmpului. Impozitul cum se percepe astăzi este o tâlhărie neruşinată, producătorii sunt pur şi simplu jefuiţi. La acest banditism se adaugă înverşunarea cu care sunt urmăriţi, contribuabilii, sigiliile şi sec- festrele care se pun imediat pei pătule și magazii, — și goana ne^' bună a perceptorilor după încasări cari fug din ordin să încaseze, să vânză să distrugă... silind producătorul să vânză cerealele pe preturi derizorii. In Oltenia — în această provincie cu renume de bogată, —.. căci odinioară erea cea dintâi în a ţară, cu o ţărănime harnică şi muncitoare, era o adevărată jale să vezi prin sate, astă vară jandarmii cu perceptorii mergând din casă în casă şi adunând scoarţe, căldări, haine şi ducându-le la percepţie ; acest trist spectacol nu l’am văzut niciodată. Aveam impresia că ne aflăm sub ocupaţie streină, când nu mai este credinţă şi îngăduinţă. Impozitele, nu numai globale, dar toate impozitele în general trebuiesc grabnic micşorate şi puse în concordanţă cu scăderea preţurilor, căci altfel se pregătesc ţrei tulburări violente, căci şi răbdarea are o margine. Bugetele din ultimii ani au fost fictive. S-au pus la venituri sume ce nu se puteau încasa ca să legitimeze cheltueli și să ne dea deficitul enorm de 10 miliarde din anul trecut. Trebuiesc făcute economii ma(Continuare în pagina 2-a)