Viitorul, martie 1933 (Anul 25, nr. 7529-7556)

1933-03-01 / nr. 7529

I­I Un loc istoric: „Florica" de CONST. CALMUSKI Profesor Este o prezumţiune să spui, că poţi vizita cu amănuntul ,„Flori­­ca“ în 3—4 ore. Totuşi poţi vedea multe şi mai ales pot simţi mult. Nu mă gândesc nici să descriu, nici să laud frumuseţea şi bogă­ţia fermei, căci ar trebui multe pagini, ce ar putea alcătui un tratat model de gospodărie ru­rală. Şi totuşi un astfel de scrii­tor, cât de meşter şi de specializat ar fi el, ar da o palidă impresie de ce un ochiu pătrunzător ar pu­tea să vadă şi o minte pricepută să înveţe. Acolo ar trebui să mear­gă şi şcoli şi săteni şi gospodari Stăruili şi oameni cu stare, toţ acei, care teoretic ori practic se interesează, de cum se pot pune în valoare minunatele bogăţii şi frumuseţi ale binecuvântatei noa­stre ţări, de către cine are price­perea şi hărnicia şi gustul şi pa­triotismul în gradul în care l-au avut neuitaţii şi fericiţii întru pomenire stăpânitori ai gospodă­riei de la Florica. Serviciul actual de supraveghe­re de la Florica pare a fi cam re­zervat în admiterea vizitatorilor. Graţie însă bunei voinţe a d-lui administrator Pleşoianu şi a unui impiegat din serviciul casei, am­ avut posibilitatea unei vizite amă­nunţite In gospodăria de la­­Florica intri pe o alee largă pietruită, umbrită de bătrâni arbori stufoşi. Nici o poartă nu străjneşte intrarea, semn că vechea aşezare a Brătie­­nilor a fost totdeauna şi tuturor deschisă, precum şi inima le-a fost. Treci prin faţa crescătoriei de păsări, adevărat palat pentru nea­mul păsăresc, cu cămăruţe şi sub­soluri sclipitoare de albeaţă şi cu­răţenie, cu despărţituri de sâr­mă pentru nobilele neamuri găi­­năreşti, ce se adăpostesc aci, cu mijloacele cele mai moderne şi mai practice pentru creşterea şi reproducerea acestei lumi bipede cu pene şi cu fulgi. Treci pe lân­gă pavilionul de administraţie, impunător nu numai prin măre­ţia construcţiei şi corectitudinea liniilor arhitectonice, cât şi prin ordinea şi simţul practic gospo­d­arese. Dar oricât ar atrage aceste lu­cruri de interes pământesc, paşii te duc repede spre dreapta, unde se înalţă mausoleul şi biserica fa­miliei, impunătoare în simplicita­tea şi corectitudinea stilului no­stru bisericesc. Este zidită pe o minunată esplanadă, de pe care ve­derea fuge restăpânită peste col­nice şi peste văi până dincolo de Piteşti. O înconjură ienuperi mi­rositori şi brazi brumaţi sau ar­gintii, care aduc închinare neîn­treruptă celor ce odinioară i-au plantat şi i-au îngrijit cu atâta dragoste, sărutând cu ramurile lor treptele mausoleului. Şi ce mi­nunat parter de flori, de la nuan­ţele cele mai vii şi mai calde până la cele mai palide şi mai delicate, covor viu şi însufleţit parcă şi acum de sufletul celor ce atâta te-a iubit. Intrarea în criptă e stânjenită de două tunuri, simbolul vitejiei româneşti, omagiu veşnic închinat celor ce au întrupat şi călăuzit această vitejie întru înălţarea şi întregirea neamului românesc. Fiori de emoţie şi de smerenie te cuprinde, când pe scări de pia­tră intri sub bolta centrală şi te găseşti deodată în faţa a două morminte de marmoră neagră, două enorme monolite. Pe cel din stânga, pe laturea din fată stă scris în litere de aur : I. C. Bră­tianu 1821—1891, pe cel din dreapa la fel scris : Ion I. C. Brătianu 1864—1927. Atât ! Si m­ă întreb ce ar mai fi putut scrie întru lauda lor scriitorul cel mai iscusit, când ei și-au scris singuri viata pe pa­ginile cele mai frumoase din is­toria ţării, prin mintea lor cea a­­geră şi prin sufletul lor mare. La picioarele mormântului I. C. Bră­tianu stă­ mulajul măştei marelui om, luat îndată după moartea lui. Mormântul lui Ion I. C. Brătianu a stat câtva timp gol. Cel ce a dus povara statului spre glorioasă izbândă în lupte mari şi grele, a odihnit câtva timp provizor în­tr’o nişă din galeria alăturată, lângă acela ce a fost model de pi­etate creştinească şi de iubire pentru ai săi lângă Pia Brătianu. Când părăseşti mausoleul, îţi simţi sufletul schimbat. Ai trăit o clipă lângă cei doi uriaşi ai României de astăzi, pârghiile cele mai­­tari la scaunele domneşti ale slăviţilor Voevozi Carol I şi Fer­dinand I. Pe poteci de codru, pe margine de pajişti verzi, pe lângă pâlcuri de vie, pe drumuri pierdute, urci, tocmai sus, până unde e vechiul mormânt, în care I. C. Brătianu a stat 30 de ani, dela 1891 până la 1921. Ce mistic şi ce simbolic este acest loc ! E sus de tot, atât cât de sus s’a ridicat I. C. Brătianu în viaţa poporului român ; e blând şi duios acest loc cât a fost I. C. Brătianu în intimitatea vieţii pământeşti şi dincolo de aceasta, în acea a împărăţiei morţii. Pe o cruce de piatră stă scris cu vechi slove, că aici a odihnit vremelnic I. C. Brătianu şi fiica sa Florica, ce a dat numele ei acestui loc. Scoborâm la vale. Soarele sco­­boară şi el spre culcuş, învăluind într’o pulbere de raze lunci şi văi, coline şi păduri. Am ajuns în faţa casei, locuinţa neînchipuit de dragă a Brătienilor, acolo c anoi, în zile de cumpănă sau in cea­­suri de mulţumire, ei veneau să găsească odihnă, gândind şi toc­mind alcătuirile cele mai bune pentru ţară. Ori­cine ar fi, de ar fi fost admirator sau adversar al Brătienilor, au socotit că nu poate exista român, care să nu se înfi­oreze de cea mai adâncă emoţie, punând piciorul pe pragul acestei case, în care timp de şapte de­cenii s’au cercetat, s’au îndrumat şi s’au hotărât destinele înseninate în cartea vieţei României de azi. Păşeşti înlăuntru cu sfială şi cu smerenie ca într’un sanctuar.­­...... III ,1,1 I / Anul al două­zeci şi cincilea No. 7529 BUCUREŞTI REDACŢIA a ADMINISTRAŢIA STRADA EDGAR QUINET No. I K STRADA R. POINCARE No. 17 Telefoanele; Direcţia 3—58.17; Redacţia gl Administraţia 3—49.23 ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului, Strada R. Poincare 17 ţi ia toate Agenţiile de Publicitate Manuscrisele nepublicate se distrug. O N A M E N IN TARA un an.......... 600 Iei | Trei luni.......150 lei Şase luni...... 300 „ | Un exemplar 2 „ Instituţimi publice ?i particulara 1000 lei anual Miercuri 1 Martie 1933 T E IN STR ITI Un an..1400 lei | Trei luni­­....400 lei Sase luni ... 700 Un exemplar... 6 m Budgetul târnăcopului Guvernul se sbate din greu pentru a alcătui bugetul pe anul în curs, după ce pregăti­rea lui s’a amânat până la la Aprilie , iar ministrul de finanţe, în prada agitaţiu­­nei ce i-o dă neputinţa com­­­punerei unui buget real, a­­meninţă cu demisiunea, ca ultim şi copilăros mijloc de presiune. De fapt, ceea ce se întâm­plă azi, era natural să se întâmple, de­oare­ce guver­nul dela început s’a pus pe un teren fals şi anume el a urmărit facerea de econo­mii, fără însă a se atinge de cheltuelile de risipă, de toa­te creaţiunile inventate pen­tru mulţumirea partizanilor săi. Cu modul acesta guver­nul a plecat de la o pre­misă falsă şi nedreaptă, am­putând bugetul acolo unde interesele lui de partid nu erau interesate şi evitând economiile unde ar fi fost şi cinstit şi logic să se facă, dar nu s’au făcut pentru mo­tivul că erau contrare inte­reselor de partid. In afară de această causă iniţială a nepregătirei buge­tului, avem şi inconerenţa cu care s’au făcut econo­miile, fără un plan de lucru, fără un spirit economic, fără un sistem de lucru. La fiecare departament s’au făcut economiile ce s’au putut, căci lipsa unui plan general și unitar dădea li­bertate fiecărui ministru a lucra cum vrea în departa­mentul lui. A eșit de aci un buget de cârpă reală, un bu­get de expediente, fără o le­gătură logică, firească, utilă între cheltuelile statului. Or, economiile trebuiau făcute în lumina a două mari prin­cipii. Primul, ca ele să nu sdrun­­cine nici apărarea ţarei, nici structura organismului sta­tului. Lovind cu târnăcopul în toate instituţiile, pentru a realiza o economie fictivă şi făcută cu paguba marilor in­terese — d. Madgearu, nu a putut ajunge de­cât la hao­sul bugetului care, se pre­găteşte zilnic, fără a se fi putut alcătui definitiv nici până azi. Al doilea principiu al eco­nomiilor, este ca reducerile bugetare să fie susţinute de autoritatea morală a guver­nului ce le alcătueşte. Dar un guvern care nu are pu­terea de a face reducerile ce s-ar cere de echitate şi de dreptate, un guvern care este cu unii mumă şi cu alţii, ciumă, — cum afirma în se­nat, d. Al. Lepădatu, — în­­tru­cât la unii slujbaşi le-a aplicat cinci curbe, iar la alţii trei, iar la profesori le aplică curbe la nişte lefuri cari iniţial fusese recunos­cute ca sub minimum legal, un guvern căruia îi lipseşte şi simţul echităţei şi al drep­­tăţei nu ar fi putut să dea un alt buget de­cât acela ce se pregăteşte din greu, adică un buget de incoherenţe şi de expedienţe. In atari condiţiuni este u­­şor de înţeles că bugetul, dacă alcătuirea lui se va face nu va fi decât un buget ina­plicabil, ca ori­ce operă ar­tificială, eşită din combina­­ţiuni secundare de partid, fără un program de lucru şi o convingere sinceră şi im­parţială. Bugetul ce va eşi din fră­mântările de acum va fi ast­fel icoana regimului politic care a făcut din incoherenţă şi nepregătire politică, o ca­racterizare şi o fisiognomie a întregei lui fiinţe politice. NOTIe 0 FIGURA de IDEALIST si de ASCET — Comemorarea Iul Eum. A. Sturdza — In atmosfera de reculegere a Bi­­bliotecei 1.1. C. Brătianu, d-nii Du­­ca, Const­­. C. Brătianu, dr. I. Can­­tacuzino și Filodor au prezentat a­­sistenţei imagina vie­tei exemplare — aproape mistice în pasiunea jertfei pentru ţară,­­ a pieţei lui Dimitrie A. Sturdza. Evocarea acestei vieţi, în afară de interesul istoric ce-l prezintă totdeauna aceste pioase reîntoar­ceri la sufletele conducătoare ale trecutului, a avut şi-o mare semni­ficaţie morală pentru epoca noa­stră în care pare-se că s’a perdut busola cea adevărată a vieţei. Vorbitorii de Sâmbătă seară au arătat cum Dim. Sturdza era un om de mare cultură, de profundă şi multilaterală­­ cultură, care îşi îm­părţea ceasurile între afacerile de stat şi cercetarea medaliilor, citirea Bibliei, studierea documentelor, cu­fundarea in arhive şi bibliotecă. Dimitrie A. Sturdza a dat astfel o frumoasă pildă oamenilor politici, şi anume sinteza între cultură şi arta de­ a conduce treburile pu­blice, una susţinând pe cealaltă. Politica, nu este o demudare a su­fletului de tot ceea ce este etern, ci din potrivă este o trecere pe planul Vieţei practice a marilor idealuri ce singură cultura adevărată le în­ţelege şi le luminează. Dar cuvântările au avut şi altă latură morală. Ele au descoperit încă odată cum modestia şi simpli­citatea vieţei sunt virtuţile oame­nilor ce trăesc dincolo de mormânt. Astfel Dim. Sturdza nu a cerut nii odată onoruri.­­ s’au dat pentrucă era necesar și le-a, primit ca o da­torie. Nici odată nu călătorea un vagon ministerial; — se ducea pe jos la minister, încărcat de dosare; dormea pe un pat de campanie ; ședea în străinătate într’o simplă cameră de hotel. Sturdza, nu urmă­rea ostentaţia şi parada ; nu trăia pentru luxul eftin al exteriorităţei superficiale, şi nu cerea dela viaţă alte plăceri, decât acelea ce i le pu­tea da munca titanică, şi de fiecare zi a unui suflet închinat cu totul idealului, cinstei, şi viitorului ţărei. Cum n’ar fi fost atunci evocarea vieţei lui Dimitrie Sturza, o mare lecţie de morală în vremea noastră — crte-mi-se expresia — de desmăţ, şi în epoca în care luxul ţipător îl cer aceia cari într’o noapte voesc să treacă, dela camera din sub­sol sau mansardă la sala „Louis quatorze“ | PETRONIUS Antireul autorităţii N’au trecut de­cât câte­va zile de când guvernul a cerut pentru menţinerea ordinei, votarea legii stărei de asediu. Azi revine, din nou pentru a cere înăsprir­ea şi completarea măsurilor excepţio­nale din legea dela 19 Decem­brie 1924.­­ Dacă vom continua şi aceeaşi cale şi mai ales ln acelaş ritm e lesne de prevăzut unde vom a­­junge. Situaţia e îngrijorătoare— incontestabil. Fermenţii dezordin­­ei sociale—din ce în ce mai activi. Nu e poate ceasul de a fixa răs­punderile acestei situaţiuni şi de-a arăta ce au însemnat, com­plicităţile de eri şi neglijenţele de azi. Nu vom relua capitolul ace­lor colaborări dintre partidul na­­ţional-ţărănesc şi organizaţiile comuniste, nu vom reaminti pe larg cartelul electoral încheiat cu sindicatele unitare, nu vom pomeni numele miniştrilor actu­­ali care au apărat la bară pe a­­genţii Moscovei şi au justificat acţiunea teroristă,­­ nu vom e­­voca vizitele pe care le făceau conducătorii partidului naţional­­ţărănesc la închisoare celor ce militau pentru răsturnarea ordi­nei sociale. Azi, acei care au ridicat stea­gul răzmeriţii roşii au fost fatal încurajaţii de prezenţa susţină­torilor de eri; în ascensiunea fie­caruia dintre aceştia agenţii revoltei au descifrat girul pentru acţiunea violentă, faptul ca a­­părătorul care legitima eri la bară acţiunea teroristă se găsea pe banca ministerială însemna impliciţi, îin optica simplu ş­i populară înscăunarea revoltei ca doctrină oficială şi ratificarea tu­turor îngăduinţelor.­­ Dar la complicităţile de ori se adaugă neglijenţile de azi. Toate informaţiile, toate avertismentele, toate rapoartele venite din ţară şi din străinătate, au fost igno­rate. Conform unei vechi teorii demagogice, comunismul era o fantoşă de provenienţă liberală Şi iată fantoşa s’a schimbat în realitate. Ar fi nedrept însă să reducem problema la aspectul ei pur poli­ţist.­­ Agenţi comunişti au fost, fără îndoială. Nimeni însă nu i-a su­părat. Plan general de revoltă a existat — mai mult ca sigur. Dar nimeni n’a crezut în el. Nici pla­nul visa şi nici agenţii n’ar fi a­­vut priza dacă n’ar fi existat ne­mulţumirea generală şi prăbuşi­rea economică provocată şi pa­tronată de regimul naţional-ţă­­rănesc. Spectacolul de risipă, politica „târnăcopului“, războiul împotri­va industriilor, paralizarea între­gulnui circuit economic, au deschis calea agenţilor moscoviţi mai mult de­cât argintii lui Iuda şi decât toată opera de conrupţie comunistă. Şi azi ni le cer texte represive. Unele după altele, pe nerăsufla­te. Le cer acei care le-au combă­tut cu înverşunare, acei care n’au crezut întriun pericol comunist­­ şi au fost până ori complicii a­­­­vantgardelor roşii. Lipsiţi de autoritate guvernan­ţii de azi cerşesc unor texte de­­abea tipărite o putere de stăpâ­nire a evenimentelor care le lip­seşte. In fiecare zi o altă lege în acelaş sens. In fiecare zi, pe teatrul de lup­tă al ordinei interne guvernul îşi constată astfel singur carenţa, dureroasa sa neputinţă şi încear­că să-şi cârpească o autoritate absentă. E povestea cu Antireul lui Arvinte reeditată. Cu un pe­tec de stare de asediu şi cu 13 articole represive în plus sau în minus guvernul neputinţei, al lip­sei de prestigiu şi al provizoratu­lui, rămâne acelaş. Oricâte arme i-am da să apere ordinea, le va uza în primul rând pentru a-şi a­­păra mizerabila sa existenţă. Să nu uităm că prima aplicare a stă­­reî de asediu s’a făcut contra unui caricaturist fiindcă și-a îngăduit să ghilotineze cu creionul pe d. Madgearu și să ura regăsească în masca sa liniile lui Appolon din Belvedere. O legiuire represivă poate fi, în anumite împrejurări cruciale— necesară. Mai importantă de «&t legea însă este — tocmai din cau­za ceasurilor excepţionale pe ca­re le trăim — aplicarea. Această aplicare nu poate fi făcută de cei care n’au crezut în pericolele de azi şi în mare parte, conştient sau inconştient le-au alimentat, această aplicare cere calmul pe care nu’l poate avea o formațiune­­ ' spasmodică în ultimele sale zvâr­coliri. l­ Războiul Japoniei Statele­ Unite aprob­a raportul Soc. Naţiunilor In cercurile apreciate de guver­nul american răspunsul dlnui S­imp­son către Societatea Naţunilor, răs­puns care a fost redactat cu asenti­mentul d-lui Roosevelt, este inter­pretat ca o aprob­re fără rezerva a raportului comisiunii da 19. (Radar). D-l STIMSON ---------------•»....»■ ......... ....... ECOURI C­onsiliul municipal din Bilbao a decis prin 24 voturi contra 21, să dărâme statuia lui Isus ce se află pe una din pieţele prin­cipale din acel oraş. U­n­ltimile statistici engleze, a­­rată că in ultimele nouă luni au fost în închisori 60.000 oa­meni pedepsiţi pentru neplata da­toriilor. Deşi o lege din 1869 a des­fiinţat pedeapsa cu închisoarea pentru debitori neplatnici, totuşi unii din ei pot fi condamnaţi până la 42 de zile închisoare. In şedinţa de Sâmbătă a Ca­merei a vorbit la discuţiunea ge­nerală a legei contribuţiilor di­recte, d. Ernest Ene proaspătul autor doctrinar al „statului ţăra­­■nesc“, care pe lângă generalităţi fiscale în favoarea legilor d-lui Madgearu şi-a permis să afirme că, partidul naţional-liberal este adversarul ţărănimei“. Nu vom polemiza cu ora­torul, dar vom arăta opiniei pu­blice formele barbare de exploa­tare a satelor a celor care ne mai ax­tind alta posibilitate de a se prezenta în faţa ţărănimei îmbra­că haina ridif­ol de falsă a „sta­tului ţărănesc“. „ Ce a făcut partidul naţional­­ţărănesc pentru sate ? In opoziţie, printr’o demagogie anarhică şi răscolitoare de pa­timi şi instincte primare, a cău­tat să beneficeze de voturile ţă­răneşti, pentru că la guvern să e­­xploateze şi munca populaţiei satelor. Cum ? Dacă am arăta numai că întreaga mişcare cooperatistă a fost ruinată iar fondurile strân­se de decenii trecute în buzuna­rele profitorilor naţional-ţără­­nişti, şi tot ar fi deajuns să se vadă lipsa duşmănoasă de soli­citudine faţă de sate. Dar diversele guverne naţional ţărăniste s’au întrecut în a arun­ca biruri pe massele producătoa­re dela sate, deslănţuind o fisca­litate care a mers până la con­­fiscarea muncei, pentrucă buge­tul general al statului să între­ţină zeci de mii de paraziţi nu­miţi în slujbe de acest® guverne. S’a făgăduit credit agricol ef-­f tin agricultorilor, dar sumele­­împrumutate din străinătate au fost întrebuinţate pentru acope­rirea altor afaceri ale guverne­lor partidului naţional-ţărănesc. Prin înproprietărire, s-au pre­văzut unele rezerve ale statului pentru a se acoperi nevoile vii­toare de pământ ale ţărănimei, iar partidul naţional-ţărănesc a vândut aceste rezerve agenţilor lui electorali. D. Mihalache ca fost ministru de agricultură a făcut să se vo­teze faimoasa lege­ a circulaţiei loturilor de la înproprietărire, a­­caparate azi de agentura electo­rală naţional-ţărănistă iar ţără­nimea a fost adusă în sapă de lemn fiind lipsită şi de pământ. Guvernele naţional-ţărăniste au îndatorat ţara în străinătate cu peste 40 miliarde de lei, aşa că milioanele de săteni vor avea sa plătească 30 de ani de aici înain­te împrumuturile celor cari se bat cu pumnii in piept la toate răsplinirile şi fac pe binefăcătorii ţărănimei. De câţiva ani se procedează cu vitregie şi împotriva culturei masselor populare. Se desfiinţează şcoli ca : semi­­narii, şcoli normale, de meserii, de agricultură, profesionale, că­tre care se îndreaptă copiii de să­teni. Iată atâtea opere împotriva sa­telor, din care partidul naţional­­ţărănesc nu-şi poate face titluri de glorie. Numai ca masele săteşti au în­ţeles care sunt organismele poli­­tice, cari le-au sprijinit întotdea­una revendicările lor, şi în toate manifestările electorale din anii din urmă au respins pe farseurii demagogiei naţional-tărăniste. I EUGEN TITEANU CINE SUNT ADVERSARII ŢĂRĂNIME!? - l*arljdjjMía£onal*t^răwesijijîxgloa^ tat satele In opoziţie si la guve­n — „Noi şi Europa“, expresia hilară şi caragialescă ce sintetiza pe vre­muri ridicolul tentativelor de a ne integra formei occidentale şi „con­certului european“, fără a asimila în prealabil fondul său, nu pun la index însuş participarea noastră la fenomenele culturale de înţeles eu­ropean şi universal. Timpul a adus în bună parte maturitatea care a­­cum o jumătate de secol ne lipsea. Azi angrenarea culturii noastre în­­tr’un mecanism de o amploare care s’o depăşească e un fenomen curent, iar participarea la ritmul cultural de pretutindeni un fapt firesc şi ne­cesar. La aceste, lucruri mă gândeam vă­zând comemorarea lui Montaigne de către „Amicii istoriei literare“. Iată, această trăire în cadrul marilor valori culturale, aşa cum trebue în­ţeleasă, iat-o organică şi înţelegă­toare !. Participarea, — însă, iniţia­tiva participăm, — unei organizaţii culturale autochtone la comemora­rea celui mai subtil reprezentant al momentului de renaştere al gândirii moderne, e cu atât mai semnificati­vă cu cât e vorba, incontestabil, de un spirit care, direct şi precis, nu-şi găseşte în toată filozofia, gândirea şi literatura românească, nici un e­­lement de filiaţiune. El este însă al nostru, trebue să fie, ca un bun al Culturei umane, ca un semn al par­ticipării noastre dela acelaş patri­­moniu şi al integrări noastre în­­tr’un curs de civilizaţie car­e-şi are în Montaigne unul din isvoarele sale. Este aci, prins pe viu, rostul şi amploarea încadrărei noastre în marginile valorilor culturale ale o­­menirei. Dar comemorarea lui Montaigne impune poate şi alte gânduri, mai puţin particulare, mai legate de substanţa sa. Adresându-ne educa­torului, înţelegătorului sufletului o­­menesc, omului care a urât pe cei răi şi a divulgat pe cei ipocriţi, scep­ticului care n’a ajuns la ataraxie,— scepticului optimist, aş spune, — co­memorarea aceasta mi se pare că actualizează binevenit o atitudine de viaţă care ar putea fi cu folos pusă la îndemâna contimporanilor. A contimporanilor înconjuraţi de răutate şi ipocrizie, a celor cari ris­că să afle în jur doar desgust de viaţă şi cărora ca remediu le trebue o putere de înţelegător spirit critic care să-i ferească de o periculoasă naivitate, dar să nu le răpească în­crederea în valoarea activă a trăirei. A contimporanilor cari, ca și Mon­taigne, ca să reziste trebue să știe să fie nişte sceptici, optimişti. — I. i. c. — Comentarii MONTAIGNE COMEMORAT din afară CAMPANIA ELECTORALA în GERMANIA BERLIN, (Ceps). — Aproape numai 10 zile despart opinia pu­blică germană de ziua in care mas­sele largi ale alegătorilor germani vor păși, pentru a 6-a oară în ul­timii ani, în fata urnelor electo-D­ l GOEKING rale, care vor hotăra de soarta de mai departe a conducerii destine­lor Germaniei. Toate simptomele dovedesc că Germania se află în faţa celei mai sălbatice lupte elec­torale ce s’a înregistrat cândva în­tr’o ţară. Atmosfera din Germania devine pe zi ce trece tot mai înă­buşitoare şi se întăresc tot mai mult svonurile că se pregăteşte o lovitură de Stat. Ele au fost des-­­ minţite în mod hotărât de guvern­ şi e clar că­ actualul regim nu ne­cesită asemenea mijloace, deoare­ce se poate bizui că va obţine ma­joritatea suficientă spre a se rea­liza diferitele planuri ale lui Hit­ler, insă pentru mentalitatea po­pulaţiei această nervozitate care se întăreşte tot mai mult, formea­ză un fenomen destul de semnifi­cativ. Lupta electorală din Germania este considerabil simplificată în comparaţie cu­­ultimele alegeri. In ziua de 6 Noembrie 1932 alegătorii germani se aflau în faţa a 18 liste de candidaţi, în timp ce azi numă­rul lor a scăzut numai la 8. Zvo­nurile despre dizolvarea partidu­lui comunist nu s-au confirmat. Perspectivele opoziţiei nu sunt din cele mai favorabile.. O­­poziţia este fărâmiţată din punct de vedere ideologic, deşi are în faţa ei o puternică tabără u­­nită, iar împedicarea întrunirilor­­ şi cenzura îngreunează­ considera-­ bil situaţia ei. Este caracteristic că pentru câteva zile a fost sus­pendat şi ziarul „Germania“, or­ganul principal al centrului ger­mart. Aceasta a născut o mare con­sternare­ printre cititorii acestui Ziar şi în întreaga opinie publică Reapariţia ziarului a trebuit sa fie autorizată înainte de termenul prevăzut de ordinul de interdicţie A fost vorba de o ameninţare se­­niară, iar gestul reautorizării a­pariţiei,­­care trebuia înţeles ca graţiere fivea să ducă centrul la penitenţă, dar de altă parte nu se poate contesta că şi hitleriştii se tem de provocarea unei lupte cultural­-religioasă, deşi până în prezent ei au propagat-o în zia­rele lor. O senzaţie explicabilă a ultime­lor zile formează dispoziţiunea ministrului de interne al Reichu­­lui Goer­ing, care a fost primiţi cu vii proteste de toate partidei politice, mai ales că ea a fost ime­di­at pusă în aplicare. In dispozi­­ţiunea sa, ministrul de interne a­ spus că aşteaptă deja toate ofi­ciile poliţieneeşti cea mai bună în­ţelegere cu toate asociaţiile naţi­onale, adică cu detaşamentele de asalt ale hitleriştilor Şi cu organi­zaţia „Stahlhelm“. Oficiile poli­ţieneşti au a sprijini orice propa­gandă naţională Şi orice activi­tate având, scopuri naţionale. Nu­mai îrn cazurile extrem de nece­­sare poliţia va putea, interveni împotriva neliniştilor din această parte. In schimb poliţia va putea lua măsurile cele mai riguroase împotriva activităţii organizaţii­lor duşmănoase statului. Impo-, triva acţiunilor comuniste şi acte­lor teroriste ale comuniştilor po­liţia va putea, întrebuinţa cele mai violente mijloace, procedând fără nici o consideraţie, fie chiar cu întrebuinţarea armei. Funcţio­narii de poliţie cari la împlinirea­ acestor datorii, vor face uz de arme de foc, vor fi apăraţi de mine însumi, indiferent de conse­cinţele întrebuinţării armelor — a adaugat ministrul de interne. Care, însă, dintre funcţionarii po­liţiei, conducăndu-se după consi­­deraţiuni false, va ezita a lua mă­surile necesare, va fi expus unor consecinţe penale de serviciu. Exceptând ziarul „Germania“ toate ziarele germane s-au mărgi­nit, sub actualul regim, numai la­­ titluri ironice, când au publicat a­­ceastă dispoziţie a ministrului de interne Goerng. Violenţele luptei politice care se dă în Germania în ajunul alegeri­lor, s-au accentuat în ultimele zile î­­ mod extraordinar. Şi aceasta nu numai pe străzi, unde au loc a­­proape zilnic asasinate politice, dar şi la întrunirile publice. m |S

Next