Viitorul, martie 1933 (Anul 25, nr. 7529-7556)
1933-03-01 / nr. 7529
II Un loc istoric: „Florica" de CONST. CALMUSKI Profesor Este o prezumţiune să spui, că poţi vizita cu amănuntul ,„Florica“ în 3—4 ore. Totuşi poţi vedea multe şi mai ales pot simţi mult. Nu mă gândesc nici să descriu, nici să laud frumuseţea şi bogăţia fermei, căci ar trebui multe pagini, ce ar putea alcătui un tratat model de gospodărie rurală. Şi totuşi un astfel de scriitor, cât de meşter şi de specializat ar fi el, ar da o palidă impresie de ce un ochiu pătrunzător ar putea să vadă şi o minte pricepută să înveţe. Acolo ar trebui să meargă şi şcoli şi săteni şi gospodari Stăruili şi oameni cu stare, toţ acei, care teoretic ori practic se interesează, de cum se pot pune în valoare minunatele bogăţii şi frumuseţi ale binecuvântatei noastre ţări, de către cine are priceperea şi hărnicia şi gustul şi patriotismul în gradul în care l-au avut neuitaţii şi fericiţii întru pomenire stăpânitori ai gospodăriei de la Florica. Serviciul actual de supraveghere de la Florica pare a fi cam rezervat în admiterea vizitatorilor. Graţie însă bunei voinţe a d-lui administrator Pleşoianu şi a unui impiegat din serviciul casei, am avut posibilitatea unei vizite amănunţite In gospodăria de laFlorica intri pe o alee largă pietruită, umbrită de bătrâni arbori stufoşi. Nici o poartă nu străjneşte intrarea, semn că vechea aşezare a Brătienilor a fost totdeauna şi tuturor deschisă, precum şi inima le-a fost. Treci prin faţa crescătoriei de păsări, adevărat palat pentru neamul păsăresc, cu cămăruţe şi subsoluri sclipitoare de albeaţă şi curăţenie, cu despărţituri de sârmă pentru nobilele neamuri găinăreşti, ce se adăpostesc aci, cu mijloacele cele mai moderne şi mai practice pentru creşterea şi reproducerea acestei lumi bipede cu pene şi cu fulgi. Treci pe lângă pavilionul de administraţie, impunător nu numai prin măreţia construcţiei şi corectitudinea liniilor arhitectonice, cât şi prin ordinea şi simţul practic gospodarese. Dar oricât ar atrage aceste lucruri de interes pământesc, paşii te duc repede spre dreapta, unde se înalţă mausoleul şi biserica familiei, impunătoare în simplicitatea şi corectitudinea stilului nostru bisericesc. Este zidită pe o minunată esplanadă, de pe care vederea fuge restăpânită peste colnice şi peste văi până dincolo de Piteşti. O înconjură ienuperi mirositori şi brazi brumaţi sau argintii, care aduc închinare neîntreruptă celor ce odinioară i-au plantat şi i-au îngrijit cu atâta dragoste, sărutând cu ramurile lor treptele mausoleului. Şi ce minunat parter de flori, de la nuanţele cele mai vii şi mai calde până la cele mai palide şi mai delicate, covor viu şi însufleţit parcă şi acum de sufletul celor ce atâta te-a iubit. Intrarea în criptă e stânjenită de două tunuri, simbolul vitejiei româneşti, omagiu veşnic închinat celor ce au întrupat şi călăuzit această vitejie întru înălţarea şi întregirea neamului românesc. Fiori de emoţie şi de smerenie te cuprinde, când pe scări de piatră intri sub bolta centrală şi te găseşti deodată în faţa a două morminte de marmoră neagră, două enorme monolite. Pe cel din stânga, pe laturea din fată stă scris în litere de aur : I. C. Brătianu 1821—1891, pe cel din dreapa la fel scris : Ion I. C. Brătianu 1864—1927. Atât ! Si mă întreb ce ar mai fi putut scrie întru lauda lor scriitorul cel mai iscusit, când ei și-au scris singuri viata pe paginile cele mai frumoase din istoria ţării, prin mintea lor cea ageră şi prin sufletul lor mare. La picioarele mormântului I. C. Brătianu stă mulajul măştei marelui om, luat îndată după moartea lui. Mormântul lui Ion I. C. Brătianu a stat câtva timp gol. Cel ce a dus povara statului spre glorioasă izbândă în lupte mari şi grele, a odihnit câtva timp provizor într’o nişă din galeria alăturată, lângă acela ce a fost model de pietate creştinească şi de iubire pentru ai săi lângă Pia Brătianu. Când părăseşti mausoleul, îţi simţi sufletul schimbat. Ai trăit o clipă lângă cei doi uriaşi ai României de astăzi, pârghiile cele maitari la scaunele domneşti ale slăviţilor Voevozi Carol I şi Ferdinand I. Pe poteci de codru, pe margine de pajişti verzi, pe lângă pâlcuri de vie, pe drumuri pierdute, urci, tocmai sus, până unde e vechiul mormânt, în care I. C. Brătianu a stat 30 de ani, dela 1891 până la 1921. Ce mistic şi ce simbolic este acest loc ! E sus de tot, atât cât de sus s’a ridicat I. C. Brătianu în viaţa poporului român ; e blând şi duios acest loc cât a fost I. C. Brătianu în intimitatea vieţii pământeşti şi dincolo de aceasta, în acea a împărăţiei morţii. Pe o cruce de piatră stă scris cu vechi slove, că aici a odihnit vremelnic I. C. Brătianu şi fiica sa Florica, ce a dat numele ei acestui loc. Scoborâm la vale. Soarele scoboară şi el spre culcuş, învăluind într’o pulbere de raze lunci şi văi, coline şi păduri. Am ajuns în faţa casei, locuinţa neînchipuit de dragă a Brătienilor, acolo c anoi, în zile de cumpănă sau in ceasuri de mulţumire, ei veneau să găsească odihnă, gândind şi tocmind alcătuirile cele mai bune pentru ţară. Oricine ar fi, de ar fi fost admirator sau adversar al Brătienilor, au socotit că nu poate exista român, care să nu se înfioreze de cea mai adâncă emoţie, punând piciorul pe pragul acestei case, în care timp de şapte decenii s’au cercetat, s’au îndrumat şi s’au hotărât destinele înseninate în cartea vieţei României de azi. Păşeşti înlăuntru cu sfială şi cu smerenie ca într’un sanctuar....... III ,1,1 I / Anul al douăzeci şi cincilea No. 7529 BUCUREŞTI REDACŢIA a ADMINISTRAŢIA STRADA EDGAR QUINET No. I K STRADA R. POINCARE No. 17 Telefoanele; Direcţia 3—58.17; Redacţia gl Administraţia 3—49.23 ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului, Strada R. Poincare 17 ţi ia toate Agenţiile de Publicitate Manuscrisele nepublicate se distrug. O N A M E N IN TARA un an.......... 600 Iei | Trei luni.......150 lei Şase luni...... 300 „ | Un exemplar 2 „ Instituţimi publice ?i particulara 1000 lei anual Miercuri 1 Martie 1933 T E IN STR ITI Un an..1400 lei | Trei luni....400 lei Sase luni ... 700 Un exemplar... 6 m Budgetul târnăcopului Guvernul se sbate din greu pentru a alcătui bugetul pe anul în curs, după ce pregătirea lui s’a amânat până la la Aprilie , iar ministrul de finanţe, în prada agitaţiunei ce i-o dă neputinţa compunerei unui buget real, ameninţă cu demisiunea, ca ultim şi copilăros mijloc de presiune. De fapt, ceea ce se întâmplă azi, era natural să se întâmple, deoarece guvernul dela început s’a pus pe un teren fals şi anume el a urmărit facerea de economii, fără însă a se atinge de cheltuelile de risipă, de toate creaţiunile inventate pentru mulţumirea partizanilor săi. Cu modul acesta guvernul a plecat de la o premisă falsă şi nedreaptă, amputând bugetul acolo unde interesele lui de partid nu erau interesate şi evitând economiile unde ar fi fost şi cinstit şi logic să se facă, dar nu s’au făcut pentru motivul că erau contrare intereselor de partid. In afară de această causă iniţială a nepregătirei bugetului, avem şi inconerenţa cu care s’au făcut economiile, fără un plan de lucru, fără un spirit economic, fără un sistem de lucru. La fiecare departament s’au făcut economiile ce s’au putut, căci lipsa unui plan general și unitar dădea libertate fiecărui ministru a lucra cum vrea în departamentul lui. A eșit de aci un buget de cârpă reală, un buget de expediente, fără o legătură logică, firească, utilă între cheltuelile statului. Or, economiile trebuiau făcute în lumina a două mari principii. Primul, ca ele să nu sdruncine nici apărarea ţarei, nici structura organismului statului. Lovind cu târnăcopul în toate instituţiile, pentru a realiza o economie fictivă şi făcută cu paguba marilor interese — d. Madgearu, nu a putut ajunge decât la haosul bugetului care, se pregăteşte zilnic, fără a se fi putut alcătui definitiv nici până azi. Al doilea principiu al economiilor, este ca reducerile bugetare să fie susţinute de autoritatea morală a guvernului ce le alcătueşte. Dar un guvern care nu are puterea de a face reducerile ce s-ar cere de echitate şi de dreptate, un guvern care este cu unii mumă şi cu alţii, ciumă, — cum afirma în senat, d. Al. Lepădatu, — întrucât la unii slujbaşi le-a aplicat cinci curbe, iar la alţii trei, iar la profesori le aplică curbe la nişte lefuri cari iniţial fusese recunoscute ca sub minimum legal, un guvern căruia îi lipseşte şi simţul echităţei şi al dreptăţei nu ar fi putut să dea un alt buget decât acela ce se pregăteşte din greu, adică un buget de incoherenţe şi de expedienţe. In atari condiţiuni este uşor de înţeles că bugetul, dacă alcătuirea lui se va face nu va fi decât un buget inaplicabil, ca orice operă artificială, eşită din combinaţiuni secundare de partid, fără un program de lucru şi o convingere sinceră şi imparţială. Bugetul ce va eşi din frământările de acum va fi astfel icoana regimului politic care a făcut din incoherenţă şi nepregătire politică, o caracterizare şi o fisiognomie a întregei lui fiinţe politice. NOTIe 0 FIGURA de IDEALIST si de ASCET — Comemorarea Iul Eum. A. Sturdza — In atmosfera de reculegere a Bibliotecei 1.1. C. Brătianu, d-nii Duca, Const. C. Brătianu, dr. I. Cantacuzino și Filodor au prezentat asistenţei imagina vietei exemplare — aproape mistice în pasiunea jertfei pentru ţară, a pieţei lui Dimitrie A. Sturdza. Evocarea acestei vieţi, în afară de interesul istoric ce-l prezintă totdeauna aceste pioase reîntoarceri la sufletele conducătoare ale trecutului, a avut şi-o mare semnificaţie morală pentru epoca noastră în care pare-se că s’a perdut busola cea adevărată a vieţei. Vorbitorii de Sâmbătă seară au arătat cum Dim. Sturdza era un om de mare cultură, de profundă şi multilaterală cultură, care îşi împărţea ceasurile între afacerile de stat şi cercetarea medaliilor, citirea Bibliei, studierea documentelor, cufundarea in arhive şi bibliotecă. Dimitrie A. Sturdza a dat astfel o frumoasă pildă oamenilor politici, şi anume sinteza între cultură şi arta de a conduce treburile publice, una susţinând pe cealaltă. Politica, nu este o demudare a sufletului de tot ceea ce este etern, ci din potrivă este o trecere pe planul Vieţei practice a marilor idealuri ce singură cultura adevărată le înţelege şi le luminează. Dar cuvântările au avut şi altă latură morală. Ele au descoperit încă odată cum modestia şi simplicitatea vieţei sunt virtuţile oamenilor ce trăesc dincolo de mormânt. Astfel Dim. Sturdza nu a cerut nii odată onoruri. s’au dat pentrucă era necesar și le-a, primit ca o datorie. Nici odată nu călătorea un vagon ministerial; — se ducea pe jos la minister, încărcat de dosare; dormea pe un pat de campanie ; ședea în străinătate într’o simplă cameră de hotel. Sturdza, nu urmărea ostentaţia şi parada ; nu trăia pentru luxul eftin al exteriorităţei superficiale, şi nu cerea dela viaţă alte plăceri, decât acelea ce i le putea da munca titanică, şi de fiecare zi a unui suflet închinat cu totul idealului, cinstei, şi viitorului ţărei. Cum n’ar fi fost atunci evocarea vieţei lui Dimitrie Sturza, o mare lecţie de morală în vremea noastră — crte-mi-se expresia — de desmăţ, şi în epoca în care luxul ţipător îl cer aceia cari într’o noapte voesc să treacă, dela camera din subsol sau mansardă la sala „Louis quatorze“ | PETRONIUS Antireul autorităţii N’au trecut decât câteva zile de când guvernul a cerut pentru menţinerea ordinei, votarea legii stărei de asediu. Azi revine, din nou pentru a cere înăsprirea şi completarea măsurilor excepţionale din legea dela 19 Decembrie 1924. Dacă vom continua şi aceeaşi cale şi mai ales ln acelaş ritm e lesne de prevăzut unde vom ajunge. Situaţia e îngrijorătoare— incontestabil. Fermenţii dezordinei sociale—din ce în ce mai activi. Nu e poate ceasul de a fixa răspunderile acestei situaţiuni şi de-a arăta ce au însemnat, complicităţile de eri şi neglijenţele de azi. Nu vom relua capitolul acelor colaborări dintre partidul naţional-ţărănesc şi organizaţiile comuniste, nu vom reaminti pe larg cartelul electoral încheiat cu sindicatele unitare, nu vom pomeni numele miniştrilor actuali care au apărat la bară pe agenţii Moscovei şi au justificat acţiunea teroristă, nu vom evoca vizitele pe care le făceau conducătorii partidului naţionalţărănesc la închisoare celor ce militau pentru răsturnarea ordinei sociale. Azi, acei care au ridicat steagul răzmeriţii roşii au fost fatal încurajaţii de prezenţa susţinătorilor de eri; în ascensiunea fiecaruia dintre aceştia agenţii revoltei au descifrat girul pentru acţiunea violentă, faptul ca apărătorul care legitima eri la bară acţiunea teroristă se găsea pe banca ministerială însemna impliciţi, îin optica simplu şi populară înscăunarea revoltei ca doctrină oficială şi ratificarea tuturor îngăduinţelor. Dar la complicităţile de ori se adaugă neglijenţile de azi. Toate informaţiile, toate avertismentele, toate rapoartele venite din ţară şi din străinătate, au fost ignorate. Conform unei vechi teorii demagogice, comunismul era o fantoşă de provenienţă liberală Şi iată fantoşa s’a schimbat în realitate. Ar fi nedrept însă să reducem problema la aspectul ei pur poliţist. Agenţi comunişti au fost, fără îndoială. Nimeni însă nu i-a supărat. Plan general de revoltă a existat — mai mult ca sigur. Dar nimeni n’a crezut în el. Nici planul visa şi nici agenţii n’ar fi avut priza dacă n’ar fi existat nemulţumirea generală şi prăbuşirea economică provocată şi patronată de regimul naţional-ţărănesc. Spectacolul de risipă, politica „târnăcopului“, războiul împotriva industriilor, paralizarea întregulnui circuit economic, au deschis calea agenţilor moscoviţi mai mult decât argintii lui Iuda şi decât toată opera de conrupţie comunistă. Şi azi ni le cer texte represive. Unele după altele, pe nerăsuflate. Le cer acei care le-au combătut cu înverşunare, acei care n’au crezut întriun pericol comunist şi au fost până ori complicii avantgardelor roşii. Lipsiţi de autoritate guvernanţii de azi cerşesc unor texte deabea tipărite o putere de stăpânire a evenimentelor care le lipseşte. In fiecare zi o altă lege în acelaş sens. In fiecare zi, pe teatrul de luptă al ordinei interne guvernul îşi constată astfel singur carenţa, dureroasa sa neputinţă şi încearcă să-şi cârpească o autoritate absentă. E povestea cu Antireul lui Arvinte reeditată. Cu un petec de stare de asediu şi cu 13 articole represive în plus sau în minus guvernul neputinţei, al lipsei de prestigiu şi al provizoratului, rămâne acelaş. Oricâte arme i-am da să apere ordinea, le va uza în primul rând pentru a-şi apăra mizerabila sa existenţă. Să nu uităm că prima aplicare a stăreî de asediu s’a făcut contra unui caricaturist fiindcă și-a îngăduit să ghilotineze cu creionul pe d. Madgearu și să ura regăsească în masca sa liniile lui Appolon din Belvedere. O legiuire represivă poate fi, în anumite împrejurări cruciale— necesară. Mai importantă de «&t legea însă este — tocmai din cauza ceasurilor excepţionale pe care le trăim — aplicarea. Această aplicare nu poate fi făcută de cei care n’au crezut în pericolele de azi şi în mare parte, conştient sau inconştient le-au alimentat, această aplicare cere calmul pe care nu’l poate avea o formațiune ' spasmodică în ultimele sale zvârcoliri. l Războiul Japoniei Statele Unite aproba raportul Soc. Naţiunilor In cercurile apreciate de guvernul american răspunsul dlnui Simpson către Societatea Naţunilor, răspuns care a fost redactat cu asentimentul d-lui Roosevelt, este interpretat ca o aprobre fără rezerva a raportului comisiunii da 19. (Radar). D-l STIMSON ---------------•»....»■ ......... ....... ECOURI Consiliul municipal din Bilbao a decis prin 24 voturi contra 21, să dărâme statuia lui Isus ce se află pe una din pieţele principale din acel oraş. Unltimile statistici engleze, arată că in ultimele nouă luni au fost în închisori 60.000 oameni pedepsiţi pentru neplata datoriilor. Deşi o lege din 1869 a desfiinţat pedeapsa cu închisoarea pentru debitori neplatnici, totuşi unii din ei pot fi condamnaţi până la 42 de zile închisoare. In şedinţa de Sâmbătă a Camerei a vorbit la discuţiunea generală a legei contribuţiilor directe, d. Ernest Ene proaspătul autor doctrinar al „statului ţăra■nesc“, care pe lângă generalităţi fiscale în favoarea legilor d-lui Madgearu şi-a permis să afirme că, partidul naţional-liberal este adversarul ţărănimei“. Nu vom polemiza cu oratorul, dar vom arăta opiniei publice formele barbare de exploatare a satelor a celor care ne mai axtind alta posibilitate de a se prezenta în faţa ţărănimei îmbracă haina ridifol de falsă a „statului ţărănesc“. „ Ce a făcut partidul naţionalţărănesc pentru sate ? In opoziţie, printr’o demagogie anarhică şi răscolitoare de patimi şi instincte primare, a căutat să beneficeze de voturile ţărăneşti, pentru că la guvern să exploateze şi munca populaţiei satelor. Cum ? Dacă am arăta numai că întreaga mişcare cooperatistă a fost ruinată iar fondurile strânse de decenii trecute în buzunarele profitorilor naţional-ţărănişti, şi tot ar fi deajuns să se vadă lipsa duşmănoasă de solicitudine faţă de sate. Dar diversele guverne naţional ţărăniste s’au întrecut în a arunca biruri pe massele producătoare dela sate, deslănţuind o fiscalitate care a mers până la confiscarea muncei, pentrucă bugetul general al statului să întreţină zeci de mii de paraziţi numiţi în slujbe de acest® guverne. S’a făgăduit credit agricol ef-f tin agricultorilor, dar sumeleîmprumutate din străinătate au fost întrebuinţate pentru acoperirea altor afaceri ale guvernelor partidului naţional-ţărănesc. Prin înproprietărire, s-au prevăzut unele rezerve ale statului pentru a se acoperi nevoile viitoare de pământ ale ţărănimei, iar partidul naţional-ţărănesc a vândut aceste rezerve agenţilor lui electorali. D. Mihalache ca fost ministru de agricultură a făcut să se voteze faimoasa lege a circulaţiei loturilor de la înproprietărire, acaparate azi de agentura electorală naţional-ţărănistă iar ţărănimea a fost adusă în sapă de lemn fiind lipsită şi de pământ. Guvernele naţional-ţărăniste au îndatorat ţara în străinătate cu peste 40 miliarde de lei, aşa că milioanele de săteni vor avea sa plătească 30 de ani de aici înainte împrumuturile celor cari se bat cu pumnii in piept la toate răsplinirile şi fac pe binefăcătorii ţărănimei. De câţiva ani se procedează cu vitregie şi împotriva culturei masselor populare. Se desfiinţează şcoli ca : seminarii, şcoli normale, de meserii, de agricultură, profesionale, către care se îndreaptă copiii de săteni. Iată atâtea opere împotriva satelor, din care partidul naţionalţărănesc nu-şi poate face titluri de glorie. Numai ca masele săteşti au înţeles care sunt organismele politice, cari le-au sprijinit întotdeauna revendicările lor, şi în toate manifestările electorale din anii din urmă au respins pe farseurii demagogiei naţional-tărăniste. I EUGEN TITEANU CINE SUNT ADVERSARII ŢĂRĂNIME!? - l*arljdjjMía£onal*t^răwesijijîxgloa^ tat satele In opoziţie si la guven — „Noi şi Europa“, expresia hilară şi caragialescă ce sintetiza pe vremuri ridicolul tentativelor de a ne integra formei occidentale şi „concertului european“, fără a asimila în prealabil fondul său, nu pun la index însuş participarea noastră la fenomenele culturale de înţeles european şi universal. Timpul a adus în bună parte maturitatea care acum o jumătate de secol ne lipsea. Azi angrenarea culturii noastre într’un mecanism de o amploare care s’o depăşească e un fenomen curent, iar participarea la ritmul cultural de pretutindeni un fapt firesc şi necesar. La aceste, lucruri mă gândeam văzând comemorarea lui Montaigne de către „Amicii istoriei literare“. Iată, această trăire în cadrul marilor valori culturale, aşa cum trebue înţeleasă, iat-o organică şi înţelegătoare !. Participarea, — însă, iniţiativa participăm, — unei organizaţii culturale autochtone la comemorarea celui mai subtil reprezentant al momentului de renaştere al gândirii moderne, e cu atât mai semnificativă cu cât e vorba, incontestabil, de un spirit care, direct şi precis, nu-şi găseşte în toată filozofia, gândirea şi literatura românească, nici un element de filiaţiune. El este însă al nostru, trebue să fie, ca un bun al Culturei umane, ca un semn al participării noastre dela acelaş patrimoniu şi al integrări noastre într’un curs de civilizaţie care-şi are în Montaigne unul din isvoarele sale. Este aci, prins pe viu, rostul şi amploarea încadrărei noastre în marginile valorilor culturale ale omenirei. Dar comemorarea lui Montaigne impune poate şi alte gânduri, mai puţin particulare, mai legate de substanţa sa. Adresându-ne educatorului, înţelegătorului sufletului omenesc, omului care a urât pe cei răi şi a divulgat pe cei ipocriţi, scepticului care n’a ajuns la ataraxie,— scepticului optimist, aş spune, — comemorarea aceasta mi se pare că actualizează binevenit o atitudine de viaţă care ar putea fi cu folos pusă la îndemâna contimporanilor. A contimporanilor înconjuraţi de răutate şi ipocrizie, a celor cari riscă să afle în jur doar desgust de viaţă şi cărora ca remediu le trebue o putere de înţelegător spirit critic care să-i ferească de o periculoasă naivitate, dar să nu le răpească încrederea în valoarea activă a trăirei. A contimporanilor cari, ca și Montaigne, ca să reziste trebue să știe să fie nişte sceptici, optimişti. — I. i. c. — Comentarii MONTAIGNE COMEMORAT din afară CAMPANIA ELECTORALA în GERMANIA BERLIN, (Ceps). — Aproape numai 10 zile despart opinia publică germană de ziua in care massele largi ale alegătorilor germani vor păși, pentru a 6-a oară în ultimii ani, în fata urnelor electo-D l GOEKING rale, care vor hotăra de soarta de mai departe a conducerii destinelor Germaniei. Toate simptomele dovedesc că Germania se află în faţa celei mai sălbatice lupte electorale ce s’a înregistrat cândva într’o ţară. Atmosfera din Germania devine pe zi ce trece tot mai înăbuşitoare şi se întăresc tot mai mult svonurile că se pregăteşte o lovitură de Stat. Ele au fost des- minţite în mod hotărât de guvern şi e clar că actualul regim nu necesită asemenea mijloace, deoarece se poate bizui că va obţine majoritatea suficientă spre a se realiza diferitele planuri ale lui Hitler, insă pentru mentalitatea populaţiei această nervozitate care se întăreşte tot mai mult, formează un fenomen destul de semnificativ. Lupta electorală din Germania este considerabil simplificată în comparaţie cuultimele alegeri. In ziua de 6 Noembrie 1932 alegătorii germani se aflau în faţa a 18 liste de candidaţi, în timp ce azi numărul lor a scăzut numai la 8. Zvonurile despre dizolvarea partidului comunist nu s-au confirmat. Perspectivele opoziţiei nu sunt din cele mai favorabile.. Opoziţia este fărâmiţată din punct de vedere ideologic, deşi are în faţa ei o puternică tabără unită, iar împedicarea întrunirilor şi cenzura îngreunează considera- bil situaţia ei. Este caracteristic că pentru câteva zile a fost suspendat şi ziarul „Germania“, organul principal al centrului germart. Aceasta a născut o mare consternare printre cititorii acestui Ziar şi în întreaga opinie publică Reapariţia ziarului a trebuit sa fie autorizată înainte de termenul prevăzut de ordinul de interdicţie A fost vorba de o ameninţare seniară, iar gestul reautorizării apariţiei,care trebuia înţeles ca graţiere fivea să ducă centrul la penitenţă, dar de altă parte nu se poate contesta că şi hitleriştii se tem de provocarea unei lupte cultural-religioasă, deşi până în prezent ei au propagat-o în ziarele lor. O senzaţie explicabilă a ultimelor zile formează dispoziţiunea ministrului de interne al Reichului Goering, care a fost primiţi cu vii proteste de toate partidei politice, mai ales că ea a fost imediat pusă în aplicare. In dispoziţiunea sa, ministrul de interne a spus că aşteaptă deja toate oficiile poliţieneeşti cea mai bună înţelegere cu toate asociaţiile naţionale, adică cu detaşamentele de asalt ale hitleriştilor Şi cu organizaţia „Stahlhelm“. Oficiile poliţieneşti au a sprijini orice propagandă naţională Şi orice activitate având, scopuri naţionale. Numai îrn cazurile extrem de necesare poliţia va putea, interveni împotriva neliniştilor din această parte. In schimb poliţia va putea lua măsurile cele mai riguroase împotriva activităţii organizaţiilor duşmănoase statului. Impo-, triva acţiunilor comuniste şi actelor teroriste ale comuniştilor poliţia va putea, întrebuinţa cele mai violente mijloace, procedând fără nici o consideraţie, fie chiar cu întrebuinţarea armei. Funcţionarii de poliţie cari la împlinirea acestor datorii, vor face uz de arme de foc, vor fi apăraţi de mine însumi, indiferent de consecinţele întrebuinţării armelor — a adaugat ministrul de interne. Care, însă, dintre funcţionarii poliţiei, conducăndu-se după consideraţiuni false, va ezita a lua măsurile necesare, va fi expus unor consecinţe penale de serviciu. Exceptând ziarul „Germania“ toate ziarele germane s-au mărginit, sub actualul regim, numai la titluri ironice, când au publicat această dispoziţie a ministrului de interne Goerng. Violenţele luptei politice care se dă în Germania în ajunul alegerilor, s-au accentuat în ultimele zile î mod extraordinar. Şi aceasta nu numai pe străzi, unde au loc aproape zilnic asasinate politice, dar şi la întrunirile publice. m |S