Viitorul, aprilie 1933 (Anul 25, nr. 7557-7580)

1933-04-01 / nr. 7557

f*'«B5 BUCUREŞTI R D A N T * A STRADA EDGAR QUINET No. 1 ADMINISTRAŢIA STRADA R. POINCARE No. 17 Telafoanele: Direcţia 3—58.17; Redacţia fl Administraţia 3—49.23 ANUNCIUai COMERCIALE Se primele direct la Administraţia ziaru!oi, Strada R. Poincare 17 ţi la toate Agenţiile de Publicitate Manuscrisele nepublicate se distrug. A in T A A A Un an.......... 600 lei I Trei luni......150 lei Şase luni...... 300 „ Un exemplar 2 „ institutiuni publice fi particulara 1000 lai anual T E IN STREINATATI Un an.1400 Iei I Trei luni „...A Şase luni ... 700Un exemplar, i ROMÂNIA si revizuirea tratatelor — Declaraţiile tiai DUCA — Preşedintele Partidului Nafional-Utseral In momentul de fată revizuirea tratatelor se discuită In forur şi sub forme care dau acestei probleme un caracter de natură a provoca cele mai legitime îngrijorări, odată cu cele mai inevitabile recesiuni. In afară de ceea ce se discută şi se propune în unele cancelariate europene, în afară de ceea ce pot imagina şi pune în mişcare, ca intrigă şi ca maşinaţiune, cei interesaţi în acţiuni de răsturnare a situaţiunilor statornicite prin tratatele în vigoare, — tendinţele şi uneltirile revizioniştilor crează o stare de spirit şi de încordare care sporeşte atmosfera de nesiguranţă şi de îngrijorare ce învălue şi apasă tot mai mult viaţa internaţională de astăzi. ^ Această atmosferă nu poate fi risipită şi purificată decât prin atitudini ferme şi bărbăteşti din partea statelor şi a popoarelor pe care acţiunea revizionistă le privesc şi Ie ating în cele mai vitale interese ale lor. In cadrul acestor manifestări de atitudini clare şi hotărîte trebuesc plasate declaraţiunile făcute de d-l Duca, preşedintele partidului naţional-liberal, cu prilejul ultimei conferinţe ţinute asupra problemei securităţei. Cu autoritatea pe care i-o dau, atât situaţiunea personală ce o ocupă în viaţa noastră politica şi serviciile mari aduse ţarei într’o lungă şi strălucită activitate publică, cât şi calitatea de conducător al unui organism politic de valoarea şi însemnătatea partidului naţional-liberal, d-l luca, a concretizat în următoarele deriarafiuri punctul ne veder© şi atitudinea României faţă de problema revizuirei tratatelor: „Cât ne priveşte pe noi Românii, — a spus d-l Duca, — în lupta care se da astăzi pentru organizarea păcei — drumul nostru este lămurit tras de interesele noastre cele mai vitale. Pe de o parte tendinţele revizioniste ale unora din vecinii noştri, iar pe de altă parte, graniţa noastră comună cu Rusia sovietiică ne impun ca o datorie elementară să nu consimţim decât la o dezarmare subordonată securităţei. I . I nu vor sa ne înfăţişeze ca fiind astfel acoliţii Franţei. Ne mândrim cu prietenia Franţei, dar când cerem şi noi securitatea întâia, dezarmarea pe urmă nu este pentru a spori corul revendicărilor franceze ci pentru a răspunde unor poruncitoare cerinţe ale existenţei noastre naţionale. Putem cel mult fi fericiţi că odată mai mult în decursul istoriei contimporane, interesele României se confundă cu interesele Franţei. Deasemenea când s© agită revizuirea tratatelor nu putem avea decât o singură atitudine, acea de a apăra integritatea teritoriului nostru naţional. Noi nu ţinem la hotarele noastre de astăzi numai fiindcă leam cistigat în luptele sângeroase după veacuri de restrişte, de suferinţe, de jertfe de aşteptare şi de neînfrântă nădejde. Noi ţinem la aceste hotare pentrucă ele sunt ale neamului nostru în temeiul dreptăţii etnice şi ale dreptăţei istorice. Noi n’am pretins la Conferinţa păcei ceeace nu era al nostru. Noi n’am cerut acolo decât să ni se restitu© ceeace vitregia vremurilor ne-a răpit. Aşa fiind n’avem nimic de dat înapoi fiindcă nu putem da din ceea ce e al nostru. N’avem nimic de revizuit fiindcă n’am avut nici scopuri cuceritoare, nici pretenţii nejustificate. Ne-am mărginit să revendicăm graniţele fireşti ale acestui neam nedreptăţit şi sfâşiat. După amănunţite cercetări, aiâtr. ni V.-nr.vnnnsenâ — .«vtât si nimic mai mult. • Să fie bineînţeles că nu există pe lume tară mai pacifica decât România. Dar la două lucruri ea nu poate să renunţe: la securitatea ei şi la graniţele trase d© drepturile ei national© imprescriptibile. Generaţia care şi-a făcut datoria pentru întregirea neamului, va şti să şi-o facă şi pentru a apăra această istorică reparaţiune, împotriva pericolelor ce ar putea s’o ameninţe azi, mâine şi deapunuri“. i NOTE Literatura d-lui Damian Stănoiu Printre povestitorii cu succes, apăruţi pe arena publicistei literare de foarte curând, d-l Damian Stănoiu îşi a câştigat un nume şi un public care îi dă drept a fi satisfăcut. Ca el, şi noi. Pentru că orice succes literar înseamnă o cucerire de suflete, o întindere a mării fermecătorii estetice la cât mai mulţi.Arta povestirei e dealtfel ea însăşi un dar cu care cineva se naşte, şi care implică în acelaş timp un fel de... dacă îmi este îngăduită expresia, un fel de hoirierism, adică o naivitate epică, în care poetul crede el însuşi în ceea ce povesteşte mincinos, în felul patriarhului literaturei universale. D-nul Damian Stănoiu, recent „civil“, şi până mai e un călugăr, povesteşte mici scene de mână■ ştire, conflicte minuscule dintre maici şi petrecerile rabelaisiene ale prea sfinţilor călugări, cu o notă de humor, dar şi cu un fel de gravitate şi seriositate ce şade bine povestitorului de basme şi de fantezii. De aceea cărţile d-lui Damian ■Stănoiu, se citesc cu interesul ce se măsoară cu timpul ce îl întrebuinţezi, ca să le citeşti. O carte de a sa, nu se lasă din mână până nu o citeşti toată. Alte comentarii critice nu pot adăuga nimic la acest fapt . Citiţi, de exemplu „Camere mobilate“ şi veţi uita de somn dacă aveţi obişnuinţa a ceti în pat! Dar tocmai pentru că literaturalui Damian Stănoiu este din acelea cari răspund unei plăceri de mulţi simţită, ne-am permite a da două sfaturi, cari n’au drept justificare decât simpatia pentru o operă literară, pe care nu dorim să o vedem în scădere. Şi anume: D-l Damian Stănoiu să se ferească de alterarea planului iniţial al activităţei sale, adică să nu caute a urmări câştigul—el venind de la sine! — Şi nici a scrie în alte condiţii de creaţie decât acelea ce le dă inspiraţia nesilită, şi care vine din prea plinul energiei creatoare. Să-l cheme visul, când va vrea. Şi să nu cheme d-sa inspiraţia, după comanda din afară,, chiar când coi numeratone. Şi al doilea sfat care este inclus în cel dintâiu •• să nu descrie de cât I mediile «*el le cunoaşte perfect. Ne este teamă că atras fiind de uşurinţa notaţiei estetice, d-l Damian Stănoiu, să nu alunece într’o literatura livrească, în care observaţia directă a vieţei este înlocuită cu reflexele altor cărţi cetite, sau cu observaţiile picurate din ochii altora. Domnul Stănoiu a observat lumea călugărească, a cunoscut mica burghezie, a celor ce închiriază „camere mobilate“. E o lume ce o poate exploata artisticeşte,cu meşteşugul ce s’a dovedit că’l are. Navigarea pe alte ape ignorate e totdeauna plină de riscuri, cari pot fi foarte bine evitate de un talent necontestat, cum e acela al-lui Damian Stănoiu, cunoscător al unei lumi mărunte cu viaţa ei proprie, vrednică de a forma materialul literar şi estetic al unui povestitor eminent cum este scriitorul ce ne-a plăcut până acuma. PETRONIUS I TIMPUL urbanismului - Vecinătăţile Palatului Regal de la Cotroceni lăsate în părăsire — In vreme când se discută marile probleme urbanistice, şi se fac cheltueli de lux şi de faţadă, atragem atenţiunea edililor noştri asupra halului de murdărie şi de incurie edilitară ce domneşte în jurul Palatului Regal dela Cotroceni. Este de neînchipuit ca viaţa acestui Palat, să existe o stradă transversală necanalizată, nepavată, cum este în realitate ! Cu o minimă cheltuială s’ar putea creia un Bulevard frumos, demn de vecinătatea în care se află. A perpetua actuala stare de lucruri e o ruşine şi în acelaş timp o nepermisă neglijenţă edilitară, faţă de datoria primăriei Capitalei de a creia Paiatelor regale, un decor vrednic de ele. '•a*— FUNEBRA DIVERSIUNEA de EUGEN TITEANU D-l Armand Călinescu. omuleţul tenebroaselor obsesii poliţiste şi-a confirmat din nou renumele ori, la tribuna Camerei. Cinic si gata de a primi orice însărcinare, indiferent de eleganta sau de moralitatea ei, micul Fouché de parodie al agoniei national-ţărăniste, a acceptat ori, în scopul unei josnice diversiuni politice, să săvârşească o impietate cetind timp ,de o oră scrisorile generalului sinucis. Cercetam ori figurile (e un fel de a vorbi) înşirate pe banca ministerială Şi căutam zadarnic omul care ar fi acceptat sau ar fi putut să înlocuiască pe d-1 Armand Călinescu în sinistra şi abjecta sa misiune. Cred că nimeni n’ar fi primit josnica însărcinare. D-1 Vaida-Voevod şi d-1 Mironescu, deşi n’au lipsit niciodată la ultimele dezbateri au găsit cel puţin în sufletele lor un rest de pudoare care i-a împiedicat să apară pe banca ministerială. Chiar dacă ei sunt cei ce au regisat oribila și funebra diversiune ratată, le rămâne meritat lipsei de curaj de a fi înfruntat spectacolul de sadică profanare. Dar subsecretarul tuturor cinismelor nu s’a dat în lături. Până și în cadrul fixat al unei profanări regisate de alţii, obsedatul mormintelor a izbutit să comită mica sa manevră personală. I am urmărit literă cu literă şi am constatat că, în două rânduri, d-l Armand Călinescu a escamotat textul care preia la controversă. Exact ca avocaţii de o anumită speţă care traduc la bară autorii denaturând doctrina pentru a-şi crea principii ad-hoc trebuitoare cauzei, micul Machiavel de Curtea de Argeş, a crezut abil să subtilizeze cinic la tribună ceea ce nu-i convenea. In sfârşit Camera n’a fost scutită ori nici de desgustătoarele modulaţii vocale ale d-lui Armand Călinescu, subsecretarul tuturor profanărilor, care s’a crezut obligat să strecoare declamaţia d-sale personală atunci" când a cetit epistola generalului sinucis către soţie îi cari conţinea, inevitabil, formule afectuoase. E o abjectiune. Dece a fost supus ori Parlamentul acestei umiliri — e uşor de ghicit: s’a căutat, în locul unei muşamale, întinderea unui giul- J giu funebru peste cea mai vastă sanama politică a politicei româneşti. Dacă ostaşul care s’a judecat siingur așa cum s'a judecat, a fost' iau nu vinovat — justiţia o va stabili. Acestui om îi rămâne însă meritul de a fi dat un exemplu. Ori am precizat şi repetăm, că peste groapa celui ce a avut conştiinţă trebue să se ridice stâlpul destinat celor fără conştiinţă. Acesta este adevărul. Ori-ce ar fi, ori-câte muşamale s’ar pregăti, oricâte conştiinţe ar şovăi, oricâte piedici s’ar pune, focul purificărilor va mistui până în rărunchi ticăloşia şi va pune în lumină pe ticăloşi. Eri guvernul naţionalţărânist a cerut girul unui sinucis pentru a-şi mai prelungi câte va ore de agonie. Dar nicăeri n’am desprins din scrisorile generalului care şi-a curmat viaţa, o iotă măcar de justificare pentru regim, în afară de apărarea cinstei sale strict personale. Şi dacă acest om într’adevăr n’a păcătuit cu nimic, nu este o infamie ca vinovaţii să se pună la adăpostul morţii lui ? Eri, iu Io© [re a ceti dela tribuna Camerei scrisorile sinucisului, d-1 Călinescu citea mai bine cifrul escamotat, istele de sperjari puşi in anagrame şi convocările lansate de Schetzky pentru deschiderea parlamentului national-ţărănesc. In Io■ul acestor realităţi actuale, d-1 Vrmand Călinescu trepidant şi cu monoclu negru ca un prestidigitaor, ne-a dat o sinistră Şedinţă de piritism. O şedinţă însă la care mulţi între cei vii aveam fete de mort. UNGARIA contra ANSCHLUSS-ULUI CLUJ.— Ifî ultimul timp, entuziasmul presei revizioniste ungare pentru Hitler, s’a mai potolit. Nemângâiaţii reprezentanţi ai iredentismului unguresc au fost foarte deziluzionaţi,văzând că noul cancelar german nu dă prea multă atenţie, invitaţiunilor budapestene, de., a cultiva *gal făţiş, egiza^ f'r?aentismmul maghiar. Iar, recent, intensificarea propagandei presei din Berlin pentru Anschluss, a stârnit în capitala maghiară o unanimă Îngrijorare. Oamenii politici maghiari se tem că alături de o Germanie prea puternică, mica Ungarie ar dispare cu totul, şi ar pierde orice importanţă. De aceea, ei combat ideia Anschluss-ului. Caracteristic pentru starea de spirit din Budapesta este recentul articol: „Preponderenţa germană şi maghiarimea“ al ziarului „Nemzeti Tijsagunul dintre oficioasele revizionismului unguresc. Iată cum pune chestiunea acest ziar: „Imen mileniu — scrie „Nemzeti Újság“ — maghiarimea a trebuit să se apere nu numai de către Răsărit, ci de către Apus. Pentru ca să asigurăm existenţa de neam şi stat, am fost siliţi să stăm totdeauna treji, căci covârşitoarea forţă a germanismului a primejduit interesele noastre“. „Cu toată simpatia ce-o avem pentru germani, trebue să insistăm asupra unor lucruri, pe care le simte instinctiv orice ungur. Victoria lui Hitler asupra marxiriniii --U. - l. „ Şi noi luptăm — nu alungă fantomele unor primejdii vechi. Formarea unui uriaş imperiu german în apropierea nemijlocită a Ungariei, nu este un fenomen liniştitor pentru naţiunea maghiară; dimpotrivă, trezeşte nelinişte. Austria, are cu totul altă menire, decât rolul secundar de anexă a imperiului german, sau cel de a contribui la răsturnarea unui echilibru firesc plan o lărgire lipsită de proporţii a puterii germane“. „Menirea Austriei este ea alături de Ungaria, să asigure în bazinul Dunării civilizaţia europeană (!!) Să rămână în această parte a Europei o paznică a culturei, să refacă acele legături, care au fost distruse prin tratatele de pace, din dragul unor formaţiuni de state inferioare“. In continuare „Nemzeti Újság“ roagă Germania să renunţe la Anschluss care — spune ziarul maghiar — este o primejdioasă exagerare politică. Iar pe Austria o invită ca, în strânsă unire cu Ungaria, să se impună în fruntea statelor dunărene, în Lcuina „haosul“ de a.'oîc», ori o stare de ordine, civilizaţie şi înflorire“... * Nervositatea maghiară faţă de planul Anschluss-ului e foarte caracteristică. Precum rudeni, Ungaria înclină spre unire cu acea Austrie, pe care oamenii de ştiinţă şi politici maghiari au prezentat-o secole de-a rândul, drept cauza tuturor nenorocirilor ungureşti. Dar oficialitatea, maghiară consideră Anschlus-ul o mare primejdie şi din alt punct de vedere. Ea se teme că realizându-se o Germanie unită cu Austria, noul stat astfel întărit n’ar mai avea niciun motiv să cultive prietenia cu mica Ungarie, ci ar preţui poate mai mult relaţiile cu acele state, faţă de care ungurii au revindecări teritoriale. Rămâne de văzut modul în care va primi Berlinul, vehementele proteste budapestene impo-1 triva Anschluss-ului. C. I. COBARCEA ZI cu ZI Guvernul actual a fost acuzat că nu apără industria naţională. Faptul că proteja aşa de frumos industria muşamalei indigene, dovedeşte că critica oposiţiei nu este în totul îndreptăţită. D. Maniu a venit în Bucureşti. Iată o sosire care va plictisi pe d. Vaida, mai mult chiar decât şederea lui Seletzki în ţară. »■■—I ■ ii I« — FRANŢA şi pactul de la Roma D. dacavenai, ambasadorul Franţei la Roma, a plecat la Paris, unde va sta vreo 10 zile. D»sa va lămuri guvernul francez despre concepţiile d-lui Mussolini faţă de pactul celor patru mari puteri şi limitele până î La care acesta vrea să meargă. — D-l de Jouvenel dă lămuriri — 11 Ti JOUVENEL Cum compromit national-teroristii parlamentarism!) Bugetele votate ca la maşină — Fonduri sacrete la ministere — Mâine trebue să Intre in vigoare noul buget general al statului pe anul 1933. Din aceste motive, şedinţele Camerei se prelungesc de dimineaţă de la orele 10 până noaptea târziu. Din cauza avalanşei de proecte de buget — vreo 40 la număr — ale ministerelor, caselor autonome şi direcţiunilor speciale, discuţiunile se fac intr’o atmosferă Ce nu poate fi in folosul prestigiului parlamentului. Se votează câte şapte-opt legi In câteva minute, se reiau din nou desbaterile la bugete, se interverteşte ordinea de zi şi se aduce In discuţie altceva, pentru ca intr’un permanent haos să se voteze chestiuni de o capitală importanţă. Cum pot fi cercetate in mod serios toate proectele supuse desbaterilor, când parlamentarii n’au nici timpul să le răsfoiască, fiindcă se aduc zilnic camioane de maculatură la parlament. Dar pe lângă bugete se strecoară și unele legi ce par de mică importanță, care ascund de fapt interese personale sau de partid în dauna avutului public. Când sesiunea parlamentară a fost amânată iar după deschidere s’au luat numeroase vacanțe, guvernul care n'a fost in stare să rezolve nici una din problemele importante, transformă acest sfârşit de sesiune într’un scandal legiferator ale cărei consecinţe se vor răsfrânge greu asupra ţării. Nu intro astfel de atmosferă ** votează bugetele ministerelor în care se menţin paraziţii politici dar se suprimă funcţionarii de carieră, şi se mai prevăd la aceste proecte şi fonduri secrete ce vor fi împărţite partizanilor, cum s’a descoperit la ministerul de agricultură. ECOURI Premiul Minerva de 5000 franci a fost atribuit d-nei Rose Cellit pentru romanul „Isola“ poveste lirică despre o familie corsicană. D-na Cellit de origină algeriană a mai publicat un roman intitulat: „Ca apa“ şi un volum de nuvele „Coliba indiană“. Fostul inginer al societăţii radiofonice germane, W. Schaffer şi soţia lui, s-au sinucis în locuinţa lor din staţia de emisiune a societăţii. Cauza este revocarea inginerului la venirea la guvern a d-lui Hitler. cultivatorii de bumbac din Texas propun pentru refacerea gene- rala fabricarea unei hârtii din bumbac, pentru ■ cecuri. Depozitele de bani din bănci să fie înlocuite cu baloturi... de bumbac. Se vor plăti cumpărările cu bumbac astfel ca să ajungă bumbacul moneta de schimb a Americei. Bineînţeles că propunerea a rămas pe hârtie... şi nu din bumbac. Trei grăniceri vamali germani pe frontiera de la Sarre au surprins un grup de contrabandiști curătători de pachete mari de cocaină. La luptă unul dintre contrabaidi fîști a fost împușcat. Prelegerile Universităţii Libere Problema Securităţii —Conferinţa d-lui I. I. DUCA— In seara zilei de 29 Martie, d-1 Duca, preşedintele partidului naţional-liberal, a vorbit la Fundaţia Dalles, în ciclul prelegerilor organizate de Universitatea Liberă, despre „Problema securităţii“. Prin seriozitatea documentării, completată cu analiza precisă a faptelor, prin observaţiunile şi deducţiunile pline de siguranţa experienţei şi de o viziune clară a evenimentelor, conferinţa d-lui Duca, înseamnă o contribuţie de netăgăduită valoare pentru cunoaşterea uneia dintre cele mai grave probleme ce frământă acum aproape întreaga societate omenească: problema securităţii. Publicăm aici, cupă note stenografice, această magistrală prelegere . In momentul în care Universitatea Liberă mi-a cerut acum câteva luni să vă ţin o conferinţă nvfiWii-'ea- •airbintrt. „lA-atîta, şi problema securităţei“, chestiunea prezenta, desigur, un viu interes, dar nu prezintă însemnătatea şi aş putea adăuga gravitatea pe care o prezintă astăzi. De aceia având în vedere situatia în faţa căreia ne aflăm, cred ca subiectul nu mai poate fi numai Franţa şi problema securităţei, şi că ceia ce aşteptaţi de la mine e să vă expun problemaa însăşi şi întreagă a securitâţei geenerale. In ce constă deci problema securitatei. Tratatele de pace au împărţit naţiunile Europei în două categorii : în cele care sint libere să se înarmeze după tendinţele sau posibilităţile lor bugetare, şi în cele care au fost dezarmate şi cărora li s’au fixat contingentele militare şi poliţieneşti de care mai pot dispune în viitor. Totdeodată însă aceste tratate, precum şi pactul Societăţei Naţiunilor au prevăzut că şi puterile din prima categorie, adică ţările înarmate, se vor strădui să reducă progresiv efectivele lor militare în vederea ajingerii omenirei la o dezarmare generală şi la un regim de pace perpetuă. Prin aceste dispoziţiuni ale tratatelor şi ale pactului s’au creat două tendinţe. O tendinţă a ţărilor înarmate de a căuta formule de dezarmare, şi o tendinţă a ţărilor dezarmate de a obţine dreptul la reinarmări sau cel puţin la o egalitate de tratament. Ambele curente s’au izbit de mari greutăţi. Cei ce voiau să dezarmeze s'su îsbit de dificultatea găsirei unei formule de dezarmare, cari să corespunză intereselor lor; iar cei dezarmaţi s’au rezistent* celor înarmaţi, nan refuză să* recunoască şi dreptul de reînar- I mare şi dreptul la o egalitate de tratament. * Cei dintâi discută de peste zece ani la Liga Naţiunilor fără a fi ajuns până astăzi la un rezultat pozitiv. Ar fi să depăşesc cadrul acestei conferinţe dacă aş reconstitui act cu deamănuntul istorie acestor tratative. Ele n’ftjU evidenţiate cât trei iîieruri :• diverginte (fu funde de interese, o dorinţă, aparentă dacă nu o dorinţă sinceră şi reală de dezarmare, şi în orice caz o statornicie demnă de o causă mai bună, de a se învârti într’un cerc vicios. D-1 DUCA Trebue să mărturisim însă că pe cât frontul dezarmărei a fost de inconsistent şi de artificial pe atât frontul celor ce revendicau dreptul la înarmare a fost puternic şi solidar. Nici un refuz nu i-a descurajat. Nici o rezistenţă nu i-a intimidat. Cu voinţa liniştită a unor oameni hotărâţi în urmărirea ţelului lor, ei au căutat să învingă greutăţile, să înlăture toate împotrivirile, să profite de toate şovăelile, şi să convingă pe toţi interesaţii şi pe toţi neutrii. După un deceniu de ciocniri între aceste două contradictorii sfor ţări ne găsim astăzi în următoarea situaţiune: Puterile care urmăresc reducerea efectivelor lor militare, n’au reuşit să găsească încă mijloacele de conciliaţiune a intereselor lor diverginte, şi prin urmare, sunt încă în imposibilitatea materială şi morală de a proceda în mod efectiv şi practic la dezarmarea lor , pe când statele care urmăresc reînarmarea lor au obţinut cel puţin în principiu dreptul de reînarmare, dreptul la egalitatea de tratament. Cu alte cuvinte, bilanţul acestor lupte se traduce deocamdată printr’o victorie a curentului de înarmare şi printr’o înfrângere a curentului de dezarmare. Rezultatul este, desigur, întristător pentru cei cari după jertfele unui războiu îngrozitor, ale unui război fără seamăn în analele lumei, s’au socotit a fi învingătorii lui.Dar ori cât de întristătoare ai această constatare, era firesc la problema dezarmărei să se lovească de greutăţile de care se loveşte, fiindcă prin natura ei ea prezintă dificultăţi multiple. Intr’adevăr, în primul rând e greu de stabilit sfera asupra căreia trebue să se întindă desarmarea. Pot fi constrânse a desarma ţările care nu fac parte din Societatea Naţiunilor, în deosebi Rusia şi Statele Unite ale Americei ! Şi dacă se esclud aceste ţări ce valoare mai are o desarmare făcută în asemenea condiţiuni şi supusă în orice moment agresiunei Sovietelor. In al doilea rând, desarmarea se aplică ca şi statelor cu un imperiu colonial şi în ce măsură li se poate cere o asemenea dezarmare fără a periclita posesiunile lor îndepărtate. In al treilea rând, ce raport de forţe trebue menţinut în planul general de dezarmare. Cel actual * Corespunde el cu realitatea î Nn este el resultatul unei inflaţii care se datoreşte evenimentelor recente ? Cel ideal ? Dar care ţară va avea bărbăţia să abdice la anume pretenţii, sau la ceea ce pe drept sau pe nedrept socoteşte a fi pentru ea drepturi câştigate. In fine nu trebue să se uite că ţările care cer dreptul la reinarmare sunt tocmai ţările care nu se împacă cu situaţia ce le-au creat-o tratatele de pace, ne când ţările cărora li f se cere să dezarmeze sunt acele care, mulţumite de situaţia lor actuală, doresc sincer şi în realitate menţinerea păcei. ^ 1 Primejdia unei noui conflagratiuni imiftMFiiiii grup|||'Firr,liWTM|giTiMTTTOirinTigirmniiiiiw'i'iiiBCTBnMBB[Bii | iiimi ifi n1!—i.— Cu alte cuvinte pericolul unei noui conflagratiuni poate veni numai dela cei cari cer înarmarea, iar nu dela cei cari caută formule de dezarmare. Şi atunci, fireşte, că cei cărora li se cere să dezarmeze, să facă raţionamentul următor: „consimţim „să dezarmăm, dar ce garanţii avem că mâine nu vom fi atacaţi „de către cei cari nu se declară „mulţumiţi cu tratatele existente. „Şi care visează, fără să se ascundă „dealtminteri, redobândirea teritoriilor şi a dominaţiunilor politice pierdute“. Raţionamentul celor dezarmaţi când spun: „sau „dezarmare imediată şi generală sau trebue să ne daţi şi nouă voe „să ne reînarmăm“, — poate apare îndreptăţit, seducător chiar, la prima vedere, dar e înşelător în realitate, fiindcă aceste puteri rămânând dezarmate cum sunt astăzi nu riscă nici o agresiune din partea ţărilor înarmate cari, încă odată, n’au nimic de aşteptat şi nimic de câştigat de pe urma unui nou conflict armat, aşadar, pretenţiunea de a li se acorda dreptul la înarmare fiindcă ar fi ameninţate, este cu totul nejustificată. Nu tot astfel se prezintă situaţia ţărilor cărora li se cere dezarmarea. In faţa lor se ridică învinşii de eri cu toate pretenţiile, cu toate urile. Cu toată setea lor de răzbunare. In asemenea condiţii cum să-şi ia conducătorii acestor puteri răspunderea în faţa naţiunilor lor de a dezarma, fără garanţii serioase de securitate. , „Asigurati-ne că nu vom fi ate..cati, sau asigurati-ne că dacă „vom fi atacaţi veţi interveni cu „toţii în ajutorul nostru, şi dezar„măm. Dar nu ne cereţi să dezarmăm câtă vreme nu avem această siguranţă şi această garanţie“. Securitatea întâi — dezarmare— ne urmă. Iată cerinţa logică şi legitimă a acestor state. Dealtminteri, ideia de a lega problema dezarmărei de aceea a securităţei s’a manifestat în chiţ firesc din primul moment. .. Intr’adevăr, în pactul însăşi al Societăţei Naţiunilor când se vorbeşte de problema desarmărei, ea nu se pune pur şi simplu, ci se condiţionează de mai mulţi factori, printre care cel dintâi este .... ——.. — ... (Continuare în pag. 2 a)