Viitorul, septembrie 1934 (Anul 26, nr. 7985-8010)

1934-09-01 / nr. 7985

ANUL XXVI No. 7985 bucureşti REDACŢIA II ADMINISTRAŢIA Str. Edgar Quinet No. S 11 Str. BL Poincaré No. 17 Telefoanele: 38030; 3-7912. »«»»!»» »MHEUL1 Se primesc direct la Administraţia ziarului şi prin agenţiile de Publicitate Manuscrisele nepublcate se distrug pe Sâmbătă 1 Septembrie 1934 % T | IN STRASNATATE IN TARA Un an 600 lei LI Trei luni ...... 150 Șase luni....... 300 , || Un exemplar 2 Istitufiuni pebflee fl particulare 1000 lei anual Taxa se plătește în numerar Dir. file P. T. T. corrf. Dir. No. 137282/926. 81 ? |iti an ...........1400 lei luni 700 Trei luni ........ 400 lei Un exemplar 6 . Stabilitatea şi coincnarea administrativă Una din problemele importante enumărate de şeful guvernului d-l Gheorghe Tătărescu în marele său discurs de la Tg-Jiu, este aceea pe care aşa de bine a numit-o : despoliticianizarea vieţii noastre administrative. Nu este vorba de o problemă nouă, ci de un vechiu desiderat al partidului naţional-liberal, formulat încă acum câteva decenii. Cu dreptate şi cu pietate a reamintit şeful guvernului figura acelui mare realist şi realizator în materie de administraţie care a fost Vasile Lascăr. Idealul lui era să facă din administraţie «o a doua magistratură». Mai târziu, acest punct important de program a fost reluat de Vintilă Brătianu, care vroia să scoată întreaga viaţă administrativă de sub influenţa politicianismului. Nu numai că, din cauza împrejurărilor, desideratul a rămas întreg, nerealizat, dar în anii din urmă, un val de politicianism s-a abătut asupra vieţii administrative, iar diferitele şi repetatele «r reforme », care mai de care mai nestudiate şi mai neaplicabile, au provocat un adevărat haos. Problema se pune astăzi în mod imperios. Cu drept cuvânt şeful guvernului a făcut constatarea că suntem singura ţară în Europa unde odată cu schimbarea guvernelor se schimbă întreaga administraţie locală, prefecţii, primarii, consilierii comunali sunt smulşi din acţiunea lor administrativă de decretele de înlocuire sau cele de disolvare. Din pricina acestei practici voinţa administraţilor este înlăturată şi interesele administraţiei nesocotite. In asemenea condiţiuni continuitatea administrativă rămâne un mit, acţiunea administrativă o ficţiune, iar programele de realizări locale oferă numai începuturi şi nu se îndeplinesc complect. Sistemul acesta nenorocit nu mai poate dăinui. Stabilitatea întregului aparat administrativ şi continuitatea acţiunei administrative trebuesc să fie ridicate la rangul de dogmă, iar principiile de bază vor trebui înscrise la timpul său în Constituţie. Trebue să atingem nivelul de progres administrativ la care au juns toate statele civilizate, astfel încât schimbarea guvernelor să nu atragă decât schimbarea miniştrilor şi a şefilor de cabinet. Acest ideal pare, poate, un ideal îndepărtat, dar,— a adăugat şeful guvernului, — vom cauta să-l materializăm, cât mai mult prin noua lege administrativă pe care o pregătim, şi care va rupe cu trecutul, atacând cu curaj relele de care el este legat. „Vom cere ia făurirea acestei legi,— a încheiat preşedintele consiliului,— colaborarea tuturor partidelor şi nu va fi vina noastră dacă nu o vom avea. O lege administrativă care să fie aplicată cel puţin zece ani şi care va trebui să statornicească cadrul legal şi permanent al vieţii administrative, este una din marile reforme de care voim să legăm guvernarea noastră.“ MOTE MODELE LITERARE Picasso a pictat — pe vremea furiei cubismului — o grămadă de lăzi dedesubtul căreia pusese un titlu tandru : portretul tatălui meu. Tot el a pictat pe originalul poet al Alcoolurilor sub forma unui as de pică încadrat de câteva patrulatere. Anarhia aceasta savuroasă și ironică a născut imediat o mişcare artistică dezordonată, care trăia numai din extravaganţa unei geometrii fanteziste. Desigur că au venit pe urmă doctrinarii cari au căutat să creieze uri corp teoretic pentru glosarea acestei mişcări. Moda însă a trecut iar din opera lui Picasso nu a rămas decât ceeace se apropia mai mult de esenţele clasice: arlechinii şi nudurile. Un exemplu Lucrurile s'au petrecut asemănător într’o serie de cazuri analoage. Toate modele literare şi în general toate modele artistice au lăsat foarte puţin în urma lor. Au dispărut foarte repede fără să producă decât o efervescenţă pasageră. S’a întâmplat să supravieţuiască ceva dar totdeauna a supravieţuit opera care constituia o realizare personală, turnată într’un oarecare clasicism. Şi la noi echivalentele mişcărilor literare din Apus au urmat aceiaşi curbă. Au surprins la început dar s’au strecurat pe urmă ca fumul. Moderniştii noştri, impresionaţi îr special de suprarealismul francez, au produs în poezie KM material foarte fecund de liberă imaginaţie, ca îrn paginile din Poisson solurile şi de acrobaţie sintactică şi morfologică. Burgezul a fost evident epatat însă în momentul când lucrurile s’au sedimentat nu a mai rămas aproape nimic. Şi era firesc pentrucă întreaga producţie poetică era făcută în acelaş tipar. Nu există intr’adevăruri pericol mai mare pentru literat decât moda. Ea îi suceşte personalitatea, îl face sclavul unui conformism şi mai rău decât cel bine stabilit. De aceea Jean Coceau spunea cu drept cuvânt încă de acum zece ani: „trebue să displaci mai ales tinerilor dacă eşti nou cu adevărat. Tinerii sunt aproape întotdeauna campionii unei vechi anarhii care le astupă ochii şi urechile. Modele de avant-gardă sunt, mai rele decât modele oficiale; nu trebue să cedezi nici unora, vrei altora şi să ştii să trăieşti în carantină“. Şi Codeau recomanda tinerilor scriitori de acum zece ani următoarea rugăciune cotidiană : „Doamne, fereşte-mă să cred în neliniştea secolului (mal du siedle); apără-mă de Freud şi împiedecă-mă să scriu cartea aşteptată“. Şi desigur această rugăciune paradoxală constitue un tonic încă şi astăzi pentru personalitatea, debilă a multor sărietori de hârtie. m. f. —-------------------------------- Pe planul politicei externe, Japonia e ţara care începe să intereseze, în aceeaş măsură ca şi Austria. Cercurile politice europene n’au dat până acum o prea mare importanţă, conflictelor din Extremul-Orient, pentrucă, — şi în cazul nenorocit al unor ciocniri armate, — interesele statelor europene n’ar fi fost lezate direct. Azi tensiunea nippono-rusă pe de o parte, nippono-americană, pe de altă, a luat proporţiile unor rivalităţi primejdioase liniştei şi ordinar existente. Problema care se pune, cu tot mai mare interes este aceasta: Va denunţa Japonia tratatul naval de la Washington din 1922, pentru a-şi lua întreaga libertate de acţiune în vederea conferinţei navale prevăzut pentru 1935 . Din informaţiile presei europene, reiese clar acest lucru. Cabinetul din Tokio însă n’a luat, până acum o decizie fermă, în această privinţă. Dintr’un editorial al lui „Le Temps“ se pare că două tendinţe fundamental deosebite există in sânul guvernului japonez: pe de-o parte, d. Hirota, ministrul de afaceri străine, ar fi ostil denunţării tratatului dein Washington confirmat prin acordul de la Londra din 1930; pe de altă parte, amiralul Osumi, ministrul marinei, ar fi partizan al ideii, ca tratatul naval să fie denunţat imediat. Este aici mai mult o chestiune de procedură, căci în fond toţi japonezii sunt de acord să revendice propunerile stabilite prin tratatul de la Washington. Din caua unei întregi serii de dificultăţi, preparativele pentru conferinţa navală din 1935 sunt foarte anevoioase. Luna trecută, când o notă britanică anunţa, că la Londra a avut loc un schimb de vederi între reprezentanţii Statelor Unite, Japoniei şi Marei Britanii, nu s’a prevăzut, că Japonia îşi va mai trimite experţi în luna octombrie. îndată însă ce s’a aflat acest lucru, s’a bănuit că negocierile vor ajunge la un impas. Problema navală a fost examinată şi de miniştrii britanici şi francezi, dela departamentul marinei, pe când d. Pietri era la Londra. D-sa a pus în curent pe englezi cu vederile Franţei. Aceste vederi se refereau la reducerea tonajului marilor cuirasate. Intre timp, Italia s’a decis să construiască două vase de războiu de, mare tonaj. Or, italienii vor să pună această chestiune la conferinţa navală, din anil viitor. Iată ceia ce ar face iar negociaţiunile infructuoase. Ideile fundamental deosebite ale acestor puteri, nu vor da perspective favorabile conferinţei din 1935. Unii oameni de stat englezi sugestionează să se amâne conferinţa pentru 1937, ca în interval de doi ani, să se ajungă la un acord mai favorabil. Japonia n’ar admite îrn nici un caz o asemenea propunere, fiind grăbită să-şi recapete întreaga libertate. Dacă Japonia îşi menţine revendicările de egalitate absolută cu Marea Britanie şi Statele Unite, în loc de proporţiunea de trei contra cinci, pentru America şi Anglia, care i-a fost impusă prin conferinţa din Washington, nu se prevede nici un rezultat favorabil negocierilor. Paritatea ar pune pe Marea Britanie în poziţie de inferioritate faţă de Japonia, căci forţele Britanice trebuesc să se mişte în toate mările lumii şi poziţunile ei în Extremul Orient ar fi ameninţate. Pe de altă parte, ministrul Americei, d. Swanson, ar propune la viitoarea conferinţă o reducere de 20-30 la sută a vaselor de orice categorie. Japonezii însă vor respinge şi această, propunere, ca inacceptabilă, întocmai ca şi aceea a d-lui Hoover, la conferinţa din Geneva din 1927. Japonia vrea să propună un plan, prin care să dovedească necesitatea ei de a avea o flotă de războiu de opt bastimente de linie, 32 de cuirasate, uii distrugătoare, 48 de submarine şi 5 port-avioane. Ei mai pun o condiţie: ca un sfert din această flotă să fie ţinută în rezervă. In cazul când aceste cereri nu vor fi satisfăcute, japonezii vor cere reducerea la maximum a puterii ofensive. POLITICA EXTERNA JAPONIA si PROBLEMA NAVALA PZESTi finia Problema apărării noastre naţionale constitue astăzi unul dintre aspectele esenţiale ale reorganizării statului. Intr'adevăr, niciodată după război, această problemă nu s’a pus cu atâta acuitate ca acum şi aceasta datorită pe deoparte situaţiunii neclare internaţionale — aşa cum a declarat-o categoric d. Mussolini în discursul de închidere al manevrelor italiene — iar pe de altă parte stării nemulţumitoare în care se găseşte pregătirea noastră militară precum şi scandalului provocat în jurul comenzilor de armament. Toate acestea contribuesc să aducă în primul plan al preocupărilor guvernamentale chestiunea înzestrării şi pregătirii armatei noastre. Este incontestabil că până astăzi nu s-a dat toată atenţiunea necesară acestei grave preocupări. Din diferite cauze şi împrejurări alte probleme au dominat în politica noastră internă şi această parte a organizării naţionale a stagnat. Astăzi însă ea nu mai poate fi înlăturată şi guvernul naţional liberal este hotărât să treacă la o acţiune puternică şi perseverentă în această direcţie. Organizarea apărării naţionale este un corolar al integrităţii noastre teritoriale şi al obligaţiunilor internaţionale. Prin noua compoziţie a statului român şi prin sistemul de pacte ce ne leagă de vecinii şi aliaţii noştri, organizarea temeinică a armatei devine una dintre primele obligaţiuni ale statului. Este evident că întinsele fruntarii ale României reclamă pentru siguranţa lor, o organizare militară la nivelul tehnic şi organizator, cel puţin a vecinilor noştri. Situaţiunea ţării noastre este, din punctul de vedere al aşezării geografice, una dintre cele mai grele şi aceasta trebue să atragă drept consecinţa imediată o serioasă pregătire militară. Un alt aspect al problemei este desigur grija de a înlătura toate posibilităţile de a transforma o atare chestiune într’un prilej de imoralitate. --------- aawBsprav------------- Dar dacă aceste necesităţi trebue să constituiască pentru orice judecată luminoasă postulate imperioase, este neîndoios că realizarea lor prezintă mari greutăţi Situaţia noastră economică şi financiară nu este încă însănătoşită pentru a suporta fără mari sacrificii această sarcină. Dar orice sacrificii, cât de grele ar fi ele trebuesc făcute pentru această operă naţională. Guvernul este hotărât în această privinţă. Declaraţiile d-lui Gheorghe Tatărescu, preşedintele consiliului de miniştri, au fost categorice. ■ „Conştient de răspunderea pe care o port — a spus primul ministru — socotesc necesar azi să sgudui opinia publică. Situaţia generală reclamă tuturor oamenilor de răspundere să vegheze asupra pregătirii armatei noastre“. Şi mai departe : „Jertfe mari trebuesc făcute azi pentru a înzestra armata noastră; aceste jertfe trebuesc făcute repede pentru a putea câştiga timpul pierdut , voi cere aceste jertfe ţării. Numai prin mari jertfe materiale azi, putem evita mari jertfe de sânge mâine. Vom cere un fond extraordinar pentru dotarea armatei, care va fi alimentat din venituri speciale şi, la nevoie de o contribuţie generală a ţării ! Aceasta fiind deciziunea guvernului trebue să avem toată încrederea că marea problemă a apărării naţionale intră astăzi în faza unei conştiincioase soluţionări. formare de Fetru S’a făcut, recent, mare caz în jurul cărţei „Apărarea are cuvântul” de Petru Bellu, o carte scoasă în editura Hertz. Am întâlnit chiar şi un preot cu excelentă reputaţie, transformat, aşa deodată, în critic literar de ocazie, care pe trei coloane de ziar, a căzut în admiraţie ca înaintea unei minunate opere de artă. S’au organizat deasemenea, caravane automobilistice de desfacerea acestei cărţi, cu autorul aşezat lângă şofeur, gata să dea autografe cititorilor provinciali. Iar dacă ar fi să luăm de bune cifrele de tiraj de pe copertă — şi noi am dori să nu fie exact» — Cărţi primejdioase Belu (Ein lenz) de a OM TOTU ar reeşi că s’au vândut 40 mii de exemplare. Fenomene întristătoare, profund întristătoare pentru ceea ce se cheamă nivelul cultural şi cartea într’adevăr bună. Ce este în definitiv, „Apărarea are cuvântul“ ? Răspundem: Un fel de rezumat al unui roman senzaţional de fascicole, din acele romane, pe cari cu atâta profunzime le-a împrăştiat de 20 de ani încoace această firmă Ignat Hertz. Departe de noi gândul de a căuta, cu orice preţ, numai într-o asemenea literatură pe singurii vinovaţi ai atmosferei bolnăvicioase, descurajante de azi, nici "de a o face răspunzătoare de înmulţirea primejdioasă a crimelor şi sinuciderilor. Dar de aci, până a nu recunoaşte influenţa nesănătoasă, pe care ea o exercită asupra aceei anumite masse de cititori, ar fi o imensă greşeală. Gândiţi-vă: romanele în fascicole şi colecţia aceasta, denumită colecţia celor 15 lei, se adresează aproape numai aceluiaş contingent de cititori, elevi de liceu, lucrătoare şi lucrători, al căror redus bagaj literar se armonizează de minune cu banalul ucigător — ca stil şi ca subiect — al acestor romane ori volume, trase toate pe acelaş calapod. Iluziile ridicole ale eroilor şi eroinelor, trezite de aceste romane, modifică structura sufletelor naive în mâna cărora ele cad, le pervertesc, le dă noţiuni false asupra vieţei reale. Şi ceea ce este mai grav strică, precum se spune în muzică, urechea şi o face improprie muzicei bune. Cum veţi mai voi că armata aceasta impresionantă de cititori sa-şi mai apropie cartea de valoare, să distingă diferenţa sdrobitoare dintre sticlă şi diamant. * Şi acum să trecem la „Apărarea are cuvântul“Ce ţintă nobilă îşi propune autorul . Să o precizăm în câteva cuvinte: Reabilitarea morală a bordelurilor. Pentru d. Petru Bellu bordelurile — această plagă răspânditoare de sifilis, această teribilă escrescenţă socială, constitue singurul loc unde se poate desvolta virtutea. Auziţi: fiinţele acestea îndobitocite şi îmbătrânite fulgerător, trândave şi murdare — fiindcă altfel şi-ar fi aflat o altă ocupaţie în viaţă — reprezintă unicele generatoare de virtuţi. In această lume imundă se naşte, trăeşte şi sfârşeşte eroul d-lui Bellu. Iniţiat de „idealistele“ autorului „Apărarea are cuvântul“, încă de la vârsta de 8 ani — eroul d-lui Bellu, după ce îşi limitează cultura la o singură clasă primară, umblă în căutarea unui presupus tată, îl găseşte — fi acistă ignominia autorului — într’un rang social ridicat. Şi pentrucă acest presupus tată nu se grăbeşte să-şi recunoască paternitatea, d. Bellu ni-l prezintă pe erou în stare să smulgă pe aşa zisa-i soră din casa părintească, să o depraveze, înmulţind cu una clientela bordeli,ii unde s’a născut şi a trăit. Cartea mai descrie apoi o crimă, o sinucidere, în afară de eftine dar desgustătoare scene de bordel. * Fără nici un fel de paloare literară, volumul fiind scris într’o limbă vulgară, — „Apărarea are cuvântul“ intră perfect în cadrul producţiei nesănătoase şi bolnăvicioase aruncată pe piaţă, de editura Hertz. Scria, un preot, erijat în critic literar : „Este un document de umanitate“. Umanitate pentru cine, — l’am întreba noi. O fi având societatea defectele ei — desigur, — dar nici nu trebue, să-i exagerăm aceste defecte cum scrie preotul nostru critic așa fără rost. Căci înegrind-o, din cale afară, nu facem decât să excităm şi să justificăm agitaţiunile extremiste, în lupta de a dărâma actuala ordine socială, spre a ne da o altă ordine, probabil aceea preconizată de d. Bellu şi care — mărturisim franc — ne desgustă şi ne înspăimântă. VIZIT!TIKI! Bin ’steirDul se anunţă că Steynus vizita la sfârşitul lui Septembrie Ankara şi alte oraşe sie Turciei. Stalin va es!sî& la serbările pentru aniversarea a 10 ani nela proclamarea Repubiicei Turceşti. E prima călătorie pe care o face Stalin In străinătate. STALIN ECOURI Consiliul Ligii Naţiunilor se întruneşte la 6 Sept., iar adunarea generală la 10 Sept., pentru a aproba intrarea Rusiei în Liga Naţiunilor. Guvernul sovietic condiţionează intrarea în Ligă de realizarea pactului oriental sau de realizarea uniunii franco-ruse. E foarte probabil deci, având în vedere importanţa unor astfel de pacte pentru durabilitatea păcii, ca pactul oriental să se închee cu sau fără Germania şi Polonia. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât Statele baltice s’au pronunţat pentru pact, iar Mica înţelegere e solidară cu Franţa. Ziarele au reprodus considerentele unei ordonanţe de neurmărire dată de către Comisiunea specială pentru controlul averilor în cazul unui funcţionar superior al statului, care într’un scurt interval de timp a câştigat (cu păstrarea formelor) o avere de câteva milioane. Prin această ordonanţă se arată punct cu punct modul în care demnitarul respectiv a ştiut să agonisească fonduri importante, indemnizaţii, diurne, spese, dar mai cu seamă diferite terenuri şi locuri pentru case cumpărate de la Stat cu preţuri derizorii şi vândute apoi la preţul pieţii. Şi astfel se făcu că omul deveni proprietar în Bucureşti, în judeţele Ialomiţa, Prahova, Constanţa. Din cuprinsul ordonanţei în chestiune se vede limpede că, fostul director general şi fostul secretar general căpătase o poftă extraordinară — l’appetit vient en mangeant — de acaparare de pământuri pe de pleaşcă. Dacă ar fi fost cu putinţă de bună seamă, că eminentul artist al îmbogăţirii n’ar fi ezitat să cumpere întreg litoralul mării Negre, un judeţ de câmpie şi măcar un judeţ de munte . Căci nu strică de loc să ai cât mai multe rezerve şi pentru zile bune şi pentru zile rele. Nu strică insului, dar poate că strică dispoziţia altor muncitori ai ţării, rari administrând o viaţă întreagă averi de milioane, ori ocupând situaţiuni importante în Stat, situaţiuni ce le-ar permite manevre rentabile, trăesc cu chiu cu vai, suportând mizeria cu demnitate şi discreţie, pentru că atunci când trec la pensie să ajungă dea dreptul muritori de foame. Şi agravează mai dureros, indispoziţiile sfâşietoare ale multor tinere elemente de valoare, cari îşi oferă pretutindeni munca şi nu sunt primite nicăeri. Oricum, să presupunem că în existenţa omului, norocul ocupă un loc important, că acei cari se nasc în zodia aurului sunt privilegiaţii unui destin împotriva căruia nu poate aşeza nici un fel de obstacol, nici o Îngrădire. Prin urmare, să felicităm şi să zicem poftă bună tuturor celor cari se răsfaţă în lume mângâiaţi de steaua îmbogăţirii. Să aplaudăm şi pe idealistul funcţionar cu pricina pentru că a ştiut să-şi facă suma... ♦ Dar, alta-i chestia. In ordonanţa de neurmărire a domnului fost secretar general, printre artificiile şi sistemele întrebuinţate pentru sporirea patrimonului său material se vede şi titlul : primă de activitate, adică bani primiţi din bugetul statului pentru o muncă excesivă, fantastică. O mărturisire delicioasă şi pe deplin justificată. Căci trebue să recunoaştem şi să admirăm, o asemenea formă de încasare: bietul funcţionar se ostenise probabil până la neurastenizare, lucrând în contul propriei sale înavuţiri. Şi încă o culme: acest proucrat, devenit un erou al câştigurilor, continuă a se jertfi, cumpănind acum gestiunile mînuitorilor de bani publici. Este desigur, un record, o splendidă încoronare a unei activități care după cum constată însăși comisiunea specială pentru controlul averilor, a atins prodigiozitatea. red. Comentarii Prima de activitate... ------------------------------- Sarmizegetusa Săpăturile începute la Sarmizegetusa vor scoate din ruinele trecutului, cutropit până mai ori de neguri milenare, o lume care a durat vreme îndelungată prin aceste părţi ale ţării noastre. Până acum două sute de ani, nu se putea aduce nici o dovadă în lumina unui document de sine stătător, asupra civilizaţiei dace. Obiectul cercetărei istorice se referea la obiceiurile şi preocupările străbunilor noştri. Alte consideraţiuni, se mărgineau la comentarea în fel şi chipuri a scrierilor istoricilor eleni şi latini. Marile descoperiri istorice n’au existat cu adevărat, decât după săpături arheologice importante. Unele cercetări ale istoricilor au fost cu atât mai infructuoase, cu cât și-, complăceau în ipoteze făcute în liniștea camerei de lucru, după interese personale, politice sau rassiste. In general, aceste incursiuni — în domeniul istoric mai cu seamă — nu sunt în realitate decât păreri personale, şi deci lesne de combătut de alţi cercetători. De aici certurile atât de frecvente între istorici. Un exemplu în această privinţă, ni-L dă chiar cetatea Sarmizegetusei. De câte ori n’a fost confundată cu alte cetăţi ! Schütte, cu metoda sa radicală de critică verbală, credea că cetatea Sarmizegetusa era tot una cu Germisara. Or, cum a dovedit marele Vasile Pârvan, Sarmizegetusa şi Germisara sunt două localităţi deosebite, departe una de alta şi de importanţă absolut diferită, după cum se poate vedea din inscripţii. (Pârvan: Getica, pag. 248). Singurul istoric, care a păstrat o listă mai bogată cu vechile nume dacice a fost danezul Ptolemaecus. El vorbeşte de cea mai veche fază a proviniciei romane, imediat după cucerire. Sarmizegetusa a fost un centru al Daciei, chiar in vremea când oraşul era încă al regelui barbar, deci când nu devenise „colonia Dacica”. Care e etimologia cuvântului Sarmizegetusa? După Schütte, în cuvântul Sarmizegetusa, ca şi în Sargetias, avem a căuta un toponimic sarmatic. Observaţia e fundamenta] eronată, pen■ trucă dacă e vorba de Iranieni în Ardeal, înainte de Traian, nu ne pu- I tem gândi decât numai la Sciţi, căci I Sarmaţii au apărut mult mai târziu. Thomaschek, singurul care a d.?it explicaţiuni serioase asupra etimologiei, a atribuit acestui cuvânt o origină pur tracică. Pârvan a dat o explicaţie thraco-getică, dar mai realistă ca a lui Thomaschek. Anume — zice Pârvan — la început a fost Zermi sau Zărim, care e un o- 1 nomastic thracic cunoscut; epe (aige) I e o rădăcină toponomastică getică, completată cu terminaţia — ta sau (i) ssos. Mărturiile antice dau Sarmizegetusei terminaţia — sa, deci Egetusa lui Zermos sau Zarmos. Rămâne un Z neexplicat între două cuvinte: Zarmi şi Egetusa. După părerea lui V. Pârvan avem aici un s sau z eufonic între două vocale, întemeindu-ne pronunţarea populară din inscripţia de la Roma. In orice caz, numele a fost rău păstrat chiar în isvoare literare (Sarmategie, Sarmazege, Sarmizegetusa, în mai multe manuscripte ptolematice). După toate probabilităţile, cuvântul are o origină istorică politică şi deci o denumire a fundatorului cetăţii, un vechiu rege dacic, numit Zahmos sau Zalmos, dacă nu chiar numele zeului getic Zalmos (Zalmoxis, Zalmozis), cum susţine Pârvan în Histria, VII, pag. 47. Ofensiva lui Traian din anul 100 a fost condiţionată de politica de penetraţie spre Sudvest, care de fapt era începută de Daci încă de la Burebista, cu 150 de ani înainte, continuată războinic şi diplomatic de Cotiso, aplicată strategic în urmă de Decebal. Având în vedere ofensiva lui Traian, Dacii făcuseră întăriri strategice pe drumul spre Ardeal, cu cetăţi, burguri şi zidiri de diguri transversale la toate intrările în munţi. Incontestabil, că pe măsură ce vor fi continuate săpăturile de azi, se vor descoperi urme asupra fortificaţiilor poporului dac. La săpăturile ce (Continuare în pag. 2-a) .