Viitorul, septembrie 1935 (Anul 27, nr. 8288-8313)

1935-09-01 / nr. 8288

ANUL XXVII No. 8288 BUCUREŞTI REDACŢIA I ADMINISTRAŢIA Str. Edgar Quinet No. 2 | Str. R. Poincaré No. 17 Telefoanele: 3-8030; 3-7912 itoru ANUNŢURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului şi prin agenţiile de Publicitate Manuscrisele nepublicate se distrug IN TARĂ P. Duminică 1 Septembrie 1935 ABONAMENTE Un an .......... 600 lei III Trei luni ...... 150 lei Şase luni 300 | ||| Un exemplar 2 . Instituţiuni publice şi particulare 1000 lei anual IN STREINATATE Un an ......... 1400 lei Şase luni .... 700 . Trei luni...... 400 lei Un exemplar 6 . Taxa se plătește in numerar Dir. G-le P. T. T. cont. circ. No. 137282/926 DOLIUL NAŢIUNII BELGIENEI­ ­ntr’un răstimp de un an şi ju­­mătate, Belgia e îndurerată de­­uă năpraznice nenorociri. Au trecut de abia câteva luni d­upă ce, vreme de un an, poporu­l belgian şi-a simţit inima învăluită în falduri de doliu. Regele Albert — Soldatul viteaz al armatei Sale în războiul din 1914 şi Cetăţeanul, suprem întruchipat, al zilelor de pace, se prăbuşise — printr’un tragic destin — de pe un pisc de munte în golul unei prăpăstii uci­gătoare. Vestea întâmplărei de necrezut a străbătut ca o săgeată prin inimile naţiunii belgiene, pricinuind însân­gerări dureroase, murise iubit de ţara întreagă, murise Ci­mul, care prin jertfa odihnei Lui de fiece clipă, imprimase poporului Său, căruia îi păstra o dragoste caldă, ritmul unei vieţi prospere şi exemplară prin pacinicul ei. Naţiunea belgiană şi lumea ţări­lor prietene, împietrite de durere, nu şi-au putut lămuri tragicul a­­cestui destin. Se întâmplase, în adevăr, ceva care cu mult depăşea puterea de înţelegere omenească. Şi iată că într’o vreme când po­porul belgian — cuminte, munci­tor — nici nu se desmeticise bine din spasmurile durerii ce-l lovise, prin moartea înfiorătoare a Rege­lui iubit, este pătruns iarăşi de o sfâşietoare încercare: Regina Astrid, soţia devotată a tânărului Suveran Leopold, buna mamă a trei copii, dar, mai presus de toate, Regina lui, a poporului belgian, că­ruia căuta alături de augustul Soţ, să-i afle nevoile, Regina atât de stimată şi-a găsit moartea într’un pe cât de stupid, pe atât de nă­­praznic, accident de automobil. Doliul naţional fâlfâe din nou de-a lungul şi de-a latul Belgiei, această ţară lovită de un nedrept şi crâncen destin. Durerile naţiunii belgiene sunt şi durerile naţiunii române. Triste­ţea ce le sfâşie astăzi inima, o înţelegem şi­ noi Românii. Poporul belgian am vrea să-şi găsească mângâerea că Dumnezeu s’a îndu­rat şi i-a păstrat, din tragicul ac­cident, Regele. Şi am vrea, deasemen­ea, ca na­ţiunea belgiană să găsească o mângâere cât de mică și în inimile noastre, ale tuturor Românilor, cari se păstrează o caldă prietenie. REGELE LEOPOLD III ASTRID Regina Belgiei INTERESUL GENERAL şi partidele politice derea guvernării a amânat şi a compromis în modul ştiut problema vitală a în­zestrării oştirei. Nu există întrunire publi­că sau campanie de presă în care guvernul actual să nu fie învinuit şi atacat pentru că „a sporit impozi­tele pe aceste vremuri gre­le“. Interesul de Stat, ga­rantarea graniţelor Româ- . . . . , * .­­.tot cazul autont­­ţ­ilor, şi soţul ei a miei nu există pentru cei fost condamnat la cinci ani închi-Nu tot această atitudine patriotică o au însă grupă­Nu odată s’a adus parti­delor politice învinuirea că sunt înclinate să tacă să pre- j rile de opoziţie şi în special valeze interesele de partid­­ partidul naţional - ţărănesc, înaintea celor generale obş-J— tocmai partidul care a­­teşti a­tunci când a avut răspun-Grupările noastre de opo­ziţie, prin activitatea lor pur negativă şi agitatoare, lipsită de preocuparea obi­ectivă a Interesului general, se silesc din nefericire să îndreptăţească aceste critici. In adevăr, care este atitu­dinea numeroaselor grupări de opoziţie, — în frunte cu partidul naţional - ţărănesc cât a rămas sub conducerea d-lui I. Mihalache, — faţă de problemele de interes general de Stat? O atitu­dine sterilă şi agitatoare a masselor cetăţeneşti, de a­­ţâţare a lor în contra acţi­­unei de refacere şi consoli­dare a Statului, întreprinsă cu atâta râvnă patriotică, neobosită activitate construe cari nu văd decât interesul de partid. Politica de economii, e­­chilibrarea bugetului, resta­bilirea creditului, conversiu­nea datoriilor, simplificarea aparatului de Stat, cu mo­dernizarea şi raţionalizarea serviciilor publice, despozi­tivă şi spirit de continuitate ju­c­anizarea administraţiei şi de guvernul naţional-liberal, alte probleme de stat, reali­­presidat de d-l Gh. Tătărescu. zare sau pe cale de realizare. Câte­va exemple edificat­e nu sunt pentru grupările toate vor dovedi adevărul acestor constatări: înarmarea ţării, înzestra­rea armatei cu utilajul mo­dern necesar, garantarea graniţelor Statului român întregit în hotarele sale et­nice, era un postulat de or­din naţional şi de Stat, a cărui realizare grabnică ni­meni nu a cutezat să o dis­cute. Cu un admirabil spirit de solidaritate şi patriotism, ţa­ra a primit să-şi impună sa­crificiile materiale cerute. Ţara a primit să plăteas­că „prima de asigurare a graniţelor ţării“ cum atât de cuprinzător a numit-o preşedinte consiliului, care s’a devotat cu trup şi suflet acestei mari opere patrioti­ca de opoziţie,­­ de cât prilej de demagogie şi de agitaţie. Interesul general nu con­tează, este inexistent. Maxima politică atât de sănătoasă şi rodnică în re­zultate, că partidele politice trebue să se considere în slujba ţarei şi a interesului general şi în opoziţie, nu numai la guvern,­­ a fost de mult uitată de partidele noi. Opinia publică sănătoasă şi conştientă judecă şi com­pară atitudinea sterilă şi negativă a acestor partide — faţă de opera de refacere şi consolidare a guvernului naţional-liberal, care pune interesul general al Statului înaintea ori­cărei alte pre­ocupări. . A­viatoarea cea mai celebră din Statele Unite, Amelia Earhalt era în acelaş timp şi funcţio­nară cu cea mai mică leafă. De a­­ceea şi-a dat demisia din funcţiu­nea de „expertă aeronautică“ pe lângă ministerul industriei şi co­merţului, pe care o ocupa. Salariul ei anual nu era decât de... un dolar şi Amelia Earhart a preferat să părăsească această si­tuate mai mult onorifică decât re­muneratoare si să intre intr-o so­cietate de aviaţie comercială. O­mul nu poate prevede totul. Un ţăran rus, Nicolae Andre­ev, din Laiscevo, s’a însurat după gustul său, dar spre nenoro­cirea sa, ea a fost aleasă în urmă prezidentă a sovietului local. In această calitate, ea a început să ţie conferinţe, la cari bineînţeles asista şi soţul Andreev. Intr’o zi la un moment dat el is­­bucni în râs, părândui-se comic un argument al prezidentei. Cum râsul e contagios, toată sala a râs cu ho­hote. Dar camarada Andreev­a denin­soare. Sărmanul, nu mai râde acum.. Z­iarele streine, au făcut nenu­mărate glume în jurul desfiin­ţărei miliţiei din Principatul Monaco. Un ziar englez a luat lucrurile mai în serios. Făcând serioase cercetări, a ajuns la concluzia că valoarea războinică a armatei prințului de Monaco nu este tocmai mică. Astfel marinarii din Monte-Carlo au săvârșit un fapt de arme fără precedent în is­torie. F­i au înfrânt flota engleză și au luat cu asalt portul Portsmouth! Trebue adăogat însă că lucrurile s’au petrecut în Evul­ Mediu. I­­­ 0 Cu toată întinderea mică a Principatelor Româneşti din alte vremuri, românii au fost cunos­cuţi de toată lumea prin desele lupte purtate de voevozii noştri, fie pentru a apăra pământul stră­moşesc, fie pentru a cuceri noi terenuri, asupr­a cărora aveam, u­­neori, drepturi istorice. In croni­cile vechi, întocmite de celebrii istorici ai veacului XVI și XVII, ca J. A. de Thou, Paulo Giovio Leunolavius ș. a. nu se omite, a­­proape niciodată, să se aminteas­că de situatiunea geografică, poli­tică sau religioasă a Valachiei sau Moldovei. Printr’o­­ fericită întâmplare sunt acum în posesia unei cronici întocmită de Paulo Giovio, des­criind istoria timpului său (1494- 1547). Acest cronicar face parte dintr’o familie de istorici şi jipeţi Notiţe istorice UECHL italieni din sec.­­XVI şi XVII. Născut la 1483 şi mort la 1552, el începe să publice lucrarea sa şi după primul volum obţine protec­ţia papei Leon X. In 1528 este nu­mit episcop de Nocera. Lucrările sale mai importante sunt: 1- De Romanis piscibus libellus (1524). 2. Commentarii della Cose de Turchi (1541) si 3. Históriámra sui temporis ab anno 1494 ad a­­num 1547. Ultima lucrare conţine intere­sante date privitoare la noi. Edi­ţia franceză, de care mă folosesc, tipărită în 1581 la Paris, este în­tocmită în două volume şi, cu toate că e în limba franceză, este foarte greoaie la cetit şi uneori imposibil de tradus din cauza de­­formaţiunii unor litere şi cuvinte. Voiu căuta to­tuş să redau părţi mai importante din această lu­crare şi mai ales voiu arăta ce scrie la pag. 491 şi 492 în partea Il-a a acestei opere, despre va­­lachi şi­ moldoveni. In primul rând, spune Giovio, domnii din Valachia sunt de o rasă foarte veche, putând chiar să căutăm descinderea lor din Flaccus, general al romanilor în această provincie, căreia i-a ră­mas numele acestui personaj (ceia ce este o ilustră probă de virtute); căci este cert că din timpul său Misia, care se întinde până la na­ţiunile tătăreşti, a început a se chema Flaccia, care cuvânt fiind din ce în ce mai corupt, vedem acum devenit Valachia (liqu­ el mot étant peu à peu corrompu, nous voyons maintenant devenu en Va­­lacquie). Deasemenea se vede, spu­ne episcopul de Nocera, că sunt în vigoare aci nu numai moravuri şi legi romane, ci şi mai mult; dicţiunile chiar ale limbei romane sunt păstrate( mais que d’avanta­­ge, Ies dictions mêm­e du language romain y sont gardées). Mai de­parte se spune că valachii sunt foarte buni călăreţi, caii lor fiind largi în piept şi robuşti. Toată Valachia se împarte în două, spu­ne Giovio , o parte spre Sud, ajun­gând până la Dunăre, atingând frontierele Transilvaniei la orașul Severin ; cealaltă parte a Vala­chiei se cheamă transalpină de francezi, iar de turci Carabogdan. Domnitorul are Capitala în Târ­­goviște (Ternovize). In rândurile cari urmează, au­torul se ocupă de diversele râuri din Principate : Dobovize, Argie Olt­a (Dâmboviţa, Argeş Oltul)­­Tyras sau Nistrul, spune Giovio, termină Moldova în partea septen­trională, căci având sursa sa în Carpati și mergând spre Marea Neagră, atinge Rusia, Podolia, Tartaria, regiuni cari au fost lo­cuite în vechime de „Rozolans, Ar­­piens et Tauroscythes“. Opt pa­gini mai departe, autorul nu se o­­dună decât de Moldova și Vala­­chia, arătând luptele și evenimen­tele mai importante petrecute în timpul său. Dacă nu uităm că în 1493 un cro­nicar, Hartmann Sheder, redă o gravură a Valachiei cu câteva ex­plica­ţi­uni importante, că istoricul Prilipus Callimachus se ocupă ş el în 1519 de noi, că Leunclavius îi „Annales Sultanorum Othomanîda­rum“ dă relaţiuni despre Valachi şi că mai toate cronicile vechi din sec. XVI, XVII şi XVIII nu omit niciodată să se ocupe de voevozii români şi de situaţi­unea noastră în Europa, ne dăm foarte bine sea­ma că Principatele noastre şi-au­ făcut un bun renume în conţinem acum câteva sute de ani, dând de lucru cronicarilor pentru ca să des­crie faptele vitejeşti ale domnitoi­rilor, iar pe lângă aceasta să ara­te unde se află aceste Principate din ce locuitori sunt compuse, car­­e origina lor şi situaţia lor istori­că. Aceste lucruri ne-au folosit nouă, celor de azi, pentru ca p de-o parte să cunoaştem cum a fost ţara noastă în alte vremuri iar pe de alta să putem la ocazii cam­ astăzi se iveşte foarte des, si dovedim drepturile noastre istori­ce asupra unor provincii, pe ne­drept reclamate de dușmanii noș­tri seculari. ION M. PALTEA ACŢIUNEA UHU­RUIELULU­ IUI GOMBOS Budapesta■ (Ceps). — In Ungă­­riei e obiceiul ca, înainte de des­chiderea sesiunii parlamentare, primul ministru să aibă întreve­deri cu toţi şefii de opoziţiei cu care se consfătueşte în chip ami­cal în privinţa activităţii viitoare a corpurilor legiuitoare şi legilor ce urmează să fie votate. Anul a­cesta d. Gömbös a luat-o destul de timpuriu cu aceste întrevederi, fiindcă până la deschiderea parla­mentului mai sunt încă cinci săp­tămâni. Graba aceasta nu e însă la în­tâmplare. Ea face parte din tactica premierului maghiar. Domnul Göm­bös își dă seama că se apropie o luptă dârză cu opoziţia, care se bucură de mari simpatii din par­­tea opiniei publice. De aceea pre­mierul de la Budapesta face toate sforţările să convingă acum pe fiecare şef de opoziţie în parte că, Ungaria are mai mult ca oricând nevoie ca interesele personale să fie înlăturate, pentru ca pe arena politică să se lupte numai în jurul principiilor politice. Ori, adaugă şefii opoziţiei, chiar persoana d-sale e aceea care îm­piedică azi anumite înfăptuiri po­litice. Personalitatea premierului maghiar se situiază de­ acurmezi­­şul unor realizări dorite de toată lumea. Pretutindeni se manifestă îndoiala că şefii de opoziţie vor putea fi câştigaţi pentru ideologia etică preconizată de d- Gömbös. începând din primăvara acestui an politica d-lui Gömbös a­ luat totdeauna atitudini negative faţă de părerile opoziţiei şi mai ales faţă de social-democraţi. Aceştia socot că d. Gömbös se crede în in­timitatea sa mai puţin mussolinian însă mai aproape de gesturile şi atitudinile d-lui Hitler. Partidul social-creştin, la rândul său, are cam aceiaşi atitudine faţă de premierul maghiar, fiindcă mai mult de jumătate din deputaţii săi, aleşi în ultimile alegeri au fost excluşi din parlament prin fel de fel de tertipuri politice. Afară de acestea d­. Gömbös a înlăturat prin acelaşi mijloace pe toţi deputaţii legitimişti care aparţineau parti­dului social-creştin. Legitimisti au rămas numai cu un deputat în parlament. Acesta este d. Makray, care a candidat singur, pe cont propriu şi care vorbeşte astfel în numele legitimi­ştilor. Mai depar­te, nici partidul liberal nu va fi a­­lături de premierul maghiar Ba, din contra, domnul Gömbös are în deputatul Rassay un foarte mare adversar. Mai rămânea partidul micilor a­­gricultori, a cărei atitudine se ce­rea lămurită. Nici pe colaborarea acesteia nu se putea conta, cu toate că premierul de la Budape­sta a colaborat cu deputatul Eck­hard contra contelui Brehlen. In orice caz, acum în preajma deschi­derii­ parlamentului, toată lumea se aștepta ca din partea acestui partid să vină o lămurire. Fapt»l a avut Inc. Intr'adevăr, d. Eckhardt a lămurit punctul de vedere al par­­titdului miedor agricultori si a trasat raporturile față de politica guvernului. Ati­ niinci celui mai putern'c partid de stânga , următoarea, ce­­mai îndărdtă luptă contra guver­namu­ Gömbös si contra 'nersonne­­fale ca prim ministru. Deputatu’ Eckhardt, si-a motivat atitudinea cu două aranmente, unul economic și altul politic. După credința sa tara urmează să fie reînoită în a mfindouă aceste domenii. In toată lumea se simte o îmbunătăţire în domeniul economic, numai în Un­­auria nu se simte nimic. De la re­niren d-lui Gömbös la Putere nu se aud decât fraze goale. Dintre toate agricultura suferă cel mai mult, pentru reînvierea căreia tre­bue mobili­zntă toată viaţa econo­mică a ţării. De asemnea în privinţa datorii (Continuare în pan. 2-a) In ţările vecine Prelungirea imun impri­­ilirii Ministerul de finanţe a hotărât ca termenul de subscriere la îm­prumutul intern, tranşa B, care expiră la 1 Septembrie, să fie pre­lungit până la 1 Noembrie. Această prelungire este bine­venită. Interesul Statului este să lichi­deze toate datoriile interne ră­mase dela trecutele regimuri. Se ştie în ce împrejurări au fost făcute aceste datorii. Se mai ştie ce trafic s’a făcut sub trecutele regimuri, cu plata lor. Ministerul de finanţe devenise o bursă de afaceri pentru samsari şi intervenienţi în chestiunea or­donanţelor neplătite. Odată cu venirea la cârmă a actualului guvern s'a pus capăt acestor traficuri. S’a introdus or­dinea şi cinstea în plata ordonan­ţelor, făcându-se un regulament hotărât. Ceiace nu se putea împiedica însă erau stăruitoarele demersuri ale creditorilor grăbiţi sau mâ­naţi de nevoi, cari cereau plata datoriilor. S’au admis compensa­­ţiuni şi s’au dat bonuri de impo­zite. Erau însă măsuri de expe­dient. In această situaţie s’a recurs la măsura menită să curme definitiv răul, să libereze ministerul de fi­nanţe de continuele demersuri ale creditorilor şî să dea alt aspect bugetului extraordinar. S’a re­curs la tranşa B a împrumutului. Statul nu poate plăti acum cre­ditorii săi în bani şi nu ştie dacă va putea s’o facă mâine. Ii poate plăti însă în efecte, a­­ducătoare de dobândă, lombarda­­bile şi primite de către Stat în ga­ranţie, etc. Desigur că e o pierdere pentru ei. Şi din nenorocire o pierdere cu atât mai reală, cu cât creditul, cele mai deseori furnizor, a fost mai cinstit şi mai conştiincios. Dar altă soluţie nu este. A sfătui pe creditori la aşteptare, este a-i expune la noui pierderi. Situațiunea trebue lichidată a­­cum. Acei dintre creditori cari nu voesc să primească soluţia acea­sta, vor vedea întotdeauna trecând înaintea lor datoriile curente iar creanţa lor se va împeti, mereu neplătită. Dar dacă cred că sub un guvern viitor, prin mijloace pu­ţin scrupuloase, vor fi închitaţi, pierderea de vreme şi cheltuelile ce le vor avea, vor întrece sacrifi­ciile ce li se cer azi-Aşa­dar cel mai bun sfat ce se poate da acestor creditorii este să se înscrie la tranşa B a împrumu­tului. Este o bună soluţie pentru ei şi totodată un act patriotic-Dealtfel, cei mai mulţi dintre creditori sunt încă azi furnizori ai Statului sau vor fi mâine. Ei isi vor recupera din beneficii pierde­­rile de azi, asigurând totodată, chiar în interesul lor, o gestiune normală şi o situaţie financiară clarificată. Din războiul Independenţi ORDINUL de Zi al Domnitoru­i de Carol­­ Cu prilejul trecerii armatei române în Bulgaria In fata trupelor înşiruite în fata podului de vase făcut de pontonierii armatei noastre sub comanda căp. Vasiliu, Domni­torul Carol, a adresat oştirii sale următorul ordin de zi: OŞTENI. A trecut anul de când lupta de peste Dunăre intre turci şi creştini, pune în primejdie hotarele noastre. Pentru a le apăra, ţara a făcut a­­pel la voi. La grasul ei a­i părăsit căminurile, cu avântul oamenilor cari au conştienta că de la devota­mentul lor atârnă fiinţa statului ro­mân. Pe cât timp oştirile operau în de­părtare şi noi nu eram ameninţaţi decât de năvălirile unor cete de je­­fuitori, ne puteam ţine „urnii de a­­părarea ţărmurilor Acum însă, răz­boiul se apropie de hotarele noastre şi dacă turcii ar fi învingători, este învederat că ar năvăli cu toţi asu­pra ţării, aducând cu dânşi măcelul, prădăciunile şi pustiirea. In această poziţie, ca să scăpăm ţara de sălbăteciile năvălitorilor, este de datoria noastră a merge să-i combatem, chiar pe teritoriul lor. Ostaşi români, voi ştiţi cât de mult a suferit patria noastră in timp de peste 200 de ani, în care vi se răpea mijloacele de a mai apăra bărbăteşte, pe câmpurile de bătaie, drepturile ei. Astăzi aveţi ocazia de a arăta din nou vitejia voastră şi Europa întreagă stă cu ochii alintiţi spre voi, înainte dar cu inimă ro­­mânea­,că şi lumea să ne jud­ice după faptele noastre. Reîncep azi luptele glorioase ale străbunilor, alăturea cu numeroa­sele şi bravele armele ale uneia din cele dintâiu puteri din lume. Ar­mata română, deşi mică se va dis­tinge „sum secura“, prin bravura şi disciplina ei. Ea va reda astfel Ro­mâniei, rangul ce a avut altă dată şi care i se cuvine între naţiunile europene. Aceasta este şi credinţa augustului împărat. De aceia, nu numai­ românii vor lupta alăturea cu ruşii, pe acelaş câmp şi pentru acelaş scop, dar încă comanda supe­rioară a ambelor armate despre Plevna, îmi este încredinţată mie Aceasta este o onoare care se răs­­frânge asupra ţării, asupra noastră . Faceţi dar, să fâlfâe din nou cu glorie drapelul românesc pe câmpul de bătae, unde strămoşii noştri au fost secole întregi apărătorii legii şi ai libertăţii, înainte dar ostaşi românii înainte cu bărbăţie şi un cuvân vă veţi întoarce în familiile voastr în ţara voastră liberă, prin voi îi şi­ vă acoperiţi de aplausele întreg naţiuni. CAROL Un formidabil ura să tră­iască România Mare şi inde­pen­dentă, să trăiască armata salvatoare, să trăiască valoro­sul ei domnitor, a răspuns la norodul ce era de faţă. Fiecare regiment venise la capul podu­lui urmat de părinţi, soţii, şi a'te^ rude care urau soldaţilor isbândă Tofi erau în haine *' sărbătoare. C. or. CQMENTAREt ooiESPirisEnrA Interxolarf MU HWIIIlli.il ——BT Viaţa şcolărească alcătueşte pentru mai târziu, isvor nesecat de duioase amintiri, cari dacă nu sunt culese ii, pagini de autobiografii sau memorii raman ascunse în suflet pentru a f vreodată reînviate şi povestite celor mici. Aceştia cuprinşi de farmecul povestir, îşi vor uita pentru câteva clipe tovarăşii de joacă, întovărăşiri du-te pe tine cu ochii lor nespus de atenţi, pe meleagurile amintirii. Gândurile de faţă mi-au fost prile­juite în acest început de an şcolar, de un fapt trecut mereu neobservat şi care totuşi constitue pentru viaţa şco­lărească un mijloc de experimentare al celor asimilate în vederea cunoaş­­terei unei limbi, dar mai ales, — un domeniu de rare şi înalte bucurii. Corespondenţa interşcolară a luat la noi în ultimii ani, un avânt mai însemnat, încurajându-se din ce în ce mai mult aceste legături de prietenie durate prin scris, între elevii institu­ţiuni­lor noastre şcolare şi între cel din alte ţări, înlesnind astfel schim­bul de cunoştinţi şi reflecţii cari nu fac decât să pregătească pentru mai târziu, prietenia indisolubilă între naţiuni, deplina înţelegere şi cunoaş­tere, distrugând germenii invidiei şi răutăţii. Nu fără emoţie îmi amintesc de vremea când în plicul cu rânduri tremurate stângaci în limba lui La Fontaine, strecuram adesea, alese, din vraful librăriei sau din albumul meu, copiiile ilustrate ale minunilor lui Grigorescu, sau Aman, prilejuim­du-i prietenei mele necunoscute din Taru, delicate reflecţii privind peisa­giile ţărei mele. Iar eu primeam pen­­tru bucuria ochilor, imaginea cate­dralei din Chartres, trezindu-mi la suflet, dorul de cunoaştere a ţărei cu străvechi catedrale. Dintre aceşti copii care astăzi îşi trimit peste hotarele ţărei noastre gândurile lor sfioase, mâine se va ri­dica diplomatul sau omul de litere, care la Geneva sau Paris, va purta în amintire bucuriile dar mai ales sentimentele pe care le păstrează în­că din şcoală, ţărei pe ale cărei me­leaguri, duce misiuni de grea răspun­dere. Această transfuzie de sentimnte, pe care o prilejueşte corespondenţa in­­terşcolară ne va feri de unele apre­cieri pe cât de dureoase pe atât d­e nedrepte, de pildă impresiile recent publicate de Paul Morand cu privire la capitala noastră, înfăţişate citito­rilor din ţara atât de mult iubită de noi, tocmai în acea minunată revistă „Marianne“ pe care îmi amintesc mi-o trimitea neuitata mea prietenă din Franţa. Asemenea acţiune de frumoasă perspective ce -i des­chid şcolarilor noştri, ar trebui să fie oficial spriji­nită. Dar până atunci, distinsa doamnă Stella Vlădescu, va orând­ui tot sin­gură corespondenţa din ce în ce mai bogată a şcolarilor, primind din toate unghiurile ţărei, adrese, care apoi tri­mise direcţiunii şcolilor din străină­tate, vor aduce elevilor noştri priete­nii, cari prin ineditul lor, le vor des­chide noui orizonturi sufleteşti. ELECT­ISA DOMNITORUL CAROL I

Next