Viitorul, decembrie 1935 - ianuarie 1936 (Anul 27, nr. 8366-8396)

1935-12-01 / nr. 8366

ANUL XXVII No. 8366 B U C U R NDACTIA R EST I I ADMINISTRAȚIA Str. R. Poincaré No. 17 Telefoanele: 38030; 3-7912 ANUNȚURI COMERCIALE Se primesc direct la Administrația ziarului şi prin agențiile de Publicitate Manuscrisele nepublicate se distrug mm Un an 600 lei ||| Trei luni „..... 150 lei Sase luni...... 300 , j|| Un exemplar 2 . Institution! publice ti particulare 1000 lei anual Taxa se plătește în numerar Dir. GIN TARA p. Duminică 1 Decembrie 1935 IN STREINAt ATE Un an ......... 1400 Iei li Trei luni...... 400 1g| Sase luni ... 700 „ | Un exemplar Q 9 e P. T. T. conf. circ. No. 137282/926 A B O N A M E IM TE — Activitatea „Cercurilor de studii“ ale partidului nostm — Preşedinţii «Cercurilor de studii» ai partidului nostru au fost convocaţi de către d. C. I. C. Brătianu, preşedintele partidului liberal, ca să alcătuiască programul şi să reia lucrările atât de ufcite pentru viaţa publică a ţărei, lucrările de pregătire obiectivă a legilor şi reformelor sociale. Cercurile de studii ale partidului nostru au fost înfiinţat de munca şi prevederea politică a lui Vintila Brătianu, a sufletului desinteresat şi nobil jertfit şi legat de marile interese naţionale. El a înţeles că un partid politic — care este un instrument de perfecţionare şi de promovare a ţării — nu poate fi de folos decât în măsura pregătirei lui, şi în cadrul unor studii şi cercetări cari să facă din legile şi reformele sale nu opere născute moarte, ci formule vii şi adaptate necesităţilor naţionale. Chiar numai această inovaţie a Cercurilor de studii. A arătat de la început mentalitatea partidului nostru şi chipul cum el ştie să treacă dincolo de strâmtul cerc al Intereselor electorale şi de club, pentru a fi o academie politică, un laborator de pregătire a reformelor sociale. Guvernările liberale s-au resimţit în bine de pe urma acestor lucrări de pregătire făcute în cercurile de studii, ale partidului nostru, şi ele au dat ţării legi gândite, pentru că nu erau improvizate şi alcătuite sub presiunea momentului, ci isvorau din o cunoaştere reală şi completă a problemelor româneşti. A fost atâta de utilă şi atât de interesantă în urmările ei instituţia marii şcoli politice, fecundată de partidul nostru, încât prin imitaţie şi celelalte partide au socotit — cel puţin pentru faţadă şi pentru ochii lumii — că este bine a introduce şi ele aceste „cercuri de studiu”, din care lipseau însă, entusiasmul, convingerea şi spiritul de continuitate în muncă, caracteristice lucrărilor din partidul nostru. Activitatea cercurilor de studii, aşa cum a fost pusă la punct şi intensificată prin importanta consfătuire de sn seară, dovedeşte astfel încă odată spiritul de cercetare obiectivă în care partidul nostru înţelege a muncii şi a servi ţara, convins fiind că politica nu este o arenă de luptă de patimi şi interese personale, ci o întrecere pentru promovarea şi întărirea ţării. Şi nu este lipsită de interes comparaţia pe care opinia publică va trebui să o facă între felul cum partidul nostru înţelege a face politică — întemeiat pe cercetarea obiectivă a realităţilor şi a necesităţilor româneşti— şi felul de a face politică al partidului naţional-ţărănesc, care întocmeşte pregătirea obiectivă a reformelor şi legilor, prin agitaţii şi lupte de interes mărunt. Importanţa pe care partidul nostru o dă ,,Cercurilor de studii“ şi rolul ce ele au jucat în pregătirea legilor, ne arată astfel, încă odată, spiritul de care partidul liberal e condus în activitatea lui închinată binelui general -------===■■■====------ /1 NOTE Un jurist original: Negreanu ST a scris despre Negreanu, bunul bătrân care a închis ochii de curând, că a fost un autodidact în drept şi că studiile sale de jurisprudenţă, au fost socotite de jurişti, nu simple perigrinări diletante în câmpul arid al ştiinţei subtile a dreptului, ci ca un adevărat jurist.Această latură a omului blajin şi muncitor care ne-apără. Oui, recent, merită o mai largă înţelegere şi o mai adâncită elogiere, pentru că Nebreanu a fost, cu adevărat, o raritate, o excepţie stranie în lumea celor ce stau ocupat de drept. Şi iată de ce: Se poate înţelege cum, cineva poate deveni autodidact la literatură, ori în istorie, în arheologie ori în preistorie, în geografie, ori în învăţarea unei limbi străine. fără profesor, şi fără examene, cu tragere de inimă, cu gust de cetire, şi cu acea vocaţie, care în fond este o pregătire oarecum organică a creerului, este posibil ca cineva singur să înveţe şi să ajungă cunoscător într’o materie. Dar în filosofie, în matematică, şi mai ales în drept, nu este de ajuns dragostea de cetit, pentru a deveni „specialist“. Trebue şi o educaţie a minţei, o disciplină temperamentală, un fel de tipar al minţeî, lucru ce se capătă prin o largă experienţă căpătată din audieri de cursuri, prin scrieri pedagogice de cunoştinţe, din adresare abilă a cunoştinţelor. Ştiinţa dreptului mai ales cere o şcoală, lungă şi specială, o şcoală nu în sensul numai de audieri decila în săli de cursuri, dar şi o atmosferizare de mulţi ani în lumea polemicelor, în nervositatea mediului de la barou, în ambianţa grefelor, în laboratorul unde se fabrică, jurisprudenţa, şi se concretizează procedura... Este o lume de texte, de comentarii , e o întorsătură specială a inteligenţei, care face pe cineva să fie jurist, să simtă toată valoarea unui comentar, şi să aibă toată acea microscopică introspecţie a nuanţei care scapă celui ce nu a trăit cu sufletul în ştiinţa Pandectelor. Negreanu a scris însă cărţi de fond, cu toată erudiţia, cu toată ştiinţa subtilului, cu toată originalitatea avocatului de rasă, fără să urmeze un curs de drept, fără să fi fost cel puţin „apărător“ la vreo judecătorie. Iată ceea ce face meritul operei juridice a lui Nebreanu: iată ce distingea pe bunul muncitor, care a trăit lângă ziaristică, şi lângă jurisprudenţă, fiind vrednic de a sta la el acasă şi dincolo de administraţie şi dincolo de diletantism. Am perătit o mare inteligenţă, şi un bun suflet. 11 regretă mai ales cel ce se simte obligat scrie aceste rânduri. PETRONIUS -------===== |||=------ OPOZIŢIE PĂTIMAŞE Naţional-ţărăniştii au reluat primele săgeţi asupra, societăţii ori în Senat, prin glasul d-lui„Crucea Roşie“, căreia guvernul ia încredinţat opera de ocrotire Pan Hatipa, atacurile împotriva guvernului căruia îi reproşează pe nedrept că nu a luat suficiente măsuri în vederea ajutorărei populaţiunei înfometate din sudul Basarbiei şi al Moldovei. Răspunsul categoric pe care l-a dat d. I. Nistor, ministrul muncii şi al sănătăţei a pus lucrurile la prmneţ spulberând afirmaţiunie pline de uşurinţă şi de rea credinţă ale reprezentantului partidului naţional-ţărănist. De altfel, atitudinea acestuia din urmă se încadrează în tactica opoziţiei de a lovi cu orice arme — chiar cu aceea a infamiei — în opera constructivă a guvernului. Căci, semnalul l-a dat partidul naţional-ţărănist prin oficiosul său „Dreptatea“, care a aruncat a populaţiunei lipsite de mijloace din regiunile bântuite de secetă. Atacurile au fost continuate în Cameră de reprezentanţii partidului naţional-ţărănist, în tonul cel man violent, aşa cum se potriveşte oricăror atacuri nedrepte şi pătimaşe. Nu putea d. Halipa să facă altfel în Senat şi de aceea a venit ori cu o comunicare în care vorbeşte de moartea prin foame şi de lipsa oricărei asistenţe în acele regiuni ale ţarei. Comunicarea d.lui Halipa n’a avut efectul pe care d-sa l-a scontat. In schimb ,a dat ocaziune guvernului să facă o expunere anănunţită asupra măsurilor ce a luat, în acord cu societatea de Cruce Roşie, pentru ajutorarea populaţiunei sărace. D. I. Nistor, ministrul muncii a arătat ce credite s’au acordat în timpul verii pentru lucrări de interes public, de pe urma cărora şi-a putut câştiga existenţa o bună parte a populaţiunei şi ce ajutoare directe s’au dat în alimente prin grija d-lui V. Sassu, ministrul agriculturii şi domeniilor. Această operă de susţinere şi de ajutorare este continuată de societatea „Crucea Roşie“ care şi concursul guvernului şi al întregei ţări a organizat acţiunea de salvare. Rezultatele obţinute până acum sunt din cele mai satisfăcătoare. Ele desmvnt categoric aserţiunile pătimaşe ale opoziţiei naţional-ţărăniste. Opinia publică a putut desprinde din această opoziţie nota pătimaşe şi n’a încetat de a privi cu interes opera ce se desfășoară de guvern în regiunile înfometate. „ASASINATUL“ dela SIGHET — Paridul naţional-tărănist $1 Justiţia— In a doua reprezentaţie^leadom din Cameră, ai partidului naţional-ţărănesc s’au ocupat de cazul d-lui Ilie Lazăr. Personajul e cunoscut: a debutat prin scandaluri şi bătăi în Parlament, a culminat ca erou în afacerea Skoda şi a terminat în devastările de la Sighet. A terminat, pentru moment, cât se găseşte ,,la popreală“. Căci acest personaj e incorigibil, prin atavism şi temperament, astfel că va reîncepe de îndată ce va avea putinţa. Este însă dat partidului naţional-ţărănesc să se solidarizeze cu toţi infractorii, fie politici, fie de drept comun. Dela Aurel Dobrescu la Romul Boilă, dela Ilie Lazar la Sever Bocu, cu toţi şi în toate infracţiunile s’au solidarizat d-nii Maniu, Mihalache şi ceilalţi catoni ai vieţei noastre publice. Să fie şef de partid cu un asemenea preţ, este să plăteşti prea scump o onoare pe care ti o oferă nişte oameni atât de puţin onorabili. * Eri, la Cameră corul apărătorilor „victimei“ de la Sighet a fost compus din tot ce are mai „distins“ partidul naţional-ţărânesc d-nii Mihalache, Madgearu, Răducanu, Potârcă şi Ghelmegeanu conduceau inutilul scandal, pentru a bine merita de la d-l Ilie Lazăr, care in calitate de amic intim a lui Seletzki ştie multe şi multe, poate spune ... Trebue să i se deduci o satisfacţie, fie ea chiar platonică... Dar gravitatea faptului constă în modul cum a fost făcută această apărare. Trecem peste scandalul parlamentar obişnuit acestor domni şi care a ocazionat chemarea la ordine a d-lui „profesor“ raducanu. Nu putem trece însă asupra, insultelor pe care conducătorii partidului naţional-ţărănist le-au adus justiţiei, care şi-a făcut pe deplin datoria şi numai datoria. S-au evidenţiat astfel încă odată sentimentele de duşmănie care le păstrează partidul naţionalţărănesc pentru justiţia ţârei, care a avut să sancţioneze atâtea frăţiile, stil uzuri şi fărdelegi săvârşite în timpul trecutei guvernări. Această, duşmănie o onorează iar calomniile n’o ating. D-l ministru al justiției Vaier Pop, dovedind că în aceste incidente dintre două partide de opoziţie, guvernul a rămas complect neutru, căutând numai să asigure ordinea, a adus elogiul meritat magistraţilor cari şi-au făcut întreaga datorie. D sa a arătat unde a fost provocarea şi rolul „asasinatului“ Ilie Lazăr care, deşi se găseşte sub arc mandat de arestare, stă liniştit într’un spital, cu toate că e sănătos tun, afară de cap, bineînţeles. Dar acest „erou“, care a instigat ţărani neştiutori, a devastat casa unui distins medic şi a spart cu mâna lui capul unei fete nevinovate, strigă ca din gură de şarpe, pentru ca mâine să-şi va-florîfice drepturile la om portofoliu... Digitus est intrare, într’un cabinet Mihalache, alături de Sever Bocu, Aurel Dobrescu, Mîhaî Popovici și Romul Boilă Are laurii pușcăriei ■ ■■ ’ * » i! Panu-Eminescu-Gane de C. SATEANU Se ştie, şi Titu Maiorescu înimeze spiritele şi să nu se proscrierile sale reţine faptul că, voace nici o diversiune eu ca Gh. Panu a părăsit definitiv cer caracter politic în sânul „Junimii“, cui „Junimii“, în seara de 28 Martie 1881, când în şedinţa acestei societăţi Eminescu a cetit celebra sa „Satira 111“, în care se fac unele aluziuni la Ion Ghica şi C. A. Rosetti. Gh. Pianu a protestat împotriva acestor pasagii şi a cerut ca această satiră să nu se publice în „Convorbiri Literare“. Nicu Ganea, care atuncia era numai junimist,literar şi nu aderase la nici o politică, sări protestând şi acuzând pe Panu că este în contra satirei eminesciene, fiindcă face politică liberală. A fost zadarnică intervenţia lui Vasile Pogor ca să cal-Din acea seară Panu a plecat însă definitiv de la „Junimea“ şi n’a mai vorbit cu Nicu Gane. Cu mult mai târziu, când sub guvernul liberal, Gh. Panu s’a ales la Iaşi deputat al colegiului al doilea, Nicu Gane fiind prefect de judeţ, — Panu s’a dus la clubul liberal ca să mulţumească şefului pentru reuşita sa. „ Atunci — notează Panu — Nicu Gane se îndreaptă cu faţa surâzândă care-i luminează aşa de frumos figura, îmi strânse mâna şi-mi zise: — „Adică, Panule, de ce nu ne mai vorbim noi de 21 de ani ! — »Singur,nici eu nu ştiu! li răspunsei râzând. Ne-am îmbrăţişat şi am rămas. Am continuat a fi prieten ca şi în timpul când amândoi eram la „Junimea“, încă o dovadă ca Panu n’a fost un adversar al „Junimii literare“ de care era legat sufleteşte şi într’o măsură oarecare chiar spiritualiceşte. * Dar acest incident n’a despărţit pe Panu nici de Eminescu ; aceasta o mărturiseşte însuşi Panu în amintirile sale. „Cu toate acestea am căutat în noua ocazie care mi se prezenta, să-l cultiv, simţeam o imensă milă pentru nenorocirea lui şi voiam să ştiu până la ce grad nenorocirea este ireparabilă. 11 pofteam la mine la masă, refuza de două ori şi venea numai odată. La masă erau întotdeauna colaboratorii de la „Lupta“ şi alte persoane. El era jenat, timid, cu ochii în jos şi nu vorbeau aproape de loc. Din întrebările ce i se făceau el răspundea prin Un ..da” sau „nu“ şi cu toate acestea toată lumea îi arăta stima şi dragostea“Acestea se petreceau în vremea când „Lupta" apărea la Bucureşti şi când printre cei care vizitau redacţia se afla şi Caragiale, prin anul 1888 în ajunul capitolului final al tragediei eminesciene. Panu descrie şi starea deprimantă în care se afla genialul Poct, care tăcut şi îndurerat cum era se mai însenina câte o clipă şi devenea mai comunicativ pentru ca apoi să cadă iar într’o adâncă apatie. Intr’un rând Eminescu adresându-se lui Panu care avea la masă mai mulţi oaspeţi, i.a şoptit încet spre a nu fi auzit de ceilalţi ! — Panule, ştiu că lumea aceasta, nu este nimic mai interesat decât istoria ponorului nos- tru, trecutul lui, tot, tot este un şir neîntrerupt de martiri ? Ţi-o spun ţie fiindcă tu te-ai ocupat de Istoria Românilor. Nefericitul poet nu uitase înflăcăratele discuţiuni istorice pe care Panu le întreţinea în şedinţele „Junimei“. Aceasta a fost cea din urmă vizită pe care Eminescu o făcuse lui Panu în redacţia „Luptei“. Nu-1 interesa pe poet activitatea politică a lui Panu. In nemărginita sa dragoste pentru trecutul istoric al poporului, Eminescu vedea în Panu pe istoricul de erudiţie, fiindcă genialul poet îşi găsea cele mai frumoase inspiraţii trăind în trecut. Oricât de trecătoare ar fi fost prietenia dintre ei, este de reţinut fapul că pozitivistul Panu avea toată admiraţia pentru romanticul Eminescu al cărui geniu îl recunoştea şi aprecia. Ei S3. SI -------- Pentru apărarea MUMII lEFUlItM II HM D-l BONCOUR Grupul priuRîeutar al urnii socialiste de sub presia trupa d-lui Paul Ben?coop, a cerut în unanimitate ca să se ia întâi in desbaterea camerei, chestiunea apărării regimului republican. Această urâre înseamnă că Uniunea socialista a adoptat teta perfidului socialist împotriva grupului parlamentar I Sadica! socialist, care a votat pentru I prioritatea desbaterei financiare. I -------------------------------------Ecouri Un individ, dispărut acum zece I ani și declarat mort printr’o hotărîre judiciară, a fost regisit într’un spital din Jersey City, unde fusese internat ca bolnav de amnesie. Bolnavul şi-a regăsit ori pe neaşteptate memoria şi a cerut să-şi revadă mama şi soţia, care l-au recunoscut imediat. Cu toate acestea autorităţile nu au voit să recunoască validitatea căsătoriei sale cu văduva prezumată şi pretind ca o nouă căsătorie să fie oficiată între soţi. In ziua de 28 Noemvrie 1918 Bucovina a fost realipită la patriamumă, de unde fusese samavolnic răpită şi ţinută sub robia Austriei timp de aproape 150 de ani. In această zi — înscrisă cu IItere de aur In istoria întregirei naţionale — minorităţile etnice poloneze şi germane au declarat solemn şi public, prin glasul reprezentanţilor lor, că şi ele înţeleg să ceară şi să sprijine unirea Bucovinei cu patria-mumă, Cât de profunde şi imprescriptibile erau drepturile noastre asupra scumpei provincii din nordul Moldovei. După un secol şi jumătate, de robie la străini — Bucovina — „vesela grădină“ cântată de bardul nostru naţional s’a realipit la ţara, de unde nu trebuia nici-odată să fie deslipită, şi cu modul acesta întregirea tuturor românilor în graniţele fireşti, s'a completat sub semnul dreptăţei istorice. Astăzi Bucovina, deapururi unită cu patria-mumă, trăeşte viaţa ei istorică în cadrul normal şi firesc al neamului românesc întreg, fiind cu toţi fericiţi de-a ne fi regăsit fraţi de un sânge şi-un neam, sub acelaşi sceptru şi sub acelaşi steag. Aniversarea unirei Bucovinei, ne răscoleşte astfel durerile trecutului, de asuprire, compensate, însă, cu prisosinţă de fericirea izbândei finale şi de ultimul act al unei epopei naţionale, terminat cu apoteosa întregirei neamului românesc în cadrul României Mari. III O scumpă aniversare Ziua Bucovnnei IN MEMORIAM de RADU VALSANESCU Au trecut opt ani dela moartea lui Ion I. C. Brătianu, s’au schimbat atâtea între timp încât, raportat acest interval la numărul D-l ION I. C. BRATIANU şi importanţa evenimentelor, parcă ar fi trecut mult mai mult S’au regăsit „prietenii devotaţi şi foştii colaboratori Duminica trecută în casa, care de acum încolo va fi o ctitorie a învăţă., turii româneşti, spre a comemora o dată sfântă şi a preamări me- moria acelui ce a fost, mai pre- sus de toate un mare român. Vechea gardă era iarăşi adunată, se vorbin în şoaptă, în cucernică şoaptă, fiecare era pătruns de o emoţie adâncă, o sfii-' «iune deosebită copleşea falanga de oameni — fruntaşi între fruntaşii ţării, — erau doară în casa marelui şef, veniseră cu toţii să-i evoce memoria în însăşi amvonul unde se oficiaseră actele mari cari au îmbogăţit istoria ţării lui şi în memoria tuturor le apă-rea figura impunătoare şi demnă, voinţa hotărâtă, mintea pe atât de clar văzătoare pe cât de înţele-, bătoare, însăşi marele căpitan al marilor biruinţe, omul căruia nu i se putea împotrivi nici o voinţă pentru că nimeni nu putuse lupta cu mai multe greu- tăţi câştigând în acelaş timp mai mari victorii. Vlăstar al unei familii cu renume de legendă în istoria ţării acesteia, Ionel Brătianu a ştiut să câştige fără a face nici o tranzacţie cu demnitatea lui sau a ţării, a ştiut să învingă orice, chiar şi împrejurările de multe ori protivnice lui, a ştiut să părăsească real lupta atunci când era înfruntat cu mijloace nereale dar niciodată şi în faţa nimănui nu s’a plecat, întrupând aevea ceea ce imaginaţia românească crease din căpitanii de haiduci, prieteni, ai pădurilor şi plaiurilor strămoşeşti dar aprigi luptători pentru drepturile noastre sfinte. Cu o perspicacitate politică de vizionar Ionel Brătianu a ştiut să se integreze marilor năzuinţe ale ţării sale cu aceiaşi perspicacitate cu care — atunci când a trebuit — a ştiut să impună năzuinţele lui proprii întotdeauna în concordanţă cu marile interese ale ţării. Psiholog desăvârşit a ştiut să se facă şi iubit, şi respectat, reuşind să dobândească în faţa opiniei publice româneşti un prestigiu neegalat în istoria politică a ţării noastre decât de marele său părinte. Ionel Brătianu a fost un ora fericit deoarece nici un om politic nu a putut realiza atâta pentru neamul românesc cât a realizat el. Ce satisfacţie mai mare ar putea avea cineva decât acela de a fi bine meritat de la Patrie aşa cum a binemeritat el ? A avut un singur noroc, acela de a fi guvernat sub domnia tanui mare Rege care l-a înţeles, care-şi iubea ţara ca un mare român şi care ia dat posibilitatea de a-şi pune în valoare marilor lui însuşiri, fiind părtaş în acest fel la toată recunoştinţa pe care neamul acesta o datorează amândurora. Gigant între marii oameni politici ai ţării noastre, personagiu de epopee care a dominat totul în timpul său. Ion T. C. Brătianu , din aureola în care l-a plasat istoria obiectiv scrisă _ continuă să domine şi astăzi în memoria celor ce l-au cunoscut şi, Lau înţeles. Nu-l putem aprecia încă îndestul, un monument de proporţii uriaşe nu-l poţi contempla în măreţia lui atâta timp cât nu ai suficientă perspectivă, ori astăzi suntem încă prea aproape pen (Corntinuare în pag. 2-a)