Viitorul, mai 1936 (Anul 28, nr. 8488-8512)
1936-05-01 / nr. 8488
ANUL XXVIII No. 8488 Haosul programelor demagogice Ceea ce caracterizează actualmente partidul naţional-ţăranesc este lipsa lui de directivă unitară, mulţimea „programelor" contrazicătoare şi confuze, cari n'au nimic comun între ele afară de primatul demagogiei, care predomină în toate. Partidul al cărui preşedinte nominal a rămas deocamdată d. Mihalache, — care demisionase deunăzi după ce oferise şefia iarăşi d-lui Maniu, — nu ştie ce vrea. Deşi pretinde că este gata să fericească din nou ţara, partidul naţional-ţărănesc nu şi-a putut încă fixa un program unitar. Unul este programul dela C. Lung al d-lui Mihalache, cu totul altul e programul dela Bădăcin al d-lui Maniu, şi în sfârşit alt program susţine d. Costăchescu de la Iaşi... Conducătorii partidului nu vorbesc aceiaşi limbă politică, se contrazic şi se combat în discursuri publice. Aceasta este „pregătirea programatică" de care cutează din când în când să amintească d. Mihalache, care totuşi ameninţă cu... mobilizarea partidului în vederea cucerirei puterei. Dar, cum am spus, toată această diversitate de programe contrazicătoare au un fond comun : preocuparea demagogică. Această preocupare, — deprindere organică a partidului naţional-ţărănesc, — a eşit din nou în evidenţă cu prilejul aşa ziselor „adunări profesionale" ţinute de d-nii Mihalache şi Madgearu în Bucureşti. A ţinut şi partidul naţionalliberal întruniri profesionale acum trei ani şi jumătate, — gogie, — nimic dar ce enormă deosebire de concepţie şi de metodă între aceste adunări şi parodia lor de astăzi. Acele adunări constituiau o consultare reală a reprezentanţilor celor mai autorizaţi ai diferitelor ramuri de activitate profesională şi productivă a ţării, cari veneau să aducă aportul şi contribuţiunea competinţei şi a experienţei în propunerea soluţiunilor problemelor la ordinea zilei Cele pe cari le ţin însă d-nii Mihalache şi Madgearu sunt simple întruniri publice, la care ia parte aceiaşi agentură electorală, în faţa căreia cei doi fruntaşi fac un concurs de întrecere demagogică. Discursurile variază după cum sunt adresate comercianţilor, industriaşilor sau agricultorilor, populaţiei urbane sau rurale. Pentru orăşeni d. Mihalache nu mai vorbeşte de Statul ţărănesc şi de lupta de clasă, ci se mulţumeşte cu făgădueli demagogice. Nu se mai vorbeşte de dărîmarea Babilonului, de înlocuirea comerţului cu cooperative, de „industrii parazitare" cari trebuesc desfiinţate, de antagonismul dintre sate şi oraşe. Bineînţeles cântecul se schimbă când discursurile se adresează elementelor rurale, deşi şi aci demagogia se modifică după cum e vorba de o regiune de şes sau de deal... Din ultimele manifestări „programatice" ale partidului naţional-ţărănesc, opinia publică a putut din nou constata că acest partid pluteşte în haos şi NOTE PROBLEMA NATALITATE! — In Franţa şi la noi — --------=n«=------- bal al populației este din cele cari primează. O fără bogată în locuitori, este bogată și în mari resurse de forțe pentru garantarea viitorului ei, și ridicarea considerafiunei la bursa mare a valorilor etnice. Problema descreșterii natalităței nu s'ar întâmpla, dacă am putea să f — fi deci a cifrei globale a popu- avem o mai răspândită asistență melafiei însăşi din Franța, din neferidicală la sate, și dacă populafia încire, nu este nouă, dar tocmai dinsăşi ar fi mai pufin refractară comanaceastă cauză îşi păstrează întreaga damentelor igienice, ei gravitate şi întregul prognostic ! Problema, însă, a numărului gloriu pentru viitorul marei far. Alarma o dă însuşi d. Nicolle, ministrul sănătăței, care a adresat preşedintelui de consiliu, d. Sarrauf, o adresă, cu aceste esențiale relatări. Numărul anual al naşterilor care trecea de un milion în 1872, a scăzut la 750.000 în 1890 şi la 650.000 in 1925, adică circa 100.000 de naşteri mai pufin pe an. Cauzele : împuţinarea căsătoriilor şi voinţa fermă a acelor ce se căsătoresc de a nu avea copii. Pericolul este cu atât mai mare cu cât numărul nașterilor a crescut în Germania cu 200.000 anual. Populafia Reichului a crescut anul trecut cu peste 500.000 de locuitori, în Italia populafia a crescut cu 400.000. O Franță care s'ar depopula repede, pe când națiunile vecine prolifice ar continua să-și mărească numărul locuitorilor, s'ar expune la cele mai rele pericole. Desigur alarma cercurilor condu- cătoare franceze este destul de justificată. Fața de concurența număru- lui, nici-o altă forță nu va putea lup- ta cu folos. Căci chiar dacă o fără mai mică, ar putea să fină un rol civilizator — exemplul micei Grecii din vechime — nu e mai puțin adevărat că supremația ei politică, scade odată cu numărul locuitorilor. Desigur Franța nu a ajuns azi, și nici nu va ajunge mâine, la o situație care să comporte alarma, vecină cu desnădejdea, dar faptul că ea azi prin vocea celor ce pot şi ştiu a vedea in viitor, este o garanfie că se vor recurge la cele mai energice măsuri ca depopularea să înceteze. Şi mijloace sunt, într'o fără cu resurse princiare, cari permit ajutorarea femeilor nevoiaşe cu mulfi copii, şi in acelaşi timp îi dau putința a mări media mortalității prin un mediu civilizator şi prin o puternică asistență igienică şi medicală. In România, nu cunoaştem, e adevărat pericolul depopulărei, din cauză că suntem una din țările cele mai prolifice. Nenorocirea este că la noi media mortalităței este foarte mare, așa încât supunem femeile la o sur PETRONIUS IN PAGINA 5: ALEGEREA NOULUI EPISCOP al CLUJULUI IN PAGINA 6: MANIFESTAŢIA PREOŢIMEI ORTODOXE pentru GUVERN PREFACERE... „Suntem în plină prefacere“ (D. Ion mihalache, CETATEANUL : Exact cum am spus şi noi: suntemi prefăcuți.. si in »m EXTERNA ? In unele ziare cari duc campanii împotriva guvernului — si mai ales pretinse organe „independente" — se fac comentarii și se dau sfaturi asupra modului cum ar trebui să ne orientăm politica externă. Pozifia țărei noastre în politica . .. internafională nu e un joc al înnu a fost destoinic sa-şi fîSîpetimplărilor şi nici capriciu al parun program serios şi unitar de ,,delor şi grupărilor politice. în ex_ guvernământ. Afară de demapozeul făcut la Ploeşti, d. Gh. Tă■ tărescu, preşedintele consiliului de miniştri, a precizat care este politica noastră externă tradițională, reprezentată cu atât strălucit succes de către d. N. Titulescu, ministru al afacerilor străine. Nici după toate aceste manifestări, comentatorii de situații politice n'au renunțat la intrigă și insinuări. Cine sunt cei cari vor să dea lecții de politică externă guvernului ? Numele lor pot fi găsite în colecţiile fiţuicilor apărute înainte de putem întâlni în registrele consiliilor de război pentru atitudinea antipatriotică avută în timpul războiului. Desigur că oricâte îndrăzneli ar fi posibile, dar anumite limite ar trebui respectate, lată de ce ar fi inutil să se răspundă la minciuni și intrigi pornite de la asemenea tarități morale". ,au- »t VIAŢA şi SUFERINŢELE lui FREDERIC CHOPIN da Doctor DEN. PAULIAN S’a scris mult asupra vieţii şi operilor marelui compozitor, dar foarte puţin asupra boalei şi suferinţelor sale. Aceste suferinţe poate au imprimat operilor o nuanţă depresivă şi melancolică, oglindă firească a unui suflet chinuit. D. Edouard Ganche, preşedintele societăţii „Frederic Chopin“ a dat de curând la iveală o lucrare asupra suferinţelor lui Chopin. Chiar de la începutul lucrării caută să arate pe marele compozitor ca pe un debil morfologic, veşnic friguros şi ca moto al introducerii pune chiar fraza pe care acesta a pronunţat-o în Mai 1845: „Nu mă voiu încălzi decât numai în mormânt“. Chopin a murit la etatea de treizeci şi nouă ani şi a produs atât de mult şi de ales, în plină suferinţă chiar. Ultimii săi 10 ani au fost ani de martir şi totuş a lucrat atâta ! In tabloul în uleiu executat lui TM 2,de name,un' Cee!sCe făCeŞte Chokin' încă din timpul adolescencapitalul uman al unei ţări, lucru certei sale, pictorul Antonin Miroszewsky, ni-1 înfăţişează ca pe un tânăr cu pielea albă, cu gâtul lung şi subţire, cu obrajii supţi, făcând să reliefeze umerii obrajilor, cu urechile şi maxilarele proeminente. Este aspectul tipului morfologic respirator şi al candidatului la tuberculoză. Mama sa Justina Krzyzanowska, când l-a născut avea 30 ani, şi tatăl său avea 39 ani. Tatăl său a murit la 73 ani de fizie cronică şi e probabil că tot el a răspândit germenul boalei în întreaga familie. Din căsătoria lui Nicolas Chopin cu Justina Krazyzanowska, s’au născut 4 copii: Luiza, Frederic, Isabela și Emilia, aceasta din urmă murind la etatea de 14 ani de tuberculoză galopantă. încă de mic copil s’a distins prin 1) Prelucrare după lucrarea: Edouard Ganche: Souf france de Frédéric Chopin — Paris ,— mercure de France MCMXXXV. Conferință la Radio, — 25 Aprilie, orele 20.45 seara. 6 Pagini. inam* 3 H S festricia arotei „Dreptatea“ pretinde că guvernul naţional-ţărănist de acum 6 ani — acel guvern de pomină sub care ţara a cunoscut cea mai cumplită tragedie — a soluţionat problema înzestrărei armatei, aşa încât guvernul actual a putut găsi o situaţie admirabilă pentru care n’ar mai fi fost nevoe de nici un efort, de nici un sacrificiu. Inconştienţa este prea mare ca să n’o numim îndrăzneală. Activitatea guvernelor naţional-ţărăniste dela 1928 până la 1933 se leagă de amintirea celor mai scandaloase operaţiuni în jurul contractelor de armament, cari, dacă n’au contribuit cu nimic la sporirea inventariului armatei, au contribuit în schimb la îmbogăţirea unor partizani politici de care s’au ocupat şi anchetele parlamentare şi organele justiţiei represive. Dacă aceasta este o soluţionare, „Dreptatea“ are dreptate. „ . . , , ., , Soluţionare prin Skoda, cu şperţuri razbo, cu fondurile destinate corup pentru nepoţi şi pentru rude până l a fiei inamice în România. Pe alţii, şi al douăzecilea grad inclusiv, soluţionare prin împrumuturi, făcute pentru nevoile armatei dar cheltuite pentru nevoile partidului naţional-ţărănesc, soluţionare prin impozite grele, cari in foc să meargă la destinaţia lor firească au umplut buzunarele, până atunci goale, ale partizanilor şi casetele cluburilor naţional-ţărăniste. — o asemenea soluţionare este prezentată ca fiind un merit pentru partidul în care d. dr. Lupu nu ştie cum să facă a se uita filipicele sale contra traficanţilor de atunci cu armamentul. Puţină cuviinţă n’ar strica nici măcar acelor cari mint cum mint naţional-ţărăniştii. geniul său muzical; la etatea de 19 ani era deja celebru. Era un idealist; în amor era timid şi în concepţia lui iubea mai mult cu imaginaţia. Era pudic dar şi pasional în acelaş timp. Iubea cu un amor platonic şi se înamora repede. Primul său amor a fost o elevă a conservatorului de muzică din Varşovia, Constanţia Gladkowska. Sub inspiraţia ei, Chopin scrise câteva bucăţi alese. Depărtarea de ea l-a întristat enorm, ca şi vestea că iubita sa se mărită. Avea toate calităţile de a seduce, atât de distinsă era firea lui, şi înainte de toate era un sentimental, care se aprindea prea repede. Părăsind patria la 2 Noembrie 1830 în mod definitiv, se duse la Viena, apoi la Münich, Stuttgard și în Septembrie 1831, ajunse la Paris. Avea pe atunci 21 ani CHOPIN lEDALIOllUL ZILEI ARHITECTUL GEORGE STERIAN A murit la Bacău — după cum a avut grija să ne înştiinţeze, d-l. Masolt, pentru care îi mulţumim aci — un om de bine, un iubitor de literatură şi un tehnician care, sunt câţiva ani în urma celor de azi, era una din personalităţile active şi din numele ce circulau mult. Este arhitectul George Sterian, care a tradus pentru prima oară la noi, „Visul unei nopţi de vară" de Shakespeare, cu ocazia serbărei date la nunta Prinţului Ferdinand cu A. S. Principesa Maria. Apoi el, fiind membru în comitetul Teatrului Naţional, a dat impuls clădirilor din spatele Teatrului — planurile fiind făcute de el — şi în care au încăput atelierele şi recuzita. Era pe vremea când Teatrul National avea uzină proprie electrică, In plină stradă, şi pe vremea când atelierele noi erau legate cu un fel „de ponte de sospiro", de clădirea principală, sub cari stau adeseori cei ce aveau timp de perdut ca să vadă cum trec grădinele de carton şi castelele de pânză... Numele arhitectului Sterian, nu mai era pomenit de mult. Moartea sa reaminteşte de o figură a vechei noastre mişcări teatrale şi artistice. Bibliografii şi cataloage şi a afişelor, care este proectată, s’au făcut până acum două importante încercări bibliografice. Uneia dintre ele i se datorează „Catalogul presei“. Acesta merge dela 1820 şi până la 1906 cuprinzând indicaţii preţioase despre toţi redactorii, directorii, tipografii noştri, despre începuturile presei române, etc. Cea de a doua este referitoare la bibliografia românească veche, cuprinzând epoca dela 1508 şi până la 1817, lucrare datorită lui Ion Bianu şi Nerva Hodoş. Ea începând cu o frumoasă tipăritură slavonă de la Târgovişte şi cuprinde explicaţii şi detalii drestul de ample pentru fiecare exemplar în parte prezentând fotografii după copertă, după frontispiciile mai interesante, dând extrase din prefaţă etc. * Este una din cele mai mari şi mai frumoase bibliografii di® lume, considerată a putea fi comparabilă numai cu „Bibliografia Suedeză“. In ce piveşte cataloagele propriu zise ale bibliotecei, adică acelea după care se poate orienta publicul, ele sunt făcute pe materii şi pe autori, după modelul internaţional sau, mai exact, a fost adoptat sistemul decimal, supranumit ,, sistemulMa Bruxelles“ care oferă maximum de metodă atât în aranjarea bibliotecei şi a fişierului cât şi în cercetarea lor propriu zisă. Acest sistem care este aproape ideal, din punct de vedere intelectuali şi metodic, necesită, în schimb ,bibliotecari care să fie adevăraţienciclopedişti, să ne bucure pentru că atât Academia Română, prin cercetările ei care se îndreaptă în mod special asupra trecutului nostru şi asupra studiului limbii româneşti cât şi biblioteca ei, care a ajuns să fie astăzi una dintre celle mai mari din Europa în ori şi ce caz, cea mai mare din sud-estul European sunt de natură să ridice însăşi prestigiul ţărei noastre şi al culturei noastre în faţa popoarelor lumii, constituind un important element de mândrie naţională ALEXANDRU I. DRAGHICI BIBLIOTECA Academiei Române Prezintăm azi diverse date şi cifre, în legătură cu Biblioteca Academiei Române, asupra felului în care se prezintă actualmente construcţia noului local al bibliotecii şi, în fine, chestiunea fondurilor precum şi a proectelor de viitor. Sititorii Bibiotecei Academiei Biblioteca Academiei este la îndemâna aproape a tuturor cititorilor care pot justifica o anumită îndreptăţire de a fi admişi să aibă accesul bibiliotecei. In general sunt mai mulţi profesori universitari, titraţi şi studenţi mai cu seamă cei din ultimii ani. Este deschisă în tot cursul anului. Sunt consultate aproximativ 20.000 volume pe an, ceia ce este extrem de puţin pentru o bibliotecă aşa de mare. Se consultă circa 67.000 de volume. Mai sunt de asemenea cam vreo 2.000 des persoane care au dreptul de a lua cărţi chiar şi acasă, cu excepţia justificată a cărţilor vechi şi a manuscriselor care nu pot fi consultate decât în localul bibiliotecei. Pentru ca biblioteca să-și poată muta absolut toate documentele,stampele, manuscrisele etc., din. Au fost astfel luate într’un an vechiul ei local într’un alt local _ _ — • ai, • v a/\a n ri ravivi n r „ niT A înnirS Y, Ottia t y n a de zile la domiciliu circa 5.000 volume. Explicaţia numărului mic de volume consulate în bibliotecă şi a numărului mic de cititori consistă desigur în însăşi greutatea pe care o pune biblioteca Academiei la acordarea permiselor de cititor. De altfel biblioteca are motive serioase să dea cu greutate aceste permise: lipsa de locuri, adecvat, este, însă, nevoie să se mai construiască încă mult de aici înainte. Localul de bibliotecă descris mai sus s’a făcut cu banii daţi de către răposatul Vintilă Brătianul care, împreună cu Ionel Brăti« anu, s’a, interesat foarte mult de biblioteca Academiei. Astfel Vintilă Brătianu a dati peste 10.000.000 pentru localul deja existent care totuși nu con-Tn adevăr, im eu nrinsul hibljjpjjfofo*6. aî*e£ ° P3*1 ® ^ d*11 teeei cu tot localul ei cel^ nou nu există decât 67 de locuri. Atât ansamblul lucrărilor protejate. Academia Română speră ca la primăvară să înceapă instrucţia unei noui aripi a bibliotecei. Evident că toate înfăptuirile acestui înalt institut de cultură în afară de catalogarea manuscriselor despre care deja am vor,----------- .... . . bit și în afară de catalogarea până * al țârei noastre nu poate decât Proecte de viitor Biblioteca Academiei Române «Bie: Ecouri Ziarul „Dreptatea“ socoteşte — şi bine socoteşte — că trebue a vorbi de Gheorghe Asaki, care în curând va fi sărbătorit. Dar ceia ce ne miră e faptul că adaogă cele mai nedrepte aprecieri faţă de Alecsandri, par’că nu s’ar fi putut elogia Asaki, fără a bârfi pe marele poet! Iată câteva aprecieri despre Alecsandri, scoase din foiletonul acestui ziar: „Alecsandri... nu e decât o inseilare de rime şi parafrazări ale poesiei populare“. „In opera lui se continuă viaţa de bonvivanţi a înaintaşilor lui, Văcăreşti, ocupaţi cu scrieri de stihuri şi acrostihuri pentru prea ochioasele cucoane“. Bietul Alecsandri! Dacă în „statul ţărănesc“ se va face literatură de felul acesta, preferăm să stăm în statul acesta „ciocoiesc“ ! Chestia rasistă pasiona și unele cercuri franceze acum 50 de ani, — după cum aflăm din „Le Temps", — care ne arată cum d-na Juliette Adam, scriitoarea, a trebuit să facă dovada că tatăl său era catolic. A fost și un duel între Arthur Meyer, ziaristul și Drumont, autorul cărței „La France Juive". I"Dreptatea" ne dă o lecție de civilizată polemică : „Atunci pentru ce latră din nou cotoii dela sgarda partidului liberal". Ziarul se supără pentru că nu vedem în d. Mihai Popovici, pe eroul generației de sacrificiu. Dar ceiace nu înțelegem — căci mitocănia expresiilor, nare nevoe de explicaţii — cum poate fi un „cotoi de la sgardă" ! Cu ocazia Lunei Bucureştilor va apare un ghid al capitalei, care se va distinge prin importanţa ce-o va da descripţiei pitoreşti a vecinătăţilor oraşului, şi a colţurilor interesante. Ghidul va fi redactat în englezeşte, franţuzeşte şi nemţeşte. i Trecu la Carlsbad unde făcu o cură, și apoi la Dresda, unde revăzu pe fosta sa logodnică și copiii ei. La Geneva dase câtva timp lecţiuni de piano fraţilor Wodzinski şi sorei lor Maria de care se’namoră şi spera chiar s’o ia in căsătorie. In 1837 logodna fu desfăcută; n’avea parte de durabilitatea sentimentelor ce le încerca cu o nespusă pasiune. Ca să explice aerul fascinant pe care-l exercita asupra tuturor şi mai ales asupra femeilor, Schumann scrie în 14 Septembrie 1836: „Este destul să-l vezi la piano, ca să fii emoţionat.“ După desfacerea logodnei de Maria Wodzinska, Chopin plecă la Paris. Balada în „sol minor“, a compus-o în timpul când era înamorat de Maria Wodzinska. Sănătatea sa însă descreştea; sufletul său se mâhnea mai adânc, conştient de deperdiţia fizică. In această fază cunoscu pe George Sand, care îi aduse o alinare şi a sufletului şi a simţirilor lui. O simpatie neînţeleasă îi uni; ea avea 34 ani şi trăise o viaţă aventuroasă şi cunoscuse amanţi celebri, vreo şapte la număr în afară de soţul său. Chopin era al optulea. Geniul delicat al lui Chopin însă o subjugă, ea care se jucase şi îşi bătuse joc de dragoste ! Iubirea ei pentru Chopin se schimbă repede într’un amestec de alintare filială şi de protecţie. Era conştientă că Chopin, atât de debil şi bolnăvicios, avea nevoie de o protecţie mai mult decât a unei pasionate, de una chiar părintească ! In nenumăratele sale scrisori către prietene, George Sand, descriind starea suferinţelor lui Chopin, vorbeşte de el ca şi de copiii săi. In faţa tuberculozei cronice ce mergea cu paşi repezi, şi stingea viaţa marelui geniu muzical, George Sand deveni pentru el o mamă ideală şi proteguitoare. Când Chopin a întâlnit-o pentru prima oară în iarna anului 1830, el avea deabia 26 ani. Prima impresie fu o antipatie notorie. Când se revăzură mai târziu în 1837, ea avea cu 7 ani mai mult ca Chopin și acesta era într’o mare desnădejde sufletească, — se desfăcuse de logodnica sa. Sufletul său avea nevoie de o alinare şi George Sand ştiu să i se impună. Ea era celebră, scrisese deja vreo 20 volume. Şi astfel se uniră aceste două mari personalităţi, o mare scriitoare şi un mare geniu muzical. George Sand avea deja soţul său, de care se despărţise din 1836, doi copii: un băiat Maurice de 15 ani, şi o fată de 10 ani, Solange. Copiii erau destul de mari, ca să nu reproşeze mamei noua sa adopţiune amoroasă, dar George Sand nu băgă în seamă nimic şi continuă să amestece alături de pasiune şi iubirea filială pentru Chopin. George Sand era o cerebrală, pentru care amorul pasiune era trecător şi intoxicat de literatură, un amor calculat, după cum reese din scrierile şi scrisorile sale literare. In „Lelia“, descrie propria ei viaţă şi pe a lui Chopin; este rece şi calculată ca un matematician. Trecutul n’a interesat-o niciodată. „Viitorul este infinitul pentru că este necunoscutul!“ scrie George Sand în scrisoarea adresată contelui Albert Grzymala la Paris. Ea nu doreşte decât ca în anturajul ei să se poată simţi fericit fără să se intereseze ce zice Chopin. Pentru idealistul Chopin, amorul sub formă de poezie şi reverie, erau totul, avea nevoe de protecţie quasi maternelă în boala ce-l secătuia, şi era fericit de a fi putut-o găsi pe George Sand cu calităţile şi defectele sale. In 25 iunie 1846, George Sand începu publicare în „Le Courier Francais“, a romanului său, Lucrezia Floriani. Este vorba tot de Frederic Chopin, ce apare în roman sub figura prinţului Karol de Roswald; tot amorul lor şi sentimentele ce şi-au împărtăşit sunt analizate. Lucrezia Floriani, recte George Sand, îi apare în calea acestui gen (Continuare în pagina 3-a) Vineri 1 Mai 1936