Viitorul, iunie 1936 (Anul 28, nr. 8513-8537)

1936-06-01 / nr. 8513

ANUL XIIVin No. 8513 3 Pagini p. Luni 1 Iiai­e 1936 In I A R A ( A BONAMENTE remru un an­­ . „ Sase luni a Trei luni • 600 lei li f Pentru un an . • * . 000 lei • 300 . I In STRAIN­ATATEI . Sase luni... TOO „ . ISO „II I „ Trei luni ... 350 . Instituţiuni publice şi particulare Lei 1000 anual • REDACŢIA şl ADMINISTRAŢIA 2 n­ bucurești — Bm iy 1 Strada R. Poincaré 17 Teietoane Direcția nedacna și Adminis. *M «M p** ••• ••• ••• Executarea bugetului Sinceritatea d-lui Maniu In expunerea pe care a făcut-o reprezentanţilor presei asupra­­executării bugetului pe anul 1935 — 1936, d. Victor Antones­­cu, ministrul finanţelor a subli­niat rezultatele prime ale exe­cutării bugetare, plină de pru­denţă dar mai ales corespunză­toare realităţilor care stau la baza întocmirii acestui buget e­­chilibrat. Prima constatare este că echi­librarea bugetului pe anul 1935-1936 este un fapt împlinit, gra­ţie veniturilor realizate până a­­cum, venituri a căror încasare depăşeşte pe cele înscrise în bu­get cu 242,5 milioane lei. D. ministru al finanţelor a dat o atenţiune specială chestiunii fondului bugetar pentru apăra­rea naţională. Nevoile înzestrării armatei până în anul 1935 — 1936 erau împlinite din fondurile înscrise în bugetul ordinar al apărării naţionale şi satisfăcute în mă­sura posibilităţilor acestui bu­get. In anul trecut însă, pentru sporirea acestor posibilităţi şi pentru realizarea planului de în­zestrare a armatei, s’a hotărât dotarea fondului respectiv, cre­­iat prin decretul din 13 Noem­­brie 1934. Veniturile date acestui fond, came pentru 1935 — 1936 au fost fixate la 2 miliarde se vărsau di­rect la B. N. R. având o adminis­traţie separată de celelalte veni­turi ale Statului. Suma realizată până la 31 Martie 1935 a fost de 1962,3 mi­lioane. Sumele realizate au fost puse la dispoziţia armatei şi au servit scopului pentru care a fost în­fiinţat acest fond. Se vede deci că şi din acest punct de vedere bugetul s’a executat în condi­­ţiuni optime, dotarea fondului de armament fiind un fapt îm­plinit. Cât priveşte lichidarea exer­­ciţiilor închise — problemă care părea insolubilă — s’a ajuns la rezultate foarte bune, conside­­rându-se şi sub acest raport cu totul împlinită potrivit preve­derilor . Declaraţiunile d-lui ministru Victor Antonescu, sunt pline de acel optimism pe care îl inspiră conştiinţa siguranţei depline care a prezidat la alcătuirea bu­getului, deşi împrejurările eco­nomice prin care trecem sunt destul de grele. Concluziunea generală trasă din consideraţiunile făcute de d. ministru Victor Antonescu în ju­rul întocmirii şi aplicării bu­getului pe anul în curs este pre­cisă : echilibrarea bugetului or­dinar, îndestularea fondului pen­tru înzestrarea oştirii ca şi li­chidarea trecutului, sunt reali­tăţi pe care nimeni nu le poate contesta. — „împiedicat de boala care ma regine în pat nu pot participa la întrunirea d-voastră“ — (Din telegrama d-lui Maniu către d. Mihalache) NOTF. Prietenului care s’a dus Sentimentul despărţirii de tot­ Seaune, — cuvânt care în rezonan­ţa lui infinită aduce fiorul misterios a ceeace nu putem înțelege şi a ceeace nu putem îndura — este cu atât mai dureros cu cât omul ce a murit, a fost, în toată alcătuirea lui, o frumuseţe a firei însăşi. Acesta a fost prietenul Mihail Plătăreanu, răpus de un sfârşit ce turmă o tinereţe plină de făgă­­duinţi, pe care mai mult de­cât bogata lui viaţă publică, sufletul lui te îl cunoşteam dincolo de arenă ; şi dincolo de mulţime, este acela care întrecea pe luptător, pe pole­mist, pe scriitor şi pe orator. Mihail Plătăreanu, pentru cine l-a cunoscut la el acasă, în copilăria ei muncită, în chinurile legitimei ambiţiuni de a-şi pune în valoare, puterile lăuntrice, acela poate în­ţelege ce păcat au făcut enigmati­cele puteri ale naturei, trimeţând pe sinistra musafiră — ce va veni la noi toţi — cu mult înainte de a fi fost nevoe... Era de o bunătate rară, de o ge­­nerositate ce nu avea nevoe de no­torietatea salutului public, şi de cer­tificatul tipărit al faptei bune. Era darnic, era milos, era entusiast pen­tru o idee, era un prieten ce-l du­­rea durerea ta şi îl inunda de feri­cire, dacă erai mulţumit. Şi această latură discretă a unui om, pe care îl cunoşti, în lupta vie­ţii ca un victorios, sau ca un bo­­xeur­abil, este, mărturisim, acea care îl înalţă, şi îi creiază atmos­fera de gingăşie morală ce atât de minunat înconjură pe cel ales în­tre aleşi. Mihail Plătăreanu n’a avut supor­turi familiare ca să ajungă. A a­­juns el însuşi, eşind din o şcoală grea, ca să intre in alta, şi învin­gând cariere ce nu i se potriveau, a muncit pentru a fi al altora, cu tot prestigiul talentului şi cu toată căldura generosităţii. Ar fi să descătuşăm din faptele intime ale celui ce nu mai este, pentru a exemplifica o generositate ce a voit să fie mereu discretă. Şi în faţa mormântului prietenu­lui iubit, versurile lui Hugo, ce-mi vin în minte aci, pecetluesc, în ar­monia lui neîntrecută, tot neînţele­sul nostru adresat Domnului tăriilor eterne : Dans vos cieux, au dela de la sphere des nues Au fond de cel azur immobile et dormant Peut-étre faites-vous des choses inconnues Oil ia douleur de l'homme entre comme élément „In ceruri, dincolo de nori, în fundul acelui albastru nemişcat şi dormind, poate că alcătuiţi lucruri necunoscute în care durerea omului intră ca un element". E rugă sau poate o întrebare ce o trimetem Cerului, pentru ca să ne consolăm şi să ne prefacem astfel a înțelege, neînţelesul... PETRONIUS ................... ff. «t S? r--—----------- O bombă a lacul CKPiozie la Criti — Mai multe persoane rănite — MADRID, 30 (Rador).— O bombă a făcut aseară explozie într’un bar situat în cartierul cel mai populat din Capitală. Explozia bombei a rănit mai multe persoane. Justiţie şi rassă d® M~ FĂRCĂLARIU Conceptul de justiţie aşa cum l-a elaborat cultura europeană se fun­dează pe idei generale, reprezentând limita spre care tinde orice ordine pozitivă de drept. Aceste idei gene­rale au un caracter absolut prin fap­tul că nu admit niciun sistem supe­rior. Ele înglobează scopurile finale de drept, raportate la întreaga uma­nitate. In consecinţă justiţia — în sensul european — este antagonică oricăror diferenţieri bazate pe alt criteriu decât acela al justu­lui şi injustului. A dizolva unitatea acestui concept, divizându-1 într’o se­rie de alte concepte, a gradua adică noţiunea de justiţie, creind mai multe justiţii, apare felului de gândire tra­diţional, imposibil. Fiindcă tocmai on unitate şi universalitate stă esen­ţa justiţiei. In realitate însă o ase­menea operaţie se efectuează astăzi­­ în Germania. Şi în special asupra acestui aspect au coincis noile con­­tribuţiuni juridice ale cunoscutei ma­nifestări anuale a oamenilor de drept germani: „Deutsche Juristen­tag“, care a avut loc la Leipzig între 14 şi 21 Mai. Aşa zisul „Weltanschaung” naţional-socialist conduce dealtfel singur la o particularizare a noţiuni­lor. Subordonând totul ideii de popor german, deduc din această poziţie concluzii în toate domeniile gândirii şi organizării. In centrul concepţiei naţional-so­­cialiste stă ideia de rassă. De aici de­curge obligaţiunea comunităţii ger­mane de a lua toate măsurile pentru păstrarea curată a sângelui. Puritatea sângelui a devenit un criteriu de drept şi materie de reglementare. Este bine cunoscută noua legislaţie — legea din Nuremberg — asupra a­părării sângelui. Ea caută să izoleze elementul ne-arian, fiind orientată în special în contra evreilor complecţi, jumătăţi sau sferturi. Sângele german va fi astfel protejat de infiltraţiunea celui străin. Naţional-socialiştii pre­zintă această legislaţie drept reac­­ţiune masivă a poporului în contra pericolului imixtiunii sângelui semit în cel german. Unul dintre cei mai inteligenţi gânditori din Germania actuală, compara această reacţiune cu cea spaniolă, pe care o vedea în­trupată în Inchiziţie. Inchiziţia nu a fost altceva decât reacţiunea poporu­lui spaniol contra valului semit. For­ma spaniolă a acestei instituţii s-a născut din necesitatea de a garanta „limpezimea sângelui” şi ea a realizat subt mască religioasă această misiu­ne. Celelalte forme ale Inchiziţiei nu au avut acest caracter. Prostul renu­me al Inchiziţiei şi oroarea concen­trată în conceptul ei, se datoresc fap­tului că istoria i-a fost scrisă de e­­vrei. Aceştia au aruncat discreditul asupra unei instituţii, care le fusese duşmană. Reacţiune similară este na­­ţional-socialismul. Iată, din punctul de vedere al revalorizării unei no­ţiuni, o teorie foarte interesantă. Revenind la rassismul german tre­bue să remarcăm că nu se reduce la o simplă atitudine negativă. Astfel în afara legii din Nu­remberg există o lege privitoare la „sănătatea căsăto­riei”. Conform acestei legi nu se pot încheia căsătorii decât între oameni sănătoşi, fiindcă numai aşa se poate asigura conservarea curată a sânge­lui şi rolul social al familiei. In plus, ca o adiacentă a acestor două legi, există o adecvare a dreptului succe­soral la noţiunile de familie, rassă şi popor. Arbitrarul testatorului este e­­liminat. O consecinţă însemnată a le­giferării rassiste este asimilarea „tră­dării de rassă” cu „trădarea poporu­lui”. Cine calcă prescripţiunile legis­laţiei rassiste se exclude din comu­nitatea naţională, la fel cu cel ce tră­dează. După cum se poate uşor ob­serva această nouă legislaţie este construită pe baze complect diferite de cele ale codului Napoleon. In locul individului ca noţiune fundamentală a structurii juridice, stă familia, co­munitatea naţională, Statul. In acea­stă concepţie individul este considerat drept ficţiune, creiată de nevroza ra­­ţionalistă a secolului 18 şi 19. In rea­litate nu există indivizi ci numai so­cietăţi, familii, corporaţii, naţiuni. Dreptul este deci nu o garanţie a in­dividului ci a binelui comunităţii po­porului, considerat ca superior bine­lui individual. Ordinea de drept a comunităţii trebue să fie în acord cu „conştiinţa poporului”. De aici se poate deduce foarte uşor cealaltă propoziţiune: „Justiţia însemnează acord cu conştiinţa de drept a popo­rului”, care a fost subliniată la Leip­zig. Cum însă „conştiinţa poporului” nu poate însemna decât „interesul poporului” propoziţia devine : Justi­ţia este interesul poporului, — pen­tru că vorbim de Germania — Justi­ţia este interesul poporului german. Justiţia se identifică deci cu voinţa conducerii politice dintr’un anumit moment. Chiar dacă nu ducem argu­mentarea până la capăt, diferenţa dintre conceptul obişnuit de justiţie şi cel naţional-socialist este profundă. Deoparte avem justiţia ca bun su­prem şi ideal al umanităţii de cea­laltă parte justiţia ca interes al trăi­­niciei unui popor. Este o relativizare a noţiunii sau în limbaj naţional-so­cialist o integrare a ei în realităţile istorice şi naţionale. Acesta este a­­portul nou — se spune — pe care dreptul naţional-socialist îl aduce gândirii juridice moderne. Dreptul trebue să fie un produs al necesită­ţilor de viaţă naţională, el trebue să se organizeze din cutuma poporului şi din legile lui de existenţă. Un re­zumat din „moralitatea” lui. Naţional socialismul a atras atenţiunea astfel asupra „naturii morale a dreptului”. De aceea terminologia lui cuprinde noţiuni noi, cea de „onoare” de pildă, ieşite din patrimoniul moral şi exis­tenţial al naţiunii. Cum însă morali­tatea şi existenţa unui popor sunt singurele fundamente logice ale drep­tului, dreptul naţional-socialist este singurul care poate pretinde la ade­văratul sens al acestui concept iar statul german actual este veritabilul „stat de drept”. Schematic acesta a fost tonul utili­zat la „Deutsche Juristentag“. El sună complect diferit de ceea ce se acceptă în­­ general ca definiţiuni de drept, vine încă odată să demonstreze facterul totalitar al „Weltanschun ului naţional-socialist sau mai ex al politicii actuale germane. Be­betto Croe regreta că savanţii u­mani din secolul 19 nu au lut pentru libertate. Cei din secolul sunt în aceeaşi linie. In ochii lor­bertatea este un cuvânt, o abstr­aiune înşelătoare, singura realit fiind poporul sau statul. Şi după c în secolul trecut se diviniza sts prusac, în secolul nostru se divi­zează naţiunea şi rassa. Dacă au obiecţiuni grave de adus acestei gă­diri, nu putem să nu-i recunoaşt deciziunea de a servi fără ezit grandoarea politică şi naţională statului. Problema importantă îi este în stabilirea ierarhiei de vali In ce ordine stau justiţia, umanitar interesul naţional şi individual?­­­riştii germani au tranşat întreba, declarând că „salus reipublicae” aşa cum se înţelege astăzi în G­mania, este singura justiţie posib. -------------------------------------------- Scoaterea de sol coefioientare a UNOR MATERII PRIME Cu scopul de­ a frâna importul care ameninţa deopotrivă mone­da şi industria naţională s’a sub­ordonat cumpărarea mărfurilor din streinătate unei autorizaţiuni de import. Această măsură generală cu­noscută sub numele de contin­­gentare a dat roade bune, înde­părtând o mulţime de produse străine ce năpădiseră pe piaţa românească. In ultimii doi ani de aplicare a contingentării s’a produs o deplasare accentuată a importului dela articole fabri­cate la materii prime. In special industriile textile şi metalurgice au beneficiat de această depla­sare a importului. Numai că fo­losul obţinut de industriaşi prin îndepărtarea articolelor streine era compensat prin greutatea în- I tâmpinată la cumpărarea mate-­­ riilor prime. Contingentarea lo­vea fără diferenţiere atât artico­lele fabricate cât şi materiile prime. De aceea salutăm cu o totală încredere măsura luată de d. dr. Costinescu, ministrul de indus­trie şi comerţ, prin care se scoate de sub contingentare o parte a materiilor prime. In acest scop prin jurnal al consiliului de mi­niştri s’a scos de sub contingen­tare iuta şi derivatele ei, bum­bacul, cauciucul brut, caolinul şi ferăsparul, zincul brut, cositorul şi arama brută. Această reformă are o mare valoare economică şi va avea de­sigur cea mai fericită înrâurire asupra industriei indigene. In lista citată sunt metale ca arama, care interesează de a­­proape apărarea naţională. Cum munţii noştri bogaţi în diferite metale posedă mine de cupru in­suficiente pentru a acoperi con­sumul intern, era firesc să se încurajeze în toate chipurile a­­limentarea pieţei cu acest metal. Acum două luni, pentru a pre­zerva cantităţile actuale, un jur­nal al consiliului de miniştri a prohibit cu desăvârşire exportul aramei şi a deşeurilor de aramă. A opri exportul unui metal pentru a dispune de­ o cantitate suficientă la nevoe,­e o jumă­tate de măsură. Complectarea o aflăm acum, prin libertatea acordată impor­tului de metale, libertate ce dă posibilitatea creieării stocurilor necesare apărării naţionale. Libertatea dată materiilor pri­me au o semnificaţie ce depă­şeşte o simplă măsură de contin­gentare. Ea dovedeşte existenţa unei politici hotărâte a importului, cu toată încurajarea posibilă pentru cumpărarea materiilor prime şi cu toate piedicile faţă de intro­ducerea în ţară a articolelor de consumaţie, primejdioasă atât pentru moneda noastră cât şi pentru industria indigenă ce tre­­bue ferită de concurenţa produ­selor străine I­­A.. II IN PAGINA 3: Adunarea eparhială din Arad II IN PAGINA 6:11 ■ ■ Italia cere ridicarea sancțiunilor : • 1 ■ · 1 1 gTatÎtîjdine Internaţională nenorocită — Geografia Ungariei după capriciul desenatorilor — In revista „Die Woche“ — cu o răs­pândiră cum se ştie, foarte mare — găsim un articol ce voeşte să fie in­formativ, dar în fond este tendenţios şi mistificator, despre restul Dunărei în Sud-estul european. Acest articol este însoţit de­ o hartă a României şi Ungariei, în care Ungaria redevine cea ce a fost, şi România se scufundă, pentru că aşa a fost capriciul geogra­fului revistei germane. Desigur această procedare este mai mult decât rea sau tendenţioasă. Este pur şi simplu ridicolă. Căci este ridicol a face şi desface fruntariile, a compune hărţi după capricii, şi a transforma geografia într’un fel de joc de copii. Dar oricât de ridicolă ar fi proce­darea aceasta, ea denotă — cu toată puerilitatea ei — o tendinţă de a tul­bura cele hotărâte definitiv prin tra­tatele internaţionale şi de a stărui în nişte revendicări cari istoriceşte nu se mai pot susţine. Ne oprim în faţa unei nenorocite tendinţe, de a tulbu­ra pacea şi de a întreţine un perma­nent spirit de neînţelegere internaţio­nală, atât de dăunător tuturor, dar în primul rând acelora cari îl provoacă, şi cari nu înţeleg că resemnarea la verdictele istoriei este singura atitu­dine şi demnă, şi serioasă, şi utilă. Ecouri C­u prilejul aniversarei a trei ani de când cărţile „neariene“ sunt date pe foc, romancierul german Thomas Mann, are curajul să scrie următoarele: „Spiritul reglementat, comandat, terorizat, nu valorează ni­mic, şi nu interesează pe nimeni. El constitue o anarhie. Cine ar dori să citească o carte despre care ştie că nu sunt ideile autorului, şi că el a fost silit să se supună unei ideologii care l-a controlat ? O astfel de lec­tură nu are nici un sens în literatură“. Sunt cuvinte drepte, pentru­ că li­teratura este operă de imaginaţie, şi imaginaţia nu are preţ decât în des­făşurarea libertăţei. S­ocietatea de aclimatizare din Pa­ris oferă de câţi­va ani câte un dineu original membrilor săi. La ultimul dineu s-a servit fagonit de ippopotam, filet de antilopă şi alte multe bucate şi dulciuri preparate rare, cum a fost de ex. friptură de limbi de reni. Se afirmă că membrii societăţei s’au declarat chiar încân­taţi de noua şi străina bucătărie rară. G­ermanul Hugo Eberlein urmărit de poliţia din Franţa pentru spionaj, a fost condamnat la 10 luni închisoare pentru că a stat în ţară cu paşapoarte false. Procesul lui s’a judecat in ședinţe secrete în con­formitate cu tribunalul din Kopen­­haga care a procedat la fel în judeca­rea procesului referitor la acelai in­divid. G­ustul antic pentru monumentele gigantice începe să reapară în Italia, odată cu întemeerea nou­lui imperiu roman. Pe noul Forum din Roma se va înălţa o statue a Ducelui de dimen­siuni uriaşe, adică de o înălţime de 75 metri. Statuia, datorită celebrului sculptor Bellini, va reprezintă pe şeful guver­nului italian îmbrăcat într’o piele de leu. Desigur un leu din Etiopia... D­ouăzeci persoane din nobilimea etiopiană, au sosit la Ierusalim venind din Djibuti prin Port- Said. Intre cei sosiţi sunt soţiile a doi Raşi, prinţesa Tenegne, fiica mai mare a nepusului şi numeroase alte d-ne cari au ţinut să urmeze pe împăratul exilat. n Franţa s’a creiat un „consiliu su­perior de profilaxie criminală“ , pornind de la concepţia că crimi­nalul este un neadoptat la legile so­ciale, şi că societatea e datoare a preveni crima, îngrijind de indivizii anormali. Acest consiliu de profila­xie, este ataşat ministerului de jus­tiţie. I Una dintre cele mai interesante ca­tegorii de producţie, e pe cale să dispară. E vorba de meseriaşii dela sate. In trecut, când populaţia rurală con­suma mai puţine produse de fabrica­ţie industrială în serie, meseriaşii să­teşti se găseau într’o stare materială înfloritoare. De când produsele orăşeneşti îşi fac loc mai mult în consumul sătesc, a­­ceastă categorie lâncezeşte şi e forţa­tă ori să părăsească ocupaţiile de al­tădată rămânând numai în agricul­tură, ori apucând drumul către oraşe unde se pierd în massa atâtor oameni fără de ocupaţie. In trecutul nostru istoric, viaţa e­­conomică este strâns legată de aceas­tă categorie socială, meseriaşii de la sate şi oraşe lucrând de la cele mai elementare unelte agricole până la obiecte de artă care sunt atât de pre­ţuite şi azi. Lipsa de organizare Criza de după război, invazia pro­duselor orăşeneşti, lipsa de organi­zare, toate acestea duc la înlăturarea meseriaşilor rurali din viaţa econo­mică a satelor. Lemnari, ferari, ciz­mari, croitori, ţesători de stofă ţără­nească, căruţaşi, tinichigi, etc. oa­meni cari au învăţat meşteşugurile ani dearândul, fiind lipsiţi de lucru şi neorganizaţi sunt aduşi în cea mai neagră mizerie. Totodată, la măruntele târguşoare provinciale, s’au instalat o serie de meseriaşi străini, veniţi dupe alte meleaguri pentru a lua bucata de pâine din mâinile românilor. Dacă aceste numeroase elemente s’ar asocia fie pe regiuni, fie pe ju­deţe, în asociaţii profesionale sau or­ganizaţii cooperative, ar avea desigur multe avantagii. La toate licitaţiile de lucrări pu­blice sa­u chiar la lucrări particulare s’ar prezintă asociaţia profesională respectivă care ar da de lucru mem­brilor săi. Acolo unde li s’ar opune pe nedrept, piedici, asociaţia ar in­terveni şi ar sili ca munca să se facă de elemente româneşti. Pentru cei care exercită pe cont propriu vreo meserie, li s’ar deschi­de posibilitatea aprovizionării , în condiţiuni avantajoase cu materialele necesare. Totdeodată, aceste organiza­­ţiuni ar putea să procure şi mijloace financiare tot prin organizarea cores­punzătoare sistemului cooperativ. De ce este necesară sus­ţinerea acestor mese­riaşi In afară de rolul economic pe care îl îndeplinesc în viaţa satelor, aces­te elemente sunt utile şi armatei. Fie în tinereţe când îşi fac stagiul mili­tar, fie în vreme de război, armata ar nevoe de câţi mai mulţi meseriaşi ai ei. Pe de altă parte, dacă s’ar organi­za asemnea asociaţiuni, acestea ar fi un mijloc de utilizare şi a atâtor mi­lioane de zile pierdute de ţărani în I timpul iernei. Intr’adevăr dacă s’ar­­ socoti în bani zilele pe care sătenii­­ I pierd în timpul ernei din cauza lipse' de ocupaţie, s’ar putea vedea und­e duce anarhia de producţie din lumea rurală. Aceste braţe muncitoare şi-ar pu­tea găsi întrebuinţarea în practicarea meşteşugurilor, lucrându-şi articole de prima necesitate după posibilită­ţile regionale, ce ar putea fi desfă­cute în alte regiuni cu altfel­­de pro­­duse. S’ar face schimbul necesar dela munte la şes şi invers. Am dat aceste câteva informaţii sumare, în credinţa că se vor lua ini­ţiative în această direcţie, venin­­du-se astfel în sprijinul economiei rurale. Anchetele noastre Situati meseriasifir­mii — Organizarea meseriaşilor de la sate în aso­­ciaţii cooperative judeţene sau regionale „Neamul Românesc" reproduce următorul pasaj dintr-un articol publicat în ziarul „Scânteia”, or­ganul central al partidului comu­nist din România : „Cuvântul nostru de ordine este că în ziua de 31 Mai la Bucureşti, trebue să se adune muncitorimea şi ţărăni­mea din toată ţara. 31 Mai trebue să fie o zi de afirmare a întregului po­por muncitor din România, contra războiului şi a fascismului, pentru pâine şi libertate. • * • • • • •• •'» • 31 Mai trebue să fie ziua de înche­gare a frontului popular antifascist şi antirăzboinic care să lupte pentru împlinirea programului de la Deva, acceptat şi de organizaţiile de jos na­­ţional-ţărăniste. „Mobilizând masele largi muncito­reşti realizând frontul unic de jos, trecând peste capul şefilor reacţionari social democraţi şi punându-ne in fruntea masselor ţărăneşti, vom îm­piedeca o nouă capitulare. „întrunirea de la 31 Mai trebue or­ganizată de noi; comuniştii trebue să fie forţe motrice în pregătirea lui 31 Mai. Reproducând acest articol „Neamul Românesc" se întreabă dacă mâine vor defila pe străzile Capitalei național-țărăniştii d-lui Mihalache sau comuniştii d-lui Bo­ris Stefanoff ! Răspunsul este clar: vor debiia şi unii şi alfii, pentru a afirma încî odată înţelegerea dintre ei, pen­tru triumful acelei cauze „demo­cratice" la baza căreia rezidă urs de clasă şi adversitatea împotrivi actualei organizafiuni de stat, inte­meiată pe dreptate, pe ordine , de încredere. Mâine vor defila deci gărzile ță­răneşti ale d-lui Mihalache şi găr­zile comuniste ale d-lui Boris Ste­fanoff, într'o perfectă comunitate de sentimente pentru tentativa de a răsturna nu un guvern ci de a distruge patrimoniul însuşi al ţării OFENSIVA COMUNISTA A NA­ŢIONAL-TARANIŞTILOR VA GAS INSA IN CONŞTIINŢA LUMINATA A POPORULUI, UN DIG DE IM­POTRIVIRE, PE CARE NU-L VOI PUTEA CLINTI NICI SPASMELE RETORICE ALE UNORA, NICI U­NELTIRILE CRIMINALE ALE AL­TORA. ŢARA ESTE PREVENITA. EA ŞTIE CE VA FI DEMON­STRAŢIA DE MAINE A GĂRZILOR D-LOR MIHALACHE ŞI STEFA­­NOFF. Sămânţa anarhiei irzite cari­­jorjelila . Un document edificator

Next