Viitorul, decembrie 1936 - ianuarie 1937 (Anul 28, nr. 8670-8696)
1936-12-03 / nr. 8670
ANUL XXVIII No. 8670 e pagini 7 lei • On an , Şase Inni Tini Inni O N A , (00M U . M . I . 150 . I Institufiuni publice ţi particulare Lai 1000 anual Wt STREINATATE On an • Şase lant Tt«I luni 1400 Lnl 700 . 350 . REDACŢIA şl ADMINISTRAŢIA — BUCUREŞTI — Strada R. Poincaré 17 TELEFOANE Direcio ».79.6» Redacția și Adminie j * gg *jj A 9 Taxo DOt tal O plătit»rnt numerar, conform oproMrfl Nod 37.282920 NOTE GENERALUL BERTHELOT Răsboiul nostru, care ne-a dus la natornicirea de veci a graniţelor fieşti, înăuntrul cărora trăeşte liber poporul atât de etnicele unitar, cum e al nostru, este nedeslipit de figura generalului francez, care a represintat atunci — şi va rămâne ca atare totdeauna — imagina Franţei salvatoare şi impunătoare în marele ei rol de restaurare a dreptăţi istorice. Generalul Berthelot şeful misiunei militare franceze, venite ca să readucă şcoala răsboiului de tranşee, şi a răsboiului tehnic şi eroic, fată de-o oştire profesional pregătită cu decenii înainte, era omul destinat marei sale misiuni. El unea vitejia franceză, cu ştiința perfectă a armelor; autoritatea şefului, cu notorietatea căpătată ca şef ilustru pe câmpiile de luptă ale occidentului înflăcărat; şi venea, în mijlocul unor ostaşi latini, cari apreciau bunătatea şi omenia celor ce-i conduc, la o moarte, poate, care însă nicio dată nu le-a inspirat incă. Generalul Berthelot devine figura populară a oştirei noastre. Numele său se schimbă in poreclă; soldafii ii compun versuri naive, şi îl aşteaptă în tranşeele, ce erau de atâtea ori avantposturile morfei, ca să-l vadă apărând, grav şi binevoitor, uriaşul care ştia atâta de frumos să râdă, să încurajeze şi să fie fratele mai mare al celor ce nu-şi precupețeau viaţa, când în joc era moşia străbună şi gloria luptei. „Taica Bertălău" era figura eroică şi optimistă a răsboiului. El represinta, într'un om, o fără ilustră ce-o iubeam cu instincte ce veneau din depărtări de rassă, şi el era însuflețitorul unei oştiri brave şi dornice de izbândă. D. Const. Kirițescu, în memorabila sa „Istorie a răsboiului de întregire", ne arată care era moralul trupelor române, — citând textual cuvintele generalului rus Mankevitz — în preajma atacurilor: „Un măreţ elan răsboinic însufleţea armata reînviată şî întărită; oiferi şi soldaţi aşteptau cu nerăbdare bătălia, spre a se răsbuna de înfrângerile neîntrerupte din 1916 şi spre a libera teritoriul cotropit". In mijlocul acestei oştiri, care pute fi învinsă, dar niciodată distrusă sufleteşte, figura lui Berthelot, apare ca o solie a Franței, venită să complecteze cu învăţăminte ce nu le puteam avea, un avânt şi o voinţă de a triumfa, care a dus în cele din urmă la eroicele lupte de pe Siret, ce au dat fărei victoria, şi reputaţia unei oştiri renăscute la glorie. In zilele în care Franța se gândeşte la noi, şi ne trimete pe unul din străluciţii generali ai oştirei ei, pe generalul Mittelhausser, este prilejul nemerit de-a sărbători, în sufletele noastre pe șeful misiunei militare din trecutul răsboi, integrându-l în seria celor pe care poporul român niciodată nu-i va uita. PETRONIUS GENERALUL BERTHELOT 1 Decembrie: La Arcul de Triumf LA PARLAMENT Ziua mm, a mm şi a păşit Astăzi s’a inaugurat Arcul de Triumf,—simbolul jertfei, al biruinţei şi al gloriei* Solemnitatea s’a făcut în împrejurări deosebite —, deosebit de fericite pentru sufletul poporului român care şi-a simţit bucuria împărtăşită prin solia Franţei — care a ţinut ca şi în acest ceas de sfântă reculegere să fie alături de România — şi prin solia popoarelor amice şi aliate din Mica înţelegere. Poporul român preţueşte aşa cum se cuvine marea valoare morală şi politică a acestor noui şi elocvente dovezi de amiciţie şi de solidaritate, menite să întărească şi să chezăşuiască tocmai opera pe care o simbolizează Arcul biruinţei şi al gloriei naţionale. Căci în Arcul care străjueşte la poarta Capitalei României întregite, poporul român vede mai mult decât un simbol al biruinţelor şi al destinelor împlinite. In acest simbol al biruinţelor trecute trebue să vedem şi un simbol al biruinţelor viitoare, care se rezumă intr’o singură operă şi într’o supremă preocupare. Opera consolidărei roadelor răsboiului, operă de consolidare aci acasă la noi, operă de consolidare în afară, ori unde există un interes legat de ordinea internaţională actuală. Această operă România înţelege să o înfăptuiască şi să o întărească cu hotărâre, cu sinceritate şi cu jertfe, alături de amicii şi aliaţii ei pe care se simte legată prin cea mai strânsă solidaritate de interese şi de aspiraţiuni comune. Suprema preocupare a României este pacea, care singură poate asigura menţinerea ordinei internaţionale şi poate feri Europa de o catastrofă cu consecinţi ireparabile. Acesta este înţelesul actual al serbărilor şi al manifestaţiunilor ce se desfăşoară în Capitala României întregite. Astăzi dimineaţă, în jurul Arcului de triumf, la mormântul Eroului necunoscut, la parastasul dela Domniţa Bălaşa, s’au evocat şi s’au pomenit, intr’o atmosferă de emoţie pioasă şi profundă sfânta epopee a neamului şi figurile ce vor străluci deapururi în paginile istoriei naţionale. Astăzi după prânz, în sala Parlamentului, se vor întări legăturile de înfrăţire între cei infrăţiţi prin amintirea unui martiraj secular, prin sângele vărsat pe câmpiile de luptă şi prin identitatea unui destin istoric în care interesele şi aspiraţiunile României,Iugoslaviei şi Cehoslovacie se leagă, se confundă şi se condiţionează cu puterea elementară a unei porunci istorice. Ziua de azi va rămâne înscrisă în paginii istoriei noastre ca o zi a biruinţii, a înfrăţirii şi a pacii. In ziua Unirii M. S. Regele Carol al ll-lea în noua uniformă de Cavaler al ordinului „Mihai Viteazul“, M. S. Regina Maria, Marele Voevod de Alba lulia, d-l Gh. Tătărescu, preşedintele consiliului de miniştri, întreg guvernul, delegaţiile ţărilor amice şi numeroase personalităţi politice în timpul oficierii slujbei religioase la Arcul de triumf. unica garanţie puternică de pace în această parte a Europei — Solemnitatea inaugurării monumentului simbolic al triumfului neamului românesc, care este Arcul de Triumf, precum şi şedinţa festivă ce va avea loc după amiază la Parlament, în prezenţa delegaţiunilor Corpurilor Legiuitoarei iugoslav şi cehoslovac şi a misiunei militare franceze, — aceste două festivităţi, de o importanţă capitală în această zi de sărbătoare naţională, au azi, prin prezenţa înalţilor oaspeţi, o semnificaţie cu totul deosebită, excepţională: solidaritatea absolută între Statele Micii înţelegeri. O consacrare ce arată că oricare ar fi cursul evenimentelor viitoare, Mica înţelegere va şti să le facă faţă, prin imensa forţă morală şi spirituală pe care o dă conştiinţa că apară nu numai dreptatea înfăţişată prin actualele hotare, dar şi prin imensa forţă militară ce o înfăţişează armatele ei. Iată înţelesul politic al festivităţilor de azi: MICA ÎNŢELEGERE ESTE ŞI VA FI SENTINELA VIGILENŢA ŞI PUTERNICA A PĂCII. Al doilea înţeles, are un aspect sărbătoresc. Ziua de 1 Decembrie nu constitue numai ziua Unirei Ardealului cu Patria Mumă, ziua de 1 Decembrie constitue şi ziua aniversării unităţii iugoslave, îndoită sărbătoare, scumpă Micei înţelegeri, la care reprezentanţii celor trei popoare îşi manifestă fericirea de a participa şi de a mărturisi prin prezenţa lor locul de onoare pe care-l ocupă zilele de mare sărbătoare în sufletele lor şi ale populaţiunilor Micei înţelegeri. După cum înseamnă în acelaş timp, hotărârea nestrămutată de la păzi, cu preţul tuturor sacrifilocită pildă de sfântă solidaritate aduce un val de linişte, de optimism şi de pace în această parte a Europei, care trebue să fie convinsă că va găsi în Mica înţelegere şi în înţelegerea Balcanică două organisme puternice ce vor şti să apere cu dârzenie pacea, unica pavăză a ordinei şi liniştei in această parte a Europei. -------isxm hi -------.. Se consacră, odată mai mult,oiilor, intangibilitatea tratatelor In mijlocul îngrijorărei care stăpâneşte Europa, această stră - D-I EDUARD BENEŞ Preşedintele Cehoslovaciei A. S. R. PRINCIPELE PAUL înalt Regent (Continuare în pagina 2-a) . Anul acesta, ziua de 1 Decembrie, decurge într’o sărbătorire naţională, care are o semnificaţie mult mai mare decât sărbătorile naţionale inerente acestei zile a unirei tuturor românilor, sub unul şi acelaş sceptru ocrotitor. ’ Se împlinesc 18 ani de când Ardealul s’a unit cu patria de origine şi tot atâţia ani, de când sârbiicroaţii şi slovenii, s’au unit sub un singur sceptru, constituind regatul iugoslav, cu a cărei familie regală poporul român are legături de sânge. Mai este cu totul excepţională această zi de 1 Decembrie 1936 şi prin faptul că sărbătorirea acestui act naţional, pe lângă că are un caracter demonstrativ, al întregii naţiuni române, le desfăşurarea festivităţilor participă solii Iugoslaviei şi ai Cehoslovaciei, ca un simbol al trăiniciei statelor cari alcătuesc Mica Antantă şi a cărei uniune s'a accentuat tot mai puternică,in angrenajul evenimentelor externe. Demonstraţiunea naţională ce are loc astăzi, se încadrează nu numai în sentimentele vii şi statornice ale poporului din România Mare dar chiar şi în armonia desăvârşită a statelor Micei Antante. Prin urmare, această sărbătoare naţională, este astăzi, un răspuns la adresa acelora cari mai râvnesc teritorii româneşti. De multă vreme, mai exact din ajunul războiului european, nici România şi nici Iugoslavia nu mai sunt considerate state „balcanice“, cum susţineau pe vremuri, cotropitorii acestor ţări. Ambele state la care s-au alăturat şi Cehoslovacia, au fost recunoscute de statele europene, ca ţări civilizate, aşa cum sunt în realitate şi glasul lor, aparţine astăzi, mai mult ca oricând, aceluiaş unison în concertul european. Despre cultura aliatelor noastre, cu care alcătuim Mica înţelegere, câteva, schiţe, în aceste zile festive. # Aliata noastră, Cehoslovacia, are o veche şi tradiţională cultură, oglinda fidelă a celor două popoare cari formează această ţară: cehii şi slovacii. Şi unii şi alţii au literatura lor proprie, scriitori cu renume cari au trecut de multă vreme graniţa, fiind apreciaţi şi în străinătate. Literatura şi cultura cehă s’a impus prin opera primului preşedinte al republicii, Toma G. Masaryc, care şi-a început activitatea naţională pe la 1870. In timpul războiului nostru pentru independenţă, grupul scriitorilor cehi, a făcut să apară la 1877, vechea revistă critică şi culturală, ...Casa, prin care s’au stabilit năzuinţele culturale ale cehilor, alăturea de Masaryk, activând în această direcţie, personalităţi culturale, ca profesorul Kaizl, dr. Kasel, Kramar, acesta din urmă fiind mai târziu, conducătorul mişcării naţionale a tinerilor cehi şi unul dintre cei dintâi miniştri ai noului stat independent. Independenţa culturală a cehilor şi năzuinţele lor naţionale, au luat forma desăvârşită şi calizatoare In timpul războiului european, la 1918, când Toma G. Masaryk, raliat politicei marilor aliaţi, a izbutit să declare în recunoştinţa poporului şi amicilor săi, independenţa tinerei republici. Despre vechea literatură cehă, putem aminti pe poetul Svatopluk Machet prietenul lui Masaryk, care a scris versuri lirice, studii literare şi interesante amintiri. Un alt poet liric de seamă, este Antu Sava, care a descris în formă naturalistă, viata poporului ceh. In cadrul restrâns de care dispunem, amintim în treacăt pe scriitorul Otokar Brezina, catolic prin cultură, care a scris mai multe volume de poezii şi care a fost tradus in diferite limbi. Din această grupă de scriitori, mai amintim pe Otokar Theer, pe literatul Victor Dyk, pe Petru Bezruc şi Jiri Karasekze, Jaroslav Seifert şi I. Horn. Deasemenea sunt de reamintit scriitoarele Bozena Vikova şi Anna Vrlova, precum şi scriitoarea naturalistă Ruzena Svobodova, care a dus şi o acţiune puternică, pentru emanciparea femeii cehe De la război încoace, a apărut o altă serie de scriitori în frunte cu Garoslav Hesek şi Karel Sanek, cari au fost traduşi şi în alte limbi, cum este de pildă, opera celui dintâi, „Viteazul soldat Svejk”, tradusă şi în limba română. Operele teatrale ale scriitorului ceh Frantisek Lenger, au obţinut şi pe scena românească, succese reale; amintim piesa sa „Convertirea lui Pistov” recent jucată pe scena Teatrului Naţional din Iaşi. Prozatori rezultaţi în literatura cehă, sunt între mulţi alţii: Jaroslav, Durych, Framn Sramek apreciat nuvelist impresionist, apoi Vladislav Vancura, care a fost asemuit cu Dostoewsky, dramaturgul Karel Ciapek ale cărui drame s’au jucat şi pe scena românească. Literatura slovacă are şi ea scriitori de valoare în fruntea cărora stau Masaryk, Palacky, Safarik, Kollar, ş a. In timpul din urmă, s’au remarcat cu deosebire scriitorii slovaci, Martin Kukucin, M. Razus, M. Urban, E. Holeczy şi P. Jileniky, precum ş‘ IVI cr i/UTCimJTIC I ZTOO al triumfului neamului Românesc, Arcul de Triumf Strămoşii noştri Romani, concretizau omagiul şi recunoştinţa către împăraţii lor victorioşi, ridicând arcuri de triumf pe sub care oastea învingătoare, în frunte cu conducătorii ei, trecea la întoarcerea în patrie în aclamaţiile poporului entuziast. Din aceste monumente, unele au străbătut secolele şi astăzi ele sunt mărturii ale puterei creatoare în artă a geniului roman, cât şi al felului cum poporul ştia să-şi slăvească pe marii săi împăraţi. Obiceiul de a eterniza amintirea marelor fapte istorice, prin ridicarea de arcuri de triumf, s’a moştenit de către popoarele de origine latină. Este deajuns să amintim pe cel mai caracteristic şi mai bine cunoscut monument de acest, fel, celebrul „Arc de triumph de l’Etoile“ din Paris, ridicat de poporul francez marelui său împărat Napoleon I. Inscriindu-se în această tradiţie, a fost foarte fericită ideea ca şi noi să preamărim momentul culminant al epopeei războiului pentru idealul naţional, intrarea triumfală în Bucureşti a Regelui Ferdinand I, încoronat ca Rege al României întregite. Astfel în anul 1922, pentru serbările încoronării, pe lângă catedrala de la Alba lulia, s’a hotărît ridicarea Arcului de Triumf pe şoseaua Kiseleff a Bucureştilor, pe unde şi-a făcut intrarea triumfală primul Rege al României întregite. Cum clădirea unui astfel de monument nu se poate face în formă definitivă într’un timp de câteva luni, cât era la îndemână atunci, arhitectul însărcinat cu execuţia monumentului, d. profesor Petre Antonescu, a găsit soluţia ca pentru acea dată să se construiască definitiv din beton armat numai temelia şi scheletul interior, iar faţă exterioară cu decoraţiunile şi inscripţiile să se construiască din materiale provizorii, cari apoi urmau să se facă pe îndelete şi cu toată liniştea necesară din materialele definitive. Sub Arcul astfel clădit a trecut cortegiul Regelui victorios Ferdinand I, însoţit de Regina Maria şi înconjurat de căpeteniile oştiilor române şi ale aliaţilor noştri, în uralele poporului venit din toate părţile României Mari. Astfel a fost sfinţit locul şi monumentul simbol al triumfului Neamului Românesc. Imboldul naţional necesare prem. Acest imbold a întârziat oarecum să vină pentru terminarea Arcului nostru de Triumf (de altfel şi Arcul de l'Etoile citat mai sus a necesitat un timp de 30 ani, pentru a fi construit în forma lui de astăzi). Iată însă că noua însufleţire a fost găsită de data aceasta în activitatea creatoare a iubitului nostru Rege Carol al II-lea, care a ţinut prin desăvârşirea acestui monument să arate odată mai mult crezul Său conducător de a statornici pe vecinicie faptele marelui Său părinte. Hotărirea Maiestăţii Sale a trecut la înfăptuire prin acţiunea hotărîtă şi statornică a primul Său sfetnic, d. prim-ministri Gh. Tătărescu, care a găsit încă de acum doi ani mijloacele materiale ce au lipsit atâta vreme, şi a dat putinţă domnului Arhitect Petre Antonescu să treacă la desăvârşirea operei începute cu 12 ani în urmă. Sub direcţia autorului planurilor Arcului de Triumf, un grup din cei mai de seamă artişti şi tehnicieni ai noştri, timp de peste un an de zile, cu o muncă migăloasă şi statornică, au proectat şi studiat diferitele părţi ale monumentului, au tăiat, au cioplit şi sculptat blocurile de granit şi marmoră, ridicându-le şi zidindu-le pe vecie pentru întregirea lui. In tot acest timp, Majestatea Sa Regele a urmărit de aproape lucrările, dând sugestii pentru perfecţionarea şi punerea la punct a tot ce era de refăcut. ... D-l P. ANTONESCU Rectorul Academiei de Arhitectura Caracteristica Arcului de triumf Astăzi, Arcul de Triumf , este , com-*plect terminat, în forma sa definitivă. Având o înălţime de aproape ,30 metri, baza sa acoperă o suprafaţă,de peste 300 m. p., iar golul arcadei are o lărgime de 10 şi o înălţime de 17. Conceput în linii sobre şi proporţii impunătoare, monumentul este inspirat de vechea arhitectură romanticăbizantină, cu care este strâns înrudită arhitectura românească. Detaliile sale (cornişe, brâuri, profile, portale) păstrează acelaş caracter. Pentru construcţia lui s-au întrebuinţat 1000 m. c. de piatră, extrasă din cele mai renumite cariere de pe întinsul ţării; granitul, marmora şi calcarele cele mai compacte, în blocuri care ajung Dar pentru desăvârşirea oricărei opere măreţe e necesar un imbold de însufleţire, care să adune şi să pună împreună toate mijloacele sufleteşti! 5^00 ^8- greutatea se îmbişi materiale necesare scopului sună într-un tot armonios, dând monumentului o înfăţişare de masivitate şi trăinicie eternă. : ' 1 Decoraţia sculpturală e dominatăe medalioanele reprezentând chipurile Regelui Ferdinand I şi al Reginei Maria, săpate în blocuri de marmoră albă de câte 2 m, diametru şi zidite pe faţa celor doi piloni dinspre oraş. Pe faţa opusă se găsesc alte 2 medalioane care reprezintă în figuri simbolice „Bărbăţia“ şi „Credinţa“, cele două virtuţi care au dus la isbânda supremă pe Regele şi Regina României au tregie. Pe frizele celor două fațade principale se găsesc câte două figuri ori victorii înaripate cioplite în marmoră în „haut-relief“; aceste figuri (Continuare în pag. 2-a)