Viitorul, decembrie 1936 - ianuarie 1937 (Anul 28, nr. 8670-8696)

1936-12-03 / nr. 8670

ANUL XXVIII No. 8670 e pagini 7 lei • On an , Şase Inni Tini Inni O N A , (00M U . M­ . I . 150 . I Institufiuni publice ţi particulare Lai 1000 anual Wt STREINATATE On an • Şase lant Tt«I luni 1400 Lnl 700 . 350 . REDACŢIA şl ADMINISTRAŢIA — BUCUREŞTI — Strada R. Poincaré 17 TELEFOANE Dir­­e­cio ».79.6»­­ Redacția și Adm­inie j * gg *jj A 9 Taxo DOt tal O plătit»­rnt numerar, conform oproMrfl No­d 37.282920 ­ NOTE GENERALUL BERTHELOT Răsboiul nostru, care ne-a dus la natornicirea de veci a graniţelor fi­­eşti, înăuntrul cărora trăeşte liber poporul atât de etnicele unitar, cum e al nostru, este nedeslipit de figura generalului francez, care a represintat atunci — şi va rămâne ca atare totdeauna — imagina Fran­ţei salvatoare şi impunătoare în ma­­rele ei rol de restaurare a dreptă­ţi istorice. Generalul Berthelot şeful misiu­­nei militare franceze, venite ca să re­aducă şcoala răsboiului de tran­şee, şi­ a răsboiului tehnic şi eroic, fată de-o oştire profesional pregă­tită cu decenii înainte, era omul destinat marei sale misiuni. El unea vitejia franceză, cu ştiința perfectă a armelor; autoritatea şefu­lui, cu notorietatea căpătată ca şef ilustru pe câmpiile de luptă ale oc­cidentului înflăcărat; şi venea, în mijlocul unor ostaşi latini, cari apre­ciau bunătatea şi omenia celor ce-i conduc, la o moarte, poate, care însă nici­o dată nu le-a inspirat in­că. Generalul Berthelot devine fi­gura populară a oştirei noastre. Nu­mele său se schimbă in poreclă; soldafii ii compun versuri naive, şi îl aşteaptă în tranşeele, ce erau de atâtea ori avantposturile morfei, ca să-l vadă apărând, grav şi binevoi­tor, uriaşul care ştia atâta de frumos să râdă, să încurajeze şi să fie fratele mai mare al celor ce nu-şi precupețeau viaţa, când în joc era moşia străbună şi gloria luptei. „Taica Bertălău" era figura eroică şi optimistă a răsboiului. El repre­­sinta, într'un om, o fără ilustră ce-o iubeam cu instincte ce veneau din depărtări de rassă, şi el era însufle­­țitorul unei oştiri brave şi dornice de izbândă. D. Const. Kirițescu, în memorabila sa „Istorie a răsboiului de întregire", ne arată care era mo­ralul trupelor române, — citând tex­tual cuvintele generalului rus Man­­kevitz — în preajma atacurilor: „Un măreţ elan răsboinic însufleţea ar­mata reînviată şî întărită; o­i­feri şi soldaţi aşteptau cu nerăbdare bătă­lia, spre a se răsbuna de înfrânge­rile neîntrerupte din 1916 şi spre a libera teritoriul cotropit". In mijlocul acestei oştiri, care pute fi învinsă, dar nici­odată dis­trusă sufleteşte, figura lui Berthelot, apare ca o solie a Franței, venită să complecteze cu învăţăminte ce nu le puteam avea, un avânt şi o voin­ţă de a triumfa, care a dus în cele din urmă la eroicele lupte de pe Si­ret, ce au dat fărei victoria, şi repu­taţia unei oştiri renăscute la glorie. In zilele în care Franța se gânde­şte la noi, şi ne trimete pe unul din străluciţii generali ai oştirei ei, pe generalul Mittelhausser, este prile­jul nemerit de-a sărbători, în sufle­tele noastre pe șeful misiunei mili­tare din trecutul răsboi, integrându-l în seria celor pe care poporul ro­mân nici­odată nu-i va uita. PETRONIUS GENERALUL BERTHELOT 1 Decembrie: La Arcul de Triumf LA PARLAMENT Ziua mm, a mm şi a păşit Astăzi s’a inaugurat Arcul de Triumf,—simbolul jertfei, al biruinţei şi al gloriei* Solemnitatea s’a făcut în împrejurări deose­bite —, deosebit de fericite pentru sufletul popo­rului român care şi-a simţit bucuria împărtăşită prin solia Franţei — care a ţinut ca şi în acest ceas de sfântă reculegere să fie alături de Româ­nia — şi prin solia popoarelor amice şi aliate din Mica înţelegere. Poporul român preţueşte aşa cum se cuvine marea valoare morală şi politică a acestor noui şi elocvente dovezi de amiciţie şi de solidaritate, me­nite să întărească şi să chezăşuiască tocmai o­­pera pe care o simbolizează Arcul biruinţei şi al gloriei naţionale. Căci în Arcul care străjueşte la poarta Capita­lei României întregite, poporul român vede mai mult de­cât un simbol al biruinţelor şi al destine­lor împlinite. In acest simbol al biruinţelor trecute trebue să vedem şi un simbol al biruinţelor viitoare, care se rezumă intr’o singură operă şi într’o supremă preocupare. Opera consolidărei roadelor răsboiului, operă de consolidare aci acasă la noi, operă de consoli­dare în afară, ori unde există un interes legat de ordinea internaţională actuală. Această operă Român­ia înţelege să o înfăp­tuiască şi să o întărească cu hotărâre, cu sinceri­tate şi cu jertfe, alături de amicii şi aliaţii ei pe care se simte legată prin cea mai strânsă so­lidaritate de interese şi de aspiraţiuni comune. Suprema preocupare a României este pacea, care singură poate asigura menţinerea ordinei internaţionale şi poate feri Europa de o catastrofă cu consecinţi ireparabile. Acesta este înţelesul actual al serbărilor şi al manifestaţiunilor ce se desfăşoară în Capitala României întregite. Astăzi dimineaţă, în jurul Arcului de triumf, la mormântul Eroului necunoscut, la parastasul dela Domniţa Bălaşa, s’au evocat şi s’au pomenit, intr’o atmosferă de emoţie pioasă şi profundă sfânta e­­popee a neamului şi figurile ce vor străluci dea­­pururi în paginile istoriei naţionale. Astăzi după prânz, în sala Parlamentului, se vor întări legăturile de înfrăţire între cei infră­ţiţi prin amintirea unui martiraj secular, prin sângele vărsat pe câmpiile de luptă şi prin identi­tatea unui destin istoric în care interesele şi as­piraţiunile României,­­Iugoslaviei şi Cehoslovacie se leagă, se confundă şi se condiţionează cu pu­terea elementară a unei porunci istorice. Ziua de azi va rămâne înscrisă în paginii­ istoriei noastre ca o zi a biruinţii, a înfrăţirii şi a pacii. In ziua Unirii M. S. Regele Carol al ll-lea în noua uniformă de Cavaler al ordinului „Mihai Viteazul“, M. S. Regina Maria, Marele Voevod de Alba lulia, d-l Gh. Tătărescu, preşedintele consiliului de miniştri, întreg guvernul, delegaţiile ţărilor amice şi numeroase personalităţi politice în timpul oficierii slujbei religioase la Arcul de triumf. unica garanţie puternică de pace în această parte a Europei — Solemnitatea­ inaugurării mo­numentului simbolic al triumfu­lui neamului românesc, care este Arcul de Triumf, precum şi şe­dinţa festivă ce va avea loc după amiază la Parlament, în prezen­ţa delegaţiunilor Corpurilor Le­giuitoarei iugoslav şi cehoslovac şi a misiunei militare franceze, — aceste două festivităţi, de o importanţă capitală în această zi de sărbătoare naţională, au azi, prin prezenţa înalţilor oaspeţi, o semnificaţie cu totul deosebită, excepţională: solidaritatea absolută între Sta­tele Micii înţelegeri. O consacra­re ce arată că ori­care ar fi cursul evenimentelor viitoare, Mica înţelegere va şti să le facă faţă, prin imensa forţă morală şi spirituală pe care o dă conştiinţa că apară nu numai dreptatea în­făţişată prin actualele hotare, dar şi prin imensa forţă militară ce o înfăţişează armatele ei. Iată înţelesul politic al festivi­tăţilor de azi: MICA ÎNŢELE­GERE ESTE ŞI VA FI SENTI­NELA VIGILENŢA ŞI PUTER­NICA A PĂCII. Al doilea înţeles, are un aspect sărbătoresc. Ziua de 1 Decembrie nu con­­stitue numai ziua Unirei Ardea­lului cu Patria Mumă, ziua de 1 Decembrie constitue şi ziua ani­­versării unităţii iugoslave, îndoită sărbătoare, scumpă Micei înţelegeri, la care repre­zentanţii celor trei popoare îşi manifestă fericirea de a partici­pa şi de a mărturisi prin prezen­ţa lor locul de onoare pe care-l ocupă zilele de mare sărbătoare în sufletele lor şi ale populaţiu­­nilor Micei înţelegeri. După cum înseamnă în acelaş timp, hotărârea nestrămutată de la păzi, cu preţul tuturor sacrifi­locită pildă de sfântă solidari­tate aduce un val de linişte, de optimism şi de pace în această parte a Europei, care trebue să fie convinsă că va găsi în Mica înţelegere şi în înţelegerea Bal­canică două organisme puternice ce vor şti să apere cu dârzenie pacea, unica pavăză a ordinei şi liniştei in această parte a Euro­pei. -------isxm­ hi -------.. Se consacră, odată mai mult,­­­oiilor, intangibilitatea tratatelor In mijlocul îngrijorărei care stăpâneşte Europa, această stră - D-I EDUARD BENEŞ Preşedintele Cehoslovaciei A. S. R. PRINCIPELE PAUL înalt Regent ­ (Continuare în pagina 2-a) . Anul acesta, ziua de 1 Decembrie, decurge într’o sărbătorire naţio­nală, care are o semnificaţie mult mai mare decât sărbătorile naţionale inerente acestei zile a unirei tuturor românilor, sub unul şi acelaş sceptru ocrotitor. ’ Se împlinesc 18 ani de când Ar­dealul s’a unit cu patria de origine şi tot atâţia ani, de când sârbii­­croaţii şi slovenii, s’au unit sub un singur sceptru, constituind regatul iugoslav, cu a cărei familie regală poporul român are legături de sânge. Mai este cu totul excepţională a­­ceastă zi de 1 Decembrie 1936 şi prin faptul că sărbătorirea acestui act naţional, pe lângă că are un caracter demonstrativ, al întregii naţiuni ro­mâne, le desfăşurarea festivităţilor participă solii Iugoslaviei şi ai Ceho­slovaciei, ca un simbol al trăiniciei statelor cari alcătuesc Mica Antantă şi a cărei uniune s'a accentuat tot mai puternică,­in angrenajul eveni­mentelor externe. Demonstraţiunea naţională ce are loc astăzi, se încadrează nu numai în sentimentele vii şi statornice ale poporului din România Mare dar chiar şi în armonia desăvârşită a statelor Micei Antante. Prin urmare, această sărbătoare naţională, este astăzi, un răspuns la adresa acelora cari mai râvnesc teritorii româneşti. De multă vreme, mai exact din ajunul războiului european, nici Ro­mânia şi nici Iugoslavia nu mai sunt considerate state „balcanice“, cum susţineau pe vremuri, cotropi­torii acestor ţări. Ambele state la care s-au alăturat şi Cehoslovacia, au fost recunoscute de statele europene, ca ţări civilizate, aşa cum sunt în realitate şi glasul lor, aparţine astăzi, mai mult ca oricând, aceluiaş unison în concertul european. Despre cultura aliatelor noastre, cu care alcătuim Mica înţelegere, câteva, schiţe, în aceste zile festive. # Aliata noastră, Cehoslovacia, are o veche şi tradiţională cultură, oglinda fidelă a celor două popoare cari for­mează această ţară: cehii şi slovacii. Şi unii şi alţii au literatura lor pro­prie, scriitori cu renume cari au tre­cut de multă vreme graniţa, fiind apreciaţi şi în străinătate. Literatura şi cultura cehă s’a impus prin opera primului preşedinte al republicii, Toma G. Masary­c, care şi-a început activitatea naţională pe la 1870. In timpul războiului nostru pentru independenţă, grupul scriito­­rilor cehi, a făcut să apară la 1877, vechea revistă critică şi culturală, ...Casa, prin care s’au stabilit năzuin­ţele culturale ale cehilor, alăturea de Masaryk, activând în această direcţie, personalităţi culturale, ca profesorul Kaizl, dr. Kasel, Kramar, acesta din urmă fiind mai târziu, conducătorul mişcării naţionale a tinerilor cehi şi unul dintre cei dintâi miniştri ai noului stat independent. Independenţa culturală a cehilor şi năzuinţele lor naţionale, au luat forma desăvârşită şi c­­alizatoare In timpul războiului european, la 1918, când Toma G. Masaryk, raliat poli­ticei marilor aliaţi, a izbutit să de­clare în recunoştinţa poporului şi a­­micilor săi, independenţa tinerei re­publici. Despre vechea literatură cehă, pu­tem aminti pe poetul Svatopluk Ma­chet prietenul lui Masaryk, care a scris versuri lirice, studii literare şi interesante amintiri. Un alt poet liric de seamă, este Ant­­­u Sava, care a descris în formă naturalistă, viata poporului ceh. In cadrul res­trâns de care dispunem, amintim în treacăt pe scriitorul Otokar Brezina, catolic prin cultură, care a scris mai multe volume de poezii şi care a fost tradus in diferite limbi. Din această grupă de scriitori, mai amintim pe Otokar Theer, pe literatul Victor Dyk, pe Petru Bezruc şi Jiri Karasek­­ze, Jaroslav Seifert şi I. Horn. Deasemenea sunt de reamintit scri­itoarele Bozena Vikova şi Anna Vr­­lova, precum şi scriitoarea natura­list­ă Ruzena Svobodova, care a dus şi o acţiune puternică, pentru eman­ciparea femeii cehe De la război încoace, a apărut o altă serie de scriitori în frunte cu Garoslav Hesek şi Karel Sanek, cari au fost traduşi şi în alte limbi, cum este de pildă, opera celui dintâi, „Vi­teazul soldat Svejk”, tradusă şi în limba română. Operele teatrale ale scriitorului ceh Frantisek Lenger, au obţinut şi pe scena românească, suc­cese reale; amintim piesa sa „Con­vertirea lui Pistov” recent jucată pe scena Teatrului Naţional din Iaşi.­­ Prozatori rezultaţi în literatura ce­hă, sunt între mulţi alţii: Jaroslav, Durych, Framn Sramek apreciat nu­velist impresionist, apoi Vladislav Vancura, care a fost asemuit cu Dos­­toewsky, dramaturgul Karel Ciapek ale cărui drame s’au jucat şi pe sce­na românească. Literatura slovacă are şi ea scrii­tori de valoare în fruntea cărora stau Masaryk, Palacky, Safarik, Kollar, ş a. In timpul din urmă, s’au remar­cat cu deosebire scriitorii slovaci, Martin Kukucin, M. Razus, M. Urban, E. Holeczy şi P. Jileniky, precum ş‘ IVI cr i/UTCimJTIC I ZTOO al triumfului neamului Românesc, Arcul de Triumf Strămoşii noştri Romani, concreti­zau omagiul şi recunoştinţa către îm­păraţii lor victorioşi, ridicând arcuri de triumf pe sub care oastea învin­gătoare, în frunte cu conducătorii ei, trecea la întoarcerea în patrie în a­­clamaţiile poporului entuziast. Din a­­ceste monumente, unele au străbătut secolele şi astăzi el­e sunt mărturii ale puterei creatoare în artă­ a geniului roman, cât şi al felului cum poporul ştia să-şi slăvească pe marii săi îm­păraţi. Obiceiul de a eterniza amintirea marelor fapte­ istorice, prin ridicarea de arcuri de triumf,­ s’a moştenit de către popoarele de origine latină. Este deajuns să amintim pe cel mai caracteristic şi mai bine cunoscut mo­nument de acest, fel, celebrul „Arc de triumph de l’Etoile“ din Paris, ri­dicat de poporul francez marelui său împărat Napoleon I. Inscriindu-se în această tradiţie, a fost foarte fericită ideea ca şi noi să preamărim momentul culminant al epopeei războiului pentru idealul na­ţional, intrarea triumfală în Bucu­reşti a Regelui Ferdinand I, încoro­nat ca Rege al României întregite. Astfel în anul 1922, pentru serbă­rile încoronării, pe lângă catedrala de la Alba lulia, s’a hotărît ridicarea Ar­cului de Triumf pe şoseaua Kiseleff a Bucureştilor, pe unde şi-a făcut in­trarea triumfală primul Rege al Ro­mâniei întregite. Cum clădirea unui astfel de mo­nument nu se poate face în formă definitivă într’un timp de câteva luni, cât era la îndemână atunci, arhitec­tul însărcinat cu execuţia monumentu­lui, d. profesor Petre Antonescu, a găsit soluţia ca pentru acea dată să se construiască definitiv din beton ar­mat numai temelia şi scheletul inte­rior, iar faţă exterioară cu decoraţiu­­nile şi inscripţiile să se construiască din materiale provizorii, cari apoi ur­mau să se facă pe îndelete şi cu toa­tă liniştea necesară din materialele definitive. Sub Arcul astfel clădit a trecut cortegiul Regelui victorios Fer­dinand I, însoţit de Regina Maria şi înconjurat de căpeteniile oştiilor ro­mâne şi ale aliaţilor noştri, în uralele poporului venit din toate părţile Ro­mâniei Mari. Astfel a fost sfinţit lo­cul şi monumentul simbol al trium­fului Neamului Românesc. Imboldul naţional necesare prem. Acest imbold a întârziat oare­cum să vină pentru terminarea Arcu­lui nostru de Triumf (de altfel şi Ar­cul de l'Etoile citat mai sus a nece­sitat un timp de 30 ani, pentru a fi construit în forma lui de astăzi). Iată însă că noua însufleţire a fost găsită de data aceasta în activitatea crea­toare a iubitului nostru Rege Carol al II-lea, care a ţinut prin desăvâr­şirea acestui monument să arate o­­dată mai mult crezul Său conducă­tor de a statornici pe vecinicie fapte­le marelui Său părinte. Hotărirea Maiestăţii Sale a trecut la înfăptuire prin acţiunea hotărîtă şi statornică a primul Său sfetnic, d. prim-ministri Gh. Tătărescu, care a găsit încă de acum doi ani mijloa­cele materiale ce au lipsit atâta vre­me, şi a dat putinţă domnului Arhi­tect Petre Antonescu să treacă la de­săvârşirea operei începute cu 12 ani în urmă. Sub direcţia autorului pla­nurilor Arcului de Triumf, un grup din cei mai de seamă artişti şi teh­nicieni ai noştri, timp de peste un an de zile, cu o muncă migăloasă şi sta­tornică, au proectat şi studiat diferi­tele părţi ale monumentului, au tăiat, au cioplit şi sculptat blocurile de gra­nit şi marmoră, ridicându-le şi zidin­­du-le pe vecie pentru întregirea lui. In tot acest timp, Majestatea Sa Re­gele a urmărit de aproape lucrările, dând sugestii pentru perfecţionarea şi punerea la punct a tot ce era de re­făcut. ...­­ D-l P. ANTONESCU Rectorul Academiei de Arhitectura Caracteristica Arcului d­e triumf Astăzi, Arcul de Triumf , este , com-*­plect terminat, în forma sa definiti­vă. Având o înălţime de aproape ,30 metri, baza sa acoperă o suprafaţă,de peste 300 m. p., iar golul arcadei are o lărgime de 10 şi o înălţime de 17. Conceput în linii sobre şi proporţii impunătoare, monumentul este inspi­rat de vechea arhitectură romantică­­bizantină, cu care este strâns înru­dită arhitectura românească. Detaliile sale (cornişe, brâuri, profile, portale) păstrează acelaş caracter. Pentru con­strucţia lui s-au întrebuinţat 1000 m. c. de piatră, extrasă din cele mai­ re­numite cariere de pe întinsul ţării; granitul, marmora şi calcarele cele mai compacte, în blocuri care ajung Dar pentru desăvârşirea oricărei o­­pere măreţe e necesar un imbold de însufleţire, care să adune şi să pună­­ împreună toate mijloacele sufleteşti! 5^­00 ^8- greutatea se îmbi­şi materiale necesare scopului su­­nă într-un tot armonios, dând monu­mentului o înfăţişare de masivitate şi trăinicie eternă. : ' 1 Decoraţia sculpturală e dominată­­­e medalioanele reprezentând chipurile Regelui Ferdinand I şi al Reginei Ma­ria, săpate în blocuri de marmoră al­bă de câte 2 m, diametru şi zidite pe faţa celor doi piloni dinspre oraş. Pe faţa opusă se găsesc alte 2 medalioane care reprezintă în figuri simbolice „Bărbăţia“ şi „Credinţa“, cele două virtuţi care au dus la isbânda supre­mă pe Regele şi Regina României au tregie.­­ Pe frizele celor două fațade princi­pale se găsesc câte două figuri ori victorii înaripate cioplite în mar­moră în „haut-relief“; aceste figuri (Continuare în pag. 2-a)

Next