Viitorul, martie 1937 (Anul 29, nr. 8741-8766)

1937-03-01 / nr. 8741

ANUL XXIX No. 8741 8 pagini 2 lei In TARAI A Un an • Sase luni Trei luni BONAMENTE ■ e • « • • e « 800 Lei 300 • 150 In STREINATATE Institujiuni publice si particulare Lei 1000 anual Un cm • « e e • Sase luni ec« Trei luni • e e e 1400 Lei 700 . 350 „ REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA — BUCUREŞTI — Strada R. Poincaré 17 TELEFOANE Direcți* 379.69 — Redacția și Adminia. j jgjj' 3.79.1* 30 Taxa poștal* plătită In numerar, conform aprobării No. 137.282/920 I NOTR Scriitorii români şi societatea abasa jelor prin exemplarele selecţionate prin cultură. O literatură nu trebue să se înstrăineze de aspectele vieţei sociale ale unui popor, căci atunci ea riscă a deveni o descriere regională sau de clasă, adică fără caracterul de universalitate cerut de adevărata artă. Aspectul literaturei franceze, care oricând ne poate servi de model, arată cât folos are oglindirea vieţei urbane şi selecte în descripţia literară şi în complexul artistic... Una din «ele mai frumoase catacustiee »le literaturei franceze este că ea reflectă spiritul social, înclinarea spre o civilizată armonie care se stabileşte prin conversaţie — conversaţia fiind un dar al francezilor, în care sunt neîntrecuţi. Faimoasele scrieri eşite din conversaţiile din salon, ale d-nei de Sablé, sau alte doamne ce au rămas celebre în literatura de la melle (după numele spaţiului rămas liber între pat şi perete); toate acestea sunt dovezi ale legăturei dintre salon şi literatură, dintre moravuri lustruite şi civilizate. Dealtfel, literatura lui Bourget, mai ales, ca şi teatrul francez aproape în întregime, oglindeşte conversaţia de salon, moravurile civilizate ale „urnei bune", din Paris. Acest permanent ecou şi interdependenţa dintre literatură şi salon, ne arată cât folos poate aduce artei romancierului sau novelistului, ori autorului dramatic,, circulaţia lui în lumea selectă şi legătura tot mai strânsă dintre societatea rafinată şi scrisul artistic. La noi, trebue să recunoaştem că multă vreme a lipsit acest contact fecund şi această frecventare a scriitorilor in lumea mai deosebită decât a cafenelei, ori a satului, din care scriitorii — noi suntem o ţară de ţărani şi de agricultură — au pornit prin ascendenţă familială. Din cauza aceasta mult timp piesele româneşti, au fost sau numai istorice, sau oglindind viaţa rurală, pentru că scriitorii dramatici, nu cuPrăznuim acum primul centenar de la naşterea lui Ion Creangă. Intr’adevăr s’au împlinit o sută de ani în capăt, de când într’o cocioabă din Humuleştii ţinutului Neamţ, s’a născut copilul-minune, care mai târziu, de cum a răsărit, catihet, s’a făcut vestit în ţară şi vestit va fi de-a pururea, acest fiu de ţăran neaoş, care a întruchipat spiritul, humorul, agerimea şi firea ţăranului nostru ispoimul,picturori aramatici, un cu teţ dela munte, noşteau viaţă saloanelor, viaţa ora-j Se cuvine, — pentru faima pe care PETRONIUS ■-------- ------- Primele măsuri ORDINEA în Universitate Nouile măsuri luate de consiliul de miniştri, în urma expunerilor făcute de d. dr. C. Angelescu, ministrul Educaţiei Naţionale, şi d-nii subsecretari de stat Ştefănescu-Goangă şi gen. G. Marinescu, cu privire la ordinea ce trebue să domnească în Universitate, au, în afară de latura lor oarecum externă, adică excluderea din Universitate a desordinei şi a tot ceea ce este de natură a-i ştirbi demnitatea şi a-i altera caracterul, au şi tendinţa, de mare orizont cultural, a introducere a spiritului de disciplină şi învăţătură bună în şcolile cele mai înalte; înlocuirea căminelor în care putea intra oricine, cu bursele numeroase ce nu le pot obţine decât elemente destoinice, prin selecţionarea examenelor ; crearea unei atmosfere de linişte în universitate, propice adevăratului studiu şi adevăratei pregătiri culturale şi profesionale a generaţiei tinere, sunt tot atâtea fericite indicaţii a crerărei unei faze noui în viaţa universitară românească , faza învăţăturei pentru învăţătură şi deosebirea clară între politic şi social, deoparte, cultură şi învăţătură temeinică de altă parte. Şcoala nu trebue să fie decât numai şcoală, şi cei ce o urmează nu pot, atât cât sunt în atmosfera ei senină, decât a fi suflete dornice de lumina minţei. In afară de şcoală, se poate face în marginele legalităţei şi în cadrul civilizaţiei de care suntem mândri, orice manifestare. In şcoală, nimic altceva decât carte, şi iar carte, învăţătură, şi iar învăţătură. Altfel, generaţia tânără, care în marea ei majoritate este dominată de sentimentul minunat al dragostei de ţarî, ar rămâne nepregătită in lupta vieţei, şi mai ales nepregătită ca să dea marea ofensivă a culturei româneşti. Noi voim să fim aci, statul radiant de lumină , să fim statul care să domine minorităţile etnice nu prin silnicie, ci prin superioritatea culturei. Dar cum am putea ajunge la acest ideal, dacă generaţiile nu se vor pregăti temeinic pentru rolul lor, atâta de frumos, pentru rolul de factori superiori de cultură originală românească ? In numele celui mai cuminte naţionalism, nu există nici o minte luminată, care să nu înţeleagă primatul culture!, şi să nu adere la măsurile de ordine universitară, care în fond nu sunt decât tot atâtea măsuri pentru apărarea patrimoniului cultural al românismului, care nu poate fi victorios decât prin cea mai temeinică cultură profesională a tinerimei de azi, chemată mâine a conduce lui, a-i apăra prestigiul și a-i da strălucirea lei adevărate. stacultu- —Din PUNCT DE VEDERE TAMNIS100 profanare — Ce face Șeful ?.... . — încearcă să privească lucrurile din punctul de vedere al d-lui Maniu... Suliţele încrucişate... In Ungaria s-a format un nou partid al „suliţelor încrucişate“, natural, sub conducerea unui magnat, şi cu un program naţional-socialist. In ce ne priveşte programul acestui partid este deosebit de interesant: Ungaria mare este pe planul primelor preocupări. Categoric, „suliţele încrucişate“ ale naţional-socialiştilor maghiari, voesc să ajungă până la Carpaţi. Desigur că mâine, aceiaşi grupare va căuta să se organizeze în Ardeal, trimeţând arme, muniţii, bani etc... Au încercat să facă acest lucru şi alţi minoritari, bucurându-se de sprijinul unor anumite grupări de la noi.... * Am relevat acest fapt pentru două motive : întăiu, pentru a arăta agresivitatea nestăpânită a partidelor de dictatură, faţă de vecini şi, apoi pentru a aminti încă odată pericolele ce ameninţă în mod constant România. In adevăr, nu putem nici un moment să închidem ochii asupra acestor primejdii. Ele ne înconjoară şi ne forţează la o permanentă veghere. Ele ne obligă mai mult la o politică internă dictată de aceste ameninţări, politică ce exclude orice învrăjbire între clasele sociale, între generaţii, între grupările politice. * Partidul naţional-liberal înţelege nu numai să înarmeze ţara, dând armatei, cu mari jertfe materialul ce-i lipseşte, dar înţelege să o facă puternică prin ordinea şi armonia lăuntrică. Este o sforţare la care trebue să colaboreze toţi oamenii de bine, prin vorbă, prin scris, prin faptele lor. Nici un interes egoist nici un politicianism meschin, nu trebue să împiedice această operă. De ea depind siguranţa ţării şi toate înfăptuirile unei jumătăţi de secol. Dacă nu voim să zădărnicim jertfele celor opt sute de mii de martiri, căzuţi pentru idealul naţional, trebue să pricepem că, fără ordine internă şi fără legalitatea constituţională, cădem sub călcâiul duşmanilor. Acestea nu sunt vorbe ci realităţi. Acesta este strigătul de alarmă al tuturor oamenilor conştienţi. Aceşti oameni au văzut, la sate, flăcăii împărţiţi în tabere cu cămăşi de diverse culori, acuzându-se reciproc că „nu sunt buni români”. Au văzut atentate la viaţa şi libertatea persoanelor, au văzut învrăjbiri de tot felul. Şi au mai văzut, odată cu acestea, crescând îndrăzneala şi sfidarea duşmanilor ţării. Sunt fapte care sunt strâns legate unele de altele. România Mare de azi, ca şi cea mică de eri, trebue să fie la înălţimea împrejurărilor Fără aceasta, generaţiile actuale, tinere sau bătrâne vor păcătui greu faţă de trecutul şi faţă de viitorul acestui neam. ■ • • şi o ruşine” Manifestaţia din Cameră şi Senat pentru d. Iorga Astfel a caracterizat în şedinţa de ori a Senatului d. dr. C. Angelescu, ministrul educaţiei naţionale, faptul că d. deputat C. Giurescu şi-a îngăduit, cu prilejul unei interpelări, să pună la îndoială patriotismul d-lui profesor N. Iorga. La începutul şedinţei, d. Iorga a arătat cu claritate că d. Giurescu a denaturat un interview al d-sale, în care, — în ironie, în glumă, — a sfătuit pe evreii din Bucovina să se apuce de plugărie şi de creşterea vitelor, căci în comerţ şi industrie nu mai e loc. In aplauzele şi aprobările Maturului Corp, d. profesor Iorga a cerut d-lui ministru al educaţiei naţionale să întrebe consiliul facilitatei de litere asupra atitudinei incalificabilă a d-lui Giurăscu faţă de cel mai vechi profesor al Universităţei. Exprimând sentimentele unanime ale Senatului, fără deosebire de partide, atât d. ministru dr. C. Angelescu cât şi d. Al. Lapedatu, preşedintele Maturului Corp, au arătat că este o profanare şi o ruşine ca omul care a lucrat viaţa lui întreagă pentru întărirea neamului să fie învinuit de trădare. Cazul va fi cercetat de consiliul profesoral, ca să decidă ce este de făcut. Până atunci, şi în şedinţa de ori a Camerei, numeroşi oratori în frunte cu d. ministru al cultelor şi artelor Victor Iamandi, au pus în lumină uriaşa activitate patrotică şi naţionalismul curat românesc al d-lui profesor Iorga, reprezentantul tipic al celor mai înălţătoare manifestări naţonale, pe care nu-l pot atinge insultele d-lui Giurescu. Astfel, într-o spontană manfestaţie de stimă şi preţuire, Parlamentul ţării a dat cea mai strălucită satisfacţie d-lui profesor Iorga, în acord cu sentimentele opiniei publice românești. B ■ B MEDALICUL ZILEI /ON S/M/ONESCU $/ «ŢARA NOASTRĂ» Cunoscutul om de ştiinţă care răspândeşte şi altora din prisosul informaţiilor precise acumulate prin o muncă de adevărat savant pasionat de adevăr, d. I. Simionescu, profesor la facultatea de ştiinţe din Bucureşti şi membru al ▲cademiei Române, a dat la lumină o carte de cea mai mare importanţă pentru cultura noastră. Cartea se numeşte „Ţara noastră" şi este o geografie desvoltată, întemeiată pe date precise, în care România e presentată sub aspectul fizic, al florei şi faunei, al culturei şi al pitorescului. Dar ceea ce face originalitatea acestei cărţi, este că aşezată pe linia cărţilor de puţină atracţie, — un manual desvoltat de geografie — se oferă, totuşi sub aparenţele cele mai atractive. Cartea d-lui I. Simionescu se citeşte cu plăcere, şi se citeşte cu cel mai mare folos intelectual deoarece lectura ei echivalează cu o călătorie făcută sub conducerea unui savant georgraf şi naturalist, a unui om îndrăgostit de „ţara noastră" şi care o presintă în cele mai agreabile şi autentice aspecte. E o lucrare care onorează publicistica noastră ştiinţifică, şi care va contribui în chip admirabil la cunoaşterea ţării noastre. na. A Centenarul naşterii lui Ion Creangă 28 Februarie 1837-28 Februarie 1937 înţelesul comemorărilor culturale. O sută de ani de la naşterea marelui ţăran-artist. Valoarea operei sale. Cauzele răspopirii. Mitropolitul Nicodem al Moldovei şi statuia lui Creangă el, prin opera sa trainică, — a purtat-o peste hotare, — să-i pomenim astăzi numele întru mare cinstire, fiindcă acest centenar, ne dă prilejul să-l comemorăm în cinste, pentru cinstirea însuşi a poporului român, şi pentru cinstirea ţărănimii noastre, chezăşie de totdeauna a statului român, înainte de a vorbi despre marele ţăran-artist, datori ne simţim a explica rostul comemorărilor culturale. Au afirmat unii scriitori, că rostul comemorărilor, ar fi identic cu înţelesul unor „parastase“, şi au adăugit „parastase literare“. Dacă prin parastas se înţelege religiozitate şi adâncă pietate sufletească pentru cei duşi, acceptăm acest termen, pentru adevăratul înţeles al unor atari comemorări. * Evocând la centenarul de astăzi pe neîntrecutul meşter al prozei literare româneşti, evocăm implicit cea mai frumoasă epocă a culturii naţionale, ştiut fiind, că Ion Creangă, frate de suflet al genialului Eminescu, s’a desvoltat in mediul cultural al vechei societăţi literare „Junimea“ de la Iaşi Invocăm nu numai pe corifeii celebrei societăţi, dar şi ambianţa generală a acestui mediu, alcătuit în mare parte din boeri cărturari şi intelectuali, care cei dintâi au savurat producţia literară a lui Creangă, apreciindu-l, cum rămâne în realitate şi în istoria literaturii naţionale, nu ca pe un culegător de poveşti, (cum a fost de pildă P. Ispirescu) şi nici ca pe un folklorist, ci ca pe un adevărat artist creator. Creangă a utilizat într-adevăr materialul folkloristic brut, dar psiholog fin cum era, l-a prefăcut de aşa manieră, încât fără denaturare sau diformare, dându-i o pură tinctură literară, l-a transformat în creaţiuni fără egal în literatura noastră şi admirat în literaturile străine, care i-au tradus opera. Neîntrecutele sale „Amintiri din copilărie“, au fost traduse toate în limba italiană şi publicate în volumul „Ricordi d’Inpanza“, iar viaţa şi opera sa literară, au făcut obiectul unui versat studiu, apărut în limba franceză şi datorit d-lui Jean Brutière. Unele din lucrările sale au fost teatralizate, ca de pildă, „Harap-alb“, reprezentată pe scena Teatrelor Naţionale din Iaşi şi Bucureşti, iar de curând, profesorul şi scriitorul ieşan dr. Mironescu, a teatralizat „Amintirile din copilărie“. *• Uneori, scriitorii şi admiratorii lui Creangă, s’au dus la Humuleşti, ca să cunoască satul natal al lui Creangă şi să mai afle de pe la bătrânii satului, reminiscenţe din timpul vieţei sale. Şi mult s’au mai minunat sătenii din Humuleşti, că oamenii, poartă atâta interes unui diacon, care s’a răspopit. Buni creştini, sătenii care nu cunoşteau cauzele adevărate ale acestui fapt, păreau să nu-i ierte lui Creangă actul acesta, considerându-1 ca pe un caterisit. In privinţa răspopirii lui Creangă, pentru cunoştinţa ţărănimii, cărora în şezători culturale li se citesc scrierile sale, se impun următoarele lămuriri: Din actele aflate în arhivele Sf. Mitropolit din Iaşi, rezultă că Creangă, nu a fost caterisit. Nu ! El a demisionat, silit de împrejurări, pentru că rău-voitori şi oameni cari nu pricep lucrurile, se găsesc întotdeauna. Aşa a fost şi pe vremea lui Creangă, pe când era diacon şi avea mare trecere ca literat printre boerii şi intelectualii ieşeni, cum nu avea poate pe vremea aceea, nici o altă faţă bisericească. De aceea Creangă a avut şi invidioşi. I s’au adus lui Creangă următoarele capete de acuzare : 1) că în loc de potcap, purta pălărie popească. 2) că într’o bună zi de iarnă, fiind diacon la biserica Golia, a tras cu puşca în stolurile de ciori, care înegreau acoperişul bisericii şi al caselor, murdărind toată curtea. 3) că atras de frumuseţea literaturii dramatice, Ion Creangă frequenta reprezentaţiile vechei „societăţi dramatice“ româneşti, care în vechiul teatru de la Copou, reprezenta piese originale, cu subiecte naţionale sau istorice Acestea erau acuzaţiunile ce i se aduceau lui I. Creangă. El n’a fost insă, judecat de înaltele foruri bisericeşti pe atunci sub p’storia lui Calinic Miclescu, mitropolitul Moldovei, şi pentru a evita un proces, Ion Creangă a demisionat de bună voe. S’a uitat ir. frământările de atunci, că însuşi marele ir.itropolit luminător Veniamin Costache, a fost acela care a încurajat pe Gheorghe Asaki, la Teatrul Naţional să reprezinte piesa în limba naţională, înaltul păstor, onorând el însuşi cu prezenţa sa, asemenea spectacole cul urale. # Aşadar, marele scriitor Ion Creangă, a fost un bun credincios al loi(Continuare în pag. 2-a) Sănătatea sa Conferinţa d-lui dr. L Costinescu, ministrul Sănătăţii, la Radio. Conferinţa d-lui ministru al sănătăţii publice a fost pe cât de revelatoare, pe atât de încurajatoare. D-sa a început prin a arăta starea sanitară a satelor noastre, sfârşind prin a enumera mijloacele de combatere a bolilor ce bântuie în centrele de populaţie rurală şi realizările săvârşite în ultimul timp. In primul rând, d-1 ministru al sănătăţii publice a explicat lipsa unei higiene rurale prin lipsa unei educaţiuni sanitare la sate. Locuitorii ţărani nu sunt obişnuiţi să consulte medici, nu numai când ar trebui să le plătească ei onorariul, dar chiar şi când statul le pune la îndemână consultaţiile gratuite ale medicilor de plasă, ale echipelor medicale speciale şi ale medicilor militari obligaţi să-şi petreacă un timp din stagiu în mijlocul populaţiei rurale. Dar, nu e mai puţin adevărat că nici acei însărcinaţi cu educarea satelor nu-i îndeamnă pe săteni să se prezinte la spitale şi dispensare atunci când îi cuprind bolile. Preoţii şi învăţătorii trebue să conlucreze cu medicii la sate Din acest punct de vedere, chestiunea sanitară îmbracă o haină socială. Preoţii şi învăţătorii, aceşti intelectuali ai satelor, ar trebui să acorde o mai mare atenţie marei probleme a sănătăţii popolaţiei noastre şi să o sfătuiască a-şi îngriji sănătatea ei atât de primejduită. In lunile de vară, cursuri de igienă pentru învăţători, cu aplicaţie practică, au fost înfiinţate şi predate în centrele universitare. Dar aceasta numai de doi ani. Iar numărul mare al învăţătorilor necesită încă multă vreme pentru instruirea lor în această direcţiune. De aceea, ei n’ar trebui să aştepte numaidecât prelegerile sanitare , ci să conlucreze, fără întârziere, împreună cu preoţii şi medicii la o educaţiune higienică, atât de necesară pentru combaterea bolilor, fiindcă s’ar obţine, ceea ce interesează în primul rând, în această combatere, bunăvoinţa bolnavilor. Dealtfel echipele regale şi a cele străjereşti îndeplinesc o acţiune de propagandă şi luminare a populaţiei rurale şi în această direcţie, din cele mai eficace, fiindcă s’a constatat că epidemiile au secerat tot atâtea vieţi, ca şi marile maladii cu caracter endemic. Deparazitare totală, cu toată rezistenţa serios opusă de cei ce trebuiau cu deasila deparazitaţi. In sudul Basarabiei s’au trimis 30.000 cămăşi albe, pentru a înlocui cămăşile colorate ale locuitorilor acelei regiuni şi neprimenite de luni de zile. Tratamente gratuite ale bolilor sociale : sifilisul, tuberculoza, impaludismul, etc. Introducerea alimentaţiei cu grâu în judeţele, unde porumbul serveşte de unică hrană locuitorilor fie din motive de economie casnică a acestora, fie din alte motive. Construirea a 450 de dispensare la sate — şi în timp de trei ani — continuarea acestui program de construcţie sporit la 200 de dispensare pe anul în curs. Asanarea terenurilor infectate de bălţi, cum şi revizuirea tuturor fântânilor a căror săpare a fost făcută în genere, în condiţiuni cu totul nehigience. O reglementare a circulaţiei populaţiei din regiune în regiune, pentru a evita contagiunea prin purtarea microbilor de către locuitori. Şi încă alte măsuri, cu ajutorul cărora, fără îndoiială că o nouă perioadă de aşezare sanitară se va întocmi în satele noastre, Conferinţa de la Radio a d-lui ministru al sănătăţii publice ne-a edificat şi liniştit. Sunt multe de făcut dar desigur că, pe de o parte cu o nepregetată activitate şi pe de alta cu conlucrarea tuturor celor indicaţi, se va înfăptui şi această mare şi însemnată îndreptare a sănătăţii neamului nostru. * Problema sanitară, o preocupare a Suveranului ţării D-l dr. I. Costinescu, subliniază cu admiraţie înaltul interes pe care Regele nostru îl poartă problemei sanitare de azi. Sub îndemnul regal, o puternică activitate a început să se desfăşoare în acest domeniu , iar realizările săvârşite în ultimul timp îndreptăţesc cele mai neşovăelnice speranţe. Pe lângă partea educativă a acestei acţiuni, intervenţii imediate s-au îndeplinit. Crearea de spitale — şi pe lângă acestea, secţiuni speciale de izolare — P. Luni 1 Martie 1937 V. TRIBECOURI Dreptatea susţine cu tot dinadinsul că remanierea guvernului ar fi „iritat” pe o mare parte dintre membrii majorităţilor parlamentare „cari s’au pronunţat cu hotărâre împotriva prelungirei guvernărei”. Oficiosul ţărănist îşi face iluzii deşarte şi la propriile lui dorinţe drept realităţi. Cât despre „iritare”, se vede cât de colo că singurii „iritaţi“ sunt patronii Dreptăţei.... In atât de interesanta „Sociologie românească", de sub direcţia d-lui D. Gusti, care răspândeşte chiar şi în sfere mai largi decât cele universitare, cunoştinţele sociologiei, cu ramificaţii specific româneşti, găsim unele sugestii asupra nouei structuri a Bucureştilor, din punct de vedere etnic. Articolul d-lui M. Pop ne arată cum comerţul bucureştean tinde să fie tot mai mult colorat de elementele venite din provinciile alipite. Românii ardeleni, ca şi Saşii, ori Ungurii, vin în Capitală şi deschid multe prăvălii. E o schimbare care arată cum Capitala devine tot mai mult oglinda vieţii româneşti de pretutindeni.