Viitorul, august 1937 (Anul 29, nr. 8867-8892)
1937-08-01 / nr. 8867
ANUL XXIX No. 8867 ■ R Dire^or: H. MAXIM pagini Duminică 1 August 1937 ABONAMENTE REDACTIA si ADMINISTRAȚIA \ î In JARA I In STREINATATE — BUCURESTI — \ Utan • « • • • 600 Lei Un QB • 1 • § 1 2400 Lei Strada R. Poincaré 17 Şase luni • « . 300 m Şase luni • • « 700 „ TELEFOANE Trei luni . , • • 150 • 11 Trei luni .... 350 „ Direcţia 3.79.69 — Redacţia şi Adminis. [ TTMTM Insfitufiun! publice şi particulare Lei 1000 anual »Bl „Viitorul* Asociaţia pentru Poporului Român Sibiu lasfalS pfSfMS în numerar, conform aprobării Dir. G-rale a Poştelor No. 137.288/926 . „PE AICI NU SE TRECE“ IKR | IE FffiLSIF CA REALITĂŢILE POLITICE Oficiosul d-lui Maniu condus de nepoţii săi, comentând rezultatele alegerilor judeţene din Ardeal, pretinde că s'ar fi creiat un zid pe care ar putea să scrie „Pe aici nu se trec". Acest zid, ar fi voturile „masive" obţinute de partidul naţional-ţărănesc. Dacă astfel de afirmaţiuni ar fi făcute numai pentru cine ştie ce colţ îndepărtat de sat, izolat în munţi sau lipsit de legături mai intense cu oraşele, desigur că ar putea fi crezute. Care sunt însă realităţile electorale din Ardeal ? Partidul naţional-ţărănesc a înregistrat o catastrofală prăbuşire în opinia publică din Ardeal, datorită pe deoparte politicei negativiste a d-lui Maniu, iar pe de alta parte, scandalurilor provocate în viaţa noastrâ publică de unii dintre fruntaşii lui. Să nu se uite că nii foşti demnitari sunt şi azi clienţii cabinetelor de instrucţie pentru cea ce au înţeles să facă în timpul respectivelor guvernări. La 1928, partidul naţional-ţăănesc obţine o tumultoasă majoritate de voturi în provincia de peste munţi care însumează procente de 60-70 la sută din sufragiile exprimate. Se uitase activitatea consiliuui dirigent şi se năucise spirtul maselor cu o demagogie deşănţată. Abia după doi ani de guvernare, la 1931 acest formidabil procent de voturi scade sub 30 la sută. Nici chiar când naţional-ţârâniştii fac pentru a doua oară alegeri sub teroarea bandelor de voinici şi chemărîşii, procentul abia este urcat intre 35-40 la sută. Nu mai vorbim de alegerile din 1933 când masa voturilor naţional-ţârăniste scade chiar sub 20 la sută, aşa că a fost nievoe de rezultate ţărăniste mai favorabile în vechiul regat pentru ca din jocul cifrelor să se poată alege şi câţiva naţionalţărănişti ardeleni. Azi, oficiosul monist pretinde că alegerile din urmă ar fi dus la concluzia că „pe aici nu se trece". Dacă se cercetează însă rezultatele se poate vedea că procentul de voturi e în multe cazuri sub 20 la sută din totalul voturilor exprimate. Cât despre provenienţa lor ? E într'adevâr trist să se mai precizeze că în acest procent se cuprind voturi social-democrate, comuniste, maghiare, şvabe şi evreeşti. S'a mers până acolo încât în unele judeţe s’au încheiat şi „fronturi populare" iar în alte părţi s'a pus la cale împărţirea fondurilor comunale cu tovarăşii de alegeri. Dacă acestea sunt realităţile, atunci zidurile de care vorbeşte „România Nouă" oficiosul monist, e în realitate o dărâmătură prăvălită de izbiturile date de conştiinţa românească. Intr'adevăr spiritul public din această provincie înţelege să reacţioneze şi împotriva compromisurilor cu toate grupările extremiste şi iridentiste şi în contra „prestigiului moral" al fracţiunei moniste simbolizat prin personalităţile d-lor Boila, Sever Bocu şi Aurel Dobrescu. „Pe aici nu se trece" a fost deviza ostaşului român liberator de ţară. Această deviză istorică nu poate fi trivializată de agentura electorală a unor inadaptabili la realităţile statului naţional, care încearcă să creeze ziduri fanteziste din înfrângeri catastrofale în consultările electorale. Am relevat toate acestea nu pentru că cei care le pretind ar mai reprezintă o realitate politică, dar pentru a se vedea că și după două decenii se găsesc oameni care nu au renunțat la formule regionaliste fără sens. N OTF. Să nu mai citim în vacanţă ? Presupunând că în timpul anului, — atunci când ocupaţiile pentru existenţă te încolţesc, — încă mai găseşti, măcar din când în când, răgazul de a te întâni cu o carte şi de a-i gusta frumuseţile confinite, se naşte întrebarea dacă în timpul odihnei de vară, este nimerit a mai citi vreo operă literară... Se pare că foarte mulți s-au și pronunțat în chestiunea aceasta, răspunzând în sens negativ. Se aude doar foarte frecvent vorbindu-se în termeni de felul acesta: „De ar veni mai repede luna de concediu, să mă retrag undeva, în liniște, să nu mai văd nici ziare şi nici cărţi". Ințelegem nerăbdarea cu care se aşteaptă zilele de concediu. Ceea ce, însă, nu putem înţelege este motivul unei hotărâri de a trăi, în timpul vacanței, departe de orice lectură. Se face, cu prilejul acestei judecăţi, o regretabilă confusie , ceea ce oboseşte nu este lectura unei scrieri literare, ci aglomerarea unor griji şi a unor ocupații ce se leagă, în mod firesc, de o existență omenească. Noi credem, dimpotrivă , anume că lectura unei cărţi oferă, — atunci, bineînțeles, când este cu talent scrisă, — delicii sufleteşti vrednice să reconforteze. Atunci când te simţi neliniştit de amultul vieţii, atunci când îţi pătrunde în suflet vaerul necazurilor, câte sunt în stare zilele să fi presare în cale, — ce refugiu mai bun, mai calm, mai odihnitor, poţi găsi decât aceia pe care ţi-l oferă, cu o generozitate admirabilă, visteriile de frumuseţi ale cărfilor ? Şi cu atât mai prietenoasă şi mai mângâietoare îfi apare o carte bună, şi tât încerci să-i cunoşti conţinutul in zilele când te-ai retras oarecum departe de freamătul oraşului, într'un coif de răcoare şi verdeaţă. O vacanţă petrecută în absența oricărei scrieri literare, nu este propriu zis, o vacanţă. Cartea îndeamnă la reculegere, la interiorizare, la adâncirea propriei cunoaşteri. Şi fără de aceasta, fără de prietenia omului, care vrea să se recreeze, cu cartea, zilele de refacere a forţelor fizice pierd cel mai fericit prilej de a fi şi de reconfortare sufletească. INTERIM ■ ■ . PEISAGII PERIFERICE La marginea Capitale numai prin strânsă conlucrare, nu prin ură şi vrăşmăşie, se poate face ceva serios într’o ţară ameninţată fie duşmani Ştirile ce vin din ţară arată că prima serie de premilitari şi-au făcut pe deplin datoria. Şapte mii de tineri au lucrat cu avânt şi stăruinţă la şosele, poduri, plantaţii şi alte lucrări publice. Alţi şapte mii le vor lua in curând locul, desăvârşind aceste lucrări. Cot la cot, tineri de la oraşe şi sate, provenind din diverse clase sociale, din diverse şcoli, din diverse medii, lucrează şi îşi contopesc sforţările pentru binele obştesc. Ei învaţă că numai prin strânsă conlucrare, nu prin ură şi vrăjmăşie, se poate face ceva serios într'o ţară ameninţată de atâţia duşmani. Ei învaţă că, mai presus de interesele de clasă şi de acele ale urei unor falşi îndrumători, stau interesele superioare ale ţării cari pretind muncă şi unire. * Această operă de covârşitoare importanţă, complectând strejăria, trebue generalizată, spre binele ţării şi al neamului. Au făcut unele partide gărzile de „voinici", altele gărzi de diverse culori şi metode. Partidul liberal a creiat organizaţia premilitarilor, pusă în serviciul obştesc şi-şi va face totdeauna o datorie de onoare să o complecteze şi să o desvolte. Ea serveşte în timp de pace cimentării sufletului unitar al Naţiunei iar pentru războiul pregăteşte soldaţi destoinici, prin exerciţiile zilnice ce se fac. Dorim însă ca în aceste organizaţii să nu pătrundă sub nici o formă, preocupările politicianiste. Acei cari voesc să speculeze acest tineret bine intenţionat, patriot şi muncitor, desconsideră vitresele ţării şi vor fi împiedicaţi în opera lor nefastă. Aceasta trebue să se ştie de către acei agenţi clandestini ai mişcărilor extremiste, cari voesc să mineze strejăria ca şi pe premilitari, îndepărtându-i de la sacrul jurământ către Coroană, şi Ţară. Aceşti agenţi trebuesc pedepsiţi cu cea mai mare severitate şi expulzaţi din comunitatea reală, credincioasă şi patriotă a străjerilor şi premilitarilor. Comandanţii au datoria să vegheze la aceasta şi să sfarme viermii cari voesc să se strecoare în fructul atât de frumos al sforţărilor unor oameni de bine, cari pun Coroana şi Ţara mai presus de patimile mărunte şi sângeroase ale câtorva neisprăviţi. •—......— IN PAGINA 6 CAMPANIA DE SVONURI SI FANTEZII CU PRIVIRE LA SITUITIA POLITICA — CARI SUNT REPUTABILE — IMPORTANTA ewrM losiro in firii! TlllfîilTTO ll1 n^iTMm Pentru anumite produse, România a cucerit 23 din întregul debuşeu Palestinian Politica de reorganizare a multora din statele Europei Centrale a avut o influenţă care nu poate fi ignorată asupra exportului nostru agricol, aducându-i importante schimbări nu numai în ce priveşte debuşeurile dar şi în ce priveşte structura sa. înainte vreme Germania, Cehoslovacia şi Austria formau un mănunchi de state care ofereau un debuşeu permanent şi abundent pentru produsele noastre. încetul cu încetul însă politica de reorganizare dusă de toate aceste state a îndepărtat multe din exporturile româneşti de pe aceste pieţe. Atunci exportatorii români s-au îndreptat spre bazinul oriental Mediteranian unde puteau găsi debuşeuri noi cu preţuri bune, plătite în devize forte. Grecia, Palestina şi Egiptul joacă în fiecare zi ce trece un rol tot mai mare în comerţul românesc. In Palestina bunăoară exportul românesc, alcătuit în cea mai mare parte din cherestea şi animale vii, a luat o dezvoltare foarte mare. Exportul nostru Zootechnic, anul în 1931, — s’a ridicat în fiecare an cu cât o treaptă până a ajuns la maximum de 21000 capete în 1936, contribuind astfel cu 64% din totalul importului de vite al Palestinei. România a cucerit prin urmare 2/3 din întregul debuşeu Palestinian, ceea ce constitue un succes ce nu e de minimă importanţă. Exportul de cherestea a urmat deasemeni o curbă ascendentă în aceeaş proporţie. Dacă din punct de vedere economic exportul de cherestea şi cel zootechnic sunt egale ca importanţă, din punct de vedere politic aceste exporturi nu mai sunt comparabile. Din aceste categorii de produse cari au cucerit piaţa palestiniană prima nu este epuizabilă, cea de-a doua are însă limite bine determinate în exploatarea ei. Dacă exportul de lemn creşte la un nivel prea înalt, putem fi ameninţaţi cu despădurirea codrilor noştri Pentru o exploatare raţională a masivilor noştri forestieri nu se poate depăşi un anumit procent de tăere care oscilează între 20 — 3 metri cubi de ha. Dacă depăşim acest procent, — şi a fost din nenorocire prea des în trecut, — vom fi ameninţaţi cu despădurirea munţilor noştri. Exportul de animale poate fi dimpotrivă cât de mare, cu urmări din cele mai favorabile prin îndemnarea ţăranilor să se îndeletnicească cu o activitate nouă, cu creşterea vitelor. Cererile mari cari ne vin din străinătate sunt tot atâtea imbolduri date sătenilor pentru o muncă mai intensă, pentru un câştig mai bun. Oridecâte ori exportul a fost intensificat, preţurile se îmbunătăţesc în mod automat şi agricultorul capătă o mai justă remuneraţie pentru munca lui. Din cele spuse mai sus rezultă că dintre cele două exporturi pe care le facem de preferinţă în ţările orientului apropiat trebue să facem o discriminare : să fim foarte precauţi la exportul lemnului pentru a nu ajunge, din sute de bani ,să despădurim munţii noştri şi în schimb să încurajăm prin toate mijloacele ce ne stau la îndemână exportul zootechnic, pentru a da astfel o încurajare massei rurale prin posibilităţile noi de muncă şi câştig. I. AR. ----------------.«.(ffi).«.-----------— Lacul Herăstrău O vidare a lacului după ce a fost asanat. Dintr’un isvor* da infecţii, azi lacul a devenit loc de agrement pentru cetăţenii Capitalei. (Continuare în pag. Cronica literară de N. MIHAESCU et mmommmmmmmmmm STEFAN STANESCU: ARCA LUI NOE, poeme. (Edit. fundatia Demni literatura si artă .Benele saraie“) Numele d-lui Ştefan Stănescu torul volumului „Arca lui Noe”, nu-l întâlnim, pentru întâia oară desfăşurând în paginile publicate coperta cărţii de poeme „Arcaţiilor pentru copii şi tineret, a lui Noe”, premiată, în manuscris, prodigioasă activitate literară, de acelaş juriu care decerne, sub jof erau atât de noui, atât de auspiciile Fundaţiilor Regale dis- înviorătoare versurile, pe cari de fmncţiuni şi care cum spuneam , ştefan Ştefănescu le publica deunăzi, ocupându-ne de un alt tânăr şi talentat poet, d. Emil Botta, oricâte greşeli ar comite în planul judecăţilor critice, rămâne, totuşi, până la urmă un serios factor de promovare a poesiei româneşti. Cu mult înainte de a-i fi cetit, d-lui Ştefan Stănescu, atât de muzicalele poeme publicate în „Gândirea”, l’am întâlnit pe anpentru a fi cetite de lumea copiilor, încât — fără nici o exagerare se poate afirma că dela producţiunile sale artistice, începe în planul literaturii infantile, adevăratul ei ritm de înviorare. Ştim că acest autentic poet — cel mai timid şi mai sfios poet ce se poate închipui, — pune foarte puţin preţ pe cuprinzătorul material poetic aflat în nenumărate pagini de reviste. (Cele mai multe dintre admirabilele sale fabule şi poveşti în versuri au apărut sub pseudonimul Sandu Brusture-Viroagă, tocmai de teama de a nu i se descoperi identitatea). Ştim, de asemenea, că solicitat, nu odată, de câţiva mari editori să-şi strângă într’un volum, parte din această fecundă activitate, scriitorul a refuzat categoric. Ştim toate acestea. Dar, cu riscul de a nu fi pe placul acestui mare autor de literatură pentru copii şi tineret — am numit pe d. Ştefan Stănescu, — noi am ţinut de datoria noastră să consemnăm aci, înainte de a vorbi de „Arca lui Noe”, marele merite, strălucitele daruri artistice, pe cari ani de zile, le-a dovedit, prin tot ceea ce a publicat în revistele pentru copii şi tineret. Dar, consemnarea acestor calităţi pe cari puţini le vor fi ştiind, are şi o altă semnificaţie : ea vine să explice, într’o largă măsură, admirabila artă poetică a d-lui Ştefan Stănescu. In adevăr, d-sa este unul dintre foarte puţinii noştri poeţi ai generaţiei tinere de astăzi, care dispune, în chip iscusit, de uneltele atât de dificile, ale versificaţiei. Fără îndoială că nu puţin din perfecţiunea, cu care, astăzi, d. Ştefan Stănescu a ajuns să-şi rânduiască stihurile, trebue pus pe seama acelui îndelung exerciţiu, pe care d-sa l-a cultivat ani în şir în sfera versificaţiei. „Arca lui Noe” revelă, în adevăr, un poet de mari potenţe lirice, dublat de un neîntrecut artizan. Nu se poate, — este drept, — reconstitui fizionomia artistică a poetului nostru, ţinând seama numai de poemele cărţii premiate. Restrângeri — la fel de luminoase, dar cu alte semnificaţii— ale sensibilităţii sale, sunt derivate într’o întreagă colecţie de versuri publicate în revista „Gândirea”. Dar, cum rândurile de faţă nu vor să cuprindă întreg peisagiul poetic al d-lui Ştefan Stănescu, să rămânem la „Arca lui Noe”. Preţul acestui ciclu închis — fiindcă versurile conturează, rotund, un univers de sentimente şi idei puse în legătură cu o relatare biblică — trebue căutat în arta poetului de a creia un întreg şir de valori simbolice : „Atunci poetul tânăr s’asemăna cu Noe. Uitând pentru o clipă tovarăşii-i de joc, In propria lui uşă batea cerăndu-şi voe Să intre, să-şi ascută-o rândea, să schimbe un joc“. Arca lui Noe devine astfel simbolul artei poetice, însăşi — adică al unei însingurări, în al cărei spaţiu artistul are de împlinit un destin . ...„Curg toate, dar Corăbiei sânt azi cârmaciul printre Atoli stelari, din care vulcanii fâlfâe steaguri. Toţi paşii ce-au urcat pe munţi vor fi, la praguri, Tăiaţi, şi aripi vor creşte, aleşii ’n rând, să intre ! Suflă ’n Aurul unei secunde nesfârşite, Din lemn de chiparos, prin valul de mătase! Ochi slujitori aşteaptă perechile sfinţite, Cu ordine ce sunt poeme prea frumoase. Aruncă ’n urmă restul oricărui vis impur, Doi câte doi m urcă să urce până sus. Piere un al treilea, veşnic iubit şi nesupus, De nu va umbla pe ape, de nu va sta ’n Azur. Zâmbea, blajin, poetul, privind de câte scrise : Perechi de rime blânde şi pure, dobitoace In formă ideală, trăind. Cât mai puţină Materie ’n ele. Ritmuri austere şi sărace, Ca să plutească patruzeci de zile prin lumină“. Din elemente strict anecdotice, poetul urzește un cântec de mari profunzimi lirice. Dacă poemele din „Arca lui Noe” închid în