Viitorul, septembrie 1937 (Anul 29, nr. 8892-8917)

1937-09-01 / nr. 8892

Director : N. MAXIM ABONAMENTE In STREINATATE Un an ..... 1400 Lei Şase luni • . • 700 „ Trei luni .... 350 „ Institufiuni publice si particulare Lei 1000 anual In TARA Un an ..... 600 Lei Şase luni « . . 300 „ Trei luni . . . . 150 „ REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA — BUCUREŞTI — Strada R. Poincaré 17 TELEFOANE Direcţia 3.79.69 — Redacţia şi Adminis.­­ Taxa poştală plătită în numerar, conform aprobării Dir. G­ rile a Poştelor No. 137.282.926 /.4' (SSt v l a ANUL XXIX No. 8892 6 pagini 2 lei P. Miercuri 1 Septembrie 1937 ÎNŢELEGEREA Există poate state cari văd în Mica­­ ţină seama. Există grupări politice înţelegere un pericol şi cari în con­secinţă ar fi mulţumite să tulbure solidaritatea nesdruncinată între Ce­hoslovacia, Iugoslavia şi România. Pericolul este existenţa şi desvolta­­rea popoarelor, care şi-au câştigat în­­sfârşit locul drept în istorie, indepen­denţa şi forţa lor morală. Fiindcă a­­ceste state au dat viaţă în Europa Centrală conceptului de justiţie, con­cept opus vechilor aşezări opre­sive. Mica înţelegere reprezintă astfel noul spirit al istoriei europe­ne în contra căruia rezistă încă rezi­­durile vechei lumi, fundată pe violen­ţă şi arbitrar. Pentru a învinge aceste răbufniri de epocă revolută, pentru a promova dreptul sfânt al popoarelor ce o for­mează, Mica înţelegere trebue să a­­pară masivă în deciziunea ei de a-şi apăra bunurile câştigate, bloc unitar în scopurile ei pacifice. Solidaritatea profundă este regula ei de viaţă şi aceasta au realizat băr­baţi politici şi şefii de stat, ce au răs­punderea destinelor popoarelor res­pective. Ei au făcut din zi în zi mai puter­nică şi mai intensă ÎNŢELEGEREA Prin continuitatea politicii lor, prin perseverenţa ce au demonstrat-o în slujba marelui ideal pacific, înţele­gerea a depăşit cadrul politic deve­nind şi o realitate morală, de care o­­rice politică europeană va trebui să fundate pe calculul rece al intereselor de stat, sau pe considerente oportu­niste. Structura lor este precară. Există altele — şi acesta este cazul Micii înţelegeri — în care conştiinţa intereselor politice comune este În­soţită de conştiinţă comunităţii de i­­dealuri etice şi civilizatorii. Acestea sunt indestructibile. Popoarele cari alcătuesc Antanta sunt popoarele cari au suferit şi jertfit cel mai mult pen­tru dreptatea istorică. Sufletul lor s’a legat astfel indisolubil de idealul a­­cestei dreptăţi şi conştiinţa ei formea­ză soclul de fel al Micii înţelegeri. In clipa de faţă solidaritatea înţele­gerii este concretizată în marile fi­guri, ce stau la cârma României, Iugoslaviei şi Cehoslovaciei: Regele Carol II, Prinţul Paul şi Preşedintele Beneş. Marele Rege al Renaşterii ro­mâneşti, înaltul continuator al politi­cii naţionale a Regelui Alexandru, strălucitul preşedinte al Republicii cehoslovace. Energia şi claritatea de vedere a acestor conducători de po­poare este pretutindeni cunoscută, iar înalta lor valoare pentru soarta isto­rică a Europei centrale rezultă din fapte. In greul moment, prin care trece politica internaţională astăzi, intervenţiunea lor decisă în serviciul păcii a adus permanent o destindere binefăcătoare. Cine cunoaşte acţiunea şi concepţia acestor înalte personali­tăţi ştie că scopul lor suprem este În­ţelegerea între popoare, că gândul lor sincer este apărarea liniştii la frontiere. Cine i-a observat în mo­mentele de deciziune ştie că forţa lor morală este intactă şi că gestul, pe care-l vor face în slujba idealurilor ce le-au fost încredinţate, nu va şo­văi. Exemplul lor este deci marele exemplu de energie în slujba păcii şi marea pildă de ataşament pentru i­­deea de omenie, de concordie, de ci­vilizaţie. Acum când în unele regiuni ale vă­rii internaţionale pacea este conside­rată drept provizorat şi când însăşi valoarea ei este pusă în discuţiune, puternica şi continua manifestaţiune de înţelepciune politică a celor trei şefi de state este un reconfort mo­ral şi o speranţă. Speranţa că actul şi cuvântul lor vor contribui să lumi­neze şi astfel să impună drumurile a­­devărului. In momentul când Mica înţelegere manifestează solidaritatea ei politica şi fervenţa pentru pace, să aducem prinosul recunoştinţii noastre acestor trei personalităţii, cari au ţinut stă făclia spiritului de justiţie, făclia no­­uei lumi europene. Să ne întoarcem atunci spre popoa­­rele înţelegerii şi spre istoria lui, fiindcă înţelegerea a cărei vitalitate, o sărbătorim astăzi este şi o înţele­gere a popoarelor şi a istoriei lor de patimi şi visuri comune. D-I EDUARD BENES­S. REGELE CAROL II PRINCIPELE PAUL O aniversare naţională GRIVIŢA Cei douăzeci de ani ce-au tre­cut de la luarea redutei Griviţa, în războiul româno-ruso-turc, ne reaminteşte ziua glorioasă de 30 August 1877, în care vechea vite­jie românească şi puterea ostă­şească reînviată a neamului nos­tru, s’au afirmat ca zori aducăto­ri de fericire şi nouă viaţă naţio­nală românească. Eroismul armatelor noastre, conduse cu bărbăţie, fermitate şi adâncă cunoştinţă ostăşească, de către tânărul Prinţ Carol, a fost astfel o chemare a sufletelor ro­mâneşti spre alte orizonturi na­ţionale, şi victoria de la Plevna, ca şi cea de la Griviţa, au fost simboluri vii a unei alte epoci is­­torice care se deschidea, în faţa neamului românesc de pretutin­deni. Starea de asuprire în care trăise Vechile Principate, epoca tristă şi de scădere a energiilor naţionale sub domniile fanariote, totul contribuia ca să se întreţi­nă în sufletele româneşti o stare de neîncredere în puterile noas­­te militare. Războiul de la 1877 a fost în­­ă prin desfăşurarea lui eroică, o manifestare a vechei puteri ro­mâneşti de rezistenţă încununa­tă de izbânzi şi un apel la trium­furi naţionale de viitor. Pentru neamul nostru întreg, — dar mai ales pentru fraţii ce nu-şi găsise ca Vechile Principa­te — independenţa lor,­ războiul nostru cel dintâiu pentru desro­­bire, şi victoria strălucită de la Griviţa, a fost o încurajare, un semn al altor vremi şi speran­­­ţa că în statul liber românesc, cei robiţi străinilor vor putea găsi cândva sprijinul hotărâtor. Sărbătorind astfel luarea redu­tei Griviţa, de la care au trecut şase decenii, în care atâtea mari prefaceri au trecut peste statul şi neamul nostru, noi avem prile­jul de a ne întări sufletele şi a ne creia în inimile noastre, con­ştiinţa demnităţei şi puterei de afirmaţie naţională a neamului nostru întreg. In pagina 6 Conferinţa consiliului permanent al Mici în­ţelegeri. s’a deschis astăzi la Sinaia — Sosirea d-lor Stoiadinovici şi Krofta.'înscrierea în regis­trele palatului Regal. Şedin­ţa primei conferinţe. Dejunul dela palatul Regal — NOTE LA SINAIA Conferinţa reprezentanţilor Micei înţelegeri la Sinaia, ne duce gân­durile la locul însuşi de întâlnire, la pitorescul oraş de munte,­­ reşe­dinţă de regi şi locaş de încântare artistică. Sinaia este strâns legată cu eve­­nimentele contemporane ale ţărei noastre, în ipostasa ei minoră, ca şi în eflorescenţa stadiului întregirei naţionale. Ea evocă primele timpuri ale domniei ce avea să fie glo­rioasă, a Prinţului Carol I, devenit apoi înţeleptul şi marele Rege. Acolo, înainte de a se fi înălţat magnificul Castel, au trăit în chi­liile mânăsti­reşti, Regele şi Regina Carmen Sylva,­­ care, fire poetică şi înclinată spre artă, îşi împlinea zilele pictând pe pereţii văruiţi ai chiliei chipuri de oameni pe cari Ea îi cunoştea. Se va mai fi păstrând oare aceste desemnuri originale pe pereţii văruiţi în alb ai chiliilor ? Sinaia, apoi, a trecut în rândul lo­calităţilor europene cu frumuseţi demne de văzut de ori­cine, de când Castelul Peleş, — mai mare de­cât pare la prima vedere — s'a ri­dicat în mijlocul brazilor şi pe cul­mile munţilor, ca o frumuseţe arhi­tectonică unică în genul ei, şi pe care nu o întrece de­cât bogăţia or­namentelor interne,, şi colecţiile de pictură şi arme vechi. Sinaia, apoi, evocă epoca în care Regele Ferdinand îşi ducea gându­­ri el­­ui mari, spre idealuri ce aveau să fie realizate. Aci, El herbarisa, ca eminent botanist ce era, aci el citea pe clasicii iubiţi, şi aci, in consiliul de Coroană, se desbătu şi se luară hotărâri ce aveau să schimbe ţaţa României întregi. Sinaia e azi reşedinţa predilectă a Suveranului, care deţine in mâinele lui destinele ţărei, şi aci e locul unde M. S. Regele Carol II, îşi sta­torniceşte o bună parte din viaţa Lui închinată cu atâta râvnă şi cu atâta strălucire intărirei şi înălţărei noastre. Reprezentanţii Micei înţelegeri, vor discuta astfel şi vor hotăra asu­pra marilor directive ale politicei internaţionale,­­ pe linia unui pa­cifism cuminte şi inspirat de nevoile naţionale ale organismului nou creiat în sud-vestul Europei, — în­­tr'un cadru nu numai de frumuseţe a peisajului muntos — o capod­o­­peră a naturei care s'a întrecut pe ea însăşi creând Sinaia cea admi­rabilă, — dat şi într'un cadru isto­ric dat fiind că aci doi mari Regi ai României de altă dată, au trăit, şi tot aci Regele actual — simbolul tăriei noastre naţionale — îşi are reşedinţa lui predilectă şi nu deo­sebi afecţională. Sinaia are astfel pentru noi vii rezonanţe de suflet, precum este in­crustată în paginele istoriei noastre contemporane. Conferinţa Micei In­­ţelegerei, fixată în feericul orăşel de munte se desfăşoară în chipul acesta intr'un decor istoric şi pi­toresc, potrivit înaltel­or scopuri ur­mărite de statele hotărâte a apăra cu demnitate şi energie neînfrântă ceea ce stăpânesc de apururi, res­pectând politica pacifică, condiţie a triumfului civilizaţiei în lume. PETRONIUS D-l Eduard Beneş preşedintele Cehoslovaciei, la manevrele militare I (Continuare în pag. 2-a) Un discipol al mi Biaiorescii, pr­­im Spiritualitatea dominatoare a generaţiei- Şcoala filo­­zofică a lui Maiorescu şi elevii săi. Ceva despre opera marelui cugetător şi pedagog C. Dumitrescu­­Iaşi. Cugetările şi contemplaţiile mi-lui Gr. Tauşan In lipsa unei serioase orientări şi directive spirituale, asupra cărora generaţiile noastre de astăzi încă nu s’au fixat, spiritualitatea naţională cir­culă încă, precum am văzut, în jurul lui Maiorescu. Dar privind această latură culturală sub raportul mani­festărilor produse în timpul din urmă, putem constata că, în ce pri­veşte pe marele critic, el domină încă prin curentul destul de puternic denumit în istoria noastră literară „curentul junimist.“ Subliniem aceste cuvinte, pentru că dacă e vorba de influenţa hotărî­­toare a lui Maiorescu, problema tre­bue privită la noi şi din punctul de vedere filozofic, — căci dacă Maio­rescu n’a fost un filozof creator de sisteme, el rămâne totuşi cel mai mare dintre cugetătorii noştri, care a introdus la noi cele mai însemnate curente. Mai mult chiar decât atât, el a creiat în ţară o mare şcoală fi­lozofică din care au eşit cugetători şi filozofi de autoritate, cari stăpâ­nesc cugetarea românească şi cari au creiat şi ei la rândul lor, forme cu adevărat ştiinţifice în filozofia na­ţională. Intre cei mai reputaţi dintre foş­tii elevi ai lui Maiorescu, — s’ar pu­tea spune într'o bună măsură , între cei mai distinşi şi valoroşi discipoli ai săi, adequaţi nouilor curente filo­zofice, cităm între alţii pe d-nii: C. R. Motru, preşedintele „Societăţii Fi­lozofice“; P. P. Negulescu, care în nu­mărul jubiliar al „Convorbirilor lite­rare“ arată în ce măsură a fost in­fluenţat de Maiorescu; pe profesorul I. Petrovici, maiorescian de distinc­ţie; profesorul M. Dragomirescu, care ne-a dat sisteme speciale în ramura filozofică, ca şi în critica literară; profesorul Evolceanu, recent sărbă­torit pentru însemnatul său aport adus culturii româneşti, prof. S. Me­hedinţi, considerat ca cel mai ortodox elev al marelui critic, etc. Fie-ne permis, cu toate rezervele pe care ni le impunem, de a cita aci, printre admiratorii şi discipolii lui Maiorescu, şi pe talentatul nostru co­leg şi confrate d. Gr. Tăuşan, despre care nu putem vorbi aci în toată ad­­miraţiunea aşa precum merită, pre­cum merită bogatul şi valorosul său aport adus gândirii şi scrisului ro­mânesc cu care cinsteşte spirituali­tatea naţională, făcând mare cinste şi profesiunii gazetăreşti prin acele minunate diamante cotidiene pe care le cultivă de ani de zile în acest ziar, cultivând rubrica intitulată „Note“ şi semnate Petronius. Mărturisim că nu ne simţim în lar­gul nostru de-a vorbi aci despre un coleg şi desigur ne-ar fi fost mai la îndemână, dacă buna noastră inten­­ţiune de-a ne ocupa într’un articol de valoroasa contribuţie scriitori­cească a d-lui Gr. Tăuşan, ar fi fost destinată unui alt organ de publici­tate, căci ne-am fi dispensat de toate rezervele,­­ între care în pri­mul rând, de extrema modestie a di­stinsei sale personalităţi. * Aceeaşi modestie i-a impus d-lui Gr. Tăuşan să-şi publice meditaţiile, contemplaţiile şi esseurile sale filo­zofice, într’o mică broşură (în „Bi­blioteca pentru toţi) când altul, mai ,adăogând alte câteva studii, — şi d-sa are destule, — ne-ar fi dat un­­adevărat tratat filozofic. Căci incontestabil că d. Gr. Tăuşan este unul dintre talentaţii discipoli ai lui Maiorescu, iar în ce priveşte înclinaţiunile sale pentru probleme filozofice, cu toată marea admiraţie ce o are pentru fostul său profesor Maiorescu, d-l Gr. Tăuşan are aceeaş consideraţie pentru sistematicul şi eruditul cugetător şi filozof care a fost defunctul profesor, eminent şi savant pedagog C. Dumitrescu-Iaşi, considerat de specialişti de autoritate, egalul lui Maiorescu. In recenta lucrare amintită mai sus şi intitulată „Orientări filozofice“, d. Gr. Tăuşan a colectat câteva din esseurile şi meditaţiile sale filosofice, în fruntea cărora găsim admirabilul studiu „Contemplaţie şi creacţie“ — studiu în care face fundamentala distincţie între inspiraţie şi transpi­raţie, adică între omul calm şi tă­cut care în singurătatea sa meditează profund pentru a creia sisteme folo­sitoare omenirii, — fie numai sim­ple sisteme culturale sau formule practice puse în serviciul obştesc, — şi între omul care se agită per­manent în diferite ramuri de ac­tivitate individuală sau socială. Fă­când această profundă deosebire, domnul Gr. Tăuşan afirmă nu numai observaţiuni filosofice pro­priu zise, dar şi profunde cunoştinţe psihologice, ceea ce este în mare a­­vantaj atât pentru consideraţiile fi­lozofice cât şi pentru înlesnirea ce oferă lectorului de a percepe mai bine aceste considerente expuse în­tr’o matematică preciziune. Şi nu pu­tea d. Gr. Tăuşan să aducă în esseul acesta un exemplu mai strălucit de­cât strălucita personalitate a lui I. I. C. Brătianu, care în cele mai culminante momente ale istoriei noastre naţionale, — în timpul ma­relui război pe care l-a pregătit , — când patrioţi sau oameni de stat gră­biţi sau însetaţi de glorie îl acuzau numindu-l „sfinx“, „taciturn“, etc. Adi­d. Tăuşan aminteşte caracte­rizarea atât de plastică, făcută de I. G. Duca : „S’a inventat legenda că Ion Bră­■ D-l GR. TÂUŞAN Mica înţelegere a Presei a îi am­ na Şl AL PROGRESULUI La Sinaia, sub cele mai fericite auspicii, s'au inaugurat şedinţele celei de a XIII conferinţe a Micei înţelegeri a Presei. întemeiată, cu sprijinul direct şi luminos al acelui mare prieten al ziariştilor — el însuş un talentat gazetar — am numit pe mult re­gretatul I. G. Duca. — Mica înţe­legere a presei a corespuns unor imperative, ce se cereau — spre binele celor trei state amice şi aliate — satisfăcute cu convingere şi entuziasm. Pentru cine nu uită, nici-o clipă, ce misiune înaltă şi hotărâtoare îi este dat presei să îndeplinească întru difuzarea concepţiilor poli­tice, — va înţelege de cât inega­labil folos a fost constituirea, acum treisprezece ani, a unei so­lidarităţi a gazetarilor din cele trei ţări, cari au înţeles să se orienteze în acelaş sens al pacificării şi res­pectării tratatelor şi cari, pentru a impune acest ideal, au găsit în frontul indestructibil al presei lor, o posibilitate fericită de a susţine marile idei ce le animă. In cuvântarea pe care a rostit-o d-l Venceslav Svihovsky, preşe­dintele comitetului naţional cehos­lovac şi preşedinte al delegaţiei cehoslovace, la deschiderea confe­rinţei de presă a Amicei înţelegeri şi în care au fost evocate, cu o impresionantă pietate, figurile a­­celor defunţi confraţi, sprijinitori, odinioară, ai alianţei,­­ a urat bun venit celor hotărâţi să se inte­greze frontului şi să ducă mai de­parte, „făclia focului sacru, care a înflăcărat totdeauna spiritele şi inimile" valoroşilor mânuitori ai condeelor. In felul acesta reuniunile Micei înţelegeri a Presei, dobândesc su­perioare semnificaţii : ele prile­­juesc pe lângă cunoaşterea reci­procă, şi înrolarea în cadrele ei, a unor noui contingente de ziarişti cari se dovedesc a fi la fel de convinşi întru slujirea marilor ţe­luri politice ale celor trei popoare, prietene şi aliate. Preşedintele comitetului naţio­nal român al Micei înţelegeri, d-l Al. Săndulescu, a subliniat această secondare, în acţiunea oamenilor­­de Stat, a presei cehoslovace, iu­­goslave şi române, care, statornic, a întreţinut „încrederea în pace, afirmând voinţa nestrămutată de a apăra roadele victoriei comune, cari sunt roadele justiţiei ima­nente". D. Liuba Popovitch, preşedintele comitetului naţional iugoslav a a­­adus întreaga solidaritate a pre­sei iugoslave pe care o reprezintă, în acţiunea pacifică întreprinsă de acest organism. In lumina acestor recente măr­turii, cari vin să se adauge ace­lora din trecut, la fel de strălucite, Mica înţelegere a Presei apare ca un puternic factor de susţinere a comandamentelor ce unifică su­fletele celor trei naţiuni aliate, în acelaş sens : pace, prin securitatea tratatelor. PIOS Delegaţii­ presei Micei înţelegeri depun o jerbă de flori pe locul unde a fost asasinat I. G. Duca

Next