Viitorul, septembrie 1937 (Anul 29, nr. 8892-8917)
1937-09-01 / nr. 8892
Director : N. MAXIM ABONAMENTE In STREINATATE Un an ..... 1400 Lei Şase luni • . • 700 „ Trei luni .... 350 „ Institufiuni publice si particulare Lei 1000 anual In TARA Un an ..... 600 Lei Şase luni « . . 300 „ Trei luni . . . . 150 „ REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA — BUCUREŞTI — Strada R. Poincaré 17 TELEFOANE Direcţia 3.79.69 — Redacţia şi Adminis. Taxa poştală plătită în numerar, conform aprobării Dir. G rile a Poştelor No. 137.282.926 /.4' (SSt v l a ANUL XXIX No. 8892 6 pagini 2 lei P. Miercuri 1 Septembrie 1937 ÎNŢELEGEREA Există poate state cari văd în Mica ţină seama. Există grupări politice înţelegere un pericol şi cari în consecinţă ar fi mulţumite să tulbure solidaritatea nesdruncinată între Cehoslovacia, Iugoslavia şi România. Pericolul este existenţa şi desvoltarea popoarelor, care şi-au câştigat însfârşit locul drept în istorie, independenţa şi forţa lor morală. Fiindcă aceste state au dat viaţă în Europa Centrală conceptului de justiţie, concept opus vechilor aşezări opresive. Mica înţelegere reprezintă astfel noul spirit al istoriei europene în contra căruia rezistă încă rezidurile vechei lumi, fundată pe violenţă şi arbitrar. Pentru a învinge aceste răbufniri de epocă revolută, pentru a promova dreptul sfânt al popoarelor ce o formează, Mica înţelegere trebue să apară masivă în deciziunea ei de a-şi apăra bunurile câştigate, bloc unitar în scopurile ei pacifice. Solidaritatea profundă este regula ei de viaţă şi aceasta au realizat bărbaţi politici şi şefii de stat, ce au răspunderea destinelor popoarelor respective. Ei au făcut din zi în zi mai puternică şi mai intensă ÎNŢELEGEREA Prin continuitatea politicii lor, prin perseverenţa ce au demonstrat-o în slujba marelui ideal pacific, înţelegerea a depăşit cadrul politic devenind şi o realitate morală, de care orice politică europeană va trebui să fundate pe calculul rece al intereselor de stat, sau pe considerente oportuniste. Structura lor este precară. Există altele — şi acesta este cazul Micii înţelegeri — în care conştiinţa intereselor politice comune este Însoţită de conştiinţă comunităţii de idealuri etice şi civilizatorii. Acestea sunt indestructibile. Popoarele cari alcătuesc Antanta sunt popoarele cari au suferit şi jertfit cel mai mult pentru dreptatea istorică. Sufletul lor s’a legat astfel indisolubil de idealul acestei dreptăţi şi conştiinţa ei formează soclul de fel al Micii înţelegeri. In clipa de faţă solidaritatea înţelegerii este concretizată în marile figuri, ce stau la cârma României, Iugoslaviei şi Cehoslovaciei: Regele Carol II, Prinţul Paul şi Preşedintele Beneş. Marele Rege al Renaşterii româneşti, înaltul continuator al politicii naţionale a Regelui Alexandru, strălucitul preşedinte al Republicii cehoslovace. Energia şi claritatea de vedere a acestor conducători de popoare este pretutindeni cunoscută, iar înalta lor valoare pentru soarta istorică a Europei centrale rezultă din fapte. In greul moment, prin care trece politica internaţională astăzi, intervenţiunea lor decisă în serviciul păcii a adus permanent o destindere binefăcătoare. Cine cunoaşte acţiunea şi concepţia acestor înalte personalităţi ştie că scopul lor suprem este Înţelegerea între popoare, că gândul lor sincer este apărarea liniştii la frontiere. Cine i-a observat în momentele de deciziune ştie că forţa lor morală este intactă şi că gestul, pe care-l vor face în slujba idealurilor ce le-au fost încredinţate, nu va şovăi. Exemplul lor este deci marele exemplu de energie în slujba păcii şi marea pildă de ataşament pentru ideea de omenie, de concordie, de civilizaţie. Acum când în unele regiuni ale vării internaţionale pacea este considerată drept provizorat şi când însăşi valoarea ei este pusă în discuţiune, puternica şi continua manifestaţiune de înţelepciune politică a celor trei şefi de state este un reconfort moral şi o speranţă. Speranţa că actul şi cuvântul lor vor contribui să lumineze şi astfel să impună drumurile adevărului. In momentul când Mica înţelegere manifestează solidaritatea ei politica şi fervenţa pentru pace, să aducem prinosul recunoştinţii noastre acestor trei personalităţii, cari au ţinut stă făclia spiritului de justiţie, făclia nouei lumi europene. Să ne întoarcem atunci spre popoarele înţelegerii şi spre istoria lui, fiindcă înţelegerea a cărei vitalitate, o sărbătorim astăzi este şi o înţelegere a popoarelor şi a istoriei lor de patimi şi visuri comune. D-I EDUARD BENESS. REGELE CAROL II PRINCIPELE PAUL O aniversare naţională GRIVIŢA Cei douăzeci de ani ce-au trecut de la luarea redutei Griviţa, în războiul româno-ruso-turc, ne reaminteşte ziua glorioasă de 30 August 1877, în care vechea vitejie românească şi puterea ostăşească reînviată a neamului nostru, s’au afirmat ca zori aducători de fericire şi nouă viaţă naţională românească. Eroismul armatelor noastre, conduse cu bărbăţie, fermitate şi adâncă cunoştinţă ostăşească, de către tânărul Prinţ Carol, a fost astfel o chemare a sufletelor româneşti spre alte orizonturi naţionale, şi victoria de la Plevna, ca şi cea de la Griviţa, au fost simboluri vii a unei alte epoci istorice care se deschidea, în faţa neamului românesc de pretutindeni. Starea de asuprire în care trăise Vechile Principate, epoca tristă şi de scădere a energiilor naţionale sub domniile fanariote, totul contribuia ca să se întreţină în sufletele româneşti o stare de neîncredere în puterile noaste militare. Războiul de la 1877 a fost înă prin desfăşurarea lui eroică, o manifestare a vechei puteri româneşti de rezistenţă încununată de izbânzi şi un apel la triumfuri naţionale de viitor. Pentru neamul nostru întreg, — dar mai ales pentru fraţii ce nu-şi găsise ca Vechile Principate — independenţa lor, războiul nostru cel dintâiu pentru desrobire, şi victoria strălucită de la Griviţa, a fost o încurajare, un semn al altor vremi şi speranţa că în statul liber românesc, cei robiţi străinilor vor putea găsi cândva sprijinul hotărâtor. Sărbătorind astfel luarea redutei Griviţa, de la care au trecut şase decenii, în care atâtea mari prefaceri au trecut peste statul şi neamul nostru, noi avem prilejul de a ne întări sufletele şi a ne creia în inimile noastre, conştiinţa demnităţei şi puterei de afirmaţie naţională a neamului nostru întreg. In pagina 6 Conferinţa consiliului permanent al Mici înţelegeri. s’a deschis astăzi la Sinaia — Sosirea d-lor Stoiadinovici şi Krofta.'înscrierea în registrele palatului Regal. Şedinţa primei conferinţe. Dejunul dela palatul Regal — NOTE LA SINAIA Conferinţa reprezentanţilor Micei înţelegeri la Sinaia, ne duce gândurile la locul însuşi de întâlnire, la pitorescul oraş de munte, reşedinţă de regi şi locaş de încântare artistică. Sinaia este strâns legată cu evenimentele contemporane ale ţărei noastre, în ipostasa ei minoră, ca şi în eflorescenţa stadiului întregirei naţionale. Ea evocă primele timpuri ale domniei ce avea să fie glorioasă, a Prinţului Carol I, devenit apoi înţeleptul şi marele Rege. Acolo, înainte de a se fi înălţat magnificul Castel, au trăit în chiliile mânăstireşti, Regele şi Regina Carmen Sylva, care, fire poetică şi înclinată spre artă, îşi împlinea zilele pictând pe pereţii văruiţi ai chiliei chipuri de oameni pe cari Ea îi cunoştea. Se va mai fi păstrând oare aceste desemnuri originale pe pereţii văruiţi în alb ai chiliilor ? Sinaia, apoi, a trecut în rândul localităţilor europene cu frumuseţi demne de văzut de oricine, de când Castelul Peleş, — mai mare decât pare la prima vedere — s'a ridicat în mijlocul brazilor şi pe culmile munţilor, ca o frumuseţe arhitectonică unică în genul ei, şi pe care nu o întrece decât bogăţia ornamentelor interne,, şi colecţiile de pictură şi arme vechi. Sinaia, apoi, evocă epoca în care Regele Ferdinand îşi ducea gânduri elui mari, spre idealuri ce aveau să fie realizate. Aci, El herbarisa, ca eminent botanist ce era, aci el citea pe clasicii iubiţi, şi aci, in consiliul de Coroană, se desbătu şi se luară hotărâri ce aveau să schimbe ţaţa României întregi. Sinaia e azi reşedinţa predilectă a Suveranului, care deţine in mâinele lui destinele ţărei, şi aci e locul unde M. S. Regele Carol II, îşi statorniceşte o bună parte din viaţa Lui închinată cu atâta râvnă şi cu atâta strălucire intărirei şi înălţărei noastre. Reprezentanţii Micei înţelegeri, vor discuta astfel şi vor hotăra asupra marilor directive ale politicei internaţionale, pe linia unui pacifism cuminte şi inspirat de nevoile naţionale ale organismului nou creiat în sud-vestul Europei, — într'un cadru nu numai de frumuseţe a peisajului muntos — o capodoperă a naturei care s'a întrecut pe ea însăşi creând Sinaia cea admirabilă, — dat şi într'un cadru istoric dat fiind că aci doi mari Regi ai României de altă dată, au trăit, şi tot aci Regele actual — simbolul tăriei noastre naţionale — îşi are reşedinţa lui predilectă şi nu deosebi afecţională. Sinaia are astfel pentru noi vii rezonanţe de suflet, precum este incrustată în paginele istoriei noastre contemporane. Conferinţa Micei Inţelegerei, fixată în feericul orăşel de munte se desfăşoară în chipul acesta intr'un decor istoric şi pitoresc, potrivit înaltelor scopuri urmărite de statele hotărâte a apăra cu demnitate şi energie neînfrântă ceea ce stăpânesc de apururi, respectând politica pacifică, condiţie a triumfului civilizaţiei în lume. PETRONIUS D-l Eduard Beneş preşedintele Cehoslovaciei, la manevrele militare I (Continuare în pag. 2-a) Un discipol al mi Biaiorescii, prim Spiritualitatea dominatoare a generaţiei- Şcoala filozofică a lui Maiorescu şi elevii săi. Ceva despre opera marelui cugetător şi pedagog C. DumitrescuIaşi. Cugetările şi contemplaţiile mi-lui Gr. Tauşan In lipsa unei serioase orientări şi directive spirituale, asupra cărora generaţiile noastre de astăzi încă nu s’au fixat, spiritualitatea naţională circulă încă, precum am văzut, în jurul lui Maiorescu. Dar privind această latură culturală sub raportul manifestărilor produse în timpul din urmă, putem constata că, în ce priveşte pe marele critic, el domină încă prin curentul destul de puternic denumit în istoria noastră literară „curentul junimist.“ Subliniem aceste cuvinte, pentru că dacă e vorba de influenţa hotărîtoare a lui Maiorescu, problema trebue privită la noi şi din punctul de vedere filozofic, — căci dacă Maiorescu n’a fost un filozof creator de sisteme, el rămâne totuşi cel mai mare dintre cugetătorii noştri, care a introdus la noi cele mai însemnate curente. Mai mult chiar decât atât, el a creiat în ţară o mare şcoală filozofică din care au eşit cugetători şi filozofi de autoritate, cari stăpânesc cugetarea românească şi cari au creiat şi ei la rândul lor, forme cu adevărat ştiinţifice în filozofia naţională. Intre cei mai reputaţi dintre foştii elevi ai lui Maiorescu, — s’ar putea spune într'o bună măsură , între cei mai distinşi şi valoroşi discipoli ai săi, adequaţi nouilor curente filozofice, cităm între alţii pe d-nii: C. R. Motru, preşedintele „Societăţii Filozofice“; P. P. Negulescu, care în numărul jubiliar al „Convorbirilor literare“ arată în ce măsură a fost influenţat de Maiorescu; pe profesorul I. Petrovici, maiorescian de distincţie; profesorul M. Dragomirescu, care ne-a dat sisteme speciale în ramura filozofică, ca şi în critica literară; profesorul Evolceanu, recent sărbătorit pentru însemnatul său aport adus culturii româneşti, prof. S. Mehedinţi, considerat ca cel mai ortodox elev al marelui critic, etc. Fie-ne permis, cu toate rezervele pe care ni le impunem, de a cita aci, printre admiratorii şi discipolii lui Maiorescu, şi pe talentatul nostru coleg şi confrate d. Gr. Tăuşan, despre care nu putem vorbi aci în toată admiraţiunea aşa precum merită, precum merită bogatul şi valorosul său aport adus gândirii şi scrisului românesc cu care cinsteşte spiritualitatea naţională, făcând mare cinste şi profesiunii gazetăreşti prin acele minunate diamante cotidiene pe care le cultivă de ani de zile în acest ziar, cultivând rubrica intitulată „Note“ şi semnate Petronius. Mărturisim că nu ne simţim în largul nostru de-a vorbi aci despre un coleg şi desigur ne-ar fi fost mai la îndemână, dacă buna noastră intenţiune de-a ne ocupa într’un articol de valoroasa contribuţie scriitoricească a d-lui Gr. Tăuşan, ar fi fost destinată unui alt organ de publicitate, căci ne-am fi dispensat de toate rezervele, între care în primul rând, de extrema modestie a distinsei sale personalităţi. * Aceeaşi modestie i-a impus d-lui Gr. Tăuşan să-şi publice meditaţiile, contemplaţiile şi esseurile sale filozofice, într’o mică broşură (în „Biblioteca pentru toţi) când altul, mai ,adăogând alte câteva studii, — şi d-sa are destule, — ne-ar fi dat unadevărat tratat filozofic. Căci incontestabil că d. Gr. Tăuşan este unul dintre talentaţii discipoli ai lui Maiorescu, iar în ce priveşte înclinaţiunile sale pentru probleme filozofice, cu toată marea admiraţie ce o are pentru fostul său profesor Maiorescu, d-l Gr. Tăuşan are aceeaş consideraţie pentru sistematicul şi eruditul cugetător şi filozof care a fost defunctul profesor, eminent şi savant pedagog C. Dumitrescu-Iaşi, considerat de specialişti de autoritate, egalul lui Maiorescu. In recenta lucrare amintită mai sus şi intitulată „Orientări filozofice“, d. Gr. Tăuşan a colectat câteva din esseurile şi meditaţiile sale filosofice, în fruntea cărora găsim admirabilul studiu „Contemplaţie şi creacţie“ — studiu în care face fundamentala distincţie între inspiraţie şi transpiraţie, adică între omul calm şi tăcut care în singurătatea sa meditează profund pentru a creia sisteme folositoare omenirii, — fie numai simple sisteme culturale sau formule practice puse în serviciul obştesc, — şi între omul care se agită permanent în diferite ramuri de activitate individuală sau socială. Făcând această profundă deosebire, domnul Gr. Tăuşan afirmă nu numai observaţiuni filosofice propriu zise, dar şi profunde cunoştinţe psihologice, ceea ce este în mare avantaj atât pentru consideraţiile filozofice cât şi pentru înlesnirea ce oferă lectorului de a percepe mai bine aceste considerente expuse într’o matematică preciziune. Şi nu putea d. Gr. Tăuşan să aducă în esseul acesta un exemplu mai strălucit decât strălucita personalitate a lui I. I. C. Brătianu, care în cele mai culminante momente ale istoriei noastre naţionale, — în timpul marelui război pe care l-a pregătit , — când patrioţi sau oameni de stat grăbiţi sau însetaţi de glorie îl acuzau numindu-l „sfinx“, „taciturn“, etc. Adid. Tăuşan aminteşte caracterizarea atât de plastică, făcută de I. G. Duca : „S’a inventat legenda că Ion Bră■ D-l GR. TÂUŞAN Mica înţelegere a Presei a îi am na Şl AL PROGRESULUI La Sinaia, sub cele mai fericite auspicii, s'au inaugurat şedinţele celei de a XIII conferinţe a Micei înţelegeri a Presei. întemeiată, cu sprijinul direct şi luminos al acelui mare prieten al ziariştilor — el însuş un talentat gazetar — am numit pe mult regretatul I. G. Duca. — Mica înţelegere a presei a corespuns unor imperative, ce se cereau — spre binele celor trei state amice şi aliate — satisfăcute cu convingere şi entuziasm. Pentru cine nu uită, nici-o clipă, ce misiune înaltă şi hotărâtoare îi este dat presei să îndeplinească întru difuzarea concepţiilor politice, — va înţelege de cât inegalabil folos a fost constituirea, acum treisprezece ani, a unei solidarităţi a gazetarilor din cele trei ţări, cari au înţeles să se orienteze în acelaş sens al pacificării şi respectării tratatelor şi cari, pentru a impune acest ideal, au găsit în frontul indestructibil al presei lor, o posibilitate fericită de a susţine marile idei ce le animă. In cuvântarea pe care a rostit-o d-l Venceslav Svihovsky, preşedintele comitetului naţional cehoslovac şi preşedinte al delegaţiei cehoslovace, la deschiderea conferinţei de presă a Amicei înţelegeri şi în care au fost evocate, cu o impresionantă pietate, figurile acelor defunţi confraţi, sprijinitori, odinioară, ai alianţei, a urat bun venit celor hotărâţi să se integreze frontului şi să ducă mai departe, „făclia focului sacru, care a înflăcărat totdeauna spiritele şi inimile" valoroşilor mânuitori ai condeelor. In felul acesta reuniunile Micei înţelegeri a Presei, dobândesc superioare semnificaţii : ele prilejuesc pe lângă cunoaşterea reciprocă, şi înrolarea în cadrele ei, a unor noui contingente de ziarişti cari se dovedesc a fi la fel de convinşi întru slujirea marilor ţeluri politice ale celor trei popoare, prietene şi aliate. Preşedintele comitetului naţional român al Micei înţelegeri, d-l Al. Săndulescu, a subliniat această secondare, în acţiunea oamenilorde Stat, a presei cehoslovace, iugoslave şi române, care, statornic, a întreţinut „încrederea în pace, afirmând voinţa nestrămutată de a apăra roadele victoriei comune, cari sunt roadele justiţiei imanente". D. Liuba Popovitch, preşedintele comitetului naţional iugoslav a aadus întreaga solidaritate a presei iugoslave pe care o reprezintă, în acţiunea pacifică întreprinsă de acest organism. In lumina acestor recente mărturii, cari vin să se adauge acelora din trecut, la fel de strălucite, Mica înţelegere a Presei apare ca un puternic factor de susţinere a comandamentelor ce unifică sufletele celor trei naţiuni aliate, în acelaş sens : pace, prin securitatea tratatelor. PIOS Delegaţii presei Micei înţelegeri depun o jerbă de flori pe locul unde a fost asasinat I. G. Duca