Viitorul, decembrie 1937 - ianuarie 1938 (Anul 29, nr. 8970-8999)
1937-12-01 / nr. 8970
ANUL XXIX No. 8970 6 pagini 2 lei ABONAMENTE ! REDACȚIA sl ADMINISTRATIA In TARA In STREINATATE r — BUCURESTI — Un an . . . . . 600 Lei Un an . . « • • 1400 Lei -Strada R. Poincaré 17 Şase luni . « . 300 „ Şase luni • • . 700 . TELEFOANE Trei luni .... 150 „ Trei luni .... 350 m Direcţia 3.79.69 — Redacția şl Adminis. I H JInstitufiuni publice și particulare Lei 1000 anual Director: N. MAXIM P. Miercuri 1 Decembrie 1937 Taxa poștală plătită în numerar, conform aprobării Dir. G rale a Pozelor No. 137.282/926 IN PREAJMA ALEGERILOR PARTIDUL NAŢIONAL-LIBERAL ŞI POLITICA DE ÎNFĂPTUIRI Opţiunea pentru un anumit partid politic trebue să se facă nu numai pe bază de sentiment ci mai ales pe bază de raţionament. Trebue să se examineze obiectiv programele şi garanţiile de realizare, pe care le aduce partidul. Acesta este singurul drum, care poate avea consecinţe practice şi prin urmare, asigură o funcţionare normală a mecanismului politic. Un astfel de examen se impune astăzi pentru a găsi punctele de reper necesare orientării politice. Vom descoperi în această analiză două categorii de grupări : unele cari preconizează reforme, altele cari vor transformări radicale. Grupările din prima categorie pot fi definite ca grupări de centru, celelalte de extremă. In ceea ce priveşte extremismul trebue remarcat de la început că el nu constitue o direcţie politică ci una sentimentală. Extremismul nu a constituit niciodată nimic şi nu a asigurat niciodată progresul real al societăţii. El se sprijină numai pe porniri instinctuale nu pe judecăţi şi raţionament. Programele extremiste sunt totdauna utopii, a căror încercare de realizare se încheie cu bilanţuri deficitare. Grupările de centru sunt singurele cari pot realiza. Trebue însă distins între cele ce au dat dovada că pot realiza ordonat şi mult şi cele ce au demonstrat incapacitate de înfăptuire serioasă. Un exemplu din al doilea fel de grupare de centru este partidul naţional-ţărănesc. Acesta a demonstrat o organică neputinţă de a desvolta un program pozitiv. A încercat totdauna măsuri fragmentare şi contradictorii. I-a lipsit permanent disciplina înfăptuirii. Pentru partidul liberal vorbesc destul de elocvent faptele. Guvernările lui au trasat linii de construcţie, serii de realizări. Au asigurat ordinea, funcţionarea exactă a aparatului de stat, Îndeplinirea în linişte a reformelor sociale. Nu este necesar să mai amintim aici de marile transformări democratice, realizate în România de către partidul naţionalliberal. Ele sunt perfect cunoscute pretutindeni. Este suficient să enumerăm câteva din ultimile înfăptuiri ale guvernării liberale pentru a stabili punctele de reper necesare în discuţie. Guvernarea naţional-liberală a soluţionat, în primul rând problema datoriilor. A făcut din nou posibil creditul. Pe baza acestei vieţi economice restabilită în cadrul normal, a stimulat factorii de producţie şi a reuşit să învioreze ritmul economic. Consecinţa ultimă a primelor măsuri luate este astăzi ridicarea salariilor funcţionarilor publici. Logica politicii liberale este clară. Ea se fundează pe spiritul de continuitate al guvernării şi pe spiritul de pozitivitate al programului. Măsurile şi rezultatele lor se înlănţuesc. Se poate astăzi vedea limpede cum a reuşit să înfăptuiască partidul naţional-liberal. Şi fără îndoială că şi de aici înainte va merge în acelaş fel. In lumina raţiunii nu există deci posibilitate de a nega această situaţiune. Când cerem, prin urmare, adeziunea poporului, o cerem în virtutea examenului raţional al faptelor. Iată de ce şi opinia publică luminată este alături de partidul național-liberal. NOTA 0 expoziţie it arta romaneasca la „Cartea Românească" s’a deschis o expoziţie ce lucrări artistice, ţesături, stofe decorative pentru interior, reproduceri de vechi stofe bisericeşti, — cu rezonanţa lor cucernică şi cu răscolirea sufletelor creştine — pânzărie cu înflorituri de mare gust, şi doveditoare a unui simţ estetic înăscut şi apoi cultivat ■frumos în şcolile noastre oficiale, ca şi în şcolile unde domneşte tradiţia veche a unei pături rurale admirabil înzestrate de Dumnezeu — iată într'un defileu prea grăbit ceeace merită a fi văzut în această expoziţiune. Dar ceea ce face farmecul şi interesul deosebit al acestei expoziţiuni de artă şi de românism conştient, al cărei suflet iniţiator şi conducător este d-na Nadia Duca, este că înfrăţeşte scopurile promovării estetice cu ajutorarea copiilor de ţărani, pentru că produsul acestei admirabile expoziţiuni de artă românească va contribui la susţinerea cantinelor de la ţară. Sofia marelui român I. G. Duca a socotit că un comandament moral al vieții sale este acela de a se M¥9ta taranimti şi a face ca pătură de temelie a acestei ţări să aibe parte de zile tot mai bune. Şi începutul l-a făcut d-na Duca, prin creiarea unei cantine la Măldăreşti — conacul iubit al marelui bărbat politic român, — unde 200 copii de ţărani găsesc o alimentaţie aleasă. Acolo unde familiile lor sunt mai puţin înstărite. Această cantină este un început şi un model, vrednic de numele ce îl perpetuează acest aşezământ modest şi simbolic al asistenţei ţărănimii — fiind, astfel, şi un îndemn pentru cei ce pot ca să contribue şi să ajute la răspândirea unor astfel de cantine la sate, de cari copiii ţăranilor noştri au nevoe. Vizitatorii expoziţiei de la „Cartea Românească", vor pleca, astfel de acolo, cu un îndoit sentiment de mulţumire : ei pot, prin cumpărături de lucruri, relativ ieftine, să-şi aducă în căminurile lor, mărturia frumuseţii artistice şi, în acelaş timp, să contribue la o operă de asistenţă rurală, vrednică să încânte orice suflet românesc. PETRONIUS MANEVRELE D-LUI MANIU OMUL FATAL Ipocrizie şi ambiţiune personală putea să-i servească ambiţiunilor şi vanităţilor personale. De aceia d. Maniu e o forţă negativă pentru partidul pe care îl conduce azi şi totodată pentru ţară. De aceia cade de îndată ce se găseşte în situaţia de-a comanda. Cade şi se ridică până la căderea definitivă, după ce în cursul unei vieţi, bogate în posibilităţi, nu a realizat nici unul din adevăratele ţeluri ce l-au dominat. Dealtfel ele erau irealizabile. * Un partid democrat şi constituţional a făcut o înţelegere cu un partid totalitar şi dictatorial pentru apărarea.... libertăţilor publice ! Un partid de extremă-dreaptă şi dictatură naţionalistă a făcut o înţelegere cu un partid democrat şi „jidovesc” pentru apărarea intereselor imperioase naţionale şi a libertăţilor constituţionale ! Ambele partide s’au legat să Căci d. Maniu îşi bate joc, în fond, de opinia publică, pe care, în orice moment, pretinde că o respectă, după cum îşi bate joc de morală, de religie şi de toate idealurile pe care pretinde că le serveşte. D-sa e omul ambiţiilor şi patimilor ce-l frământă. Acum câţiva ani, într’o situaţie analoagă, d. Maniu se alia cu comuniştii. Azi se aliază cu extrema dreaptă. S’ar alia şi cu anarhiştii, dacă ar reprezenta la nu se atace între ele, ci să con- noi vreun aport electoral şi ar centreze lupta împotriva guvernului liberal. Căci guvernul care a realizat înarmarea ţării este desigur un pericol naţional pentru partidele.... naţionaliste şi totodată garantând exercitarea libertăţilor publice este un pericol iminent pentru partidele.... democratice! * Omul care a realizat această minune de echilibristică naţională şi constituţională e eternul domn Maniu. Numai d-sa poate sta alături de d. Boilă şi totuşi să rămână om cinstit, alături de partide de extremă dreaptă să rămână democrat şi constituţional. Aşa i-a fost scris : să nu i se aplice proverbul „spune-mi cu cine te însoţeşti, să-ţi spun cine eşti”. Se însoţeşte cu oricine şi totuşi nu e cameleon politic ci un om de principii neştirbite, un bronz, un caracter... Pentru opinia publică românească, singurul lucru care contează în această nouă schimbare la faţă a izolatului de la Bădăcin, este panta pe care a tras, pentru moment, partidul naţional-ţărănesc. Acest partid e legat azi de ţia şi democraţia alături de acei cari le neagă şi le batjocoresc. Nu vede oare acest partid că scopul e un simplu pretext, cu atât mai periculos, cu cât produce confuzie în opinia publică? Nu vede că, dacă prin imposibil, acest pact ar avea succes, el ar face imposibilă funcţionarea regimului parlamentar şi deci ar justifica dictatura de dreapta ? Şi dacă acesta ar fi rezultatul în caz de „victorie“,care a fost adevăratul scop al d-lui Maniu ? Acesta îl cunoaşte d-sa pe când, ca simplu „sihastru“ la Bădăcin, punea temelia pactului de azi, care nu s’a încheiat nu-l mai pe baza celor două între- vederi de câte două ore... Iar dacă sunt oameni curioşi în partidul naţional-ţărănesc, vor afla mai curând sau mai târziu unde îi duce noul şef. Deocamdată opinia publică este lămurită. Ea ştie că dacă voeşte un regim de libertate şi legalitate, dacă voeşte să păzească Ţara de convulsiuni violente, dacă voeşte să apere ordinea constituţională, trebuie să voteze cu partidul liberal, împrejurările au impus la cârmă un regim liberal. D-l Maniu l-a întărit şi l-a făcut extrema-dreaptă printr’un pact indispensabil, pentru apărarea de „neagresiune” care îl pune Ţărei, în situaţia de a apăra Constitu-1 Acesta e adevărul. maniu şi presa sirema — Cum consolidează politica sa de echivoc situaţia politică externă a ţării.— Atmosfera de încre dere cu care a fost primit acest guvern pune într’o tristă situaţie pe d. Maniu şi declaraţiile sale — D. Iuliu Maniu a făcut decia soluţie lipsită de legalitate. Ce vor fi zis aceşti corespondenţi streini, cari trăind în ţară, cunosc bine şi obiectiv situaţia reală, asupra unor asemenea declaraţii cu totul contrarii adevărului ? Niciodată un guvern nou n’a întâlnit o atmosferă mai favorabilă decât al doilea guvern prezidat de d. Gh. Tătărescu. Niciodată un guvern n’a fost primit cu atâta justificată încredere. In toate manifestaţiile, la alegerile parţiale comunale şi judeţene, această încredere s’a menţinut mereu. De altminteri, opera grandioasă realizată de guvern constituie o chezăşie şi a indreptajit această sporire a încrederei. Ignorând aşadar pactele recent încheiate de d. Iuliu Maniu, — pacte cari nu fac decât să mărească confuziunea şi nedumerirea,— aşteptăm verdictul ţărei, cu absolută confienţă. Şi nu ne interesează inexactităţile de tot felul debitate de d- Maniu, nici contradicţiile sale flagrante între vorbe şi fapte, raţii reprezentanţilor presei streine. Nu ne vom ocupa, propiu zis, de aceste declaraţii, cari nu sunt decât clişee vechi, repetate de noul şef, dincolo de saturaţie. Ne vom limita, deci, să punem la punct unele afirmaţii cuprinse în aceste declaraţii. Mai întâi vom releva contradicţia evidentă care există între politica externă pe care partidul naţional-ţărănist pretinde că o are şi politica de echivoc a d-lui Maniu, precum şi aceea a pactelor încheiate de d-sa de când a revenit la conducerea partidului. Politica aceasta de echivoc nu poate avea decât un singur efect: slăbirea şi nu consolidarea politicei noastre externe. Din fericire, politica externă fermă pe care actualul guvern a dus-o de pace şi de întărire a alianţelor către Suveranul i-a adăugat marea şi excepţionala strălucire prin vizitele Sale la Paris, Londra, Bruxelles, Varşovia, Praga şi Belgrad, a ridicat imens prestigiul ţărei în afară. Dar d. Maniu a prezentat corespondenţilor streini guvernul actual drept o IN NUMELE CUI ? Luând din mâinile d-lui Ion Mihalache conducerea partidului naţional-ţărănist, d. Iuliu Maniu a ţinut să arate că d-sa s’a născut în acest partid. Cum vine asta ? Partidul naţional-ţărănist s’a născut după război, iar d. Iuliu Maniu s’a născut cu mult înainte şi a militat în partidul naţional care a luat fiinţă în Ardeal, în anul 1848. D-l Iuliu Maniu se consideră deci — după cum remarcă d. profesor N. Iorga — şef al partidului naţional din Ardeal. Are însă d. Iuliu Maniu dreptul să mai vorbească în numele unui partid a cărei misiune a încetat şi ai cărui membri s’au risipit în mare parte ca puii de potârniche în alte partide de ordine şi de muncă ? Despre care partid a vorbit d. Iuliu Maniu ? S-a referit desigur la puţinii naţionali ce l-au mai urmat şi care formează statul său major şi gloria sa politică : Sever Bocu, Aurel Dobrescu, Romulus Boilă. Acest buchet de naţionali reprezintă crema partidului in care s’a născut d. Iuliu Maniu. Cu acest buchet se mândreşte d. Iuliu Maniu; cu acest buchet vrea să dărâme „Bizanţul“ ; cu acest buchet de flori imaculate d. Maniu vorbeşte în numele cinstei şi al moralei! Cronica literari de N. MIHAESCU VASILE ALECSANDRI, drame istorice : «THBBBHHHHHIHHHHHniHBMMHHHmii .-w'Mîl——UlWIHUMt. ■», Despod-Vodă, Fântâna Blanduziei, Ovidiu,— Comentate de d. G. Baiculescu. (Editura „Scrisul Românesc”) D. George Baiculescu face parte din galeria, atât de puţin numeroasă, a acelor oameni ai cărţii, cari, cu o statornică pasiune, se dedică studiului de istoriografie literară. Ceea ce îi determină pe aceşti harnici şi destoinici cercetători ai fenomenelor literare din trecut, să-şi irosească timpul şi să nu-şi precupeţească energia pentru a scoate din comorile spirituale ale generaţiilor de demult, caratele unor semnificaţii, demne de a nu fi date uitării, — ţine de domeniul preocupărilor nobile, înclinarea aceasta a unui intelectual, de a cutreera ţinuturile, bogate în roade, ale trecutului şi de a aduce în lumina vie a contemporaneităţii noastre, recolta îmbelşugată a unor sensuri culturale, fără de cari continuitatea spirituală a unui popor nu se poate susţine, nu râvneşte să atragă, ostentativ, atenţia asupra-i. Toată strădania istoriografului se concentrează în jurul unui singur obiectiv : cercetarea, în sine, a fenomenului literar, petrecut cu ani în urmă. In afară de pasiunea, ireductibilă, a despicării faptelor de cultură, până la aflarea celor mai intime și mai caracteristice trăsături, nimic nu domină spiritul istoriografului literar. Nici pretenţia de a i se aduce laude nemeritate şi nici sedentismul ştiinţific al atâtor mistificatori culturali. Ceva din seninătatea şi din modestia oamenilor de altădată, se strecoară, — fără tăgadă, — în sufletul cercetătorului literar, care, prin toată fructuoasa sa osârdie spirituală, prin toate acele punţi, pe cari le arcueşte între trecut şi prezent, pe temeiul migăloaselor sale cercetări, capătă valoarea unui adevărat om de cultură. Fără îndoială, istoriografii literari sunt factori esenţiali în ce priveşte statornicirea acelor necesari piloni, pe cari se sprijină tradiţia spirituală a unui neam. Ei readuc, din negura vremilor, în perspectiva actualităţii noastre, rezultatele şi sensurile adânci ale eforturilor intelectuale aparţinând generaţiilor de altădată. D. George Baiculescu face parte din categoria acestor istoriografi literari, cari, asemeni unor scafandri se coboară până în cele mai îndepărtate locuri ale vechei mişcări literare, spre a aduce de acolo, în unghiul interesului nostru viu, mărturiile unor luminate străduinţe. Şi numai pasiunea aceasta, de a căuta, cu migală şi răbdare, textele uitate ale scrierilor, de a le confrunta spre a da forma cea mai aproape de intenţia autorului lor, l-a îndemnat pe d. George Baiculescu să renunţe la uneltele sale poetice, pe cari le-a mânuit, cândva, cu iscusinţă, să renunţe, de asemenea, la acea preocupare, mărturisită, cu ani în urmă, în paginile „Adevărului literar“, de a face cronica operelor contemporane, şi să-şi caute îndeletnicirea într-o instituţie unde sunt tezaurizate manuscrisele şi ediţiile cele mai vechi ale cărţilor : Academia Română. Acestei sârguinţe, datoreşte istoria literară românească ediţia comentată a scrierii „Ciocoii vechi şi noi“ de N. Filimon, „Paginile de proză necunoscută“, prezentate cu o prefaţă, ale aceluiaş autor român, contribuţia adusă, în colaborare cu dr. Massoff, la cunoaşterea Teatrului românesc de acum o sută de ani — şi, de dată recentă, ediţia critică a dramelor istorice ale lui Vasile Alecsandri, Despot-Vodă, Fântâna Blanduziei şi Ovidiu, — ediţie tipărită în admirabila colecţie a Clasicilor români comentaţi, ce apare, sub îngrijirea d-lui, prof. univ. N. Cartojan, în Editura „Scrisul Românesc” de la Craiova. In Prefaţa cuprinzătoare, scrisă la volumul dramelor istorice ale lui Vasile Alecsandri, d. George Baiculescu, precizează scopul lucrării d-sale, care este „restabilirea textului în formele pe care le-a voit autorul însuşi”. D. George Baiculescu ne informează privind drama „Despot- Vodă” : „Textul celei dintâi ediţii din 1880, imprimat se pare înainte sau chiar în timpul reprezentării poemului, nu mulţumea definitiv pe Alecsandri. Poetul avea unele şovăeli în fixarea câtorva expresii şi căuta — poate în urma observaţiilor critice ce i s’au adus după reprezentare — unele corectări, câte se mai putea face, a situaţiilor personagiilor sale. Dacă exemplarele puse în comerţ au rămas aşa cum le cunoaştem, reproduse de atunci şi până azi în mai multe ediţii, Alecsandri a ţinut cu orice preţ ca exemplarele oferite prietenilor săi să poarte corectările în sensul dictat fie de sugestii din afară, fie mai ales de gustul său artistic. In biblioteca Academiei Române, pe lângă două manuscrise ale lui Despot-Vodă (n-rele 810 şi 811), se mai află catalogaţi printre manuscrise, şi două exemplare din ediţia 1880, corectate de mâna poetului: unul — Ms. nr. 1699 — dăruit de G Bengescu în 1901, al doilea — Ms. nr. 4989 — cu un autograf (Continuare în pag. 2-a) ANIVERSAREA UNIRII BUCOVINEI emiterea d-lui ministru I. Nistor Sâmbătă după amiază, la orele 5, d. prof. I. Nistor, ministrul muncii, a D-l I. NISTOR ţinut în numele guvernului, la radio, următoarea cuvântare : „Sărbătorim astăzi 19 ani de la memorabila zi, în care tot ce avea Bucovina mai distins ca simţire şi intelectualitate, se intrunise în sala da marmoră a Mitropoliei din Cernăuţi, pentru a vota într’un elan demn da marele moment istoric, Unirea necondiţionată a Bucovinei cu Patria Mamă şi a aduce omagii de dragoste şi recunoştinţă pentru Regele desrobitor Ferdinand I şi pentru armata română biruitoare, glasul unanim care rostea ataşamentul dorit şi definitiv al Bucovinei către Patria Eliberatoare, cădea grav şi impresionant şi trezea ecouri de veacuri în inimile noastre. Acele ecouri, mărturisind strălucitele epoci de vitejie românească, de ale căror glorioase urme pământul Bucovinei e plin, le auzim şi astăzi, mai clar, în unison cu răsuflarea largă a toată ţara românească. Azi, in acest solemn moment de reculegere, să ne întrebăm: ce am Continuare in pag. II-a m ■ N Partidul național leral şi slujbaşii publici Ce au făcut guvernele liberale pentru slujitorii statului Presa naţional-ţărănistă a calificat drept „manevră electorală" reîntregirea salariilor funcţionarilor publici. Ce fel de manevră electorală, când slujitorii statului ştiu că toate înfăptuirile privitoare la această categorie se datoresc guvernelor naţional-liberale ? Politica de consolidare a finanţelor statului a permis ca şi de data aceasta să se vină în sprijinul funcţionărimei. Guvernele naţional-liberale au avut preocuparea permanentă de a ocroti pe slujitorii serviciilor statului. Intr'adevâr, sub aceste guverne s'au realizat: a) Statutul care asigură stabilitatea în funcţiune. b) Toate sporurile de salarii de după război în sumă de circa 10 miliarde lei. c) In guvernarea 1933—1937 s’au reluat avansările și s’au rectificat salariile unor categorii de slujbaşi publici. d) Azi se acordă din excedentele bugetare suma de peste un miliard anual pentru a se repara nedreptăţile făcute de guvernările naţional-ţărăniste. Ce au făcut alte guverne pentru slujbaşi ? a) S’au redus salariile. b) S’au redus pensiile. c) S’au oprit avansările. d) S’a creiat cadrul disponibil în care au fost trecuţi funcţionarii de carieră, iar în locurile lor numiţi agenţi electorali. e) S’a desechilibrat Casa Pensiilor în vremea când prezida d. Boilă această instituţie. Fondurile Casei Pensiilor strânse dela slujbaşii publici au fost date drept pensiuni la agentura naţionalţărănistă. f) S’a deslănţuit prigoana şi persecuţia în contra slujbaşilor. g) Pensionarii invalizi au fost stâlciţi în bătae cu jandarmii în Calea Victoriei. Realizările guvernelor naţional-liberale pentru corpul funcţionăresc vorbesc de la sine. Nedreptăţile celorlalte guvernări — şi în special a celor naţional-ţărăniste — au fost revoltătoare. Iată de ce măsura de reparaţie de acuma nu trebue calificată de manevră electorală.