Viitorul, decembrie 1937 - ianuarie 1938 (Anul 29, nr. 8970-8999)

1937-12-01 / nr. 8970

ANUL XXIX No. 8970 6 pagini 2 lei ABONAMENTE ! REDACȚIA sl ADMINISTRATIA In TARA In STREI­NATATE r — BUCURESTI — Un an . . . . . 600 Lei Un an . . « • • 1400 Lei -Strada R. Poincaré 17 Şase luni . « . 300 „ Şase luni • • . 700 . TELEFOANE Trei luni .... 150 „ Trei luni .... 350 m Direcţia 3.79.69 — Redacția şl Adminis. I H­ J­Institufiuni publice și particulare Lei 1000 anual Director: N. MAXIM P. Miercuri 1 Decembrie 1937 Taxa poștală plătită în numerar, conform aprobării Dir. G rale a Pozelor No. 137.282/926 IN PREAJMA ALEGERILOR PARTIDUL NAŢIONAL-LIBERAL ŞI POLITICA DE ÎNFĂPTUIRI Opţiunea pentru un anumit partid politic trebue să se facă nu numai pe bază de sentiment ci mai ales pe bază de raţio­nament. Trebue să se examineze obiectiv programele şi garanţiile de realizare, pe care le aduce partidul. Acesta este singurul drum, care poate avea consecinţe practice şi prin urmare, a­­sigură o funcţionare normală a mecanismului politic. Un astfel de examen se impune astăzi pentru a găsi punc­tele de reper necesare orientării politice. Vom descoperi în a­­ceastă analiză două categorii de grupări : unele cari preconi­zează reforme, altele cari vor transformări radicale. Grupările din prima categorie pot fi definite ca grupări de centru, cele­lalte de extremă. In ceea ce priveşte extremismul trebue remarcat de la în­ceput că el nu constitue o direcţie politică ci una sentimen­tală. Extremismul nu a constituit niciodată nimic şi nu a asi­gurat niciodată progresul real al societăţii. El se sprijină nu­­mai pe porniri instinctuale nu pe judecăţi şi raţionament. Pro­gramele extremiste sunt totdauna utopii, a căror încercare de realizare se încheie cu bilanţuri deficitare. Grupările de centru sunt singurele cari pot realiza. Tre­bue însă distins între cele ce au dat dovada că pot realiza ordonat şi mult şi cele ce au demonstrat incapacitate de înfăp­tuire serioasă. Un exemplu din al doilea fel de grupare de centru este par­tidul naţional-ţărănesc. Acesta a demonstrat o organică ne­putinţă de a desvolta un program pozitiv. A încercat totdauna măsuri fragmentare şi contradictorii. I-a lipsit permanent dis­ciplina înfăptuirii. Pentru partidul liberal vorbesc destul de elocvent faptele. Guvernările lui au trasat linii de construcţie, serii de realizări. Au asigurat ordinea, funcţionarea exactă a aparatului de stat, Îndeplinirea în linişte a reformelor sociale. Nu este necesar să mai amintim aici de marile transformări democratice, realizate în România de către partidul naţional­­liberal. Ele sunt perfect cunoscute pretutindeni. Este suficient să enumerăm câteva din ultimile înfăptuiri ale guvernării li­berale pentru a stabili punctele de reper necesare în discuţie. Guvernarea naţional-liberală a soluţionat, în primul rând problema datoriilor. A făcut din nou posibil creditul. Pe baza acestei vieţi economice restabilită în cadrul normal, a stimulat factorii de producţie şi a reuşit să învioreze ritmul economic. Consecinţa ultimă a primelor măsuri luate este astăzi ridicarea salariilor funcţionarilor publici. Logica politicii liberale este clară. Ea se fundează pe spi­ritul de continuitate al guvernării şi pe spiritul de pozitivitate al programului. Măsurile şi rezultatele lor se înlănţuesc. Se poate astăzi vedea limpede cum a reuşit să înfăptuiască par­tidul naţional-liberal. Şi fără îndoială că şi de aici înainte va merge în acelaş fel. In lumina raţiunii nu există deci posibili­tate de a nega această situaţiune. Când cerem, prin urmare, adeziunea poporului, o cerem în virtutea examenului raţional al faptelor. Iată de ce şi opinia publică luminată este alături de parti­dul național-liberal. NOT­A 0 expoziţie it arta romaneasca la „Cartea Românească" s’a des­­chis o expoziţie c­e lucrări artistice, ţesături, stofe decorative pentru in­terior, reproduceri de vechi stofe bisericeşti, — cu rezonanţa lor cu­cernică şi cu răscolirea sufletelor creştine — pânzărie cu înflorituri de mare gust, şi doveditoare a unui simţ estetic înăscut şi apoi cultivat ■frumos în şcolile noastre oficiale, ca şi în şcolile unde domneşte tra­diţia veche a unei pături rurale ad­mirabil înzestrate de Dumnezeu — iată într'un defileu prea grăbit ceea­ce merită a fi văzut în această ex­­poziţiune. Dar ceea ce face farmecul şi inte­resul deosebit al acestei expoziţiuni de artă şi de românism conştient, al cărei suflet iniţiator şi conducător este d-na Nadia Duca, este că în­frăţeşte scopurile promovării este­tice cu ajutorarea copiilor de ţă­rani, pentru că produsul acestei ad­mirabile expoziţiuni de artă româ­nească va contribui la susţinerea cantinelor de la ţară. Sofia marelui român I. G. Duca a socotit că un comandament mo­ral al vieții sale este acela de a se M¥9ta taranimti şi a face ca pă­tură de temelie a acestei ţări să ai­be parte de zile tot mai bune. Şi începutul l-a făcut d-na Duca, prin creiarea unei cantine la Măl­­dăreşti — conacul iubit al marelui bărbat politic român, — unde 200 copii de ţărani găsesc o alimentaţie aleasă. Acolo unde familiile lor sunt mai puţin înstărite. Această cantină este un început şi un model, vrednic de numele ce îl perpetuează acest aşezământ mo­dest şi simbolic al asistenţei ţără­nimii — fiind, astfel, şi un îndemn pentru cei ce pot ca să contribue şi să ajute la răspândirea unor ast­fel de cantine la sate, de cari copiii ţăranilor noştri au nevoe. Vizitatorii expoziţiei de la „Cartea Românească", vor pleca, astfel de acolo, cu un îndoit sentiment de mulţumire : ei pot, prin cumpărături de lucruri, relativ ieftine, să-şi aducă în căminurile lor, mărturia frumu­seţii artistice şi, în acelaş timp, să contribue la o operă de asistenţă rurală, vrednică să încânte orice su­flet românesc. P­ETRONIUS MANEVRELE D-LUI MANIU OMUL FATAL Ipocrizie şi a­m­biţiune personală putea să-i servească ambiţiuni­lor şi vanităţilor personale. De aceia d. Maniu e o forţă negativă pentru partidul pe care îl conduce azi şi totodată pentru ţară. De aceia cade de îndată ce se găseşte în situaţia de-a co­manda. Cade şi se ridică până la căderea definitivă, după ce în cursul unei vieţi, bogate în posi­bilităţi, nu a realizat nici unul din adevăratele ţeluri ce l-au dominat. Dealtfel ele erau irealizabile. * Un partid democrat şi con­stituţional a făcut o înţelegere cu un partid totalitar şi dicta­torial pentru apărarea.... libertă­ţilor publice ! Un partid de extremă-dreaptă şi dictatură naţionalistă a făcut o înţelegere cu un partid de­mocrat şi „jidovesc” pentru a­­părarea intereselor imperioase naţionale şi a libertăţilor con­stituţionale ! Ambele partide s’au legat să Căci d. Maniu îşi bate joc, în fond, de opinia publică, pe care, în orice moment, pretinde că o respectă, după cum îşi bate joc de morală, de religie şi de toate idealurile pe care pretinde că le serveşte. D-sa e omul ambi­ţiilor şi patimilor ce-l frământă. Acum câţiva ani, într’o situa­ţie analoagă, d. Maniu se alia cu comuniştii. Azi se aliază cu extrema dreaptă. S’ar alia şi cu anarhiştii, dacă ar reprezenta la nu se atace între ele, ci să con-­­ noi vreun aport electoral şi ar centreze lupta împotriva guver­nului liberal. Căci guvernul care a realizat înarmarea ţării este desigur un pericol naţional pentru partide­le.... naţionaliste şi totodată ga­rantând exercitarea libertăţilor publice este un pericol iminent pentru partidele.... democratice! * Omul care a realizat această minune de echilibristică naţio­nală şi constituţională e eternul domn Maniu. Numai d-sa poate sta alături de d. Boilă şi totuşi să rămână om cinstit, alături de partide de extremă dreaptă să rămână de­mocrat şi constituţional. Aşa i-a fost scris : să nu i se aplice proverbul „spune-mi cu cine te însoţeşti, să-ţi spun cine eşti”. Se însoţeşte cu oricine şi totuşi nu e cameleon politic ci un om de principii neştirbite, un bronz, un caracter... Pentru opinia publică româ­nească, singurul lucru care con­tează în această nouă schimbare la faţă a izolatului de la Bădă­­cin, este panta pe care a tras, pentru moment, partidul naţio­nal-ţărănesc. Acest partid e legat azi de ţia şi democraţia alături de acei cari le neagă şi le batjocoresc. Nu vede oare acest partid că scopul e un simplu pretext, cu atât mai periculos, cu cât pro­duce confuzie în opinia publică? Nu vede că, dacă prin imposi­bil, acest pact ar avea succes, el ar face imposibilă funcţionarea regimului parlamentar şi deci ar justifica dictatura de dreapta ? Şi dacă acesta ar fi rezultatul în caz de „victorie“,­­care a fost adevăratul scop al d-lui Maniu ? Acesta îl cunoaşte d-sa pe când, ca simplu „sihastru“ la Bădăcin, punea temelia pactului de azi, care nu s’a încheiat nu-l mai pe baza celor două între-­­ vederi de câte două ore...­­ Iar dacă sunt oameni curioşi în partidul naţional-ţărănesc, vor afla mai curând sau mai târziu unde îi duce noul şef. Deocamdată opinia publică este lămurită. Ea ştie că dacă voeşte un re­gim de libertate şi legalitate, dacă voeşte să păzească Ţara de convulsiuni violente, dacă voe­şte să apere ordinea constituţio­nală, trebuie să voteze cu par­tidul liberal, împrejurările au impus la cârmă un regim liberal. D-l Maniu l-a întărit şi l-a făcut extrema-dreaptă printr’un pact indispensabil, pentru apărarea de „neagresiune” care îl pune Ţărei, în situaţia de­ a apăra Constitu-1 Acesta e adevărul. maniu şi presa sirem­a — Cum consolidează politica sa de echivoc situa­­ţia politică externă a ţării.— Atmosfera de încre­­ dere cu care a fost primit acest guvern pune în­­tr’o tristă situaţie pe d. Maniu şi declaraţiile sale — D. Iuliu Maniu a făcut decia­ soluţie lipsită de legali­tate. Ce vor fi zis aceşti co­respondenţi streini, cari trăind în ţară, cunosc bine şi obiectiv situaţia reală, asupra unor ase­menea declaraţii cu totul contrarii adevărului ? Niciodată un guvern nou n’a întâlnit o atmo­sferă mai favorabilă de­cât al doilea guvern pre­zidat de d. Gh. Tătărescu. Niciodată un guvern n’a fost primit cu atâta jus­tificată încredere. In toate manifestaţiile, la alegerile parţiale co­munale şi judeţene, a­­ceastă încredere s’a men­ţinut mereu. De altminteri, opera grandioasă realizată de guvern constituie o che­zăşie şi a indreptajit această sporire a încrederei. Ignorând aşa­dar pactele recent încheiate de d. Iuliu Maniu, — pacte cari nu fac decât să mărească confuziunea şi nedumerirea,­­— aş­teptăm verdictul ţărei, cu absolută confienţă. Şi nu ne interesează inexacti­tăţile de tot felul debitate de d- Maniu, nici contradicţiile sale flagrante între vorbe şi fapte, raţii reprezentanţilor presei streine. Nu ne vom ocupa, propiu zis, de aceste declaraţii, cari nu sunt decât clişee vechi, repetate de noul şef, dincolo de saturaţie. Ne vom limita, deci, să punem la punct unele afirmaţii cuprinse în aceste declaraţii. Mai întâi vom releva contra­dicţia evidentă care există între politica externă pe care partidul naţional-ţărănist pretinde că o are şi politica de echivoc a d-lui Maniu, precum şi aceea a pacte­lor încheiate de d-sa de când a revenit la conducerea partidului. Politica aceasta de echivoc nu poate avea de­cât un sin­gur efect: slăbirea şi nu con­solidarea politicei noastre ex­terne. Din fericire, politica externă fermă pe care actualul guvern a dus-o de pace şi de întărire a alianţelor către Suveranul i-a adăugat marea şi excepţionala strălucire prin vizitele Sale la Paris, Londra, Bruxelles, Var­şovia, Praga şi Belgrad, a ridi­cat imens prestigiul ţărei în afară. Dar d. Maniu a prezentat corespondenţilor streini guvernul actual drept o IN NUMELE CUI ? Luând din mâinile d-lui Ion Mihalache conducerea partidului naţional-ţărănist, d. Iuliu Maniu a ţinut să arate că d-sa s’a năs­cut în acest partid. Cum vine asta ? Partidul naţional-ţărănist s’a născut după război, iar d. Iuliu Maniu s’a născut cu mult înainte şi a militat în partidul naţional care a luat fiinţă în Ardeal, în anul 1848. D-l Iuliu Maniu se consideră deci — după cum remarcă d. profesor N. Iorga — şef al par­tidului naţional din Ardeal. Are însă d. Iuliu Maniu drep­tul să mai vorbească în numele unui partid a cărei misiune a în­cetat şi ai căru­i membri s’au ri­sipit în mare parte ca puii de potârniche în alte partide de or­dine şi de muncă ? Despre care partid a vorbit d. Iuliu Maniu ? S-a referit desigur la puţinii naţionali ce l-au mai urmat şi care formează statul său major şi gloria sa politică : Sever Bo­­cu, Aurel Dobrescu, Romulus Boilă. Acest buchet de naţionali re­prezintă crema partidului in ca­re s’a născut d. Iuliu Maniu. Cu acest buchet se mândreşte d. Iuliu Maniu; cu acest buchet vrea să dărâme „Bizanţul“ ; cu acest buchet de flori imaculate d. Maniu vorbeşte în numele cinstei şi al moralei! Cronica literari de N. MIHAESCU VASILE ALECSANDRI, drame istorice : «THBBBHHHHHIHHHHHniHBMMHHHm­ii .-w'Mîl——UlWIHUMt. ■», Despod-Vodă, Fântâna Blanduziei, Ovi­­diu,— Comentate de d. G. Baiculescu. (Editura „Scrisul Românesc”) D. George Baiculescu face parte din galeria, atât de puţin numeroasă, a acelor oameni ai cărţii, cari, cu o statornică pasiu­ne, se dedică studiului de isto­riografie literară. Ceea ce îi de­termină pe aceşti harnici şi des­toinici cercetători ai fenomenelor literare din trecut, să-şi irosească timpul şi să nu-şi precupeţească energia pentru a scoate din co­morile spirituale ale generaţiilor de demult, caratele unor semni­ficaţii, demne de a nu fi date uitării, — ţine de domeniul preo­­cupărilor nobile, înclinarea aceasta a unui inte­lectual, de a cutreera ţinuturile, bogate în roade, ale trecutului şi de a aduce în lumina vie a con­temporaneităţii noastre, recolta îmbelşugată a unor sensuri cul­turale, fără de cari continuitatea spirituală a unui popor nu se poate susţine, nu râvneşte să a­­tragă, ostentativ, atenţia asu­­pra-i. Toată strădania istoriogra­fului se concentrează în jurul u­­nui singur obiectiv : cercetarea, în sine, a fenomenului literar, petrecut cu ani în urmă. In a­­fară de pasiunea, ireductibilă, a despicării faptelor de cultură, până la aflarea celor mai intime și mai caracteristice trăsături, ni­mic nu domină spiritul istorio­grafului literar. Nici pretenţia de a i se aduce laude nemeritate şi nici sedentismul ştiinţific al atâ­tor mistificatori culturali. Ceva din seninătatea şi din modestia oamenilor de altădată, s­e strecoară, — fără tăgadă, —­ în sufletul cercetătorului literar, care, prin toată fructuoasa sa o­­sârdie spirituală, prin toate acele punţi, pe cari le arcueşte între trecut şi prezent, pe temeiul mi­găloaselor sale cercetări, capătă valoarea unui adevărat om de cultură. Fără îndoială, istorio­grafii literari sunt factori esen­ţiali în ce priveşte statornicirea acelor necesari piloni, pe cari se sprijină tradiţia spirituală a unui neam. Ei readuc, din negura vre­­milor, în perspectiva actualităţii noastre, rezultatele şi sensurile adânci ale eforturilor intelectuale aparţinând generaţiilor de altă­dată. D.­ George Baiculescu face par­te din­ categoria acestor istorio­grafi literari, cari, asemeni unor scafandri se coboară până în cele mai îndepărtate locuri ale vechei mişcări literare, spre a aduce de acolo, în unghiul interesului nos­tru viu, mărturiile unor lumi­nate străduinţe. Şi numai pasiunea aceasta, de a căuta, cu migală şi răbdare, textele uitate ale scrierilor, de a le confrunta spre a da forma cea mai aproape de intenţia autoru­lui lor, l-a îndemnat pe d. Geor­ge Baiculescu să renunţe la u­­neltele sale poetice, pe cari le-a mânuit, cândva, cu iscusinţă, să renunţe, de asemenea, la acea preocupare, mărturisită, cu ani în urmă, în paginile „Adevăru­lui literar“, de a face cronica o­­perelor contemporane, şi să-şi caute îndeletnicirea într-o insti­tuţie unde sunt tezaurizate ma­nuscrisele şi ediţiile cele mai vechi ale cărţilor : Academia Ro­mână. Acestei sârguinţe, datoreşte is­toria literară românească ediţia comentată a scrierii „Ciocoii vechi şi noi“ de N. Filimon, „Pa­ginile de proză necunoscută“, pre­zentate cu o prefaţă, ale aceluiaş autor român, contribuţia adusă, în colaborare cu d­r. Massoff, la cunoaşterea Teatrului românesc de acum o sută de ani — şi, de dată recentă, ediţia critică a dra­melor istorice ale lui Vasile A­­lecsandri, Despot-Vodă, Fântâna Blanduziei şi Ovidiu, — ediţie tipărită în admirabila colecţie a Clasicilor români comentaţi, ce apare, sub îngrijirea d-lui, prof. univ. N. Cartojan, în Editura „Scrisul Românesc” de la Cra­iova.­­ In Prefaţa cuprinzătoare, scri­să la volumul dramelor istorice ale lui Vasile Alecsandri, d. George Baiculescu, precizează scopul lucrării d-sale, care este „restabilirea textului în formele pe care le-a voit autorul în­suşi”. D. George Baiculescu ne infor­mează privind drama „Despot- Vodă” : „Textul celei dintâi ediţii din 1880, imprimat se pare înainte sau chiar în timpul reprezentării poemului, nu mulţumea definitiv pe Alecsandri. Poetul avea unele şovăeli în fixarea câtorva expre­sii şi căuta — poate în urma ob­servaţiilor critice ce i s’au adus după reprezentare — unele co­rectări, câte se mai putea face, a situaţiilor personagiilor sale. Dacă exemplarele puse în co­merţ au rămas aşa cum le cu­noaştem, reproduse de atunci şi până azi în mai multe ediţii, Alecsandri a ţinut cu orice preţ ca exemplarele oferite prieteni­lor săi să poarte corectările în sensul dictat fie de sugestii din afară, fie mai ales de gustul său artistic. In biblioteca Academiei Ro­mâne, pe lângă două manuscrise ale lui Despot-Vodă (n-rele 810 şi 811), se mai află catalogaţi printre manuscrise, şi două exemplare din ediţia 1880, corec­tate de mâna poetului: unul — Ms. nr. 1699 — dăruit de G Bengescu în 1901, al doilea — Ms. nr. 4989 — cu un autograf (Continuare în pag. 2-a) ANIVERSAREA UNIRII BUCOVINEI emiterea d-lui ministru I. N­istor Sâmbătă după amiază, la orele 5, d. prof. I. Nistor, ministrul muncii, a D-l I. NISTOR ţinut în numele guvernului, la ra­dio, următoarea cuvântare : „Sărbătorim astăzi 19 ani de la me­morabila zi, în care tot ce avea Bu­covina mai distins ca simţire şi in­telectualitate, se intrunise în sala da marmoră a Mitropoliei din Cernăuţi, pentru a vota într’un elan demn da marele moment istoric, Unirea necon­diţionată a Bucovinei cu Patria Ma­mă şi a aduce omagii de dragoste şi recunoştinţă pentru Regele desrobi­­tor Ferdinand I şi pentru armata ro­mână biruitoare, glasul unanim care rostea ataşamentul dorit şi definitiv al Bucovinei către Patria Eliberatoa­re, cădea grav şi impresionant şi tre­zea ecouri de veacuri în inimile noa­stre. Acele ecouri, mărturisind străluci­tele epoci de vitejie românească, de ale căror glorioase urme pământul Bucovinei e plin, le auzim şi astăzi, mai clar, în unison cu răsuflarea lar­gă a toată ţara românească. Azi, in acest solemn moment de reculegere, să ne întrebăm: ce am Continuare in pag. II-a­ ­­m ■ N Partidul național leral şi slujbaşii publici Ce au făcut guvernele libe­rale pentru slujitorii statului Presa naţional-ţărănistă a calificat drept „manevră electo­rală" reîntregirea salariilor funcţionarilor publici. Ce fel de manevră electorală, când slujitorii statului ştiu că toate înfăptuirile privitoare la această categorie se dato­­resc guvernelor naţional-liberale ? Politica de consolidare a finanţelor statului a permis ca şi de data aceasta să se vină în sprijinul funcţionărimei. Guver­nele naţional-liberale au avut preocuparea permanentă de a ocroti pe slujitorii serviciilor statului. Intr'adevâr, sub aceste guverne s'au realizat: a) Statutul care asigură stabilitatea în func­ţiune. b) Toate sporurile de salarii de după război în sumă de circa 10 miliarde lei. c) In guvernarea 1933—1937 s’au reluat avan­sările și s’au rectificat salariile unor categorii de slujbaşi publici. d) Azi se acordă din excedentele bugetare su­ma de peste un miliard anual pentru a se repara nedreptăţile făcute de guvernările naţional-ţără­­niste. Ce au făcut alte guverne pentru slujbaşi ? a) S’au redus salariile. b) S’au redus pensiile. c) S’au oprit avansările. d) S’a creiat cadrul disponibil în care au fost trecuţi funcţionarii de carieră, iar în locurile lor numiţi agenţi electorali. e) S’a desechilibrat Casa Pensiilor în vremea când prezida d. Boilă această instituţie. Fondu­rile Casei Pensiilor strânse dela slujbaşii publici au fost date drept pensiuni la agentura naţional­­ţărănistă. f) S’a deslănţuit prigoana şi persecuţia în con­tra slujbaşilor. g) Pensionarii invalizi au fost stâlciţi în bătae cu jandarmii în Calea Victoriei. Realizările guvernelor naţional-liberale pen­tru corpul funcţionăresc vorbesc de la sine. Nedreptăţile celorlalte guvernări — şi în spe­cial a celor naţional-ţărăniste — au fost revoltă­toare. Iată de ce măsura de reparaţie de acuma nu trebue califi­cată de manevră electorală.

Next