Viitorul, mai 1938 (Anul 30, nr. 9093-9117)

1938-05-01 / nr. 9093

* 1 De câteva zile bucureşteanul ne­prevenit este încântat de apariţia bario­ată a grupuri de tineri — — fete şi bieţi — cari aduc aroma provinciei în costum şi atitudine. Portul macedonean, amintind pe cel grec sau scofian, înfloriturile fe­telor şi iilor din Banat, dusăturile armonioase ale Ardealului sau so­brietatea pânzelor oltenești actuali­zează în peisajul supra-urban al Capitalei, țara. Fiindcă „Tinerimea română" are scopul să producă acea­stă osmoză pasageră a provinciilor prin ceea ce au ele mai reprezen­tativ : școlarii . Imi amintesc figura inferioară a timpului petrecut ca licean în provin­cie. Provincia este un fel de insulă unde strigătele modului excesiv­­urban ajung aerisite ca și cum ar fi­­trecut prin apele mării. Faptul inte­llectual are o importanță cardinală. El se desprinde în cadrul minuscul­aii bovarist al provinciei, ca singurul contabil. Iar durata are un alt ritm­­acolo. „Ce cotidiană e viața" — spunea­­Laforgue. Era un strigăt de parizian I sau berlinez. Provincia însă nu trăe­­ște cotidian, în adolescentă. Are o respirație mai plină. Citește, visează. Liceenii provinciei erau plini de gân­duri şi de aspirafii atunci când i-am cunoscut. Scoteau reviste la şapiro­­graf, erau poeți, tragedieni, fineau jurnale şi făceau muzică. Sărăcia nu degenera în mizerie, iar politica ne lăsa indiferenți. Când mă gândesc la acele tim­puri revăd imagina unei tinerimi române prinsă numai de atracţia pură a ideilor. O lume pentru care spiritul exista. Mai este tinerimea română de a­­stăzi captivată de aceleași idealuri ? D. Nae Dumitrescu a rămas acelaş, entuziast, suflet curat, idealist. Dar tinerii ? Sunt refiniți încă de chemă­rile gândirii, ale artei, ale spiritu­lui ? Fiindcă aceasta era semnifica­ţia acelor proaspete elite răspân­dite în liniştitele provincii. Dacă ne-am uita în peisagiile to­talitare am vedea interesul intelec­tual al tineretului căzând vertiginos. Mintea nouă este lăsată în embrion. Nimic din spaţiile vaste ale lite­raturii, artei, filosofiei nu mai a­­trage. Omul adolescent este dirijat minuțios, învăţând pe dinafară o lecţie imperialistă, îngâmfată şi e­­xiguă. Spiritul se încovoaie şi se a­­trofiază. Sportul ia un loc exagerat alături de exercițiile răsboinice, cari nu pot ajuta inteligenţa. Astăzi însă când văd tinerimea română trecând pe străzile Bucu­­reştiului, pe lângă peluzele Cişmi­­giului sau aleele Şoselei, un secret orgoliu mă încearcă. Imi spun că tinerii români ce vin astăzi spre metropolă au păstrat intacte visurile tinereţii noastre. Că nu au căzut în platitudinea ucigătoare a creerilor în uniformă. Că sufletele şi minfile lor au rămas curate de vântul sec al sectoarelor europene unde spiritul şi libertatea agonizează, pare ca fântâna lui Ovidiu : Fons erat ilimis, nitidis argenteus nndis Quem­ neque pastores neque pastae monte capelae Contigerant. CANDID S­COLII Tinerimea română HNWM!­MMt * mii« sawn la Braşov s'a ţintit congresul Asociaţiei profe­sorilor secundari, la care S. S. Episcopul Colan, mi­nistrul Educaţiei Naţionale, a ţinut o caldă cuvân­tare de orientare şi de îmbărbătare, frumos înca­drată în idealurile profesionale ale slujitorilor şcoalei româneşti. Atât din­ cuvântarea conducătorului oficial al Ministerului Educaţiei Naţionale, cât şi din expe­rienţa oamenilor de ordine, reese anumite învăţă­minte cari vor trebui să fie normative şi comanda­mente ideale pentru profesorii noştri secundari, d­in a căror sarcină caile educaţia tinerimei româ­neşti. Se poate desprinde din aceste comandamente etice, naţionale şi educative, în primul rând datoria profesorilor de­ a face la cât mai sănătoasă îndru­mare a elevilor spre ideile de ordine. Este destul de regretabil că în unele şcoli au pu­tut pătrunde ideile anarhice şi subversive şi că la umbra respectabilă a şcolilor, s-au aciunat curentele subversive. O datorie a profesorilor este ca ei să stea de strajă pentru a nu pătrunde în sfânta încă­pere a luminei intelectuale, obscurantismul misti­celor şi „şcolile“ de destrămare a sufletelor româ­neşti. In şcoală, să domine spiritul de ordine, respec­tul de Tron şi de lege, — dragostea de ţară şi obiş­nuinţa datoriei împlinite. Carte şi carte multă ,• or­dine şi ordine inteligentă ,* iubire de Tron şi de ţară, — iată ce trebue să trăiască în forme vizibile, ca maxime vitale ale şcoalei româneşti. Fără aceste comandamente, şcoala îşi pierde rosturile şi valoa­rea ei socială şi naţională. Şi aceste directive educative, ne duc la altă con­sideraţie şi anume la datoria profesorilor de­ a sus­ţine cu toată căldura mişcarea străjerească, identi­­ficându-se în totul cu idealurile şi cu metodele ei. Cum foarte nemerit şi frumos a spus Episcopul Co­lan, ministrul Educaţiei Naţionale, străjeria trebue înţeleasă nu numai ca o foarte nemerită metodică a educaţiei fizice, dar şi ca o şcoală de formare a caracterelor, şi de disciplinare, în lumina spiritului liber, a sufletului tineresc Străjeria e chemată astfel, la o mare operă de regenerare naţională şi profesorii sunt cei dintâi, chemaţi a încorpora mişcarea aceasta profund edu­cativă în ansamblul pedagogic al şcoalei, punând pentru triumful străjeriei, toată puterea lor de muncă şi toată competenţa lor profesională, în ce­­ea ce priveşte metodica educativă. Profităm, astfel, de această mare adunare a profesorilor secundari la Braşov, pentru a le rea­minti datoria ce au de-a deparazita şcoala româ­nească de elementele ce au simpatizat sau susţinut mişcările anarhice şi mişcările susţinute de alte voinţe de­cât cele româneşti, precum ei au datoria de-a face din şcoală, nu numai un laborator de cu­noştinţe, ci­ o mare uzină de caractere, în care dra­gostea de carte să meargă paralel cu respectul şi iubirea de Tron, de ţară şi de ordine, „In hoc signo vinces“. Numai sub acest semn, şcoala va învia şi va triumfa. Slujitorii şcoalei au astfel fericitul prilej ca în adunarea lor profesională de la Braşov, să facă aceste examene de conştiinţă, unite cu opera de se­lecţionare, de purificare, şi , dacă e nevoe, de de­parazitare a tot ceea ce putea atinge curăţenia scumpei şcoale româneşti. ..... ....................................................... P­ARADOX - Domnule , nu înţeleg insistenţa D-tale... — Acum că v’am văzut la faţă, să mă credeţi Doamnă, că nici eu n’o înţeleg. * 6 pagini 2 lei P. Duminică 1 Mai 1938 ■—■■■■■■■■■■■— ■MBBaM—————s ABONA­MENTE REDACTIA si ADMINISTRATIA In TARA In STREINATATE — BUCURESTI — Redactor responsabil: M. FĂRCĂŞANU 1 Un os . ... • 608 Lei Un an • . « • • 1400 Lei Strada R. Poincaré 17 Taxa poştală plătită în numerar, conform aprobări Şase luni • • . 300 . Şase luni • . . 700 . TELEFOANE Dir. G-rale a Poştelor No. 137.282/926 Trei luni , . • . 150 „ Trei luni , . • . 350 „ Direcţia 3.79.69 - Redacţia ţi Adminis. I Institufiuni publice : ^articulare Lei 1000 anual Mii ne va alte imixtiuni în politica interna In primele zile ale lunei Mai se va întruni la Geneva Con­siliul Ligii Naţiunilor. Este a sută-una seziune. împrejurările internaţionale în cari se întruneşte Consiliul sunt mult mai favorabile de­cât cele anterioare. In primul rând o destindere s'a produs in raporturile celor două mari democraţii occiden­tale : Anglia,Franţa, şi Italia. Acordul anglo-italian şi apro­piatele discuţiuni franco-ita­­liene constituesc un cadru ex­trem de favorabil pentru o con­solidare a instituţiunii geneve­­ze. Intr'adevăr, lipsa Italiei şi în ultimul timp ostilitatea ei, constituiau — alături de pozi­ţia egală a Germaniei şi Japo­niei — un impediment serios pentru buna funcţionare a So­cietăţii Naţiunilor. Prin faptul însă că pe de o parte recunoaşterea imperiului italian va fi susţinută chiar în faţa forului genevez, iar pe de altă parte că în urma evenimen­telor recente atitudinea Italiei în politica externă pare să fie­­u edificată, nu ar fi exagerat să­ se întrevadă posibilitatea gă­sirii unui modus vivendi între Societatea Naţiunilor şi Italia poate chiar o revenire. Din punctul nostru de vede­re noua seziune a Cons­iului este privită cu încredere. Exis­tă însă desigur anumite even­tualităţi ce ar putea da naştere la grave neînţelegeri. Dacă de pildă, chestiunea minorităţilor din România va fi ridicată la Geneva, lucrul ar putea provoca protestul legitim al statului român. Nu numai pentru că statul ro­mân şi-a îndeplinit cu perfectă corectitudine obligaţiile sale decurgând din tratatele interna­ţionale dar şi pentru alte două motive, care sunt foarte puterni­ce şi actuale : 1. România nu pr­­mite imixtiuni în politica sa internă, aşa cum nicio suvera­nitate europeană nu admite şi 2. România a oferit minorităţi­lor intr'un moment când mişcă­rile de extremă dreapta bântute şi când în unele ţâri minori­tarii au suferit o adevărată capitis diminutio, garanţia drepturilor lor. Dacă însă trecându-se peste aceste considerente şi peste declaraţiunile formale ce s'au făcut în acest sens . d. Com­­nen, ministrul nostru de externe a declarat recent că România va da concursul său oricărei acţiuni servind pacea însă va evita să se amestece în afaceri­le interne ale oricărui alt stat după cum va protesta cu toată energia în contra acelora ce ar vroi să intervină în politica sa internă — se va încerca o dis­­cuţiune asupra acestei proble­me, consecinţele vor fi extrem de grele. România se va vedea silită să se despartă în acel moment de liniile trasate la Geneva şi de acţiunea comună, pe care atâta timp a urmat-o în cadrul Societăţii Naţiunilor. I Liber­tatea în artă­­. Preliminarii de M. FARCAŞANU Pierre Lasserre, cunoscut cri­tic francez de la începutul seco­lului nostru, începuse prin a da lovituri dialectice viguroase — şi desigur igienice — aspectelor extremiste ale libertăţii în artă. Romantismul fu în special o­­biectivul acestor atacuri. Lasserre consideră pe Jean Jacques Rousseau drept primul romantic, legând astfel originile democraţiei de acelea ale ro­mantismului şi înglobând am­bele concepte­ în aceeaşi cri­tină strânsă. Mai târziu însă loviturile con­tra­ revoluţiei se multiplicară şi ceea ce mai înainte era igienic deveni infecţios. Realismul lite­rar şi politic, pe linia începând de la Ronald şi mergând la Maur­­ras sau Lasserre, îndeplinise o funcţiune utilă. Alcătuise un ba­lans necesar pentru „stupidul secol XIX“ — aşa cum băiatul lui Alphonse Daudet vrea să spună însă e crezut numai de naivi — când ideile generate de secolul luminilor luaseră pro­porţii nepermise. După 1920 însă această stupi­ditate a secolului XIX apăru ca un fel de paradis faţă de stupi­ditatea ce se pregătea în era noastră. Ideile „conservatoris­mului revoluţionar“ reprezentat în mod strălucit de burghezul anti-burghez Sorel, începură să ia dimensiuni mult mai carica­turale decât acelea, pe care con­cepţiile libertare le îmbrăcaseră în actul romantic al comediei u­­mane. Contra-revoluţia aştep­tată ca agent al echilibrului se revelă în practică drept agent al dezechilibrului extrem. In­­tr’adevăr nu numai că autorita­tea luă atitudini mult mai se­vere decât anarhia, dar „liberta­tea“ fu ucisă iar „libertăţile“ se stinseră una după alta. Oamenii cari gândiau contra prin raport cu defunctul secol precedent fură la început încân­taţi de noua întorsătură a lu­crurilor dar cu cât jocul deve­nia mai strâns cu atât entuzias­­mul­ lor era otrăvit mai mult. Se ajunse la un punct în care ideologii contra­ revoluţiei înce­pură să deplângă infamanta tra­ducere în materie a conceptelor clocite de Joseph de Maistre. Când însăși libertatea de gân­dire și libertatea artei fură a­­tinse Pierre Lasserre nu mai putu răbda și glasul lui, mort acum, se ridică cu toată autori­tatea pentru apologia „liberalis­mului intelectual“. Toate liberalismele — spunea Lasserre — pot suferi rectificări, pot fi suspendate sau suprimate afară de liberalismul intelectual. Libertatea de a gândi şi de a creta este de altă natură decât libertatea politică. Ea este în conexiune directă cu esenţele umanului. Ea asigură adică func­ţionarea normală a omului în calitatea sa fundamentală de om. Cel puţin pentru coordonatele noastre occidentale noţiunea o­­mului este un produs al activi­tăţilor cardinale : gândirea-crea­­ţia. Fizionomia acestui concept se defineşte cu ajutorul ideii de personalitate, adică a ideii de independenţă specifică, de tot e­­xistent prin el însuş. Tradiţia organizatoare a civilizaţiei noas­tre este formată din gesturi de gândire, liberă. Dogmatisme au existat şi altă dată însă nu ele au conturat noţiunea de bază a fenomenului occidental. Din contră actul de negare, de trans­gresare a dogmei şi a strangulă­rii intelectuale a alcătuit tot­­dauna veriga în lanțul apusean. Atunci deci când chiar după baricadele convingerilor autori­tare se ridică voci pentru apă­rarea dreptului fundamental al omului occidental nu mai poate (Continuare în pag. II-a). **S A——■—■mau——— Conducere unică„ în problemele eco­­nomiei naţionale Prin creiarea departamentului economiei naţionale s’a făcut un pas hotărîtor înspre Comanda­mentul unic. In împrejurările excepţionale prin care trece economia mon­dială, nu lipsa de energie în lua­­rea unor măsuri prompte, ci ne­­stabilitatea şi contradicţia solu­ţiilor preconizate, pricinuesc răul cel mare. S’a văzut adesea cum, înainte chiar de aplicarea lor, măsuri socotite excelente erau compromise prin intervenţiuni stângace. Comandament unic Ideea unităţii de conducere a problemelor economice s-a impus în ultima vreme pe două căi: 1. Prin exemplul altor state şi 2. Prin natura specială a sistemu­lui românesc de administraţie publică. Asupra primului punct amin­tim că, indiferent de regimul po­­litic adoptat, cele mai multe sta­te, la apariţia crizei şi-au încre­dinţat grija soluţionării proble­melor economico-financiare unor persoane sau instituţii, cu cea mai largă putere de apreciere. In răsboiul acesta ca şi în cel propriu zis, prima condiţie a vic­toriei stă în comandamentul unic. Cât priveşte situaţia noastră proprie, cuvântul învechit dă nota caracteristică. Nu ne-am du­merit niciodată cum se face că bunurile statului sunt risipite la diferite ministere şi după ce cri­teriu ? Sarea, tutunul la finanţe, petrolul la comerţ, lemnele la agricultură ! Introducerea sistemului de ex­­ploatare în regie autonomă, con­cesii şi altfel de comercializări a avut, printre altele, efect, să depărteze şi mai mult controlul statului, micşorându-i din ce în ce veniturile. Reglementarea comerţului ex­terior în funcţie de necesităţile valutare a demonstrat urmările nenorocite ale pluricefalismului, grăbind aducerea soluţiei tranzi­torii de astăzi. O socotim tranzi­­torie întrucât actualul minister al economiei naţionale nu întrune­şte încă, toate serviciile cari în mod normal vor atârna de el. Deocamdată atât din actele oficiale cât şi din declaraţiile domnului Mitiţă Constantinescu, primul titular al Departamentu­lui, rezultă hotărîrea de a stă­pâni întreg comerţul exterior. Aceasta înseamnă acumularea unor atribuţii diferite privind pe­trolul, lemnele, vitele, cerealele, adică 90 la sută din tot exportul, atribuţii de competenţa ministe­­relor , finanţelor, domeniilor, co­municaţiilor, muncii şi sănătăţii — chiar apărării naţionale, — în mâinile noului organism de Stat. Această creştere în influenţă, urmărind net cretarea disponi­bilului pentru export şi o mai dreaptă valorificare a mărfii, de­sigur nu va diminua valoarea mi­nisterelor contingente, cărora ,­­rămâne destul, pe plan intern. Gend­ul Superior Economic Alt pas de bun augur este înfiin­ţarea organismului în care se pun multe speranţe: Consiliul economic de la Preşedinţie. Atribuţia principală a sa este: „fixarea unui plan general eco­o­nomic, înlăuntrul căruia să se ob­­ţină sporirea producţiei naţionale prin raţionalizare şi adaptare fis­cală şi tarifară, transporturi şi un program vremelnic pe trei sau patru ani în care să se prevadă realizările cele mai apropiate de impus, în conformitate cu pla­nul întocmit.“ Aşa precum rezultă din acea­stă frază rostită la inaugurare, misiunea noului institut de stat nu se reduce la simple avize con­sultative. Consiliul va stabili un plan şi un program pe mai mulţi ani care după ce va fi aprobat în Consiliul de miniştri va fi su­pus înaltei Sancţiuni şi decretat text cu putere de lege, obliga­torie ! Aşa fiind pare exclusă de acum încolo posibilitatea neînţelegeri­lor în ce priveşte drumul pe care va merge economia naţională. De aceia, ulterior s-a stabilit că pe lângă membrii iniţial nu­miţi, oameni cu experienţă, foşti demnitari, fac parte de drept şi toţi miniştrii departamentelor economico-sociale. In primele sale şedinţe consi­liul a luat în desbatere primele măsuri în vederea reactivării ex­portului, care a scăzut în ultimul timp cu peste 30 la sută, apre­ciind asupra modificării tarifului vamal şi încurajarea ramurilor de producţie prin procurare de unelte şi standardizare. In privin­ţa petrolului, principala noastră bogăţie la export, s-au întocmit situaţii de terenurile ce urmează a fi date în exploatare, de rezul­tatul concesiunilor acordate şi de veniturile generale ale statu­lui rezultând din redevenţe şi impozite miniere. Problema petrolului Aproape concomitent cu ulti­ma schimbare de guvern, dom­nul C. Argetoianu, fostul titular al ministerului de industrie şi comerţ, în declaraţiile sale fă­­cute presei, anunţa grava situa­ţie în care se află petrolul româ­nesc, pe urma unor exploatări neraţionale, care ne-au secătuit rezervele. Cu această ocazie d-sa dădea publicităţii instituirea unei comi­­siuni spre a examina problema în ce priveşte raţionalizarea ex­ploatării, explorarea rezervelor, precum şi planificarea pe 5 ani a producţiei generale. In aceiaşi ordine de idei interviewul se re­ferea la gazele ce însoţesc petro­­lul şi care ar putea fi utilizate in industrie. Comisiuni mixte Prima delegaţie economică a noului guvern ascultând refera­tul domnului Mitiţă Constanti­nescu, guvernatorul Băncii Na­ţionale, a aprobat instituirea de comisiuni mixte cuprinzând re­prezentanţi ai statului şi ai ramu­rilor de producţie, interesate la export, petrol, lemne, animale, care să studieze de urgenţă mă­surile de luat în ce priveşte încu­rajarea şi înlesnirea exportului. Am publicat la timp aceste ho­­tărîri, primite de opinia publică cu sentimentul încrederii. Așteptăm rezultatele.

Next