Viitorul, mai 1938 (Anul 30, nr. 9093-9117)
1938-05-01 / nr. 9093
* 1 De câteva zile bucureşteanul neprevenit este încântat de apariţia barioată a grupuri de tineri — — fete şi bieţi — cari aduc aroma provinciei în costum şi atitudine. Portul macedonean, amintind pe cel grec sau scofian, înfloriturile fetelor şi iilor din Banat, dusăturile armonioase ale Ardealului sau sobrietatea pânzelor oltenești actualizează în peisajul supra-urban al Capitalei, țara. Fiindcă „Tinerimea română" are scopul să producă această osmoză pasageră a provinciilor prin ceea ce au ele mai reprezentativ : școlarii . Imi amintesc figura inferioară a timpului petrecut ca licean în provincie. Provincia este un fel de insulă unde strigătele modului excesivurban ajung aerisite ca și cum ar fitrecut prin apele mării. Faptul intellectual are o importanță cardinală. El se desprinde în cadrul minusculaii bovarist al provinciei, ca singurul contabil. Iar durata are un alt ritmacolo. „Ce cotidiană e viața" — spuneaLaforgue. Era un strigăt de parizian I sau berlinez. Provincia însă nu trăește cotidian, în adolescentă. Are o respirație mai plină. Citește, visează. Liceenii provinciei erau plini de gânduri şi de aspirafii atunci când i-am cunoscut. Scoteau reviste la şapirograf, erau poeți, tragedieni, fineau jurnale şi făceau muzică. Sărăcia nu degenera în mizerie, iar politica ne lăsa indiferenți. Când mă gândesc la acele timpuri revăd imagina unei tinerimi române prinsă numai de atracţia pură a ideilor. O lume pentru care spiritul exista. Mai este tinerimea română de astăzi captivată de aceleași idealuri ? D. Nae Dumitrescu a rămas acelaş, entuziast, suflet curat, idealist. Dar tinerii ? Sunt refiniți încă de chemările gândirii, ale artei, ale spiritului ? Fiindcă aceasta era semnificaţia acelor proaspete elite răspândite în liniştitele provincii. Dacă ne-am uita în peisagiile totalitare am vedea interesul intelectual al tineretului căzând vertiginos. Mintea nouă este lăsată în embrion. Nimic din spaţiile vaste ale literaturii, artei, filosofiei nu mai atrage. Omul adolescent este dirijat minuțios, învăţând pe dinafară o lecţie imperialistă, îngâmfată şi exiguă. Spiritul se încovoaie şi se atrofiază. Sportul ia un loc exagerat alături de exercițiile răsboinice, cari nu pot ajuta inteligenţa. Astăzi însă când văd tinerimea română trecând pe străzile Bucureştiului, pe lângă peluzele Cişmigiului sau aleele Şoselei, un secret orgoliu mă încearcă. Imi spun că tinerii români ce vin astăzi spre metropolă au păstrat intacte visurile tinereţii noastre. Că nu au căzut în platitudinea ucigătoare a creerilor în uniformă. Că sufletele şi minfile lor au rămas curate de vântul sec al sectoarelor europene unde spiritul şi libertatea agonizează, pare ca fântâna lui Ovidiu : Fons erat ilimis, nitidis argenteus nndis Quem neque pastores neque pastae monte capelae Contigerant. CANDID SCOLII Tinerimea română HNWM!MMt * mii« sawn la Braşov s'a ţintit congresul Asociaţiei profesorilor secundari, la care S. S. Episcopul Colan, ministrul Educaţiei Naţionale, a ţinut o caldă cuvântare de orientare şi de îmbărbătare, frumos încadrată în idealurile profesionale ale slujitorilor şcoalei româneşti. Atât din cuvântarea conducătorului oficial al Ministerului Educaţiei Naţionale, cât şi din experienţa oamenilor de ordine, reese anumite învăţăminte cari vor trebui să fie normative şi comandamente ideale pentru profesorii noştri secundari, din a căror sarcină caile educaţia tinerimei româneşti. Se poate desprinde din aceste comandamente etice, naţionale şi educative, în primul rând datoria profesorilor de a face la cât mai sănătoasă îndrumare a elevilor spre ideile de ordine. Este destul de regretabil că în unele şcoli au putut pătrunde ideile anarhice şi subversive şi că la umbra respectabilă a şcolilor, s-au aciunat curentele subversive. O datorie a profesorilor este ca ei să stea de strajă pentru a nu pătrunde în sfânta încăpere a luminei intelectuale, obscurantismul misticelor şi „şcolile“ de destrămare a sufletelor româneşti. In şcoală, să domine spiritul de ordine, respectul de Tron şi de lege, — dragostea de ţară şi obişnuinţa datoriei împlinite. Carte şi carte multă ,• ordine şi ordine inteligentă ,* iubire de Tron şi de ţară, — iată ce trebue să trăiască în forme vizibile, ca maxime vitale ale şcoalei româneşti. Fără aceste comandamente, şcoala îşi pierde rosturile şi valoarea ei socială şi naţională. Şi aceste directive educative, ne duc la altă consideraţie şi anume la datoria profesorilor de a susţine cu toată căldura mişcarea străjerească, identificându-se în totul cu idealurile şi cu metodele ei. Cum foarte nemerit şi frumos a spus Episcopul Colan, ministrul Educaţiei Naţionale, străjeria trebue înţeleasă nu numai ca o foarte nemerită metodică a educaţiei fizice, dar şi ca o şcoală de formare a caracterelor, şi de disciplinare, în lumina spiritului liber, a sufletului tineresc Străjeria e chemată astfel, la o mare operă de regenerare naţională şi profesorii sunt cei dintâi, chemaţi a încorpora mişcarea aceasta profund educativă în ansamblul pedagogic al şcoalei, punând pentru triumful străjeriei, toată puterea lor de muncă şi toată competenţa lor profesională, în ceea ce priveşte metodica educativă. Profităm, astfel, de această mare adunare a profesorilor secundari la Braşov, pentru a le reaminti datoria ce au de-a deparazita şcoala românească de elementele ce au simpatizat sau susţinut mişcările anarhice şi mişcările susţinute de alte voinţe decât cele româneşti, precum ei au datoria de-a face din şcoală, nu numai un laborator de cunoştinţe, ci o mare uzină de caractere, în care dragostea de carte să meargă paralel cu respectul şi iubirea de Tron, de ţară şi de ordine, „In hoc signo vinces“. Numai sub acest semn, şcoala va învia şi va triumfa. Slujitorii şcoalei au astfel fericitul prilej ca în adunarea lor profesională de la Braşov, să facă aceste examene de conştiinţă, unite cu opera de selecţionare, de purificare, şi , dacă e nevoe, de deparazitare a tot ceea ce putea atinge curăţenia scumpei şcoale româneşti. ..... ....................................................... PARADOX - Domnule , nu înţeleg insistenţa D-tale... — Acum că v’am văzut la faţă, să mă credeţi Doamnă, că nici eu n’o înţeleg. * 6 pagini 2 lei P. Duminică 1 Mai 1938 ■—■■■■■■■■■■■— ■MBBaM—————s ABONAMENTE REDACTIA si ADMINISTRATIA In TARA In STREINATATE — BUCURESTI — Redactor responsabil: M. FĂRCĂŞANU 1 Un os . ... • 608 Lei Un an • . « • • 1400 Lei Strada R. Poincaré 17 Taxa poştală plătită în numerar, conform aprobări Şase luni • • . 300 . Şase luni • . . 700 . TELEFOANE Dir. G-rale a Poştelor No. 137.282/926 Trei luni , . • . 150 „ Trei luni , . • . 350 „ Direcţia 3.79.69 - Redacţia ţi Adminis. I Institufiuni publice : ^articulare Lei 1000 anual Mii ne va alte imixtiuni în politica interna In primele zile ale lunei Mai se va întruni la Geneva Consiliul Ligii Naţiunilor. Este a sută-una seziune. împrejurările internaţionale în cari se întruneşte Consiliul sunt mult mai favorabile decât cele anterioare. In primul rând o destindere s'a produs in raporturile celor două mari democraţii occidentale : Anglia,Franţa, şi Italia. Acordul anglo-italian şi apropiatele discuţiuni franco-italiene constituesc un cadru extrem de favorabil pentru o consolidare a instituţiunii geneveze. Intr'adevăr, lipsa Italiei şi în ultimul timp ostilitatea ei, constituiau — alături de poziţia egală a Germaniei şi Japoniei — un impediment serios pentru buna funcţionare a Societăţii Naţiunilor. Prin faptul însă că pe de o parte recunoaşterea imperiului italian va fi susţinută chiar în faţa forului genevez, iar pe de altă parte că în urma evenimentelor recente atitudinea Italiei în politica externă pare să fieu edificată, nu ar fi exagerat să se întrevadă posibilitatea găsirii unui modus vivendi între Societatea Naţiunilor şi Italia poate chiar o revenire. Din punctul nostru de vedere noua seziune a Consiului este privită cu încredere. Există însă desigur anumite eventualităţi ce ar putea da naştere la grave neînţelegeri. Dacă de pildă, chestiunea minorităţilor din România va fi ridicată la Geneva, lucrul ar putea provoca protestul legitim al statului român. Nu numai pentru că statul român şi-a îndeplinit cu perfectă corectitudine obligaţiile sale decurgând din tratatele internaţionale dar şi pentru alte două motive, care sunt foarte puternice şi actuale : 1. România nu prmite imixtiuni în politica sa internă, aşa cum nicio suveranitate europeană nu admite şi 2. România a oferit minorităţilor intr'un moment când mişcările de extremă dreapta bântute şi când în unele ţâri minoritarii au suferit o adevărată capitis diminutio, garanţia drepturilor lor. Dacă însă trecându-se peste aceste considerente şi peste declaraţiunile formale ce s'au făcut în acest sens . d. Comnen, ministrul nostru de externe a declarat recent că România va da concursul său oricărei acţiuni servind pacea însă va evita să se amestece în afacerile interne ale oricărui alt stat după cum va protesta cu toată energia în contra acelora ce ar vroi să intervină în politica sa internă — se va încerca o discuţiune asupra acestei probleme, consecinţele vor fi extrem de grele. România se va vedea silită să se despartă în acel moment de liniile trasate la Geneva şi de acţiunea comună, pe care atâta timp a urmat-o în cadrul Societăţii Naţiunilor. I Libertatea în artă. Preliminarii de M. FARCAŞANU Pierre Lasserre, cunoscut critic francez de la începutul secolului nostru, începuse prin a da lovituri dialectice viguroase — şi desigur igienice — aspectelor extremiste ale libertăţii în artă. Romantismul fu în special obiectivul acestor atacuri. Lasserre consideră pe Jean Jacques Rousseau drept primul romantic, legând astfel originile democraţiei de acelea ale romantismului şi înglobând ambele concepte în aceeaşi critină strânsă. Mai târziu însă loviturile contra revoluţiei se multiplicară şi ceea ce mai înainte era igienic deveni infecţios. Realismul literar şi politic, pe linia începând de la Ronald şi mergând la Maurras sau Lasserre, îndeplinise o funcţiune utilă. Alcătuise un balans necesar pentru „stupidul secol XIX“ — aşa cum băiatul lui Alphonse Daudet vrea să spună însă e crezut numai de naivi — când ideile generate de secolul luminilor luaseră proporţii nepermise. După 1920 însă această stupiditate a secolului XIX apăru ca un fel de paradis faţă de stupiditatea ce se pregătea în era noastră. Ideile „conservatorismului revoluţionar“ reprezentat în mod strălucit de burghezul anti-burghez Sorel, începură să ia dimensiuni mult mai caricaturale decât acelea, pe care concepţiile libertare le îmbrăcaseră în actul romantic al comediei umane. Contra-revoluţia aşteptată ca agent al echilibrului se revelă în practică drept agent al dezechilibrului extrem. Intr’adevăr nu numai că autoritatea luă atitudini mult mai severe decât anarhia, dar „libertatea“ fu ucisă iar „libertăţile“ se stinseră una după alta. Oamenii cari gândiau contra prin raport cu defunctul secol precedent fură la început încântaţi de noua întorsătură a lucrurilor dar cu cât jocul devenia mai strâns cu atât entuziasmul lor era otrăvit mai mult. Se ajunse la un punct în care ideologii contra revoluţiei începură să deplângă infamanta traducere în materie a conceptelor clocite de Joseph de Maistre. Când însăși libertatea de gândire și libertatea artei fură atinse Pierre Lasserre nu mai putu răbda și glasul lui, mort acum, se ridică cu toată autoritatea pentru apologia „liberalismului intelectual“. Toate liberalismele — spunea Lasserre — pot suferi rectificări, pot fi suspendate sau suprimate afară de liberalismul intelectual. Libertatea de a gândi şi de a creta este de altă natură decât libertatea politică. Ea este în conexiune directă cu esenţele umanului. Ea asigură adică funcţionarea normală a omului în calitatea sa fundamentală de om. Cel puţin pentru coordonatele noastre occidentale noţiunea omului este un produs al activităţilor cardinale : gândirea-creaţia. Fizionomia acestui concept se defineşte cu ajutorul ideii de personalitate, adică a ideii de independenţă specifică, de tot existent prin el însuş. Tradiţia organizatoare a civilizaţiei noastre este formată din gesturi de gândire, liberă. Dogmatisme au existat şi altă dată însă nu ele au conturat noţiunea de bază a fenomenului occidental. Din contră actul de negare, de transgresare a dogmei şi a strangulării intelectuale a alcătuit totdauna veriga în lanțul apusean. Atunci deci când chiar după baricadele convingerilor autoritare se ridică voci pentru apărarea dreptului fundamental al omului occidental nu mai poate (Continuare în pag. II-a). **S A——■—■mau——— Conducere unică„ în problemele economiei naţionale Prin creiarea departamentului economiei naţionale s’a făcut un pas hotărîtor înspre Comandamentul unic. In împrejurările excepţionale prin care trece economia mondială, nu lipsa de energie în luarea unor măsuri prompte, ci nestabilitatea şi contradicţia soluţiilor preconizate, pricinuesc răul cel mare. S’a văzut adesea cum, înainte chiar de aplicarea lor, măsuri socotite excelente erau compromise prin intervenţiuni stângace. Comandament unic Ideea unităţii de conducere a problemelor economice s-a impus în ultima vreme pe două căi: 1. Prin exemplul altor state şi 2. Prin natura specială a sistemului românesc de administraţie publică. Asupra primului punct amintim că, indiferent de regimul politic adoptat, cele mai multe state, la apariţia crizei şi-au încredinţat grija soluţionării problemelor economico-financiare unor persoane sau instituţii, cu cea mai largă putere de apreciere. In răsboiul acesta ca şi în cel propriu zis, prima condiţie a victoriei stă în comandamentul unic. Cât priveşte situaţia noastră proprie, cuvântul învechit dă nota caracteristică. Nu ne-am dumerit niciodată cum se face că bunurile statului sunt risipite la diferite ministere şi după ce criteriu ? Sarea, tutunul la finanţe, petrolul la comerţ, lemnele la agricultură ! Introducerea sistemului de exploatare în regie autonomă, concesii şi altfel de comercializări a avut, printre altele, efect, să depărteze şi mai mult controlul statului, micşorându-i din ce în ce veniturile. Reglementarea comerţului exterior în funcţie de necesităţile valutare a demonstrat urmările nenorocite ale pluricefalismului, grăbind aducerea soluţiei tranzitorii de astăzi. O socotim tranzitorie întrucât actualul minister al economiei naţionale nu întruneşte încă, toate serviciile cari în mod normal vor atârna de el. Deocamdată atât din actele oficiale cât şi din declaraţiile domnului Mitiţă Constantinescu, primul titular al Departamentului, rezultă hotărîrea de a stăpâni întreg comerţul exterior. Aceasta înseamnă acumularea unor atribuţii diferite privind petrolul, lemnele, vitele, cerealele, adică 90 la sută din tot exportul, atribuţii de competenţa ministerelor , finanţelor, domeniilor, comunicaţiilor, muncii şi sănătăţii — chiar apărării naţionale, — în mâinile noului organism de Stat. Această creştere în influenţă, urmărind net cretarea disponibilului pentru export şi o mai dreaptă valorificare a mărfii, desigur nu va diminua valoarea ministerelor contingente, cărora ,rămâne destul, pe plan intern. Gendul Superior Economic Alt pas de bun augur este înfiinţarea organismului în care se pun multe speranţe: Consiliul economic de la Preşedinţie. Atribuţia principală a sa este: „fixarea unui plan general ecoonomic, înlăuntrul căruia să se obţină sporirea producţiei naţionale prin raţionalizare şi adaptare fiscală şi tarifară, transporturi şi un program vremelnic pe trei sau patru ani în care să se prevadă realizările cele mai apropiate de impus, în conformitate cu planul întocmit.“ Aşa precum rezultă din această frază rostită la inaugurare, misiunea noului institut de stat nu se reduce la simple avize consultative. Consiliul va stabili un plan şi un program pe mai mulţi ani care după ce va fi aprobat în Consiliul de miniştri va fi supus înaltei Sancţiuni şi decretat text cu putere de lege, obligatorie ! Aşa fiind pare exclusă de acum încolo posibilitatea neînţelegerilor în ce priveşte drumul pe care va merge economia naţională. De aceia, ulterior s-a stabilit că pe lângă membrii iniţial numiţi, oameni cu experienţă, foşti demnitari, fac parte de drept şi toţi miniştrii departamentelor economico-sociale. In primele sale şedinţe consiliul a luat în desbatere primele măsuri în vederea reactivării exportului, care a scăzut în ultimul timp cu peste 30 la sută, apreciind asupra modificării tarifului vamal şi încurajarea ramurilor de producţie prin procurare de unelte şi standardizare. In privinţa petrolului, principala noastră bogăţie la export, s-au întocmit situaţii de terenurile ce urmează a fi date în exploatare, de rezultatul concesiunilor acordate şi de veniturile generale ale statului rezultând din redevenţe şi impozite miniere. Problema petrolului Aproape concomitent cu ultima schimbare de guvern, domnul C. Argetoianu, fostul titular al ministerului de industrie şi comerţ, în declaraţiile sale făcute presei, anunţa grava situaţie în care se află petrolul românesc, pe urma unor exploatări neraţionale, care ne-au secătuit rezervele. Cu această ocazie d-sa dădea publicităţii instituirea unei comisiuni spre a examina problema în ce priveşte raţionalizarea exploatării, explorarea rezervelor, precum şi planificarea pe 5 ani a producţiei generale. In aceiaşi ordine de idei interviewul se referea la gazele ce însoţesc petrolul şi care ar putea fi utilizate in industrie. Comisiuni mixte Prima delegaţie economică a noului guvern ascultând referatul domnului Mitiţă Constantinescu, guvernatorul Băncii Naţionale, a aprobat instituirea de comisiuni mixte cuprinzând reprezentanţi ai statului şi ai ramurilor de producţie, interesate la export, petrol, lemne, animale, care să studieze de urgenţă măsurile de luat în ce priveşte încurajarea şi înlesnirea exportului. Am publicat la timp aceste hotărîri, primite de opinia publică cu sentimentul încrederii. Așteptăm rezultatele.