Viitorul, iulie 1938 (Anul 30, nr. 9142-9168)

1938-07-22 / nr. 9160

i UN IDOL al naţiunei . In primul volum al „Povestei vieţei mele“, în care evocă anii copilăriei şi ai tinereţei, Majes­tatea Sa Regina Maria ne apare ca simbol al bunătăţii, al stator­niciei, dar mai ales al acelei vi­brări neîncetate pentru tot ceea ce este suferinţă şi pentru tot ceea ce această suferinţă comandă sufletului ca atitudine în vede­rea alinărei ei. Această sensibilitate a făcut din Ea o fiinţă adorată, căreia, poporul român peste care avea să domnească, i-a mărturisit, în toate împrejurările vieţei, o dra­goste admirativă, faţă de care recunoştinţa Ei a fost mereu vie ca să sporească acest sentiment de iubire obştească ce se îneacă astăzi în lacrimile vărsate de toată suflarea românească. Marea şi blânda Regină scrie următoarele rânduri, în care gă­sim desluşirea unui suflet gene­ros, setos de iubire pentru a­­proapele, mândru de puterea ce o avea de a face bine şi pregătit pentru marea luptă a vieţei, în care Ea avea să joace un rol is­toric, alături de Marele Rege Ferdinand, întregitorul Româ­niei : „întotdeauna faptul de a zice „adio“ unui loc sau unei fiinţe, a fost pentru mine un adevărat chin. Sunt din fire statornică şi mă leg adânc de ceea ce iubesc ; rădăcinile mele se întind de­parte şi smulgerea lor e o nemi­loasă durere. îmi place să mă duc de colo colo, dar să nu pă­răsesc nimic. „îmi pare rău să plec chiar din locuri pe care nu le iubesc cu a­­devărat; nu ştiu de ce, şi aceasta mă doare. E o durere a părăsi orice; aşi vrea să nu las nici­odată nimic în urma mea, şi to­tuşi în viaţa toată, nu facem ni­mic alt ! Orice adio cuprinde în­tr’însul ceva din sfâşierea mor­ţii. „Oricât de mare este nădejdea şi optimismul cu care privesc viaţa, nu mă pot împiedeca de a simţi că nu ne putem întoarce înapoi şi că nici o clipă nu poate fi trăită a doua oară. Timpul lunecă, te duce cu sine tot îna­inte şi ce a trecut, e trecut, ră­mâne numai amintirea , o amin­tire scumpă, nepreţuită, adesea înfrumuseţată prin depărtare, totuşi, numai amintirea, umbra sau lumina unui lucru care a fost­­ şi nu mai e. Nu e chip să opreşti în loc nici zilele, nici anotim­purile, nici anii, de asemeni, nici copilăria, tinereţea sau anii ma­turi. „Timpul e un mare duşman, care ne împinge înainte, atunci când am vrea să ne oprim, dar tot el e marele nostru prieten şi tămăduitor, când e vorba să bi­ruim necazul şi durerea. Am cu­noscut şi eu multe desrădăcinări, mai multe despărţiri şi părăsiri, şi toate au fost dureroase“. Această sensibilitate a făcut din Ea idolul naţiunei, şi i-a dat dreptul să fie totdeauna pre­zentă în sufletul poporului ro­mân şi în amintirea acestuia, a­­cum după ce s’a stins frumuse­ţea unei inimi curate şi care a cunoscut atâtea dureri, dar a în­vins atâtea obstacole, tocmai graţie acestei puteri de a se ri­dica peste sine, în clipele grele ce a avut de străbătut. Acest resort sufletesc împletit din voinţă, duioşie, statornicie şi hotărâre, fixează pe Marea Regină defunctă printre ctitorii ţării, în epopeea în care Ea n’a putut fi „desrădăcinată“ din cre­dinţa Ei în destinele neamului românesc. ANUL XXX No. 9160 4 pagini 2 lei ABONAMENTE REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA In JARA In STREINATATE — BUCUREŞTI — Un an ..... 600 Lei Un an ..... 1400 Lei Strada R. Poincaré 17 Şase luni ... 300 „ Şase luni . . . 700 „ TELEFOANE Trei luni .... 150 „ Trei luni .... 350 m Direcţia 3.79.69 - Redacţia şi Adminis. I ill­ l­ Institutiuni publice și particulare Lei 1000 anual Redactor responsabil: M. FĂRCĂŞANU P. Vineri 22 înscris Trib. Ilfov Registrul publicaţiilor periodice sub Nr. 98/938 Taxa poştală plătită în numerar, conform aprobă­ Dir. G-rale a Poştelor Nr. 137.282/926 Durerea morţii Aceleia care a fost Majestatea Sa Regina Maria a stors la­crimile întregului popor românesc care, în clipa aceasta a despărţirei vecinie© îi aduce, prin jalea lui, omagiul cel din urmă al unei recunoştinţe fără margini. Spiritul ei ocrotitor pluteşte încă peste mulţimile cernite, pe care săvâr­şirea din viaţă a Ei le-a doborât de durere. Ţara îndoliată nu-şi găseşte alinare decât în amintirea care leagă fiinţa Marei Regine de realitatea trecutului apropiat în care Ea a dat­­ amplul voin­ţei, al abnegaţiunei, al eroismului şi al bunătăţii. Plânsul a cuprins toată ţara. De pretutindeni vin oamenii să-şi ia ultimul rămas bun de la Acela care rămâne, comoară a virtuţilor şi simbol al nobleţei. La Sinaia se desfăşoară pelerinajul marei dureri a poporului român. In toate colţurile ţârii se aud suspine şi se ridică glasuri de rugă pentru odihna vecinică a Augustei defuncte. Ţara alături de Regele ei, aşterne la sicriul Reginei mame tot prinosul iubirei şi al devotamentului, înconjurată de florile Ei preferate. Regina Maria doarme somnul de veci. I­i ! SINAIA. — De două zile, Si­naia îşi plânge pe cea mai iu­bită dintre Suverane. Zăbranice flutură pretutin­deni, până în inima codrului de brad. Frumoasa reşedinţă de la poa­lele Caraimanului ia parte la marea durere a ţării şi a Fa­miliei Regale. Din oră în oră, toate trenurile revarsă mii de vizitatori, din toate localităţile înşirate pe Va­lea Prahovei, cari vin la Sinaia să-şi ia un ultim rămas bun de la Acela care a fost Regina Maria. începând de la ora 2 după a­­miază, toate drumurile ce duc la Castel sunt pline de o mul­ţime tristă. De la corpul de gar­dă al Palatului, unde apele zvelte şi sgomotoase ale Peli­­şorului se revarsă în cascade Se trece de frumoasele terase, şi iată mulţimea în curtea inte­rioară a Castelului. Intrarea din dreapta este toa­tă drapată în stofă de culoare violetă, după ultima dorinţă a defunctei Suverane. Treptele ei conduc în hollul central al Cas­telului, unde, într'o atmosferă de un fast maestuos, îşi doar­me somnul de nemurire una din Majestăţile lumii, atât de armonios realizată în figura a­­cestei mari Regine. Hollul este luminat printr'un tavan de sticlă, împodobit cu frumoase vitralii. Pereţii lui sunt îmbrăcaţi în lemn scump de nuc sculptat, iar pervazurile şi tocu­rile uşilor sunt de marmoră ita­lienească cioplită. Din distanţă în distanţă sunt 14 tablouri din mozaic în lemn, reprezentând vechile castele ale familiei de spumoase, lumea este îndrepta­­t­­ă, graţie unui perfect serviciu­­Hohenzollern. Pe pereţi sunt în­de ordine, pe aleile Peleşului, atinse numeroase gobelinuri, de Regina pe catafalc­iile de mari tristeţi a Castelului Peleş Plâng femeile, plâng şi bărbaţii, plâng tinerii, plâng şi bătrânii o valoare artistică nepreţuită. Hollul central este înconjurat de o serie de coridoare, adevă­rate săli de muzeu. Aici sunt plăci de marmoră de Carrara, sculptate la Florenţa, basso­­reliefuri de Donatello şi Luca della Robia, tablouri de Rubens, Rembrandt, Hennessen şi Nico­las Poussin. In mijlocul acestui hoit se înalţă catafalcul, tapisat în rips de culoare roşie-rubinie. Cata­falcul este aşezat pe un enorm covor de culoare violetă. Deasupra lui, sicriul alb, în care se odihneşte trupul Regi­nei, învăluit pe trei sferturi în drapelul ţării, purtând pe el stema Familiei noastre Regale, Regina poartă o rochie de mătasă albă, având la gât un splendid jabo de dantelă de Bruxelles. La cele patru colţuri ale ca­tafalcului, stau de gardă, ne­clintiţi, cu sabia trasă patru o­­fiţeri din regimentul 4 Roşiori „Regina Maria". De jur împrejurul catafalcu­lui, o profunzim­e de flori şi jerbe, cele mai multe de culoa­re roşie, astfel după cum a dorit marea dispărută. Publicul defilează prin faţa catafalcului într-o pioasă recu­legere. Plâng femeile, plâng şi bărbaţii, plâng tinerii şi plâng şi bătrânii. Această defilare va dura până astă seară, când acce­sul publicului în Castel va fi oprit, deoarece joi dimineaţă la ora 8 defuncta Suverană va pă­răsi pentru totdeauna Sinaia şi frumoşii săi munţi, pe cari i-a iubit şi i-a cântat atât. Școlii Regi­a este că Regina Maria venise în fără cu­m tradifiile educafiunii britanice și mai ales cu obișnuința Curfii regești de dincolo de Manche. De aceea Regi­na Maria a reprezentat în cel mai înalt grad rolul de conducătoare a societății noastre. Tradifia victo­riană vrea ca suveranul să fie şi şe­ful societății — lucru pe care ma­rea noastră Suverană l-a realizat la noi. Regina Maria a fost permanent inspiratoarea societății noastre, atât în operele de binefacere cât şi în stilul de via­ță. Gustul ei sigur, care s'a ridicat la o sobrietate şi puritate de linii incomparabile a marcat o epocă de eleganță și de­finită în istoria societății românești. Era în cazul Reginei Maria o mixtură fecundă între reticența bri­tanică și spiritul artistic, imaginația și căldura viziunilor ei, cari aveau ceva latin în structura lor. Din acea­stă împreunare bogată în consecințe a rezultat estetismul ei atât de di­ferenţiat prin raport la generalitate. In îmbrăcăminte, în atitudine, în felul de viață Regina a fost estetă în cel mai bun sens al cuvântului. A exteriorizat adică distincţiunea şi nobleţea sa interioară în formele exterioare ale vieţii. Sensibilitatea sa feminină era balansată în acea­stă direcție de ceea ce există mas­culin în orice suveranitate. In felul acesta eleganța Reginei a păstrat totdeauna ceva regesc, adică sobru şi altfel iar sensibilitatea a fost echilibrată de înălțimea gustului. Societatea noastră s’a întrebat tot­­dauna : cum se îmbracă* Regina sau­­ gest a făcut Regina ? Era un în­dreptar sigur de bun gust și ele­ganță iar ceeace aveam noi mai inteligent și mai rafinat a înțeles (Continuare fit pag. II-a). O dorinţă împlinită VALURI DE FLORI pe sicriul Reginei Ultima dorinţă a Majestăţii Sale Regina Maria a fost ca la moarte să i se aducă flori roşii. Ca urmare catafalcul şi si­criul în care se odihnesc rămă­şiţele pământeşti ale Glorioasei Regine au fost acoperite de va­luri de flori roşii. S-au remarcat mai ales ma­rile jerbe de gladiole şi garoa­fe roşii depuse de fiecare din membrii guvernului. Astfel ultima dorinţă a Ma­iestăţii Sale Regina Maria a fost cu­riozitate şi veneraţie împlinită. LITERA­TURA REGINEI MARIA de GR. TAUŞAN In clipele când sufletele ro­mâneşti sunt stăpânite de du­rerea despărţirilor definitive prin moartea marei Regine Ma­ria, suntem atraşi spre unul din aspectele cele mai strălucite ale strălucitei ei personalităţi: aspectul scriitoarei şi fiinţei în­drăgostite de frumuseţea pură a naturei şi a artei. Literatura M. S. Reginei Ma­ria, va rămâne, nu sprijinită nu­mai pe marele respect cuvenit Aceleia, căreia neamul nostru îi datorează într'o atât de largă măsură, înfăptuirea visului său milenar, dar susţinută de­ o ad­miraţie cuvenită celor miruiţi de Dumnezeu cu darul expresi­­vităţei literare. Sufletul sensibil al Marei Re­gine, — îndrăgostit de peisajul naturei, de delicateţa florilor, ori de mireasma sfântă a relic­velor religioase vechi — ştia să redea în scris, cu puteri de ex­presivitate şi de pitoresc rare, ceace Ea simţea. Literatura Re­ginei Maria rămâne astfel în cadrul scrisului românesc, ad­mirat dincolo de contingenţele timpului. Dar ceace face miracolul scrisului Marei Regine — încă un miracol adaos la seria calită­ţilor extraordinare ale Ei — este putinţa de-a înţelege viaţa, în toate diatele şi espe­ctele ei, ca şi cum autoarea ar fi trăit în lumea celor mici, şi-ar fi cunos­cut concretul vieţilor mărunte. Printr-o intuiţie, însă, caracte­ristică naturilor excepţionale, Regina Maria a descris tocmai aceste vieţi cari trăesc dincolo de luminile şi splendorile Tro­nului, cum ne-o dovedeşte ro­manul „Măşti", cu personagii atât de bine scoase din înfri­gurata viaţă a celor mărunţi. Dar în afară de acest dar de intuiţie a realităţilor vieţei, li­teratura Reginei Maria, va trăi dincolo de pământeasca şi glo­rioasa Ei viaţă, prin sincerita­tea, cu care s-a descris pe Ea, şi lumea în care a trăit. Din a­­cest punct de vedere autobio­grafia ce-a scris-o cu atâta cla­ritate, frumuseţe de evocare şi iubire de autentic, va rămâne ca­ un monument literar impu­nător prin amănuntele descrise, dar şi prin analisa umană şi sinceră ce-o face. Ea s'a ferit în paginile acestea de tonul retoric, şi de atitudinea oare­cum artificială a privirilor ce voesc să fie discrete, până la făţărnicie, şi de aceia nu s'a sfiit de-a ne reda durerea des­părţirilor de ai Săi, sentimen­tul de profundă tristeţe, resim­ţit în clipele când sosea într'o ţară necunoscută, şi fără nici una din strălucirile civilisaţiei din ţările de unde Ea venise, aproape copil. Nu se teme, deci, de-a se descrie, în firea Ei lăuntrică, aşa cum simţea, în primele momente ale venirei în ţară. Dar paginele se adună, pen­­tru­ ca cu încetul să urmărim aproape zi cu zi, cum sentimen­tele Ei faţă de ţară se transfor­mă şi cum vizitarea Mănăstiri­lor, satelor noastre modeste. Bi­sericuţele ascunse pe sub dea­luri ii cuprind inima şi o fac să se ataşeze de un pământ şi de un neam care nu era al Ei. Asistăm astfel la o sinceră descriere a unei evoluţii senti­mentale pe care nu ezită de-a o descrie cu toată sinceritatea şi fără nici un gând de ascun­dere. Paginile cărţii cari conţin au­tobiografia Sa se perindă unele după altele pentru ca cele dela sfârşit să se termine intr'un imn de glorie pentru ţara care acum e pentru Ea cel mai scump lucru şi cel mai covârşi­tor de important pentru întrea­ga ei viaţă. Literatura Reginei Maria este astfel o icoană fidelă a sufle­tului Ei mare in care se răs­frângeau toate marile nâzuinţi, idealuri, dureri şi bucurii ome­neşti. Memoria Reginei Maria va rămâne în Pantheonul Literilor Româneşti, după cum rolul Ei ca tovarăşe a Regelui Biruitor va străluci deapururi în istoria întregirii noastre naţionale.

Next