Viitorul, iulie 1938 (Anul 30, nr. 9142-9168)
1938-07-22 / nr. 9160
i UN IDOL al naţiunei . In primul volum al „Povestei vieţei mele“, în care evocă anii copilăriei şi ai tinereţei, Majestatea Sa Regina Maria ne apare ca simbol al bunătăţii, al statorniciei, dar mai ales al acelei vibrări neîncetate pentru tot ceea ce este suferinţă şi pentru tot ceea ce această suferinţă comandă sufletului ca atitudine în vederea alinărei ei. Această sensibilitate a făcut din Ea o fiinţă adorată, căreia, poporul român peste care avea să domnească, i-a mărturisit, în toate împrejurările vieţei, o dragoste admirativă, faţă de care recunoştinţa Ei a fost mereu vie ca să sporească acest sentiment de iubire obştească ce se îneacă astăzi în lacrimile vărsate de toată suflarea românească. Marea şi blânda Regină scrie următoarele rânduri, în care găsim desluşirea unui suflet generos, setos de iubire pentru aproapele, mândru de puterea ce o avea de a face bine şi pregătit pentru marea luptă a vieţei, în care Ea avea să joace un rol istoric, alături de Marele Rege Ferdinand, întregitorul României : „întotdeauna faptul de a zice „adio“ unui loc sau unei fiinţe, a fost pentru mine un adevărat chin. Sunt din fire statornică şi mă leg adânc de ceea ce iubesc ; rădăcinile mele se întind departe şi smulgerea lor e o nemiloasă durere. îmi place să mă duc de colo colo, dar să nu părăsesc nimic. „îmi pare rău să plec chiar din locuri pe care nu le iubesc cu adevărat; nu ştiu de ce, şi aceasta mă doare. E o durere a părăsi orice; aşi vrea să nu las niciodată nimic în urma mea, şi totuşi în viaţa toată, nu facem nimic alt ! Orice adio cuprinde într’însul ceva din sfâşierea morţii. „Oricât de mare este nădejdea şi optimismul cu care privesc viaţa, nu mă pot împiedeca de a simţi că nu ne putem întoarce înapoi şi că nici o clipă nu poate fi trăită a doua oară. Timpul lunecă, te duce cu sine tot înainte şi ce a trecut, e trecut, rămâne numai amintirea , o amintire scumpă, nepreţuită, adesea înfrumuseţată prin depărtare, totuşi, numai amintirea, umbra sau lumina unui lucru care a fost şi nu mai e. Nu e chip să opreşti în loc nici zilele, nici anotimpurile, nici anii, de asemeni, nici copilăria, tinereţea sau anii maturi. „Timpul e un mare duşman, care ne împinge înainte, atunci când am vrea să ne oprim, dar tot el e marele nostru prieten şi tămăduitor, când e vorba să biruim necazul şi durerea. Am cunoscut şi eu multe desrădăcinări, mai multe despărţiri şi părăsiri, şi toate au fost dureroase“. Această sensibilitate a făcut din Ea idolul naţiunei, şi i-a dat dreptul să fie totdeauna prezentă în sufletul poporului român şi în amintirea acestuia, acum după ce s’a stins frumuseţea unei inimi curate şi care a cunoscut atâtea dureri, dar a învins atâtea obstacole, tocmai graţie acestei puteri de a se ridica peste sine, în clipele grele ce a avut de străbătut. Acest resort sufletesc împletit din voinţă, duioşie, statornicie şi hotărâre, fixează pe Marea Regină defunctă printre ctitorii ţării, în epopeea în care Ea n’a putut fi „desrădăcinată“ din credinţa Ei în destinele neamului românesc. ANUL XXX No. 9160 4 pagini 2 lei ABONAMENTE REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA In JARA In STREINATATE — BUCUREŞTI — Un an ..... 600 Lei Un an ..... 1400 Lei Strada R. Poincaré 17 Şase luni ... 300 „ Şase luni . . . 700 „ TELEFOANE Trei luni .... 150 „ Trei luni .... 350 m Direcţia 3.79.69 - Redacţia şi Adminis. I ill l Institutiuni publice și particulare Lei 1000 anual Redactor responsabil: M. FĂRCĂŞANU P. Vineri 22 înscris Trib. Ilfov Registrul publicaţiilor periodice sub Nr. 98/938 Taxa poştală plătită în numerar, conform aprobă Dir. G-rale a Poştelor Nr. 137.282/926 Durerea morţii Aceleia care a fost Majestatea Sa Regina Maria a stors lacrimile întregului popor românesc care, în clipa aceasta a despărţirei vecinie© îi aduce, prin jalea lui, omagiul cel din urmă al unei recunoştinţe fără margini. Spiritul ei ocrotitor pluteşte încă peste mulţimile cernite, pe care săvârşirea din viaţă a Ei le-a doborât de durere. Ţara îndoliată nu-şi găseşte alinare decât în amintirea care leagă fiinţa Marei Regine de realitatea trecutului apropiat în care Ea a dat amplul voinţei, al abnegaţiunei, al eroismului şi al bunătăţii. Plânsul a cuprins toată ţara. De pretutindeni vin oamenii să-şi ia ultimul rămas bun de la Acela care rămâne, comoară a virtuţilor şi simbol al nobleţei. La Sinaia se desfăşoară pelerinajul marei dureri a poporului român. In toate colţurile ţârii se aud suspine şi se ridică glasuri de rugă pentru odihna vecinică a Augustei defuncte. Ţara alături de Regele ei, aşterne la sicriul Reginei mame tot prinosul iubirei şi al devotamentului, înconjurată de florile Ei preferate. Regina Maria doarme somnul de veci. Ii ! SINAIA. — De două zile, Sinaia îşi plânge pe cea mai iubită dintre Suverane. Zăbranice flutură pretutindeni, până în inima codrului de brad. Frumoasa reşedinţă de la poalele Caraimanului ia parte la marea durere a ţării şi a Familiei Regale. Din oră în oră, toate trenurile revarsă mii de vizitatori, din toate localităţile înşirate pe Valea Prahovei, cari vin la Sinaia să-şi ia un ultim rămas bun de la Acela care a fost Regina Maria. începând de la ora 2 după amiază, toate drumurile ce duc la Castel sunt pline de o mulţime tristă. De la corpul de gardă al Palatului, unde apele zvelte şi sgomotoase ale Pelişorului se revarsă în cascade Se trece de frumoasele terase, şi iată mulţimea în curtea interioară a Castelului. Intrarea din dreapta este toată drapată în stofă de culoare violetă, după ultima dorinţă a defunctei Suverane. Treptele ei conduc în hollul central al Castelului, unde, într'o atmosferă de un fast maestuos, îşi doarme somnul de nemurire una din Majestăţile lumii, atât de armonios realizată în figura acestei mari Regine. Hollul este luminat printr'un tavan de sticlă, împodobit cu frumoase vitralii. Pereţii lui sunt îmbrăcaţi în lemn scump de nuc sculptat, iar pervazurile şi tocurile uşilor sunt de marmoră italienească cioplită. Din distanţă în distanţă sunt 14 tablouri din mozaic în lemn, reprezentând vechile castele ale familiei de spumoase, lumea este îndreptată, graţie unui perfect serviciuHohenzollern. Pe pereţi sunt înde ordine, pe aleile Peleşului, atinse numeroase gobelinuri, de Regina pe catafalciile de mari tristeţi a Castelului Peleş Plâng femeile, plâng şi bărbaţii, plâng tinerii, plâng şi bătrânii o valoare artistică nepreţuită. Hollul central este înconjurat de o serie de coridoare, adevărate săli de muzeu. Aici sunt plăci de marmoră de Carrara, sculptate la Florenţa, bassoreliefuri de Donatello şi Luca della Robia, tablouri de Rubens, Rembrandt, Hennessen şi Nicolas Poussin. In mijlocul acestui hoit se înalţă catafalcul, tapisat în rips de culoare roşie-rubinie. Catafalcul este aşezat pe un enorm covor de culoare violetă. Deasupra lui, sicriul alb, în care se odihneşte trupul Reginei, învăluit pe trei sferturi în drapelul ţării, purtând pe el stema Familiei noastre Regale, Regina poartă o rochie de mătasă albă, având la gât un splendid jabo de dantelă de Bruxelles. La cele patru colţuri ale catafalcului, stau de gardă, neclintiţi, cu sabia trasă patru ofiţeri din regimentul 4 Roşiori „Regina Maria". De jur împrejurul catafalcului, o profunzime de flori şi jerbe, cele mai multe de culoare roşie, astfel după cum a dorit marea dispărută. Publicul defilează prin faţa catafalcului într-o pioasă reculegere. Plâng femeile, plâng şi bărbaţii, plâng tinerii şi plâng şi bătrânii. Această defilare va dura până astă seară, când accesul publicului în Castel va fi oprit, deoarece joi dimineaţă la ora 8 defuncta Suverană va părăsi pentru totdeauna Sinaia şi frumoşii săi munţi, pe cari i-a iubit şi i-a cântat atât. Școlii Regia este că Regina Maria venise în fără cum tradifiile educafiunii britanice și mai ales cu obișnuința Curfii regești de dincolo de Manche. De aceea Regina Maria a reprezentat în cel mai înalt grad rolul de conducătoare a societății noastre. Tradifia victoriană vrea ca suveranul să fie şi şeful societății — lucru pe care marea noastră Suverană l-a realizat la noi. Regina Maria a fost permanent inspiratoarea societății noastre, atât în operele de binefacere cât şi în stilul de viață. Gustul ei sigur, care s'a ridicat la o sobrietate şi puritate de linii incomparabile a marcat o epocă de eleganță și definită în istoria societății românești. Era în cazul Reginei Maria o mixtură fecundă între reticența britanică și spiritul artistic, imaginația și căldura viziunilor ei, cari aveau ceva latin în structura lor. Din această împreunare bogată în consecințe a rezultat estetismul ei atât de diferenţiat prin raport la generalitate. In îmbrăcăminte, în atitudine, în felul de viață Regina a fost estetă în cel mai bun sens al cuvântului. A exteriorizat adică distincţiunea şi nobleţea sa interioară în formele exterioare ale vieţii. Sensibilitatea sa feminină era balansată în această direcție de ceea ce există masculin în orice suveranitate. In felul acesta eleganța Reginei a păstrat totdeauna ceva regesc, adică sobru şi altfel iar sensibilitatea a fost echilibrată de înălțimea gustului. Societatea noastră s’a întrebat totdauna : cum se îmbracă* Regina sau gest a făcut Regina ? Era un îndreptar sigur de bun gust și eleganță iar ceeace aveam noi mai inteligent și mai rafinat a înțeles (Continuare fit pag. II-a). O dorinţă împlinită VALURI DE FLORI pe sicriul Reginei Ultima dorinţă a Majestăţii Sale Regina Maria a fost ca la moarte să i se aducă flori roşii. Ca urmare catafalcul şi sicriul în care se odihnesc rămăşiţele pământeşti ale Glorioasei Regine au fost acoperite de valuri de flori roşii. S-au remarcat mai ales marile jerbe de gladiole şi garoafe roşii depuse de fiecare din membrii guvernului. Astfel ultima dorinţă a Maiestăţii Sale Regina Maria a fost curiozitate şi veneraţie împlinită. LITERATURA REGINEI MARIA de GR. TAUŞAN In clipele când sufletele româneşti sunt stăpânite de durerea despărţirilor definitive prin moartea marei Regine Maria, suntem atraşi spre unul din aspectele cele mai strălucite ale strălucitei ei personalităţi: aspectul scriitoarei şi fiinţei îndrăgostite de frumuseţea pură a naturei şi a artei. Literatura M. S. Reginei Maria, va rămâne, nu sprijinită numai pe marele respect cuvenit Aceleia, căreia neamul nostru îi datorează într'o atât de largă măsură, înfăptuirea visului său milenar, dar susţinută de o admiraţie cuvenită celor miruiţi de Dumnezeu cu darul expresivităţei literare. Sufletul sensibil al Marei Regine, — îndrăgostit de peisajul naturei, de delicateţa florilor, ori de mireasma sfântă a relicvelor religioase vechi — ştia să redea în scris, cu puteri de expresivitate şi de pitoresc rare, ceace Ea simţea. Literatura Reginei Maria rămâne astfel în cadrul scrisului românesc, admirat dincolo de contingenţele timpului. Dar ceace face miracolul scrisului Marei Regine — încă un miracol adaos la seria calităţilor extraordinare ale Ei — este putinţa de-a înţelege viaţa, în toate diatele şi espectele ei, ca şi cum autoarea ar fi trăit în lumea celor mici, şi-ar fi cunoscut concretul vieţilor mărunte. Printr-o intuiţie, însă, caracteristică naturilor excepţionale, Regina Maria a descris tocmai aceste vieţi cari trăesc dincolo de luminile şi splendorile Tronului, cum ne-o dovedeşte romanul „Măşti", cu personagii atât de bine scoase din înfrigurata viaţă a celor mărunţi. Dar în afară de acest dar de intuiţie a realităţilor vieţei, literatura Reginei Maria, va trăi dincolo de pământeasca şi glorioasa Ei viaţă, prin sinceritatea, cu care s-a descris pe Ea, şi lumea în care a trăit. Din acest punct de vedere autobiografia ce-a scris-o cu atâta claritate, frumuseţe de evocare şi iubire de autentic, va rămâne ca un monument literar impunător prin amănuntele descrise, dar şi prin analisa umană şi sinceră ce-o face. Ea s'a ferit în paginile acestea de tonul retoric, şi de atitudinea oarecum artificială a privirilor ce voesc să fie discrete, până la făţărnicie, şi de aceia nu s'a sfiit de-a ne reda durerea despărţirilor de ai Săi, sentimentul de profundă tristeţe, resimţit în clipele când sosea într'o ţară necunoscută, şi fără nici una din strălucirile civilisaţiei din ţările de unde Ea venise, aproape copil. Nu se teme, deci, de-a se descrie, în firea Ei lăuntrică, aşa cum simţea, în primele momente ale venirei în ţară. Dar paginele se adună, pentru ca cu încetul să urmărim aproape zi cu zi, cum sentimentele Ei faţă de ţară se transformă şi cum vizitarea Mănăstirilor, satelor noastre modeste. Bisericuţele ascunse pe sub dealuri ii cuprind inima şi o fac să se ataşeze de un pământ şi de un neam care nu era al Ei. Asistăm astfel la o sinceră descriere a unei evoluţii sentimentale pe care nu ezită de-a o descrie cu toată sinceritatea şi fără nici un gând de ascundere. Paginile cărţii cari conţin autobiografia Sa se perindă unele după altele pentru ca cele dela sfârşit să se termine intr'un imn de glorie pentru ţara care acum e pentru Ea cel mai scump lucru şi cel mai covârşitor de important pentru întreaga ei viaţă. Literatura Reginei Maria este astfel o icoană fidelă a sufletului Ei mare in care se răsfrângeau toate marile nâzuinţi, idealuri, dureri şi bucurii omeneşti. Memoria Reginei Maria va rămâne în Pantheonul Literilor Româneşti, după cum rolul Ei ca tovarăşe a Regelui Biruitor va străluci deapururi în istoria întregirii noastre naţionale.