Viitorul, octombrie 1938 (Anul 30, nr. 9221-9247)

1938-10-01 / nr. 9221

ANUL XXX No. 9221 4 pagini 2 lei P. Sâmbătă 1 Octombrie 1938 Redactor responsabil: M. FĂRCAŞANU ABONAMENTE REDACTIA sl ADMINISTRATIA In TARA tn STREI­NATATE — BUCUREŞTI — Du an . . • • . 600 Lei Un os « 4 • • • 1400 UI Strada R. Poincaré IZ Şase luni • « • 300 . Şase luni est 700 m TELEFOANE | Trei luni .... 150 M | Trei luni «te. 850 • 6trec(1* 8.79.6* — Redacție al AnimlnU f Institufîunl publice șl particulare Lei 1000 anual înscris Trib. Ilfov Registrul publicațiilor periodice sub Nr. 98/938 Taxa poștală plătită In numerar, conform apro­bării Dir. O­rale a Poştelor Nr. 137.282/924 I­ N­OT . Pentru clasicism Deşi in aceste zile de înfrigurare, este aproape inactuală o problemă a educaţiei integrale, menite a reda spiritului climatul odihnitor ce-i con­vine, credem totuşi că sunt drepturi intelectuale ce nu se prescriu şi nu se anulează. Pe temeiul acestor credințe, stă­ruim aci — cum am făcut-o şi altă­dată — asupra frumoasei lupte ce-o duce profesorul de limba şi litera­tura latină de la Facultatea de litere din Bucureşti, d. N. Herăscu, pa­sionat de literaturile ce le cunoaşte ca specialist, le difuzează ca emi­nent om de carte, şi le propagă învestmântate în haina lucitoare a literatului. Şi din această campanie de resta­­tornicire cu drepturi mari, a clasi­cismului în educaţia modernă, reţi­nem cartea de îndemn, şi de înva­ură, care sub titlul ,,Pentru clasi­cism" strânge câte­va studii răsleţe, în aparenţă, dar coherente în fond prin tema unică ce le leagă, şi a­­nume : importanţa pentru cultura intelectuală a unei societăţi, cunoa­şterea cât mai aprofundată a origi­nalelor şi superioarelor civilisafii greco-latine, cu limba şi cu monu­mentele lor literare. Şi pentru a lumina printr’un e­­xemplu — un exemplu care el în­suşi este excepţional fiind vorba de formaţia intelectuală a unui geniu — ne relatează, ceea ce s'a ştiut mai puţin, sau s'a uitat mai repede şi anume că Goethe, şi-a găsit elanul marei lui inspiraţii, tonalitatea olim­piană a scrisului său, şi înalta con­cepţie despre destinele omului, în cultura veche. După zece ani de nelucrare, după ce scrise la 24 de ani Werther şi Goetz von Berlichin­­gen, a trebuit să vină la Roma, spre a regăsi în fons vitae al ceta­tei­ eterne, făgaşul marilor lui reali­­zări artistice de mai târziu. Aci el se apropie de marile modele ale an­tichităţii într'un cadru ce le evoca frecvent. D. N. Herăscu, ne dă exemplul lui Goethe pentru a demonstra cum un spirit superior şi-a găsit măsura şi îndemnul, inspiraţia şi ,,şcoala" în atmosfera clasică. Exem­plul s'ar putea înmulţi. Dar noi so­cotim că, chiar descinzând în sfera modestă a celor ce nu-i chiamă Goethe, cultura minunată, echili­brată şi întemeiată pe un simţ de armonie şi de măsură, este una din cele mai bune şcoale ale formărei gustului adevărat în artă. Desechi­­librările şi excentricităţile, spargerea cu capul ce ceea ce e normă şi lege, şi măsură şi decenţă, sunt as­pecte ale unor lipsuri în cultura te­meinică ce-o dă clasicismul. Spre el, este o lozincă şi-o mân­tuire. PETRONIUS In ultimul ceas CONFERINŢA hotărîtoare Mijlocul acestei săptămâni marchează o destin­dere sensibilă in încordarea de până acum. De pe marginea prăpastiei unde o situase febri­lele pregătiri de război, lumea se reculege în spe­ranţa că de data aceasta pacea va fi salvată şi că oroarea încăerărei sângeroase ce se proecta cu o certitudine din ce în ce mai accentuată, va rămâne în domeniul amintire­ ca un vis groasnic ce a flu­turat aripi de moarte peste pământul Europei. încordarea internaţională atinsese paroxismul în ultimele două zile. Ziua de Miercuri urma să fie fatală. Se luaseră cele mai întinse măsuri în vede­rea unui iminent război. Opinia publică de pretu­tindeni a trăit clipele cele mai tragice. Pretutin­deni zăngăneau armele. Europa era în plină febră a mobilizărei. Termometrul războiului era la maxi­mum. Pe deasupra acestei înferbântări războinice, porumbelul păcei își mișca desnădăjduit aripile du­când mesagiile dintr’un loc într’altul. Marea Britanie, prin d. Chamberlain n’a ostenit de a se face tot timpul campioana păcei. De peste ocean, d. Roosevelt lansa apeluri pentru pace. Sta­tele Unite exprimau astfel voinţa hotărâtă de a îm­­pedica războiul şi de a asigura omenirei liniştea de care are nevoe. D. Daladier primul ministru al Franţei seconda toate aceste sforţări pentru menţinerea păcii. Totuşi frământarea războinică lua o tonalitate din în ce mai mare. Fiorul încăerărei apropiate se manifesta tot mai mult. Germania hotărâse mobilizarea ; Marea Brita­nie îşi pregătise flota pentru orice eventualitate ; Franţa îşi chemase efectivele de război; până şi statele nordice îşi luaseră măsurile indicate de perspectiva unei conflagraţiuni. Şi când norii cei groşi de pe cerul internaţional erau gata să reverse potopul de moarte peste­ Eu­ropa, o veste se răspândi pretutindeni ! Conferinţa de la Muenchen a celor patru conducători, d-nii Hitler, Chamberlain, Musolini şi Daladier. Desigur că acest fapt trebue privit ca un semn înviorător, ca o mărturie a conştiinţei pacifiste ce-şi face loc tot mai mult în aceste clipe de grea cumpănă pentru toate popoarele. Privită în ea în­săşi, după încordarea de până acum, ea este o con­cretizare a dorinţei de pace înăbuşită de uriaşa zvârcolire a spiritelor în faţa perspectivelor răz­boiului. Faptul de a se fi primit o astfel de invitaţiune constitue prin el însuşi o dovadă că lucrurile se vor aranja în sensul în care toţi aceşti conducători pri­vesc soarta omenirei care depinde astăzi de ei. Sentimentul dominant este de uşurare. D. Camberlain a declarat: „de data aceasta, to­tul e bine“. Vorbele acestea rostite de acela care n’a perdut o clipă speranța în pace, sună mângâe­­tor la auzul întregei omeniri. Ţara şi ultimele EVENIMENTE O impresionantă manifestare de calm şi prudenţă Cu toate că în ultimele zile, interesaţii şi uşuraticii au pus în circulaţie fel de fel de zvo­­nuri fanteziste cu privire la si­tuaţia dinafară şi dinăuntru, to­tuşi, opinia noastră publică a dovedit un calm impresionant şi o prudenţă înţeleaptă. Mai mult, măsurile oficiale luate în acest timp, au fost spri­jinite de întreaga ţară. Masele populare şi-au manifestat în­crederea în conducătorii statu­lui şi în toate regiunile ţarei a domnit o linişte perfectă. S-a dovedit încă odată că o­­fensivele de ştiri fanteziste şi invenţiuni neîntemeiate nu tre­­buesc luate în serios. Dată fiind situaţia actuală, când se poate spu­ne că mo­mentele grave ale crizei au tre­cut, desigur că se impune a­­ceiaş prudenţă în atitudini şi manifestări. Datoria tuturor categoriilor sociale este de a sprijini toate eforturile ce se fac pentru a­­părarea şi consolidarea sta­­ului. In vremuri ca cele de azi, trebue să amuţească toate pa­timile şi să dispară toate ad­versităţile. Nu ne vom putea impune mai mult ca forţă şi prestigiu, decât printr'o puter­nică solidaritate naţională. Dacă se vor găsi şi dintre acei cari din mărunte preocu­pări sau din interese străine de cele ale statului naţional, vor încerca să răspândească insi­nuări, lecţia trebue să şi-o pri­mească chiar de la masele ce­tăţeneşti. Deasemeni, manevrele unor speculanţi ai populaţiei tre­­buesc demascate la vreme pen­­tru ca masele să fie ferite de a­­buzive încercări de spoliaţiune. Numai într'o atmosferă de conlucrare a tuturor, poate reuşi echilibrul şi liniştea de care e mai multă nevoe acum ca oricând. Iată de ce apelurile noastre la calm şi prudenţă au urmărit în­totdeauna o coordonare eficace a tuturor sforţărilor ce se fac pentru întărirea şi apărarea statului. Rine­ori în istoria um­a­­nităţei s'a înregistrat o mai puternică falangă de mari state, cari — în con­formitate cu sufletul po­poarelor — să fi cerut cu mai multă insistenţă, cu mai puternică convinge­re, decât se face azi, triumful păcei. Ţări puternice, cari îşi­­au înscris numele lor în cartea eroismelor şi­ a gloriilor militare necon­testat­e ; ţări, cari, după marele răsboi, au sânge­rat făcând enorme sacri­ficii militare, tocmai pen­tru a fi la adăpostul a­­gresiunilor ; state cari nu pot fi bănuite de-a fi sim­ţit, în eroica lor viaţă is­torică, eclipsele temerei şi evu­ările faţă de peri­cole , toate sau aproape toate, doresc pacea,­­ o doresc cu pasiunea de li­nişte şi cu respectul unei civilisaţii, care a ridicat nivelul umanităţei con­temporane, la o ascen­siune nebănuită. Oameni încărunţiţi în marile pos­turi de conducere , tem­peramente şi personali­tăţi, cari nu admit, pen­tru ei, nici compromisuri, nici tacticele unui ari­vism uşor ; conducători de state, cari îşi­ au făcut o fală din a aparţine po­poarelor ce au ştiut să în­vingă şi să-şi croiască în trecut, drumul lor trium­fal ; toţi se muncesc, pâ­nă la depersonalizarea oricărei ambiţiuni perso­nale sau de moment, pen­tru a da lumei, binele su­prem şi pavăza tuturor câştigurilor morale şi ma­teriale . Pacea. D-nii Chamberlain, şi Daladier, Ducele Italiei, şi din depărtările ocea­nului Roosevelt, toţi, sunt unanimi pentru a găsi soluţia mântuitoare. Popoarele, secondând sforţările conducătorilor, aduc rugi Cerului pentru ca marea ofensivă a Pă­cei, dusă cu puteri unite de către exponenţii des­tinelor lor istorice, să fie încununate de succes. E un glas care se ridică fie pretutindeni , şi e o rugă ce se înalţă spre Cer, ca gândurile cele bu­ne să triumfe. Dar o ipotesă pesimistă ori­când se poate emite, căci în jocul acesta al gândurilor, libertatea ori­cărei suposiţii nu poate fi oprită din drumul ei men­tal şi logic. Dacă — deci — s’ar presupune că toate enormele sforţări depuse pentru izbânda Păcei ar fi infructuoase, şi răsbo­­iul ar fi inevitabil, atunci s’ar şti cu precisiune în ochii celor de azi, şi s’ar înscrie în cronica veacu­rilor, numele acelora cari au voit răsboiul, etiam contra omnes ; cari nu s’au lăsat convinşi de ma­rile porunci ale inimei şi-ale cugetărei, cari cer respectul umanităţei în tot ceea ce ea are mai lu­minos şi mai bun. Dar — sperăm — că ipo­­t­­a cea rea, va fi cea ca­­r­e nu se va realiza, şi că marea victorie — mai ma­­r­­ de­cât acea de pe câm­purile de măcel şi de rui­nă — victoria raţiunei a­­supra instinctelor, va în­vinge spre binele omeni­rei. PEIITRI SALIN­EA ODEUREI P­A 0 E­A CITITI IN PAGINA 4-a O Z I I­STORICfl — MPtm­­ •saBMHHUUHMMHaBMBMnMBHMBMHMB PENTRU PACEA LUMII — Azi d-nii Hitler, Chamberlain, Daladier și Mussolini s’au întâl­nit la München, pentru a salva pacea si a reda omenirii liniştea — CRONICA IDEILOR de N. MIHAESCU EUGEN HEROVANU: CALATORUL ROMANTIC (Tiparul Alcalay et Co.) Cititorul care încă nu cunoaşte cuprinsul nouei cărţi a d-lui Eu­gen Herovanu, poate fi surprins că ne ocupăm de această operă sub semnul cronicei ideilor. Ju­decată după titlu şi chiar după capitolele cari, în majoritate, con­ţin note de drum, recenta scriere a d-lui Eugen Herovanu ar pu­tea fi, — s’ar crede, — mai de grabă comentată din unghiul de privire al impresionismului, a­­dică prin acea prismă care res­trânge, de obicei, înseşi însemnă­rile de călătorie. Ţinem să precizăm, chiar de la început că noua carte a d-lui Eu­gen Herovanu în afară de unele răzleţe pasagii impregnate de e­­fluvii lirice, — cuprinde un ade­vărat cosmos de gânduri şi idei, organizate, toate, pe criteriile de judecată ale unui spirit de ascu­ţită pătrundere, de bogată înzes­trare aperceptivă şi de delica­te nuanţe. Se scriu de la o vreme, tot mai multe note de drum. Am putea spune că se exagerează chiar şi că, fabricate în serie, însemnările de călătorie tind să se industria­lizeze,­­ foarte mulţi dintre au­torii acestui gen de literatură fo­losind, mai mult, indicaţiile şi cu­noştinţele aflate în ghiduri, decât făcând apel la propriile posibili­tăţi de interpretare a unui pei­sagiu, sau a unui climat spiritual, dominând realitatea locurilor vă­zute. Din pricina aceasta, notele de drum încep să semene­ unele cu altele,­­ varietatea lor constând doar în acele particulare inter­jecţii admirative sau de indigna­re, scoase de unii călători, în fa­ţa priveliştilor ce li se arată, cu­­treerând lumea. Nu ştiu dacă aţi observat citind cele mai multe însemnări de că­lătorie, o notă pe cât de comună, pe atât de fioros de plată , apare în paginile cărţilor de acest gen, cu o exasperantă frecvenţă, ad­jectivul frumos. Este atât de redusă gama posi­bilităţilor de interpretare a unei realităţi şi de exprimare a im­presiilor, la aceşti autori ai no­telor de drum, încât refugiul ste­rilităţii spiritului lor este la acest adjectiv frumos, care, dacă ar fi scos din vocabular, ar lăsa, cre­dem, fără grai, pe foarte mulţi autori de cărţi din categoria ce ne interesează aci. Am amintit de toate acestea, pentru a scoate şi mai precis în­­tr’un luminos relief, calităţile mari, neasemuit de mari, ale căr­ţii d-lui Eugen Herovanu. Călătorul romantic este, o a­­firmăm cu toată convingerea, cea mai bună carte de călătorie, pe care o cunoaşte genul acesta de scrieri, la noi, şi credem că depăşeşte, prin multiplele-i semi­nificaţii, nivelul chiar şi al celor mai reputate volume scrise de au­torii streini. In primele 88 de pagini, — car­tea are în total 270, — cititorul va găsi cel mai documentat și mai subtil esseu cunoscut până acum, la noi, asupra călătoriei. Prin varietatea aspectelor des­coperite psichologiei călătorului, sub toate formele și în toate tim­purile, prin toate acele subtili­tăţi de interpretare ce se desfă­şoară ca într’un film colorat, cu rafinate imagini, — aş compara acest esseu asupra călătoriei, cu acea minunată proză a lui Odo­­bescu din Pseudocinegheticos, în care, ca într’o ţară vrăjită, te poartă autorul, pe căile fermecă­toare ale sugestiilor, opiniilor, i­­deilor, sentimentelor. Am vrea să cităm, spre edifi­carea cititorului, care nu a citit încă scrierea d-lui Herovanu, un pasagiu. Ne este, cu desăvârşire, imposibil. Să nu se creadă că o spunem aceasta potrivit acelui o­­biceiu de eschivare, folosit de o anumită critică. A desprinde din esseul amin­tit, un citat, ar însemna să subes­timăm blocul unitar de sensaţii, de amintiri, de gânduri şi de in­terpretări, pe care l-a construit, cu o intuiţie de înzestrat şi subtil spirit, autorul,­­ ar însemna cu alte cuvinte să trunchiem și nu se cade a face lucrul acesta. Cititorul este rugat a căuta (Continuare in pag. II-a) ’'.mi "\ ■ ■ ■ m mm .--vV’ ‘ * ** D. Eduard Beneş, Preşedintele Cehoslovaciei, poartă în clipele de faţă cele mai apăsătoare griji ce le-a avut cândva un şef de stat. Şi au fost de admirat la preşedintele Republicei, în tot acest timp, calmul şi sângele rece. Pentru ca pacea Europei, legată de interesele țării sale, să fie salvată, d. Beneș a cedat o parte din teritoriu. Sacrificiul Cehoslovaciei este azi apreciat de toată lumea. Lichid­area plăţilor în STRIMNITITE Situaţia raporturilor financiare ale României cu străinătatea a primit o îmbunătăţire simţitoare în ultimul timp. Statul Român nu mai cunoaşte dificultăţile de odinioară, la plata fie­­căru cupon venit la scadenţă pe pie­ţele streine, ca în epoca consecutivă marii crize economice din 1931-1932. Cupoanele sunt achitate la zi în con­formitate cu acordurile încheiate cu purtătorii de rentă streini şi moda­lităţile de plată capătă la fiecare ter­men o lichiditate mai mare. Pe exer­ciţiul trecut 1937—1938, nevoile de transfer ale statului român pentru plata cuponului străin și ratele pen­tru drumuri s-au ridicat la 3 miliar­de lei reprezentând 40 la sută din nevoile totale de transfer ale statu­lui. Dar nevoile de transfer ale sta­tului au devenit mai imperioase nu pentru plata cuponului, ci pentru a­­chitarea comenzilor de material, — armament şi comenzi de utilitate pu­blică, — cari înglobează pentru exer­ciţiul 1937—1938 o sumă de 5 miliar­de lei. Prin urmare când vorbim de plă­ţile statului în străinătate, nu trebue să vedem o singură latură, a cupo­nului, — ci trebue să ne dăm seama că mai sunt şi alte nevoi, cele mai imperioase, de transfer în străină­tate. Acest fapt ne arată cât de im­portant este excedentul balanţei co­merciale pentru ţara noastră, fiind în afară de excedentul comercial nu avem alte posibilităţi de plată în străinătate. Oride câte ori avem un sold puternic excedentar nevoile de transfer ale Statului se fac cu mare uşurinţă, în timp ce un sold dificial ar însemna reînceperea tuturor dificultăţilor de plată, de pe urma cărora creditul sta­tului a suferit atâta în perioada 1933—1935. Din fericire anul acesta am avut o recoltă de grâu cu totul excepţională care a lăsat un dispo­nibil de export de circa 300.000 va­goane. Scurgerea unei cantităţi atât de mari la export va crea desigur un sold excedentar puternic. Deasemeni preţurile produselor petrolifere sunt în urcare cea ce îngădue un randa­ment mai bun la exportul lor. Toate aceste împrejurări ne îndreptăţesc să credem că şi anul acesta, ca şi anul trecut balanţa comercială a României, va lăsa un sold excedentar puternic care va putea satisface integralitatea nevoilor de transfer ale statului ro­

Next