Viitorul, august 1944 (Anul 31, nr. 9292-9294)

1944-08-30 / nr. 9293

ANUL XXXI No. 9293 PREŢUL 10 LEI Miercuri 30 August 1944 Organul Partidului Național-Liberals ABONAMENTE: REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA — BUCUREŞTI — Strada R. Poincaré 17 TELEFOANE Redacţia şi Administraţia 3.79.12 Directori MIHAIL FARCAŞANU Un an: Şase luni: Trei luni: 3.500 lei 1.800 lei 1.000 lei Instituţii particulare şi de stat 5.000 lei anual p­rezenţi Delegaţii Statelor Unite siunt In înch­eerea m­an­stifiului cu R­omâni­a D. dordel Huli ai declarat aseară că a numit delegaţie şi cripiomarficâ care vor lua parte la înch­eerea aram­esteta d­oi cu România. _______________________________________________________________________________________— Trupele ruseşti au trecut Car­pa­ţii în Transilvania — Din Moscova se anunţă că forţele ruseşti au trecut munţii Carpaţi pătrunzând în Transilvania —_________D­eclaraţiile d-lui C-tin I. C. Brătanu i lini­şit rutiliAlanio­ Ji­ti­fiiMii D. C. I. C. Brătianu, şeful par­tidului Naţional-Liberal, a făcut corespondentului din Bucureşti al ziarului „Times“ următoarele declaraţiuni: România a reintrat, graţie ini­ţiativei bărbăteşti şi hotărîtoare a tânărului ei Rege Mihai I, în făgaşul politicei ei tradiţionale căreia îi datorează splendida ei desvoltare din trecut, rolul co­vârşitor pe care l-a jucat în Sud- Estul Europei şi succesul unanim recunoscut al misiunea ei civili­zatoare printre popoarele euro­pene. Ştiind să armonizeze şi să co­ordoneze în­totdeauna propriile sale interese cu cele ale naţiuni­lor occidentale, poporul român s’a bucurat neîncetat de concur­sul marilor puteri iubitoare de libertate şi de dreptate- Această politica de solidaritate cu intere­sele permanente ale civilizaţiei universale a culminat în par­ticiparea României la războiul trecut alături de marile naţiuni anglo-saxone, ruse şi latine îm­potriva militarismului german şi aspiraţiilor lui de hegemonie şi de asuprire în Europa. Numai un regim de violenţă şi de teroare, sprijinit mai întâi şi patronat apoi din afară a putut face ca această politică tradiţională atât de intim legată de cele mai e­­senţiale interese ale poporului român şi atât de firească aspi­raţiilor sale la libertate şi drep­tate, atât de corespunzătoare propriului său instinct, să devie­ze din calea ei naturală. Trebue totuşi să relevăm că spre a putea ajunge la a­­ceastă alianţă nefirească a României cu Germania hitle­­ristă contra căreia luptă Na­ţiunile Unite şi se ridică cele­lalte popoare iubitoare de CONSTANTIN I. C. BRĂTIANU dreptate, de libertate şi de le­galitate, regimul dictatorial de ieri din România a fost ne­voit să despoaie Coroana de prerogativele ei regale şi să înăbuşe expresiunea liberă a tuturor reprezentanţilor fi­reşti ai poporului. Politica dictatorială a regimului tre­cut şi-a aflat astfel aplicarea în dauna poporului român, dar totodată, în afară de voin­ţa sa şi de năzuinţele sale. Spre cinstea Naţiunei Româ­ne este bine ca acest adevăr să fie subliniat şi ca opinia publică dinăuntru şi din afară să ştie că partidele politice, expresie sta­tornică a democraţiei române căreia i-au rămas fideli în vâl­toarea dictatorială n’au încetat a protesta prin toate mijloacele contra siluirei celei mai brutale a libertăţilor publice şi a aspira­ţiilor şi intereselor poporului ro­mân. M. S. Regele Mihai I luând frânele Statului din mâini ne­vrednice şi redând poporului, pe lângă libertăţile răpite, firul po­liticei sale tradiţionale, a cimen­tat odată mai mult legăturile ce unesc glorioasa noastră Dinastie cu Neamul Românesc. Fireşte această reîntoarcere a României pe calea cea dreaptă a­­lături de Naţiunile Unite implică multe greutăţi şi sacrificii dure­roase. Dar ele vor fi suportate cu bărbăţie de neamul nostru şti­ind că el luptă pentru interesele sale adevărate, pentru unitatea naţională şi pentru un viitor mai bun în deplină înţelegere c­u naţiunile conducătoare ale lumii civilizate. Revenind în mijlocul aliaţilor săi fireşti, inspirat de acelaş ma­re ideal de libertate şi de drepta­te, poporul român păşeşte cu toa­tă hotărârea la luptă nouă pentru a aşeza viitorul său pe o bază so­lidă în perfectă armonie şi înţe­legere cu popoarele vecine, ani­mate de aceleaşi năzuinţi, în cre­­dinţă că va afla înţelegerea în­treagă pentru independenţa şi drepturile sale naţionale care constituesc cel mai puternic te­mei al păcii. I Moderaţie * ■*" MIHAIL FARf.ASftMli Războiul nu s’a sfârşit. România a trecut prin suferin­ţe şi a făcut sacrificii a căror is­torie depăşeşte în­tr’un sens mar­­tiragiile ei anterioare. A fost e­­poca întunecoasă când ţara noas­tră îşi­ pierduse sufletul şi con­ştiinţa ei de sine stătătoare. O bună parte din opinia publică era hipnotizată de revoluţiile totali­tare europene iar tentaculele ţă­rilor dictatoriale se întinseseră arogante asupra vieţii naţionale. România nu mai era ea însăşi, ci instrumentul altor ţări, al altor interese şi al altor concepţii de­cât acelea isvorîte din nevoile şi structura ei. Aceasă pagină de istorie ne-a dovedit cât de periculos este pentru un neam să se înstrăine­ze şi ce dezastru aşteaptă naţiile, cari nu ştiu să fie unite în clipele decisive. Să ne amintim rebeliunea din ianuarie 1941 şi actele politice cari au pregătit-o pentru a reali­za câtă crimă naţională se as­cunde în faptul de a lucra sub inspiraţie străină-Ţara noastră este încă sub ar­me. Fiinţa ei naţională este sfâ­şiată şi morţii de pe câmpurile de luptă i-au secătuit mult din vlaga luptătoare. Astăzi Aliaţii ne-au deschis o poartă spre viitor prin care vom trece num­ai dacă vom fi uniţi şi dacă vom şti să ne păstrăm inte­gritatea noastră sufletească.Spunem toate acestea pentru­­ca în momentul regăsirii noastre să ne recăpătăm şi independen­ţa de judecată şi curajul de a fi mai înainte de orice ROMANI. Privind ca români situaţia ţă­rii vom vedea ce probleme imen­se se ridică în faţa conducătorilor şi în faţa noastră a tuturor. Bu­curia profundă că am eşit din moartea politică şi naţională tre­­bue să se împreune deci cu grija de a nu mări durerile şi nefe­ricirile neamului românesc. Să fim cu toţii conştienţi de adevă­ratele interese ale Patriei. Iată pentru ce se impune în acest ceas hotărîtor pentru toţi moderaţie şi demnitate. Avem convingerea că ori şi ce excese şi ori şi ce extremism ar duce din nou ţara înspre pieire şi de data aceasta definitiv. A rupe din nou sufletul ţării, a-i îndrepta gândurile şi forţele spre alte probleme decât aceea a sal­vării naţionale ar fi a lovi ireme­diabil în însăşi fiinţa României. Ceea ce trebue să ne preocupe în momentul de faţă este prin urmare existenţa statului şi a na­ţiunii. Pentru a o garanta nu a­­vem de ales decât drumul în­scris de toate tradiţiile istorice ale lumii: ordine, unire, devota­ment faţă de ţară. Avem de altfel norocul ca in­stituţiile fundamentale ale statu­lui să fi fost acelea cari i-au sal­vat viaţa în clipa hotărâtoare-Monarhia a fost acelea cari i-au salvat viaţa în clipa hotărî­toare. Monarhia a fost aceea care prin schimbarea alianţelor a de­terminat noul nostru destin. Monarhia a salvat ţara — o spunem din nou — pentru că fără autoritatea ei desăvârşită şi fără instinctul ei istoric naţional nu s’ar fi putut stăpâni împrejurări atât de grele cu atâta siguranţă şi energie-Sistemul, pe care se bazează regimul monarhic, a funcţionat cu preciziune. Armata a răspuns conducătorului ei firesc, aparatul de stat şi-a dat concursul tehnic cu disciplină şi fidelitate, parti-­ dele politice democrate au spri­jinit acţiunea Coroanei. Unirea forţelor a făcut astfel posibilă revenirea României pe linia politică adevărată a tradiţii­lor şi intereselor ei permanente. Aceeaşi unire va putea singu­ră garanta consolidarea acestui prim succes politic, soluţionarea problemelor grave cari se pun pentru ziua de mâine şi mai ales vindecarea rănilor naţionale pe care trupul Ţării noastre le poar­tă astăzi. Români, îndepărtaţi din min­tea şi acţiunea voastră orice ten­dinţă centrifugă, stăpâniţi orice drum lăturalnic. Fiţi cu toţi con­centraţi asupra marelui nostru ideal: salvarea Patriei. Eliminaţi printr’un efort băr­bătesc din judecata voastră toate rezidurile străine, tot ce s’a su­prapus peste adevărata noastră structură, tot ceea ce a rămas din otrava totalitarismelor şi înstrăi­nărilor. Este momentul să fim noi înşi­ne pentrucă numai aşa vom pu­tea duce la bun sfârşit grelele sarcini ale prezentului. Să fim demni de libertatea recâştigată prin moderaţie şi gândire independentă. Şi să nu uităm că orice violenţă şi orice servilism ar demonstra că nu suntem încă maturi pentru ade­vărata democraţie­ Universalismul­­­nglo-saxon încă de mult când soarta răs­­boiului continua să apară unora ca nedecisă Anglia începuse o activitate sistematică de exami­nare a problemelor păcii. Empi­­rismul anglo-saxon și fizionomia universalistă a gândirii engleze situaseră de la început pregăti­rea păcii înaintea preocupărilor răsboiului. Complexitatea acestor proble­me întrece într’adevăr cu mult pe aceea a luptei armate unde chestiunile sunt oarecum limita­te şi obiectivele bine precizate. Organizarea păcii presupune un aranjament delicat, o analiză minuţioasă a realităţilor politice şi economice, o nouă structură a societăţilor etnice şi statale., Iată pentru ce genialitatea prag­matică a Englezilor s’a apli­cat din capul locului să prevină această dificilă sarcină a învin­gătorilor. Astăzi, după o ştire a ziarului „Sunday Times“ d-nii Churchil şi Roosevelt au hotărît o nouă întrevedere în care se va discu­ta între altele redresarea ţări­lor ce au fost ocupate de inamic. Democraţiile anglo-saxone au în concepţia lor această linie u­­niversalistă a preocupării pentru organizarea generală a lumii ci­vilizate. Principiile de libertate, ajutor reciproc, administraţie autonomă, sistem internaţional, etc. sunt elemente tradiţionale puternice în viziunea politică anglo-saxonă. Redresarea ţărilor ce au fost ocupate de inamic însemnează în această doctrină politică readu­cerea lor la un nivel de viaţă au­tonomă şi la refacerea posibili­tăţilor economice proprii. Desigur că întrevederea Roo­­sevelt-Churchill va avea drept obiect în primul rând sprijinul ce trebue dat Franţei. Dar pe măsura eliberării ce­lorlalte ţări problema va lua un caracter general. Belgia, Olanda, (Continuare în pag. li­a) Frasifa $s R­o­m­ânia sunt ♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦ încăa odată alături Intr’un moment hotărî­­tor al istoriei omenirei, în momentul în care Liber­tatea Şi Tirania se găseau într’o supremă încleştare, Franţa şi România, inge­­nunchiate de acelaş opre­sor, şi-au găsit energia să răstoarne toate forţele potrivnice destinului lor şi să contribue la victoria Dreptului. Rău călăuzită, Franţa pierduse o luptă hotărî­toare şi se găsea sub ge­nunchiul unui învingător ce încerca să-i suprime ultimele energii. Prin înfometare, prin teroare, prin exilarea gânditorilor săi şi prin în­străinarea braţelor sale de muncă, Franţa era re­dusă la tăcere şi părea, celor ce nu o cunoşteau destul, sortită să piardă locul de frunte pe care îl ocupase în lume. Târâtă într’un război ce era străin de interesele şi de credinţele sale, călăuzită de o minoritate vândută sau inconştientă, sânge­rată adânc într'o luptă stupidă cu prietenii săi de totdeauna, vlăguită de o vecinătate înfometată- România părea sortită să urmeze până la ultima elină «n8"t«' că*”** o prăbușire dezonorantă. In momentul hotărîtor al istoriei lumii, în mo­mentul în care nimeni nu mai putea nădăjdui că, vlăguite de tiranie, Fran­ţa şi România se vor mai putea salva, în momentul în care se socotea că nu­mai intervenţia adunată a prietenilor de totdeau­na va putea opri această ucigătoare alunecare, e­­nergiile adânci ale popo­rului Francez şi ale popo­rului Român, într’o mag­nifică afirmare de vitali­tate au răsturnat tot ce şedea în calea eliberării lor. Prin armatele genera­lului de Gaulle şi prin for­ţele libere din interior, prin Coroană prin Partide şi prin Armată, Franţa şi România şi-au recâştigat dreptul de a se călăuzi singure, şi-au recâştigat dreptul de a sta la masa Pad­ig pe locurile cores­punzătoare unor naţiuni pe cari nimic nu le poate răpune. Din locul modest pe care îl ocupă în vieaţa po­poarelor, România nu-şi poate împiedeca mândria de­ a merge încă odată pe căile a­liminioase pe cari îfu­sdeaurii, le-a deschis Franţa.­ Legat de poporul Fran­cez prin legături sufle­teşti ce nu pot fi înfrânte de nici o vicisitudine, le­gat de Franţa In zilele bune ca şi în cele rele, neamul românesc este mândru să fi fost din nou alături de Franţa în ziua în care Libertatea şi Dreptul aveau nevoie de sprijinul tuturor energii­lor. Pentru Libertatea şi Dreptul pe care Franţa le-a dăruit lumii moderne, pentru Libertatea şi Dreptul pe care Franţa a învăţat-o să le iubească, România şi-a adunat as­tăzi toate energiile luptă­toare. Alături de Franţa, în a­­ceiaş zi cu Franţa, Româ­nia vine să aducă spriji­nul său pentru victoria comună a forţelor binelui. Incidenţa aceasta ce slu­­jeşte atât de mult pe cei ce luptă pentru dreptul şi libertatea popoarelor ci­mentează încă mai puter­nic legătura adâncă ce a unit întotdeauna poporul român de poporul fran­cez. Pe calea nouă ce li se deschide, Franţa şi Ro­mânia vor fi din nou ală­turi în luptă pentru o lume mai bună. ION ZURESCU SABINA CANTACUZINO de dr. C. ANGELESCU A dispărut una din marile figuri ale vieţii româneşti, o persoanalitate de seamă a culturii şi carităţii; a mu­rit Sabina Cantacuzino, fiica marelui Ion C. Brătianu, ctitorul României moderne. Crescută în atmosfera marelui său părinte şi a fraţieir ei — unul creator al României întregite, iar altul un a­­devărat apostol al credinţelor demo­cratice şi naţionale — ea a­ ştiut să dea numelui acestei familii româ­neşti, o nouă aureolă în domeniul culturii şi asistenţii publice, căci şi-a dăruit acestor mari opere întreaga sa fiinţă. Viaţa ei a fost împletită cu ridica­rea continuă a ţării sale. La 1877 ea îndeplinea rolul de secretară a tată­lui său, în chestiunile care au pus ba­­zele României libere. Asistă cu entuziasm la împlântarea Dinastiei în pământul românesc, lu­crând cu multă râvnă la întărirea le­găturilor, sufleteşti ale Acesteia cu noua sa patrie. Arzătoare partizană a fratelui său maii mare, în acţiunea lui politică, prin suferinţe personale, ea a văzut cu adâncă fericire România întregită şi duce cu sine, în mormânt, nemăr­ginita durere de a fi văzut eveni­mentele care au distrus în parte ma­rea operă a fratelui său. Din citirea memoriilor sale, se de­gajează, pe lângă viul respect al tra­diţiei familiei, o atmosferă de puter­nică încredere în forţele neamului,, însuşiri şi sentimente cu care Brătie­­nii au condus destinele ţării. Aceste memorii dovedesc că magia i înfăptuirilor acestor oameni, se ridi­că din rădăcinile indestructible, de unde pulsează adevărata vigoare ro­mânească. Memoriile sale sunt un monument al acestui gen literar în româneşte, păstrând în concepţia generală, culoa­rea sobră tăiată în granit, — câteo­dată crudă în adevărul enunţat — dar în care vibrează cea mai deplină încredere in viitorul neamului, nostru şi în energiile care îl conduc. , Iată un aspect al celor ce lasă Sa­bina Cantacuzino posterităţii. La el se adaugă necurmata şi neo­bosita muncă pentru draga ei Univer­sitate liberă, o instituţie culturală, ca­re înseamnă o epocă în manifestările sufletului românesc, după întregirea din 1918. A ştiut să adune în jurul catedre­lor acesteia, care mergea paralel cu alte instituţii similare, unele din cele mai alese personalităţi ale ştiinţelor, literelor şi artei româneşti şi străine. Conferinţele făcute aci, vor rămâne ca un semn neîndoios de ridicare a nivelului culturii naţionale. Aci se frământau ideile, simţirile, convingerile unui alt orizont al ro­­mânismului, care se altoia organic pe tradiţiile oficiale. Sabina Cantacuzino era sufletul a­­cestei creaţiuni culturale, împăcănd extremele, îmboldind timidităţile, re­ţinând avânturile prea largi, ca să menţină o linie clasică, pentru marele public din afara sălilor de cursuri u­­niversitare. O imensă milă pentru suferinţele omeneşti îi izvora din suflet. Cea mai bună parte din energia sa şi-a consacrat-o pentru nenoroc­ţii tuberculoşi, creindu-le un mediu de izolare higienic, spre a-i putea salva. Asopaţia pam­bru izolarea tubercu­lozei îi rămâne veşnic recunoscătoare prezidenţei sale, care n’a cruţat nimic, ca această operă socială să se desvol­­te în mod solid şi modem. Şi nu s’a oprit numai aci. A voit ca bunătatea ei să se întindă şi din­colo de hotarele vieţii sale. _ A dăruit Aşezâmântu­l­ui I. C. Bră­­tianiu ca şoferi în care locuia, pentru în­fiinţarea unui cămin, care să poarte numele său şi al soţului, d-rul C. Cantacuzino. A decis din timpul vieţii ca,­acii să-şi găsească un mediu propice doc­toranzii facultăţilor noastre, recoman­daţi de consiliile respective. A simţit că tinerii studioşi sunt lipsiţi în Ca­pitală de un asemenea mediu şi a­­tunci gândul s’a îndreptat către ei, a fixat bazele de conducere şi organi­zare ale căminului, înzestrându-l cu tot ce avea în casă, ca să poa­tă func­ţiona în bune condiţiuni ,după moar­tea sa, dacă împrejurările vor per­mite să se deschidă cât mai curând. Se poate o viaţă mai chibzuită, cu orizonturi sociale mai largi decât ace­lea ale Sabinei Cantacuzino ? Ea a aplicat într’o nouă întrupare marele principiu al tatălui său: „Prin mintea, prin inima, prin braţele noas­tre". In pragul evenimentelor grele care ne înconjoară, asemenea scânteieri de suflet românesc ne ridică inimile, ne dau curaj să înfruntăm viitorul, ne dau încredere în noi. Să-i fie ţărâna uşoară şi fapta ei să fie veşnic pilduitoare! TRESALTĂ ARDEALUL! Noaptea de 23 August 1944, în­tocmai ca şi noaptea de 15 Au­gust 1916, va rămânea înscrisă cu litere de foc în sbuciumata istorii© a neamului românesc. Intr’adevăr, în această noapte după patru ani de crâncenă sufe­rinţă, zorile României mari, zorile României unite cu Transilvania, prăbuşită în anul 1940, au început să lumineze iarăşi cărările ce duc spre Oradea-Mare, spre Satu-Ma­­re, spre Tisa. Sabia lui Mihai Viteazul trece din nou Carpaţii pentru a răzbu­na miile de martiri căzuţi pradă cumplitului arbitraj de la Viena, şi pentru a reîntoarce la căminele lor pe toţi isgon­iţii şi refugiaţii Transilvaniei. In inimile obidite ale ardeleni­lor flacăra mândriei şi a credinţei creşte astăzi mai înaltă decât ori­când, triumfătoare peste toate la­crimile şi suferinţele. Transilvania va fi iarăşi liberă! Curând! Repede! Unită pentru totdeauna cu Ro­mânia! Alături d© Mihai Viteazul, în lupta pentru desrobirea Transilva­niei, se înalţă astăzi inima vitează a Regelui Mihai I, Regele Mântui­tor şi întreg tot de Ţară. Opera Regelui Ferdinand I, se reclădeşte pe temelii de granit! Providenţa a voit ca în jurul Regelui Mihai I, întocmai­ ca şi în 1916 în jurul Regelui Ferdinand I, să se afle un mănuchi de strălu­ciţi bărbaţi de stat cari, în ceasul cel de cutremurătoare primejd­e, să poată da României direcţia care duce la victorie şi la drep­tate. La 23 August România, şi odată cu ea Transilvania, şi-a regăsit e­­chilibrul şi drumul firesc, şi ni­meni nu va mai despărţi de acum înainte pe fraţii cari se reunesc după o tragică despăţire de patru ani. Ardeleni, trompetele victoriei răsună pe culmile Carpaţilor! înainte! VASLE NETTA *-----• X • -— Apelul societăţii naţio­nale de Cruce Roşie Faţă de situaţia grea prin care trecem, d. general Dombrow£ki, primarul general şi prefectul po­liţiei Capitalei, s’a adresat Soc. Naţionale de Cruce Roşie pentru­ a da o asistenţă urgentă popu­laţiei civile a Capitalei. Societatea Naţională de Cruce Roşie,, înţelegând să dea tot con­cursul, roagă pe toate persoane­le care au lucrat benevol sau bu­getar în cadru­ de asisteţă socia­lă, să-şi continue­­activitatea sub conducerea Crucii Roşii. înscrierile se fac zilnic la se­diul Soc. Naţionale de Cruce Ro­şie din str. Biserica Amzei 29, 9, 12, 16, 19.

Next