Viitorul, august 1944 (Anul 31, nr. 9292-9294)
1944-08-30 / nr. 9293
ANUL XXXI No. 9293 PREŢUL 10 LEI Miercuri 30 August 1944 Organul Partidului Național-Liberals ABONAMENTE: REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA — BUCUREŞTI — Strada R. Poincaré 17 TELEFOANE Redacţia şi Administraţia 3.79.12 Directori MIHAIL FARCAŞANU Un an: Şase luni: Trei luni: 3.500 lei 1.800 lei 1.000 lei Instituţii particulare şi de stat 5.000 lei anual prezenţi Delegaţii Statelor Unite siunt In încheerea manstifiului cu România D. dordel Huli ai declarat aseară că a numit delegaţie şi cripiomarficâ care vor lua parte la încheerea aramesteta doi cu România. _______________________________________________________________________________________— Trupele ruseşti au trecut Carpaţii în Transilvania — Din Moscova se anunţă că forţele ruseşti au trecut munţii Carpaţi pătrunzând în Transilvania —_________Declaraţiile d-lui C-tin I. C. Brătanu i linişit rutiliAlanio JitifiiMii D. C. I. C. Brătianu, şeful partidului Naţional-Liberal, a făcut corespondentului din Bucureşti al ziarului „Times“ următoarele declaraţiuni: România a reintrat, graţie iniţiativei bărbăteşti şi hotărîtoare a tânărului ei Rege Mihai I, în făgaşul politicei ei tradiţionale căreia îi datorează splendida ei desvoltare din trecut, rolul covârşitor pe care l-a jucat în Sud- Estul Europei şi succesul unanim recunoscut al misiunea ei civilizatoare printre popoarele europene. Ştiind să armonizeze şi să coordoneze întotdeauna propriile sale interese cu cele ale naţiunilor occidentale, poporul român s’a bucurat neîncetat de concursul marilor puteri iubitoare de libertate şi de dreptate- Această politica de solidaritate cu interesele permanente ale civilizaţiei universale a culminat în participarea României la războiul trecut alături de marile naţiuni anglo-saxone, ruse şi latine împotriva militarismului german şi aspiraţiilor lui de hegemonie şi de asuprire în Europa. Numai un regim de violenţă şi de teroare, sprijinit mai întâi şi patronat apoi din afară a putut face ca această politică tradiţională atât de intim legată de cele mai esenţiale interese ale poporului român şi atât de firească aspiraţiilor sale la libertate şi dreptate, atât de corespunzătoare propriului său instinct, să devieze din calea ei naturală. Trebue totuşi să relevăm că spre a putea ajunge la această alianţă nefirească a României cu Germania hitleristă contra căreia luptă Naţiunile Unite şi se ridică celelalte popoare iubitoare de CONSTANTIN I. C. BRĂTIANU dreptate, de libertate şi de legalitate, regimul dictatorial de ieri din România a fost nevoit să despoaie Coroana de prerogativele ei regale şi să înăbuşe expresiunea liberă a tuturor reprezentanţilor fireşti ai poporului. Politica dictatorială a regimului trecut şi-a aflat astfel aplicarea în dauna poporului român, dar totodată, în afară de voinţa sa şi de năzuinţele sale. Spre cinstea Naţiunei Române este bine ca acest adevăr să fie subliniat şi ca opinia publică dinăuntru şi din afară să ştie că partidele politice, expresie statornică a democraţiei române căreia i-au rămas fideli în vâltoarea dictatorială n’au încetat a protesta prin toate mijloacele contra siluirei celei mai brutale a libertăţilor publice şi a aspiraţiilor şi intereselor poporului român. M. S. Regele Mihai I luând frânele Statului din mâini nevrednice şi redând poporului, pe lângă libertăţile răpite, firul politicei sale tradiţionale, a cimentat odată mai mult legăturile ce unesc glorioasa noastră Dinastie cu Neamul Românesc. Fireşte această reîntoarcere a României pe calea cea dreaptă alături de Naţiunile Unite implică multe greutăţi şi sacrificii dureroase. Dar ele vor fi suportate cu bărbăţie de neamul nostru ştiind că el luptă pentru interesele sale adevărate, pentru unitatea naţională şi pentru un viitor mai bun în deplină înţelegere cu naţiunile conducătoare ale lumii civilizate. Revenind în mijlocul aliaţilor săi fireşti, inspirat de acelaş mare ideal de libertate şi de dreptate, poporul român păşeşte cu toată hotărârea la luptă nouă pentru a aşeza viitorul său pe o bază solidă în perfectă armonie şi înţelegere cu popoarele vecine, animate de aceleaşi năzuinţi, în credinţă că va afla înţelegerea întreagă pentru independenţa şi drepturile sale naţionale care constituesc cel mai puternic temei al păcii. I Moderaţie * ■*" MIHAIL FARf.ASftMli Războiul nu s’a sfârşit. România a trecut prin suferinţe şi a făcut sacrificii a căror istorie depăşeşte într’un sens martiragiile ei anterioare. A fost epoca întunecoasă când ţara noastră îşi pierduse sufletul şi conştiinţa ei de sine stătătoare. O bună parte din opinia publică era hipnotizată de revoluţiile totalitare europene iar tentaculele ţărilor dictatoriale se întinseseră arogante asupra vieţii naţionale. România nu mai era ea însăşi, ci instrumentul altor ţări, al altor interese şi al altor concepţii decât acelea isvorîte din nevoile şi structura ei. Aceasă pagină de istorie ne-a dovedit cât de periculos este pentru un neam să se înstrăineze şi ce dezastru aşteaptă naţiile, cari nu ştiu să fie unite în clipele decisive. Să ne amintim rebeliunea din ianuarie 1941 şi actele politice cari au pregătit-o pentru a realiza câtă crimă naţională se ascunde în faptul de a lucra sub inspiraţie străină-Ţara noastră este încă sub arme. Fiinţa ei naţională este sfâşiată şi morţii de pe câmpurile de luptă i-au secătuit mult din vlaga luptătoare. Astăzi Aliaţii ne-au deschis o poartă spre viitor prin care vom trece numai dacă vom fi uniţi şi dacă vom şti să ne păstrăm integritatea noastră sufletească.Spunem toate acestea pentruca în momentul regăsirii noastre să ne recăpătăm şi independenţa de judecată şi curajul de a fi mai înainte de orice ROMANI. Privind ca români situaţia ţării vom vedea ce probleme imense se ridică în faţa conducătorilor şi în faţa noastră a tuturor. Bucuria profundă că am eşit din moartea politică şi naţională trebue să se împreune deci cu grija de a nu mări durerile şi nefericirile neamului românesc. Să fim cu toţii conştienţi de adevăratele interese ale Patriei. Iată pentru ce se impune în acest ceas hotărîtor pentru toţi moderaţie şi demnitate. Avem convingerea că ori şi ce excese şi ori şi ce extremism ar duce din nou ţara înspre pieire şi de data aceasta definitiv. A rupe din nou sufletul ţării, a-i îndrepta gândurile şi forţele spre alte probleme decât aceea a salvării naţionale ar fi a lovi iremediabil în însăşi fiinţa României. Ceea ce trebue să ne preocupe în momentul de faţă este prin urmare existenţa statului şi a naţiunii. Pentru a o garanta nu avem de ales decât drumul înscris de toate tradiţiile istorice ale lumii: ordine, unire, devotament faţă de ţară. Avem de altfel norocul ca instituţiile fundamentale ale statului să fi fost acelea cari i-au salvat viaţa în clipa hotărâtoare-Monarhia a fost acelea cari i-au salvat viaţa în clipa hotărîtoare. Monarhia a fost aceea care prin schimbarea alianţelor a determinat noul nostru destin. Monarhia a salvat ţara — o spunem din nou — pentru că fără autoritatea ei desăvârşită şi fără instinctul ei istoric naţional nu s’ar fi putut stăpâni împrejurări atât de grele cu atâta siguranţă şi energie-Sistemul, pe care se bazează regimul monarhic, a funcţionat cu preciziune. Armata a răspuns conducătorului ei firesc, aparatul de stat şi-a dat concursul tehnic cu disciplină şi fidelitate, parti- dele politice democrate au sprijinit acţiunea Coroanei. Unirea forţelor a făcut astfel posibilă revenirea României pe linia politică adevărată a tradiţiilor şi intereselor ei permanente. Aceeaşi unire va putea singură garanta consolidarea acestui prim succes politic, soluţionarea problemelor grave cari se pun pentru ziua de mâine şi mai ales vindecarea rănilor naţionale pe care trupul Ţării noastre le poartă astăzi. Români, îndepărtaţi din mintea şi acţiunea voastră orice tendinţă centrifugă, stăpâniţi orice drum lăturalnic. Fiţi cu toţi concentraţi asupra marelui nostru ideal: salvarea Patriei. Eliminaţi printr’un efort bărbătesc din judecata voastră toate rezidurile străine, tot ce s’a suprapus peste adevărata noastră structură, tot ceea ce a rămas din otrava totalitarismelor şi înstrăinărilor. Este momentul să fim noi înşine pentrucă numai aşa vom putea duce la bun sfârşit grelele sarcini ale prezentului. Să fim demni de libertatea recâştigată prin moderaţie şi gândire independentă. Şi să nu uităm că orice violenţă şi orice servilism ar demonstra că nu suntem încă maturi pentru adevărata democraţie Universalismulnglo-saxon încă de mult când soarta răsboiului continua să apară unora ca nedecisă Anglia începuse o activitate sistematică de examinare a problemelor păcii. Empirismul anglo-saxon și fizionomia universalistă a gândirii engleze situaseră de la început pregătirea păcii înaintea preocupărilor răsboiului. Complexitatea acestor probleme întrece într’adevăr cu mult pe aceea a luptei armate unde chestiunile sunt oarecum limitate şi obiectivele bine precizate. Organizarea păcii presupune un aranjament delicat, o analiză minuţioasă a realităţilor politice şi economice, o nouă structură a societăţilor etnice şi statale., Iată pentru ce genialitatea pragmatică a Englezilor s’a aplicat din capul locului să prevină această dificilă sarcină a învingătorilor. Astăzi, după o ştire a ziarului „Sunday Times“ d-nii Churchil şi Roosevelt au hotărît o nouă întrevedere în care se va discuta între altele redresarea ţărilor ce au fost ocupate de inamic. Democraţiile anglo-saxone au în concepţia lor această linie universalistă a preocupării pentru organizarea generală a lumii civilizate. Principiile de libertate, ajutor reciproc, administraţie autonomă, sistem internaţional, etc. sunt elemente tradiţionale puternice în viziunea politică anglo-saxonă. Redresarea ţărilor ce au fost ocupate de inamic însemnează în această doctrină politică readucerea lor la un nivel de viaţă autonomă şi la refacerea posibilităţilor economice proprii. Desigur că întrevederea Roosevelt-Churchill va avea drept obiect în primul rând sprijinul ce trebue dat Franţei. Dar pe măsura eliberării celorlalte ţări problema va lua un caracter general. Belgia, Olanda, (Continuare în pag. lia) Frasifa $s România sunt ♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦ încăa odată alături Intr’un moment hotărîtor al istoriei omenirei, în momentul în care Libertatea Şi Tirania se găseau într’o supremă încleştare, Franţa şi România, ingenunchiate de acelaş opresor, şi-au găsit energia să răstoarne toate forţele potrivnice destinului lor şi să contribue la victoria Dreptului. Rău călăuzită, Franţa pierduse o luptă hotărîtoare şi se găsea sub genunchiul unui învingător ce încerca să-i suprime ultimele energii. Prin înfometare, prin teroare, prin exilarea gânditorilor săi şi prin înstrăinarea braţelor sale de muncă, Franţa era redusă la tăcere şi părea, celor ce nu o cunoşteau destul, sortită să piardă locul de frunte pe care îl ocupase în lume. Târâtă într’un război ce era străin de interesele şi de credinţele sale, călăuzită de o minoritate vândută sau inconştientă, sângerată adânc într'o luptă stupidă cu prietenii săi de totdeauna, vlăguită de o vecinătate înfometată- România părea sortită să urmeze până la ultima elină «n8"t«' că*”** o prăbușire dezonorantă. In momentul hotărîtor al istoriei lumii, în momentul în care nimeni nu mai putea nădăjdui că, vlăguite de tiranie, Franţa şi România se vor mai putea salva, în momentul în care se socotea că numai intervenţia adunată a prietenilor de totdeauna va putea opri această ucigătoare alunecare, energiile adânci ale poporului Francez şi ale poporului Român, într’o magnifică afirmare de vitalitate au răsturnat tot ce şedea în calea eliberării lor. Prin armatele generalului de Gaulle şi prin forţele libere din interior, prin Coroană prin Partide şi prin Armată, Franţa şi România şi-au recâştigat dreptul de a se călăuzi singure, şi-au recâştigat dreptul de a sta la masa Padig pe locurile corespunzătoare unor naţiuni pe cari nimic nu le poate răpune. Din locul modest pe care îl ocupă în vieaţa popoarelor, România nu-şi poate împiedeca mândria de a merge încă odată pe căile aliminioase pe cari îfusdeaurii, le-a deschis Franţa. Legat de poporul Francez prin legături sufleteşti ce nu pot fi înfrânte de nici o vicisitudine, legat de Franţa In zilele bune ca şi în cele rele, neamul românesc este mândru să fi fost din nou alături de Franţa în ziua în care Libertatea şi Dreptul aveau nevoie de sprijinul tuturor energiilor. Pentru Libertatea şi Dreptul pe care Franţa le-a dăruit lumii moderne, pentru Libertatea şi Dreptul pe care Franţa a învăţat-o să le iubească, România şi-a adunat astăzi toate energiile luptătoare. Alături de Franţa, în aceiaş zi cu Franţa, România vine să aducă sprijinul său pentru victoria comună a forţelor binelui. Incidenţa aceasta ce slujeşte atât de mult pe cei ce luptă pentru dreptul şi libertatea popoarelor cimentează încă mai puternic legătura adâncă ce a unit întotdeauna poporul român de poporul francez. Pe calea nouă ce li se deschide, Franţa şi România vor fi din nou alături în luptă pentru o lume mai bună. ION ZURESCU SABINA CANTACUZINO de dr. C. ANGELESCU A dispărut una din marile figuri ale vieţii româneşti, o persoanalitate de seamă a culturii şi carităţii; a murit Sabina Cantacuzino, fiica marelui Ion C. Brătianu, ctitorul României moderne. Crescută în atmosfera marelui său părinte şi a fraţieir ei — unul creator al României întregite, iar altul un adevărat apostol al credinţelor democratice şi naţionale — ea a ştiut să dea numelui acestei familii româneşti, o nouă aureolă în domeniul culturii şi asistenţii publice, căci şi-a dăruit acestor mari opere întreaga sa fiinţă. Viaţa ei a fost împletită cu ridicarea continuă a ţării sale. La 1877 ea îndeplinea rolul de secretară a tatălui său, în chestiunile care au pus bazele României libere. Asistă cu entuziasm la împlântarea Dinastiei în pământul românesc, lucrând cu multă râvnă la întărirea legăturilor, sufleteşti ale Acesteia cu noua sa patrie. Arzătoare partizană a fratelui său maii mare, în acţiunea lui politică, prin suferinţe personale, ea a văzut cu adâncă fericire România întregită şi duce cu sine, în mormânt, nemărginita durere de a fi văzut evenimentele care au distrus în parte marea operă a fratelui său. Din citirea memoriilor sale, se degajează, pe lângă viul respect al tradiţiei familiei, o atmosferă de puternică încredere în forţele neamului,, însuşiri şi sentimente cu care Brătienii au condus destinele ţării. Aceste memorii dovedesc că magia i înfăptuirilor acestor oameni, se ridică din rădăcinile indestructible, de unde pulsează adevărata vigoare românească. Memoriile sale sunt un monument al acestui gen literar în româneşte, păstrând în concepţia generală, culoarea sobră tăiată în granit, — câteodată crudă în adevărul enunţat — dar în care vibrează cea mai deplină încredere in viitorul neamului, nostru şi în energiile care îl conduc. , Iată un aspect al celor ce lasă Sabina Cantacuzino posterităţii. La el se adaugă necurmata şi neobosita muncă pentru draga ei Universitate liberă, o instituţie culturală, care înseamnă o epocă în manifestările sufletului românesc, după întregirea din 1918. A ştiut să adune în jurul catedrelor acesteia, care mergea paralel cu alte instituţii similare, unele din cele mai alese personalităţi ale ştiinţelor, literelor şi artei româneşti şi străine. Conferinţele făcute aci, vor rămâne ca un semn neîndoios de ridicare a nivelului culturii naţionale. Aci se frământau ideile, simţirile, convingerile unui alt orizont al românismului, care se altoia organic pe tradiţiile oficiale. Sabina Cantacuzino era sufletul acestei creaţiuni culturale, împăcănd extremele, îmboldind timidităţile, reţinând avânturile prea largi, ca să menţină o linie clasică, pentru marele public din afara sălilor de cursuri universitare. O imensă milă pentru suferinţele omeneşti îi izvora din suflet. Cea mai bună parte din energia sa şi-a consacrat-o pentru nenorocţii tuberculoşi, creindu-le un mediu de izolare higienic, spre a-i putea salva. Asopaţia pambru izolarea tuberculozei îi rămâne veşnic recunoscătoare prezidenţei sale, care n’a cruţat nimic, ca această operă socială să se desvolte în mod solid şi modem. Şi nu s’a oprit numai aci. A voit ca bunătatea ei să se întindă şi dincolo de hotarele vieţii sale. _ A dăruit Aşezâmântului I. C. Brătianiu ca şoferi în care locuia, pentru înfiinţarea unui cămin, care să poarte numele său şi al soţului, d-rul C. Cantacuzino. A decis din timpul vieţii ca,acii să-şi găsească un mediu propice doctoranzii facultăţilor noastre, recomandaţi de consiliile respective. A simţit că tinerii studioşi sunt lipsiţi în Capitală de un asemenea mediu şi atunci gândul s’a îndreptat către ei, a fixat bazele de conducere şi organizare ale căminului, înzestrându-l cu tot ce avea în casă, ca să poată funcţiona în bune condiţiuni ,după moartea sa, dacă împrejurările vor permite să se deschidă cât mai curând. Se poate o viaţă mai chibzuită, cu orizonturi sociale mai largi decât acelea ale Sabinei Cantacuzino ? Ea a aplicat într’o nouă întrupare marele principiu al tatălui său: „Prin mintea, prin inima, prin braţele noastre". In pragul evenimentelor grele care ne înconjoară, asemenea scânteieri de suflet românesc ne ridică inimile, ne dau curaj să înfruntăm viitorul, ne dau încredere în noi. Să-i fie ţărâna uşoară şi fapta ei să fie veşnic pilduitoare! TRESALTĂ ARDEALUL! Noaptea de 23 August 1944, întocmai ca şi noaptea de 15 August 1916, va rămânea înscrisă cu litere de foc în sbuciumata istorii© a neamului românesc. Intr’adevăr, în această noapte după patru ani de crâncenă suferinţă, zorile României mari, zorile României unite cu Transilvania, prăbuşită în anul 1940, au început să lumineze iarăşi cărările ce duc spre Oradea-Mare, spre Satu-Mare, spre Tisa. Sabia lui Mihai Viteazul trece din nou Carpaţii pentru a răzbuna miile de martiri căzuţi pradă cumplitului arbitraj de la Viena, şi pentru a reîntoarce la căminele lor pe toţi isgoniţii şi refugiaţii Transilvaniei. In inimile obidite ale ardelenilor flacăra mândriei şi a credinţei creşte astăzi mai înaltă decât oricând, triumfătoare peste toate lacrimile şi suferinţele. Transilvania va fi iarăşi liberă! Curând! Repede! Unită pentru totdeauna cu România! Alături d© Mihai Viteazul, în lupta pentru desrobirea Transilvaniei, se înalţă astăzi inima vitează a Regelui Mihai I, Regele Mântuitor şi întreg tot de Ţară. Opera Regelui Ferdinand I, se reclădeşte pe temelii de granit! Providenţa a voit ca în jurul Regelui Mihai I, întocmai ca şi în 1916 în jurul Regelui Ferdinand I, să se afle un mănuchi de străluciţi bărbaţi de stat cari, în ceasul cel de cutremurătoare primejde, să poată da României direcţia care duce la victorie şi la dreptate. La 23 August România, şi odată cu ea Transilvania, şi-a regăsit echilibrul şi drumul firesc, şi nimeni nu va mai despărţi de acum înainte pe fraţii cari se reunesc după o tragică despăţire de patru ani. Ardeleni, trompetele victoriei răsună pe culmile Carpaţilor! înainte! VASLE NETTA *-----• X • -— Apelul societăţii naţionale de Cruce Roşie Faţă de situaţia grea prin care trecem, d. general Dombrow£ki, primarul general şi prefectul poliţiei Capitalei, s’a adresat Soc. Naţionale de Cruce Roşie pentru a da o asistenţă urgentă populaţiei civile a Capitalei. Societatea Naţională de Cruce Roşie,, înţelegând să dea tot concursul, roagă pe toate persoanele care au lucrat benevol sau bugetar în cadru de asisteţă socială, să-şi continueactivitatea sub conducerea Crucii Roşii. înscrierile se fac zilnic la sediul Soc. Naţionale de Cruce Roşie din str. Biserica Amzei 29, 9, 12, 16, 19.