Vremea Nouǎ, ianuarie-martie 1970 (Anul 3, nr. 581-654)
1970-01-04 / nr. 581
r 44 4 4444444444444444*44I 4 PAGINA 2 Laudă Clipocește vinul roșu în pahare Ca izvorul muntelui cel mare, Spicu-l greu în aur și avut Și bogat cum omul și l-a vrut. Lăudat să fie cel ce le-a cules, Lăudat partidul, flacăra mea vie, Lăudată mina care le-a ales — Anul nostru Nou, lăudat să fie, Lăudați să fie mirii, trandafirii, Nunta ca arama, pruncul și cimpia, Lăudată stema, pieptul de Luceafăr Care luminează-n România! OVIDIU GENARU 4 \ De strajă vremii Tot prin iubira-i maree vindecare... Acolo unde vorbele-ncetează Din neguri triste izvorăște-o rază Și peste-o clipă soarele răsare. Există sori și-ai nopții, depărtați Ori dorm în tine, ori așteaptă ora Din ape să-i înalțe aurora De strajă vremii, neclintiți Carpați. In hora constelațiilor pure Aprinde-ți nimbul fără șovăire încrederea ce nimeni n-o s-o fure © am intri iarna-n magica pădure. FLORIN MIHAI PETRESCU Artă poetică Drumu-i lung și calea-i grea , Vai, săraca inima, Cum mai trag lupii de ea ! Drumu-i greu, popasu-i lung , Cu pegas bătrîn și ciung Cine știe de-am s-ajung! Cine știe de-am să sui Pe poteci și cărărui Pină-n cerul nimănui Mă-nconvoaie vămi și fum Și aud cîntînd în drum Cucuvăi cu glas molcum Pentru mine ? Pentru ei ? Pasu-i scurt, dar cu temei. Rid sau pling în ușă chei ? BOGDAN SIRETEANU Vîntul Bunicul spunea că vîntul A fost cindva un flăcău Voinic și frumos ca un cerb, Căruia zmeii i-au furat iubita Și au dus-o cu ei un loc neștiut și pustiu. De aceea — spunea bunicul — Cînd afară se stârnește furtună, înseamnă că flăcăul a pornit iar în căutarea iubitei furate Și iar răscolește pădurile. Și rupe copacii cei slabi. Dar — zicea bunicul — Noi n-avem de ce ne teme de furtună, Chiar dacă uneori ne-nspăimintă, Căci flăcăul prefăcut în vînt E furios doar pe zmei Și pe ei îi caută : Să-i sugrume Și să-și recapete iubita furată. V. FILIP Caii Ascultați caii sunt legați de noapte cum pasc liniștea cîmpiei și-și cresc mînjii la marginea lumii. Ascultați caii galopînd prin inima cîmpiei din copite aruncînd nesfîrșitul și stelele veșniciei. MIHAI OGRINJ1 44 4 ____________________________________________________ Emil Gîrleanu a trăit o parte din cei mai rodnici ani ai activității sale literare la Bîrlad. In 1904, îl găsim pe tînărul ofițer ieșean, în garnizoana Bîrlad, mutat — se spune — disciplinar. Nu insistăm asupra motivelor acestei schimbări de climat, pentru că, în definitiv, militar fiind, instabilitatea domiciliului constituia un atribut caracteristic meseriei. S-au insinuat, însă, și alte motive, unul din ele fiind pus în legătură cu activitatea publicistică a tînărului Sublocotenent, pe timpul cît a stat la Iași, activitate adesea agrementată cu epigrame acidului satirice. Cert este că, odată venit la Bîrlad, Gîrleanu nu renunță la literatură, ci își intensifică preocupările în acest domeniu, devenind conducător de revistă. Colaborarea bogată la Arhiva lui Xenopol constituia un atu, care îl recomanda suficient. In afara epigramelor buclucașe și a unor recenzii, Gîrleanu publicase, în Arhiva, nuvelele Dragul mamei, Dreptate cerească, Mama Catrina, Mihai, semnate cu pseudonimul Emilgar. Ajutat de un grup de scriitori locali (Nanu, Tutoveanu și alții foarte tineri — Mîndru, C. Moldovanu), Gîrleanu scoate, în Bîrlad, la 15 martie 1904, primul număr al revistei de orientare semănătoristă, Făt-Frumos. Nu intră în obiectul acestor rînduri problema șefului grupării de la Făt-Frumos, asupra căreia sînt mai multe păreri. Ne limităm, aici, a-l considera pe Gîrleanu scriitorul cu inițiativa întreprinderii și redactorul cu cuvîntul hotărîtor. Vom susține, poate, cu alt prilej, documentar, această convingere. Revista Făt-Frumos a apărut de la 15 martie 1904 pînă la 1 februarie 1906, bilunar, cu o întrerupere de la 15 februarie — 4 iunie 1905, bucurîndu-se de sprijinul moral, câteodată și material, Iorga. Grupul de la al lui N. Făt-Frumos, prin exponentul lor, Gîrleanu, își exprimă direct, clar și răspicat adeziunea la orientarea iorghistă a Semănătorului, cît și admirația față de personalitatea lui N. Iorga. In scrisoarea din 21/7. 904, adresată lui Iorga, Gîrleanu spune : .,Vă expediez azi, recomandat, 2 numere din revista. . . Toți cei din jurul revistei „Făt-Frumos", dimpreună , cu mine, vă rugăm a primi asigurarea adîncului respect și întregului devotament rel vă purtăm" (Apud I. E. Toronțiu, St. și doc. lit., vol. VII, Buc. 1036, p. 370). Gîrleanu îl asigură pe Iorga că va face tot ce îi stă în putință pentru răspîndirea Sămănătorului, considerat publicație „mumă". In scrisoarea din 28/8, 904, Gîrleanu se angajează: „Voi face totul pentru a vă aduce cîți mai mulți abonați, siguri, la revista mnumă „Sămănătorul". Chiar în Iași cred că voi putea căpăta mai mulți, unde cunosc multă lume". (loc. cit., 371). Că Iorga este mentorul spiritual și moral al revistei bîrlădene reiese, foarte clar, din următoarele două fragmente selectate din corespondența Gîrleanu—Iorga (din mai multe puncte de vedere interesantă). Primul fragment atestă faptul că însăși viața revistei „Făt-Frumos" se datorește cuvîntului marelui învățat : „Toți acei Frumos, încrezători de la Fătîn sfatul și în îndemnul D-voastră, cu adînc respect vă rugăm a ne face cinstea să ne dați un articol pentru Revista care-și datorește viața cuvîntului Dv. (subl. n.) atît de ascultat de către tot ce e românesc", (loc. cit., 372). Al doilea fragment arată puternica înrîurire exercitată de către ideile lui Iorga asupra omului și literatului Gîrleanu, din această perioadă : ,,Vă încredințez că de mult am înțeles că acela către care trebuie să-și întoarcă fața tot neamul românesc sînteți D-tră, și din acel moment am lăsat „Arhiva" și m-am pregătit spre a vă fi un demn și credincios soldat" (loc. cit., 374). Iorga răspunde dovezilor de afecțiune și devotament date de Gîrleanu prin trimiterea de colaborări, care fac din Făt-Frumos o revistă tot mai solicitată. Consemnăm doar articolele Curentul Nou (an. I, nr. 15) și Două biserici bucureștene (1905, 289—291). In P. S. scrisorii din 17/5, 904, Gîrleanu notează: „Dacă dă D-zeu clipe de fericire lui Faur Frumos, dați-i cît mai des apa de viață (în lupta cu balaurii), prin articolele D-voastră" (loc. cit., 379). Gîrleanu se leagă, sufletește, din ce în ce mai mult de marele istoric. Dar și Iorga simte, în Gîrleanu, un tînăr entuziast, animat de sincere sentimente. In ceea ce-l privește, Gîrleanu face, adesea, solemne mărturisiri de credință, ca aceasta : „Niciodată nu mă voi putea îndoi de prietenia cu care mă cinstește cel mai loial1 om dintre români și devotamentul meu, va rămîne pentru asta, ne-trămutat ca stânca" (loc. ..cit., 389). Iorga, la rîndu-i, 'l ajutăpe Gîrleanu, în mai multe rînduri, să-și editeze unele scrieri, îl publică, fără rezerve, în Sămănătorul, mijlocește sprijin material pentru Făt-Frumos, cînd de la Bîrlad, prin pana lui Gîrleanu, sosesc insistente S.O.S.-uri. In momentul în care Iorga se retrage de la Sămănătorul și, în aprilie 1906, înființează Neamul românesc, Gîrleanu este chemat ca secretar al noii publicații. El renunță a mai scoate revista Făt-Frumos, demisionează din armată și se stabilește la București. Și, totuși, relațiile dintre Gîrleanu și Iorga încep să cunoască unele umbre. Iorga se plînge, undeva, de neglijență din partea lui Gîrleanu. Acesta este nemulțumit de remunerația cu totul sub nivelul greutăților farnliei sale (între timp, se căsătorise), într-o scrisoare datată 28 oct. 1906, Gîrleanu solicită lui Iorga remunerație mai consistentă, încheind astfel: „Dacă credeți însă că cer prea mult, nu luați în seamă cele ce v-am scris. Eu am învățat, în viața mea de ofițer, să înțeleg fără să discut. Vă rog să primiți încredințarea devotamentului meu", (loc. cit., 399). Uneori, umbrele sînt chiar groase. In aceste situații, Gîrleanu este demn, intransigent față de marele său prieten, nu însă laș. El își păstrează admirația față de ilustrul cărturar, după cum se poate vedea dn următoarele rînduri: „Astăzi îndrăznesc să vă spun că dintre noi doi, cel cu inima largă sînt eu... D tră care mu ați silit să calc peste linia mea de purtare, alungîndu-mă în mijlocul iernii pe drumuri, sînteți legat față de mine, prin acea datorie care vă obligă să uitați că trăiesc. Prin aceasta veți scăpa de rîndurile mele care totuși păstrează și vor păstra respectul ce vă datorez" (loc. cit., 1402). Se pare, însă, că petele întunecate survenite în relațiile dintre cei doi scriitori nu se datoresc numai nerespectării unor promisiuni, ci unor cauze mai profunde, n-a împărtășit integral Gîrleanu și cu entuziasm orientarea Neamului românesc, ceea ce îl determină să se retragă și să se orienteze spre alte publicații (Convorbiri critice). Dar chiar și în aceste condiții, Gîrleanu continuă a nutri față de Iorga sentimente de stimă și prețuire. Devenit, ceva mai tirziu, director al Teatrului National din Craiova, Gîrleanu ține, cu orice preț, în octombrie 1911, ca N. Iorga să asiste la premiera de deschidere a stagiunii. In 1913, Gîrleanu ajută la editarea revistei Ramuri. Intr-o scrisoare din 27/11. 1913, el solicită colaborarea lui Iorga, motivînd: „de fapt revista urmează calea pe care itră, o arătase”i în trecut „Sămănătorului" și lui „Făt- Frumos" (loc. cit., 405). La 2 iulie 1914, Gîrleanu moare, curmîndu-se, astfel, firul sinuos al unei prietenii sincere, luminată de multe dovezi de reciprocă prețuire și devotament. CONSTANTIN PARFENE Fișe de istorie literară GÎRLEANU ȘI IORGA 0 super orgă La fabrica de instrumente muzicale din orașul Krnov (Cehoslovacia) a fost construită o orgă pentru filarmonica din Erevan, a cărei realizare a durat un an. Ea are 56 de registre, lățimea de 13 m, este electrificată, iar tuburile acustice au amplificatoare. 11—11—11—I 1=3 o [• Numai gînduri bune în acest început de An Nou pentru ziarul „Vremea nouă", din partea celui plecat din fragedă copilărie de pe meleagurile orașului Huși. Al. Giugaru artist al poporului Mircea Radu Iacoban „O mască în plus“ Talent precoce avantajat, de darul unei penițe alerte și îndrăznețe cu care și-a semnat debutul încă acum zece ani în urmă, aproape concomitent, în paginile revistelor „Iașul literar" și „Luceafărul", angajîndu-se ambițios și cu temerară luciditate la cultivarea pasionată a unei proze artistice neconformiste, Mircea Radu Iacoban se află în prezent la , reg.jla . cg.lui •_ de-al treilea volum al sau. Apărund la Editura pentru Literatură, lucrarea O mască in plus îi atestă cu autoritate vocația și virtuțile scriitoricești,“ chiar dacă deși situîndu-se valoric la o apreciabilă și cîștigătoare distanță față de aparițiile anterioare marcate de culegerile de povestiri Estudianlina și Nedumerit in Atlantida (de care totuși, pe undeva, este legată printr-o anume generoasă comunitate a ideilor detectate în omenescul mediului social și existențial explorat de autor) nu va găsi, poate, chiar de la bun început, o rapidă și mai ales, o facilă audiență la cititorul mai puțin avizat. E adevărat că la o primă impresie, microromanul lui M. R. Iacoban, alcătuit din 26 de secvențe proiectate, în aparență, derutant și totuși fluent, pe ecranul a mai puțin de 150 de pagini, nu se poate lesne rezuma și povesti. Dealtminteri, subiectul, în special, așa cum se însăilează acesta în partea introductivă a cărții, este stufos și complex, sau , mai degrabă, nici nu-l preocupă decât cu totul exterior chiar pe autorul însuși. Acesta, cu bună intenție, ignorează conflictul propriu-zis văzut în accepția lui tradițională, deși derulajul narațiunii acționate cu penetrantă acuitate, adesea psihanalitică, dinlăuntrul personajelor care întrețin monologul lor interior, beneficiază, îndeosebi spre final, unde cadența trăirilor sufletești atinge un dramatism crud și impresionant, de un intens ritm cinematografic. Adversar declarat al uzanțelor și canoanelor clasice desuete, prozatorul este, în această nouă ipostază a afirmării sale editoriale, un îndrăgostit de modernitatea creativă și, recurgînd la novatoare, izbutește a tentative se detașa de eventuala ispită a lecturilor, și prezentul interferînd trecutul eroilor săi ale raror tare etice, ale căror adineiculpabilități și drame gvasi-intelectuale sunt descifrate cu o inventivă și neobosită minuție, și, în particular, cu o justițiară intransigență. Priceput în a utiliza, în mod inspirat și cu persiflantă, aciditatea satirei și suculența umorului, ca și calambururile, ascuțișurile ironice cu adresă precisă, M. R. Iacoban ne prezintă evoluția succesivă, dusă , pînă la limita ei tragică, a unor ființe sferto-docte, estropiate de orice podoabe morale, și pe care o confruntă sugestiv cu schițarea semnificativă a unor figuri de oameni simpli, scutiți de orice fel de malformații psihice și înavuțite virtual cu energii latente și motive de rară rezistență. Cercetate radiografie de la stereotipiile verbale ale acestora și de la reflexele și tropismele lor elementare pînă la stadiul paroxistic în care devin rebuturi sociale, respectivele fantoșe umane ne apar în grotesca și intima lor înfățișare, ca niște măști amăgitoare de carnaval burlesc. In acest microunivers amețitor și împătimat de libații, de exaltare, pe alocuri tragi-comică, a simțurilor și de o artificială întreținere cu alcool a viselor searbăde în care eroii săi mai cred, numind iluzia parcurgerii procesului unor profunde și nealterate satisfacții para sau extra intelectuale, autorul, cu multiplicitatea dotației sale creatoare, se dovedește a fi un inteligent regizor. El posedă astfel reale aptitudini în a mînui sforile spre a pune în mișcare macabrele marionete ce populează narația și în a le smulge de pe fete măștile de orgie parcă walpurgică, ca și în a sfărîma oglinzile mincinoase spre a-și detrona astfel eroii de pe improvizatele, șubredele și falsele lor piedestaluri. O singură „mască în plus”, cea a conștiinței neiertătoare care veghează și care învinge, domină scena finală a cărții realizată de astfel de autor la voltajul superior al unei puternice tensiuni în stare ca, la incandescența emoțională pe care o declanșează simbolic, să ardă și să prefacă totul în cenușă și să aducă purificarea. In acest context, rămîn memorabile și credem că ar fi avut dreptul la mai multă amploare, paginile care zugrăvesc încleștarea cumplită cu stihiile iernii apocaliptice dezlănțuite spre sfîrșit și din vacarmul căreia răzbat halucinant, la o temperatură extremă, glasurile unor sentimente explozive ce se contopesc la focul unei iubiri păgîne. Dar, spre a-i surprinde în totalitate mesajul discret exprimat și a-i dezghioca tîlcul elocvent cu care este înzestrat, ca și pentru a releva capacitatea analitică și compozițională a scriitorului M. R. Iacoban și celelalte certe însușiri întregitoare ce conferă densitate și substanță scrisului său, microromanul se cuvine și, mai cu seamă, merită cu prisosință a fi citit, el înscriindu-se ca un autentic succes literar. ION ISTRATI = 11=11 11=11=31 dată cu Bădica in sală pătrunse un val de frig și cristale de ■zăpadă. După ce noul venit Își agăță cojocul in cuier și-și deschise caietul, lecția continuă. Bădica notă citeva rinduri, apoi mina i se mișcă tot mai încet, pe foaia liniară, pînă cind i se opri. „Vezi, am avut dreptate cînd am susținut să nu o facem cu intrarea direct din drum. La vară, de-aș ajunge sănătos, tot săvirșim noi lucrul cum trebuie”! Afară viscolul se întețea. Geamurile Înghețau, pe la streșini sunau parcă sirene. Privirea tânărului blond și cu ochi albaștri se plimba pe pereți, gindul pe aiurea. Ii reveni în minte discuția aprigă datorită căreia întirziase, după ce tot el fusese pe la alții și ii sfătuise să nu intirzie ori absenteze in seara aceasta. Și se Înfurie. Acolo, de fată cu Leahu și cu Bostană, se abținuse. Nu îndrăznise să le strige fără ocol că ei nu acceptă balul pentru tineri, nu de teamă că s-ar deteriora sala, ci, fiind petrecere în sat, nu mai pot să participe la banchetul din Suhărie. Ieri, toată ziua cercase și el, fară succes, a-i convinge pe tineri să amine acțiunea. Il întrebaseră — și îi părea bine că întîmpinase rezistența lor: nici acum, după ce cu propriile mîini și-au ridicat o casă pe care să și-o știe a lor, după ce a căzut și omăt de un metru, tot nu pot să se distreze ? Și sugeraseră primarul, Antonică Leahu nu au decis, și directorul căminului cultural, Șurubei Bostană, dacă nu pot să renunțe la sărbătorirea unui coleg, să tacă ce-or ști, dar să nu se pună de-a curmezișul inițiativelor tineretului! „Ce să mă fac, mă cap care-mi stai degeaba pe umeri, cum să-i conving pe cei doi că sîmbătă seara trebuie să aibă loc programul anunțat ? Stoarce o idee, ce mama dracului mă lași să mă zbat ca creanga aceea de afară 11=31 din dreptul ferestrei închise ochii și îi st tvise atât de tare nicit îl durură. Zadarnic. Renunță să se mai gindească. Redeveni atent la ce se intimp în împrejurul său. Intre timp, tabla se umpluse cu desene și formule. Nu înțelegea nimic. Vrei să întrebe ceva, nici el nu știa ce anume să întrebe, ca să poată pricepe vre-o iată și se răzgîndi curînd. In momentul cînd se hotărî să fie atent, măcar de aici Înainte, o idee ii luHoră trupul. Să apeleze la ajutor din afară. „Phin ! Cum nu m-am gîndit mai de mult la asta ? Păi dacă-ți spune tată-tău, băi frate Bădică Suru, că ai un cap care gîndește ca melcu și tu nu crezi, de!". Se apucă să scrie, in caietul pe care-l avea desfăcut pe mesura de dinainte. „Știu că aveți treabă, nu v-aș deranja dacă am găsi înțelegere la tovarășii de aici, dar nu găsim. Secretarul comitetului nostru de partid este dus ln concediu, si tine locul cineva, dar i-1 tine, înțelege-ți dv. cum vine asta. N-are omul timp și pentru noi, ce să-i facem, și noi suntem tineri, și trebuie să ne distrăm. Ați vorbit o dată cu noi, pe vară, dacă vă mai aduceți aminte, cînd ne ridicam, cu muncă voluntarpatriotică, casa din care vă scriu acum. După ce am terminat-o, tovarășii de la primărie și de la cooperativa agricolă ne-au rugat să le-o împrumutăm, pînă la vară, ca să funcționeze în ea casa laborator. Noi am fost de acord, nu puteam refuza, dar cu condiția ca joia, sîmbăta și duminica să nu ne deranjeze nimeni. Ei au zis da, insă după ce au apucat cheia și au mutat aici niște materiale, nu ne mai lasă pe noi deloc. Eu sunt neliniștit, nu pot să mă concentrez asupra nici unui lucru. Nu vreau altceva, decit, pînă la vară, să fim lăsați la noi în casă cele trei zile pe săptămină“. Ușa s-a deschis pe neașteptate, și, aducînd vilăuuntru ceva din atmosfera iernii de stepă, a intrat însuși cel căruia Bădică Suru i se adresase. Însoțit de către primar, directorul căminului cultural și președintele cooperativei agricole. Gazdele se ridicară în picioare, pe urmă se reașezară. Musafirului îi răspundea la întrebări cind lectorul, cinci unul dintre însoțitori. Cu totii se lăudară, pe rind, că, la Capu Codrului, învățămintul agrozootehnic de masă decurge in bune conditiurni, dovezi fiind prezența de sută la sută, cit și faptul că fiecare cursant își notează pe larg noțiunile ce se predau. Oaspetele vrei să vadă ce anume și-au notat cursanții in ora care tocmai se terminase. Adresă, deci, feciorului, rugămintea de a-l numi pe cursantul care consideră el de cuviință. Amintindu-și că cel mai mult scria, de obicei, Bădica Suru, bătrîriul inginer se apropie de acesta I îndemnă. Luat prin surprindere, I'mărul se ridică, se așeză, se ridică iar, Își dese cu balista pe obraz, apoi rosti hotăril : urmei, ce am scris aici nu „La urma este secret, și nici minciună“. Cînd termină de citit, in încăpere nu se auzea o suflare. însoțitorii priveau in podele. Bădică îl scruta pe bărbosul din mijloc. Văzind că tace pe gînduri. Întrebă : — Acuma, cu cele trei zile, cum rămîne ? — Dumneata cum ai crede ? — Cum ne-am Înțeles. —■ Cuvinul e bine să fe respectat de către oricine se consideră om. — Păi?! — Ți-aș propune, totuși, dacă poți, mîine de dimineață să treci pe la gambeiul comunal de partid. — Cum să nu pot ? Da-mi la timp și o jumătate de zi, dacă trebuieI — încă ceva. Sâmbătă seara... Ia distracția dumneavoastră, a tinerilor... o să ne primiți și pe noi? — Vai de mine, vă primim, cum nu, avem o muzică, să știți, nici unul nu este împăcat, cu toții sunt băieți de-ai noștri... Pentru inuia oară, de la căderea zăpezii, târziu, către miezul nopții, Bădica Suru se întorcea acasă, fluierind: —..... ................. aaaaoaaaa c=3 c=3 c=j c=31=> 1=31= 1=31=3 i=j NELINIȘTE Schiță de C. Slavic VREMEA NOUĂ m Pe lingă Casa de cultură a municipiului Bîrlad funcționează următoarele cercuri artistice : vioară rațiu Neacșu,prof. Honcordeon-pian (prof Nicolau Mencicov), artă plastică (prof. Aurel Istrate). In perspectivă, se preconizează înființarea cercurilor de dans modern și de chitară. • In comuna Munteni de Jos, biblioteca atrage tot mai mulți cititori. Numai la centrul comunei sînt înscriși peste 650 de cititori, din rîndul cărora se evidențiază Ana Cotara, Marioara Sîrbu, Aurora Leuștean, Ștefan Istrate In sprijinul difuzării cărții sînt organizate manifestări de masă cu cititorii, recenzii, seri literare, medalioane. • Pentru răspindirea cunoștințelor cultural-științifice în rîndul oamenilor muncii, Casa de cultură din Huși a organizat două cicluri de expuneri ce vor fi prezentate în cadrul filialelor sale din cartierele Corni și Plopeni. Expunerile se referă la originea și apariția vieții pe pămint, probleme de etică și estetică etc. Premiul criticii internaționale a fost acordat anul trecut la Cannes filmului sovietic „Andrei Rubliov", creație a regizorului Andrei Tarkovski. Autorul prezintă aspecte ale vieții din Rusia secolului al XV- lea. Figura pictorului iconograf Rubliov a fost excepțional interpretată de A. Solnițîv. • „Adalen—31” în regia lui Bo Widerberg (Suedia) care evocă un moment din viața muncitorimii suedeze, a fost distins la Cannes cu premiul special al juriului și foarte elogios apreciat de specialiștii prezenți la festival. O adevărată revelație a Festivalului de la Veneția din anul 1969 au constituit-o filmele latino-americane: „Prima șarjă cu macheta" al regizorului cubanez Manuel Gomez — un poem al spiritului revoluționar cubanez, „Urmașii" al brazilianului Carlos Diegues — consacrat tinerei generații—și „Macunamia" al regizorului Joaquim de 'Andrade — o fabulă cu accente picarești. » „O actriță delicată, inteligentă, în viitorul căreia am încredere" a spus A. Batalov despre Irina Petrescu, protagonista filmului „Răutăciosul adolescent", cîștigătoarea premiului de interpretare feminină la Festivalul al filmului internațional de la Moscova.