Vremea Nouǎ, ianuarie-martie 1971 (Anul 4, nr. 888-962)
1971-01-03 / nr. 888
t PAGINA 2 Oameni in jurul bradului — oameni la datorie In noaptea aceea minunată a noului an, nu se putea să nu prețuim ceea ce am realizat prin munca noastră. Fiindcă totul, dar absolut totul este rezultatul strădaniei celor mulți și harnici din județul nostru, care, îndrumați necontenit de partid, nu și-au precupețit eforturile. Pe unii dintre ei i-am întîlnit, chiar în noaptea Anului Nou, în jurul bradului feeric luminat, închinind pentru 1971 ce-și vestea, prin glasurile cristaline ale urătorilor, sosirea. Gheorghe Sevastița este maistru la Fabrica de mobilă din Vaslui și, totodată, șeful liniei I export. Apreciat de întregul colectiv, omul acesta nu prea volubil dar totdeauna gata să-și ajute tovarășii de muncă a sărbătorit sosirea anului nou în mijlocul familiei. Jru — Ce-ți dorești pen1971, Gheorghe Sevastița ? l-am întrebat, cu numai cîteva clipe înainte de miezul nopții. — Același lucru pe care și-l doresc toți cetățenii patriei în noaptea aceasta i sănătate, prosperitate și belșug. 1971 este și anul aniversării semicentenarului partidului nostru. De aceea, acum, în prag de an nou, gîndurile mele se îndreaptă spre ceea ce va trebui să înfăptuim noi, cei de la Fabrica de mobilă, alături de toți oamenii muncii din județ. Planul pe 1971 este sporit, dar,noi nu ne facem o problemă din aceasta. Și vom realiza prevederile. Lumină și steag, partidul nostru ne călăuzește zi de zi. El Întruchipează virtuțile și elanurile noastre ale tuturor. In lupta sa de cinci decenii sunt cuprinse visele fierbinți ale poporului, năzuințele sale cele mai înaripate. De aceea eu îmi doresc putere și sănătate ca să pot înfăptui mult mai mult decit în anii anteriori. Și mai e ceva. începutul noului an înseamnă și începutul unui nou cincinal a cărui punte de trecere o constituie această noapte. Cuvinte simple, deosebit de semnificative. Noaptea anului nou. Orașul Vaslui trăia intens. Colindătorii rosteau cu glasuri limpezi, urarea străbună. „S-a sculat moian / Bădica Troian ! (....). Mîine anul se-nnoiește / Plugușorul se pote ciíida lipsei tradiționalului decor imaculat cu zăpezii de Anul Nou, sărbătoarea Revelionului s-a desfășurat la fel de plăcut și antrenant ca de obicei. La unitățile de alimentație publică, își dăduseră întilnire colective de oameni ai muncii din întreprinderile și instituțiile municipiului, elevi și studenți. La complexul hotelier „Moldova“, celor 100 de meseni le-au fost oferite diferite surprize plăcute, bineînțeles nu numai culinare, ci și concursuri și jocuri distractive, iniei și celor care și-au petrecut cea mai scurtă noapte a anului la restaurantele „ Mielul Alb“ și „Moldova\ La Blocul tineretului, peste 280 de tineri, din toate întreprinderile și instituțiile Bîrladului, se bucurau de succesele obținute la locul de muncă sau ln viață. Virgil Qlușcă a ridicat paharul în sănătatea fiicei sale, Alina, care a Împlinit de cutind 7 luni; Remus Vartolorpet — pentru mutarea in casă nouă; Mircea Borș și Vasile Moraru — pentru obținerea unei altei Categorii de salarizare ; Gheorghe Dumbravă și Ioan Boltu pentru cîștigarea titlului de fruntaș in producție, iar arbitrul internațional Nicolae Rainea — pentru succesul fotbaliștilor noștri în „Cupa Europei“ (vărsind o picătură pentru eșecuri), pentru eventuala trecere a bîrlădenilor în divizia C, măcar in... 72. In noaptea Revelionului, cidicind paharul pentru noi succese In muncă și în viață, nimeni n-a uitat pe cei a căror prezență la serviciu era indispensabilă. Cu mulți dintre ei am stat de vorbă imediat după ieșirea din tură sau chiar in timpul serviciului. Mircea Nazarie, operator la Centrala telefonică automată, ne-a spus că noaptea Revelionului s-a Încheiat fără nici un deranjament, iar Victoria Cazacu, observatoare la Stația de meteorologie, ne-a asigurat că nici o alertă nu se anunță pentru nopțile următoare. Cu trei șoferi de la Autogara, care veneau din cursă de la cap de linie (Toader Marin — de la Cirja, Ștefan Iordache — de la Găgești și Mihai Păpătoiu — de la Blăgești), am luat legătura telefonic. Răspunsul lor a căpătat o noțiune de simbol: „Nimic deosebit. Totul a decurs normal". La fel, credem că ar fi răspuns și ceilalți 13 șoferi aliați in aceeași situație, la capăt de linie, In noaptea tradiționalei despărțiri de anul vechi. Nici la autobază, unde echipa de serviciu, formată din patru salariați, a stat de veghe pînă dimineața, nu s-a întîmplat nimic deosebit. La unitățile spitalicești, în schimb, medicii de gardă au avut mai mult de lucru ca în oricare noapte. La secția chirurgie de la Spitalul de adulți, l-am găsit in plină activitate pe medicul de gardă dr. Gregor Gregorovici. Rezolvase nu mai puțin de 10 cazuri. Soția sa, dr. Otilia Gregorovici, medic de gardă la Spitalul de copil, internase, pînă la orele 2,30 dimineața, 6 cazuri urgente. În această noapte de sărbătoare, s-a născut cel de-al doilea copil al Eugeniei și al lui Ion Brașoveanu, muncitor la F.R.B., fiind al 2.800-lea Copil născut al Bîrladului. ... începutul de an și de cincinal a fost sărbătorit, la Birlad, ca pretutindeni în județ și în țară, cu gîndul la viitor, la fericirea fiecărei.. familii, la progresul țării. , GH. ANGHEIACHE C. MIRCEA nește!,.." Pretutindeni era veselie și voie bună. Totuși, în noaptea aceea, nu toți oamenii se aflau în jurul bradului feeric împodobit. Ora zero. Oamenii care supravegheau circuitele noii centrale telefonice automate din orașul Vaslui nu cunoșteau răgaz. Vești după vești porneau, pe căile firelor, se întîlneau cu altele venite din îndepărtate colțuri ale țării, erau recepționate de aparatele telefonice. La pupitrul sectorului telegraf, operatoarea Mariana Turcu a marcat încheierea vechiului an și începutul lui 1971. Prima convorbire pe 1971 a pornit de la postul telefonic 1913 către București și aanunța o mare bucurie : sosirea pe lume a unui nou cetățean al patriei. O altă colegă a Marianei Turcu a înregistrat prima convorbire efectuată în zona orașului Vaslui. Nicușor T, în vîrstă de 7 ani a ținut să-și felicite bunicul la ora zero și un minut. Oameni la datorie, medici, ingineri, mecanizatori. Cuvintele nu sînt îndeajuns de elocvente ca să ilustreze grijă pe care medicii, de pildă, au avut-o, în noaptea aceasta, față de pacienții lor. Cu cîteva minute mai înainte de sosirea lui 1971, telefonul doctorului Vasile Sepeniuc a prins a suna cu insistență. De la celălalt capăt al firului i se aducea la cunoștință că în comuna Munteni de Jos, Elena Moraru, mamă a trei copiii se afla în pericol. Fără să pregete, medicul și-a luat trusa și a plecat la datorie. Cînd a ajuns la locuința pacientei, aceasta avea tensiunea zero. Calm, medicul a început lupta împotriva morții. Ore în șir a durat înfruntarea. Zorile au găsit-o pe Elena Moraru în afară de pericol. in timp ce la Munteni, medicul V. S. salvă viața Unei mame, pe șoselele județului autosalvări alergau prin noapte. De la Roșiești a fost adusă, în stare foarte gravă, Anica Dragoslav, în vîrstă de 31 de ani. Abia sosită la spital, autosalvarea 31-VI-422 a trebuit să pornească din nou prin noapte, spre Lipovăț. De astă dată era vorba de viața unui copil. La posturile lor, medicii Vili Hagier și I. Mihăilă vegheau la sănătatea pacienților. Cale liberă primului tren! La ora cînd ne strecuram printre ferestre aprinse și cupe ridicate „întru mulți ani!“, strada, acest epicentru sonor al nopții de revelion, părea în ciuda întunericului o adevărată cale lactee. De pretutindeni, urările de bine și sănătate, răzbateau pina la noi, însoțite de clinchetul cristalin al paharelor... deja, în acele clipe, milioane oameni închinau pentru fericire și sănătate, pentru noile succese în muncă, cé văr fi dobîndite, pentru rodnicia anului care își trăia alunei Ultimele minute. în fiecare colț al orașului, in fiecare casă, oamenii, dind la o parte cotidienele preocupări, petreceau o dată cu țara ultimul capăt al anului, așteptînd la granița dintre noapte și zi, nașterea triumfală a celuilalt. Și totuși, din această atmosferă de generală efervescență. Unii dintre noi lipseau! Lipseau pentru că, acolo in spitale, oamenii în alb, trebuiau să se aplece cu grijă asupra altora, pentru că in larg, vasele noastre spintecau maiestuos oceanele, pentru că, in mină, pikcamerele sfredeleau adâncurile, pentru că la Galați ori la Hunedoara se mai năștea o șarjă de metal... Ne-am hotărît, la numai 80 de minute, singurele „distanțe" ce ne mai despărțeau de noul an, să vizităm la locul de muncă pe unul dintre cei care nu închinase încă, an pahar, în sănătatea celor dragi. Cîteva clipe numai, și țătăne în fața biroului de mișcare al stației C.F.R. Vaslui. Intrăm neobservați și fotoreporterul surprinde imaginea unui om concentrat, asupra tabloului de comandă (fotografia alăturată) „. ..închideți și raportați de execuție !“ — au fost ultimele cuvinte ale comenzii impiegatului Victor Lefter! — Așadar, la datorie ! Zimbește ridicîndu-Se și întinzîndu-ne totodată mina. — Așa a fost să fie, ce sa-i faci ? Serviciul e serviciu. Mine însă am tot timpul să închin un pahar cu familia, cu prietenii. — Pînă la ora „0“, mai sînt douăzeci și cinci de minute ... tre — Știu, dar trenurile noastu se opresc — Sînteți singur ?niciodată. — Am aici peste 10 colaboratori, care veghează Că și mine la siguranța circulației feroviare. Ați mai petrecut asemenea nopți de revelion ? — tn cei 20 de ani de serviciu, 10 revelioane le-am petrecut la pupitrul de comandă. Un semnal de alarmă și in pîlnia climatului auzim: — Alo, mișcarea! Garniturile de la liniile 2 și 3 au fost garate la 4, raportează șalul manevrei. Vasile Chimir I —• Bine ! In încăpere se lasă din nou tăcere. Undeva, tic-tăcul Ceasornicului, răzbate pînă la noi. Mai sînt 10 minute ... impiegatul, Insă, n-are timp să observe. Ridică mereu, receptor după receptor. Comenzile țișhesc scurt și sigure ca in orice zi. Pentru el, pentru ceilalți, noaptea de revelion este o noapte obișnuită, o noapte de slujbă. Undeva sus, din multitudinea de clape magnetice se lansează un nou apel. — Da, liber la linia întîi... Apoi, către noi, — Crasna îmi cerea liber pentru trenul 610... între timp sunetul telefoanelor a contenit. Mai sunt doar 40 de secunde pînă la ora zero! Tăcere. Așteptăm și noi, noul an. Impiegatul Leiter pare concentrat. Numărăm înapoi I 20 de secunde, 10 secunde, 5 secunde, 3, 2, 1 ,,, și, ca la un semnal, toate sirenele locomotivelor din stație sfîșie prelung liniștea, unindu-se cu acele ale fabricilor din oraș, într-un țipăt de eliberare. S-a născut 1071! „La mulți ani!“ — am fi vrut să ne spunem, dar în pîlnia difuzorului cineva ne-a luat-o înainte s— -am mulți ani, lucrători din siguranța circulației! Conducerea regională C.P.R., vă urează în noul an fericire, sănătate, dumneavoastră și familiilor, precum și noi succese în muncă! L î vocea operatorului de la serviciul regulatorului de circulație a amuțit. Zîmbim, elberîndu-ne din starea emoțională. In care ne aflam. Ne strîngem mîinile. N-au trecut decit 7 secunde de la ora zero și impiegatul de serviciu dă o nouă ■ cdftWlidd . * — Cabinele 1 și 2, n-auziți? „La mulți ani !“. Cale liberă trenului 60163, primul tren al noului an 1 C. PAUNESCU CĂLĂTORIE IN ȚARA DE BASM osit pe stropii unei ploi de primăvară. Noul An ne-a bătut in geammuri, In dimineața primei lui zile, desenind in arabescurile florilor de gheață, formate de gerulețul din zori, o răsplată pentru cei care îi vor căuta chipul o dată cu primele raze ale luminii. L-am privit, urmărindu-i ghidușile în imaginea lui multiplicată — copiii — în Orașul Lor, țară de basm și de vise, din carton și hîrtie colorată, din lumini feerice și brazi împodobiți. L-am văzut acolo în roșul obrajilor îmbujorați, în ochii strălucitori și lacomi de a vedea totul, de a fi peste tot, într-o singură clipă dar fără de sfîrșit, stăpîni pe leagăne și Moș Gerilă, în sania lui ca și pe caii Feților-Frumoși. Am auzit hărmălaia și am văzut dulciurile dispărind ca înghițite de Un veritabil Flaminzilă, coborit parcă aevea din cărțile cu poze. L-am văzut zvîrlit înspre malul senin al cerului și întins pe burtă sau pe spate pe luciul ghețușurilor, l-am ascultat sub ploaie de grîu vestindu-ne „semnele bune" cu care sosise. Ascensiune în timp... (urmare din pag. 11 cel care răspunde de lucrările de la galeria de evacuare a apei din adine (șantierul barajului de la Pușcași) au căpătat valoare de simbol. L-am întilnit in cele dinții ore ale dimineții și îi am pus aceeași stereotipă întrebare: „Ce-ți dorești în noul an?” — Dorințele se pot concretiza în puține cuvinte, fiindcă sunt aceleași cir ale tuturor tovarășilor mei de muncă, să executăm lucrări de foarte bună calitate și mai ales să le terminăm intr-un timp record. Trebuie să arăt că oamenii noștri lucrează intens la cele trei camere de golire, in zona de adîncime a barajului. Frontul acesta de lucru are o importanță deosebită, lungimea camerelor depășind 90 de metri. In prima, cea dinspre șoseaua națională, va fi montată conducta de 600 mm pentru alimentarea cu apă. Celelalte două vor funcționa pentru golirea de fund, în scopul menținerii unui debit constant, de apă în aval de baraj. De remarcat că aceste încăperi au și rolul de regularizator de debite în avalul barajului. Și încă ceva. Deoarece s-a terminat turnarea dalelor la canalul record-aval, noi ne străduim să efectuăm operații de bună calitate la fundarea radierului disipatorului de energie. Și, cum aici lucrează oameni cu foarte îndelungată experiență, ca maistrul Carol Burcă, ori Nicolae Spinu și Petre Mihail, nădăjduim să realizăm, cu succes, sarcinile de plan. Cuvinte simple dar deosebit de elocvente rostite de un tînăr specialist în primele ore ale dimineții acelei ere an nou. VREMEA NOUĂ • Străbateam cartierul Copou o dată cu urătorii nopții de Anul nou. Era ora 21, și în acel moment, oamenii începuseră deja petrecerea de revelion. Pretutindeni, urările de sănătate și fericire se împleteau cu clinchetul cristalin al Clopoțeilor. De sub ferestre, fără să vrem. Zăream vîrfuri de brazi împodobiți și cupe ridicate: „La mulți anii", „Ani mulți și fericiți!", „Sănătate și succese!"... O dătă cu larma copiilor, care nu conteniseră umbletele, o dată cu zgomotul surd al buhaielor am pătruns pe coridoarele unui bloc de locuințe. Căutam un nume, o familie de fapt. Ei am găsit-o. Am găsit-o în jurul mesei îmbelșugate, străjuită de tradiționalul pom de iarnă. Este vorba de Ionel și Teodora Dima, muncitori la Fabrica de confecții din Vaslui, vechi cunoștințe ale noastre. — Poftiți — pofi iți, fiți bineveniți ! Clipele treceau ușor, discuția se lega repede. In asemenea ocazii, limbajul este comun tuturor : „Noroc, la mulți ani !". — Cum de ne-ați găsit 7 Suntem aici de aproape o oră. Prietenul nostru Vasile Galan, șeful prodului, a ținut morțiș să facem revelionul la dînsul. De fapt noi alcătuim o adevărată familie. Ne cunoaștem de mult și cîte seri de revelion n-am petrecut împreună! — ne spunea Ion Dima. — Lucrați de m<>"i"—Din fabrică ? — De 20 de ani. In ani i-am petrecut la Bîrlaria și de patru ani mă aflu la Vlaslui. E mult, nu ? Cînd am venit prima oară în fabrică, aveam 16 ani, întîi am fost ucenic, apoi lucrător la „prima categorie" și, treptat-treptat, am avansat. Am avansat și în timp și în funcție. Acum sunt ajutor de meșter. Conduc aici 80 de oameni și credeți-mă nu-i de loc puțin, nu-i de Ioc ușor. Costumele noastre trec dincolo de granițele țării, și de aici, poate, marea noastra fiinjă, pentru calitatea lucrărilor pe care le executăm. — V-ați petrecut o mare parte din timp la Bârlad. Ați rămas de acolo cu atîtea amintiri... — Da, amintirile legate de anii Cei mai frumoși, de tinerețea mea. Acolo am cunoscut-o pe Teodora, soția mea. Era și ea lucrătoare, și, culmea !, eram amindoi din județul Galați și încă din comune învecinate, dar a trebuit să ajungem lucrători în aceeași fabrică ca să ne cunoaștem. Omul de lingă noi zimbește, încărcat parcă de nostalgia amintirilor. — Să mai luăm, ne îndemna el. Ia și tu Teodora! Așa... „La mulți anii". Ciocnim și închinăm pentru sănătate, pentru fericire. — Avem doi copii. Un băiat și o fată. Ei sunt bucuria vieții noastre. Să-i vedeți... Băiatul e mai mic, are 9 ani, dar asta nu-l împiedică să evite la acordeon ca un profesionist. Dar ce bine învață!? Zece pe linie. Și fata merge !'sp'ream educat astfel, și ei știu ca muncind capătă totul. * — Ce v-ați dorit în 76? ji întrebarea nu surprinde, dar dimpotrivă, părea așteptată, trădînd un om cumpătat, căre gîndește la fericirea propriei .* vale familii, care dorește ca totul să-i meargă, bine ,lui și tuturor colegilor. — Foarte multe. Intii mi-am dorit să obțin succese mari la locul de muncă. Să devin fruntaș ca și soția, care deținea» împreună cu cele 40 de muncitoare ui echipă steagul de fruntaș pe fabrică de 3 ani. k Să-mi perfectez cunoștințele de specialitate, să-mi cumpăr multe lucruri în casă, dar... I cine nu mi-am propus !? * — Și le-ați făcut? | — Pe toate. Am devenit și eu fruntaș, îndeplinindu-mi și ■ depășindu-mi sarcinile de producție. — Soția ? ! — Și ea. Are o îndeplinire de 113,7 la sută. Și asta nu-i e deloc puțin. In noul an ? A Iceleași dorinți. In plus, cine știe, poate ... . mașină. Este visul nostru de ani de zile. * Cînd am plecat, nu fără a raspunde iarăși unor invitații ale gazdelor, era ora 23! In oraș, veselia se întețise și glasurile jurătorilor se amplificaseră și i se uniseră cu toate glasurile din oraș. Era noapte și noi • mai aveam încă de „colindat". Pelicula a surprins , pe amabilele noastre gazde într-un moment de închinare întru mulți ani! Le-o oi ferim acum, însoțită de cele mai bune urări de sănătate și fericire... P. CORIOLAN INTILNIRE CU VECHI CUNOȘTINȚE N. M-a făcut mama pleșuv și pleșuv am rămas în toată perioada pe care medicii o numesc sugarului. Văzînd o așa rară repartizare a podoabei capilare pe minuscula mea tărtăcuță, scumpul meu tată, căruia, la numai cîteva luni de la petrecerea evenimentului natal mai sus pomenit, mă adresam direct cu apelativul vocativ format dintr-o singură consoană ce era, de fapt, cea de a treia literă din alfabet insensibil la această jignire sau poate neavînd prejudecăți, mi-a dat suprema sa dovadă de dragoste și totodată o garanție a dezvoltării mele ulterioare spunîndu-mi scurt și sincer : „Vulturașul talii". Care anume considerente ar fi stat la baza categoricei sale afirmații n-aș putea să precizez, cert este însă că un sîmbure de adevăr a existat. Că geneza prezicerilor sale ce s-au dovedit ulterior reale a fi fost simpla întîmplare sau formidabila lui calitate de a fi de-a dreptul un oracol — lucru ce nu-i prea stătea în caracter lui taicămeu, deși era păcătos din fire și ca atare grăia ceea ce îndeobște grăiește un astfel de om — iarăși n-aș putea să vă spun. Cert este că, deși la un moment dat — cam pînă la vîrsta pubertății — mai prinsesem ceva păr pe cap — pe urmă am început să chelesc sau, cum se mai spune în termeni zootehnici— să năpîrlesc. Bumbulețul meu de nas stilcit de vreo cîteva ori în gardurile megieșilor și în încăierările cu prietenii de joacă, a căpătat, cam tot pe la aceeași fragedă vîrstă, o curbură de lod estetică. Ceva în formă de coasă cu vîrful îndreptat amenințător spre buza cea de jos și cu minerul proptit solid undeva între deschizătura sprincenelor. Mă rog, eram eu fără păr în cap, nas acvilin aveam, și deși eram jigărit de mai mare dragul — înalt și osos — nu aveam nimic din aerul înălțimilor, nu semănăm nici pe departe cu un vultur pleșuv, poate și pentru că nu știam să zbor și nici n-aș fi putut învăța deoarece n-aveam 1*ripi. Pînă într-o bună zi cînd părintele meu m-a chemat la el și mi-a zis cu duhul blîndeții : „Vulturașul tatii, e timpul să-ți iei zborul in lume". Și neținînd seama de nimic — nici de stropii grei și sărați care se prăvăleau de-a lungul versanților frumosului meu instrument acvilin și care se scurgeau, ca printr-un jgheab, direct în gura mea puțin căscată, din cauza prinsului, prin ulucul final, pomenitul vîrf al coasei care era nasul propriu — mi-a dat un impuls inițial foarte puternic și m-amezit îmbrînzit pe Ușă afară în lume, fără aripi, fără să știu să zbor, dar crezînd că sunt ditamai vulturul și încă din cel pleșuv. Treptat-treptat, m-am domesticit, ba auzind, și deseori pricepînd pe propriu-mi penaj (uneori direct pe piele, pentru că mi se smulgea fără nici un fel de menajamente această podoabă) conținutul textului cîntecului de viață „Lume-lume !“, am început să cobor (de unde, de fapt, nu mă aflam) din înaltul cerului cu picioarele pe pămînt. Cum natura mă înzestrase — ca pe toți frații mei — cu bunul obicei ca, din înaltul cerului să-mi aleg victima și să mă prăvălesc ca o săgeată asupra ei, am încercat să mă adaptez pe pămînt, în cadrul unor anumite condiții, cu limitele de rigoare, într-o postură oarecum asemănătoare. Cum să vă spun, țineam, ca orice vultur pleșuv ce se respectă, să fiu drept, să fiu o pasăre om principială, justă și să nu admit nici un fel de compromisuri. De aceea, am renunțat la clasificarea general recunoscută că vulturii, mai ales cei pleșuvi, sunt răpitoare și am început să operez pe pămînt în conformitate cu ideile mele despre dreptate. Vedeam că unul mai mare il necojește pe unul mai mic, mă amestecam și eu întreabă și-mi spuneam cuvîntul direct cu ciocul, îmi dădeau unii în cap, dar nu mă lăsam, eram insistent pînă la vehemență și reușeam cel mai adesea să readuc lucrurile ieșite din comun în matca lor normală. Poate că de asta îmi spuneau unii, nițel în derîdere, că sunt un vultur pleșuv retrogradat pe post de ciocănitoare, că prea bateam oamenii la cap. Totul a mers cum a mers pînă am venit să fac revelionul la Vaslui. Aici, am picat, așa, cam pe înserate, cind începuseră buhaiele să urle și tălăngise să zdrăngănească, iar urătorii nu răgușiseră încă și nici nu-și umpluseră tolbele cu colaci. Am nimerit pe niște străzi desfundate și noroioase și pînă am ajuns la rudele mele, care stăteau undeva la periferia situată în partea dimpotrivă a gării, eram murdar din ghiară pînă-n cioc, încît toate neamurile, pînă și un pui cu caș încă la plisc nu vroiau cu nici un preț să mă recunoască. N-a fost chip nici să mă spăl, să dau jos murdăria ca să fiu iarăși eu, pentru că nici măcar in acea noapte n-a curs apă, deși nu lucrau nici fabricile, nici brutăria. Am întrebat, firesc, cine-i primar, dar rudele mele, mai puțin vulturi și mai mult oameni cu frica administrației locale în singe, mi-au spus că Vasluiul este un oraș in plină construcție și e firesc să fie așa și că primăria n-ar avea deci nici un amestec. Insistent cum Sínt — v-am spus că merg pînă la vehemență — ar» întrebat pentru a doua oară cine-i primar, legînd interogația de faptul că nu erau pe acele străzi pe unde am colindat nici un fel de becuri. Din nou echivocuri și un răspuns insensibil din care reieșea că Uzina din Fieni una din principalele furnizoare de instrumente de iluminat electric la 40, 60 și 100 wați, sau mai precis directorul acesteia nu respectă un contract neîncheiat. Am mai întrebat — de fapt repetînd întrebările unor bieți vasluieni care mi s-au destăinuit — de ce aprovizionarea orașului cu produse alimentare și industriale este deficitară. Mi s-a ripostat că nu-i spațiu comercial, deși eu întrebam de mărfuri. S-a dat Vina pe un oarecare obscur I.C.R.T.I. și nu s-a pomenit nimic de contracte și merceologi, iar numele mai marelui comerțului vasluian a fost trecut și el sub tăcere, pentru că, vezi dumneata cititorule, se temeau și dînșii de repercusiuni — negative prin excelență — din partea forurilor de resort. Și iar am întrebat de ce la dînșii, la Vaslui, căldura la blocuri nu-i caldă și scările rtudini măturate. Am auzit iar éChivoCuri și iarăși nume trecute în subsol unde „cheia de la chiping e la apart. 18" (vezi afișul de la blocul B1). Și, nițel cam enervat, am continuat să întreb de ce telefoanele merg cum nu mereu și iarăși n-am aflat nume de familie și nici prenume. Mi-a făcut impresia că cineva vrea sa mă retrogradeze din nou, fără motiv, de pe post de vultur retrogradat, în ciocănitoare pe post de ciocănitoare insistentă coboșită. De aceea, enervat, am scris prezentul memoriu, dorind să aflu numele și prenumele celor ce motivează astfel de anacronisme cu cauze „Obiective" și subțirele, ca gogoșile ce se vînd cu Un leu bucata în piața Centrală a orașului, din răspunsurile primite din partea forurilor în drept. Un vultur pleșuv Pentru conformitate și relații suplimentare poate fi găsit la redacție BENEDICT JELESCU FANTEZIE Vulturașul tatii retrogradat »