Vremea Nouǎ, iulie-septembrie 1971 (Anul 4, nr. 1041-1119)

1971-07-01 / nr. 1041

«î I I I­I­I • PAGINA 2 Disciplina, ordinea, răspunderea nu se pot diviza U­neori, noapttea, cînd acceleratul, să-l­uăm pe 602,, de pildă, trece grăbit, cînd roțile alunecă sacadat peste ace, suntem­ tentați să prii­im prin fereastra deschisă luminile roșii, verzi ale semafoarelor. A­­cestea sînt semnatele atât de binecunoscute celor de la C.F.R., acești oameni minunați care asigură mișcarea, ritmul, pulsul continuu în arterele vitale ale drumului de fier. Dintre cei peste o mie de ceferiști care lu­crează pe teritoriul județului Vaslui, ne-am oprit la unul singur, la un acar, în cazul nos­tru, comunistul Gheorghe Chirvase, din stația C.F.R. Crasna, înseamnă mult mai mult decît un manevrant al acelor, este —­ așa cum ne spunea șeful stației „un pion central în ex­ploatarea feroviară, care concură la siguranța circulației feroviare. Nu a existat, zi, din cei șapte ani de activitate la C.F.R., să nu fi fost prezent la datorie, să nu se fi străduit să valorifice cît mai bine timpul său de lucru. întrebat fiind ce gîndește despre munca sa, cu modestia ce-l caracterizează, comunis­tul Gheorghe Chirvase ne-a răspuns lapidar : „Eu sînt acar. De cele mai multe ori, pe noi nu ne vede nimeni. Dar, o neglijență cît de mică, o neatenție din partea noastră poate să provoace pierderi omenești irecuperabile și de bunuri materiale, ar duce la stagnări în producție, la lipsuri în aprovizionare. ..". Este de prisos, deci, să mai demonstrăm ce însemnătate are realizarea exemplară a sarcinilor de către cei care asigură hrana orașelor noastre, transportul oțelului spre cup­toarele fabricii de rulmenți, materia primă pentru fabricile de confecții, lemnul spre fa­brica de mobilă, și ciment spre șantierele de construcție ale Vasluiului etc. „Disciplina, ordinea, răspunderea nu se pot diviza" — conchide Gheorghe Chirvase care, asemenea tuturor celor care „manevrează acele la calea ferată" se bucură de caldă prețuire și înalt prestigiu, de o nouă condi­ție socială și materială, pe care civilizația noastră socialistă le oferă tuturor oamenilor muncii. GEORGETA TAMAS 0­mul înalt, cu părul cărunt, dar păs­­trînd încă un aer de tinerețe, ne-a întîmpinat cu un zîm­bet cald. Con­vorbirea cu interlocutorul nostru, doctorul Constantin Anagnoste, di­rectorul Spitalului rural din Codăești, a început in cabinetul său, in care am re­cunoscut acea atmosferă familiară unită­ților sanitare, cu strălucirea omniprezen­ta a albului. Prin fereastra deschisă, cu perdeaua trasă, străbătea, la adierea vîn­­tului, parfumul trandafirilor înfloriți. ...Și a început să-și deruleze firul amin­tirilor. Iar cum amintirile, zăcăminte de întimplări trecute, nu pot fi întrerupte cu nici un preț, ne-am scos carnetul, reușind să notăm cîteva. Cînd a venit să lucreze, împreună cu soția (tot medic), la Codăești, spitalul n-a­­vea decît 80 de paturi. Era, în 1952, în anul cînd absolviseră Institutul medico­­farmaceutic din Iași. In prezent, spitalul are 165 de paturi, iar condițiile de spita­lizare sînt cu totul altele. In cadrul lui, funcționează mai multe secții — de inter­­­­ne, pediatrie, radiologie și chirurgie­ obste­­­­trică, deservite de șase medici specialiști.­­ Nu de mult, la interne, un bolnav intoxi­­­­cat cu fungicide a fost adus în stare de comă. Diagnosticul — edem pulmonar acut. Stare gravă. Pacientul a fost salvat. Și ne-a vorbit apoi despre medicii care deservesc circumscripțiile arondate spitalului — Tă­cuta, Dănești, Miclești și Codăești. — In prezent, ne-a spus medicul C. A­­nagnoste, s-au făcut pregătiri cu grupele sanitare pentru asistența de specialitate în timpul campaniei agricole de vară. E vorba de o corelare a activității noastre cu cea a oamenilor în mijlocul cărora lucrăm. Telefonul ne-a întrerupt, cu un semnal prelung. — Bine, bine. Pregătiți totul. Vin ime­diat. Și adresîndu-se cu o undă de regret: trebuie să intru în sala de operație, mă scuzați. a M. CENUȘĂ Ciudate nepotriviri intre serviciile prestate și notele de plată/ ncă de­ la început, wem să precizăm că nu puține­­ sun­t sesizările în care ni­ se semnalează încărcarea cu sume nejustificate a prestărilor de servicii executate de unele unități ale U.J.C.M. Prețurile, diferă, pentru aceeași reparație, să zicem, de la o uni­tate la alta. Curiozitatea ne-a în­demnat să cercetăm mai in a­­mănunt această problemă. Am recurs la un simplu test. Am luat un ceas defect, pe care l-am prezentat la două ateliere de specialitate : din Negrești și, res­pectiv, din Vaslui. La p­rima u­­nitate, responsabilul Ioan Dinga ne-a taxat cu suma de 73 lei, iar la a doua cu 74 lei, plus curăța­tul și unsul ceasului, care, în mod normal, costă 32 de lei. Prin urmare, dacă reparația ar fi fost făcută la Vaslui am fi plătit 105 lei, iar la Negrești numai 74 lei... Explicația practicării a­­cestui sistem dăunător: realiza­rea sarcinilor economice, nu prin eforturi, ci prin păcălirea clienților. Din păcate, exemplele cînd notele de plată sunt întoc­mite arbitrar, in funcție de in­spirația unor lucrători, sunt insă mult mai numeroase. Dar să ne oprim asupra altor nereguli, ca­re­ maschează, mai mult sau mai­ puțin voalat, modul inco­rect de­ întocmire a notelor de plată. La secția de reparat ra­­dio-televizoare din cadrul coope­rativei „Prestarea“ Bârlad, bonu­rile de plată nu se întocmesc corect, trecindu-se numai suma globală, fără a se explica fie­care operațiune executată. Mai mult, dhitanțele se taie după re­pararea aparatului respectiv și nu la primirea acestuia spre re­medierea defecțiunilor. Și mai gravă este situația întîlnită la cooperativa „Zorile“ Huși, unde pentru­­ toate grupele de produse chimice și feroase ce se vînd cu ridicata. Lipsa unei evidențe a tuturor tarifelor la serviciile ce se practică în secțiile și atelie­rele din subordine se constată și la cooperativa „Unirea meșteșu­garilor“ din Vaslui. Pe de altă parte, la documentațiile tehnic­o- economice, care premerg înce­perea lucrărilor, nu se specifică temeiul legal al prețurilor uni­tare. Semnalăm, totodată, că li­vrarea și confecționarea unor produse (pardesie cașerate etc.) se face pe bază de antecalcula­­ție, în loc să se emită decizie de stabilire a prețurilor. Necunoaș­terea tarifelor la atelierul nr. 1 de confecții bărbați Vaslui duce la încasarea unor sume mai mari decit cele legale (bon nr. 6.143 etc.). La secția de confecții nr. 1 de la „Unirea meșteșugarilor“ Vaslui, de exemplu, s-au încasat bani pentru 2,80 metri stofă, un loc de 2,60 metri, respectiv pen­tru 1,10 metri seri, in loc de 0,85 metri cum­ era normal (bon nr. 6.147), iar la confecții damă, pentru 2,40 metri stofă, în loc de 2,20 metri etc. Așadar, s-a plătit mai mult material decit era necesar. Ce se face cu dife­­rmița de stofă... rămine să cer­ceteze organele in drept. Încărcarea tarifelor n-are ni­mic comun cu principiul so­cialist al muncii cinstit retri­buite. D­e aceea, considerăm că nerespectarea prețurilor, con­cepută pe linia unei înguste mentalități, potrivit căreia niște parametri economici se reali­zează nu prin calitatea și canti­tatea muncii prestate, ci prin umflarea artificială a unor tari­fe, trebuie lichidată de urgență. VASILE VASII Muncă, muncă pe lupte. „Nu din zori și pînă-n seară, ci­ din seară pînă-n zori“. nu există cataloage de prețuri O­PINIA PUBLICA S­ă ai curajul să înveți ceea ce nu știi sau știi superfi­cial - evident, în propriul domeniu de activitate - în­seamnă a fi conștient de necesitatea continuei perfecționări profesionale. Poate că în școală ai învățat, cutare fapt ori viața ți-a oferit elementele necesare cu­noașterii altui fapt. Timpul șterge „învățătura", mai ales atunci cînd osteneala noastră de cunoaștere se oprește. Efortul oprit pe o anu­mită treaptă, considerînd că s-a făcut totul, ne dă acea liniștitoa­re încredere, acea căldură mulțu­mire de sine. Și de aici pînă la înțepenirea gîndurilor nu e decît un pas. Oricît de pregătit ar fi intr-o meserie, oricîte cunoștințe ai acumulat pînă la obținerea u­­nei diplome — efortul de perfec­ționare limitat la un anumit punct generează o anchiloză spirituală, gîndurile patinează în gol. Am cunoscut, între alții pe un diplomat universitar, se pare cu OPINII Efortul de după diplomă rezultate onorabile în perioada stu­diilor, care acum, la vreo patru ani de la încheierea ciclului supe­rior de învățămînt, afirma ritos (ar fi fost salvatoare autoironia !) că posedă toate tainele meseriei sa­le, că nu mai are nimic de învă­țat, că este, într-un cuvînt, „imba­tabil". In fața cui e imbatabil ? Doar în fața ignoranței crase, a rutinei, cu care, săracul încerca în zadar să se războiască. Afirmînd că nu mai ai ni­mic de învățat într-un domeniu de activitate, înseamnă de fapt că negi dialectica lucrurilor, anulezi curiozitatea, setea de a ști, de a cunoaște mai mult. Omul nu tre­buie să se mulțumească niciodată cu ceea ce știe. Aceasta e ga­ranția autodepășirii, a progresului. Fiecare nouă descoperire, fiecare treaptă cucerită te îndeamnă sa pășești altă treaptă, apoi alta ș.a.m.d. (Nu ne gîndim, firește, aici, la ambițiile fără acoperire). Același cunoscut motiva, după o logică de împrumut, că n-are ce învăța de la nimeni, deoarece „e cel mai bine pus la punct intr-ale meseriei" din colectivul în care muncește. Ca și cum universul cu­noașterii trebuie redus la 10-50 de oameni, raportat la cutare sau cutare individ. Firește, mult prea mulțumitul cunoscut privea în cîmpul vast al cunoașterii printr-o lunetă deformată ori, poate, se o­­bișnuise să se autoineînte uitîn­­du-se în oglindă. Să avem curajul să ne cenzu­răm riguros cunoștințele, să le fil­trăm prin sita valorilor certe, să avem tăria să ne spunem de fie­care dată - indiferent cine sun­tem­ - că lumea nu se reduce la ceea ce știm, că, permanent, sun­tem­ obligați să acumulăm alte și alte cunoștințe. Să avem curajul să ne spunem că știm încă puțin. Societatea noastră socialistă are nevoie de asemenea oameni — vii în gindire, capabili să dea la ivea­lă noul și să-l valorifice creator. V. PAȘCANU VREMEA NOUĂ * Evaziune fiscală cu complicitatea oamenilor legii legați la ochi Domnul antreprenor particular zîmbește... Da, domnul antreprenor particular exis­tă. L-am găsit ușor, în ziua de 17 iunie a.c., înainte de prînz, la unul din „șan­tierele sale" de pe dealul Țuguiata, din municipiul Birlad, acolo unde se constru­iesc vile proprietate personală. Fuseserăm informați că Munteanu Constantin este constructor și de ani de zile refuză să devi­nă membru al cooperativei meșteșugă­rești „Prestarea", lucrînd pe cont propriu la ridicarea unor locuințe pentru parti­culari. Ba, mai mult, încă, și-a creat un fel de „cooperativă proprie”, cu angajați personali, grație cărora are posibilitatea de a „sufla" cooperativei meșteșugărești o mulțime de comenzi. Intr-adevăr, l-am găsit pe Munteanu Constantin în postură de antreprenor: el dădea dispoziții, iar echipa, formată din 4 tineri, lucra. — Cine sunt tinerii care lucrează ? — Ia, niște băieți necăjiți. Și ajut să ciștige o bucată de pîine. Băieții necăjiți, angajații personali ai „lu’ domnu’ Munteanu" merită cîteva cu­vinte de prezentare : Erim Marcel — 18 ani, studii — 4 clase, din satul Florești, comuna Poienești, „angajat" din mai 1970, cu „salariu lunar" ; Butnaru Mihai — 21 ani, din același sat, angajat din septem­brie 1970, cu „salariu lunar” ; Negură Ște­fan — 25 ani, din comuna Lipovăț, stu­dii — 7 clase, lucrează de anul trecut, și Vieru I. Gheorghe — 22 ani, studii — 7 clase, din comuna Epureni, satul Bursuci, care era în prima zi de serviciu, deoa­rece abia se reîntorsese din armată. Toți au fost angajați cu „salarii lunare". Cuvintele „angajat", „salariu lunar" nu ne aparțin. Au fost spuse cu seriozitate de către interlocutori. Mai reproducem o parte din discuție : — Cum vi se plătește... salariul lunar ? — C­enzina și lichidarea (Ifrim Marcel). — Și unde locuiți în prezent ? — La „domnu’ Costică", într-o bucătă­rie. Pe strada Batozei nr. 26 (Butnaru Mihai). — Plătiți ceva ? — Câte 150 lei pe lună. Ni se reține din salariu, pe statul de plată (Butnaru Mihai). — Domnu’ Costică vă pune să munciți mult ? — Oho ! (Negură Șt.). — Dar dacă într-una din zile vă îm­bolnăviți ? •— Nu lucrăm o zi, ni se taie din sala­riu. .. (Ifrim Marcel). Echipa lui Munteanu C. construiește re­pede. Anul trecut, după cum ne-a infor­mat, tot zîmbind, Munteanu C. a avut în antrepriză 6 case, printre care ale lui Cezar Butunoi, Botez Paul, Mocanu­ și Popa Gh., Buzatu etc. Ce preț pretinde pentru o casă ? Pentru a lui Botez Paul, de exemplu, a primit 16.000 lei. Preciza­rea ar­e importanță, după cum se va ve­dea într-un alt capitol, referitor la eva­ziuni fiscale. Intre timp, tovarășul Ioan Avram, vi­cepreședinte la cooperativa „Prestarea", pleda cu blîndețe : — Hai, Costică, înscrie-te in coopera­tivă !... — Să termin astea două case și voi mai vedea. Cu sau fără prezentă la serviciu, salariul se încasează! Oamenii la care ne vom referi sînt sa­lariați ai statului. Nu i-am întîlnit la ser­viciu, ci pe la casele în care lucrau. Cruceanu Vasile, contabil­ economist la I. A. S. Birlad, supraveghea, în calitate de proprietar, o echipă de electricieni. A sesizat intenția întrebării și a parat cu „am fost învoit de la serviciu de tova­rășul director". Oare ? Și pentru care motiv ? Mai notăm o informație : numai fundația și zidăria, lucrate de meșteșu­gari particulari, au costat suma de 9.500 lei — după spusele sale. Ivanovici Ioan, mecanic de întreținere la ferma Bădeana a I.A.S. Bârlad, ne-a declarat că se află în concediu (In jurul orei 13,30, ne-am interesat telefonic la ferma Bădeana. Tovarășul economist Mi­­halache Artene ne-a spus că Ivanovici loan a plecat spre... sectorul mecanic). Zidăria casei și centura de beton de la parter au fost realizate de Niță Nicolae și Arghirescu Constantin — salariați la I.G.L. Bârlad și „echipa" lor pentru suma de 7.200 lei, cum atestă contractul (nele­­galizat) dintre proprietar și constructori. Vicepreședintele cooperativei „Prestarea" ne spunea că, prin cooperativă, ar fi cos­tat cam 2.000 lei. Niță și Arghirescu au lucrat și lucrează în afara orelor de ser­viciu, nu numai la Ivanovici. La viitoarea locuință a lui Popa Gheor­ghe, responsabilul bufetului „Bicaz", l-am găsit pe Tătaru Gh. Dumitru, zidar la Șantierul nr. 5 de construcții. Deși se afla în concediu medical (între 15—21 iu­nie), lucra spornic la casa lui Gh. Popa. Terminase de montat faianța pe pereții bucătăriei și continua să facă același lu­cru în baie. Un amănunt, furnizat de tov. Ioan Avram , faianța aceea nu se gă­sește de vinzare în comerț. Pe de altă parte, frumoasa casă a lui Popa Gh. a fost construită prin antreprenorul Mun­teanu Constantin. Pentru ce sumă ? Com­parați sumele notate pînă acum, referi­toare la casele din jur. In iulie anul trecut, Popa Gh. și vecinul său , Moca­­nu, au declarat organelor financiare că i-au plătit lui Munteanu câte 2.500 lei (pen­tru 2 case). Pe baza acestor declarații, lui Munteanu C. i s-a aplicat un impo­zit de 1.415 lei și 50 lei amendă, pentru că a lucrat fără autorizație de construc­tor. Cam hazliu, dar asta e! „Dacă declari așa, eu am să fiu discret...“ Arătam mai sus că, la verificarea orga­nelor financiare, proprietarii Popa­ și Mocanu au declarat că prețul achitat lui Munteanu C. pentru casele lor a fost de câte 2.500 lei. Fără îndoială, declarațiile nu corespund cu realitatea. Este vorba de o anume... complicitate între proprie­tar și constructor. Primul declară că a plătit puțin, pentru ca celălalt să plă­tească un impozit derizoriu. Și, drept mul­țumită, constructorul-antreprenor particu­lar — nu se arată interesat de provenien­ța unor materiale de construcție. In a­­ceastă privință poate sunt interesate și organele de miliție. S-ar putea închega și colaborarea cu organele financiare, ast­fel că s-ar reuși contracararea frecvente­lor evaziuni fiscale ale „patronilor” con­structori. Ne-am interesat și de existența proiec­telor-tip ale construcțiilor la care ne re­ferim. Luăm un exemplu : Ivanovici Ioan ne-a arătat niște copii trase la heliograf după un proiect nelegal. Mai precis, aces­tea nu aveau obligatoriul „cartuș" cu ru­bricile sale , proiect întocmit de..., veri­ficat de... ș.a.m.d. Deci, nu fusese execu­tat în atelierul de proiectare al coopera­tivei „Prestarea”, ci de către o altă per­soană calificată. Insă, după cite știm, pre­țul unui proiect trebuie supus impozării, ceea ce nu prea convine afaceristului. Pe de altă parte, autorizația de construcție se dă numai pe baza verificării proiec­tului legal. Alăturînd existența „autori­zației de construcție” cu cea a proiectu­lui nelegal, sugerăm Comitetului execu­tiv al Consiliului popular municipal să se intereseze atit de autorii anonimi ai proiectelor, cît și de prețurile proiec­te­­lor nelegale, implicit de cauza nedecla­­rării lor in fața organelor financiare Sfaturi... (nici plăcu­te, nici comode) Sa, recapitulam aspectele care necesiti o viitoare colaborare strinsă între orga­nele de specialitate ale miliției, organele financiare și Comitetul" éffectivTV ă’l Con­siliului popular municipal, chiar dac­ă ceea ce sesizăm noi, în mod public, nu este nici plăcut, nici comod. Fiind vorba de grosolane încălcări ale legilor, se im­pune restabilirea legalității. Munteanu Constantin procedează ca un veritabil patron. Știe că nu are dreptul să folosească munca altora, nu are nici măcar autorizație personală de construc­tor, dar nu-i pasă. Profitul de pînă acum îl face să riște în continuare. De altfel, riscul a fost minim, pînă acum. „Santi­e­­x­ele” lui n-au fost văzute de oamenii­­ legii. Iar amenzile fiscale (anul trecut — 50 lei ; anul acesta — 1.000 lei) sunt sim­ple mișcături față de ÎnCasĂRile sale. Pe de altă parte, exploATîNd munCă străină, EL NU PERMITE UNOR TINERI SA SE ÎNCADREZE ÎN ANSAMBLUL MUN­­CII SOCIALE, SORTINDU-I, IN MOD PRACTIC, LA CONDIȚIA DE MUNCI­TORI NECALIFICAȚI. FRUSTRINDU-I DE DREPTURILE CARE DECURG DIN CA­LITATEA DE ANGAJAȚI AI STATU­LUI. Ar fi interesante concluziile organelor de miliție, dacă ar verifica (și nu ne în­doim că o vor face!) proveniența unor materiale folosite la construirea vilelor de pe dealul Țuguiata. De asemenea, le­gătura dintre proiectele nelegale (sau ne­legalizate, dacă vreți) și evaziunea fiscală cu complicațiile de rigoare. In final, subli­niem că este cazul să se acorde atenția cuvenită respectării legii. LIVIU NISTOR Trageți băieți, trageți, că de asudat am eu grijă... M­ărturisim că n-am pu­tut finaliza intenția de a vizita, în aceeași zi, toate unitățile comerci­ale (restaurante, bufete, campinguri, complexe hotelie­re) amplasate pe traseul tu­ristic din județul Vaslui. Mo­tivul : ne-am „împiedicat“ de unele aspecte întîlnite la Tu­­tova și Sîrbi, care ne obligă să le acordăm mai mult spa­țiu. Profitînd de faptul că în aceste zile de vară cerințele turiștilor sunt din nou mai mari, ca de altfel și efortu­rile organizatorice ale între­prinderilor comerciale sau a­­gențiilor turistice, ne-am pro­pus ca, în ziua de 8 iunie a.c., să facem un sondaj în le­gătură cu ce li se oferă tu­riștilor din județul nostru sau care trec pe aici, împre­ună cu tovarășul Gh. Strija, șeful Inspectoratului comerci­al de stat din județul Vaslui, ne-am oprit mai întîi la bu­fetul cu grădină de vară din Tutova. Lăsînd de o par­te anumite matrapazlîeuri ale gestionarului Jan Căescu sau neglijențele personalului de serviciu de la bufet, dorim să atragem atenția că este necesar un control mai atent și permanent din partea con­ducerii cooperativei de con­sum, în ceea ce privește a­­provizionarea unității. Următoarea etapă a călăto­riei noastre a avut ca punct terminus campingul Sîrbi, foarte bine recomandat de amplasarea sa, de elementele componente: restaurant, că­suțe cochete, chioșc alimen­tar, bucătărie și cuptor țără­nesc, popicărie, bazine cu apă ș.a.m.d., fapt care justifică în­cadrarea sa în rîndurile uni­tăților de categoria I. Intîmplător, în ziua vi­zitei pe care am făcut-o la camping, acesta nu oferea condiții optime pentru tu­riști. Semnalăm deficiențele, pentru a putea fi evitate, mai al­es că responsabilul campin­gului, tovarășul Constantin Florea, a fost întrutotul de acord cu existența acestor de­ficiențe, angajindu-se să le remedieze cît mai urgent po­sibil. Cînd am intrat în restau­rant, privirile ne-au fost a­trase de două aspecte diferi­te : într-o parte a localului 6 mese aveau fețe de masă foarte curate și buchete de flori, iar pe jos era măturat , în restul sălii, alte 12 me­se, fără flori, fără fețe de ma­să, cu firimituri sau urme de apă, iar sala nemăturată. Ni s-a spus că nu se obiș­nuiește ca toate mesele să fie pregătite în mod exemplar, așa cum erau cele 6 din sec­torul rezervat. Spunem „re­zervat“, pentru că în local erau niște consumatori, dar aceștia preferaseră (oare ?) o masă murdară. Referitor la sala restaurantului, am dori să facem încă o observație privind reclamele expuse. Nu le reproducem, dar am dori să le calificăm ca fiind , cu greșeli de formulare și orto­grafie — prima, cam stupi­dă — a doua. Poate că ar merita puțină atenție, even­tual să fie modificate, con­form normelor elementare de exprimare și scriere. Muștele stăpîneau și bucă­tăria restaurantului, avind la dispoziție diversele alimente neacoperite, prezente pe ma­să. Notăm că vitrina frigori­fică nu funcționa de 4 zile, astfel că într-un singur frigi­der „Fram“ (al doilea este de­fect de multă vreme) abia în­căpea carnea de care dispu­nea atunci unitatea. Tot de 4 zile, campingul nu fusese aprovizionat cu bere. (Din pă­cate, despre popicărie nu pu­tem spune lucruri bune, de­oarece pista de beton este impracticabilă, iar popicele sunt complet degradate). Am vizitat, împreună cu responsabilul campingului, un număr de 6 căsuțe,­­ destinate odihnei turiștilor și declara­te ca fiind pregătite pentru așa ceva. Aici situația era mai gravă decît ne-am fi putut închipui. Nici una dintre că­suțe nu corespundea exigen­țelor : cearșafurile și fețele de perne erau neschimbate (unele chiar murdare), cănile și paharele — prosoapele aveau o nespălare, culoare îndoielnică (se vedea că fu­seseră întrebuințate), nu pes­te tot exista cremă și perii pentru pantofi, lipsea săpu­nul, în sfîrșit, multe obiec­te de inventar mai erau nece­sare. Prețul unei căsuțe , 27 de lei pentru 24 de ore. In timp ce concluzionam aspectele întîlnite, pozitive sau negative, insistînd pentru remedierea ultimelor, și-a fă­cut apariția camioneta cu nr. 21-VI-1009, aparținînd coope­rativei de consum „Bîrladul“. Aducea carne de la labora­torul de carmangerie din Zor­­leni. Dar, nici însoțitorul, nici șoferul nu dispuneau de nici un fel de acte justificative pentru respectiva cantitate de carne. Ne-au explicat că așa se obișnuiește , întîi se face aprovizionarea, iar apoi se în­tocmesc și actele (!). Am no­tat și „incidentul“ acesta, vrînd să determinăm o anu­me schimbare de concepție , să se obișnuiască conform prevederilor legale, adică marfa să fie însoțită de acte­le necesare. Pentru a evita surprize ! Deocamdată ne oprim aici cu consemnarea constatărilor de pe teren. O parte le-am a­­dus la cunoștința conducerii Jiecoop — Vaslui, dar n-am întîlnit înțelegerea la care ne așteptam. Ni s-a spus că „în județul Vaslui nu se poate face comerț ca la Paris“... Dacă aceasta este opinia conducătorilor cooperației de consum din județul Vaslui, va fi greu să satisfacem ce­rințele consumatorilor. Fără îndoială că mai există destule greutăți justificabile în re­țeaua cooperatistă, dar de la a le declara imposibil de schimbat și pînă la a căuta soluții de îmbunătățire a acti­vității este o bună diferență. Iar a contesta o critică obiec­tivă este mai comod, intr-a­devăr, decît a concretiza niște eventuale măsuri care să pu­nă capăt activității de ruti­nă. Am dori ca observațiile noastre, privind cele două o­­biective, Tutova și Sîrbi, de pe traseul turistic, să fie pri­vite cu răspundere de către salariații cooperației de con­sum, nu numai în zilele cînd sînt controlați de vreo briga­dă a Centrocoop. VIOREL STORIN P. S. Cu ocazia unui no­u control, din ziua de 17 iunie a.c., făcut de Inspectoratul comercial județean, s-a con­statat că numai o parte din neregulile surprinse de noi fuseseră remediate, ceea ce face ca articolul de față să nu-și fi pierdut actualitatea. In plus, trebuie adăugat că cei care au închiriat căsuțe au fost, pur și simplu, înșe­lați. Au plătit 27 de lei pen­tru 24 de ore, deși avizul Co­mitetului de prețuri, cu nr. 4528/1968, specifică clar: „între 31 august — 15 iunie, prețul unui pat este de 7 lei (n.r. 14 lei al unei căsuțe) plus 3 lei pentru parcarea autovehiculului; între 16—39 iunie, prețul unui pat este de 10 lei, plus 3 lei parcarea autovehiculului : între 1 iu­lie — 31 august, prețul unui pat este de 12 lei, plus 3 lei pentru parcare“. V. S. Matrapazlîcuri pe punga clientului — Ce aici, are de grndi o dată N­ecoopul să termi­ne cu turiștii ăștia ? Iar mincăm în comun cu ei 2

Next