Vremea, iulie-decembrie 1932 (Anul 5, nr. 244-268)
1932-08-21 / nr. 251
In hoc signo vincet! Aflând că „Dumnezeu e în toate iar necredința este apanajul omului moalt și al lipsei de civilizație“, pravoslavnicul Țar al mai tuturor actorilor data ucaz să fie toți supușii să asculte sfânta sfeștanie și sub privirile de cnut (de recuzită), ruga s'a înălțat de pe scenă sus, sus de tot, risipindu-se prin praful podului. Urechea blândă și a tot ascultătoare, va fi luat cunoștință de rugacomandă a colegului său pământesc și astfel nimic nu se va mai opune ca bani mulți și grei (d'asta ai sosit argintul !) să intre butuc în casa Teatrului Național. Și acum se cade o mărturisire. Văzând că teatrul Național, după ce se curățise pe dinăuntru cu spectacolele trecute, se curăță și pe dinafară, dar că totuși la repertoriu nu se gândește, avusesem pentru o clipă o îndoială asupra priceperii extraordinare a Conducătorului. Ni se părea că față de criza actuală și de menirea Teatrului Național, repertoriul ar fi trebuit construit pe principii eclectice și că în loc de piese perimate ar fi trebuit alese lucrările clasice și cele moderne de seamă și astfel în loc de slabe comedii de Moliére sau Shakespeare, să se dea Mizantropul și Richard al III-lea iar în repertoriul modern să se afle loc bunăoară pentru Courtelline, și pleiada de autori noui italieni, francezi și germani. Realizarea acestui punct secundar, care este repertoriul, ar fi avut însă marele defect de a sili la cercetări și aprecieri deci la un efort cu rezultat nesigur, în timp ce așa, cu colaborarea Celui de Sus și cu subvenția de jos, soluționarea crizei și demnitatea instituției sunt asigurate. Iată însă că un fapt, de minimă importanță, ne strecoară bănuiala că celesta colaborare încă nu a început deoarece primul nostru teatru își ridică oblonul cu „Harța Răzeșul“ de Vasile Alecsandri, „Doi țărani și cinci cârlani“ de Costache Negruzzi, „Trei crai dela Răsărit“ de B. Petriceicu Hașdeu și „Candidat și deputat“ de Sion, lucrări putând servi la o documentare citită iar nu reprezentative (ca valoare în opera scriitorului) și nici reprezentabile (ca valoare scenică). Să fi suflat porumbelul această alegere la urechea Conducătorului... ? Să nu fi înțeles mesagiul prea bine urechea ?.... Să fi rămas toată tămâia sfeștaniei sus, în pod ?... i j ,ival Discursul inaugural Stagiunea teatrală de al cărei început ne apropiem cu o fatală fatalitate, pare că se va desfășura sub semnul unei neobișnuite discrețiuni. Am ajuns la sfârșitul lunei August, lună în care altă dată, clișeele tuturor divelor se întreceau să fie care mai de care mai strivite sub valurile rotativelor... Și aproape nimic. Chiar și coloanele publicațiilor de specialitate sunt văduve de pronosticurile de odinioară". Tot marile succese ale revistelor de vară furnizează materialul cotidian. Nu sunt semne bune! Tobele reclamei au început să sune ceva mai stăruitor numai pentru ,,înaltă instituție de cultură” vecină cu casa telefoanelor, împrumutând tonul oficial al vorbitei domnului director general, a cărui cuvântare dela începerea repetițiilor a fost reprodusă ,,in extenso" de toate gazetele — nu după note stenografice — ci după foi cu grije bătute la mașină nu chiar tibrourile teatrului. Ne facem o plăcută datorie rezumând „pro memorie" această cuvântare, spre a nu uita, în însemnările noastre viitoare, programul propus. D. director afirmă că ar fi încheiat „cu bine" trecuta stagiune (știri, șase milioane deficit) și își urează aceleași rezultate pentru anul teatral care începe, proorocind singur că noua stagiune nu va fi în nici un caz mai brează. Promite că-și va da toată silința ca să obție o cât mai agreabilă amputare a subvenției. (un fel de scoatere a măselelor fără durere). Afirmă — și îl credem — că repertoriul anului acesta este rezultatul supremelor sale eforturi și că acest repertoriu va fi „atracțios". Anunță că a scăzut prețurile cu 30 la sută (pe afișe se va imprima probabil cu roșu „adio scumpete"). Și — ca un fel de justificare a înțeleptei măsuri — recunoaște că trupa naționalului e o trupă de ansamblu lipsită de vedete. Și ne mai spune că, de va fi nevoe, cu regret va fi sever. Severul fără voe. Prin urmare: Buget Reduceri de prețuri Program atracțies Disciplină. Alte preocupări nu sunt. Să se știe deci de la început că nici vorbă nu fost de artă, de literatură sau de alte fleacuri asemănătoare. Lin program solid și spus destul de răspicat, ca să se isprăvească odată cu pretențiile absurde. Iată discursul inaugural pe care d. director general a ținut morțiș să-l vadă reprodus în cât mai multe ziare. Probabil pentru a servi de model celor ce n’au nici idei clasic, nici talent oratoric. Și e drept că scoțând numai pomenirea ,,înaltei instituții de cultură" cuvântarea domniei sale poate fi cu folos întrebuințată de orice conducător de circuri, varieteuri sau alte panorame, s. a. A APARUT: CULISE Teatrul National A luat admirabila măsură de a scădea prețurile de intrare, după cum urmează : Loje rang I, 320 lei (în loc de 514) Loje rang II, 220 lei (în loc de 314) Loje rang III 120 ( în loc de 214) Fotoliuri și stal I, 96 lei (în loc de 130) ; Stal II, 76 lei (în lor de 100); Stal III 56 lei (în loc de 76) ; Galeria 15 lei (în loc de 22). In aceste prețuri intră toate taxele și garderoba. Teatrul Regina Maria își începe repetițiile în ziua de 22 August. In afară de reluarea dramei D-ra Nastasia se va pune în studiu „Masca roșie” comedie de Emil și Arnold Gaetz, drama „Mătrăguna” (după romanul lui Evers, cunoscut la noi mai ales din prelucrarea cinematografică cu Brigitte Helm și Paul Wegener și „Jokey-Club" de Edgar Wallace. «I. itancovescu n’a fixat definitiv deschiderea stagiunei la Teatrul din Fundația Dalles, in schimb și-a compus tot repertoriul. Celebra operetă franțuzească Clopotele din Corneville a fost prelucrată de V. Zak și V. Zubov pentru a fi reprezentată pe scena teatrului moscovit Nemirovici-Dancenko. Revista VOTAȚI COLOSUL marele succes al genului, din acest an, continuă să ticsească grădina în fiecare seară. Deutsches Theater din Berlin, deschide stagiunea cu Prințul de Hömburg de Kleist, Regia Max Reinhardt. Actorul Ludwig Satz care și-a câștigat și la noi o impresionantă și meritată reputație la Teatrul Nou, în piesele „Der Garlen” și „Totul pentru copii" reprezintă cu începere de Vineri 19 August tragicomedia ,,Concurenții” de Ionas Rosenfeld. Opera va face în acest an o stagiune de mai scurtă durată. Repertoriul aduce noi opere de : Parsifal (bagheta d-nii George Georgescu și Alfred Alexandrescu) , André Chenier (bagheta ). Egizio Mașini, Lucia de Lamermoor, Ermani, Ora Spaniolă etc. ARTA ACTORULUI TUDOR VIANU De la Teatrul Național din Iași Repetiție. — Repertoriul. Angajamente. Teatrul Național din localitate și-a început Luni 15 August cor. activitatea în vederea deschiderei stagiunei care va avea loc în a doua jumătate a lunei Septembrie. Spre deosebire de ceilalți ani, începerea repetițiilor n’a fost precedată de obișnuita sfeștanie, actorii intrând deadreptul în sala de repetiții unde d. Aurel Ion Maican, directorul de scenă a Naționalului a făcut lectura piesei „Infernul de Karen Bromson. D. Ionel Teodoreanu, directorul teatrului a lipsit, fiind plecat în viligiatură la Mangalia, unde lucrează la un nou roman ce va apare probabil la toamnă. Repertoriul stagiunei viitoare a fost alcătuit. Stagiunea se va deschide cu un spectacol unic în felul lui și anume cu câteva schițe de Caragiale, care au fost teatralizate: „Un pedagog de școală nouă“, „C. F. R.“, „Art. 241“, „Petiționarul“, „Căldură mare“. In prima săptămână se va mai juca „Crai nou” de V. Alexandri cu muzica de Ciprian Porumbescu și „Infernul“ de Karen Bromson. Dintre piesele streine se vor juca: „Othello“ de Shakespeare“, „Clinquebille“ de An. France ; „Langrevin tatăl și fiul" de Tr. Bernard; „Cadavrul viu“ de L. Tolstoi; „Mireasa din Torotzko” de Otto Indig ; „Iubirea de țară“ de Klabund ; „Surâzătoarea D-nă Beudet“ de Denys Amiei; „Manon”în dramatizarea lui Karl Sternheim; „Bolnavul închipuit" de Moliére; „Hamlet" de Shakespeare ; „Invitația la călătorie" de J. J. Bernard ; „Turma diavolului’’ Hramatizare, după romanul „Posedații” a lui Dostoievsky, de Goetz ; „O zi de pomină" de Mareaud; „Unchiul Vania“ de Cehov; „Tatăl" de Strindberg ; „Rața sălbatecă’“ de Ibsen; „Zâzania" de Ch. Vildra; „Femeia îndărătnică" de Shakespeare; „Jolii“ de Chiarelli; „Țarina" de Melkior Lenghel ; „Ennic al IV-lea” de Pirandello ; „Shirlock” de Shakespeare ; „David Golder” dramatizare, după romanul Irenei Nemirovski, de A Pop Marțian. Piese originale : „Ultima rază“ de N. Iorga; „Take, Ianke și Cadâr” de Victor Ion Popa ; „Sosesc diseară” de T. Mușătescu ; „Gain” de Al. Sabaru ; „Baba-Hârca" de Matei Millo ; „Sânziana și Pepelea“ de V. Alexandri. — Personalul artistic numără 27 elevite. " ’yff. ," Au fost scoși la pensie pe data de 1 August d-nii Ion Profir și C. Calmuschi. Au fost angajați d-na Raula Glăjaru, d. Petre Nove care au jucat pe scena teatrului „Regina Măria“ din București și la Naționalul din Craiova, și d. Sergiu Dumitrescu. In personalul auxiliar au mai fost angajați câțiva absolvenți ai conservatorului ieșean, înainte de a se întoarce la Iași, danei Teodoreanu se va opri la București unde va mai face câteva angajamente. Vom reveni asupra mersului repetițiilor. IfIȘAN. In preajma stagiunii rente — o stagiune obosită. Suprapusă apatiei spectatorului de astăzi, dorința de mai bine a diriguitorilor noștri teatrali, tinde să dobândească epoca strălucită a biruințelor de cândva. Simptomatic pare numai faptul că, spre deosebire de alți ani, acum teatrele își anunță piesele de început și una sau două dintre cele următoare. Nimic din emfaza de altă dată, din entuziasmul cu care se pornea la luptă. Experiența trecutului stă—sar pare — pavăză. Momeala învechită — incursiunile într-un repertoriu superb, niciodată abordat — nu mai prinde. Cu toată atmosfera desuetă de astăzi, avem credința că prilejul marilor experimentări stă pe aproape. Desfăcută din urzeala dementă a curentelor postrăzboinice, contimporaneitatea noastră încearcă drumurile noi ale artei. Paralel cu problemele arzătoare ale existenței, se înfiripă imperioase cele ale spiritului. Ca după o lungă noapte petrecută într-un chenar înbâcsit, se vestesc trezirile în lumina soarelui și a ozonului din înălțimile muntene. Ceasul lichidării unui trecut prea apropiat, bifurcat de atâtea războiri zadarnice, bate în porțile vremii. Dealungul tărâmurilor europene, un nou puls de viață își dovedește apropierile. Teatrul, marele exponent al vieții, sinteza strălucită a înălțimilor omenești, face acum un popas rar cuvântător pentru legenda sa și pentru asceza lumii. Călăuzitori spre lesne de toată pletora pescuitorilor de neant, teatrul, azi, se împărtășește limpezit din mitul rarelor destăinuiri. Oricât de sceptici ne-ar fi făcut truda risipită fără sobrietatea premergătorilor și înfrângerile suferite după cele câteva entusiazmuri pueril de idealiste, trebue să însuflețim din nou în noi iluzia cea proaspătă, nădejdea noastră de mânie. Și odată cu baterea melodioasă a celor de aiurea, să urmărim pe cele dela noi, nimic nu poate fi mai desfătător decât jocul acesta al sufletelor, proiectat în imagini vii, peste aspectele vieții noastre spirituale. Batjocorit de farseurii și escrocii cari i-au uzurpat toate drepturile, învăluit de negurile dense ale mesianizmului modern de ultima clipă, sentimentul uman, resfrânt adânc în atâtea opere viabile, trece iar în conștiința civilizației. Violențele, adulate de o societate fără orizonturi, se risipesc în decrepitudinea de unde porniseră. Sfârșitul mizer al tuturor bâjbâirilor întărește credința într’o apropiată desghiocare a bucuriilor statornice. Urmărind activitatea din ultimii ani a teatrelor noastre, vom constata că cele mai multe biruințe s’au întemeiat pe adevărul durat din plin al câtorva piese cari se străduiau să apropie inspirat gândul și sufletul, smulse din viață cu înțelegeri alte și grefate rezonanțelor publicului cinstit de altă dată. Epocile cari și-au încrustat în noi atâtea fericiri isbăvitoare, grăiesc de dincolo de veac, celor cari au păcătuit, dând spectatorilor toate incoerențele etichetate grav artă, le revine acum răspunderea agreabilă a convertirilor. Publicul care fixea nu de mult teatrele, vrea să fie recucerit. Cine se va desprinde curagios din mulțimea celor cari se cred chemați să regenereze scena românească. Câteva eforturi și drumul ales își va desvălui marile luminișuri. Mulțimile așteaptă fremătând. FOCIONI MICIACIO Peste puțin, teatrele își vor deschide larg porțile. In seara cea dintâi a toamnei, gongurile vor anunța din profunzimi sonore, începutul. Cu înfrigurarea unanimă a scenei, un ecou de caldă învăpăire defunctă va înșfăca pe puținii buni spectatori ai teatrului românesc. Dincolo, amorfă, massa desconcertată a oamenilor noui, va ezita ca întotdeauna între senzațiile venalizate ale cinematografului sonor și genului cu o vogă repede diluată, revista. Se anunță —• după multe apa- Viața lui Moliere, de Voltaire Molière își făcu un mare număr de partizani ,în Paris și aproape tot atâția dușmani. El obișnui publicul, dându-i piese bune, să-l judece el însuși foarte sever. Aceiași spectatori cari aplaudau, piesele mediocre ale altor autori judecau cu răutate cele mai mici defecte da Moliere. Oamenii, judecă după aceia ce așteaptă și cel mai mic defect la un autor celebru, unit cu răutatea publicului, face să cadă o lucrare bună. Ludovic al XIV-lea, care avea un gust natural și spiritul foarte fin, fără a-i fi cultivat rechemă de multe ori, prim aprobarea sa, curtea și orașul la piesele lui Molière. Ar fi fost mult mai onorabil pentru națiune să nu fi avut nevoie de decisiunile Principelui său ca să judece bine. Molière aveu dușmani cruzi, mai ales pe autorii proști ai timpului, protectorii lor și cabalele lor; ridicară în contra lui pe credincioși, i se imputară cărți scandaloase, fu acuzat că a jucat (în roluri) pe oamenii puternici, și ar fi sucombat sub acuzațiunile aduse dacă acelaș Rege care susținu pe Racine și Despréaux, nu l-ar fi protejat și pe Molière. Nu avu decât o pensiune de o mie de livre. Averea pe care a făcut-o prin succesul lucrărilor sale îl făcu cu o situație în care să nu mai aibă nevoie de nimic. Ceia ce câștga din teatru și banii plasați îi dădeau un venit de treizeci mii livre, sumă care în timpul acela făcea cât îndoitul valoarei reale a aceleiași sume astăzi. Creditul ce avea pe lângă rege se poate vedea din faptul că obținu un canonicat pentru fiul medicului său. Acel doctor se numea Mauvillain. Toată lumea știe că, fiind odată la prânzul Regelui : „Ai un doctor zise Regele lui Molière, ce-ți face ?— Sire, răspunse Molière, vorbim împreună , îmi dă rețete, nu te fac, și mă vindec“, își folosea averea în mod nobil și înțelept; primea la el oameni însemnați, pe Chapelle, Jonsac, Desboureaux, etc., cari țuneau voluptatea cu filosofia. Avea o casă la Auteuiil, unde se odihnea adresea, împreună cu el, de oboselile profesiunei sale, cari sunt mult mai mari, decât s’ar crede. Mareșalul de Vivone cunoscut prin spiritul său, și prin prietenia sa pentru Despréaux, mergea adesea la Molière și trăia lângă el ca Selius lângă Terentin. Marele Condé îi pretindea să vie cât de des la el și spunea că întotdeauna găsea ceva de învățat din convorbirile cu el. Molière întrebuința o parte din venitul său în binefaceri, cari mergeau mult mai departe de aceia ce se numește la alții caritate, încuraja adesea prin daruri considerabile, tineri autori cari dădeau, dovadă de talent. Poate că lui Molière îi datorează Franța pe Racine. Angajă pe tânărul Racine, care eșea deja Port-Royal, să lucreze pentru teatru de la vârsta de nouăsprezece ani. Spuse să scrie tragedia Théagone et Chariclée, și cu toate că această piesă a fost prea slabă pentru a fi jucată el dărui tânărului autor suma de o sută de ludovici. Poate că nu strică să spunem că aproape în acelaș timp adică în 1661 Racine făcând o odă cu ocazia nuntei lui Ludovic al XIV-lea Colbert îi trimise o sută de ludovici în numele regelui. Este foarte trist pentru onoarea literilor că Molière și Racine s’au certat pe urmă, așa de mari genii dintre cari unul binefăcătorul celuilalt trebuiau să rămână totdeauna prieteni. A mai ridicat și a format un bărbat, care prin superioritatea talentelor sale și prin darurile alese ce primișe de la natură, merită să fie cunoscut de posteritate. Era comedianul Baron, care a fost unic în tragedie și în comedie. Molière se interesă de el ca de propriul său copil. Intr’o zi Baron venit să-i spuie că un comedian de provincie, pe care sărăcia îl împiedica să se arate, cerea ceva ajutoare ca să-și găsească trupa. Molière știind că era un oarecare Mondorge care-i fusese camarad, întrebă pe Baron, ce crede el să-i dea ? Acesta răspunse la întâmplare : „patron pistoli. — Dă-i patru pistoli, de la mine zise Molière și ia douăzeci de pistoli de la d-ta, și adaugă la acest dar un rând de haine frumoase. mi ------■ — Acestea sunt lucruri mici, dar arată caracterul. Un alt fapt merită să fie citat : Dăduse pomană unui cerșetor ; un moment după aceia cerșetorul alergă după el zicându-i: „Domnule cred că n’ai voit să-mi dai un ludovic de aur, am venit să vi-l dau înapo . — Tine, prietene încă unul“ și exclamă : „Uite unde s’a încuibat cinstea !“ Exclamație care poate arăta că reflecta asupra tot ce vedea și studia pretutindeni natura, ca unul ce voia s’o zugrăvească. Molière, fericit prin succesele sale și prin protectorii săi, prin prietenii și averea sa, nu fu fericit în casa lui. Se însurase în 1661 cu o fată născută din Béjart (actrița) și dintr’un gentilom numit Modéne. Se zice că Molière îi era tată ; grija cu care s’a răspândit această calomnie făcu pe mulți să o respingă cu aceași râvnă. Se probă că Molière nu o cunoscuse pe mamă decât după nașterea fetei. Disproporția de vârstă și pericolele la care era expusă o actriță tânără și frumoasă făcură căsătoria nenorocită și Molière, cu toată filosofia lui de altfel, suferi în căsnicie, desgustul și amărăciunea ba câteodată ridicolul pe care îl jucase de atâtea ori pe scenă, atâta este de adevărat că oamenii cari se ridică deasupra celorlalți prin talent, se apropie de ei mai totdeauna prin slăbiciune, căci de ce talentul ne-ar pune deasupra umanității ? Ultima piesă ce scrise fu Bolnavul închipuit. De câtva timp pieptul îi era atacat, și scuipa câteodată sânge. La a treia reprezentație se simți mai răi* și toți îl povățuiră să nu joace, dar el vor să facă o sforțare și aceasta îl costă viața. Avu o convulsie în momentul când pronuța fiu,Jol, în divertismentul de la recepția Bolnavului închipuit. Fu adus în agonie acasă, în Thade Richelieu. Fu asistat câteva momente de două călugărițe cari veniseră să strângă bani la Paris în timpul postului și pe cari le adăpostea la el. Muri în brațele lor înăbușit de sângele care ieșea din gură, la 17 Februarie 1673, în vârstă de cincizeci și trei de ani. Nu lăsă decât o fată, care avea mult spirit. Văduva sa, s-a măritat cu un actor numit Giselin. Nenorocirea ce a avut de a nu muri cu ajutorul religiei, și prevențiunea contra teatrului, determinată pe Harlag de Chanovalon, arhiepiscop al Parisului, atât de cunoscut prin intrigile sale galante, să refuze înmormântarea lui Molière. Regele îl regreta și acest monarh al cărui pensionar și servitor fusese Molière avu bunătatea să roage pe arhiepiscopul Parisului să-l îngroape într’o biserică. Preotul de la Saint-Eustache, parohia lui, nu voi să-l înmormânteze. Poporul, care nu cunoștea din Molière decât comedianul, și care nu știa că a fost un excelent autor, un filosof un om mare în felul său, se strânse la poarta caisei sale în ziua înmormântării. Văduva sa fu silită să arunce bani pe fereastră și toți acei mizerabili cari, fără să știe de ce ar fi tulburat înmormântarea, însoțiră convoiul cu respect. Greutatea cu care fu înmormântat și nedreptățile ce suferise în viață, făcură pe faimosul P. Bonhours să compuse următorul epitaf, care dintre toate cele ce fură făcute pentru Molière, este cel ce merită a fi citat și singurul care nu este în acea notă falsă și urâtă ce s’a pus până acum înaintea lucrărilor sale : Tu reformers et la viile et la coin; Mais quelle en fut la recompense ? ILes Francais rougiront un four De leur peu de reconoissance II leur fallut un comedien Qui mit ä les polir sa gloire et son étude ; Mais, Moliére, á ta gloire il ne monqueroit rien, Si parmi les défaut que tu peignis si lien Tu les avois repris de leur ingratitude. Nu numai că am omis în această viață a lui Moliére poveștile populare privitoare la Chapelle și prietenii săi , dar simt dator să spunn că aceste povești, adoptate de Grimarest sunt foarte neadevărate. Răposatul duce de Sully, ultimul prinț de Vendome, abate de Chaulieu, care a trăit mult cu Chapelle, ne-au asigurat că toate acele istorioare nu merită nici o încredere.