Vremea, ianuarie-iunie 1934 (Anul 7, nr. 319-343)
1934-06-10 / nr. 341
2 10 IUNIE 1934 Afacerile .se reiau (New Mases, săptămânal bolșevic din New-York) Bursă-fapte-comentarii upa devalorizarea coroanei cehoslovace Problema argintului în Statele Unite Deocamdată nu se pot aprecia efectele reformei monetare din Cehoslovacia în ansamblul lor, întrucât până în prezent ele nu s-au cristalizat încă. Trebue recunoscut că rezultatele devalorizării nu au fost nici atât de optimiste pe cât se anticipa, dar nici atât de dezastruoase cât susțineau criticii nouă reforme . De la început, prin măsurile luate guvernul cehoslovac a permis numai o ușoară urcare a prețurilor. Raportul Băncii Naționale cehoslovace pe luna Martie arată că scăderea legală a conținutului de aur din coroana cehoslovacă nu a adus nici o tulburare în viața economică. Târgul monetar și-a menținut starea anterioară și toate cererile de credit au fost satisfăcute. Mișcarea depunerilor s-a soldat cu un rezultat favorabil iar operațiunile de Bursă au înregistrat cursuri aproape neschimbate. Indicele prețurilor de engros a suferit o ușoară urcare din pricina nouii parități a prețurilor pentru materiile prime străine, întreprinderile industriale și-au sporit activitatea. După statistica Ministerului Muncii, numărul șomerilor a fost la începutul lui Aprilie de 785.000 față de 844.000 la începutul lunei Martie, ceeace arată o descreștere de 59.000, adică 7%. In aceeași perioadă a anului trecut șomajul a scăzut de la 920.000 la 878.000 ceeace indică o reducere de numai 4,5%. Activitatea intensă a industriilor a fost determinată de stimularea exportului prin eftinirea produselor, întrucât s-au primit numeroase comenzi din străinătate. In felul acesta se explică descreșterea șomajului. Fără îndoială că situația din Cehoslovacia s-ar ameliora mai mult dacă celelalte state nu ar practica o politică autarhică. Guvernul din Statele Unite a depus în Parlament o lege prin care se sporesc depozitele de argint. Potrivit nouilor dispozițiuni legale, președintele Roosevelt este împuternicit să ia asupra statului toate depozitele particulare de argint. Ministerul de Finanțe autorizat să cumpere argint este din țară și din străinătate în condițiuni hotărîte de însuși titularul departamentului. Cumpărările pe piața indigenă se fac la 50 cenți uncia. In ipoteza că prețul pieței se urcă sau cantitățile de argint depășesc 25% din cât a fost fixată proporția de acoperire a monedei. Ministerul Finanțelor are dreptul să hotărească vânzarea argintului. Acordul dintre fabricele de zahăr și producătorii de sfeclă Nesiguranța cu privire la prețul zahărului a fost înlăturată prin noul acord intervenit în România între fabricele de zahăr și producătorii de sfeclă. Totdeodată încetat și teama de o urcare imanentă a prețului zahărului într-un viitor apropiat, precum și specula acestui articol în legătură cu această urcare. Ministerul de Industrie și Comerț competent să stabilească prețul atât al sfeclei cât și al zahărului se străduește să mențină prețul sfeclei la un nivel care să facă imposibilă o mărire a prețului zahărului. Astfel în cursul săptămânei anterioare prețul zahărului bucăți a fost fixat la 25 lei kg., iar acel al zahărului tos la 23 lei kg. Deasemenea s-a stabilit reducerea suprafeței de plantare a sfeclei pentru anul 1934 la 34.000 hectare. Neliniște în Bursă Recentele evenimente politice au provocat în Bursă o oarecare neliniște. Dispozițiunile favorabile din ședințele anterioare nu s’au putut menține. Mai ales au cedat din cotele lor acțiunile petrolifere, bancare și industriale. Dintre valorile petrolifere au înregistrat scăderi ușoare : Astra Română de la 705—710 la 700— 705; Steaua Română de la 495 — 500 la 485—490; Creditul Minier de la 310—312 la 303—305; Redevența de la 170—175 la 160 — 165.1i In compartimentul acțiunilor bancare au cedat: Banca Națională de la 5350-5400 la 5700- 5225 ; Banca Românească de la 295—300 la 285—290; Banca Comerțului Craiova de la 165— 180 la 120-125. Valorile industriale au înregistrat scăderile următoare: Reșița la 450—452 de la 467—470 ; Mica la 1250—1260 de la 1400- 1405; S. T. B. la 1480—1490 de la 1505—1510. Acordul încheiat cu purtătorii de rentă externă a avut un efect favorabil asupra cursurilor rentelor. Notăm în urcare : Impr. Dezvoltării 74% la 37—37,50 de la 35,50—36. Impr. Stabilizării 7% 1929 de la 38—39 la 39—39,50. R. PERETZ ; aaiiluminii Mmmiiiiiiiiiiiiiiiiimiiuiiiiimiig EXPOZIȚIA EDUCAȚIEI FIZICE BUCUREȘTI, 8 IUNIE—8 IULIE Procurați-vă legitimațiile Expoziției de la birourile de voiaj Europa, pentru a beneficia de REDUCERI PE C.F.R. /0 S. M. R. și N. F. R. precum și din tariful telegramelor Problemele științifice în legătură cu educația fizică, sporturile cu indicațiile și contraindicațiile precum și totalitatea articolelor sportive vor fi prezentate în standuri și pavilioane.............. ZILNIC DEMONSTRAȚII MONDIALE DE FOOT-BALL, RUGBY, BOX, LUPTE GRECO ROMANE ȘI LIBERE CU 3 0 CAMPIONI INTERNAȚIONALI - - - -------Parc de distracții, artificii, proectoare, muzici, restaurante, berării, în cadrul EXPOZIȚIEI EDUCAȚIEI FIZICE SlUlllllllllllllIllllIIIlliiiiiiiiiiiijiiiiiluiiiiiiiiiB 150% VREMEA Í 3 La Geneva temperatura e în creștere. Interminabilele planuri, proecte și propozițiuni de cele mai multe ori suggerate cu gânduri joi ascunse, au reușit să constitue un amalgam de texte incoerente din care nimeni nu mai desprinde nimic. Amatorii de ironii eftine vor găsi desigur un sănătos prilej de a se distra, dacă nu de a îngropa conferința sub povara disprețului lor. Dar cine are timp de ironii , nu poate să nu încerce un dureros sentiment de desnădejde colectivei neputințe de care în fața dau dovadă „puterile mari“ — puterile mari care ne-au dat războiul și ce a urmat războiului pănă astăzi și care se pregătesc să ne dea o urmare sângeroasă. Dar este oare, de fapt, neputință ? Problema dezarmării este ea chiar atât de încâlcită încât să devină insolubilă ? Deloc. Dacă procedăm prin eliminare, oamenii și lucrurile de la Geneva apar foarte clar conturate; întâi, a fost la ordine faimosul gleichberechtigung cerut de Germania. Cu o ușurință nemaipomenită, această enormă cerere a militarismului hitlerist, care este frate de cruce și de sânge cu cel prusac de pe vremea Kaizerului, fost satisfăcută. Italia a zis: dar pe nerăsuflate, iar Anglia a găsit mijlocul să adaoge votului ei sprijinul ei activ. Despre securitași te, nici o vorbă. Franța a glăsuit zadarnic. Și totuși, într’un sens, Londra are mai multă nevoie de securitate decât Parisul. Prima mare armată, a doua are una, care a ținut în eșec până acum megalomania germanilor și care formează axa pe cei până una alta. Londra tremură de „invazia aeriană“ a vs . . iubiților sai protejați și-și ved flota nimicită cu mijloace „căzut din cer“. Și totuși, Londra rămâne of tuză. N’aude, nu vede , nu înțilege. O duc orbește prejudecății ei vechi și o absurdă mândrie, de; istoria recentă le-a făcut praf , amândouă în August 1914, de; istoria se repetă nemilos de crin O simplă recapitulare ajunge pentru a cântări nepăsarea cu care Macdonald merge alături d drum. Antanta cordială a fost pentr Germania un obiect de îngrijorat și un motiv de prudență. Kaizen care nu visa decât ingenunchiere Angliei și distrugerea flotei ei, aprecia că visul său se spulber dacă din această Antantă cordial iese o alianță defensivă. Oml care pregătea războiul avea nevoi să se găsească în fața Franți singură întâi, adică, pentru a trage spada, îi trebuia certitudine că Anglia nu va mișca. Cea care a înțeles mecanisme acesta al Berlinului a fost Franț și tot aportul ei tindea să-i facă și pe anglo-saxonii de peste canalul Mânecii să înțeleagă și ei acest lucru elementar : că numai o alianță defensivă anglo-franceză poate ține în frâu războinicia lu Wilhelm. Dar Londra n’a înțeles n’a vrut să înțeleagă. O împiedeca politica tradițională a „splendidei izolări“ și cea care o obliga să nu angajeze țara fără a o consultaan prealabil. Când Paul Cambot îl întreba pe Sir Grey : „Ce va face Anglia în cazul în care Germania ar cotropi Belgia a cărei neutralitate o garantează ?“ Ministrul de externe a răspuns : „Faptul ar produce în Anglia o profundă emoție“. Atât. Foreign Of •«# . F"’* .!">U se fice-ul practica politica „văzând și tefăcând“ înăbușind instinctul de conservare care nu putea să nu-i barate pe germani eventual stăpâni e pe Calais, adică pe coastele Anliei. Iar când Clemenceau, la Șt Marienbad, i-a spus regelui Edu 32ard : „Nu de emoția dv. avem nevoie ci de ajutor“, acesta, deși înțelegea a dat din umeri rege constituțional, el n’a îndrăznit să se apese asupra hotărîrilor miniștrilor săi. Astfel Wilhelm a putut asiugura pe „vărul“ său de la Viena re că „Anglia nu va mișca“. Restul nu se cunoaște... Pasivităței Angliei,a incapacităței ei organice de a se adapta realității ceasului prezent îi i se datorează războiul mondial însă care n’a putut să nu intre după ce al n’a fost capabilă să-l evite deși se sta in mâna ei. zi Și astăzi, soarta păcii și a lumei stă în mâna Angliei. Și astăzi, așa în 1912, ține de dânsa, și numai de dânsa ca interminabilei ii conferințe a dezarmărei să îi se opună punct cu hotărîre. Anglia, vorbim de cea oficială, n’are decât !" să spună: vreau, uitând puțintel !" Germania, acea Germanie de eri ° de azi și de mâine, vecinie identică sieși și al cărei vis etern este “ tot îngenunchierea Angliei. Hitler 5> ca și Wilhelm vrea colonii și vrea o flotă cu care „să ia revanșă“. Iar dacă nu îi se pare că are umeri , destul de puternici pentru a lua a asupra-și Conferința dezarmărei a ducând-o la izbândă cu concursul tuturor națiunilor care nu vor să „ mai treacă pe unde au trecut, — _ atunci îi rămâne deschisă, la 1934 , ca în 1912, calea simplă și sigură a alianței defensive cu Franța, cea mai puternică garanție de pace, dar •_ !A mai puternică decât orice convenție de dezarmare. Dar... Din nefericire, în fruntea guvernului englez stă socialistul Macdonald care, ca orice Thory sau With, se cramponează de „splendida izolare“ ca de unicul talisman politic al marei națiuni care continuă să trăiască în măreția trecutului, pentru care nimic nu pare a se fi schimbat pe continentul europenesc. Și totuși... O spărtură s’a făcut în imobilitatea gândirei politice a conducătorilor Angliei. Cabinetul Macdonald este împărțit. „Splendida izolare“ pierde din adepți la fiecare consiliu de miniștri și poate că, în momentul în care scriu, soarta cabinetului Macdonald a fost pecetluită. Ar fi singura scăpare a Europei năucită de pe acum de spectrul hidos al războiului. I. CLARNET LA GENEVA DEZARMARE • • 0 Melancolii bavareze In fiecare zi am impresia că bavarezii trebue să moară de prea multă sănătate. Grași, satisfăcuți cu privirea neinteresantă, dilatați de bere și bonomi, ei îți oferă imaginea unei fericiri plate și zadarnice, a unui echilibru și a unei normalități rușinoase. Te întreb: înmărmurit ce-l poate atrage pe acest cetățean mulțumit să asculte dacă nu în fiecare zi, în tot căzu, în fecare săptămână, muzica lui Wagner sau Beethoven ? N am reușit să înțeleg pasiunea muzicală la oameni atât de mediocri ce stil de viață, la acești oameni care pot dormi liniștiți după ce-au ascultat o simfonie Privirea lor calmă de Beethoven și placiditatea oferă un contrast ofensator cu dinamismul halucinant și torențial al muzicii germane, a cărei adâncime nu se datorează puțin unei invazii sonore, unei irupții iraționale de sonorități, în fața cărora însăși plenitudinea ta lăuntrică se desvălue ca un vid. Profunzimea muzicii beethoveniene se manifestă în acest fenomen al revelației nulității noastre. Cine nu s’a simțit nul, vid sau aproximativ față de frenezia beethoveniană, n’a înțeles nimic din această muzică, pe care ar trebui s’o distrugem, pentru a mai avea drept la orgoliu, precum ar trebui să distrugem romanele lui Dostoievschi pentru ca să mai putem vorbi de suferință, nefericire și dramă. Și apoi femeia bavareză ! In medie, o expresie elementară, lipsită de nuanță, reținută, uneori libertină, dar din frigiditate, iar nu din pasiune. O sănătate ofensatoare în nediferențierea ei. Proust vorbește în repetate rânduri despre frumoșii ochi melancolici ai bavarezelor. Aceasta e adevărat numai pentru câteva excepții, a căror distincție compensează și realibitează oarecum favoarea celorlalte. Nu știu dacă sunteți sensibili la acel gen de frumusețe, în care paloarea exprimă un amestec de naivitate, de transcendență și de puritate. Există un adevărat farmec planant în această paloare ce nu e un fruct al viciului, ci al unei degajeri instinctive de lucruri, care ii inspiră un sentiment cu totul nemodern. Privirea se adaptează perfect indefinitului acestei palori. Suntem cu toții obișnuiți cu o expresivitate directă, accesibilă și mediată, pentru ca vagul acestei Priviri să nu ne atragă, indiferent dacă exprimă o adâncime sau nu. O singură clipire a ochilor descrie curbe imateriale și desvoltă o atmosferă de ondulație imprecisă, de legănare aeriană, destrămând dorința în nostalgii și irezistibilul instinctului într’un tremur muzical, într’o vibrație subtilă. Melancolică este această privire, care cuprinde în vagul ei tot și nimic și a cărei indefinită expresivitate creiază în jurul ei o atmosferă de regret sau de nemodernitate. Noi, modernii, nu mai știm să privim , avem cu toții ochi de negustori. Privire inteligentă, calculată, cu obiective precise. Dar numai acei ochi mai pot fi interesanți cari privesc spre altceva. Poate fi interesantă o privire mistică, muzicală, erotică. In pietate,, în melancolie, în extaz, nu țintim obiecte și nu vizăm idei, ci trăim dispoziții și lumi. Cineva a făcut odată această observație remarcabilă , ceia ce numește lumea de astăzi o privire pierdută și absentă, este în realitate privirea cea autentică și suntem noi cu adevărat numai în aceste clipe. Și rarele exemplare bavareze de cari vorbesc se realizează esențial în acest vag. Recunosc că acești ochi nu ard și nu sclipesc , dar melancolia germanică — gândiți-vă la gravura celebră a lui Dürer — este sublimată până la transcendență, are un caracter angelic, în deosebire de melancolia rusă, arabă sau argentină, animată de focuri lăuntrice, arzătoare și exaltată, chinuită de gândul vremelniciei și incapabilă să se purifice. Când spun melancolie germanică mă gândesc nu la poporul german, care e prea pozitiv, pentru a fi melancolic, ci la cei câțiva seduși de demonul muzical și la aceste frumuseți bavareze. Nemții au o înțelegere mai mare pentru stările care pretind monumentalul (d. ex. sublimul sau tragicul), decât pentru melancolie care pretinde finețe. O brutalitate rafinată puțin este de o mie de ori mai aproape de o înțelegere a sublimului sau a tragicului, decât o sensibilitate fină și cultivată. Francezii n’au înțeles niciodată romantica germană, cu cele două mari probleme ale ei — infinitate și moarte, — fiindcă francezii sunt insensibili la aceste probleme, a căror adâncime și complexitate implică un adevărat sentiment acultural al vieții. Nu este numai o caracteristică a peisagiului bavarez, ci în genere a celui german, de a fi închis, de a realiza o intimitate solemnă și uneori — paradoxal — distantă. Un verde pronunțat, în câmpii cari se mărginesc de păduri totdeauna înainte de a-ți putea da o sugestie de infinit. O senzație de neprielnicie și de tristețe închisă te domină, amintindu-ți de atmosfera acelor biserici catolice, în cari splendoarea și strălucirea nu fac decât să ne ilustreze solemn nimicul existenții noastre, iar expresia de pietate din fața atâtor sfinți și îngeri nu este decât regretul sau amintirea vremelniciei în extazul veșniciei. Un mare critic de artă, evreu, sa convertit la catolicism după ce a cunoscut peisajul bavarez. Există cu adevărat ceva catolic în acest peisaj. O discreție calculată ce te obligă să-ți stăpânești nervii în fața marilor probleme și o mediocritate în viziuni, îți inspiră o melancolie difuză, necreitoare neînaripată. Dacă în pietate exisșită o notă de melancolie, apei aceia este caracteristică pentru acest peisaj. In fața acestui fel de peisaj nu simți nevoia unei devieri, a unui strigăt, nu te chinuie ca dorință de exces. Nici nemții nu iubesc deosebit peisajul german Sau când îl iubesc, se gândesc la pictura germană, pe care în latura peisagistă este imposibil să o iubesc. Nu înțeleg cum se găsesc oameni cari se extaziază în fața lui Hans von Maréel, Uhide sau Thoma. Pictura germană a creat în latura portretistică, s’a adâncit în diferențierea expresiilor individuale și in reprezentarea momentelor dramatice ale vieții. Dürer, Holbein, Grünenwald și Baldung, sunt mari artiști prin reprezentarea individualului și dramaticului în existența umană, iar nu prin vreo viziune a naturii. Școala romantică germană, care în pictură a pus un accent deosebit pe peisaj, este mult mai inesențială în evoluția artei germane, decât se crede. In genere vorbind, nemții nu ocupă în evoluția artelor plastice un rol proeminent, deoarece un popor eminamente muzical nu se poate realiza în forma plastică de expresie. Cu cât ești mai dotat în muzică cu atât artele plastice îți sunt mai streine. Nemții au exprimat în muzică mai bine sentimentul naturii decât în arta peisajului. Pentru mine Pastorala lui Beethoven este mai mult în acest sens decât toată arta germană a peisajului. II Nu-mi voi ierta niciodată că pe malurile lacului Starnberg, în apropiere de München, unde regele Ludovic al II-lea al Bavariei, cel mai interesant și mai trist din toți regii cari au existat vreodată, sa sinucis, din decepții, amărăciuni și poate demență, — nu-mi voi ierta niciodată că în locuri atât de triste, unde s’a consumat o adevărată tragedie istorică, am putut să mă pierd în fericiri simple sau să mă exalt în melancolii amoroase. Este de necrezut cum în locurile cari ne-ar obliga la cea mai severă solemnitate, în locurile unde ar trebui să fim esențiali până la extaz, suntem invadați de dorințe imediate, suntem furați în uitări, trădăm marile viziuni și ne trădăm pe noi înșine. Dacă mi-ar fi profetizat cineva că la locul unde și-a luat viața cel mai ciudat dintre toți regii, un zâmbet de femee mi-ar converti vibrația internă înspre plăcute deșertăciuni, uitând drama acelui rege pe care l-am iubit atâta în adolescență, pe aceia persoană aș fi distrus-o, ca o răzbunare pentru cea mai mare ofensă. Am înțeles acum că fericirea n o putem cuceri decât prin renunțarea la a fi esențiali. Nefericirea este un păcat împotriva vieții, dar ea este condiția adâncimii noastre. Destrămați în plăcute și dulci melancolii amoroase, cantr’o lume de mângăetoare uitări, oamenii își fac datoria față de viața lor, dar nu față de sâmburele vieții lor. Nu poți fi fericit decât neglijându-ți destinul tău. Avem destin numai în conștiința nefericirii noastre. Cu toții am avea datoria să fim fericiți. Dar sunt oameni pentru cari fericirea este doar golul în nefericirea lor. Și aceștia n’au altceva de făcut decât să disprețuiască fericirea și să iubească nefericirea pentru ca să nu-i înăbușe regretele. EMIL CIORAN München, Mai 1934. V A *