Vremea, iulie-decembrie 1934 (Anul 7, nr. 344-368)

1934-11-18 / nr. 364

VREMEA I — IS Noembrie 1934 Când după târgurile mizera­­bile și pline de întuneric dela nord, am ajuns într’o bună zi în­­ orașul lumină al Basarabiei, de pe zidurile lui m’au întâmpinat câte­ i­va sute de afișe care aduceau, pentru basarabeni, vestea acestui reportaj. Așa se face că primul om pe care l-am cunoscut a an­trenat după el alte zeci de cu­noștințe, pentru prima oară din altfel de lume decât din aceia de până acum. In locul evreilor bă­trâni și macabri, în locul birjari­lor, în locul oamenilor neciopliți și plini de murdărie cu care mă obișnuisem în mahalalele desfun­date ale târgurilor pierdute, ui­tate de Dumnezeu, mă pome­neam acum prizonier în cartierele elegante ale Chișinăului, învâr­­tindu-mă numai între oameni bine îmbrăcați care veneau să dea mâna și să invite la un aperitiv pe reporterul descris de pe afișele enorme. Bodegile din Chișinău sunt spațioase, cu scaune confor­tabile și cu lucruri pe care nu le găsești în celelalte părți ale țării. Dar pentru asta venisem eu aici? Și o surdă nemulțumire clocotea în mine. Simțeam că am călcat gre­șit, că alunecasem pe un strat mort, că așa cum am pornit-o nu voi putea întâlni niciodată, viața adevărată, pulsul autentic de sân­ge și de scrâșnet al orașului aces­ta frământat de atâtea tumulturi. Străzile pe care mă învârteam, strada Pușchin și Alexandrovs­­kaia prea erau largi, prea erau frumoase, pentru ca toată această frumusețe să nu fie plătită mizerie, pentru ca pe undeva ca să nu se afle un corolar sinistru al ei. Pentru aceste realități, oame­nii în mijlocul cărora căzusem, nu aveau nici un fel de înțelegere. Și furia împotriva mea însumi creștea. Dar lucrurile aveau să ia nouă întorsătură, douăzeci și pa­­­tru de ore mai târziu, când am cunoscut pe redactorul pentru Basarabia al unui ziar din Capi­tală. Păi de ce n’ai venit la mine de la început? Te duc eu să vezi niște lucruri teribile. Mahalale mai tenebroase și mai pline de mister ca ale Chișinăului nici la Londra n’ai să găsești. Noul meu prieten Cândea, se anunța drept omul providențial; mahalalele tenebroase erau singu­rele care mă interesau. Or fi oare mai teribile ca la Londra ? Poate că da. N'aveam nici un motiv să mă îndoiesc când pe seama ora­șului acesta circulă atâtea svonu­­ri, când situația lui de capitală a celei mai blestemate provincii te face să bănui că aici s’au scurs toate ororile Basarabiei și s'au luat la întrecere una cu alta. Ulițe insecte, boli, mizerie, viață de câine, aici se vede că și-au dat mâna lor canceroasă și au pornit un asalt nemilos împotriva oame­nilor. Să străbat încă o dată prin locurile acestea, să ajung până în fundul mocirlei în care se sbate, atât de tragic, viața basarabeană. Domnule Cândea când pornim în mahalalele acestea ? Un moment, să telefonez ches­torului dacă ne dă escortă de po­lițiști. i Escortă de polițiști ? Nouă ? Sigur, nu putem merge așa, trebuie să luăm polițiști care să ne păzească. Domnule Cândea, scuză-mă... dar vezi d-ta... eu nu pot înțele­ge... nu-mi poate intra în cap... merg doar să facă un reportaj... mahalalele... mizerie... polițiștii ?••• sunt împotriva polițiștilor. Dragul meu trebuie să mergi cu această escortă. Altfel... Altfel ? Altfel riști să te întorci pe tar­ < jă cu un cuțit în spinare. Așa sunt mahalalele Chișinău­­ui ? Așa sunt. Am acceptat, dezorientat. Se pune la cale o mare expediție Poate, m'am gândit. Când ea are dreptate. Cine știe ce taver­ne, cine știe ce sperânci... Domnule Cândea, sunt asa­sini în mahalalele acestea ? Eu cunosc mahalalele. Nu mi s’a în­tâmplat niciodată nimic. • Dragul meu, aici ți s’ar în­funda. Cine intră într’o astfel de mahala după ora opt seara, nu mai iese viu. Ce vrei ? Trebuie să-ți închipui, borfași, cuțitari, dezertori, pești, prostituate... Eram puțin trist că am ajuns atât de repede ca ziariștii pro­fesioniști care lucrează mână în mână cu poliția dar eram și bu­curos că am să particip la o ex­pediție teribilă cum numai în ro­manele de aventuri se găsește. Iar între timp, expediția se a­­ranja. Aflând la telefon despre ce este vorba, chestorul anunțase că va sosi personal. Uin ziarist din Bu­curești, începuse Cândea, vrea să viziteze mahalalele suspecte ale orașului, trebuie să ne dai poli­țiști ca să pătrundem acolo. Ches­torul pe care mi-l închipuisem, cel puțin pe dinăuntru, un mons­tru, unul din capetele de hidră ale statului organizat și eram fu­rios că va trebui să fac cunoștin­ță cu el, era în clipa aceia un om plictisit care ne-a vorbit cu obo­seală în glas. N'avea nici maxi­larele proeminente, nici fruntea îngustă, nici priviri de câine rău ca atâți din colegii lui. Numai când a auzit despre ce e vorba, o umbră de preocupare a trecut peste fața lui. Era șapte seara și noi voiam să mergem chiar în a­­ceiaș noapte. Domnii mei lucrul nu este a­­tât de ușor pe cât v’ați închipuit. Trebuia să mă preveniți mai din vreme. Dar dacă spui mata că de care avem nevoie. Și chestorul a început să telefoneze pe rând la toate circumscripțiile de poliție. Be va face, ne-a spus el în­­tr’un târziu, o să avem zece agen­ți conduși de un comisar. Line înarmați, vor fi de ajuns. Vă voi visați și eu așa că sa­u aveți nici o teama. Pentru plecare ne întâl­nim la zece jumătate, la cafeneaua varșovia. Zece agenți conduși de un co­misar, zece agenți conduși de un comisar, zece agenți conduși de un.... așa mi-a tacanit in cap fără întrerupere de la șapte pană la zece jumătate seara. Zece agenți conduși de un comisar. Dar pen­tru­ numele lui Dumnezeu unde o să ne ducem oare ? Se vede că sunt niște lucruri grozave de e nevoie de atâta oară. Și numai îmi părea deloc râu că o să mer­gem cu polițiștii. Ratasem repor­tajul despre mizerie, despre viața de câine din mahalale. Dar aveam pentru prima oară ocazia să fac un reportaj senzațional cu asasi­ni, cu bandiți cu taverne teribile, cu tot ceia ce vom descoperi la noapte. Nu, nu m'am simțit o sin­gură clipă tovarăș de acțiune cu cei zece agenți conduși de un co­misar. Dar încheiasem, interior, un fel de pact de neagresiune cu ei. Să vedem, ce are să fie. Ceasurile au trecut repede, u­­nul după altul. La zece și jumătate, eram la cafeneaua Varșovia.­­ fi O noapte plină de ceafă Ședeam toți în jurul unei mese La Pan și priviam cu un ușor dispreț spre­­ consumatorii obișnuiți ai cafene­­n­oii care­­ aveau să plece ca noi într o escapadă atât de temerară, ti Mai aștept un răspuns și pornim, r. ne spune chestorul. In afară de n chestor și de Cândea, mai sunt­­ doi domni tineri, cunoscuți de ai­­ acestora care au ținut să participe­m și ei. Din clipă în clipă lucrul pe c care suntem gata să-l începem ci capătă tot mai multă importanță.­­ Omul așteptat să aducă răspun­­­­sul, sosește. Părăsim cafeneaua. De unde aseară era un cer se­­g p­nin, o vreme frumoasă, a început­­ să dureze încet și câte o răbul­­i­neală de vânt aduce de pe străzi g valuri de ceață rece. Pare o noap­te londoneză așa cum au descris-o­­ atâtea romane de aventuri. Un p­­rig subțire ne pătrunde in oase și­­ ne strângem în haine. Plecăm cu­­ tramvaiul, spune chestorul, să nu i se observe nimic deosebit. Auto­­­­mobilele au să vină mai târziu în­­ urma noastră. . Tramvaiul se desprinde din­­ întuneric cu nimburi de pâclă în j­­urul luminilor. Când ne suim pe­­ platformă, cineva dintre noi se­­ caută în buzunarul de la spate. j Revolver ? întreabă chestorul, l-ai uitat ? E bine să-l fi avut, <­i dar nu-i nimic, avem oameni des­­­­tui.­­ Aveam oameni destui. Mergeam­­ să descoperim misterele Chișinău­­­ lui. In cartierul gării.. Vă închi­­d puiți, cartierul gării din Chișinău, i Ce de lucruri trebuie că se ascund­i acolo. Și ’tramvaiul înainta prin­­ întunericul rece al nopții. Cu câteva stații înainte de­­ gară ne dăm jos. Strada făcea a­­colo o cotitură. Am mers câțiva pași prin noroi. Și deodată din colț, din întunericul des al unor copaci, la un semn al chestorului, au venit înaintea noastră, elastici, disciplinați, bine înarmați, cei zece „oameni" despre care fuse­se vorba. Din mijlocul lor s’a des­prins unul scurt, gras, roșcovan,­­ cu mușchii obrazului bine contu­rați. Chestorul l-a arătat cu mâna , într'un gest de prezentare și a­­­­poi întorcându-se spre mine a ți­­­­nut această scurtă cuvântare : Iți­i recomand pe comisarul cutare, i cel mai bun din câți ani. Are sub­­ conducerea lui I­gări­ care e una circumscripția din cele mai grele circumscripții din oraș. Din­tre toți comisarii, el singur e în­­­t stare să o conducă. La fiecare două trei vorbe ale­­ chestorului, comisarul făcea în­­ fața mea o plecăciune. Puțin sur­­i­prins de scena aceasta neaștep­­­­tată, i-am întins mâna și el a fă­­­­cut atunci o plecăciune și mai a­­­­dâncă parcă ar fi avut deaface­­ cu un inspector general sau cu un­­ ministru. In toate cele care au ur­­­mat, așa a continuat apoi să fie­­ atitudinea comisarului și a oa­­­­menilor lui, spre stupefacția mea î din ce în ce mai mare. Atunci , când pătrundeam de exemplu în­­­tr’un loc, după ce strigau­ mâinile , sus, după ce aduceau lumină și i scoteau la iveală tot ce era de­­ văzut, ei se întorceau cu fața la­­ mine și așteptau să vadă ce am­­ să zic. Oameni în cămăși și is­­­­mene, prostituate desbrăcate,­­ vagabonzi murdari și nebărbie­riți, toți încremeneau în mijlocul o­­­dăiei păziți de agenții care știin­­du-și treaba terminată, așteptau de la mine primul gest. Mi-am dat seama că n’am încotro, că trebuie să-mi joc rolul. oamenii aceștia apăream Pentru ca un personaj faimos, cineva de la Bu­curești care a venit să facă anchetă în Basarabia. Mi-am dat o seama dar asta n'a făcut să-mi înceteze stupefacția. Și în timp ce pe dinafară mă complăceam în razia care continua, în fundul su­fletului mă simțeam atât de va­gabond încât mă gândeam că nu se poate ca până la urmă agenții să nu observe că au de aface cu un fals personagiu. Dar mahalalele Chișinăului îm­potriva cărora porniserăm înar­mați până în dinți, ne-au dat în noaptea aceia o lecție teribilă. Primele bombe In destăinuirile pe care mi le scuse de cu seară asupra lucruri­­l­r pe care o să le vedem, ca­­gradul meu de meserie Cândea, omenise în primul rând despr­­­ombe. Locuri ascunse, magazii esnice în care se ascund pentru fapte, borfașii, vagazdonii. La început când deabi­ â ne în­­tinisem cu ceata de agenți și e­­im încă pus pe lucruri senzațio­­ase, îmi închipuiam bombele a­­­­­ stea ale Chișinăului ca pe niște ăgăuni întunecoase în care se p­etrec tot felul de fapte suspecte­unoscute numai de cel e vagabonzii înverșunați, inițiați. Cu ată emoție pătrundem în intâi bombă. O casă mică, cea e pt­­ernicită, cu zidurile scorojite. A­­enții au înconjurat-o de jur îm­­p­rejur, unul bate puternic în ușe : eschideți , îmi închipui spaima, 1 ani ca acelor dinăuntru.­­ Ușa plesnește de perete. Cobo­­r­âm câteva trepte. Miros greu de 1­ire vechi, de respirații împuțite, f­ie dinți stricați. O baterie de bu­­unar luminează. Un om și o fe­­­­meie, bătrâni amândoi, stau în­­r’un colț cu niște mutre plouate, a­șa cum au fost treziți din somn, uniți în cămăși, niște cămăși murdare, foioase, care îți întorc aațele pe dos. Aprindeți­ răcne­te chestorul la ei. Un chibrit sca­­pără și o lampă de gaz luminează galben toată încăperea. Chesto­rii înaintează cu pași îndesați în­­tre cei doi, se proptește în fața er. Vă mai ține pământul ?’îi în­­reabă el scrâșnind silabele prim­­­e dinți, și cei doi se clatină sub această întrebare parcă le-ar fi lasă de Dumnezeu la judecata de ipoi. Se vede că sunt niște vechi scăloși ale căror isprăvi chesto­rul le știe de mult. Hai? face el a doua oară cu o voce mai nă­­praznică, vă mai ține pământul, blestemaților ? Iar blestemații tre­nară din toate încheeturile și agăimă un răspuns din care nu se poate vedea decât că le clăn­­­ăne și dinții în gură. Au amândoi, într'adevăr, niște nutre foarte suspecte. Barbarul are un cap de cal, osos, suparțat­­ie pe care curge o barcă aspra și rețesaiată parca ar fi de canepa.­­I ocnii ii sunt suspecți, tulburi ca niște ouă stricate. Le spatele fe­meii atârnă două coade grosola­ne parcă ar fi funii de pe care s­a smuls tot usturoiul. Și-au mai luat câte o haină pe deasupra că­mășilor foioase și în picioarele goale pe podele, tremură în fața chestorului. Pe cine aveți aici , îi întreabă acesta la fel de răstit de-i bagă în sperieți și nu se în­țelege nimic din bâ­lbâiala lor. Ocnii îmi cad fără voie peste pa­tul din care s'au sculat și se in­tere cu oroare în altă parte de parcă ar fi dat peste un cadavru descompus. Nu era decât patul lor, deasupra cu o plapumă abjec­tă și macabră, plesnită și puru­lentă ca un hoit. Urmați de stăpânii casei, pere­chea spurcată și bătrână, am tre­cut în camerele din fund, cobo­rând încă. Și deabia acum mi-am dat seama că la față era salon, era camera de invidiat a stăpâni­lor. Acestea din fund erau cu ade­vărat îngrozitoare. In primul rând n’aveau ferestre. Mergeai la ele prin niște ganguri umede pli­ne de viermi și de șobolani. In prima cameră ne-am oprit și lam­pa a luminat toată încăperea. Mi­rosea atât de urât încât ne ve­nea amețeală. Sute de ploșnițe și de gângănii roiau în toate păr­țile pe zidurile galbene, afumate, coșcovite. Singura culoare proas­pătă era a sângelui de la ploșni­țele strivite pe ziduri. In această duhoare sinistră, trezit de intra­rea noastră, întins mai departe pe lavița pe care dormise, ,un om tâ­năr ne privia liniștit, cu niște ochi limpezi, uimitor de albaștri. Cine ești ? a răsunat întrebarea ches­torului. Și omul fără să se tulbu­re a scos biletul de voie și a răs­puns cu o voce domoală, blajină . Sunt un soldat care mă întorc din concediu. De ce nu te-ai dus la regi­ment ? Am sosit prea târziu și regi­mentul e departe . De ce nu te-ai dus cu tram­vaiul ? Tramvaiul? Apoi tramvaiul du costă bani,­­­­ine, dar aici nu plătești? Aici dau numai doi lei. Tram­­­­vaiul este trei­­ și Am privit încă o dată pereții si­­­­niștri cu ploșnițele terciuite, pe­ n reții de pe care curgea zeamă de ploșnițe. Pentru o economie de un­­ leu... Și omul avea niște ochi se­­n­nini, uimitori de albaștri. ? Am trecut iar prin gangurile u­­mede prin care șobolanii speriați , fugeau chițcăind și am ajuns în­­ altă cameră atât de scundă încât­­ trebuia să stăm aplecați. Aici era deja aprinsă o lampă. Putoarea era puțin, puțin de tot atenuată,­­ contrafăcută, de un fum de tutun , care plutea în fier. Pe un pat de scanauri acoperit cu o rogojină două fete, așteptau. Tot mod­ne­ c rul camerei era rogojina aceasta, t­­un lighian de tablă într­un colț și o lampa de petrol, iNo.­b, cu sticla c plina de runigine. La intrarea­­ noastră fetele s au sculat șovăi­ j­toare in picioare. Dar se vede că erau atat de lihnite, atât de șu­­­­brede, încât după câteva clipe s’au așezat din nou pe marginea patului, căutând să compenseze­­ această impolitețe prin niște pri­­­­viri cât mai respectuoase. Erau atât de slabe, atât de inumane,­­ încât cum le priveam contraziși și­­ nimeni nu le mai întreba nimic,­­ scena părea că se petrece la o­­ menagerie. Cred că le-ar fi fost mai puțin penibil dacă le-ar fi­­ luat cineva la bătaie, decât acea­­­­stă curiozitate stupefiată din ochii­­ noștri care le cobora sub umani­­­­tate, le punea în rândul unor di­­­­hănii. Fardul de pe obrajii lor se nă­­­ clăise/ erau scofâlcite, scheletice­­ cu pielea mumificată, două apa­riții îngrozitoare, macabre. Una din ele avea o rochie de mătase albastră care îi curgea de pe u­­merii slabi ca dintr un cuier. Și cum ținea mâna pe rochie, dea­supra genunchiului, o mână enor­mă, lăbărțată, roșie, cu pielea plesnită, contrastul dintre măta­sea albastră, oricât ar fi fost ea de năclăită, și mâna diformă, de monstru aproape, a trecut peste retina celor care au privit amă­nuntul acesta, ca o linie subțire de vitriol. Dar aici ce e ? Aici ce e ? și-a recăpătat chestorul glasul după ce ne-am aflat din nou în gangul pestilențial. Aduce-ți lumină să­­ vedem ce e aici. In fundul gangu­­­­lui, un perete forma un fel de­­ scorbură, o firidă în care se aflau­­ ființe omenești. Când lumina a s­căzut din plin înăuntru, un fior t rece ne-a trecut pe șira spinării. Părea că este o bucată de cal ciopârțit, cu carnea sângerândă. Era în realitate un om și o fe­­­meie, de vârstă mijlocie, pe jumă­­­­tate desbrăcați, dormind împreu­­­­nă. Dar nu știu ce bubă roșie, ce plăgi purulente se întindeau pe ’ trupurile lor încât păreau niște bălți de carne de cal, un animal ” monstruos jupuit de piele, înăun­trul acestei văgăuni ploșnițele și , păduchii roiau, păreau niște albi­­ ’ ne­vrednice într’un stup. Când am gr­eșit afară, pământul se învârtea * în jurul nostru, învățătorii . Au urmat apoi încă 3—4 bom­­­be, cu acelaș spectacol desgustă­­tor și macabru. Intr’una din ele­­ am găsit un căpitan dat afară din armată, decăzut, devenit haima­­­na bătrână în cartierul gării. In alta, un fost notar, cu o barbă­­ uriașe de apostol citea la lumina unei lumânări Biblia în timp ce dai de păduchi îi sugeau cu în­­­ rșunare sângele. M­­i-am dat seama că misterele , cari mi le anunțase Canaea, nu uit. Oamenii de aici n au cuțite, and tac rost de o bucata de pai­­e rup în două cu mâna. D rep­­et, cei zece oameni ai poliției,­­au băgat revolverele iu buzu­­și. Era trecut de două noaptea mai mergeam încă. La una am comite, ușa unei ca­­­pre e încuiată și agenții bat cu utere. Ce vreți­­ striga câteva tasuri dinăuntru. Deschideți! Poliția ! Ce înspăimântătoare e porun­­i aceasta. Ușa se dă de perete, îăuntru se afla patru oameni ti­­eri, cărți împrăștiate pe jos. Comuniști ? Suntem învățători, spune unul in ei și toți își scot legitimațiile e calea ferată. Era în zilele a­­elea la Chișinău un examen la are trebuiră să vină toți invață­­orii din Basarabia. Cărțile de pe­­­ erau manuale de pedagogie, învățători ? La examene 1 în­­reabă chestorul. Da, învățători, la examene. Succes băeți, succes, spune chestorul cu vocea muiată de o ubită emoție. Și în alte câteva bombe din cestea mizerabile, am găsit gra­­iuri de învățători preparându-și a lumina unei lămpi fumegânde,­xamenele pentru a doua zi. Iar la un hotel de mâna șap­­ca : Deschideți! Poliția ! Ușa se deschide anevoie. E baricadată cu carne, cu mese, cu toată mobila camerei, înăuntru, tremurând în lardisie două învățătoare cu pă­­ul răvășit ne arată carnetele. La examene, învățătoare din jude­­ul Lăpușna. Când ies afară, îmi dau seama că teribila escortă a celor zece agenți conduși de un comisar nu mas e pe urmele noastre. A rămas doar chestorul. Când ea și cei doi domni. Singuri, fără nici o pază, me agem mai departe să cunoaș­­­em până la capăt toate misterele Chișinăului: învățători, învăță­­toare, soldați, prostituate. La un hotel p­use nu vrea să se deschidă, înăuntru e un bir­­jar beat. Deschide măi, poliția, ie ce nu vrei să deschizi ? intr u t­­ârziu deschide. E un flăcău mur­dar, în spatele căruia vine o fe­meie fardată, cu un surâs șters. De ce nu deschideai mă ? la hai la arest! Domnilor eu am plătit, de ce mă deschid ? Eu am plătit. Cât ai plătit mă ? Am dat, l-am dat dumneaei cinci lei și dumnealui (hotelieru­lui) cincisprezece lei. Ți-a dat cinci lei ? întreb pros­tituata. Da, mi-a plătit. Și dumitale cincisprezece ? Cincisprezece, rânjește hotelie­rul. Canalie ! Dar el a protestat, domnule nu te supăra. Așa e prețul. O fe­meie e mai­eftină decât o cameră. Ne întoarcem înspre oraș pe jos. Ploaia a stat. Vorbim cu tris­tețe și cu înțelegere despre ma­halalele pe care le-am părăsit. Am uitat că am venit asupra lor cu revolvere, cu o armată de po­lițiști. Misterele Chișinăului? Foame,­ mizerie, boli, lucruri îngrozitoare.­ Misterele Chișinăului ? Ploșni­țe, păduchi, prostituate de cinci lei. Așa sunt de altfel misterele tu­turor mahalalelor din lume asu­pra cărora veghează sute de mii de polițiști cu revolverul în mână. GEOBOGZA 1 MISTERELE CHIȘINĂULUI Pe drumuri basarabene: popas la o fântână

Next