Vremea, iulie-decembrie 1934 (Anul 7, nr. 344-368)
1934-11-18 / nr. 364
VREMEA I — IS Noembrie 1934 Când după târgurile mizerabile și pline de întuneric dela nord, am ajuns într’o bună zi în orașul lumină al Basarabiei, de pe zidurile lui m’au întâmpinat câte iva sute de afișe care aduceau, pentru basarabeni, vestea acestui reportaj. Așa se face că primul om pe care l-am cunoscut a antrenat după el alte zeci de cunoștințe, pentru prima oară din altfel de lume decât din aceia de până acum. In locul evreilor bătrâni și macabri, în locul birjarilor, în locul oamenilor neciopliți și plini de murdărie cu care mă obișnuisem în mahalalele desfundate ale târgurilor pierdute, uitate de Dumnezeu, mă pomeneam acum prizonier în cartierele elegante ale Chișinăului, învârtindu-mă numai între oameni bine îmbrăcați care veneau să dea mâna și să invite la un aperitiv pe reporterul descris de pe afișele enorme. Bodegile din Chișinău sunt spațioase, cu scaune confortabile și cu lucruri pe care nu le găsești în celelalte părți ale țării. Dar pentru asta venisem eu aici? Și o surdă nemulțumire clocotea în mine. Simțeam că am călcat greșit, că alunecasem pe un strat mort, că așa cum am pornit-o nu voi putea întâlni niciodată, viața adevărată, pulsul autentic de sânge și de scrâșnet al orașului acesta frământat de atâtea tumulturi. Străzile pe care mă învârteam, strada Pușchin și Alexandrovskaia prea erau largi, prea erau frumoase, pentru ca toată această frumusețe să nu fie plătită mizerie, pentru ca pe undeva ca să nu se afle un corolar sinistru al ei. Pentru aceste realități, oamenii în mijlocul cărora căzusem, nu aveau nici un fel de înțelegere. Și furia împotriva mea însumi creștea. Dar lucrurile aveau să ia nouă întorsătură, douăzeci și patru de ore mai târziu, când am cunoscut pe redactorul pentru Basarabia al unui ziar din Capitală. Păi de ce n’ai venit la mine de la început? Te duc eu să vezi niște lucruri teribile. Mahalale mai tenebroase și mai pline de mister ca ale Chișinăului nici la Londra n’ai să găsești. Noul meu prieten Cândea, se anunța drept omul providențial; mahalalele tenebroase erau singurele care mă interesau. Or fi oare mai teribile ca la Londra ? Poate că da. N'aveam nici un motiv să mă îndoiesc când pe seama orașului acesta circulă atâtea svonuri, când situația lui de capitală a celei mai blestemate provincii te face să bănui că aici s’au scurs toate ororile Basarabiei și s'au luat la întrecere una cu alta. Ulițe insecte, boli, mizerie, viață de câine, aici se vede că și-au dat mâna lor canceroasă și au pornit un asalt nemilos împotriva oamenilor. Să străbat încă o dată prin locurile acestea, să ajung până în fundul mocirlei în care se sbate, atât de tragic, viața basarabeană. Domnule Cândea când pornim în mahalalele acestea ? Un moment, să telefonez chestorului dacă ne dă escortă de polițiști. i Escortă de polițiști ? Nouă ? Sigur, nu putem merge așa, trebuie să luăm polițiști care să ne păzească. Domnule Cândea, scuză-mă... dar vezi d-ta... eu nu pot înțelege... nu-mi poate intra în cap... merg doar să facă un reportaj... mahalalele... mizerie... polițiștii ?••• sunt împotriva polițiștilor. Dragul meu trebuie să mergi cu această escortă. Altfel... Altfel ? Altfel riști să te întorci pe tar < jă cu un cuțit în spinare. Așa sunt mahalalele Chișinăuui ? Așa sunt. Am acceptat, dezorientat. Se pune la cale o mare expediție Poate, m'am gândit. Când ea are dreptate. Cine știe ce taverne, cine știe ce sperânci... Domnule Cândea, sunt asasini în mahalalele acestea ? Eu cunosc mahalalele. Nu mi s’a întâmplat niciodată nimic. • Dragul meu, aici ți s’ar înfunda. Cine intră într’o astfel de mahala după ora opt seara, nu mai iese viu. Ce vrei ? Trebuie să-ți închipui, borfași, cuțitari, dezertori, pești, prostituate... Eram puțin trist că am ajuns atât de repede ca ziariștii profesioniști care lucrează mână în mână cu poliția dar eram și bucuros că am să particip la o expediție teribilă cum numai în romanele de aventuri se găsește. Iar între timp, expediția se aranja. Aflând la telefon despre ce este vorba, chestorul anunțase că va sosi personal. Uin ziarist din București, începuse Cândea, vrea să viziteze mahalalele suspecte ale orașului, trebuie să ne dai polițiști ca să pătrundem acolo. Chestorul pe care mi-l închipuisem, cel puțin pe dinăuntru, un monstru, unul din capetele de hidră ale statului organizat și eram furios că va trebui să fac cunoștință cu el, era în clipa aceia un om plictisit care ne-a vorbit cu oboseală în glas. N'avea nici maxilarele proeminente, nici fruntea îngustă, nici priviri de câine rău ca atâți din colegii lui. Numai când a auzit despre ce e vorba, o umbră de preocupare a trecut peste fața lui. Era șapte seara și noi voiam să mergem chiar în aceiaș noapte. Domnii mei lucrul nu este atât de ușor pe cât v’ați închipuit. Trebuia să mă preveniți mai din vreme. Dar dacă spui mata că de care avem nevoie. Și chestorul a început să telefoneze pe rând la toate circumscripțiile de poliție. Be va face, ne-a spus el într’un târziu, o să avem zece agenți conduși de un comisar. Line înarmați, vor fi de ajuns. Vă voi visați și eu așa că sau aveți nici o teama. Pentru plecare ne întâlnim la zece jumătate, la cafeneaua varșovia. Zece agenți conduși de un comisar, zece agenți conduși de un comisar, zece agenți conduși de un.... așa mi-a tacanit in cap fără întrerupere de la șapte pană la zece jumătate seara. Zece agenți conduși de un comisar. Dar pentru numele lui Dumnezeu unde o să ne ducem oare ? Se vede că sunt niște lucruri grozave de e nevoie de atâta oară. Și numai îmi părea deloc râu că o să mergem cu polițiștii. Ratasem reportajul despre mizerie, despre viața de câine din mahalale. Dar aveam pentru prima oară ocazia să fac un reportaj senzațional cu asasini, cu bandiți cu taverne teribile, cu tot ceia ce vom descoperi la noapte. Nu, nu m'am simțit o singură clipă tovarăș de acțiune cu cei zece agenți conduși de un comisar. Dar încheiasem, interior, un fel de pact de neagresiune cu ei. Să vedem, ce are să fie. Ceasurile au trecut repede, unul după altul. La zece și jumătate, eram la cafeneaua Varșovia. fi O noapte plină de ceafă Ședeam toți în jurul unei mese La Pan și priviam cu un ușor dispreț spre consumatorii obișnuiți ai cafenenoii care aveau să plece ca noi într o escapadă atât de temerară, ti Mai aștept un răspuns și pornim, r. ne spune chestorul. In afară de n chestor și de Cândea, mai sunt doi domni tineri, cunoscuți de ai acestora care au ținut să participem și ei. Din clipă în clipă lucrul pe c care suntem gata să-l începem ci capătă tot mai multă importanță. Omul așteptat să aducă răspunsul, sosește. Părăsim cafeneaua. De unde aseară era un cer seg pnin, o vreme frumoasă, a început să dureze încet și câte o răbulineală de vânt aduce de pe străzi g valuri de ceață rece. Pare o noapte londoneză așa cum au descris-o atâtea romane de aventuri. Un prig subțire ne pătrunde in oase și ne strângem în haine. Plecăm cu tramvaiul, spune chestorul, să nu i se observe nimic deosebit. Automobilele au să vină mai târziu în urma noastră. . Tramvaiul se desprinde din întuneric cu nimburi de pâclă în jurul luminilor. Când ne suim pe platformă, cineva dintre noi se caută în buzunarul de la spate. j Revolver ? întreabă chestorul, l-ai uitat ? E bine să-l fi avut, <i dar nu-i nimic, avem oameni destui. Aveam oameni destui. Mergeam să descoperim misterele Chișinău lui. In cartierul gării.. Vă închid puiți, cartierul gării din Chișinău, i Ce de lucruri trebuie că se ascundi acolo. Și ’tramvaiul înainta prin întunericul rece al nopții. Cu câteva stații înainte de gară ne dăm jos. Strada făcea acolo o cotitură. Am mers câțiva pași prin noroi. Și deodată din colț, din întunericul des al unor copaci, la un semn al chestorului, au venit înaintea noastră, elastici, disciplinați, bine înarmați, cei zece „oameni" despre care fusese vorba. Din mijlocul lor s’a desprins unul scurt, gras, roșcovan, cu mușchii obrazului bine conturați. Chestorul l-a arătat cu mâna , într'un gest de prezentare și apoi întorcându-se spre mine a ținut această scurtă cuvântare : Iții recomand pe comisarul cutare, i cel mai bun din câți ani. Are sub conducerea lui Igări care e una circumscripția din cele mai grele circumscripții din oraș. Dintre toți comisarii, el singur e înt stare să o conducă. La fiecare două trei vorbe ale chestorului, comisarul făcea în fața mea o plecăciune. Puțin suriprins de scena aceasta neașteptată, i-am întins mâna și el a făcut atunci o plecăciune și mai adâncă parcă ar fi avut deaface cu un inspector general sau cu un ministru. In toate cele care au urmat, așa a continuat apoi să fie atitudinea comisarului și a oamenilor lui, spre stupefacția mea î din ce în ce mai mare. Atunci , când pătrundeam de exemplu într’un loc, după ce strigau mâinile , sus, după ce aduceau lumină și i scoteau la iveală tot ce era de văzut, ei se întorceau cu fața la mine și așteptau să vadă ce am să zic. Oameni în cămăși și ismene, prostituate desbrăcate, vagabonzi murdari și nebărbieriți, toți încremeneau în mijlocul odăiei păziți de agenții care știindu-și treaba terminată, așteptau de la mine primul gest. Mi-am dat seama că n’am încotro, că trebuie să-mi joc rolul. oamenii aceștia apăream Pentru ca un personaj faimos, cineva de la București care a venit să facă anchetă în Basarabia. Mi-am dat o seama dar asta n'a făcut să-mi înceteze stupefacția. Și în timp ce pe dinafară mă complăceam în razia care continua, în fundul sufletului mă simțeam atât de vagabond încât mă gândeam că nu se poate ca până la urmă agenții să nu observe că au de aface cu un fals personagiu. Dar mahalalele Chișinăului împotriva cărora porniserăm înarmați până în dinți, ne-au dat în noaptea aceia o lecție teribilă. Primele bombe In destăinuirile pe care mi le scuse de cu seară asupra lucrurilr pe care o să le vedem, cagradul meu de meserie Cândea, omenise în primul rând desprombe. Locuri ascunse, magazii esnice în care se ascund pentru fapte, borfașii, vagazdonii. La început când deabi â ne întinisem cu ceata de agenți și eim încă pus pe lucruri senzațioase, îmi închipuiam bombele a stea ale Chișinăului ca pe niște ăgăuni întunecoase în care se petrec tot felul de fapte suspecteunoscute numai de cel e vagabonzii înverșunați, inițiați. Cu ată emoție pătrundem în intâi bombă. O casă mică, cea e pternicită, cu zidurile scorojite. Aenții au înconjurat-o de jur împrejur, unul bate puternic în ușe : eschideți , îmi închipui spaima, 1 ani ca acelor dinăuntru. Ușa plesnește de perete. Coborâm câteva trepte. Miros greu de 1ire vechi, de respirații împuțite, fie dinți stricați. O baterie de buunar luminează. Un om și o femeie, bătrâni amândoi, stau înr’un colț cu niște mutre plouate, așa cum au fost treziți din somn, uniți în cămăși, niște cămăși murdare, foioase, care îți întorc aațele pe dos. Aprindeți răcnete chestorul la ei. Un chibrit scapără și o lampă de gaz luminează galben toată încăperea. Chestorii înaintează cu pași îndesați între cei doi, se proptește în fața er. Vă mai ține pământul ?’îi înreabă el scrâșnind silabele prime dinți, și cei doi se clatină sub această întrebare parcă le-ar fi lasă de Dumnezeu la judecata de ipoi. Se vede că sunt niște vechi scăloși ale căror isprăvi chestorul le știe de mult. Hai? face el a doua oară cu o voce mai năpraznică, vă mai ține pământul, blestemaților ? Iar blestemații trenară din toate încheeturile și agăimă un răspuns din care nu se poate vedea decât că le clănăne și dinții în gură. Au amândoi, într'adevăr, niște nutre foarte suspecte. Barbarul are un cap de cal, osos, suparțatie pe care curge o barcă aspra și rețesaiată parca ar fi de canepa.I ocnii ii sunt suspecți, tulburi ca niște ouă stricate. Le spatele femeii atârnă două coade grosolane parcă ar fi funii de pe care sa smuls tot usturoiul. Și-au mai luat câte o haină pe deasupra cămășilor foioase și în picioarele goale pe podele, tremură în fața chestorului. Pe cine aveți aici , îi întreabă acesta la fel de răstit de-i bagă în sperieți și nu se înțelege nimic din bâlbâiala lor. Ocnii îmi cad fără voie peste patul din care s'au sculat și se intere cu oroare în altă parte de parcă ar fi dat peste un cadavru descompus. Nu era decât patul lor, deasupra cu o plapumă abjectă și macabră, plesnită și purulentă ca un hoit. Urmați de stăpânii casei, perechea spurcată și bătrână, am trecut în camerele din fund, coborând încă. Și deabia acum mi-am dat seama că la față era salon, era camera de invidiat a stăpânilor. Acestea din fund erau cu adevărat îngrozitoare. In primul rând n’aveau ferestre. Mergeai la ele prin niște ganguri umede pline de viermi și de șobolani. In prima cameră ne-am oprit și lampa a luminat toată încăperea. Mirosea atât de urât încât ne venea amețeală. Sute de ploșnițe și de gângănii roiau în toate părțile pe zidurile galbene, afumate, coșcovite. Singura culoare proaspătă era a sângelui de la ploșnițele strivite pe ziduri. In această duhoare sinistră, trezit de intrarea noastră, întins mai departe pe lavița pe care dormise, ,un om tânăr ne privia liniștit, cu niște ochi limpezi, uimitor de albaștri. Cine ești ? a răsunat întrebarea chestorului. Și omul fără să se tulbure a scos biletul de voie și a răspuns cu o voce domoală, blajină . Sunt un soldat care mă întorc din concediu. De ce nu te-ai dus la regiment ? Am sosit prea târziu și regimentul e departe . De ce nu te-ai dus cu tramvaiul ? Tramvaiul? Apoi tramvaiul du costă bani,ine, dar aici nu plătești? Aici dau numai doi lei. Tramvaiul este trei și Am privit încă o dată pereții siniștri cu ploșnițele terciuite, pe n reții de pe care curgea zeamă de ploșnițe. Pentru o economie de un leu... Și omul avea niște ochi sennini, uimitori de albaștri. ? Am trecut iar prin gangurile umede prin care șobolanii speriați , fugeau chițcăind și am ajuns în altă cameră atât de scundă încât trebuia să stăm aplecați. Aici era deja aprinsă o lampă. Putoarea era puțin, puțin de tot atenuată, contrafăcută, de un fum de tutun , care plutea în fier. Pe un pat de scanauri acoperit cu o rogojină două fete, așteptau. Tot modne c rul camerei era rogojina aceasta, tun lighian de tablă întrun colț și o lampa de petrol, iNo.b, cu sticla c plina de runigine. La intrarea noastră fetele s au sculat șovăi jtoare in picioare. Dar se vede că erau atat de lihnite, atât de șubrede, încât după câteva clipe s’au așezat din nou pe marginea patului, căutând să compenseze această impolitețe prin niște priviri cât mai respectuoase. Erau atât de slabe, atât de inumane, încât cum le priveam contraziși și nimeni nu le mai întreba nimic, scena părea că se petrece la o menagerie. Cred că le-ar fi fost mai puțin penibil dacă le-ar fi luat cineva la bătaie, decât această curiozitate stupefiată din ochii noștri care le cobora sub umanitate, le punea în rândul unor dihănii. Fardul de pe obrajii lor se nă clăise/ erau scofâlcite, scheletice cu pielea mumificată, două apariții îngrozitoare, macabre. Una din ele avea o rochie de mătase albastră care îi curgea de pe umerii slabi ca dintr un cuier. Și cum ținea mâna pe rochie, deasupra genunchiului, o mână enormă, lăbărțată, roșie, cu pielea plesnită, contrastul dintre mătasea albastră, oricât ar fi fost ea de năclăită, și mâna diformă, de monstru aproape, a trecut peste retina celor care au privit amănuntul acesta, ca o linie subțire de vitriol. Dar aici ce e ? Aici ce e ? și-a recăpătat chestorul glasul după ce ne-am aflat din nou în gangul pestilențial. Aduce-ți lumină să vedem ce e aici. In fundul gangului, un perete forma un fel de scorbură, o firidă în care se aflau ființe omenești. Când lumina a scăzut din plin înăuntru, un fior t rece ne-a trecut pe șira spinării. Părea că este o bucată de cal ciopârțit, cu carnea sângerândă. Era în realitate un om și o femeie, de vârstă mijlocie, pe jumătate desbrăcați, dormind împreună. Dar nu știu ce bubă roșie, ce plăgi purulente se întindeau pe ’ trupurile lor încât păreau niște bălți de carne de cal, un animal ” monstruos jupuit de piele, înăuntrul acestei văgăuni ploșnițele și , păduchii roiau, păreau niște albi ’ nevrednice într’un stup. Când am greșit afară, pământul se învârtea * în jurul nostru, învățătorii . Au urmat apoi încă 3—4 bombe, cu acelaș spectacol desgustător și macabru. Intr’una din ele am găsit un căpitan dat afară din armată, decăzut, devenit haimana bătrână în cartierul gării. In alta, un fost notar, cu o barbă uriașe de apostol citea la lumina unei lumânări Biblia în timp ce dai de păduchi îi sugeau cu în rșunare sângele. Mi-am dat seama că misterele , cari mi le anunțase Canaea, nu uit. Oamenii de aici n au cuțite, and tac rost de o bucata de paie rup în două cu mâna. D repet, cei zece oameni ai poliției,au băgat revolverele iu buzuși. Era trecut de două noaptea mai mergeam încă. La una am comite, ușa unei capre e încuiată și agenții bat cu utere. Ce vreți striga câteva tasuri dinăuntru. Deschideți! Poliția ! Ce înspăimântătoare e poruni aceasta. Ușa se dă de perete, îăuntru se afla patru oameni tieri, cărți împrăștiate pe jos. Comuniști ? Suntem învățători, spune unul in ei și toți își scot legitimațiile e calea ferată. Era în zilele aelea la Chișinău un examen la are trebuiră să vină toți invațăorii din Basarabia. Cărțile de pe erau manuale de pedagogie, învățători ? La examene 1 înreabă chestorul. Da, învățători, la examene. Succes băeți, succes, spune chestorul cu vocea muiată de o ubită emoție. Și în alte câteva bombe din cestea mizerabile, am găsit graiuri de învățători preparându-și a lumina unei lămpi fumegânde,xamenele pentru a doua zi. Iar la un hotel de mâna șapca : Deschideți! Poliția ! Ușa se deschide anevoie. E baricadată cu carne, cu mese, cu toată mobila camerei, înăuntru, tremurând în lardisie două învățătoare cu păul răvășit ne arată carnetele. La examene, învățătoare din judeul Lăpușna. Când ies afară, îmi dau seama că teribila escortă a celor zece agenți conduși de un comisar nu mas e pe urmele noastre. A rămas doar chestorul. Când ea și cei doi domni. Singuri, fără nici o pază, me agem mai departe să cunoașem până la capăt toate misterele Chișinăului: învățători, învățătoare, soldați, prostituate. La un hotel puse nu vrea să se deschidă, înăuntru e un birjar beat. Deschide măi, poliția, ie ce nu vrei să deschizi ? intr u târziu deschide. E un flăcău murdar, în spatele căruia vine o femeie fardată, cu un surâs șters. De ce nu deschideai mă ? la hai la arest! Domnilor eu am plătit, de ce mă deschid ? Eu am plătit. Cât ai plătit mă ? Am dat, l-am dat dumneaei cinci lei și dumnealui (hotelierului) cincisprezece lei. Ți-a dat cinci lei ? întreb prostituata. Da, mi-a plătit. Și dumitale cincisprezece ? Cincisprezece, rânjește hotelierul. Canalie ! Dar el a protestat, domnule nu te supăra. Așa e prețul. O femeie e maieftină decât o cameră. Ne întoarcem înspre oraș pe jos. Ploaia a stat. Vorbim cu tristețe și cu înțelegere despre mahalalele pe care le-am părăsit. Am uitat că am venit asupra lor cu revolvere, cu o armată de polițiști. Misterele Chișinăului? Foame, mizerie, boli, lucruri îngrozitoare. Misterele Chișinăului ? Ploșnițe, păduchi, prostituate de cinci lei. Așa sunt de altfel misterele tuturor mahalalelor din lume asupra cărora veghează sute de mii de polițiști cu revolverul în mână. GEOBOGZA 1 MISTERELE CHIȘINĂULUI Pe drumuri basarabene: popas la o fântână