Vremea, ianuarie-iunie 1935 (Anul 8, nr. 369-394)

1935-03-31 / nr. 382

4 Duminică 31 Martie 1935 Privilegiatii... B ta J V Ar­hiv p &■ &* um D­IA­­­ft VII I 1 ) DIAf ELVEȚIA In Elveția va avea loc la 2 iunie un referendum asupra „inițiativei cri­zei“, emanând deja Frontul Muncii, însă în realitate inspirat de parti­dul comunist, care vrea să protes­teze contra politicii deflaționiste, de economii și de micșorarea salariilor. Este foarte adevărat că Consiliul Fe­deral a considerat oportun să răs­pundă printr'un mesagiu în­potriva măsurilor preconizate de Frontul Muncii. Cu toate acestea se fac re­zerve asupra rezultatului referendu­mului. Există de acum simptomul de­favorabil că s-a putut măcar organiza un referendum care să pună în cau­ză o chestiune monetară, ceea ce a­­rată că Elveția ezită din ce în ce mai mult între menținerea devizei, devalorizare și inflație. Fără îndoială că ultimele eveni­mente tind să încurajeze noile expe­riențe monetare și că raportul publi­cat de departamentul Finanțelor fe­deral contribue la intensificarea u­­nei campanii devalorizatoare sau in­flaționiste foarte vii. Intr’adevăr din acest document rezultă că cheltueli­­le, prevăzute la 430 milioane, s-au ridicat la 480 milioane și că deficitul este de 26 112 milioane franci el­vețieni. Deasemenea valoarea exporta­­țiunilor s-a micșorat, soldul pasiv al balanței comerciale ridicându-se la 590 milioane franci. Datoria căilor ferate federale a sporit de la 1.600 milioane în 1913 la mai mult de 3 miliarde. Finanțele cantonate și co­munale sunt mai rele. In general, Elveția — mare țară exportatoare — nu-și poate asigura existența sa economică, decât con­­servându-și debușeele, ceea ce pare imposibil ca actualul curs al monedei sale. Conservatorii se opun acestei teze de devalorizare și susțin că de­valorizarea nu este necesară și ur­gentă, ci mai curând se impune opri­rea măsurilor intervenționiste ale sta­­­bii. Ori autorul principal al aces­­tederații s etatiste este consilierul acesta nu a­re câțiva ani diferite măsuri destiíi­le.T preconizeze lizeze economia generală în mutra­ statului. Acum d. Schulthess recu­noaște ineficacitatea metodei sale, dar nu renunță la politica sa pro­­tecționistă și de subvențiuni. De a­­ceea în raportul său, care formează baza referendumului­, consilierul nu opune nici un program constructiv proectelor pozitive de devalorizare și inflaționiste ale Frontului Muncii. In această sit­uaț­iune se explică u­șor preocuparea cercurilor financia­re și economice asupra rezultatului referendumului de la 2 Iunie. SPRE O MONEDĂ UNICĂ A ȚĂRILOR SCANDINAVE ? Din nou se agită ideea creeării u­­nei monede unice pentru cele pa­tru țări scandinave. Acordul este însă greu de realizat. Cu toate a­­cestea în Danemarca se împărtășește foarte mult ideea creeării unei sin­gure unități­­ monetare scandinave. In acest scop se preconizează ridicarea cursului coroanei daneze cu aproxi­mativ 12% pentru a fi adusă la ni­velul celorlalte monede nordice. In tot cazul se­­ îndepărtează din ce în ce mai mult ideea unei comu­nități de interese cu lira sterlină și atașarea blocului monetar aur. Se spune într-adevăr că „viitorul blo­cului aur nu a fost niciodată atât de problematic ca acum“. . DIFICULTĂȚILE NOULUI REGIM AL COMERȚULUI EXTERN Ministerul de Industrie și Comerț ca și Banca Națională fac eforturi serioase pentru a da noului regim co­mercial posibilități echitabile de a­­chitare. Se întâmpină obstacole se­rioase din cauza acordurilor existente cu diferite țări. Este foarte adevă­rat că s-au început tratative noui cu străinătatea, însă pânăia perfectarea acestora, întreaga viață economică suferă, imp­eH­at­orii și exportatorii, avînd prejudicii serioase, într-adevăr, pentru a importa se cere" o autofiza­­ țic M irjiiusici uiMi ut: Kiuusme Jt pfi lângă aceasta viza de transfer a Băncii Naționale. Ultima formalitate îndeplinește rolul de a garanta impor­tatorului că la scadență va putea respecta creanța, cumpărând liber pe piață devizele necesare. In realitate însă după ultimul co­municat al Băncii Naționale, impor­tatorul nu obține autorizația de a-și procura devizele, decât după un in­terval de 90 zile după sosirea măr­fii. Remarcăm prin­ urmare că până în momentul obținerii autorizații de cumpărare în străinătate cererea im­portatorului este supusă mai multor formalități de lungă durată. Iar des­pre obținerea unor noui credite, a­­c­um când arieratele depășesc 12 miliarde lei, nu poate fi vorba. Admitem însă că un exportator ar găsi importatorul care să aibă ne­voie de devize pentru plata creanțe­lor, ajunse la scadență. Și în acest caz, exportatorul nu va putea dis­pune ele devizele sale, decât pentru plăți în țările cu devizele libere : Anglia, Palestina, Siria, Egiptul și țările scandinave. Cu celelalte state, România având convențiunni de cle­aring, toate devizele trebuesc vărsa­te la Casa Centrală a Clearingului. Care este consecința acestei situa­­țiuni, pentru importator ca și pentru exportator. Importatorul nu poate fixa prețul mărfii, întrucât nu cunoaș­te prima valutară pe care va trebui să o plătească exportatorului. De multe ori, importatorul riscă să nu profite de autorizațiu­nea pentru ex­port. într- adevăr, adeseori produsul co­mandat trebue să fie fabricat și în a­­cest caz, autorizația de import pier­de validitatea sa, în special pentru mărfurile de sezon. Pentru export nu există nici o bază de calcul, întrucât nu se cunoaște prima plătită de importator. Cu toate acestea marile întreprinderi ale țării, având relațiuni comerciale in­ternaționale vor putea lucra pentru că ele avansează Băncii Naționale de­vizele și anunță partea de devize a exportului respectiv, numai atunci când ele dispun de un cumpărător de devize. Insă aceste operațiuni nu pprezintă decât o parte infimă a ex­­te liber##, cele patru țări cu devi­ Din totalul exp­la­sută se efectuează românesc­u 0 clearing și devizele, provenind aft, această tranzacție nu sunt negociabi­le. Aci rezidă tot nodul problemei. SPORIREA VOLUMULUI DE O­­PERAȚIUNI DE BURSĂ Primele luni ale anului curent s-au manifestat foarte active în bursă. Astfel în luna Ianuarie s-au negociat 315.459 acțiuni față de 121.952 în Decembrie 1934, pentru o valoare de 107.411.145 lei în loc de 75.420.560. In Februarie numărul acțiunilor s-a ridicat la 233.461 bu­căți, reprezentând o valoare de lei 125.042.154. Efectele cu dobândă fixă s-au menținut la nivelul ridicați din ultimele luni ale anului 1934, superior mediilor din acel an. Se constată prin urmare o sporire simțitoare în bursă, ceea ce însemnea­ză că a început să se micșoreze nu­mărul acelor cari tezaurizați. ACTIVITATE REDUSĂ IN BbXSĂ Săptămâna in curs a înregistrat o activitate mai redusă, iar cursurile valorilor nu­ au suferit decât pierderi limitate. Astfel în compartimentul e­­fectelor publice au cedat : Im­pr. Re­­ facerii S% 1920 dela 50,75—51 la 50—50,50 ; Impr. Dezvoltării 7 jum. la sută de la 47—47,25 la 46— 46,50. In grupul bancarelor au înregistrat scăderi : Banca Națională la 4850— 4875 de la 4900 ; Banca Românească la 330—335 de la 348 ; Banca de Credit Român la 292—295 de la 300. In compartimentul petrolier au ce­dat : Concordia de la 428 la 400— 410 ; Steaua Română de la 400 la 395 ; Creditul Minier de la 305 la 301—303. R. P. VREMEA Problema echilibrului bugetar a devenit în urma succesiunii bu­getelor deficitare, în ultimii 5 ani o preocupare de căpetenie în via­ța economică a țării. Imposibilitatea acoperirii chel­­tuelilor reduse uneori la extrema limită a posibilului, s'a tradus prin formațiunea de arierate ne­­plătite, cari astăzi însumează a­­proximativ­ 12 miliarde lei, cu toate că între timp Statul a pu­tut beneficia de unele venituri cu caracter excepțional (împru­muturi, vânzări, etc.), cari au per­mis lichidarea parțială a unora din cheltueli pe cale extrabugeta­ră. Pe această cale bugetul Statu­lui, care în țările occidentale are un rol de îndrumător și de sus­ținător al intereselor economice, a devenit la­ noi un factor de de­zorganizare al economiei priva­te, și în special al întreprinderi­lor economice furnizoare, reedi­tând­ fenomenele, atât de criticate și relativ recente ale perioadei premergătoare stabilizării. Continuarea unei asemenea stări de lucruri, nu mai poate fi posibilă fără grave repercusiuni economice,­m­ai ales într-un mo­ment r când ; economia privată a­­rată unele­­ semne de înviorare. Epizar­ea resurselor extrabuge­tare posibile, care nu­ arareori constituiau expediente, precum și zdruncinarea creditului Statu­lui, impuneau încetarea forma­țiunii de noi arierate de plată prin echilibrarea bugetului. Proectul de buget al anului 1935/1936, constitue o sforțare reală, dacă nu reușită, către a­­cest obiectiv, sforțare a cărei va­loare trebue relevată cu atât mai mult dacă considerăm condițiu­­nile materiale în care a putut fi pregătit. * In primul rând bugetul prezin­tă un progres considerabil față de bugetele precedente în ce pri­vește claritatea expunerii, și pre­zentarea. De asemenea el este caracteri­zat prin tendința către o sinceri­tate, care deși a depășit cadrul ,,sincerității bugetare” cu care ne-am obișnuit în ultimii ani, nu s’a putut încă atinge culmile sin­cerității absolute, care s’ar părea că nu pot fi decât apanagiul ani­lor de prosperitate bugetară. In fine evaluările bugetare care în general formau partea cea mai vulnerabilă a bugetului au fost făcute cu o prudență demnă de relevat a cărei obiectiv precis este realizarea primului buget echili­brat după o trecere de aproape 7 ani. Este evident că pe lângă aces­te calități pozitive, bugetul ca orice operă umană, are unele ca­lități negative explicabile fie prin puterea tradiției fie prin necesi­tăți izvorâte din condițiunile cu totul vitrege în care a fost zămis­lit. O primă critică formală se a­­dresează la introducerea unui nou buget pe lângă cele două e­­xi­stențe, care constitue o înfrân­gere flagrantă și din anumite puncte de vedere inutilă, a prin­cipiului unității bugetare. Bugetul­ nostru a suferit atâtea modificări de prezentare în ulti­mii 6 ani, care au fost făcute a­­proape fără excepție în scop de camuflare fie a sporurilor fie a dificultăților bugetare, încât face imposibilă comparabilitatea bu­getelor succesive. Este incontes­tabil că prin crearea noului Bu­get s’a găsit­ un mijloc comod de a realiza o ,­economie” la buge­tul ordinar de 500 mii. lei, dar procedura aceasta este astăzi prea cunoscută în urma experien­țelor recente din ultimii ani, pen­tru a fi eficace. Această atingere a principiu­lui sincerității bugetare, nu este din păcate singura. Expunerea de motive arată o reducere a cheltuelilor cu 1582 mii, realiza­te prin eforturile de comprimare cari au călăuzit alcătuirea nou­lui buget, care examinate cu dea­­mănuntul capătă un aspect cu totul deosebit. Nu vom contesta dificultățile insurmontabile, pe cari le-ar în­tâmpina oricine ar urmări reali­zarea unei comprimări a bugetu­lui, care s’a redus cu aproape 50 la sută, fără a licenția funcționari sau a le reduce salariile. După cum reese din expune­rea de motive bugetul Statului conține cheltueli cu caracter ri­gid (datorie publică etc.) în va­loare de 3205 mii. La aceasta se adaugă, salarii­le în valoare de 11.000 mii, pre­cum subvențiunile pentru pen­sii, î*­^*loare de 1750 mii. cari tJse toj^Asează la aproximativ 16 miliard Vlei, față de un buget to­tal 11*8­ 1934/35 de 21,3 miliarde. Rezultă că efortul central de comprimare s’a operat asupra cheltuelilor de material în valoare de 5,3 miliarde, și într-o măsură aproape neînsemnată asupra cheltuelilor de personal (pens­o­­nari etc.). Era deci, clar că în nici un caz cheltuelile de material nu pu­teau fi reduse cu 30 la sută pen­tru a da economia de 1582 mii. lei fără a dezorganiza funcțio­narea anumitor servicii, și că o comprimare aparentă de amploa­rea acesteia nu putea fi reală. Economiile bugetare reale ale anului 1934/1935, se cifrează la aproximativ 280—350 mii. lei. Restul până la 1582 mii., econo­misite în aparență, se compun din următoarele reduceri : ; ;; ; . Mii. a) Economie la mate­­­rial la Ministerul­ Arma­­­­tei trecute la Bugetul Fon­dului Apărării Naționale. 500 b) Suprimarea anumitor "­­ subvenții acordate de Mi­­­­nisterul Finanțelor G.F.R. și altor autorități, cări vor rămâne neacoperite sau vor trebui acoperite din alte resurse. 446 c) Suprimarea subven­țiilor acordate de Minis­­­­terul de Interne județelor . . . și comunelor, cari vor a­fecta situația bugetară a autorităților locale, dacă nu sunt­ acoperite cu, noui resurse (impozite adițio­nale sau taxe) aprox. 266 Total Parțial (reduceri aperente).­­ 1212 d) Reducere reală la capitolul Datoriei Publi­ce în urma deprecierii re­cente a $ și a , precum și din subscrierea prin rente la împrumutul de înzestrare (28 mil.­ cir­ca 94 e) Reduceri obținute prin comprimarea cheltue­lilor de personal și mate­rial, aproximativ 276 Total general reduceri 1582 Modul cum s’a putut obține reducerea bugetului pe anul 1935/1936, constitue o nouă do­vadă, că cheltuelile bugetare au atins o limită minimală sub care orice comprimare înseamnă de­zorganizarea serviciilor de Stat, cari în anumite privințe suferă deja de unele lipsuri regretabile. Prin urmare echilibrul bugetar permanent nu poate fi obținut în viitor decât prin sporirea încasă­rilor bugetare. După cum am arătat mai sus evaluarea veniturilor pe anul 1935/1936 a fost făcută cu o prudență excesivă, și poate in­tenționată, pentru ca surplusul e­­ventual — care judecând după mersul conjuncturii economice, în anul 1934 este extrem de pro­babil, — să poată fi utilizat, fie pentru acoperirea parțială a sar­cinilor bugetare pentru care nu s-au primit alocațiuni suficiente, fie pentru a evita în viitor repeta­rea practicei angajamentelor ne­­reglementare. Trebue subliniat însă că mo­dul cum a fost acoperită diferen­ța între creditele bugetare pro­puse și veniturile probabile nu îndeplinește condițiunile cerute pentru realizarea echilibrului per­manent, ci se bizue pentru 800 mii. lei pe resurse cu caracter accidental în, speța beneficiul din baterea monetei metalice. Tot astfel suma de 700 mii. lei din încasările de arierate ale anu­lui bugetar expirat, trebuia a­­fectată lichidării plăților exerci­țiului expirat și nu înglobată în Nivelul ordinar al anului 1935— 1936. Așa­dar din suma de 2356 mii, care era necesară pentru echili­brarea bugetului, 1500 mii. au fost acoperite cu resurse excep­ționale, cari nefiind periodice nu fac decât să arunce în sarcina­ bugetului viitor, realizarea echi­l­­ibrului.­­ In fine trebue relevat că noui­­le­ cheltueli introduse în bugetul pe 1935 în valoare de 3061 mii. lei (din cari 1061 mii. în bugetul ordinar și 2000 mii la bugetul fondului, de armament) au­­ fost acoperite printr’un spor al fis­calității, care după evaluările­ bu­getului s’ar cifra la­ minimum 2456 mii. lei. •J Față de încasările, reale, ale a­­nului 1934/1935- evaluate la 1­8.456 mii. lei, aceasta reprezin­­tă o urcare aparentă , cu, 1,5 la sută a­ fiscalității statului,,V care poate atinge în fapt până la­ 18 - 20 la sută față­ de anul trecut. Acest , spar -al fiscalității­­ era inevitabil în­­ împrejurările s­e ac­ 1­­­tinde, când bugetul ju­ febnia­ efchi­­librat într-un termen relativ scurt, cu condiția ca să consti­­tue o măsură provizorie. Sporirea impozitelor indirecte propuse prin noul buget are­­ un­ caracter antidemocratic,de­oare­ce el impune în marea majoritate a cazurilor produse de consuma­ție, cari se repercutează în spe­cial asupra claselor micei bur­ghezii și a salariaților. In consecință bugetele Statu­­­lui, viitoare, vor trebui așezate­ pe alte baze, prin punerea accen­tului pe impozitele directe și pe o supraveghere mai strictă a func­ționării aparatului de constatare și percepere. Nu este un secret pentru ni­­­meni, că evaziunea fiscală prac­ticată la impozitele directe atin­­­­ge cifre considerabile în special la clasele înstărite, cari prin re­­întronarea camuflată a privile­giilor de odinioară, se sustrag grație intervențiilor sau a colu­­ziunii aparatului fiscal de la pla­ta impozitelor. Acest fapt nu face decât să agraveze inechita­tea fiscală în detrimentul clase­lor de jos.­­ Dacă impozitele directe, la co­tele lor actuale (sau chiar puține,­­ reduse) ar fi încasate de la toți , și mai ales de la toate întreprin­­­derile, problema dezechilibrului­­ bugetar nu ar fi atins acuitatea pe care a cunoscut-o în ultimii ani și nu ar fi necesitat agrava­rea sarcinilor fiscale. Realizarea acestui deziderat implică o sforțare de lungă du­rată de reeducare a aparatului fiscal demoralizat prin retribu­­țiunile ridicole și cu totul dispro­­porționate cu funcția pe care este chemat să o îndeplinească;­­ care trebue să formeze preocupa­rea de căpetenie a conducători­lor. i In acela­ș timp trebue introdu­­­­să rigoarea fiscală și față de toți contribuabilii tari și mai ales față de acei care se sustrag uneori , în mod scandalos, de la plata im­pozitelor. ‘ Așa­dar nu sporirea fiscalită­­ței ci aplicarea integrală și gene­rală a impozitelor existente. Numai prin realizarea acestor imperative finanțele publice vor putea recăpăta stabilitatea indis­pensabilă pentru funcționarea normală a economiei naționale. ANGHEL SERAFIM! Către un echilibru b­ugetar Prigonirea contribuabililor Assent Ministerul de Finanțe a decis ca până la sfârșitul exprcsiu­­neti” Gars să fie jolusite foaie isnpoxi­. .­­. ’’te, inclusiv acele curente și cari la idl, ... , , . ..'7 se cifreasa Ia /6 miliarde iei, emtr* _ . . . .­­16 miliarde reprezintă ramasire ale o..­* j» J Q­a­s» 1933, 3934. in marginea acestei­­ țîri, lisele constatări sunt foarte inte­resante. intr’adevăr, dacă bugetul unui an întreg este de 20 miliarde, el trebu­ind a fi încasat în interval de 12 luni —­ acesta este cazul exercițiului 1934­—1935 — cum se va putea achi­ta de către contribuabil aceiași su­mă impresionantă în nu mai mult de 2 luni ? întrebarea este perfect logi­că. Credem de aceea că cele mai se­vere executări fiscale nu vor deveni în fața realității decât imposibilități materiale și morale, dar mai ales anti-economice. Dar partea mai gravă este împre­jurarea să debitele fiscale restante cuprind dobânzi de 10, 11 și 15 la sută, cari măresc simțitor volumul rămășițelor. Atunci se pune o altă în­trebare și aceasta perfect logică: pot contribuabilii achita azi, în ace­iași valoare, cu o monedă a cărei pu­tere de cumpărare s’a mărit, debite fiscale stabilite pe baza impunerilor din anii inflationisti și peste acestea acumulate cu dobânzi excesive? Noi credem că nu, și aceasta evidențiază odată mai mult in­justețea metodei executării forfote, adoptată acum de acei­ cari se ocupă cu finanțele pu­blice. Acest procedeu însemnează a menține debite și evaluări fictive, ceea ce pune statul într'o vădită im­posibilitate de realizare a drepturilor sale într'o formă adecvată stării ac­tuale.­­ Pentru a nu se ajunge la această situație este absolut necesar ca in domeniul finanțelor publice să se pă­șească la o adaptare a cheltuelilor, avându-se în vedere reducerea gene­rală a veniturilor. Pentru noi reda­rea impozitelor corespunde necesită­ții micșorării cheltuelilor statului la nivelul veniturilor adevărate. De aceea consiusiann­ei interiior­­­ [UNK]•ui buget­ ni se par pur și simplu ^eeștia opiniază pentru po­­sib­­iliatea ».­atribuabrului român de a suporta noul­­ m}so £^e. Pentru a învedera eroar ea sustin,eri este suficient să arătăm ca • ____ ^ © ipeea de prosperitate economică 1913-lv.v impozitele diferit,« reprezentau 16,4 la sută. in anii de depresiune 1930, 1932 media acestor impozite a ajuns să reprezinte 27 la sută și acum ac­tualii noștri conducători ai finanțele publice find s'o majoreze. Considerând rezultatele practice ale actualelor principii ale impozite­lor, ele par complet inechitabile pen­tru contribuabilul român. Conducă­torii noștri, în loc să aibă în vedere principiul că nu se pot pretinde im­pozite peste capacitatea contributi­­vă, preconizează legi de prigonire a contribuabililor și sporesc impozitele. Prin acest sistem se vor încuraja mai mult delațiunile fiscale și sustragerea multor cetățeni de la impozite. Este un ghinion care o urmărește mereu și care face ca România să pătimească greu din cauza fiscali­tății. E cert că această stare va mai dăinui dacă nu se adaptează finanțe­le publice la condițiunile economice reale. In nici un caz nu prin metoda executărilor forțate și sporirea impo­zitelor­ se poate ajunge la acest re­zultat. R. PERETZ

Next