Vremea, ianuarie-iunie 1935 (Anul 8, nr. 369-394)
1935-05-12 / nr. 387
VREMEA bucureștean? MB Care a fost primul Dv. contact cu Capitala ? C. ARGETOIANU — Nu sunt născut în București, sunt născut in Craiova din nefericire cam de mult. — Am venit în București la începutul liceului. Prima clasă de liceu am început-o la București fiindcă tatăl meu care era colonel in armata activă a fost mutat in București. Asta cam prin anul 1881. De atunci am devenit Bucureștean prin adopțiune și mai ales prin interesul pe care-l port problemelor urbanistice, așa încât sunt bucureștean astăzi și prin necesitatea meseriei mele politice și prin plăcerea care o consacra în evoluția orașului nostru la care am contribuit și eu de câte ori am fost ministru. 1. VALJEAN 1. Sunt bucureștean de vocație. Am venit și eu aici fiindcă am auzit că Bucureștii sunt cel mai mare oraș de provincie din România. 2. Am luat contact cu Capitala la vârsta de 20 de ani fiind delegat de Comitetul național studențesc din Iași să trag un discurs la Liga Culturală. Pe atunci îmi plăceau Bucureștii cu căsuțele modeste, simigii, bragagii, ,,castraveții acrișori", căimăcelu, hai salop, ace de cap și mosorele, fitiluri de lamp și marea inovație a acelei epoci: tramvaiul cu cai. Astăzi nu mai îmi place. Seamănă cu un pricopsit de război care nu știe cum să se îmbrace și nici să se încalțe (întrun picior ghiată de lac și într altul ghiată cu „gumilastic’). Un singur lucru îmi provoacă admirația: casele. Admirație și veselie, îmi face impresia că o mare societate de ambalaj și-a vărsat cutiile pe străzile capitalei: cutii de chibrituri, cutii de sardele, conserve leguminoase, rafturi de prăvălie, cutii chinezești (care es una divtr alta) birouri americane, saci de făină, baloturi de bumbac și zgârie nori. Grozav aș vrea ca Bucureștii de astăzi să fie Bucureștii de altă dată. LEONTE MOLDOVANU — Nici una nici alta. Sunt ardelean ,prin naștere și brăilean prin adonțiune. — Primul meu contact cu Bucureștiul a fost in Ianuarie 1886. După ce am făcut Bacalaureatul la Liceul din Brașov în Iunie 1885, părinții mei, în lipsă de mijloace suficiente ,s’au gândit să mă trimită la teologia din Blaj. La 1 octombrie acel an am și intrat la seminarul de acolo, unde am stat 3 luni, dar în Ianuarie 1886 am fugit fără părinților și a mitropolitului voia din Seminar și am plecat în țară. Notez că noi ardelenii nu obișnuiam să zicem României pe nume, nici Regat ,cum i se zice azi, de cine se zice, noi Românii ii ziceam Țară și dacă unul venea aici spunea că vine în Țară și dacă pe altul îl întrebai de unde vine, când se ducea de aci înapoi, îți răspundea foarte simplu viu din Țară. In chipul acesta se plămădise în sufetele noastre concepția despre țară, că ea este sprijinul nostru, ajutorul nostru pe toate terenurile. Și ceea ce am făcut eu, ca să plec de acolo și să vin aci, a făcut-o o serie de bacalaureați din generațiile care mu au succedat. Mai ales tineretul din Brașov terminând liceul se îndrepta spre București. Nu este locul să-i amintesc nominal câți s'au îndreptat spre Țară ca să-și creieze viitorul. E destul să amintesc, că noi am făcut Bacalaureatul 16 inși in Iunie 1886 și dintre aceștia au venit 15 in Țară. Ne-am înscris unii la Litere și Filozofie, alții la Științe, Matematici, Șt. Naturale, etc., iar după ce am devenit licențiați am ocupat câte o catedră în diversele orașe ale Țării. Atât în Universitate cât și în societatea propriu zisă am fost bine văzuți și bine primiți de colegii noștri și de publicul cel mare. Cei din Țară ne priveau cu multă bunătate, ne acordau multă atenție și ne sprijineau cât mai mult posibil. Așa că aveam impresia uneori că noi suntem fiii răsfățați ai Țarei. Am ocupat catedre fără să fim darem cetățeni Români. Românii de peste munți veniți aici, erau admiși și in magistratură și în avocatură cu singura condițiune să-și ceară cât mai repede recunoașterea de cetățean român. Pentru ei s a inventat încetățenirea prin recunoaștere, spre deosebire de încetățenire prin naturalizare. Preocuparea românilor din Țară pentru frații lor de peste hotare era așa de mare ,încât orice ajutor și orice sacrificii s’a cerut românilor din Țară n’au fost refuzate românilor din țările subjugate. In asemenea atmosferă am trăit viața de student și apoi viața de profesor la catedra de istorie la Liceul real din Brăila. Cine și-ar fi închipuit vre-o dată, că ar putea sosi timpul, când făcându-se unirea tuturor românilor, să vedem anumiți politicieni din Ardeal, repezindu-se in contra regatului ,care încetase de a mai fi Țară și contra locuitorilor de aci dela noi ,pe care îi făceau țigani, orientali, inculți, răi, bizantini ,blestemați și in toate chipurile? Noroc că vremea vremueste, că ea roade răutățile ,netezește asperitățile ,deschide drumul adevărului și stabilește dreptatea. Astăzi generațiile care vin să învețe la București, la Iași sau la Cernăuți nu mai seamănă cu ardelenii ,care învățaseră la Cluj și la Pesta; astăzi suntem îndrumați pe calea cea sănătoasă a perfectei unități sufletești între toți Românii CORNELIU MOLDOVANU 1. Sunt bucureștean prin adopțiune. Cum adopțiunea cere motivarea unui sentiment, cu alte cuvinte trebue ca atât voința tatălui cât și consimțământul fiului să aibă o motivare afectivă, eu sunt bucureștean prin dragostea statornică pe care am arătat-o față de „orașul bucurii“ în care am trăit trei decenii și pe care lam cântat in romanul „Purgatoriul". 2. Primul meu contact cu Bucureștii mi i amintesc acum 33 de ani când am debarcat in gara de Nord ca student, având 18 ani și întreaga avere 8 lei în buzunar. Peregrinări din cartier in cartier, din cauza chiriei neplătite, meditații cu 20 lei pe lună când se găseau, sărăcie, poezie, speranță... „Orașul bucuriei" a fost destul de trist pentru adolescentul înflăcărat de pe atunci. Totuși aceste amintiri îmi evocă o Metropolă a românismului tixită de grădini și neavând altă edilitate decât soarele, vântul și ploaia : ploaia care uda orașul, vântul care o mătura și soarele care o usca. Prefer totuș acești București românești, feriți de politicianism lipsiți de Block-haus-urile minoritarilor și scăpați de demagogia tuturora ariviștilor postbelici, prefer capitalei de astăzi fără grăndini, fără stil arhitectonic și fără nici o preocupare de specificul nanațional Așteptăm pe marele primar care să redea „orașului bucurii" caracterul românesc de odinioară. ION MINULESCU — Sunt bucureștean prin naștere, grație însă numai unui doliu neașteptat, care a împiedicat pe mama să mă nască, după cum ar fi fost normal, la Slatina. Deși iubesc Bucureștii și sunt mândru de a mă fi născut în orașul legendarului păstor Bucur, amintirea nașterei mele la București, mă întristează totuș, fiindcă de ea se leagă în primul rând, amintirea motiei tatălui meu, de care bineînțeles, n am aflat decât foarte târziu. Vreau să spun că eu am fost un așa zis copil postum, născut șapte zile, după moartea tatălui meu, la București de unde mama mea venită pentru înmormântarea tatei, nu s’a mai putut întoarce acasă la Slatina, din cauza iernei grozave care înzăpezise trenurile. Și iată cum deși trebuia să port acelaș nume ca tata, adică Teodor, am fost botezat Ion, fiindcă fusesem născut din mila Domnului, exact la jumătatea nopței cu care se încheia ziua Bobotezei și începea ziua Sfântului Ion Botezătorul [UNK] — Primul contact conștient, l-am luat cu orașul București, la vârsta de 7 ani, când urmând să fiu înscris în școală, mama ma adus în Capitala țarei, ca să-mi cumpere hăinuțe demne de un „băiat de familie" de la faimosul Kerembach. De atunci, aproape in fiecare an, veneam cu mama la București nu atât pentru cumpărăturile obișnuite, cât mai ales pentru distracțiile intelectuale pe care nu le găseam nici la Slatina mici mai târziu la Pitești. Bucureștean adevărat insă, nam devenit decât după întoarcerea mea de la Paris, cind îmi dădusem seama, că muncii Bucureștii mă mai puteau despăgubi de pierderea Parisului și’mi puteau satisface in măsura posibililului atât nevoile intelectuale cât și cele... profane. Ș totuși, pe vremea aceea Bucureștii, ii aveau nici primarii de astăzi, nici măcar năzuința de a se apropia cât mai unde de Parisul tinereței mele. Statistici APA Un bucureștean consumă în medie, 12.000 litri de apă pe an sau, circa, 30 litri pe zi. Această apă provine 60% din straturile subterane și 40% din Dâmbovița, decantată și filtrată la Arcuda. Nici o picătură nu pleacă pe țevi înainte de a se fi făcut apei analiza bacteriologică. CLĂDIRI Hubureștiul e compus din 80.000 de clădiri. Circa 47.000 sunt înzestrate cu apă potabilă. 33.000 de clădiri se alimentează cu apă provenită din puțuri naturale. Analizele făcute de Uzinele Comunale dovedesc că toate apele provenite de la primul strat subteran sunt pline de bacterii de mare virulență din pricina infiltrațiilor de la suprafața solului. Dacă nu fiece clădire e aprovizionată cu apă potabilă, e datorită mumai spiritului refractar al periferiei, fiindcă în Capitală doar 18 km. nu sunt străbătuți de rețeaua de apă și asta din pricină că sunt formați din maidane și străzi nealiniate. SUPRAFAȚA CAPITALEI... este, după „Anuarul Statistici al Municipiului București”, de 7.800 de hectare. Dacă luăm drept bună cifra populației, indicată de Buletinul Demografic al României, aflăm că fiecare hectar e ocupat de circa 85 de locuitori. Din statisticele primăriei se poate deduce că pășim la o concentrare a populației în centrul Capitalei, în perimetrul ei central aglomerația populației, c de circa 200 de locuitori pe hectar. Suprafața Municipiului, adică a orașului și a celor 12 comune suburbane, până la forturi , 37.000 hectare. NE PĂZESC DE FOC... șase posturi de pompieri (un al șaptelea, la Obor, e în construcție) care sunt înzestrate cu 20 mașini ,,Magirus“ dintre care trei sunt scări mecanice. O a patra scară, a sosit în ultimele zile, și e înaltă de 45 de metri și în întregime din oțel. Cifrele nu simt totuși prea îmbucurătoare. Viena are contra incendiului o mașină la 9000 de locuitori, iar Bucureștiul una la 31.000 de locuitori. ARDENI INTR'UN AN : 1) Păcură (exclusiv C. F. R și Uzinele Comunale ) 100.000 tone 2) Combustibil special de calorifer 42.000 tone 3) Koks de petrol (dela U. REȚEAUA DE GAZ ARTIFICIAL... are o lungime de 270 ktm. Alimentează 4500 abonați și 7200 felinare de iluminat public. Șaizeci la sută din emisiunea de gaz artificial e întrebuințată pentru iluminatul public, restul e vândut abonaților. PÂINEA Două sute șaptezeci de mii de chilograme de pâine pe zi , cam atâta consumă Bucureștii. Brutăriile care îngrijesc de pâinea noastră cea de toate zilele sunt în număr de circa 200. Cifra de mai sus nu înglobează și produsele panificate de lux: cornuri, chifle, cele dietice, pâine de graham, de Karlsbad, etc. Aproape jumătate din totalul pâinei e fabricată de cele două fabrici mari : Gagel și Mer dan. Aceste două întreprinderi furnizează, înainte de Paști sau de Crăciun câte 20.000 de kg. de cozonaci. GRĂDINILE Câteva date asupra parcurilor Capitalei : Cișmigml 163.269 m. p. Parcul Carol 300.000 m. p. Parcul Ioanid 9.125 m. p. Grădina Icoanei 10.124 m. p. Grădina Ateneului 4.848 m. p. Sft. Gheorghe 9.280 m. p. Grădina Botanică 170.000 m. p. Plantații și peluze pe ambele laturi ale șoselei Kiseleff 139.363 m. p. Dacă adunăm toate cifrele avem o suprafață de 806.009 metrii pătrați de verdeață și spații libere, care împărțite la cei 650.000 de locuitori ai Capitalei (după statistică) dau nici măcar un metru și un sfert de cap de locuitor. Iată însă, după o statistică a inginerului dr. Martin Wagner care e proporția spațiilor libere de cap de locuitor în alte câteva orașe civilizate . Los Angeles 15 m. p. Chicago 40 m. p. Philadelphia 13 m. p. Never-York 35 m. p. Berlin 66 m. p. Bucureștii mai au 22.341 de arbori pe străzi. ° are că tot un co:ipc.?.jcază deficitul de verdeață al „orașului grădină“. C. B. și cărbuni importați) 33.000 tone 4) Lemne de foc 100.000 tone Duminică 12 Mai 1935 ___ | | Primul contract g pentru construcția clădirii Sfatului orășenesc Acum 93 de ani grija edililor bucureșteni de a clădi un local al Primăriei București încredințează marelui Serdar Grigore Ipatescu să conducă lucrările acestei instituții de folos obștesc. După ivortș,pe un secol, Capitala României a ajuns încă la idealul de a-și realiza un edificiu măreț în care să se centralizeze toate serviciile, depinzând de administrația Municipiului. Reproducând prima pagină a adresei Prezidentului Sfatului Grasul C. Roset — ne servim de valoarea soa documentară și o considerăm ca o sugestie pentru prezent. Anul 1842, luna Sept. 23. No. 3882 Cinst. D-lor marele serdar Grigorie Ipătescu Vistierii Anton Vasca și Isbașa Dinu Pe lângă măsurile de privighere ce au chibzuit a lua sfatul asupra clădirii casei orașului, au găsit de cuviință a întocmi și o comisie, care să vază de aproape toată lucrarea acestei clădiri și la orice împotrivă urmare să dea de știre sfatului, spre a se lua măsurile cuvenite de îndreptare. Sfatul cunoscând interesatera cu care priviți d-voastră toate lucrările publice, cum și desăvârșita știință ce aveți de asemenea lucrări, se roagă să primiți această însărcinare și luminându-vă atât din cuprinderea contractului ce se alătură în copie, cât și din deosebitele povățuiri ce se va găsi de cuviință a se da d-voastră după vremi și înaintarea lucrării, să îndepliniți această trebuință obștească, după care vă va fi întotdeauna cunoscătoare. Hârtiile atingătoare, după ce se vor lua în cunoștință de către fieșcare din D-voastră, se vor depune în păstrarea d. Serdar Ipătescul, alcătuindu-se de la care după săvârșirea lucrării se va îndrepta la arhiva sfatului, iar de primirea acestei însărcinări veți binevoi a întoarce sfatului răspuns spre știință. Prez. Sfatului Graful C. Roset M. Karamzulea