Vremea, ianuarie-iunie 1935 (Anul 8, nr. 369-394)

1935-06-09 / nr. 391

Q ___ DUMINICA 9 IUNIE 193S De necrezuta viață a dumnealui 1­ONITA Căpitan de oaste scrisă de dumnealui lancul Zogravul Desene inedite de I. ANESTIN. Ed. Vremea Eel 50 VREMEA roman de război PREMIUL ACADEMIEI ROMÂNE. 1935 Ed. Vremea Lei 25 Vector Sora Popa , ffáo&ke, dz o £ zi Cuvântul messelor... Una din expresiile favorite ale timpului nostru prin excelență demo­cratic sau dictatorial (termenii nu se exclud, veți vedea îndată) — este cu­vântul „masse“. Cuvântul acesta se întrebuințează în cele mai nebănuite vecinătăți semantice. Se spune : ,,dic­tatura masselor“, „glasul masselor“, „ideologia masselor“, etc. D-ta, care scrii versuri fără proletari și fără mulțimi imperiale, ești un poet în­vechit și nu ai nici o șansă să fii pe placul „masselor“. D-ta care faci știință de laborator, și cultivi obiec­tivitatea, ești un „intelectual“, de 21 un om fără rost, căci te opui „dic­taturei masselor“. Un romancier de analiză, care nu poate fi înțeles de „masse“, nu face doi bani. (Cu câtă ușurință se uită că Proust, ală­turi de James Joyce și Dos Passoz, influențează astăzi decisiv noua lite­ratură sovietică). Chiar un artist pro­letar, care face profesie de credință comunistă — bunăoară un Franz Ma­­serel — este corectat și admonestat în numele „masselor“. (Cf. Journal de Moscou de la sfârșitul lui Mai, un­de i se atrage atenția lui Maserel, de către un „ideolog“ al „masselor“, ea păstrează încă prea multă melancolie și simț al nuanțelor, prea mult sen­timentalism burghez...). Lucrurile acestea deadreptul ului­toare nu mai scandalizează pe nimeni. Artiștii, scriitorii, gânditorii de azi par a accepta ca un destin primatul politic, primatul unei anumite politici. „Lumea“ își răzbună astăzi umilin­țele primite timp de aproape 100 de ani — de la romantism până la răz­boiul cel mare — din partea oricărui „artist“ sau „intelectual“. Vă amin­tiți cu ce stupid deși pitoresc orgoliu, „artiștii“ de la sfârșitul secolului tre­cut sfidau ,,opinia publică“, repre­zentată atunci prin burghezie. Astăzi s-au schimbat lucrurile. Astăzi cânta „opinia publică“ (cel puțin așa se spune) și joacă „artiștii“ și „ intelec­tualii“. Majoritatea „artiștilor“ de astăzi fac profesie de credință pen­tru „masse“. Fie că pregătesc marea dictatură proletară, fie că servesc o dictatură națională — „artiștii“ și „intelectualii“ recunosc că ei nu contează nimic, că arta și gândirea sunt inutile ,dacă nu exprimă senti­mentele sau revendicările „masselor“. Asistăm cu uimire la o criză de maso­chism general. „Elitele intelectuale“ se umilesc în public, își calcă în pi­cioare emblemele,, recunosc din toa­tă inima că sunt gata să asculte or­dinul oricărui sergent major (co­­­­n­dant de batalion nazist sau de cohor­tă proletariană) și să-și modifice creația, dacă aceasta nu corespunde întocmai sentimentelor masselor. Atitudinea masochistă nu o întâlnim numai în țările cu regim dictatorial, ca Rusia, Germania sau Italia. Atitu­dinea aceasta o regăsim și într-o țară „democrată“, ca a noastră. Nimeni nu silește pe un artist sau gânditor să practice un asemenea masochism spiritual. Dar așa e moda acum; să spui că inteligența, cultu­ra, talentul și chiar geniul nu fac doi bani — că totul stă în „masse“. Ve­rificarea unei teorii filozofice nu o veți mai găsi într'o critică semnata de un gânditor specialist, cunoscă­tor al problemei ---- ci într'o adunare politică. Acolo se va constata, nu da­că teoria aceasta este coherentă și justificată, ci dacă ea are o valoare ,,dinamică“, dacă poate alimenta vio­lent „spiritul luptei de clasă“. Oriși­ce studiu științific ai întreprinde, trebuie să ai în vedere „cuvântul masselor“. (Așa se spune, dar, după cum poate constata oricine, acest cu­vânt al masselor îl spune întotdeau­na un sanhedrin, de rasiști, fasciști sau comuniști. Ei reprezintă spiritul masselor, al masselor germanice sau al masselor proletariene). Literatura, de asemenea, plătește cuvenitul tri­but acestei mari fantome, massele. Un Thibauder, Alain, Borgese, Gos­se, Curtius — nu mai au nici o că­dere, să promoveze sau să respingă o operă literară. De acum, criteriile vor fi stabilite de gustul literar al masselor. Un Gladkow e mai mare decât Racine și Shakespeare, un re­porter sovietic sau un articol hitle­­rist este mai mare decât Balzac. Ce va place masselor, numai aceea va putea fi numită literatură revoluțio­nară, proletară, rasistă.­­Se uită ia­­răș că massele urbane vor prefera în­totdeauna un George Ohnet sau Pe­tre Bellu chiar lui Maxim Gorki. In ceea ce privește massele rurale, litera­tura lor sinceră o constituie folclo­rul, legendele apocrife, proverbele­. A reacționa împotriva acestei ati­tudini masochiste, nu înseamnă a re­actualiza un deplasat „aristocratism“, înseamnă pur și simplu a aminti oa­menilor că mai există bunul simț. Căci nu e vorba de a nega dreptul „masselor“ de a-și câștiga cât mai multe libertăți și a obține o viață cât mai umană. Este vorba de a o­­pune celor câteva sute de semi-docți — care se cred învestiți cu dreptul divin de a vorbi în numele masselor — de a le opune un adevăr simplu și etern: că „massele“ n au ce căuta nici în creația artistică, nici în cer­cetarea științifică sau filozofică. In­teligența, talentul, geniul, își au le­gile lor proprii de funcționare ---- ** aceste legi n au nimic de a face cu luptele politice, sociale sau economi­ce. Un creator are dreptul să-și a­­leagă materialele de unde îi place; nu substanța acestor materiale con­tează, ci talentul sau geniul său. A­­devărul acesta simplu s-a verificat și în timpul din urmă; literatura so­vietică propriu zisă este o literatură­­manifest, confecționată în Birourile Propagandei, dar respinsă de public. (Și în Rusia, se citesc tot cărțile scri­se în libertatea deplină a creatoru­lui). Literatura fascistă nu există nici astăzi, după 12 ani de fascism; E­­xistă însă un Papini, un Pirandello, un Panzini — oameni liberi. Știința sovietică, de câte ori a ținut seama de „cuvântul masselor“, a eșuat în ridicol. Bunăoară, cazul Institutului de limbi caucaziene, care găsea pro­letariat în preistoria Europei și com­batea erotica din „Tristan și Isolda“ spunând: „Noi, în sfârșit, ne-am iz­băvit de asemenea superstiții“ . (Cf. articolul din revista de specialitate România pe anul 1933). Știința sovie­tică a descoperit lucruri noi când a lucrat liberă, ținând seama nu de ,,masse“, ci de faptele și teoriile spe­cialiștilor. Să lăsăm deci „massele“ să-și cu­cerească drepturile lor politice, eco­nomice și sociale. In ceea ce privește arta, știința și filozofia, cuvântul lor n'are ce căuta. Aici e nevoie de in­teligență, de talent, de geniu; aici în­tâlnim astfel de realități; adevărul — nu lupta de clasă sau de rasă. Când fiecare cetățean va fi tot atât de in­teligent ca Einstein și tot atât de ta­lentat ca D'Annunzio, atunci se vor schimba lucrurile. Atunci oricine va avea dreptul să critice pe un Mase­­rel și să controleze pe un Sir Jean. Deocamdată, talentul și inteligența sunt încă prea rare pe acest pământ ca să nu m­obileze definitiv pe cel care le posedă. Criza de masochism care a cuprins pe ,,intelectuali“ este numai un aspect al ultimei mode. Căci, se știe, astăzi se poartă bar­barul... MIRCEA ELIADE DOUA MENTALITĂȚI Este incontestabil că Germania ac­tuală a trecut pe un plan de acțiune care dacă nu suprimă cu desăvâr­șire răgazul intelectual și voluptatea supremă a emoției artistice, le pune în condiții de inferioritate. Cauzele sunt de ordin istoric și cu tot tragis­mul lor explicabile, poate perfect lo­gice. Faptul că ‘n actuala Germanie mai poate trăi Thomas Mann, sufletește un artist ca e un fenomen demn de cercetat iar apariția unei cărți ca Leider und Grösse der Meister (S. Fischer-Verlag, Berlin), un eveni­ment. Marele romancier și gânditor se o­­cupă, e drept, în capitolele cărții — închinate memoriei unui Goethe, Wagner, Platon, etc. — de unde a­­titudini spirituale, cu o bogăție de cu­noștințe și cu o vivacitate de înlăn­țuiri de idei, cu totul inactuale. Dar poate că tocmai aceasta inac­­tualitate să constitue farmecul lor cel mai atrăgător, parfumul lor cel mai durabil. Căci trebue să mai fi rămas în Germania actuală, într-o uzină metalurgică, transformată câțiva inși din deceniile trecute, nițel dezamă­giți de actualități, chiar când sunt foarte zgomotoase și însetați de un­­ e­fort de altă calitate, care pornind dintr-o nevoe metafizică să satisfacă o sete de plăceri metafizice. Leiden und Grösse der Meister (Suferințele și mărețiile maeștrilor), noua carte a lui Thomas Mann e un semn că această sfârtecată Europa nu și-a perdut de tot unitatea­­ spirituală. F. ADERCA IDYLLE DIN VIAȚA ANTICA­R. profesor O .Tafrali a tipărit carte de schițe dramatice cu titlul de­­ mai sus. Cuvântul „idilă“ trebuie luat cu înțelesul vechiu și nu cel modern. Pentru că, idilele antice pe care la transcrie și le reconstitue d. Tafrali — după inscripții, legende și texte vechi — sunt mai mult drame și co­lective și individuale decât schițe de dragoste. Preotul dac trecut la crești­nism, năvălirea barbarilor în cetățile civilizate, is­tă subiectele. Cartea d-lui Tafrali este scrisă cu vădite preocupări morale și se adresează, în­deosebi, ti­neretului, de aceia stilul cărții este a­­desea didactic, iar pretextele luate, fie din viața Eladei antice, a cetăților gre­cești de pe țărmul Mării Negre sau a Muntelui Athos sunt culese cu inten­ția de a instrui și moraliza. Unele din aceste schițe au fost risipite de autor prin diferite publicații, altele apar pentru întâia dată în volum. D. Tafrali reconstituie admirabil fierberea din cetățile grecești Diony­sopolis (Balcicul de astăzi) și Calatta (Mangalia de astăzi) după propriile sale cercetări arheologice, ca și după textele cronicarilor și scriitorilor mai vechi. Epoca Dionysopolisului ocrotit de regele get Boerebista este redată simplu, dlar ,cu o profundă cunoaștere a detaliilor, nunta Uraniei din Calatis, fiica unui fruntaș grec al cetății este o bucată de lectură merituoasă, dease­­meni și povestea lui Macator, preot dac, vândut ca rob în Grecia. După cum se știe de profesor O. Ta­frali ,titularul catedrei de arheologie de la Universitatea din Iași, este unul din cei mai sârguincioși cercetători ai Dobrogei și ai vieței grecești care s-a desfășurat în cetățile milesiene pon­tice. Cercetările d-sale sunt cunoscute și prețuite de specialiștii străini ca și au­tohtoni. Asta explică de ce beletristica d-sale este atât de influențată de pro­fesor și cercetător. ARTA ȘI ARHEOLOGIA.. ...publicație de cercetări istorice a­­pare cu intermitență sub direcția d-lui profesor Tafrali. Ultima fasciculă cu­prinde un interesant articol despre descoperirile făcute în Dobrogea nor­dică: o peșteră unde se menține până în zilele noastre un cult ancestral phasic, precum și câteva note sumare despre descoperirea profesorului Win­kler, descifratorul idiogramelor hetite, care ar fi, după unii, de acelaș neam cu geții. DESPRE CONSTANȚA In toamnă va apărea în colecția „O­­rașe“ a editurei „Fundațiile Regale" monografia d-lui Tudor Șoimaru despre „Constanța“. Carte de pitoresc și docu­mentare, scrisă cu vervă, cu dibăcie de un gazetar care practică scrisul artis­tic, de un scriitor care se informează cu probitate. Fără îndoială că cel din­tâi volum al d-lui Șoimaru va fi un adevărat regal. „Constanța“ — d-lui Șoimaru — va cuprinde și „Arta iubirii“ atât de pu­țin cunoscută la noi a lui Ovidiu, poe­tul roman exilat pa țărmii Pontului Euxin. EDIȚIA EMINESCU ...integrală, îngrijită de poetul și cri­ticul Pepessicius nu va apărea nici în toamna aceasta, date fiind uriașele di­ficultăți pe care le întâmpină d. Per­­pessicius. i. e. MO­SSI, SUBIECT INEPUIZABIL O vorba minunata a lui Moissi, și a cărei autenticitate este absolut sigura. Iși spunea preferința pentru spectaco­lele în aer liber, și adăuga : „E drept ca reprezentația este uneori turburata de câte un porumbel care trece pe deasupra capetelor noastre. Atunci, pentru o minuta, publicul mă uită și privește după porumbel. Dar nu ma su­păr. Și eu fac acelaș lucru...". UN PICTOR NECUNOSCUT Trebuie neapărat atras atenția a­­supra unui pictor care nu va isbuti sa se facă popular : Gheorghe luster. Va pun­­a dispoziție și adresa : Zefirului, 32. Veți descoperi acolo tablouri su­perbe. Laudele timorate nu mai au nici un rost. Imi iau răspunderea admira­ției mele extreme, cu orice risc. Spe­cialiștii sunt obligați, sa re­nunțe la scepticismul comod, și sa se convingă dacă nu cumva am dreptate... VICTOR HUGO .CU PRILEJUL SĂRBĂTORIRII Se cunoaște toată polemica pe care o duc acum o seamă de scriitori fran­cezi în jurul lui Victor Hugo. La noi, într'un articol din Rampa, d. M. Se­bastian îl compară cu o pădure pe care trebuie să o admiri în întregime, și să n'o diseci ca să observi toate vreascurile. Am spus în altă parte a­­proape la fel : ca pe un fluviu care te impresionează, dar din care nu poți să bei un pahar de apă proaspătă. Dar neg că poate exista cineva care a crescut în admirația nuanței cu o­­cazia lui Mallarmé sau Valéry, poate să savureze, spectacolele al căror prim prestigiu este fenomenalul. AMBIGEN Toată lumea vorbește cum se cu­vine de romanul excepțional al d-lui Octav Șuluțiu, Ambigen, apărut de curând. Valoarea acestei cărți constă mai ales în accentul cu care se ex­primă autorul, fără nici o ezitare br­itsnică. Sunt pagini de o unică forță, le poți desprinde fără să te mai in­teresezi de rest. Eveline este capitolul cu mult cel mai însemnat. Aici se surprinde însă și un defect. Di, așa cum îî cunoș­team noi, dispare uneori. Eroina are viața ei de sine stătătoare, autorul se mulțumește cu un portret în afară de el. Nu are nici o importanță faptul că îi ia parte la micile evenimente ale Evelinei. Noi suntem curioși să-l gă­sim pe acel­ui care are obiceiul să se examineze, fără să se teamă că oglin­da îl va arăta urît. Viața Evelinei : viața unei persoane care nu și-a pier­dut obiceiurile de copilă, și totuși e invadată de instincte de femee. Am numi pe Marivaux, dar Eveline este uneori mai gravă. Din acest amestec se îndeplinește mai ales firea ei. A­­mănuntele pe care le dă­d. Octav Șuluțiu sunt fermecătoare; mai ales ele conțin o nunanță de durere. Pe­n­­tru acest joc de umbre și lumini tre­­buiește felicitat îndeosebi. Prețuiesc mai ales aventurile în cari nu se în­tâmplă nimic și cu atât mai obsedan­te. Că Eveline numai la vârsta aceas­ta a putut fi prinsă atât de suav, a­­ceasta e sigur. In curând Eveline se va duce. Aceasta va fi dezolarea ce­lor cari rămân, dar și gloria ei... A. H. GÂNDIREA Numărul pe Iunie al „Gândirii“ este o nouă surpriză. Mai întâi, pen­tru traducerea în versuri a celebru­lui poem al lui Pușkin, Țiganii, pe care d. I. Buzdugan o începe în a­­cest număr. Pentru cei — foarte mulți — care nu cunosc originalul, traducerea d-lui Buzdugan se vesteș­te excelentă. Cel puțin atmosfera ro­mantică și byroniană a poemului, este cu măestrie redată în versuri româ­nești. Trebuie să mulțumim directo­rului revistei, d. Nichifor Crainic, că a avut ideea să solicite acest poem atât de celebru, și atât de puțin cu­noscut, cu atât mai mult se cuvine­ să fim recunoscători d-lui Buzdugan care și-a asumat o atât de dificilă muncă poetică. Nu ne îndoim că tăl­măcirea Țiganilor va apare întreagă în colecția „Gândirii“. (Cu acest pri­lej să mărturisim o veche dorință de a noastră , aceea de a avea tipărite în colecția „Gândirii“ o serie din es­­seurile care au apărut în ultimii ani în revistă. De pildă, un grup de es­­seuri ale d-lui Nichifor Crainic, sau acel Charmion al lui Dan Boita). Tot în acest bogat număr din Gân­direa, întâlnim excelenta proză filo­zofică a d-lui Vasile Băncilă : Știin­ță și spirit metafizic. Când se va ho­tărî d. Băncilă să-și adune studiile și fisseurile în volum ? Astăzi avem o editură specială pentru asemenea pro­ducții, adresate elitelor, este Editura Fundațiilor Regale, care a tipărit de­ja vreo zece volume de critică și es­­seu. D. Băncilă nu mai poate întâr­zia... Să remarcăm apoi articolul d-lui Dragoș Protopopescu, despre poetul american Edwin Arlington Robinson. Nu este numai un profil critic, ci un mic studiu introductiv în poezia ame­ricană, prevăzut cu multe traduceri din Robinson. D. V­al­er­iu L. Bologa scrie despre Necesitatea sintezei în științe. D. Bo­loga este un emerit cercetător al is­toriei medicinii românești, conduce Institutul de Istoria Medicinii de la Cluj, ș­i a publicat destule contribuții de minuțioasă și severă analiză ca să aibă acum dreptul să afirme necesi­tatea sintezei. Alături de un studiu critic asupra Poeziei lui V. Voiculescu, semnat de d. Tom­a Vlădescu, întâlnim numele d-lui Victor Papilian — pe care o cunoșteam până acum numai ca pro­zator — chiar în fruntea revistei . Știință și spiritualism. D. Papilian ata­că direct și personal grava, aproape insolubila, problemă a determinismu­lui. Este o frăgezime și o immediat­­tezza în scrisul său filozofic care ni-l face de la început simpatic , cu atât mai mult cu cât d. Papilian este om de știință, iar în gândirea filozofică d-sa știe să se apropie cum trebuie de un Eddington. Cronicile literare semnate de d-nii Ovidiu Papadima și Pan. M. Vizi­­rescu. Ni se pare că se recenzează cărțile oarecum la întâmplare. Ver­suri publică numai Radu Gyr. Numă­rul pe vacanță al „Gândirii“ este un număr critic și filozofic. M. ERRE OPERA... importantă a istoricului Harold Lamb, Gengis­ Khan, a apărut în traducere germană sub titlul : Dschinghis Khan, Ein Beherischer der Walt. Pro­priu zis, nu calitățile ei istorice au făcut celebră cartea aceasta, ci ca­litățile de martir ale autorului, care a ținut totuși să evite ostinătatea și neseriozitatea biografiilor romanțate. Pe drept, Lamb spune în prefață, că Gengis Khan a fost cel mai mare cu­ceritor al lumii, pe lângă care Napo­leon, Cezar și Alexandru par­timizi... Adevărată întruchipare a unei forțe a Naturii, a unui uragan, a unei tor­nade, a cumulat în el splendoarea tu­turor cuceririlor, a tuturor forțelor. A început prin a fi șef de trib, prin­tre atâtea altele, pe imensele plato­uri și stepe ale Mongoliei și Siberiei nordice. Din masa aceia împes­trițată și anarhică de triburi, eroul a reușit să facă o națiune omogenă, dis­ciplinată, neavând alt țel și altă vo­ință decât a Hanului... Cu acest ins­trument perfecționat, Gengis-Khan, a cucerit China, Persia, Rusia, întin­­zăndu-și un colosal imperiu care sub fiii lui se întindea de la Corea până la Marea Adriatică.. Căci miracolul cel mai mare al acestui om miraculos, a fost că imperiul i-a supraviețuit... întâmplări din secolul al XII-lea, își spun desigur cititorii... Asta nu se iat de loc din actualitate, nu cunosc o introducere mai bună, la istoria Rusi­ei, și nimic nu ne face mai accesibile anumite feluri de a gândi și a simți, a Rusiei de astăzi, ca aventura unui Han tătar care a cucerit lumea. V. L. ACADEMIA ROMANA a distins anul acesta, în urma rapor­tului d-lui Sextil Pușcariu, cu Mare­le premiu C. Hamangiu, în valoare de 100.000 lei, opera dramatică și poe­tică din ultimii șase ani a d-lui Lu­­cian Blaga. Este o consacrare ce onorează A­­cademia și o recunoaștere oficială a marelui scriitor Blaga, de care orice om de cultură se va bucura. După o activitate literară neîntre­ruptă, începând din 1919 și până as­tăzi — momentul recunoașterii d-lui Blaga este cu atât mai bine venit, cu cât sosește în plină maturitate a for­țelor sale de creație. NE BUCURA deopotrivă atenția d-lui G. Vâlsan, care a raportat Academiei asupra ro­manului FLOARE DE OȚEL al d-lui Victor Ion Popa, publicat mai întâi în foiletonul VREMII, apoi în volum separat, în aceeaș editură, d. Victor Ion Popa a dobândit premiul Cons­tantin­ Kirițescu, în valoare de 25.000 lei. EUGEN GOGA director al gazetei Țara noastră, au­torul interesantului roman de război, Cartea facerii, a încetat din viață, curmând o carieră literară, de la care nădăjduiam opere remarcabile. O la­crimă înduioșată pe mormântul unui scriitor mort prematur. FUJITA Șapte ani! Senzația literaturii umoristice ! O REVELAȚIE! UN GEN NOU ! Cartea cu păcate D­E JOSEPH DE SAXA O temă erotică de surprinzătoare evoluție, tra­­tată prin prizma umorului și a satirei sociale. Ea toata librăriile — Lei 50 exempl.

Next