Vremea, ianuarie-iunie 1935 (Anul 8, nr. 369-394)
1935-06-09 / nr. 391
Q ___ DUMINICA 9 IUNIE 193S De necrezuta viață a dumnealui 1ONITA Căpitan de oaste scrisă de dumnealui lancul Zogravul Desene inedite de I. ANESTIN. Ed. Vremea Eel 50 VREMEA roman de război PREMIUL ACADEMIEI ROMÂNE. 1935 Ed. Vremea Lei 25 Vector Sora Popa , ffáo&ke, dz o £ zi Cuvântul messelor... Una din expresiile favorite ale timpului nostru prin excelență democratic sau dictatorial (termenii nu se exclud, veți vedea îndată) — este cuvântul „masse“. Cuvântul acesta se întrebuințează în cele mai nebănuite vecinătăți semantice. Se spune : ,,dictatura masselor“, „glasul masselor“, „ideologia masselor“, etc. D-ta, care scrii versuri fără proletari și fără mulțimi imperiale, ești un poet învechit și nu ai nici o șansă să fii pe placul „masselor“. D-ta care faci știință de laborator, și cultivi obiectivitatea, ești un „intelectual“, de 21 un om fără rost, căci te opui „dictaturei masselor“. Un romancier de analiză, care nu poate fi înțeles de „masse“, nu face doi bani. (Cu câtă ușurință se uită că Proust, alături de James Joyce și Dos Passoz, influențează astăzi decisiv noua literatură sovietică). Chiar un artist proletar, care face profesie de credință comunistă — bunăoară un Franz Maserel — este corectat și admonestat în numele „masselor“. (Cf. Journal de Moscou de la sfârșitul lui Mai, unde i se atrage atenția lui Maserel, de către un „ideolog“ al „masselor“, ea păstrează încă prea multă melancolie și simț al nuanțelor, prea mult sentimentalism burghez...). Lucrurile acestea deadreptul uluitoare nu mai scandalizează pe nimeni. Artiștii, scriitorii, gânditorii de azi par a accepta ca un destin primatul politic, primatul unei anumite politici. „Lumea“ își răzbună astăzi umilințele primite timp de aproape 100 de ani — de la romantism până la războiul cel mare — din partea oricărui „artist“ sau „intelectual“. Vă amintiți cu ce stupid deși pitoresc orgoliu, „artiștii“ de la sfârșitul secolului trecut sfidau ,,opinia publică“, reprezentată atunci prin burghezie. Astăzi s-au schimbat lucrurile. Astăzi cânta „opinia publică“ (cel puțin așa se spune) și joacă „artiștii“ și „ intelectualii“. Majoritatea „artiștilor“ de astăzi fac profesie de credință pentru „masse“. Fie că pregătesc marea dictatură proletară, fie că servesc o dictatură națională — „artiștii“ și „intelectualii“ recunosc că ei nu contează nimic, că arta și gândirea sunt inutile ,dacă nu exprimă sentimentele sau revendicările „masselor“. Asistăm cu uimire la o criză de masochism general. „Elitele intelectuale“ se umilesc în public, își calcă în picioare emblemele,, recunosc din toată inima că sunt gata să asculte ordinul oricărui sergent major (condant de batalion nazist sau de cohortă proletariană) și să-și modifice creația, dacă aceasta nu corespunde întocmai sentimentelor masselor. Atitudinea masochistă nu o întâlnim numai în țările cu regim dictatorial, ca Rusia, Germania sau Italia. Atitudinea aceasta o regăsim și într-o țară „democrată“, ca a noastră. Nimeni nu silește pe un artist sau gânditor să practice un asemenea masochism spiritual. Dar așa e moda acum; să spui că inteligența, cultura, talentul și chiar geniul nu fac doi bani — că totul stă în „masse“. Verificarea unei teorii filozofice nu o veți mai găsi într'o critică semnata de un gânditor specialist, cunoscător al problemei ---- ci într'o adunare politică. Acolo se va constata, nu dacă teoria aceasta este coherentă și justificată, ci dacă ea are o valoare ,,dinamică“, dacă poate alimenta violent „spiritul luptei de clasă“. Orișice studiu științific ai întreprinde, trebuie să ai în vedere „cuvântul masselor“. (Așa se spune, dar, după cum poate constata oricine, acest cuvânt al masselor îl spune întotdeauna un sanhedrin, de rasiști, fasciști sau comuniști. Ei reprezintă spiritul masselor, al masselor germanice sau al masselor proletariene). Literatura, de asemenea, plătește cuvenitul tribut acestei mari fantome, massele. Un Thibauder, Alain, Borgese, Gosse, Curtius — nu mai au nici o cădere, să promoveze sau să respingă o operă literară. De acum, criteriile vor fi stabilite de gustul literar al masselor. Un Gladkow e mai mare decât Racine și Shakespeare, un reporter sovietic sau un articol hitlerist este mai mare decât Balzac. Ce va place masselor, numai aceea va putea fi numită literatură revoluționară, proletară, rasistă.Se uită iarăș că massele urbane vor prefera întotdeauna un George Ohnet sau Petre Bellu chiar lui Maxim Gorki. In ceea ce privește massele rurale, literatura lor sinceră o constituie folclorul, legendele apocrife, proverbele. A reacționa împotriva acestei atitudini masochiste, nu înseamnă a reactualiza un deplasat „aristocratism“, înseamnă pur și simplu a aminti oamenilor că mai există bunul simț. Căci nu e vorba de a nega dreptul „masselor“ de a-și câștiga cât mai multe libertăți și a obține o viață cât mai umană. Este vorba de a opune celor câteva sute de semi-docți — care se cred învestiți cu dreptul divin de a vorbi în numele masselor — de a le opune un adevăr simplu și etern: că „massele“ n au ce căuta nici în creația artistică, nici în cercetarea științifică sau filozofică. Inteligența, talentul, geniul, își au legile lor proprii de funcționare ---- ** aceste legi n au nimic de a face cu luptele politice, sociale sau economice. Un creator are dreptul să-și aleagă materialele de unde îi place; nu substanța acestor materiale contează, ci talentul sau geniul său. Adevărul acesta simplu s-a verificat și în timpul din urmă; literatura sovietică propriu zisă este o literaturămanifest, confecționată în Birourile Propagandei, dar respinsă de public. (Și în Rusia, se citesc tot cărțile scrise în libertatea deplină a creatorului). Literatura fascistă nu există nici astăzi, după 12 ani de fascism; Există însă un Papini, un Pirandello, un Panzini — oameni liberi. Știința sovietică, de câte ori a ținut seama de „cuvântul masselor“, a eșuat în ridicol. Bunăoară, cazul Institutului de limbi caucaziene, care găsea proletariat în preistoria Europei și combatea erotica din „Tristan și Isolda“ spunând: „Noi, în sfârșit, ne-am izbăvit de asemenea superstiții“ . (Cf. articolul din revista de specialitate România pe anul 1933). Știința sovietică a descoperit lucruri noi când a lucrat liberă, ținând seama nu de ,,masse“, ci de faptele și teoriile specialiștilor. Să lăsăm deci „massele“ să-și cucerească drepturile lor politice, economice și sociale. In ceea ce privește arta, știința și filozofia, cuvântul lor n'are ce căuta. Aici e nevoie de inteligență, de talent, de geniu; aici întâlnim astfel de realități; adevărul — nu lupta de clasă sau de rasă. Când fiecare cetățean va fi tot atât de inteligent ca Einstein și tot atât de talentat ca D'Annunzio, atunci se vor schimba lucrurile. Atunci oricine va avea dreptul să critice pe un Maserel și să controleze pe un Sir Jean. Deocamdată, talentul și inteligența sunt încă prea rare pe acest pământ ca să nu mobileze definitiv pe cel care le posedă. Criza de masochism care a cuprins pe ,,intelectuali“ este numai un aspect al ultimei mode. Căci, se știe, astăzi se poartă barbarul... MIRCEA ELIADE DOUA MENTALITĂȚI Este incontestabil că Germania actuală a trecut pe un plan de acțiune care dacă nu suprimă cu desăvârșire răgazul intelectual și voluptatea supremă a emoției artistice, le pune în condiții de inferioritate. Cauzele sunt de ordin istoric și cu tot tragismul lor explicabile, poate perfect logice. Faptul că ‘n actuala Germanie mai poate trăi Thomas Mann, sufletește un artist ca e un fenomen demn de cercetat iar apariția unei cărți ca Leider und Grösse der Meister (S. Fischer-Verlag, Berlin), un eveniment. Marele romancier și gânditor se ocupă, e drept, în capitolele cărții — închinate memoriei unui Goethe, Wagner, Platon, etc. — de unde atitudini spirituale, cu o bogăție de cunoștințe și cu o vivacitate de înlănțuiri de idei, cu totul inactuale. Dar poate că tocmai aceasta inactualitate să constitue farmecul lor cel mai atrăgător, parfumul lor cel mai durabil. Căci trebue să mai fi rămas în Germania actuală, într-o uzină metalurgică, transformată câțiva inși din deceniile trecute, nițel dezamăgiți de actualități, chiar când sunt foarte zgomotoase și însetați de un efort de altă calitate, care pornind dintr-o nevoe metafizică să satisfacă o sete de plăceri metafizice. Leiden und Grösse der Meister (Suferințele și mărețiile maeștrilor), noua carte a lui Thomas Mann e un semn că această sfârtecată Europa nu și-a perdut de tot unitatea spirituală. F. ADERCA IDYLLE DIN VIAȚA ANTICAR. profesor O .Tafrali a tipărit carte de schițe dramatice cu titlul de mai sus. Cuvântul „idilă“ trebuie luat cu înțelesul vechiu și nu cel modern. Pentru că, idilele antice pe care la transcrie și le reconstitue d. Tafrali — după inscripții, legende și texte vechi — sunt mai mult drame și colective și individuale decât schițe de dragoste. Preotul dac trecut la creștinism, năvălirea barbarilor în cetățile civilizate, istă subiectele. Cartea d-lui Tafrali este scrisă cu vădite preocupări morale și se adresează, îndeosebi, tineretului, de aceia stilul cărții este adesea didactic, iar pretextele luate, fie din viața Eladei antice, a cetăților grecești de pe țărmul Mării Negre sau a Muntelui Athos sunt culese cu intenția de a instrui și moraliza. Unele din aceste schițe au fost risipite de autor prin diferite publicații, altele apar pentru întâia dată în volum. D. Tafrali reconstituie admirabil fierberea din cetățile grecești Dionysopolis (Balcicul de astăzi) și Calatta (Mangalia de astăzi) după propriile sale cercetări arheologice, ca și după textele cronicarilor și scriitorilor mai vechi. Epoca Dionysopolisului ocrotit de regele get Boerebista este redată simplu, dlar ,cu o profundă cunoaștere a detaliilor, nunta Uraniei din Calatis, fiica unui fruntaș grec al cetății este o bucată de lectură merituoasă, deasemeni și povestea lui Macator, preot dac, vândut ca rob în Grecia. După cum se știe de profesor O. Tafrali ,titularul catedrei de arheologie de la Universitatea din Iași, este unul din cei mai sârguincioși cercetători ai Dobrogei și ai vieței grecești care s-a desfășurat în cetățile milesiene pontice. Cercetările d-sale sunt cunoscute și prețuite de specialiștii străini ca și autohtoni. Asta explică de ce beletristica d-sale este atât de influențată de profesor și cercetător. ARTA ȘI ARHEOLOGIA.. ...publicație de cercetări istorice apare cu intermitență sub direcția d-lui profesor Tafrali. Ultima fasciculă cuprinde un interesant articol despre descoperirile făcute în Dobrogea nordică: o peșteră unde se menține până în zilele noastre un cult ancestral phasic, precum și câteva note sumare despre descoperirea profesorului Winkler, descifratorul idiogramelor hetite, care ar fi, după unii, de acelaș neam cu geții. DESPRE CONSTANȚA In toamnă va apărea în colecția „Orașe“ a editurei „Fundațiile Regale" monografia d-lui Tudor Șoimaru despre „Constanța“. Carte de pitoresc și documentare, scrisă cu vervă, cu dibăcie de un gazetar care practică scrisul artistic, de un scriitor care se informează cu probitate. Fără îndoială că cel dintâi volum al d-lui Șoimaru va fi un adevărat regal. „Constanța“ — d-lui Șoimaru — va cuprinde și „Arta iubirii“ atât de puțin cunoscută la noi a lui Ovidiu, poetul roman exilat pa țărmii Pontului Euxin. EDIȚIA EMINESCU ...integrală, îngrijită de poetul și criticul Pepessicius nu va apărea nici în toamna aceasta, date fiind uriașele dificultăți pe care le întâmpină d. Perpessicius. i. e. MOSSI, SUBIECT INEPUIZABIL O vorba minunata a lui Moissi, și a cărei autenticitate este absolut sigura. Iși spunea preferința pentru spectacolele în aer liber, și adăuga : „E drept ca reprezentația este uneori turburata de câte un porumbel care trece pe deasupra capetelor noastre. Atunci, pentru o minuta, publicul mă uită și privește după porumbel. Dar nu ma supăr. Și eu fac acelaș lucru...". UN PICTOR NECUNOSCUT Trebuie neapărat atras atenția asupra unui pictor care nu va isbuti sa se facă popular : Gheorghe luster. Va puna dispoziție și adresa : Zefirului, 32. Veți descoperi acolo tablouri superbe. Laudele timorate nu mai au nici un rost. Imi iau răspunderea admirației mele extreme, cu orice risc. Specialiștii sunt obligați, sa renunțe la scepticismul comod, și sa se convingă dacă nu cumva am dreptate... VICTOR HUGO .CU PRILEJUL SĂRBĂTORIRII Se cunoaște toată polemica pe care o duc acum o seamă de scriitori francezi în jurul lui Victor Hugo. La noi, într'un articol din Rampa, d. M. Sebastian îl compară cu o pădure pe care trebuie să o admiri în întregime, și să n'o diseci ca să observi toate vreascurile. Am spus în altă parte aproape la fel : ca pe un fluviu care te impresionează, dar din care nu poți să bei un pahar de apă proaspătă. Dar neg că poate exista cineva care a crescut în admirația nuanței cu ocazia lui Mallarmé sau Valéry, poate să savureze, spectacolele al căror prim prestigiu este fenomenalul. AMBIGEN Toată lumea vorbește cum se cuvine de romanul excepțional al d-lui Octav Șuluțiu, Ambigen, apărut de curând. Valoarea acestei cărți constă mai ales în accentul cu care se exprimă autorul, fără nici o ezitare britsnică. Sunt pagini de o unică forță, le poți desprinde fără să te mai interesezi de rest. Eveline este capitolul cu mult cel mai însemnat. Aici se surprinde însă și un defect. Di, așa cum îî cunoșteam noi, dispare uneori. Eroina are viața ei de sine stătătoare, autorul se mulțumește cu un portret în afară de el. Nu are nici o importanță faptul că îi ia parte la micile evenimente ale Evelinei. Noi suntem curioși să-l găsim pe acelui care are obiceiul să se examineze, fără să se teamă că oglinda îl va arăta urît. Viața Evelinei : viața unei persoane care nu și-a pierdut obiceiurile de copilă, și totuși e invadată de instincte de femee. Am numi pe Marivaux, dar Eveline este uneori mai gravă. Din acest amestec se îndeplinește mai ales firea ei. Amănuntele pe care le dăd. Octav Șuluțiu sunt fermecătoare; mai ales ele conțin o nunanță de durere. Pentru acest joc de umbre și lumini trebuiește felicitat îndeosebi. Prețuiesc mai ales aventurile în cari nu se întâmplă nimic și cu atât mai obsedante. Că Eveline numai la vârsta aceasta a putut fi prinsă atât de suav, aceasta e sigur. In curând Eveline se va duce. Aceasta va fi dezolarea celor cari rămân, dar și gloria ei... A. H. GÂNDIREA Numărul pe Iunie al „Gândirii“ este o nouă surpriză. Mai întâi, pentru traducerea în versuri a celebrului poem al lui Pușkin, Țiganii, pe care d. I. Buzdugan o începe în acest număr. Pentru cei — foarte mulți — care nu cunosc originalul, traducerea d-lui Buzdugan se vestește excelentă. Cel puțin atmosfera romantică și byroniană a poemului, este cu măestrie redată în versuri românești. Trebuie să mulțumim directorului revistei, d. Nichifor Crainic, că a avut ideea să solicite acest poem atât de celebru, și atât de puțin cunoscut, cu atât mai mult se cuvine să fim recunoscători d-lui Buzdugan care și-a asumat o atât de dificilă muncă poetică. Nu ne îndoim că tălmăcirea Țiganilor va apare întreagă în colecția „Gândirii“. (Cu acest prilej să mărturisim o veche dorință de a noastră , aceea de a avea tipărite în colecția „Gândirii“ o serie din esseurile care au apărut în ultimii ani în revistă. De pildă, un grup de esseuri ale d-lui Nichifor Crainic, sau acel Charmion al lui Dan Boita). Tot în acest bogat număr din Gândirea, întâlnim excelenta proză filozofică a d-lui Vasile Băncilă : Știință și spirit metafizic. Când se va hotărî d. Băncilă să-și adune studiile și fisseurile în volum ? Astăzi avem o editură specială pentru asemenea producții, adresate elitelor, este Editura Fundațiilor Regale, care a tipărit deja vreo zece volume de critică și esseu. D. Băncilă nu mai poate întârzia... Să remarcăm apoi articolul d-lui Dragoș Protopopescu, despre poetul american Edwin Arlington Robinson. Nu este numai un profil critic, ci un mic studiu introductiv în poezia americană, prevăzut cu multe traduceri din Robinson. D. Valeriu L. Bologa scrie despre Necesitatea sintezei în științe. D. Bologa este un emerit cercetător al istoriei medicinii românești, conduce Institutul de Istoria Medicinii de la Cluj, și a publicat destule contribuții de minuțioasă și severă analiză ca să aibă acum dreptul să afirme necesitatea sintezei. Alături de un studiu critic asupra Poeziei lui V. Voiculescu, semnat de d. Toma Vlădescu, întâlnim numele d-lui Victor Papilian — pe care o cunoșteam până acum numai ca prozator — chiar în fruntea revistei . Știință și spiritualism. D. Papilian atacă direct și personal grava, aproape insolubila, problemă a determinismului. Este o frăgezime și o immediattezza în scrisul său filozofic care ni-l face de la început simpatic , cu atât mai mult cu cât d. Papilian este om de știință, iar în gândirea filozofică d-sa știe să se apropie cum trebuie de un Eddington. Cronicile literare semnate de d-nii Ovidiu Papadima și Pan. M. Vizirescu. Ni se pare că se recenzează cărțile oarecum la întâmplare. Versuri publică numai Radu Gyr. Numărul pe vacanță al „Gândirii“ este un număr critic și filozofic. M. ERRE OPERA... importantă a istoricului Harold Lamb, Gengis Khan, a apărut în traducere germană sub titlul : Dschinghis Khan, Ein Beherischer der Walt. Propriu zis, nu calitățile ei istorice au făcut celebră cartea aceasta, ci calitățile de martir ale autorului, care a ținut totuși să evite ostinătatea și neseriozitatea biografiilor romanțate. Pe drept, Lamb spune în prefață, că Gengis Khan a fost cel mai mare cuceritor al lumii, pe lângă care Napoleon, Cezar și Alexandru partimizi... Adevărată întruchipare a unei forțe a Naturii, a unui uragan, a unei tornade, a cumulat în el splendoarea tuturor cuceririlor, a tuturor forțelor. A început prin a fi șef de trib, printre atâtea altele, pe imensele platouri și stepe ale Mongoliei și Siberiei nordice. Din masa aceia împestrițată și anarhică de triburi, eroul a reușit să facă o națiune omogenă, disciplinată, neavând alt țel și altă voință decât a Hanului... Cu acest instrument perfecționat, Gengis-Khan, a cucerit China, Persia, Rusia, întinzăndu-și un colosal imperiu care sub fiii lui se întindea de la Corea până la Marea Adriatică.. Căci miracolul cel mai mare al acestui om miraculos, a fost că imperiul i-a supraviețuit... întâmplări din secolul al XII-lea, își spun desigur cititorii... Asta nu se iat de loc din actualitate, nu cunosc o introducere mai bună, la istoria Rusiei, și nimic nu ne face mai accesibile anumite feluri de a gândi și a simți, a Rusiei de astăzi, ca aventura unui Han tătar care a cucerit lumea. V. L. ACADEMIA ROMANA a distins anul acesta, în urma raportului d-lui Sextil Pușcariu, cu Marele premiu C. Hamangiu, în valoare de 100.000 lei, opera dramatică și poetică din ultimii șase ani a d-lui Lucian Blaga. Este o consacrare ce onorează Academia și o recunoaștere oficială a marelui scriitor Blaga, de care orice om de cultură se va bucura. După o activitate literară neîntreruptă, începând din 1919 și până astăzi — momentul recunoașterii d-lui Blaga este cu atât mai bine venit, cu cât sosește în plină maturitate a forțelor sale de creație. NE BUCURA deopotrivă atenția d-lui G. Vâlsan, care a raportat Academiei asupra romanului FLOARE DE OȚEL al d-lui Victor Ion Popa, publicat mai întâi în foiletonul VREMII, apoi în volum separat, în aceeaș editură, d. Victor Ion Popa a dobândit premiul Constantin Kirițescu, în valoare de 25.000 lei. EUGEN GOGA director al gazetei Țara noastră, autorul interesantului roman de război, Cartea facerii, a încetat din viață, curmând o carieră literară, de la care nădăjduiam opere remarcabile. O lacrimă înduioșată pe mormântul unui scriitor mort prematur. FUJITA Șapte ani! Senzația literaturii umoristice ! O REVELAȚIE! UN GEN NOU ! Cartea cu păcate DE JOSEPH DE SAXA O temă erotică de surprinzătoare evoluție, tratată prin prizma umorului și a satirei sociale. Ea toata librăriile — Lei 50 exempl.