Vremea, ianuarie-iunie 1935 (Anul 8, nr. 369-394)
1935-01-20 / nr. 372
ZEII DANSULUI SE AMUZA Și pentru că ne-am propus să discutăm dansul la noi, să începem cu activitatea care se desfășoară la Opera Română. Pe această scenă, se pare, că asistăm la un an experimental. Numai așa se explică toate ereziile ce se petrec acolo. Nedumerirea noastră crește odată cu sporirea spectacolelor cu balet. Remarcăm o lipsă totală de unitate scenică, de disciplină profesională. Toate merg brambura. In „Noaptea Walpurgiei", bunăoară, fiecare balerină își face numărul avec le spurire și... pleacă, una să-și potrivească bretela de la soutien, alta să-și șteargă transpirația de pe mâini, asta fiind in scenă. Or, când urmărești zborul unui fluture, ochiul e până la sfârșit mulțumit. Chiar și fără educație scenică, sunt lucruri pe cari le simțim instinctiv cum trebuesc să fie. La Operă sunt angajate numai două balerine prime, ca atare una clasică și alta expresionistă, dar de fapt rolurile principale și în special cele de ,ballerina assoluta" sunt încredințate unei singure balerine din corpul de balet. Și asistăm la spectacole unde dansul de caracter este susținut în întregime de prima balerină clasică, iar altele unde expresionista face ... să le zicem pointe până la epuizare. S'a dat in patru, cinci rânduri „Zâna Păpușilor" balet clasic, vechi și cunoscut de toată lumea. Erau roluri de împărțit cu dreptate tuturor stelelor din constelația baletului Operei Române fără risc de nemulțumiri din partea nimănui. inpre mirarea noastră, nici de data asta nu apare prima balerină clasică și aflăm că o să-i vie rândul după rotație, a patra, căci zânele au fost trase la sorț într'o pălărie. Da, da, nu glumim, in pălărie! Un domn, asemeni unui papagal savant a tras biletele, nu pentru că are doi gte, dar pentru că trecea pe acolo. Zeii se amuză. Hop, alea jacta est, una, două, trei, patru zâne. Când ar fi fost așa simplu una și •— bună. De fapt rolul zânei păpușilor este prototipul dansului clasic cu tutu: Tutu, turtu tutu, petits pieds pointus, tutu, grâce de nerien exprimer... Rol remarcabil numai când e susținut cu grație și perfectă tehnică. Dar ar fi fost poate interesant ca expresionista să fi creat o păpușă modernă, stil magazinul italian; ar fi adus o notă originală, dinamismul insesisabil al dansului, fiindcă formele tradiționale trebuesc să evolueze. Dar nu făcut nimeni nimic și fiecare e nemulțumit. Tehnica dansatoarei nu este funcționarea mecanică a unei păpuși articulate, ci numai efortul constant transfigurat in Frumos. Experiențele de la Opera Română vor continua. Nu ne îngrijim de rezultate. Vor fi desigur bune, avem elemente excelente in corpul de balet, cu școală de bază, școală necesară oricărui dans. Avem balerine de valori inegale dar avem balerine. Un balet cu calități de omogenitate. Coregrafia clasică, împletită cu pași din dansul de caracter, trebue pusă la punct, insă de un maestru, maestru desăvârșit. Ca să se evite nenumăratele crime de lese-Terpsihore cari sau comis până acum. M. M. L. m Vasa Prihoda Renumitul violonist ceh, cunoscut la noi din timpurile sale de glorie, s’a reîntors pentru o seară, în mijlocul publicului bucureștean. Ca valoare artistică, Prihoda n’a însemnat prea mult nici atunci când numele-i flutura pe buzele massei de spectatori. Era un bun violonist, un tehnician abil, dar atât. Prihoda n’a putut să se ridice niciodată până la interpretarea unei lucrări. N'a reușit să-i dea viață din viața lui, suflet din sufletul lui. De aci, repertoriul său. De aci popularitatea. Prihoda s’a întors în București după mulți ani, cu de virtuoz, cu acelaș aceiaș poză repertoriu de proastă calitate. A găsit însă un alt public. Și acest public a rămas ușor deziluzionat. Prihada a decăzut, dența lui nu se datorește și decadecât faptului că toată viața nu s’a mulțumit să fie decât un virtuoz. Virtuozitatea dacă nu e dublată de artă, rămâne sarbădă, chiar atunci când entuziasmează massele. Virtuozitatea se învață, dar se uită sau mai bine zis se pierde cu timpul. In timp ce scânteia artistică dăinuește în interpret cât viața, Prihada a cântat la Ateneu, în fața unei săli arhipline. A cântat Bach și Franck și fără voe gândul nostru a sburat la George Enescu. A cântat Tartini, Smetana, și Paganini, admirabil dar toate aceste nume spun atât de puțin când formează programul unui concertist de marcă. A cânta bine Paganini este foarte greu, recunoaștem. Dar a interpreta Franck, este ceea ce poate să facă numai artistul autentic. U 1 1 cu Sarah Osvath Ilalevy va apare pentru ultima oară în fața publicului bucureștean Duminecă 20 Ianuarie, ora 10 dimineața, în sala teatrului Regina Maria. D-sa va executa cântece și dansuri yemenite, sefarde, persane și arabe. Recitalul va fi precedat de o conferință a d-lui Mircea Eliade despre „Dans sacru, dans profan“. Bursa neagră piesa d-lui Isaiia Răcăciuni, cunoscută sub titlul „Doctorul Berechet se va reprezenta pentru prima oară pe scena teatrului Național din Iași în ziua de 19 Ianuarie crt. Vineri 18 Ianuarie, concertul simfonic al „Filarmonicei" va fi condus de d-l Theodor Rogalsky. Programul cuprinde : „Preludiul și moartea Isoldei" din „Tristan și Isolda“ de Richard Wagner, Serenada de Brahms (în prima audiție) și Simfonia No 4 de Tchaikovsky. In seara de 23 Ianuarie, are loc pe scena Operei Române premiera operetei lui Fr. Lehar „Frederike”. In rolul titular apare d-na Emilia Guțianu, iar rolul lui Goethe va fi cântat de tenorul Mihail Nasta. Direcția de scenă aparține d-lui iar cea muzicală Aug. Markovsky, e încredințată d-lui Alfred Alessandrescu. Decoruri de pictorul V. Feodoroff. Cavalerul rozelor unul din cele mai bune spectacole ale Operei Române din ultimii ani, se va relua sub bagheta maestrului Ionel Perlea, în cursul lunei Februarie. Partitura lui Richard Strauss va fi susținută de acelaș ansamblu care a făcut succesul premierii. D-l G. Niculescu Bassu reia rolul contelui Ochs von L .Lerchenau, iar în rolul tenorului cântat până acum de d. Viorel Chirideanu, va apare pentru întâia oară tenorul Dinu Bădescu. Povestirile lui Hoffmann opereta lui Offenbach se va relua în cursul acestei stagiuni, pe scena Operei Române. D-l Ion I. Cantacuzino este autorul piesei „Drndin", care a fost primită de comitetul de lectură al teatrului Național și înscrisă în repertoriul acestei stagiuni. Andromaca de Racine,care va forma unul din cele trei spectacole ale d-nei Maria Ventura, se va juca în traducerea d-lui D. Nanu, cu d-nele Maria Filotti (Andromaca), Ana Luca (Cleona), Sorana Țopa (Cesiza) și d-nii G. Calboreanu (Pyrrhus), N. Bălțățeanu (Oreste) și H. Polizu (Phoenix). D-na Ventura va juca rolul complex și de intens dramatism al Hermionei, d. Ion Brezeanu împlinid cincizeci de ani de teatru, va fi sărbătorit pe scena Teatrului Național în cadrul unui festival compus dintr-un act din „Scrisoarea pierdută" și „Năpasta" de Caragiale. Pro - Arte anunță pentru Sâmbătă 19 Ianuarie ședința experimentală închinată lui Saint-Saens. Conferențiază d-l Gr. Trancu-Iași. Opera va relua în cursul actualei stagiuni „Walkyria" de Richard Wagner, cu d-l Petre Ștefănescu-Goangă, în rolul lui Wotan. D-l Ștefănescu-Goangă repetă actualmente rolul Karwenal din „Tristan și Isolda" pe care-l va cânta în cursul lunii Februarie. In seara de Miercuri 22 Ianuarie are loc pe scena teatrului „Regina Maria“ premiera comediei lui Louis Verneuil „Rișca" (Pile cu face) cu d-na Leny Caler și d-nii Maximilian, Ronea, Țăranu, Marcel Enescu, etc. Regia: d. V. Maximilian. Vera Schwarz celebra cântăreață germană, care a obținut acum câțiva ani frumoase sucese pe scena Operei Române, cântă la noul cinematograf „Aro". La Viena a avut loc pe scena teatrului „in der Josephstadt‘ premiera comediei „Ping-Pong” de Hans Saray, autor al piesei de mare succes „Este Geraldine un înger ?’’ actor de frunte al mișcării teatraile austriace. Piesa lui Edouard Bourdet „Timpurile sunt grele” se reprezintă pentru pria oară în seara de 22 ianuarie la „Deutsches Volkstheater" din Viena, cu Frieda Richard Hans Thimig în principalele roșituri. La Budapesta se va reprezenta în curând ultima lucrare a lui Ladislau Fodor autorul „Șoarecelui de biserică“, ce poartă titlul „Romeo și Julieta 1935“. Este o actualizare a bătrânei drame Shakespeariene, în care acțiunea se învârtește în jurul unei perechi de îndrăgostiți și în care — fatal — intervine romantica scenă a balconului. Școala contribuabililor comedia d-lor Verneuil și Beer, care a obținut la noi un atât de mare succes, se reprezintă și la Viena pe scena teatrului „Komédie“. S El Prihada a cântat admirabil Paganini, dar n’a făcut să vibreze în noi nici o strună în timp ce executa sonata de Franck. Plutea în sala Ateneului un aer de sublimă ratare, întovărășit de o ușoară melancolie. Melancolia, cheflrului, care în zori, ascultă pe jumătate adormit, „Ciocârlia“ sbenguindu-se pe coardele viorii unui lăutar țigan. Filarmonica Noul an a debutat cu două concerte mediocre, unul condus de d. Alessandrescu, cellalt de d. Egizzio Massini, ambele ilustrând sărăcia vieții noastre muzicale în materie de dirijori. De fapt noi nu avem decât un singur foarte bun simfonist, pe maestrul Ionel Perlea, și un director al Filarmonicii, pe d. George Georgescu. Primul susține concertul prin reala sa autoritate artistică, cellalt își acoperă lipsurile prin prezentarea soliștilor străini. Dar în clipa când d-nii Perlea și Georgescu lipsesc din țară, cum a fost cazul în ultimul timp. Filarmonica trece printr’un greu impas. Conduc d-mi Alfred Alessandescu și Massini. Și atunci ce se întâmplă? D. Alessandrescu, '<— un muzicant foarte documentat în materie, — nu are însă autoritatea necesară unui dirijor, și nici temperamentul cerut șefului de orchestră, în timp ce d. Massini posedă prea mult lipsurile d-lui Alessandrescu, în detrimentul calităților aceluiași. In programul d-lui Alessandrescu figura „Pasărea de foc“ a lui Stravinsky care cere dirijorului energie și orchestrei muncă de detaliu. Au figurat Mozart cântat fără stil și confuz, Brahms inexpresiv, și Ravel (La valse) ca oricare vals de Johann Strauss, deși e cu totul altceva. Dacă programul d-lui Alessandrescu era admirabil, cel al d-lui Massini dea dreptul supărător, înseamnă ceva faptul că dirijorul s’a impus în „Carnaval“ de Dvorak sau potpuriul rus al lui Glazounov ? Este acesta un pro- E . Prințesa Turandot Traducerea pe ecran a acestei povestiri de stil persan și care se petrece în China se resimte, bănuim, de faptul că a slujit de libret unei opere neterminate a lui Puccini. Regia, înscenarea și întreaga viziune plastică, sunt de o lipsă de inteligență tenorială: o atmosferă de plumb, o penumbră continuă și opacă de compromis, un joc greoi. Nicăeri nu am găsit sclipirea unei singure fantezii; nici o scenă, nici un tablou, nu reușesc să redea acea îmbinare dantelată de humor și poezie a basmelor orintale. Leii „Răpirea din Serai“ jucată pe scena din dosul jocului viran a Pieței Walter Mărăcineanu. O fată cu noroc Dolly Haas a trăit două roluri : „Balul“ ți „Scampolo“; a jucat frumos „Domnișoara ofițer“, pe urmă ne-a prilejuit câteva mici decepții, iar în ultimul timp dispăruse. A reapărut săptămâna aceasta — ți a reapărut în acelaș gen în care ne decepționase odinioară. Vina nu este atât a ei, cât a producătorilor cari o distribue în roluri de fetiță „drăgălașe“, ori, Dolly Haas, în „Balul" și în „Scampolo", definea o altă linie de roluri. Deși scenariul utilizează efectele cele mai noi ale vodevilului, cum ar fi quiproquo'ul, ori situațiile sprijinite pe jocuri de cuvinte, interpretarea foarte corectă, cu singura excepție a junelui prim (eterna muscă’n lapte a mai tuturor distribuțiilor) salvează cea ce mai este de salvat. Astfel, Adele Sandrock campează pentru a 777-a oară tipul ei de duenă în care este de neînlocuit. Theo Langen, componețtos și circonflex ca de obicei, nu ratează nici un efect, iar Dolly Haas este din nou fata cu aluri de băețoi surprins în cireșul copt al vecinului..» Fiul Rusiei isbucnind revoluția Prințul Nikita Korosoff emigrează la Constantinopol, gram demn de menirea unei orchestre,, Filarmonice“? Dar maestrul Ionel Perlea s’a întors în țară. Dl. Massim își va relua locul la pupitrul Operei, acolo unde este indicat și unde-1 prețuim, iar d. Alessandrescu se va ocupa de postul de Radio, al cărui director este. . Și atunci poate că vom avea concerte mai bune, iar publicul aproape inexistent în ultimul timp la Ateneu, își va aduce aminte că Vineri seară o simfonie la „Filarmonică“. Opera Speriată probabil de soarta pe care i-a hărăzit-o subvenționatul teatru al Banatului opereta s-a refugiat la Lyric, ceea ce înseamnă că între două rele a preferat pe cel mai mic. „Liliacul" lui Johann Strauss, a găsit în ansamblul Operii Române, buni interpreți ai genului, deși au fost mereu întrebuințați în roluri cu totul diverse și opuse ritmicei spectacolului ușor și amuzant. In special d-na Emilia Guțianu, care ar putea deveni o foarte bună subretă, a cântat just, cu o foarte mare dezinvoltură scenică, cu mai mult temperament decât bănuiam, și cu o eleganță fermecătoare, rolul servitoarei Adela, un rol dificil tocmai prin detaliile cu cari trebue realizat, prin subțirimea de gest și atitudine ce-1 caracterizează. Dl. Dinu Bădescu, a redat un Eisenstein comic și volubil, menținându-se pe linia de pură operetă afară de unele exagerări ce aminteau de spectacolele revuistice proaste și a uzat de voce mai mult decât era necesar. Restul ansamblului în care d. Niculescu Bassu, a adus un humor de bună calitate, și d. Oprișan o reușită șarjă, a făcut cadrul agreabil spectacolului unde numai d-na Cojocăreanu a distonat prin timbrul dur și închis, și printr’o vădită stângăcie care ni s’a părut normală din cauza unei greșite distribuiri. Spectacolul despre care am vorbit, a avut darul să ne dore RAN unde se căsătorește cu Taniușa de care se desparte în căutarea unui trai mai bun sub influența unei foste metrese. Nu se poate însă preta excrocheriilor plănuite de aceasta, și căutând-o din nou pe Taniușa este arestat ca vagabond și deportat. In deportare o întâlnește pe Taniușa care avusese aceiași soartă și asta e tot.Esle finit sans qu’elle commence, la romance, la romance, la romance, du maquet). Filmul este atât de scurt încât aproape nu a avut prilejul să fie așa de mizerabil cum ne închipuiam. In Tamușa, Nancy Caroll arborează acelaș cap de păpușă de porțelan pe care îl cunoșteam, iar în Nikita, Doug Junior, nu scapă prilejul ca, la fel bătrânului Fairbanks, să-și arate de câteva ori pectorsalii și torsul care odinioară o fermecaseră pe Joan Crawford. La Cucarada Fără exagerare, atinge aproape perfecțiunea filmului colorat. Contururile s’au precizat, jocul suprapunerei de culori a dispărut, iar amplificarea efectelor de umbră prin o mai suplă gradare a tonalității nuanțelor, dau imaginei un efect de profunzime, dacă nu chiar o iluzie a reliefului. Roșul, verdele și albastrul crud al primelor filme „technicolor" s’a atenuat, gama cuprinzând acum culori noi de o frăgezime de pastel cu irizări sidefir, culorile astfel obținute păstrând acea limpiditate unică și fără echivalent în fire, de „lumină din lumină“... Dar în afară de magia culorii, „La cucaracha“ mai este și o melodie de o nestăpânită ritmică mexicană precum ți un dans șerpuitor și vibrant, beția de mișcare a trupului, impuls neîncetat de articulări infinite. Oameni în alb Sunt filme cari ne fac să regretăm cinematograful mut de odinioară, cinematograful acela blajin care nu ne străpezea urechile cu toate platitudi n dească ce bun ansamblu de operetă s ar putea face din cântăreții Operei Române. Pentru aceasta ne lipsesc însă două elemente primordiale : un director de scenă și un foarte bun șef de orchestră. Ciclul Brahms . Penultimul concert închinat operelor lui Johannes Brahms, s’a bucurat de concursul d-rei Tivi Fotino. Deși apare foarte rar în public, d-ra Fotino este una din puținele noastre forțe pianistice, care merită să fie luate în serios. Ceea ce credem că trebue relevată în primul rând din complexul artistic al tinerei noastre artiste, este tușeul admirabil, întreaga gamă de nuanțe realizate numai ca o urmare a acestei primordiale calități, sonoritatea amplă și susținută a execuției. Un real instinct pianistic care duce la dozarea justă a accentelor, o rară intuiție a ansamblului și mai ales o tehnică serioasă întregesc fizionomia acestui talent în plină maturitate. Am ținut să precizăm toate aceste calități în mod definitiv, pentru că în quartetul cu pian op. 60, d-ra Fotino, a dat ansamblului o amploare pe care nimeni — în cele cinci ședințe anterioare — nu a realizat-o. Și nu înțelegem de ce, quartetul „Amicii muzicii" nu a apelat și până acum la d-ra Fotino, care ar fi salvat adesea unitatea acestor execuții. Quartetul cu pian, op. 60 una din cele mai închegate, mai simple și mai clare lucrări ale lui Brahms, conținând un andante plin de căldură și lirism în care am apreciat fraza sigură și vibrantă expusă de violoncelul d-lui I. Fotino, a fost executat cu mult relief de întregul ansamblu. D-na Alice Nicolaescu a cântat fără înțelegerea necesară lieduri de Brahms, iar quintetul de coarde op. 111, n’a putut fi salvat de vulgaritate și de lipsa de unitate (afară de Adagio care este admirabil) nici prin execuția sigură și corectă a d-lor Koganoff, Boniș, Ghiga, Fotino și Schwartz, traian șelmaru l L nele globului, servite prețios, patetic, cu o gravitate de revelație. Și regretăm cu atât mai mult vorbăria aceasta ineptă cu cât „vizual“ filmul acesta este nu numai foarte corect, ci pe alocuri chiar foarte bun, si in orice caz depășește nivelul ultimelor programe. De la primele fotografii ale introducerei — atât de sugestive prin simplitatea lor enunciativă de instantaneu — și până la ultimul tablou, filmul este condus într-un tempo de admirabilă și rară vivacitate, mărită prin o continuă schimbare de decor, de plan sau de unghiu. Filmul reușește să redea atmosfera de uzină a unui mare spital cu sute de paturi, în care pacientul devine un „număr“ sau cel mult „un caz“, și în fața suferinței văzute în serie, se înțelege puțin de ce și doctorul nu poate fi totdeauna apostol ci doar un simplu profesionist, căruia nu i se poate cere decât probitatea și conștiinciozitatea cerută oricărui profesionist ori meseriaș. Frumos montat, mai reușește abil să subînțeleagă fără a insista și toată drama cuprinsă între ziduri,întâlnim aceiaș optică din Henric al VIII- lea. Acolo, s’a reușit redarea unui Henric atenuat prin o viziune contimporană lui, aci, se obține redarea spitalului fără strângerea de inimă a profanului ci cu viziunea detașată cotidiană a profesionismului). Judicios luminat, fotografiat îngrijit, pe alocuri chiar cu sugestive proectări de umbre, inteligent regizat de Bobeslawsky și foarte frumos jucat de Clark Gable, Myra Loy, Elisabeth Allan, filmul ar fi fost infinit de bun cu un sdt text vorbit și cu o intrigă mai puțin desuetă (conflictul între dragoste și datorie). Dar marea senzație a filmului este ▼ Clark Gabie, un Clark Gabie cu totul nou, care a izbutit de data aceasta să șteargă orice urmă a strămoșilor săi arboricali și care reușește să aibă — de profil — câteva clipe de neînchipuită duioșie. SORIN CĂRNABEL