Vremea, ianuarie-iunie 1935 (Anul 8, nr. 369-394)
1935-02-17 / nr. 376
4 — 17 FEBRUARIE 1935 -VREMEA Alchimie Interesul istoricilor științelor, și al intelectualilor în general, pentru alchimie a fost concentrat mai ales asupra porțiunilor „științifice“ din literatura alchimică. Alchimia a fost cercetată numai întrucât se dovedea o pre-chimie. Erau stimați numai acei autori care arătaseră în scrierile lori că sunt înzestrați cu însușirile omului de știință modern: capacitate de observație, scepticism față de legendă și mit, oarecare putere de inducție și foarte multă prudență. In mai multe rânduri am încercat să dovedesc că un asemenea criteriu de judecată nu a fost pretutindeni și totdeauna o pre-chimie, că dacă din tehnicile alchimice s’a desprins la un moment dat o tehnică nouă științifică prin care s’a constituit chimia modernă — aceasta nu înseamnă că toate tehnicile alchimice erau pragmatice. In studiul de față voi limita investigațiile numai în domeniul alchimiei asiatice propriu zise, adică afară de chimia arabă, care nu face decât să continuie alchimia alexandrină. Inutil să adaug că în paginile care urmează n’am intenționat să epuizez materialul documentar de care dispunem până în prezent. M'am mărginit să tratez numai câteva linii de orientare. Nădăjduiesc că, pentru justificarea lor, nu mi-a scăpat nici un text de seamă și nu am neglijat nici un studiu critic. Alchimia chineză în China, primul text alchimic propriu zis se găsește în Han Shu XXV, 12 vecte, linia 8, text pe care Waley (1) îl datează secolul I d. Chr., dar care se mai întâlnește și în Shih Chi, opera faimosului istoric al Chinei Le Ma Tsien (circa 163—85 I î. Chr.) și are deci o vechime mai mare (2). Din traducerea acestui text (pe care o dau după Chavannes și Waley) se poate observa foarte precis caracterul „sacru“ și ritual al alchimiei chineze. Magicianul Li Chao-Kimn spune împăratului Wu-Ti (dinastia Han): „Adu sacrificii cazanului (tsao) și vei putea să conjuri ființe (supranaturale). Conjură ființele (supranaturale) și vei fi în stare să schimbi praful de cinabar în aur galben. Din acest aur galben vei putea face vase din care să mănânci și să bei. Iți vei prelungi atunci viața. Prelungindu-ți viața, vei fi în stare să vezi pe „fericiții“ (haien) din insula P’ong-lai, care se află în mijlocul mării. Atunci vei putea împlini sacrificiile fong și shan, și nu vei mai muri”. Din textul de mai sus trebuie să reținem trei amănunte: 1) operația alchimică (transformarea cinabrului în aur) implică anumite acte religioase (sacrificii, etc.); 2) aurul obținut se asimilează prin mâncare, și prelungește viața" (motivul „elixirului vieții”) 3) prin această viață nouă și sacră, se poate intră îm legătură directă cu „fericiții“. Vom reveni mai târziu asupra acestor „fericiți" din insula P’ong-lai, de care se leagă nenumărate agende alchimice și religioase. Să adăugăm însă că aurul alchimic se bucură de cea mai mare stimă în toată literatura chineză. „Dacă din acest aur alchimic faci farfurii și vase, și dacă mănânci și bei din ele, vei trăi mult timp“, spune cel mai renumit alchimist chinez, Pao P’u Tzu, pseudonimul lui Ko Hung (3). Acelaș autor precizează virtuțile magice ale aurului alchimic: „Omul adevărat face aur pentru că dorește ca, folosindu-l medicinal (adică, asimilându-l prin mâncare) să ajungă un nemuritor" (4). Aurul pregătit alchimic, „făcut“, era superior aurului natural, care, vom vedea îndată, se bucură și ei de virtuți magice. Chinezii credeau că substanțele sunt impure când sunt găsite în pământ, și au evoie să fie „gătite“ (6), — ca alimentele — ca să poată fi asimilate de organismul uman. Iată încă un text asupra auzului alchimic, în care sunt înșirate virtuțile excepționale ale acestui „elixir“. Textul este tradus din Ts’an T'ung Ch’i, (“) populara carte alchimică a lui Wei Po-Yang (120—50 dw. Chr), și care înseamnă ceva asemănător cu „Unirea corespondențelor comparate”. „Dacă chiar iarba din-sheng poate prelungi viața, „De ce nu încerci să pui Elixirul în gură? „Aurul prin firea lui nu se strică, „De aceia este, dintre toate lucrurile, cel mai prețios. „Când artistul (alchimistul) îl include în dieta sa „Durata vieții sale ajunge eternă... „Când pudra aurie intră în cele 5 măruntaie, „Ceața e risipită, ca norii de ploaie prin vânt.. „Părul alb ajunge din nou negru; „Dinții căzuți cresc din nou la locul lor. „Bătrânul ramolit e din nou un tânăr lubric. ».Bătrâna ruinată e din nou fată tânără. „Cel a cărui formă e schimbată și a scăpat de primejdiile vieții. „Are ca titlu (glorios) numele de Om Adevărat“. Este limpede, deci, scopul alchimistului chinez El nu caută aurul ca să se îmbogățească. Nici măcar nu caută o mare cantitate de metal. Se mulțumește numai cu câteva grăunțe , pe care să le transforme în „elixir“, adică într’un lichid pe care să-l asimileze și prin care să obțină nemurirea. După cum scrie cel mai informat și mai lucid sinolog, Bernard Laufer, „Chinezii credeau că auzul produs prin procesele sublimării și transmutării alchimice era înzestrat cu o vitalitate și eficacitate superioară în lupta pentru atingerea mântuirii și nemuririi; nu era aurul ca metal ceea ce pofteau ei, ci aurul de o calitate transcendentală care ar putea promova spiritualizarea corpului" n. Alchimia era numai una din numeroasele tehnici prin care Chinezii — și mai ales taoiștii — căutau nemurirea. Și nu se poate înțelege nimic din alchimia chineză dacă nu se integrează și această tehnică în concepțiile lor fundamentale despre lume și suflet. După credința lor, toate substanțele care se găsesc pe pământ și în cosmos, sunt infuzate cu unul sau altul din cele două „elemente“ esențiale’ yin (femenin) și yang (masculin). Tot ce există participă, într’un grad mai mare sau mai mic, la aceste elemente bazice. (8). In unele corpuri predomină elementul masculin (yang), în altele elementul feminin (yin). Cu timpul — și în anumite medii taoiste (9) — elementul yang a fost identificat cu tao, termen intraductibil, cuprinzând foarte multe noțiuni („cale”, „principiu universal”, „normă”, „adevăr” etc.). Cu cât o substanță cuprinde o mai mare „cantitate“ de yang (deci de tao), cu atât este mai nobilă, mai incoruptibiliă, mai „absolută“. Transmutarea metalelor — din inferioare și obscure, în aur nobil și luminos — se face eliminând porțiunea yin (feminină) și augmentând elementul yang (10). Aurul sintetic, alchimic, este superior aurului brut tocmai pentru că operațiile alchimice s-au purificat de orice urmă de yin. Toate substanțele care cuprind elementul yang posedă, într-o măsură mai mică sau mai mare, și virtuțile acestui Principiu cosmic. Cine participă la yang — adică pe planul vieții biologice, își asimilează substanțe bogate în yang — participă la toate virtuțile care sunt legate de acest Principiu: limpezime, sănătate, forță, longevitate, nemurire, etc. Virtuți, cum se vede, de mai multe ordine: biologice, sociale, spirituale. Din foarte vechi timpuri, deci, Chinezii se înconjurau de asemenea substanțe infuzate cu yang. Purtate alături de corp,îi asigurau forță, sănătate, longevitate. Prezența lor făcea să participe și omul la cereasca ierarhie pe care o reprezentau. Căci substanțele infuzate cu yang, în afară de virtuțile magice corespunzătoare, erau și emblemele Principiului ceresc și solar, în timp ce substanțele yin erau emblemele Principiului teluric, ale pământului fertil, matricea metalelor și a plantelor. Aurul, jadul, și celelalte substanțe bogate în yang, nu dăruiau omului care le purta (sau le asimila prin alimentație) numai longevitate și sănătate perfectă. Ele îl ajutau să intre în armonie cu însuși Principiul a cărui emblemă erau: să se „împace’ cu întreg Cosmosul, să ajungă organic și viața lui să curgă în stilul desăvârșit al celui care comunică direct cu normele. De aceia asimilarea substanțelor cuprinzătoare de tao (adică, de yang) juca un rol atât de important, în viața chineza, nu era numai higienă, medicină sau alchimie — ci era și virtute socială, familiară, religioasă. Funcțiunea asimilării acestor substanțe — prin embleme, prin alimentație, prin rituri — era foarte complexă. Alchimia nu se poate înțelege decât dacă ținem seama de această funcțiune — atât de specifică mentalității chineze — prin care visul se trudește necontenit să obțină comuniunea cu Principiile, armonia cu normele, îngăduind astfel vieții să curgă fără nici un obstacol prin el. Lista subtanțelor infuzate cu yang este destul de lungă. Asemenea substanțe se recoltează din toate regnurile. Anumite animale posedă calități de „elixir"; dintre ele, cele mai renumite sunt broasca țestoasă (u), cocoșul și Cocorul (ia). Broasca țestoasă și cocorul sunt emblemele favorite ale nemuririi. Din carapacea celei dintâi și din oasele celui din urmă, se fac băuturi care servesc pentru augmentarea vitalității (13). Deasemenea, dintre vegetale care conțin într’o mare cantitate yang și servesc pentru obținerea longevității, trebuiesc amintite planta chili („iarba fericită” sau „iarba nemuririi” din literatura chineză), (14), pinul (15), și piersica (16). Pao Pu Tzu scrie: „Cea mai bună doctorie a nemuritorilor este cinabrul ,apoi vine aurul, apoi argintul, apoi feluritele specii ale plantei chih, și apoi cele cinci specii de jad“ (IT). Toate aceste substanțe se luau intern în nenumărate dececții, sau se păstrau aproape de corp. Virtutea magică a aurului și jadului se aplică și dincolo de viața biologică. Auzul și jadul — cel dintâi metal incoruptibil și perfect, celalt „hrană a spiritelor" —■ sunt chemați să conserve cadavrul ,să-i transmită forța lor emblematică, să-l păstreze nealterat și intact, asemenea Principiului pe care îl reprezintă. „Dacă se pune aur și jad în cele nouă deschizături ale cadavrului, el va fi ferit de putrefacție“, spune acelaș Pao Pu Tzu 18) Iar în tratatul Tao Hung-Ching (sec. V) se află următoarea precizare: „Când la deschiderea unui vechi mormânt cadavrul pare înăuntru ca viu, atunci să știți că se află înăuntrul și în afara corpului o mare cantitate de aur și de jad. Conform cu regulile dinastiei Han, principii și lorzii erau îngropați cu haine împodobite cu perle și cu cutii de jad, pentru a feri corpul de descompunere” (10). Jadul reprezenta esența elementului yang, și lupta contra descompunerii (funcțiunea elementului yin, a cărui dinamică necesară era eterna prefacere, eterna combustiune, pentru a reduce totul la țărână, a submite totul Pământului). Elementul gin din corpul omenesc — elementul feminin — antrena, în clipa morții, tot ceiace era lichid, tot ceiace putea servi ca instrument de desintegrare. In fața acestei acțiuni de desfacere și alterare jadul opune întreaga virtute de coeziune a elementului yang. Jadul era luat intern încă din timpu dinastiei Chu. Iar în toaismul tardiv se răspândește ideia că jadul e hrana spiritelor și asigură nemurirea. (20). Toate aceste simboluri și embleme nu sunt izolate; ele se confundă cu întreaga viață socială și spirituală a Chinei. Jadul joacă un rol esențial în societatea chineză antică, îi formulează simbolica, îi alimentează psihologia. Nu numai pentru a participa la elementul yang și a realiza „nemurirea” se întrebuințează jadul. Brățările și ornamentele de jad, purtate de anumiți oameni sau în anumite împrejurări, exprimă ele singure — prin culoarea lor, prin forma, prin sunetul pe care îl scot lovindu-se — situația socială a celor care le poartă (21). Ornamentul de jad era în acelaș timp emblema vocației spirituale a omului cât ș marca clasei sale sociale sau a funcției oficiale pe care o împlinea. Pan Ku, autorul lui Pai ki t’ung, scrie: „Obiectele care se poartă suspendate de cenzură arată intențiile omului și îi dovedesc abilitățile. De aceia, cel care cultivă conduita morală (tao, „calea” în sensul școalei confuciane) fără sfârșit, poartă un inel. Cel care își face din rațiune și virtute taoteh în sensul lui Lao tse bazele conduitei sale, poartă bijuteriile Kum. Cel care este în stare să decidă (Ruch) asupra chestiunilor repulsive sau îndoelnice, poartă o jumătate de inel (Kueh). Asta înseamnă că din felul ornamentelor sale vizibile la centură se poate deduce lucrurile în care e priceput” (22). Despre toți eroii și împărații Chinei antice se povestesc legende asupra pietrelor lor de jad (23). Despre marele Huang-ti — cel dintâi Suveran — se spune că a mâncat jad lichid (24). Am stăruit aasupra rolului universal jucat de jad în viața colectivă și spirituală („nemurirea” individuală) a Chinei tocmai pentru a lumina mai precis funcția jadului în alchimie, pentru a dovedi că alchimia se leagă organic de întreaga tradiție chineză, că nu e o știință importantă (cel puțin sub această formă) și, mai ales, că trebuie judecată cu documente de acest gen, iar nu cu documente pre-chimice. Textul din T’ao Hung-Ching menționează însă și perlele ca un element care „ferește corpul de descompunere”. In istoria legendară a Chinei, adesea regii sau eroii apar „împodobiți cu iaduri și perle” (20). Piatra aceasta scumpă se află în legătură cu balaurul — animal fantastic atât de specific Chinei. întreg simbolismul perlei este feminin și trădează o tradiție maritimă, opusă tradiției continentale a iadului. Perla, imaginea principiului feminin, simbolizează viața și fecunditatea și se află în directă legătură cu scoicile și ghiocul (vulva=scoica=perla=a doua naștere=nemurirea) (27). Perlele și broasca țestoasă, în credința vechilor chinezi, cresc și descresc odată cu Luna (**). Este foarte posibil ca simbolismul perlei să aparțină tradițiilor maritime — împărtășite, de altfel, de grupuri etnice foarte diverse, austro- asiatice și micronesiene,cu influențe vizibile în India— și să fi constituit multă vreme un simbolism paralel celui al iadului. In orice caz, în textele de care dispunem, perla are aceleași virtuți magice ca și iadul — deși simbolica ei e feminină. (Să fie oare o puternică reminiscență din timpurile matriarhatului și a descendenții uterine?). Alchimiștii fac mai puțin uz de ea decât de aur și jad, dar și perla se integrează în aceiași vastă construcție a „rețelelor nemuririi” din care face parte alchimia. Chinezii, care puneau toate lucrurile în legătură unele cu altele, au descoperit afinități între organele corpului uman și anumite substanțe minerale. „Focul din inimă e roș ca cinabrul, iar apa din rinichi e neagră ca plumbul” spune un biograf al faimosului alchimist Lu Teu (sec. VIII d. Chr. 29). Universalul quintet Wu-hsing (apa, focul, lemnul, aurul și pământul) și-a găsit cu timpul aplicarea în toate ordinele existenței. Se vorbește de cele cinci relații sociale, cinci virtuți, cinci gusturi, cinci culori, cinci tonuri, etc. (so) Organele corpului uman sunt și ele în corespondență cu quintetul Wuhsing; inima are natura focului, ficatul natura lemnului, plămânii a metas lului, rinichii a apei și stomacul a pământului (31). Prin simpla funcțiune perfectă a acestor organe, omul se află în corespondență cu întreg Cosmosul. Corpul uman cuprinde în el Universul întreg, este nutrit de aceleași forțe care însuflețesc Universul și suferă aceleași conflicte structurale (yang și yin, de pildă) de care suferă Universul Medicina chineză — ca și alchimia, ca și celelalte tehnici pentru obținerea „nemuririi” — este clădită pe asemenea „corespondențe”. Nu se poate înțelege nimic din alchimia chineză, dacă nu ținem seama de întreg sistemul lor de gândire, care rămâne „cosmic” și emblematic, chiar atunci când se aplică asupra realităților ce cad sub simțuri. NOTE MIRCEA ELIADE I) Notes on Chinese Alchemy în „Buletin of the O- riental School of London“, voi. VI, fase. 1, 1930, p. 3. 2) Se întâlnește, anume, în „Tratatul despre sacrificiile Fong și Shan". Vezi E. Chavannes, Les Mémoires Histoiriques de Le-Mais’ien, vol. III, partea II, Paris 1899 p. 465. Despre inaugurarea acestor sacrificii, vezi nota lui Chavannes de la paginile 413—414 și Marcel Granet, La civilisation Chinoise (Paris 1929) p. 451. Este inutil să adăugăm că transcrierea cuvintelor chineze nu poate fi decât aproximativă cu mijloacele tipografice de care dispunem. 3) Waley, Notes, p. 4. Asupra lui Ko Hung vom reveni. 4) Pao Putzu, Nei Pien, Cap. XVI Tradus în U. S. Johnson, A. Study of Chinese Alchemy (Shangai, 1928) p. 71. Cartea lui Johnson — singura care există până azi asupra alchimiei chineze — nu este lipsită de greșeli și confuzii. Vezi recenzia făcută de Bernard Laufer, în „Isis" 1929, vol. 12, p. 330.—332. In „Journal Asiatique“ din 1823, p. 99—105 se găsește un articol (Notice sur l’or et sur la maniere de l’employer, three d’un ouvrage chinois intitule : „Description des Arts de l’Empire“ et traduite par M. C. Landresse) care mi-a fost inaccesibil, și de care aflu din bibliografia lui H. Cordier, Biblioteca Sinica (t. I, Paris 1884) coloana 708. 5) Waley, Notes, p. 18. 6) O traducere complectă a acestui tratat anunță Lu—Ch'iang Wu—vezi Dr. Tenney L. Davis și Lu — Ch’iang Wu, Chinese Alchemy („The Scientific Monthly“ New-York, 1930, vol. 31, p. 225 — 235), p. 229 și urmare, unde se citează mai multe texte din Ts’an T’ung Ch’i. Fragmentul pe care îl reproducem este tradus de Waley, Notes, p. 11. 7) „Isis“, 1929, p. 331. 8) Literatura critică asupra acestor „Principii“ este imensă. Recomandăm în special: H. Maspéro, La Chine Antique (Paris, 1927), p. 482 sq.; M. Granet, La Pensée Chineise (Paris 1934), p. 115—14S ; Pere Wieger, His toires des croyances religieuses et des opinions philosophiques en Chine (Hien-hien, ed II, 1922), passim ; Forke, Die Gedankenwelt der chinesischen Kulturkreises (Berlin 1927). 9) Johnson, Chinese Alchemy, p. 57. 10) Ibid. p. 74. 11) Despre simbolismul broaștei țestoase^ v. M. Granet, Danses et Legendes de la Chine ancienne (Paris, 1926), voi. II, p. 411, 558, 603, etc. 12) Cocorul e considerat, în China, ca o pasăre, ce trăiește sute și chiar mii de ani. Autorii chinezi îl descriu întotdeauna în tovărășia „nemuritorilor“ (sien) cărora le servește de vehicul. (J. De Groot, The Religious System of China, Leide, vol. IV, p. 232—233,295). Pe dricuri se pictează cocori, pentru a simboliza trecerea către nemurire ; în general, cocorul personifică geniul nemuririi (De Groot, op. cit. vol. IV, p. 359). In tablourile care reprezintă pe cei opt mitici „nemuritori“ în drum spre insula fericirii, cocorul poartă barca prin văzduh (Werner, Myths and Legends of China, Londra 1924, p. 302). Asupra analogiilor iraniene cu asemenea legende, V. Sir C. Coyatee, Bahrain Vasilit, Analogues and Origins („Journal Asiatic Society of Bengal“, 1928, p. 203— 221). Despre dansul cocorilor, vezi Granet op. cit. p. 216 sq. 113) Pao Pu Tzu, citat de Johnson, Chinese Alchemy, p. 61. Marea enciclopedie medicală chineză, Pen Ts’ao Kang Mu, dă următoarea rețetă : „Folosește sângele din creasta unui cocoș de trei ani, și vei avea,din belșug esență Yang“. Un obiceiu vechi chinez era ca în ziua anului nou să se înghită un ou de găină, ca să se obțină vitalitatea necesară unui an întreg (De Groot, The Religious System of China, vol. IV, p. 361). 14) Planta Chih a fost identificată de Matsumura CD Sesamum indicum (v. Johnson, op. cit. p. 60, nota 38, unde se găsesc și referințele din Botanicon Sinicum al lui E.Bretschneider). „*■ .. 15) Pinul și ciprosul erau considerat .arbori cu nesfârșite cantități de Yang. (De Groot, op. cit. vol. ÎV j"p. 294—324). Kon Hung, ilustrul alchimist, spune că dacă cineva,își unge călcâiele cu sevă de cipres, „poate umbla pe apă fără să se scufunde“. Iar dacă se unge pe tot corpul, ajunge invizibil. Fructul cipresului, pisat și pus în torță, luminează cu o putere neobișnuită; iar dacă se află aur sau jad in pământ, flacăra devine albastră și se pleacă în jos. Aceiași pudră, înghițită, „face pe om să trăiască o mie de ani!” (text tradus de Groot, op. cit. vol. IV, p. 287). ■ . Ä Și în cartea persană Bundahish se găsește descrierea unui pom, Goliard, care posedă virtutea de a face nemuritor pe oricine mănâncă . din el (cap. XXVII, vers 4, Pahlavi Texts, part. I, în „Sacred Books of the East“, vol. V, p. 100). 16) Prin reșină de piersic, trupul omului ajunge luminos, spune Pao Pu Tzu. Pentru tot ce privește plantele și pomii fructiferi cultivați în China, cu referințe la istoria migrațiilor lor, vezi în afară de Botanicon Sinictim voluminoasa monografia, a lui Bernard Laufer, Smo-îranica (Friekl Museum, Chicago 1919). Pentru referințe sumare asupra migrației plantelor indiene în Iran și China, vezi Mircea Eliade, Cunoștințele botanice în vechea Indie („Buletinul Societății de Științe din Cluj“ vol. V, 1931, p. 221—237). Chinezii au scris de timpuriu monografii botanice. Tchou p’ou („Tratat asupra bambușilor“) a fost compus în sec. IV-V d. Chr. iar Th’a King („Cartea Ceaiului“) a fost redactată de Lu Yu în a doua jumătate a secolului VIII. In timpul dinastiei Song, însă, s’au scris un număr considerabil de asemenea monografii botanice. Printre ele se remarcă Han Yen Chih („Tratatul asupra portocalelor“) al lui Chu Lu (1178) tradus de M. J. Hagerty în „T’oing Pao“, vol. XXII, 1929, p. 63—96, cu o erudită introducere de Paul Pelliot. 17) Nei P’ien, citat de Johnson, p. 34. 18) B. Laufer, Jade, a study în Chinese Archeology and Religion (Field Museum, Chicago 1912), p. 299, notă: Notițele scrise de europeni asupra iadului, până la sfârșitul secolului trecut, se găsesc în vasta bibliografie a lui H .Cordier, Bibliotheca Sinica (t. I, Paris 1884), coloana 207—208. Vezi și Giseler, Les symboles de jade dans le Taoisme („Revue d’histoire des religions“, 1932, II. 2—3). 19) B. Läufer, Jade, p. 299. 20) De Groot, The Religious System of China, vol. I, p. 271—273, vol. II, p. 395. 21) Läufer, Jade, p. 197. 22) Läufer, Jade, p. 211. 23) In gura morților se pune jad și scoici, cf. M. Granet, Danses et legendes de Ia Chine ancienne, voi, I, p. 132, notă. 24) Granet, Danses et legendes, vol. II, p. 519, notă. 26) Granet, op. cit. p. 112. 26) Ibid. p. 496. 27) Vezi G. Elliot Smith, The Evolution of the Dragon (Manchester, 1919) p. 192—206, cu bibliografia necesară. Concluziile lui Elliot Smith trebuesc primite cu prudență. Despre industria perlelor artificiale în China, vezi Cordier, Bibliotheca Sinica, t. I, coloana 708—709. 28) Granet, Danses et legendes, voi. II, p. 480, notă 29) Citat de W. A. Martin, The Lore of Cathay (Ncw-York, 1901) p. 60. I. - Linii de €1 S 9. £9 Í 9 C £1 orientare -de siîfcca Eliade M. E.