Vremea, iulie-decembrie 1935 (Anul 8, nr. 395-418)
1935-10-27 / nr. 411
VREMEA Cunoaștem încă destul de puțin a această epocă tristă și înălțătoare a României moderne: 1918— 1921: aproape patru ani de frenezie, de optimism, de tâlhării și de crime. Patru ani bogați și plini de surprize, care au făcut să se uite trădările ,spionii, crimele sociale, eroismele militare, atâtea vicii și virtuți câte n'ar încăpea într o epopeie. In 1921, uitaserăm tot; și Turtucaia, și apărarea Dunării cu mitralieră, și trădările, și orgiile din dosul frontului, și luptele eroice dela Predeal, și Mărăști, și „regimentul alb" care sa bătut in cămașă. Mărâștii și Mărășeșcii se pomeneau în cupletele patriotice din reviste ,cuplete cântate de un dorobanț rănit sau de un soldat cu cască. Legendele eroice ale războiului nostru emoționau numai pe copii. Eroii se întorseseră de pe front, și începeau să înțeleagă pentru ce fel de oameni sau sacrificat sutele de mii de țărani și de intelectuali. (Se știe că, în afară de cadrele active, cele mai rezistente și mai certe elemente militare le-au dat licențiații și învățătorii). Se sperase câtva timp în sancțiuni. Se credea că măcar marii trădători vor fi pedepsiți, măcar cazurile de revoltătoare lașitate vor fi pălmuite. Nu s’a făcut nimic. „Publicul“, ca și conducătorii, erau dispuși să uite orice „extremă“, și trădările, și eroismele. Lumea voia să uite războiul, și tot ceea ce le amintea de ororile lui. Eroismele au fost uitate, crimele au fost iertate — și a început acea exasperant de revoltătoare risipă de bani și de energie, care caracterizează ultimii cincisprezece ani de viață publică românească. Acești patru ani de frenezie și scandal, sunt și cei mai fertili în tot felul de fenomene sociale Parazitare. Acum se descoperă etilul marilor panamale, acum apar „daunele voalate", acum se țes cele dintâi excrocherii politice. Concomitent cu năruirea ..idealurilor" generației de foc și cu nevoile formulării politice ale României întregite (care tindeau la depășirea liberalismului) — încep a se ridica și a se fortifica cele mai impure glorii, cele mai incerte aristocrații ministeriale, cele mai demagogice personalități. Ori de unde ai pleca în cercetarea actualei descompuneri a vieții civile românești — trebue să ajungi la o enigmă, care își găsește explicația în acei obscuri ani 1918 —1921. Majoritatea conducătorilor vieții politice românești de astăzi, atunci au debutat, atunci și-au pregătit ascensiunea, atunci și-au consolidat averea. Majoritatea potentaților administrativi, în 918 —921 au învățat arta îmbogățirii rapide. Atunci erau timpuri optime pentru fraudă, pentru corupție, pentru cinism. Nu pot avea nici o încredere într-un om politic care a lucrat în acea tristă epocă. Sunt sigur că sistemul de corupție și de descompunere civilă era atât de inevitabilă încât oricine a condus atunci țara nu mai poate crede sincer în intransigență, în onestitate, in dezinteresare. Simplu fapt al participării directe la viața politică și administrativă din 1918—1921 :exclude posibilitatea oricărei înoiri, oricărei credințe, oricărei mistici civile. Sunt oameni care astăzi taie și spânzură în țara românească, și despre care nimeni nu poate spune precis ce bine au făcut, ce au muncit, de unde le vine puterea sau averea. Există atâția gazetari, atâția subsecretari de stat, atâția deputați — cu care ne-am trezit deodată deasupra capului, stăpâni pe o putere sau un prestigiu ocult.. Și cu toate acestea, nu e nimic ocult în notorietatea și forța unor asemenea personagii sinistre. Dacă Bucureștiul de sub ocupație ar putea povesti trădările și lașitățile deatunci!... Am regretat întotdeauna că nu s’au tipărit mai multe memorii asupra vieții din Bucureștiul ocupației germane. Archibald și Cancicov sunt încă insuficienți, pentru numărul considerabil de spioni, trădători, cocote și prizonieri care au umilit pentru întâia oară pe o scară atât de întinsă demnitatea românească. Ar trebui să se publice mai multe documente și memorii din acel odios episod bucureștean. Dar, de ce să ne ascundem? Cine mai cunoaște, astăzi ,volumele lui Archibald Cancicov? Am uitat totul, am ur și tot și am iertat cu o criminală inconștiență... Un prieten îmi împărtășește grozăvii din volumele de amintiri ale lui Cancicov. Câte din persoanele care conduc astăzi destinele României Mari, nu sunt însemnate acolo cu cele mai odioase fapte împotriva țării și a conștiinței umane!... Un teribil gazetar, care conduce astăzi politica externă și internă a României, și care terorizează pe toți miniștrii — scria atunci la „Gazeta Bucureștilor" împotriva Coroanei și a Franței, (marea sa aliată de astăzi), își mai aduce cineva aminte de amănuntul acesta? Am uitat și am iertat. Și am îngăduit, după 1918, să se creteze cele mai seci glorii politice ,cele mai scârboase terori prin șantaj, cele mai criminale demagogii. Niciodată în istoria României, contemporane n'am atins o treaptă mai josnică, un nivel moral mai degradant .Niciodată nu s’a atins asemenea culmi de inconștiență și de lașitate. Cincisprezece ani de complectă democrație, de desfrâu și stare de asediu — au fost de ajuns ca să prefacă pe „cetățeanul" român într’un om lipsit de curaj civic, fără inițiativă, fără elan revoluționar, sceptic și resemnat. Autorii morali și materiali ai acestui atentat împotriva demnității românești, s'au recrutat în marea lor majoritate dintre afaceriștii, spionii și demagogii odioasei epoci 1918—1921: încercați și reconstituiți biografia oricărui potentat al zilei oricărui samsar sau escroc, gazetar cu reședință de vară sau ilustru francmason — și veți întâlni un punct mort: 1918—1921. Aici se opresc toate investigațiile. De aici înapoi nu mai știe aproape nimeni nimic. In 1917 a fost spion sau trădător; sau mic negustor; sau falit; sau misit. Și deodată, in acei patru ani de odioasă glorie — omul nostru a ajuns milionar, ministru, samsar oficial sau bancher. Există astăzi în București câțiva indivizi pe care, intr'o zi, ar trebui să-i pălmuiască întreg orașul. Fiecare din ei a scris o pagină criminală în istoria nenorocitei epoci 1918—1921. Dar este revoltător să constați indiferența sau neputința românilor. Acești oameni, în altă țară, dacă ar fi murit de mult pe spânzurătoare, ar fi fost cel puțin mai prudenți și mai puțin obraznici. In Bucureștiul României Mari, acești trădători și spioni ocupă toate posturile de comandă... Orice clasă socială a plătit, câteodată cu o nedreaptă dobândă, crimele și abuzurile făcute împotriva țării. A existat un 1907 pentru boeri și arendași, urmat la zece ani de radicală reformă agrară. Va veni o și un 1907 pentru politicienii și clientela lor capitalistă. Vor plăti și ei. Tot ce sa ridicat pe turpitudinea și tâlhăria din 1918 — 1921, va trebui să fie ars de la rădăcină. Orice încercare de justiie socială și națională trebuie să cuprindă și capitolul 1918—1921. Se pot afla, cu siguranță, și alte amănunte „oculte" în afara celor care stau la îndemâna oricui în memoriile publicate asupra acestei umilitoare epoci. Ași mai putea crede în forța și vitalitatea poporului românesc, dacă n’ași spera că o asemenea revizuire se va face în curând?! MIRCEA ELIADE 1918-1921 Necesitatea radicalismului Nu se naște și nu s-a născut niciodată fapta, decât din pasiune. Calculul, echilibrul prudența au fost totdeauna, distante, obiective și paralizante. Gândurile sunt o otravă, o piedică pentru elan, un obstacol al oricărei hotărâri. Nu se poate proceda la faptă rare fanatică, fără fără o hotăo ardoare bestială, fără un minimum de inconștiență. Prins intr'o meditație îndelungată, iți dai seama că nu se poate face nimic, că nu e nimic de făcut și că orice faptă e o rușine. Din afara lucrurilor, totul e inutil, superflu, ridicul. Distanța și singurătatea spulberă farmecul amăgirilor, tentația lucrurilor imediate, pasiunea pentru disparent. Dar fără amăgiri, fără lucruri imediate și fără disparent, totul e searbăd, incolor și inexpresiv. Este îngrozitor să trăești intre oameni. Dar ce rost are să trăești fără ei? Cine nu iubește oamenii și în acelaș timp nu simte o scârbă infinită pentru ei, nu înțelege nimic din echivocul acestei existențe. Și peste acest echivoc de bază, trebue să treci pentru a lua o hotărâre, a te pronunța categoric intr'un sens, a merge pe o linie. Uneori li s-ar părea orice faptă, divină, dacă n’ar viza oamenii și omenirea. Oamenii nu merită nici o faptă. Nu pot uita ce decepție a însemnat în pasiunea mea politică, revelația unui fapt uluitor de simplu, de o evidență sdrobitoare: limitarea politicului la uman, și încă la o sferă îngustă a umanului. Politica nu vizează decât omul în ceiace are el vulgar și etern. Ori se poate să-ți sacrifici existența pentru așa puțin? Dar în definitiv, în temele supra-temporale nu se rezolvă mai mult. Omul, in orice sens, e pierdut. Și când ți-ai dat seama că totul e nimic și continui în mod absurd a iubi viața, atunci trebue să te hotărăști pentru un gest, pentru o faptă, pentru acțiune. Căci este mai important a te distruge in frenezie, decât în neutralitate. Este aproape o imposibilitate a trăi neutru in mijlocul vieții, a considera spectacular acest blestemat și iubit pământ. Nici o faptă nu se poate naște din înțelegere și cuprindere. Orice faptă este o violentare și se naște dintr'o limitare voită sau inconștientă de perspectivă. O pornire unilaterală este un resort indispensabil al oricărei acțiuni. Gândurile fără aderență organică nu dovedesc absolut nimic. Un gând ce nu devine gest este perfect inutil. Va trebui scrisă odată o reabilitare a obsedaților. Sunt așa de puțini oameni cari au îndrăsnit a trăi și a muri pe un singur gând! A te adânci până acolo intr'un gând, încât să le substitui realității pe care o gândești, ca să pălească in fața ta și tu să devii mai mult decât simbol. Un Kirilov înseamnă mai mult decât un gânditor fin, nuanțat, care planează iresponsabil deasupra ideilor. Zile și nopți să fii pierdut cu un gând și pentru un gând, tristeți și bucurii, regrete și aspirații. O idee vie trebue să fie sângerândă, o cruciadă sau o catastrofă. Numai obsedații au răsturnat istoria; ceilalți cârpesc și complectează tul Dintr'o obsesie se naște ges radical. Cum obsesia se sfredelește în suflet și corp, gestul radical presupune existența noastră întreagă. Cu cât suntem mai totali și cu cât ne epuizăm mai mult intr'o participare, cu atât fapta noastră se apropie mai mult de radicalism. O mișcare, de orice natură ar fi ea, nu se poate afirma în istorie dacă nu e străbătută de un radicalism. Și când ne gândim în mare, cred că prin radicalism s'au diferențiat popoarele mari față de cele mici și neînsemnate. Popoarele șterse, cu ritmul lor lent și cu respirația înăbușită, nu cunosc nimic din respirația amplă și din ritmul accelerat al popoarelor mari, ce plesnesc de radicalism. Un popor mare își are prejudecățile lui eterne, care-l vitalizează și care le vitalizează. Pluralismul istoric al neamurilor nu dovedește nimic pentru un principiu ideal și unic. Popoarele nu trăesc pentru adevăr, ci pentru un adevăr al lor, deriva valabilitatea din vitalitate, iar vitalitatea și-o verifică în radicalism. Popoarele șterse, care nu pot ajunge niciodată la universalitate, trebuesc neapărat să sufere de o deficiență internă, de o diminuare a vitalității, de un minus biologic. Din ele înșile nu pot da naștere unui fenomen propriu, încât oscilează tot timpul într'un diletantism searbăd. Radicalismul este antipodul adevărat al diletantismului. Când se va obiecta că radicalismul de orice fel, se bazează pe o viziune îngustă, va trebui să răspundem că istoria nu înaintează decât prin viziuni înguste. Numai un fals perspectivism istoric ne face să credem în structuri ample sau în totalități definitive. Chiar dacă vrem să denumim faptul istoric ca totalitate, aceasta este totdeauna o totalitate individuală, după caracterizarea justă a lui Troeltsch. Tot ce este istoric se realizează prin forme limitate și înguste. Viziunea noastră retrospectivă amplifică și dilată contururile unei epoci, ii atribuie alte dimensiuni și chiar alt conținut. Se afirmă atât de des că vedem Renașterea mult mai simplificată decât era ea în realitate, îmi vine de o mie de ori mai repede a crede, că noi toți o vedem mult mai complexă decât era și aceasta din cauză că proedăm în Renaștere, tot ceiace s'a născut, prin derivare tardivă, din ea. Tot ceiace în baroc sau în romantica, purcede din Renaștere atribuim acesteia, înseamnă oare că omul Renașterii simțea în el toate consequențele atitudinii sale de viață, toate posibilitățile de realizare și împlinire? Nu este mai probabil că el a rămas închis într'un cerc de valori extrem de limitat, adâncit în sâmburele acestor valori, dar nicidecum în ramificațiile și posibilitățile lor? O epocă vie și creatoare este închisă în sine, cu un orizont mărginit de intensitatea pasiunii care naște forme nouă de viață. Că o astfel de epocă poate să câștige totuși un sens universal, se datorește unicității acelor valori. In istorie câștigă universalitatea numai unicul. Generalul moare. Orice epocă mare cuprinde in vine o pornire in spre radicalism. Chiar epocile clasice, sunt rotunjite in sine, numai la suprafață, deoarece fondul din care răsar valorile clasice, presupune o pasiune unică. Pornirea spre radicalism, atât de caracteristică astăzi, este semnul unei vremi epocale. Cine este astăzi împotriva radicalismului, nu numai că n'a înțeles semnificația momentului actual, dar n'o va înțelege nici pe a celui de mâine. Trebuesc aruncați la periferia vieții și a societății toți oamenii măsurați. Ce am mai putea aștepta oare de la astfel de oameni? Oameni porniți au pornit totdeauna istoria din loc. Toți ceilalți în epocile de mediocritate ale omenirii, s'au complăcut în a corecta și a micșora actele rezultate din ardoare, pasiune sau nebunie. O țară care nu cunoaște radicalismul este o rușine a istoriei, dacă nu a spiritului, iar un individ strein de radicalism este o rușine pentru societate, dacă nu pentru om. Orice s-ar spune, radicalismul duce undeva. Dar unde duce spiritul ponderat și cumpănit? Decât un echilibru mediocru și steril, mai bine o catastrofă. Și dintr o catastrofă tot prin radicalism trebue să ieși. EMIL CIORAN DuMINIcA 27 OCTOMBRIE 1935 __ 3 Hotărâtă să aplice sancțiuni economice împotriva Italiei, România a dispus să nu se mai exporte submarine, tunuri blindate, port-avioane, crucișătoare. (ZIARELE) - Bine că mi-au rămas crucișătoarele... Biata sănătate a românului Sâcâielile vieții noastre politice, meschinele interese și setea de ieftină glorie, nu dau răgaz oamenilor din fruntea statului să se mai preocupe și de adevăratele probleme ce macină viețța românească. 14 Noembrie, sau alte date tot atât de fatale sunt puncte ce merită concentrarea creierului. Organizarea românească în toate domeniile este însă lăsată întotdeauna pe al zecelea plan. Am fi voit ca național-țărăniștii să pornească luptă contra guvernului pe chestie de interes vital pentru neamul acesta. Sunt atâtea. Ar fi făcut un serviciu țării întregi. Dar să încerci să revoluționezi mulțimea, findcă i s'a fanvit dJn flLtorui viduiescu, aceasta ni se pare adevărata dovadă a micimii oamenilor noștri politici. Ieri liberalii au amenințat că’și aduc partizanii ca să împiedice deschiderea Parlamentului. Azi, național-țărăniștii repetă sistemul. Și mâine?.. Pentru ce? Ca să fim guvernați mâine așa cum am fost ieri, și poimâine, așa cum suntem azi. Și să ajungem in situația în care, grafie acestor guvernări, suntem. Un exemplu: Sănătatea poporului. La congresul orașelor de la Iași, d-na Zefira Voiculescu, o pasionată animatoare, în domeniul asistenței sociale, a făcut o comunicare de cea mai acută actualitate. Argent nevoie de a ocroti sănătatea mamei și a copilului. Iată câteva cifre, efect al totalei noastre dezorganizări, în această privință. In fiecare an se refuză la încorporare până la 40% din tinerii chemați sub arme, pentru că nu au talia reglementară. Și d-na Voiculescu subliniază cu bună dreptate că „tineretul nostru de după răsboiu este mai plăpând, mai pipernicit. Rasa noastră merge spre degenerare „In unele locaiiăți la ară mortalitatea infantilă a ajuns până la 60%“. Vreți dovezi mai triste ale dezorganizării noastre totale? Zilele trecute a apărut o carte, in biblioteca fundațiilor regale, de un interes capital, Sănătatea poporului român", de d-l dr. G. Banu. Plină de statistici referitoare la această gravă chestiune. Redăm câteva din ele. In 1920 erau 17.036 de relagroși, în 1932, 55.013. Morbiditatea din cauza conjunctivităței granuloase e mereu în creștere. De la 50,4 granuloși la 100.000 locuitori în 1920, se ajunge la 89,6 in 1925, la 131,7 în 1930, și la 130,8 în 1931. In ceea ce privește sifilisul, s-a întreprins o cercetare în 1931 în plasa sanitară Tomești din jud. Iași. Rezultatul cercetării: în 1927 au fost găsiți 809,7 sifilitici la 100.000 locuitori; în 1928 proporția a fost de 1004,2; în anii următori ea crește foarte mult, fiind în 1929 de 1651,9; în 1930, d, 2061,4 și în 1931 de 7718.2 la 100.000 de locuitori. Tuberculoza ia și ea proporții înfricoșătoare. Iată concluziile d-lui dr. Banu: „grupând județele după cum tuberculoza tinde să crească dela un an la altul, rămâne staționară sau tinde să descrească, găsim că in aproape jumătate din ele, tuberculoza e în plină creștere de la un an la altul (46,5%), în 49,9% ea e staționară, fiind în descreștere numai în 5,6% din ele“. Adică „în 33 județe, tuberculoza e in creștere, în 34 ea e staționara, și numai in 4 județe e în scădere“. Vreți să știți proporțiile bolii acesteia la copiii de școală? D-l dr. Banu ne dă tabloul întreg al dezastrului acesta. „In cercetările pe cari le-am întrepreze. îtt. j .—fcrt. .IAOA, —— din mediul orășănesc, cât și de la țară, am constatat că 70% din ei prezentau semne de infecțiune tuberculoasă, depistată prin reacțiunea la tuberculină, așa că numai 30% erau perfecți sănătoși. Am mai constatat că, pe măsură ce copiii erau mai înaintați în vârstă, proporția de infectați cu tuberculoză creștea“. Iată halul în care se află sănătatea poporului nostru. Și nici o măsură nu se ia, nici o organizare nu începe ca să se scoată oamenii din această permanentă primejdie. Avem medici șometiri. Dar sunt sate lipsite cu desăvârșire de asistență medicală. Credeți că toți tinerii aceștia nu ar lua drumul satelor, nu s'ar duce până în fundul Basarabiei, ca să-și găsească acolo o pâine și să îndeplinească și această urgentă misiune de combatere a bolilor? Ba da. Dar sunt înfricoșați că-i uită Dumnezeu pe-acolo, cu salarii neplătite, așa cum nu e obiceiul. 14 Noembrie? Schimbarea sau remanierea guvernului? Nimicuri, față de aceste grave probleme. Ciți cartea d-lui dr. Banu, domnilor cari voiți să aprindeți țara ca să dărâmați guvernul. Și spuneți dacă nu vă îngroziți de propria d-v. nepăsare în fața adevăratei primejdii naționale. Dar citiți-o și d-v.. domnilor guvernanți, și întrebați-vă dacă v'ați făcut sau ai început măcar să vă faceți datoria, în aceste acute chestiuni. prc Dacă mai există în fiecare an de conștiință românească, luați-vă la luptă înverșunat, dar numai in ce privește organizarea românească. Intreceți-vă în soluții, care mai de care mai practice pentru scoaterea mulțimii din mizeria și primejdia în care se sbate. Revoluții pentru a deține izmi/ sau celălalt puterea? Simplă sfidare a suferințelor românești. C. A. DONESCU