Vremea, iulie-decembrie 1935 (Anul 8, nr. 395-418)
1935-09-22 / nr. 406
VREMEA La toate librăriile: &NBIGEN roman de Octav Suluțu Ed. Vremea Lei 65 DUMINICĂ 22 SEPTEMBRIE 19** — Q roman de Vir:, in« MoncSa Ed. Vremea Lei 50 La toate librăriile: JioAa paiaț[ioJt reia recenzie la critică , s „oblicate de d. s'au scris asupra lui Gide sau Valery, profet NiciTelorga in ultimii ani, dar e uluitor să numeri volumele .1umai câteva au atras luarea aminte broșurile scrise asupra unui scriitor a cetitorilor și a cronicarilor. Pot fi mai mărunt, cum e Herrt de Monnumărate ușor, O viață de om, estetherlant. Despre Masaryk s a scris oria literaturii romane contimporane, bibliotecă întreagă. Despre Damun- Oameni care au fost si mai puțin, Izio s'au scris peste o suta de carți, deT “asupra" problemelor actuale. Un volum întreg cuprinde numai ti. ... ( „„ s‘autlurile cărților și broșurilor publicate Cred ca nici asupra sperei și vieței sale. Dar să bucurat de un p ___ luăm un autor care nu s'a bucurat P“btlusești ° rși aic ‘sfârșitul Istoriei de faima lui D'Annunzio. Bunăoară Talurilor Romanice — că nu prea Papini, asupra căruia am adurat pan copleșit de „buna primire“ a publică acum opt volume, dintre care uni. Cauzele acestei izolări, care una sau Franța, unde chiar cei mai culiți. Cauzele acestei ------ *-- -—-------- ---------------crește neîncetat în jurul marelui noi mărunți autori în viață se bucură de tru poligraf și profet cultural, sunt studii critice bine nutrite. Am număvrea multe ca să le dezbatem aici, Iar odată 26 de volume scrise asupra Destul să constatăm, cu durere, faptul de peste 400 de pagini. Numai tul. Din când în când apar cronici despre Storia di Cristo s'au scris scrise cu înțelegere și dragoste, așa până în 1927, zece broșuri. Nu este pra unora din cărțile mai însemnate scriitor, gânditor sau artist italian, ale d-lui Iorga, asupra căruia să nu se fi scris cel puneNe amintim, astfel, recenzia d-lui țin o carte sau o broșură critică. Șerban Cioculescu asupra trilogiei încercați de comparați pasiunea a- O viață de om, și articolele d-lor ceasta pentru studiu critic responsa Pompiliu Constantinescu, Mihail Sebil, pentru monografie istoriografică bastian și G. Călinescu asupra cale- bine nutrită, pentru bibliografie genii Oameni care au fost exegezată întreb, însă, dacă asemenea recenzii calde și înțelegătoare este tot ceiace merită d. Nicolaie Iorga. Mă întreb câți dintre cetitorii cultivați fiare lungă. Se mulțumește cu recencunosc ultimele cărți ale prodigiosu- zia sau cu volumul de profiluri conlui nostru istoric, bunăoară, sinteza temporane. Deabia dacă în timpurile asupra vieții bizantine, recentele vo-ulume putem număra câțiva entulume din seria „Cărților reprezentiaști ai monografiei istorice și entitative“ foarte recentul volum asupra ce, care să epuizeze definitiv mate Evului mediu românesc, etc. Firește, malele (G. Călinescu, Șerban Ciocunimeni dintre noi nu poate ști exact lescu). Dar, să nu uităm, este vorba, care este ultima lucrare a d-lui lor- în acest caz, despre marile culmi, ga înainte de a prinde de veste de despre clasici ca Eminescu și Caraapariția unei cărți, observi că d. l orgiale. Cine ni-l interpretează pe una a publicat alta nouă, sau altele Liviu Rebreanu, pe un Camil Petresc. Dar nu cred că amănuntul acesta, pe o Papadat-Bengescu? Une atât de decisiv în ignorarea o de putem găsi o bibliografie corn ---- . . . ’ * -*------- ‘Vivciu pentru că nu știm cum să-l cetim. A lui Lucian Blaga? Cine ne va limpezi dică, nu avem o bună introducere copleșitoarea importanță a lui Nae critică in studiul cărților sale, nu A lonescu în gândirea de după război avemi nici măcar o bună monografie și în politica contemporană? Nicămăcar parțială ---- asupra operei ieri. Critica românească își spune cusale. Deabia dacă ne-am învrednicit, vântul prin recenzie. Istoriografia liprin truda și entuziasmul d-lui Bar terară românească se ocupă cu Teodorescu, să avem o bibliograffie celebritățile moarte înainte numai de fie rațională a scrierilor istorice.E- 1900. Multă vreme am dat vina pe evident, bibliografia aceasta trebuie ctitors. Dar, iată, atât „Fundațiile Reținută la zi prin fascicule suplimentare“ cât și „Cultura Națională tare) S'a spus de nenumărate ori că generația tânără e lipsită de critici cred că păcatul acesta este mult mai general. Nici generația care ne-a precedat n'a avut critici propriu ziși. După câte știu, nu s'a scris înainte de războiu monografii temeinice asupra marilor noștri literați; nu exista (și nu există, uneori, nici astăzi) o monografie critică asupra lui Hasdeu, Odobescu, Coșbuc, Sadoveanu, Goga, etc. Singurul dintre cei „vii care s'a bucurat de timpuriu de o monografie serios scrisă, a fost d. Bunescu-Voinești. Dar, nu e rușinos că nu avem până astăzi o monografie asupra lui Părvan? Nu e ciudat că avem două volumașe polemice împotriva d-lui Eugen Lovinescu — și nu avem, încă, un studiu temeinic aspra d-lui Iorga, sau Liviu Rebreanu, Arghezi, Sadoveanu, Lucian Blaga sau Nae Ionescu? Critica noastră se mărginește la articol, de foarte rareori, la un studiu sau esseu. Nu neam deprins, încă, la truda și responsabilitatea unei cărți de critică, dedicată unui singur mare autor. D. Ion Barbu a avut un inexplicabil noroc. Este singurul dintre autorii vii căruia ---- alături de d. Brătescu-Voinești __ i s'a dedicat un volumaș de critică și exegeză. D. Șerban Cioculescu ne-a făgăduit de mult un alt volumaș despre poezia lui Tudor Arghezi. Până acum încă nu-l avem; și când îl vom avea, nu vom găsi decât o exegeză a poeziei argheziene. Proza va fi lăsată la o parte. Dar nu e ciudat că nu avem monografii asupra altor scriitori și gânditori români, contimporani nouă sau de curând morți (ca Vasile Pârvan) ? Cred că dezinteresarea aceasta de monografie istorică și critică, lipsa aceasta de pasiune pentru un scriitor sau un gânditor ---- este un viciu de structură, specific românesc. In nici o altă țară civilizată, după știința mea, nu se întâlnește o asemenea lene sau lipsă de pasiune. Să nu ne referim la o țară ca Germanui H. H. Ewers. Nu știu câte cărți cât și nu ezită sa publice studii temeinice asupra marilor scriitori și artiști în viață. Și-apoi, ce editor ar refuza o monografie asupra lui Niculaie Iorga sau Liviu Rebreanu? Am început acest articol menționând izolarea d-lui Iorga în cultura românească contemporană— și cu această izolare vreau să termin. D Iorga a mărturisit de mai multe ori că „nu e înțeles“, că nu e „apreciat cum trebuie. Lumea deșteaptă a zâmbit. Oare ce-i lipsește d-lui Iorga? Nu se bucură d-sa de glorie, nu e președinte de onoare in toate societățile culturale, nu e membru in atâtea Academii, nu i s'au adus atâtea laude? Apoi tocmai aici stă reînțelegerea. D-l lorga nu caută laudele, elogiile, premiile. Nu e destul să spui: „cel mai mare istoric, cel mai mare etc.“". D-l lorga vrea să fie cetit, înțeles, asimilat, criticat — dar vrea o critică onestă și vie, care să țină seama de toată măreția operei și de toată dramatica d-sale personalitate. La ce-i folosesc laudele stereotipe ale celor care nu-l citesc? D. Iorga este atât de mare încât nu se poate supăra, serios, pe nici o critică obiectivă. Dar această critică obiectivă nu poate fi expusă într'un studiu — ci într un volum, poate chiar în mai multe volume... Nu e vorba despre vanitate. E vorba pur și simplu despre înțelegere, despre o justă judecată a omului și a operei. D-l Liviu Rebreanu a mărturisit și d-in acelaș lucru, că nu-l interesează recenziile sau elogiile __ ci o înțelegere largă, adică o cercetare atentă și fără grabă, a operei sale literare. Acelaș lucru se poate spune și despre Lucian Blaga, despre Camil Petrescu, și alții. De ce să ne mai mirăm atunci că nu-l mai cetim pe Niculaie Iorga, când nimeni nu și-a dat osteneala să ni-l înfățișeze, să-l discute și să ne conducă entuziasmul prin prodigioasa sa operă? MIRCEA ELIADE ■ cu totala noastră dezinteresare. S-ar spune că criticul roman criticul român de totdeauna, nu numai cel de astăzi — nu are răsul și povestirea scurtă au ajuns mare cinste, nu numai in țările occWentale unde a bântuit moda romanului — fluviu — ci și în Rusia sovietică. Editura literară de stat a instituit un concurs de povestiri, la care vor putea participa tinerii scriitori. Juriul concursului este alcătuit din scriitori cu mare renume ca: Vsevolod Ivanov, M vikov Priboi, Liașko și Pavlenko. - s-pirită renaștere, •'ior ,'piîgffeS/ care numai acum câțiva ani impusese editurilor o emisiune inflaționistă de romane — acordă toată atenția nuvelei și povestirei scurte. Care este explicația fenomenului? Dacă ar fi să credem în gustul fără greș al masselor consumatoare, ar trebui să susținem că am intrat intr'o epocă de efectiv control al lectorului asupra scriitorului. In sensul că lectorul nu mai îngăduie nici un fel de trucai. Căci romanul fluviu, ca și abundența analitică și stilistică de după război era menită să suplinească lipsa de substanță, mai facil să scrii un lung roman decât o povestire, în care economia de mijloace trebuie să fie direct proporțională cu măreția pretextului Scriitorii moderniști au fost acei cari au lansat, în timpul dezmățului de artificii, formula stilului telegrafic nu numai din punctul de vedere al vorbelor, ci și al gândirii. In epoca vitezei și stilul scriitorului tehnic să se lase înrâurit de ritmul timpului. Un lector grăbit, mecanizat de atmosfera citadină are nevoie de o lectură deosebită de a lectorului patriarhal de altă dată. Literatura trebuie să iubească deci imaginația lui raționalizată și să deslănțuie instinctele lui. Lectorul citadin și citadinizat din timpurile noastre n'are deci nevoie de romanul realizat tip Zola sau Tolstoi, ci de un gen literar sintetic Teoria, ispititoare in sine, n'a putut fi insă aplicată în practică. Literatura modernistă, bizuită pe principiul extremei economii, a rămas una pentru inițiați. Publicul mare, când n'a preferat romanele polițiste, filmele în serie, și-a dat toată adeziunea cărților pline de paranteze și perifraze, literature analitice, amestec de știință și poezie. Măcar și cetitorul de bună calitate și-a descoperit mai multă simpatie pentru nutriția intelectuală multă cantitativ și puțină calitativ. Și nu e numai vina scriitorilor din ultimele promoții cari n'au creiat nuvele, povestiri de înaltă tensiune. Pentru că, de la 1920 până la 1930 când s'au retipărit — mai mult ca niciodată — toate monumentele literare ale trecutului, monumente de primul și al doilea rang, nuvela și povestirea n'au fost desgropate. Nici Cestov, nici marele Maupassant n'au cunoscut celebritatea de care s'au bucurat cărți uitate. Până și Gongora, poetul bârfit timp de trei veacuri a fost retipărit în Franța, intr'o mare ediție de lux și una populară. S'ar părea deci că interesul lectorilor pentru un anumit gen de literatură n'are nici un fel de raport cu timpul EDITURA ȘANTIER Revista „Șantier“ întemeiată condusă de gazetarul onest care este și e. Ion Pas este o tribună ideologică a partidului social-democrat român. De aceia paginile publicației nu oglindesc un sbucium profund, o certă orientare proletară, ci reproduc o seamă de comentarii pe marginea actualității și pe marginea crizei prin care trece sucursala românească a reformismului social. Pe lângă revistă funcționează și o editură modestă care a lansat unele broșuri subțirele, dar esențiale pentru cultura muncitorime de la noi. Numele: Jack London, Jean Jaurès, Victor Hugo, Eugen Relgis, Henri Barbusse, Lotar Rădăceanu, se întâlnesc pe coperta cărțuliilor. Ultimele broșuri apărute sunt „Focul“ de Henri Barbusse și „Socialism nou“ de Lotar Rădăceanu. Broșura „Focul“ cuprinde un capitol din jurnalul uniei căprarii, în tălmăcirea d-lui F. Aderca. Cealaltă broșură „Socialism nou“ cată să întocmească un bilanț al mișcărilor socialiste europene, după răpunerea social-democrației germane și a austro-marxismului. D. Lotar Rădăceanu încearcă a tălmăci pe tacticianul Engels în sensul că puterea nu poate fi cucerită de proletariat prin violență în epocile când tehnica militară atins culmi de perfecțiune și aparantul tehnic militar este confiscat de clasa burgheză. D-sa încearcă, în acelas timp, să desprindă un socialism nou, viabil care se poate substitui în stat pe cale legală și prin metodă democratică clasei burgheze. Cu alte cuvinte, d. Lozar Rădăceanu încearcă dovedi că social-democrația nu a murit în mijlocul încăerării fasciste europene din ceasul de față. D-sa crede că planul lui Henri de Man în Belgia este sortit să mențină regimul vestea vieții mele; edit. „Adevărul“) constitue într’adevăr o lectură pasionantă, în mult privinț. Nu mai este astăzi o noutate a recunoaște talentul literar al acestei scriitoare încoronate; opere ca ȚARA MEA, tradusă din englezește de d. N. Iorga sau romanele sale idealiste, poate cam convenționale în țesătura lor lăuntrică ne-au dat ocazia să apreciem o fantezie colorată, o sensibilitate reală, deși cu unele atitudini poetice cam voit literare. In primul volum din Povestea vieții mele, feeria copilăriei, naivitatea în fața existenței și a naturii ascundeau puțin adevăratul temperament al scriitoarei, dar și aci Regina Maria se dovedia o observatoare lucidă și o portretistă cu abil meșteșug. Paginile referitoare la Regina Elisabeta și cele privitoare la curtea imperială rusească erau dintre cele mai interesante. In al doilea volum, ni se povestește viața de principesă moștenitoare a României, la curtea austeră a bătrânului rege Carol I, conflictul permanent dintre el și tânăra engleză, neobișnuită sa-și mutileze sinceritatea și avânturile vitale; deasemeni ni se desvălue, direct, fără ocoluri, antagonismul temperamental dintre o prințesă înzestrată cu un precis simț al realităților și firea exaltată a Reginei Elisabeta. Este cuceritoare insistența prin care Regina Maria își exprima dragostea de viață, de călătorie și de sport (în specie călăria) și ne înduioșează suspiciunea sub care era ținută de mătușa și, cu deosebire, de marele său unchi. Volumul al doilea de memorii al reginei scriitoare este cu atât mai actual, mai aproape de noi, cu cât el cuprinde o serie de portrete ale oamenilor politici, veniți în contact cu o personalitate decisă. Figura lui Mitiță Sturza, zugrăvită cu mult umor, a pitorescului Kalinderu, nu mai puțin hilariantă, portretele fraților Lahovary și Ghica, ale lui Ionel Brătianu, Marghiloman și Petre democratic și să dea imbold și altor Carp pun admirabil în evidența sunt partide social-democrate de a procesul de observație al scriitoarei. Apoi da la fel, Teza d-lui Rădăceanu este doamne de onoare, prietene din înalta! dacă vreți una democratică mai pre- societate, ca Marta Bibescu, Marin sus de tactică politică, nu socialistă. Social-democrația își dă osteneala Cantacuzino, Elena Perticari etc. sunt prinse cu aceeaș prospețime de omn să-și mențină pozițiile. Ea accepta deci rolul pe care îl joacă fascismul pro sic. Dintre capetele încoronate stru țările unde antagonismele sociale .»și ajuns la paroxism. „Socialismul cum vrea să ni-l prezinte vie, Țarul Nicolae al IIIea și Kaizerul apar cu toată cunoscuta lor annou" așa social-democratism reformist doar cu unele principii de e. dirijată. „Socialismul nou“ pe care ,J.1 predică d. P^dăceanu este doar o încercare de a menține aripa stângă burgheziei capitaliste. Ceia ce avem de remarcat este ca analiza d-lui Rădăceanu este și prea sumară și 11 —răchita, fie care dădea cu piciorul titlului său de nobleță, va încerca să arate lumii trăsături inedite și documente inedite din opera și viața lui Tolstoi. Rădăceanu nu este decât acelaș înnoit economic I. c. lui Carducci a provocat, după tenticitate Dar putem spune că toate acestei persoane sunt cu totul secundare, fața de neobosita atenție de care se bucură Regele Carol I și Regina Elisabeta. Portretele lor ample, sprijinite pe fapte, pe anecdote semnificative, sunt necontenit în centrul povestirii La drept vorbind nu sunt prea măgulitoare, pentru niciunul, deși autoarea nua asigură de toată afecțiunea, pentru bătrânii monarhi. Indiferent de punctul de vedere sub care apare, CENTENARUL sinceritatea Reginei Maria este o calitate atât de esențială, încât se dă toată savoarea literară. Acelaș lucru se po acum era și firesc, o adevarata te spune și despre ilustrul sau soț, avalanșă de cărți, broșuri și stu- Regele Ferdinand, timidul, supusul oii. Nu toate meritau să fie pu Nando, care nu ieșea cu nimic din calificate. Nu toate aduc ceva nou, biocirele de viață și principiile impuse da grafic sau critic. Remarcăm Gran- severul său unchi. 1 dezze di Carducci a lui Giovanni Pa- Cum șade bine unei femei, Regina pini (ed. Valecchi), care cuprinde suflara este mereu prezentă în cursul trei studii-discursuri, mai puțin interesante decât cartea mai veche a lui povestirii, admirându-și tinerețea, setea de viață, eleganța,are o extract Papini, L uomo Carducci. In acest ordinar £ memorie în zugrăvirea țoale-i nou volum, se acordă o mai mare atenție poeziei carducciene. Deasemenetor da cele mai depărtate epoci cultivându-și o vanitate pe care nu sa vrea, merită să fie cercetată încerca- si,este să o recunoască liber de care dispun. Pe vremea când Papini de a atenua legenda >incerhatea lor, pentru însa, întreaga Europă era ocupata, ce fronl anticreștinismului carduccian. ștrje literare de observație, de portrealeau romane ungi.. sa ’ O lucrare mai sobră și mai eficientizare , de netăgăduit umor memoriimea are mai mult tip de perdar ^ ^ a, ^ G. Am Borgese. Maria merita toată atenția impune mire a și povestirea. Marele critic italian scrie, ca intet- ^ rafinați, ca și a curioșii tittlci TT cei 0T TeV^TTo de d~’ t0t CeiaCC [redate pentru în anecdotîc în jurul marilor perse . . . . ._ S'au făcut, cu ocazia centenarului, Nu. Ci nevoia de primenire a cadrei anilor literare si a formulelor, numeroase ediții, antologii, etc. DESPRE In Franța a început renașterea in Editorul Zan chelir din Bologna, care veles, in anul trecut. Curentul începe a tipărit ed,imcompleca a operelor poezie românească în epoca Ulișa-să crească în toată Europa. începu lul Carducci în 20 de volume, a scos - ----treved unele tentative editoriale de (Prose Scelte), îngrijită de L. Bianreabilitare a nuvelei. In Rusia însă, c^‘ ¥«' Paolo Nediani. Antologia e pur unde viața spirituală este diriguită didactică. Se publică fragmente prea de sfat, editura literară oficială cată mici, adunate din toate volumele, să imprime inspirație tinerești rnt- Fragmentele sunt clasate intr'o armul timpului... dir e oarecum factice. O lungă și une-GORKI ° ri pedantă introducere, în care se incearca, printre altele, și desăvâr...pregătește o expoziție consacrată Prin „fascizare" a lui Carducci viețel și operei lui Tolstoi. Marele M. E. scriitor rus care a scris atâtea pagini lucide și de adâncă cunoaștere a Fila- CELE DOUA VOLUME nulul muite de la lasnaia Poliana, mulie care dădea ca pictor al titlului său Man«P„, studiul răposatului Paul Zarifopol, pu’ blicat în Revista Fundațiunfe»r Regula (II, 9 Sept. 1935). Nu ni se precizează, prin nici o notița, timpul ‘când a fost scris acest curios studiu, eram obișnuiți să ve*dem în Zarifopol un glosator al marilor scriitori streini, un spirit distant, strein de modestele încercări literare „daco-romane" cum zicea sarcasticul său prieten, Caragiale. Am crezut chiar că Zarifopol este foarte puțin orientat în literatura română, veche și nouă pe care, bănuiam, ca o privește cu suficient dispreț, ca să se coboare atent asupra ei. Faptul că a scris elogios despre d. Minulescu, Al. O. Teodoreanu și Adrian Maniu nu era o indicație de prețuire a literaților autohtoni. Cel puțin entuziasmul pentru romanele d-lui Minulescu provocase o nedumerire neliniștitoare pentru simțul de evaluare și informația lui Zarifopol. Fără a fi revelatoare, judecățile lui despre Asachi, Eliade și Conachi dovedesc că Zarifopol era un cunoscător serios al literaturii noastre moderne, în umilele ei începuturi și că filologul pregătit în Germania rămăsese cu gustul istoric al erudiției și textelor mai puțin primitoare. Ar fi interesant de știut dacă acest studiu este un capitol izolat sau face parte dintr’o lucrare mai întinsă, dacă este recent sau mai vechi, firesc, o adevărată te spune P. CONST. BISERICĂ VECHE DIN REGHIN NUVELA... DOMNII AUTORI CARI NE TRIMIT MANUSCRISE SPRE PUBLICARE, SUNT RUGAȚI SA PĂSTREZE O COPIE. MANUSCRISELE NEPUBLICATE SE DISTRUG.