Vremea, ianuarie-iunie 1936 (Anul 9, nr. 419-443)

1936-01-05 / nr. 419

2 __ ANUL NOU 1936 VREMEA Un bucureștean către Paul Morand Calitățile și defectele cărții „Bucureștii Soarta dv. este aceia a tuturor oamenilor cu adevărat galanți. Galanți până și în dorința de a înțelege pe semeni. Galanți și în ceiace privește informația abundentă, detaliul specific, tăcerea relevantă. După cum bine știți, lumea mai cu seamă de astăzi, este înclinată a crede răul despre oameni și a se îndoi de calități. Intre un detractor înverșunat și un tâlmaci galant, majoritatea preferă pe primul. Intre „Scenes de la vie future“ și ,,Les Champions du Monde“ sau între tălmăcirea sensului vieții americane făcută de subiectivul și unilateralul Duhamel și cea largă, simpatetică și obiectivă a dvs. răsunetul a fost de partea lui Duhamel. Deși adevărul și înțelegerea au rămas de partea dvs. Spinii rozelor sunt mai permanenți decât petalele ce sboară și se pierd duse de vânturile uitării. Adevărul și eleganța morală se scutură tot atât din mințile oamenilor pe cât petalele trandafirilor din grădinile cu spinii neînțelegerii semețe. Cartea despre orașul meu cu toate interludiile-i românești apare într'o vreme grea și pentu dvs., ca și pentru toată lumea. Sunteți în anii de secetă ai gloriei, după atâția de abundență. Viața stabilește, întotdeauna, un echilibru între extreme, un echilibru de forțe, îmbinând totul într’o linie ’n zig-zag exact, cum s’a petrecut și cu atitudinele dvs. care dela cosmopolitanismul, și de cunoaștere, dar și de paradă, au trecut, odată cu apariția hebdomadarului 1933 la un reacționarism atât de intolerant tocmai față de acest cosmopolitanism. Ați mers, în fond, paralel cu timpul nostru, care dela universalismul ce mujea îndată după războiu a ajuns la particularismul autarhic și naționalist de astăzi. Cei care vă critică atât de crud în numărul pe Noembrie al revistei Le Mois nu vor să înțeleagă lucrul esențil că un cronicar se confundă adesea cu evenimentele și numai omul de știință se ridică deasupra lor pentru a le judeca. Dvr’-ați confundat din simpatie și galanterie, cu medalie pe care le-ați desvis cu atâta strălucire. E meritul și ușurul dvs. Deaceia, sunteți mai apripe de Francezii secolului XVIII _u Englezii și Americanii de asu., decât sunteți de compatrioții . Cu ochii puțin tonkinez, actuali, surâsul de Giocondă, așa cum , cu toți cn scris, nu e nicio miratie , puteți pare inpenetrabil; Orici lucru complet pare iipenetrabil LWre-l mai pvnnetrabil par omul care fiu grăbește si sa„u să distrugă, ci dimpotriva sa intelec,s . . , y . . . , , “vi și sa îubească varietatea lumii. Ai, j , .""'sea se vorbește despre el ca despre ODor turist politic oarecare, deși eianeaza bogăția impalpabilă și dn belșug pentru oricine, a spurit,,1,,, corecție asupra metodei Și fiindcă varietatea, complexitatea și inpenetrabilitatea joacă un rol atât de temt„. _ cariera dvs. după NeW'*Wan St Londoes ați trecut la BucareSt Și ați ridicat, pentru cunoașterea străinătății, chipul Bucureștilor tocmai din conjugarea acestor dimensiuni spirituale. Iarăși un merit: • sunteți poate primul străin care portretizează țara noastră nereducând-o la câteva caracteristici convenționale. Care nu optează din comoditate sau prejudecată la o singură linie, îndeobște cea a latinității noastre. Contrar atâtor confrați parizieni nu au subliniat asemănarea dintre sora latină mai mică și spre latină mai mare și nici diferențe dintre „micul Paris“ și Parisul Omul simplu vede peste tot numa asemănări, pentru că spiritul săi redus reduce totul pe calapodu său. Dvs. procedați invers, comunicați fiorul surprizelor, jocul d bursă al diferențelor și nuanțelor păstrând alături de complexitat și varietate fundalul fr’piicios , greoiu al inpenetrabilului. Mai mult: După cum ați recunoscut prietenului nostru d. Jacques Lassaigne, în noul hebdo madar Savez-Vous, sunteți interesat în ceiace e unic și fără pereche într’o țară sau localitate. Mietoda dvs. ați rezumat-o singuri„n|rebue să cauți în oameni și orașe erace nu seamănă Franței“. Cât e departe sunteți, așadar, decâția predecesori călători veniți e meleagurile noastre și care nu edeau decât ceiace semăna, aută să semene sau li se spunea, e-o societate maimuțărită, căeamănă Franței. Că metoda aceasta este supeioară și mai relevantă decât ceailtă, nu mai încape îndoială Dar rma mea obiecție, privitoare la metoda dvs. — totuși aici intervie. Socot că pentru a surprinde , descrie specificul unui lucru nu ebue să cauți numai unicitatea, riginalitatea, raritatea lui. Ci,lături de diferențe asemănările, alături de originalități și excepții,ccentele constante. Specificul nu iseamnă originalitate cu orice fel. Alături de originalitate mai iseamnă și amestec de elementeunoscute, accentuări concentrate le unor însușiri care se pot găsi iaiurea, dar altfel dozate. Dozaul și excepția, accentuarea și deosebirea sunt elemente la fel de iportante și care nu pot fi eliminate dintr’o descriere într’adevăr cuprinzătoare și esențială. ipsurile privind spiritualitatea și țărănimea Consecvent acestei metode pariaie (de cea mai bună parțialitae totuși) au configurat o Române și un București cărora le lipesc tocmai calitățile constante și banale, dar caracteristice. Adevăul se țese și din lucrurile știute au sar în ochhi observatorului de a prima vedere. Cetindu-vă cartea am fost surprins și bucuros a găsi o seamă de lucruri esențiale asupra Românei, care rareori au fost luate în eamă de străini și pe care sunteți Primul Francez care le rostiți în Franța, această soră mult prea extrată asupra ei înseși și pe care universaliștii (câți au mai rămas astăzi în afară de țările angloaxone) o pot bănui de provinciaism, adesea. In special partea istorică privind România precum și încheeea plină de multe strălucitoare caracterizări de psihologie socială xmstitue un real serviciu adus adevăratei cunoașteri- Chipul viu, pregnant, inteligent în care rezumați în câteva pagini o istorie cât de încâlcită, construind din amănuntul pitoresc și citatul știinific o frescă de prezențe relevane sunt puncte de onoare și penru autor și pentru obiectul descris. .îndărătul imaginelor omenești ,P e care Doamna Chiajna este 19 urc*"imbol și Mihai Viteazul apoteoza ca îndărătul obiceiurior și exiriențelor colective aui izbutit saracterizati o bună parte din spiritu românesc sau din ceeace este spe Cte nouă Ați privit istoria nostră prin conducători, prin boemism prin figurile reprezentative, ale unor instabilitate, dârzenie, rezistenta, rapacitate, umilință, grandomanie, venalitate și mobilitate , ar slujii drept culori pt. fresca întocmită- Nu discut dacă această metodă aristocratică și individualistă de descrie o colectivitate prin zile ei Y scrii, voevozii și simboliicunosc că peh mai potrivită. Recea mai convenabil literat este pentru un sociolog este trei pum a tipologiei care definește și clasifică marea masă a colectivității Obiecția mea de mai sus, ceia că o descriere pentru a fi complectă și adevărată nu trebu să fie seama de originalitatea , unicitatea unui lucru, ci și de frecvența și amploarea celorlalte elemente se dovedește în constatare unor lipsuri care supără în lucrarea dvs- Anume masa mare a țirănimii sau tipul țăranului, cai ar fi completat împreună cu cel i voevodului și al burghezului relitatea românească este aproaj nesocotit de dvs. De aceia, dac vorbiți de biserici și de danii boerilor nu pomeniți aprorape loc de credința obștească și jim din cartea dvs. cu lucruri atâti interesante nu prevede sau măc nu deschide linia unei explica pentru un fenomen survenit câteva luni după ce-ați scris Maglavitul, unde țăranul Petrad Lupu văzând pe Dumnezeu a îmânlinit miracolul de“: cvit CTCScl de politică și chiar de o anumită cultură se arată atât de indiferentă. La câteva luni cartea dvs. s’a învechit așa cum s’ar fi învechit și New-Yorkul dvs. dacă nu ați fi subliniat acolo realitatea crizei economice, cum și prezența unei voințe sociale creatoare, în stare să remedieze totul. New deaiu nu vă contrazice descripția New- Yorkului, pentru că virtualitatea lui se află în felul cum au descris America. Maglavitul răstoarnă sau arată o imensă lacună a cărții dvs. atât de strălucitoare în alte privinți. De asemenea, au trecut peste alte însușiri profunde ale țăranului ca munca lui prin care se diferențiază de oriental și ca dragostea aproape pasiunea de a poseda pământ. Popor realist? (p. 286). Ce facem atunci cu Maglavitul? „Românul adevărat este un nomad“ (p. 288)? Dar unde rămâne însetata lui dorință de a poseda pământ? Și pe care întreaga noastră literatură a accentuat-o în sute de romane și studii. Protest în numele occidentalismului Am detestat întotdeauna oamenii unilaterali și părtinitori. Nu am putut suferi niciodată pe acei care exaltează doar o pătură sau o tendință socială, nesocotind pe celelalte. Nu însumi am accentuat, față cu demagogismul poporanist sau țărănist, rolul creator al aristocrației în tradiția românească, închegată nu numai în sat, dar și din bizantinismul venit, firește, prin influențele aduse de boeri dela Bizanț, prin enciclopedismul lui Cantemir, prin atâtea creații ale intelectualilor și scriitorilor noștri mai noui. Cum, iarăși, mi-a părut o frustrare adusă spiritualității noastre accentuarea latinității și francofilismul, adeseori servil și stupid, promovate de politicienii și avocații noștri (formați mai toți la Paris) în dauna celorlalte elemente fundamentale ale rni sității noastre, rădăcinele Face, bizantine, slave fără de care singura țară totodată latină și ortodoxă nu poate fi înțeleasă. Iată, insă, că în fața cărții dvPP, care arată mai ales lucruri care nu se găsesc nicăeri altundeva, simt lipsa elementelor care până acum erau prea mult speculate, ca latinitatea și țărănismul României. Nevoia de a vedea o înțelegere completă a României, cu tot ceea ce are ca fundamental mă face să trec la apărarea elementelor pe care dvs. le omiteți. Sunt bucuros că ați accentuat orientalismul nostru pitoresc, bizantinismul nostru voevodal, tragismul istoriei noastre, comicăriile timpurilor mai noui („capitala unei țări tragice unde adesea totul se isprăvește în comic“ (p. 291). Ați arătat străinilor latura mai necunoscută a complexității noastre, nuanțele varietății noastre. Dar ați trecut foarte ușor peste celelalte caracteristici ce fac ca această țară să tindă mai curând către occident decât către orient, ce tălmăcesc puterea de asimilare culturală, faptul că țăranul nostru poate ajunge într’o singură generație chirurg eminent, savant profund, tehnician emerit, chiar dacă în alte domenii ca arta, filosofia, politica ei adesea eșuiază pentru că acolo se cere un rafinament și o educație ajungă peste care numai gesămi. Bucurie.*Seava ! Și acum sa ajungem la _reștii care cuprind numai o parte 3 ■ din cartea dvs. Aici schimbați de metodă și aici trebue să vă aduc o obiecție contrară celei dintâi. Dacă realietatea și istoria noastră iți priviCo 1 prin exponenții repezentătiiy, prin figurile-simboluri,care vie trupează, trecând tipurile poporului, pese ij'se și dicoaii, în e descrierea Bucureștilor nesocotiți e tocmai elitele intelectoic și artisctice (care simbolizează orașul), e pentru a vă primbla /intrui pur teresc obștesc, printr o varietate a si de decor. Aici inpene'ábilitatea dvs. u>: cid« completa tea vieți - orășăenești dela Recunosteți sinci !gur lucrul acest.^ , !nt o carte r- h rt> tind/K'' lâe în sinptacul unui pedtele exterioare, la ceiace frapează vederea, mai curând decât la ceiace interesează spiritul. Deaceia, nu pot schița decât în treacăt un subiect care ar merita un studiu lung, acela al intelectualității românești“, (p. 210, ediția „La Palatine" pe care o utilizez în toate referințele de aici). Nu era mai logic și mai consistent a nu schimba de metodă? Dacă ați judecat istoria prin elite și simboluri, Bucureștii îi descrieț prin elemente materiale, concrete, vizibile. In primul caz ca și în al doilea lăsați afară cel puțin jumătate din elementele necesare. Bucureștilor le nesocotiți cultura, opera spirituală promovată aici de o țară întreagă dincolo de zidurile și clădirile pe care cu atâta talent le treceți în revistă. Cum omiteți contribuția burgheziei, române, care explică prin liberalismul progresist toată expansiunea și creșterea acestui oraș construit din bucăți și din momente de economie și istorie. Informat mai mult de paseiști care judecă Bucureștii printr'o societate în declin, nu ați văzut opera păturii care se ridică. Ați descris admirabil pe boerii scăpătați, pe băeții de familie care sunt adesea niște paraziți ce trăesc pe capul altora, dându-le servicii bârfindu-i și adudubioase. Ați preferat din clădirile orașului palatul Stirbey, casa C. Manu, palatul legației rusești. Detestați, firește, palatul Telefoanelor ca și toate clădirile publice ca Ateneul, J Roșta, Casa de Depuneri, Paseism cu orice preț, așadar și nu tradiționalism. Nu apăr estetic nici pe unele, nici pe altele. Dar procesul de trecere de la unele la celelalte nu căutați să vii explicați. In dosul decorului nu căutați registrul, în America și în Anglia l-ați căutat și l-ați găsit e sensul istoriei care nu rămâne pe loc, e timpul care preface totul. informație reacționară Isvoarele dvs. de informații, — se vede limpede din carte, — sunt oameni care regretă ce-a fost, care înțeleg prea puțin din ce face egii și care nu știu ce să dorească pentru viitor. Prea angajați în trecut ei au mizat pe Morand recentul reacționar, nu pe cosmopolitanul și înțelegătorul modernist de acum câțiva ani. De aceia, Bucureștii apar ca o piesă de muzeu, cu câteva păpuși fără viață în aceiași carte în care trecutul românesc este atât de viu evocat. E drept că informatorii dvs. în ceia ce privește trecutul sunt Xenopol, Iorga și călătorii străini prin principate. Pe când Bucureștii de astăzi i-au parcurs cu oameni galanți, de multe ori de spirit, dar rămași la suprafața lucrurilor, la decoruri sau accesorii. Cetind descripția orașului meu, am avut acelaș sentiment ca și în fața jurnalelor sonore de la cinematograf. Și acolo ești primblat în diferite locuri ca să participi la cele mai anoste și nerelevante evenimente: un match de box la New-York, o cursă de ciclism sau cross-country la Paris (ce mediocritate această manie franceză!) sau o expoziție canină la Buenos Aires. In cazul cel mai bun, jurnalele sonore te duc la inaugurări oficiale, unde participă miniștri. Dar viața miilor de oameni, dramele lor, suferințele, năzuințele și izbânzile lor personale nu le arată jurnalele de la cinema, așa cum nu le arată noi descrierea dv. Ați ’i?*- contact cu semi-oficialitatea onorabilitatea noastră, desigur pari nu sunt cui#, căror preocup,9eJT- ^Alțumi^kT?a ?i înțe b d-lui M 's)«, dim Cj. cand'țacuzi»o, d-lui C. Brăiloiu, d-nei Lahovary și altora pentru informațiile date, dar am impresia că nu de la aceștia ați luat tot ce se putea iorga care e autorul contemporan dacă nu de totdeauna cu cel mai mare număr de tipărituri nu poate să-și comunice decât uÂțial erudiția), ci de la alții că^ra le datorați așezarea de muzeu a cărții dv. și anecdotele paseiste, interesante desigur, dar secundare față de elementele omise-O carte nu poate îngloba totul, de bună seamă. Dar Bucureștii nu sunt numai ziduri vechi și noui, străzi și restaurante, lume scăpătată și oameni care nu știu cum să-și ucidă vremea. Urbaniștii ar putea atrage atenția că viața Bucureștilor asemeni Londrei este, adesea, înăuntru și nu în afara zidurilor cum e la New York. Burghezia, care în cinzeci de ani a făcut alături de atâtea prostii, grosolănii și stupidități, — o seamă de uimitoare progrese economice, tehnice și sociale, v’ar putea pe drept obiecta că ați vorbit de București fără a ține seama că e locuit de Bucureșteni- Străinii pot crede, cetindrivă, că Bucureștii sunt locuiți sau de boeri scăpătați sau de-o amestecătură pitorească, dar care nu are niciun țel. Pe când Bucureștii de azi, așa cum sunt, cu calitățile și defectele lor, se datoresc acelei burghezii pe care a înțeles-o mai bine decât oricine Ștefan Zeletin. Ați ocolit parvenitismul și toate transformările deși ele sunt ctitorii Bucureștilor de azi. La fel procedează paseiștii și așa zisa lume bună, atât de reacționară. Oraș înseamnă burghezie, cu toate acestea, și nesocotirea burgheziei într’o descriere a Bucureștilor este tot una cu descrierea mării omițând apa. Ghiță și nu Caragiale Eu vă obiectez, însă, altceva. Că dincolo de decoruri, de pitoresc, de galanterie nu ați căutat spiritul culturii românești, care mai ales în ultimii ani aici sălășluește. Ați vorbit cu Ghiță și Demétre, dar nu v-ați interesat pentru cunoașterea realității românești, istorice și sociale, de activitatea unor V. Pârvan, C. Rădulescu-Motru și D. Gusti, a cărui campanie de cunoaștere a României vă putea da lumini adânci ce lipsesc părții introductive cărții dv., totuși cea mai izbuctită. Ați vorbit în treacăt de opera acestuia din urmă, dar importantul era cunoașterea și utilizarea ei in ressortagiul de mare amploare al dv. Pentru înțelegerea mahalalei, care e prezentă în așa zisa lume bună mai mult decât credeți, aveați nevoie nu de călăuzirea lui Ghiță (cine-o fi oare Ghiță), ci a lui Caragiale, domnul genialul dramaturg care a surprins formațiunea Bucureștilor, procesul de trecere de la viața rurală la cea citadină, cu toate necesitățile și caraghiozlâcurile ei. Vorbiți, în treacăt, de Teatrul Național, dar mai bine decât la ziduri v-ați fi oprit puțin la Caragiale. Ce-ați zice de un străin care ar vorbi de Comedia Franceză fără să pomenească de Molière ? Ca un adevărat cronicar ați consemnat doar ceiace ați auzit, deși era preferabil să cetiți câteva cărți de Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Matei Carageale, Em. Bucuța ca să nu vorbesc de Eminescu a cărui cunoaștere v’ar fi deschis atâtea perspective. Toți aceștia simbolizează, într’un fel, spiritul orașului nostru, viața lui interioară fără de care cea exterioară pare un imens deșert cu decoruri gata să cadă. E un tur de forță, și aici se vede talentul dv., că ați reușit fără informațiile acestor spirite să configurați totuși destul de viu și de obiectiv Bucureștii. Dar nu mă pot împiedeca să nu regret că din pricina omisiunilor fie de metodă, fie de date, fie de informație ne-ați dat o carte mai puțin completă și caracteristică decât pute n fi. (Venind vorba de date, aveți și cautng greșeli de istorie sau informație asupra cărora nu se cuvine să insist. Pentru o viitoare ediție căutați-le și îndepărtați-le. Sunt la pp. 19, 28, 49, 55, 71 și 193). Ar fi fost preferabil să cunoașteți pe țăran din „Ion“ sau „Răscoala“ lui Rebreanu decât din năzbâtiile lui Ghiță, care v’a explicat că modestia, răbdarea și demnitatea țăranului român se datoresc faptului că e subalimentat (p. 217). Iar la ,,foyers spirituels“ ar fi fost mai relevant dacă vorbeau puțin de curentele literare și ideologice de la noi, de sămănătorism și ortodoxism, de metafizica lui Pârvan și Blaga, de arta românească a lui Brâncuși. Toate acestea trăesc la București, dar cum printre informatori n’ați avut, se vede, niciun filosof, niciun pictor, niciun scriitor, — ați construit un București de carton- Tendința către pitoresc a unei părți din lumea noastră v’a contaminat. Credeți sau lăsați să se creadă că nu avem filosofie, pictură, literatură. Concluzie Iată obiecția mea dusă până la ultimele-i consecințe. Bucureștii sunt descriși fără de elitele adevărate care-i însuflețesc și care-i răscumpără tot orientalismul de suprafață. Aici e creația română calitativă pe care ați nesocotit-o, așa cum în introducerea istorică ați omis considerarea masei țărănești. Schimb de metodă, pagubă de roade. Paseiștii și reacționarii procedează în chipul acesta pentru că ei cunosc temperamental și sentimental. Alături de aprecierea stilului bisericilor noastre, apreciere pe care ne-ați arătat-o cât de greu este de dobândit pentru un străin (p. 204), greutate pe care ați învins-o oarecum, aveați de învins a doua mare greutate. Acela de a cunoaște spiritualitatea românească și bucureșteană prin ideologii și scriitorii ei, ca și prin tendințele vieții țărănești. Pe aceasta nici nu ați căutat s’o învingeți. S’ar mai putea vorbi de lipsa dv. de informație asupra tendințelor României de mâine, al cărei cazan fierbe la București. Cu tânăra generație nu ați avut nici un contact și nu știți, de pildă, cine sunt conducătorii maurassismului la noi, deși pomeniți de această tendință. Iar când aveți amabilitatea de a afirma că nu vedeți „des vrai deres selon la formule Benda” decât în grupul Criterion, a cărui publicație, din nefericire astăzi suspendată, o găsiți cu totul remarcabilă, să-mi dați voe să spun că exagerați- Mai sunt clerici în sensul lui Benda și în alte părți, e drept risipiți și fără prea mare ecou pentru moment. In rezumat, o carte care aduce României și Bucureștilor un real serviciu ; o carte cu locuri, idei, tipuri admirabil prinse; o carte, care pentru prima dată ne arată străinătății și’n laturile ce ni se ignorau. Dar care ar fi putut fi tot atât de adevărată și de înțelegătoare cât în știință o sinteză socială. Ca fondator al Criterionului îmi permit, domnule Morand, să vă comunic regretul meu că Bucarest a fost scris mai curând de autorul articolelor reacționare din ultima vreme decât de autorul acelui model de înțelegere a unei societăți străine care este „Les Champions du Monde". PETRU COMARNESCU afă cf m. fr ae mă limite la sâi pent Maxim zig Dancing BarH Program excepțional artistic acompaniat de celebrul Ji w Blue Ster S Surprize adouri Men** copiosTacâmul lei 500 Rejine fi mese din timp Str. Oteleleșanu k