Vremea, ianuarie-iunie 1937 (Anul 10, nr. 469-493)

1937-05-16 / nr. 487

.VREMEA­ Duminică 16 Mai 1937 — 5 Balada popii din Ruden La moartea lui Topârceanu Cu Gh. Topârceanu dispare cel mai popular poet contem­poran; versurile lui umoristice, culese în volumele Parodii originale, Balade vesele și triste și Migdale amare, au desfătat câteva gene­rații de cititori și i-au stabilit o reputație unanim recunoscută. Sar putea zice, fără exagerare, că pentru marele public Topârceanu era prin excelență umoristul; verva lui străbătuse până în cele mai depărtate straturi sociale și nu sunt puțini aceia care pot recita Balada popii din Rudeni. Rapsodii de toamnă sau Balada chiria­șului grăbit. Virtuozitatea imagistă, ingeniozitatea formală, plină de surprize, inteligența lui critică în parodierea atâtor maniere de poezie mai veche sau mai nouă, ușorul ton madrigalesc, oscilând între ironie și duioșie, l-au dus la un succes repede și unanim re­cunoscut. In poezia lui Topârceanu este o bună dispoziție necon­tenită și o vervă de bună calitate, căci dacă ea isvorăște integral din cronica rimată, cochetând cu revuistica și păstrând un ton jovial, prin nu știm ce însușiri de poezie evidentă, este sortită unui succes fără reticență. Genul cronicei rimate, creat de D. Anghel, în scânteetorul Caleidoscop al lui A. Mirea, a fost dus mai departe de Topâr­ceanu, cu mijloace personale, cu mai multă vervă adesea și cu o perfecție formală care a depășit pe toți cultivatorii următori lui, ai acestui fel de poezie. Moartea lui prea timpurie lasă un loc vacant, în lotul poeziei umoristice destul de greu de realizat, oricât s’ar părea că între gluma versificată și umor nu este decât un pas de făcut. Topâr­ceanu l-a făcut cu fermitate, isbutind să facă artă dintr’un material primejdios în fragilitatea lui. De la târg la Vadul-Mare Taie drumul prin poeni, Legănându-se călare, Popa Florea din Rudeni. Și ’n priveliștea bogată Sus pre culme, jos pe drum Iarna palidă ’și arată Prăzmuirile de fum Somnul revărsat în fire, Gerul sfânt al Bobotezii, A ’nchegat argint subțire Peste faldurii zăpezii Și legând în ghiață stropii, Buza care ’n aer joacă, A țesut pe barba popii Fire lungi de promoroacă. Bolta sură ca cenușa Codrii vineți — dorm adânc. Sună numai căldărușa Atârnată d­e oblânc. Bate Surul din potcoavă Drum de iarnă, fără spor. Calcă rar și cu zăbavă Lunecușuri de pripor. Și ’n tăcerea care crește, Adâncit ca într’o visare, Popa când și când șoptește Legănându-se călare... Scutură din treacăt salbe, Reci podoabe care mint, Surpă bolți de ramuri albe Cu portaluri de argint. Lângă drum bătut de sănii Unde malul stă să cadă, Vede urme de dihănii înstelate pe zăpadă. Iar pe culmea unei creste, Amețit de zare multă Strânge frâul fără veste Și ’mpietrit pe cal ascultă, Nici o șoaptă... nici un ropot... Numai din adâncuri sare, Vine vițel lung de clopot Peste ’ntinderi de pădure... Lung îi sună în ureche, Pe când el cu grijă scoate Pântecoasă ploscă veche Din dăsaga de la spate. Și cu plosca ridicată Zugrăvit pe cerul gol, Popa capătă de-odată Măreție de simbol. Colo ’n vale, unde drumul Taie luminișuri rare, Printre plopi se vede fumul Hanului din Vadul-Mare. Calul vesel, simte locul Și s’abate scurt din cale, C’a ’nvățat și dobitocul Patima sfinției sale... Iar hangița ese ’n ușă, Bucuroasă de câștig. Ochii ’i râd spre căldărușa: — Frig, părinte? — Strașnic frig Trec anii, trec lunile ’n goană Și ’n sbor săptămânile trec Rămâi sănătoasă, cucoană, Că’mi iau geamantanul și plec! Eu nu știu limanul spre care Pornesc cu bagajul acum, Ge­demon mă pune ’n mișcare, Ce taină mă ’ndeamnă la drum. Dar simt că m’apasă păreții,— Eu sunt chiriaș trecător. In scurtul popas al vieții Vreau multe schimbări de decor. Am stat la mansardă o lună. De-acolo de sus dela geam, Și ziua și noaptea pe lună Priveam ca la teatru madam’! Când luna ’mi venea la fereastră, Orașul părea că mă chiamă Să’i văd în lumină albastră Fantastica lui panoramă... Mai sus, într’o cameră mică, Făceau împreună menaj Un moș, un actor și­ o pisică. Iar dincolo, jos, la etaj — O damă cu vizite multe Și-alături de ea un burlac, Un domn serios de la Curte Cu cioc și cu ghete de lac. De-acolo, pe-o vreme ploioasă, Mi-am pus geamantanu’n tramvai Și-abia am ajuns pân’acasă: Pe Berzei, la conu’ Mihai. Țin minte și-acuma grădina Ferestrele unse cu var... In față sta c’oana Irina Și ’n curte, un fost arhivar. Vedeai răsărind laolaltă Un colț luminos de ietac, Pridvorul cu iederă ’naltă Și flori zâmbitoare ’n cerdac.. Pe-atunci înflorea liliacul Și noaptea cădea parfumată Umplând de miresme cerdacul, — Și­ avea arhivarul o fată.. Stăm ceasuri întregi subt umbrarul De flori, așteptând neclintit (C’avea obicei arhivarul Să sforăie noaptea cumplit). Târziu, când se da la o parte Perdeaua, părea că visez... Și iar am plecat mai departe. De teamă să nu mă fixez. Străine priveliști fugarei Voi nu știți că ’n inimă port 0 dulce mireazmă de floare, Parfumul trecutului mort... Și-am stat la un unchiu, pe Romană, Țin minte... dar unde n’am stat? Și­,auzind din depărtare Vocea lui tiranică, Toți ciulinii pe cărare Fug, cuprinși de panică... Svonul prin livezi coboară. Colo jos pe mlaștină, S’a ‘ntâlnit un pui de cioară C’un bâtlan de baștină Și din treacăt îi aruncă Altă veste stranie, C’au pornit'o peste luncă Frunzele ’n bejanie ! Intr-o clipă, alarmate, Ies d­in șanțuri vrăbiile. Papura pe lac se sbate grăbit La domnu Manuc, o persoană Cu nasul puțin coroiat; La doamna Mary, pe Regală, (O, cum mă ruga să nu plec Mi-a scris chiar o carte plecă poștală); Pe strada Unirii la Sbeck; Pe Grant, lângă birtul lui Sbierea; Pe Witing, pe Tei la Confort, M’a dus pretutindeni puterea Aceluiași tainic rezort C’așa mi-e viața — o goană, Și astfel durerile trec... Rămâi sănătoasă, cucoană, Că ’mi iau geamantanul și planc! VREMEA Balada chiriașului (Fragment) Legănându-și săbiile. Un lăstun în frac apare Sus pe-un vârf de trestie Ca să ție­ o cuvântare In această chestie. Dar broscoii din răstoacă I­ insultă ’n pauze Și din papură­­ I provoacă Cu prelungi aplauze. Oștiile 'ncep să strige Ca de mama focului. Cocostârci, pe catalige, Vin la fața locului. Un țânțar, nervos și foarte Slab de constituție, In zadar vrea să ia parte Și el la discuție Când de-odată tin erete Polițai din naștere Peste baltă și boschete Vine ‘n recunoaștere Cu poruncă dela centru Contra vinovatului, Ca să-l aresteze pentru Siguranța statului... De emoție, în surdină, Subt un snop de bozie, O pastie de surcină A făcut explozie. ■ Florile 'n grădini s’agită, Peste straturi, dalia, Ca o doamnă din elită își îndreaptă talia. Trei petunii subțirele Farmec dând regretelor, Stau de vorbă între ele: —" „Ce ne facem, fetelor ?, Floarea-Soarelui, bătrână, De pe-acum se sperie C’au să-i cadă în țărână Dinții, de mizerie. Și cu galbena ei zdreanță Stă ‘n lumina matură Ca un talger de balanță Aplecat pe-o latură... Intre gâze, fără frică Se reî ncep idilele. Doar o gărgăriță mică Blestemându-și zilele, Necăjită cere sfatul Unei molii tinere, Că i-a dispărut bărbatul In costum de gnere, împrejur îi cântă 'n șagă Greerii din flaute. Uf, ce lume, spre dragă ! Unde să-l mai caute? L-a găsit sub trei grăunțe Mort de inaniție. Și­ acum pleacă să anunțe Cazul la poliție. ^aAAAAAÁ. Rapsodii de toamnă

Next