Vremea, iulie-decembrie 1937 (Anul 10, nr. 494-518)

1937-08-22 / nr. 501

VREMEA lapte Georges de La Fon­chardiere, și idei . scriitorul francez al cărui humor irezistibil se aliază adesea cu o Sarcasm dizolvant, răspunde ast­fel la o anchetă în care i se pu­­t­ea întrebarea dacă a citit și mai recitește „Discursul... lui Descar­tes­“ i „Am citit cu atenție și cu­­ atât mai multă bunăvoință Dis­co­urs de la Methode cu cât Rene Descartes, născut ca și mine la I Châte Herault este unul din stră­moșii mei, unul din unchii mei îndepărtați. Spiritul de familie nu m’a o­­prit de a găsi destul de plictisi­tor Discursul asupra metodei. [N’am nici o poftă să-l recitesc. Viața e prea scurtă și eu prefer să-mi închin restul de viață ce mi-e dat încă, lecturii romanelor polițiste“. Constantin Noica închi­nă filosofiei o muncă atentă, metodică și rodnică. E unul din cei mai serioși și pregătiții, fii ai acestei țări. „Mathesis“. Con­cepte deschise în Istoria filosofi­ei la Descartes, Leibniz și Kant. Vieața și filosof­ia lui René Des­cartes, traducerea „Regulelor“ lui Descartes și recent apăruta traducere din Meditationes de p­rima philosophia ale lui René Descartes constituie contribuții reale pentru îmbogățirea litera­turii filosofice românești. Iată un om care nu se dă în lături din fața piedicilor ci în­­vingându-le cu pilduitor curăț e­­voluiază cu eleganță, cu sobrie­tate, cu oarecare seninătate. Un om care nu capitulează și care nu trișează (cel puțin îți lasă o ase­menea impresie). Ne trebuesc cărturari cari să câștige încrederea prin cinstea, probitatea, publicului inteli­gența lor. Constantin Noica este unul. In curând acest tânăr filo­sof român va da în vileag o carte intitulată „De coelo“, apă­rând în ochii celor ce-l urmăresc sub o față nouă. Credem că în momentul în care autorul lui „Mathesis sau bucu­riile simple“ se va fi îndoit în­deajuns cu privire la Kant Descartes, activitatea acestui câ­și­getător se va desfășura pe acel plan de revelații pe care nu odată Constantin Noica s’a așezat. Cu timiditate până acum, nădăjduim cu siguranță și impetuozitate mâine. Andre Gide nu iartă c’a fost păcălit. Comu­niștii l’au primit pe sus, cu flori, cu ditirambe, cu banchete. S-au arătat numai ce era frumos, nou, desăvârșit. Franțuzul era desigur un om naiv și puțin cel zaharisit dar nu era dintre cei cari se lasă cumpărați. El credea cinstit în miracolul sovietic și se aștepta să vadă o țară transformată în paradis terestru sau măcar orien­tată spre acest țel. Sovietele au calculat greșit, au nimerit-o prost invitând un asemenea tip ca să le facă reclamă. Dovadă că prin­tre diriguitorii Rusiei de azi nu sunt inteligențe lucide și nici oa­meni abili. Desigur, s’au făcut și s’au a­­plicat în Rusia o sumă de pro­grame, nu întotdeauna ortodox marxiste sau leniniste. S’au construit uzini, s’au înfiripat în­treprinderi admirabil utilate și s’a muncit serios. Munca s’a do­vedit însă până la urmă stear­pă. Omul tot nemulțumit a rămas. Apucăturile lui nu s’au schimbat de fel și foamea, sărăcia sunt tot atât de apăsătoare, de paralizante ca în trecut. In timp ce proleta­riatul suferă, deși revoluția s’a făcut pentru a scoate această lume din suferință, privilegiile au reîn­viat și s-a constituit o pătură de conducători, de exploatatori cari se suspectează între ei, se spio­nează. Dictatura proletariatului a devenit ușor dictatura unui om care asemenea țarului are drept de viață și de moarte asupra su­pușilor săi, adevărați robi și ro­boți. Oamenilor le e frică să fie sinceri între ei, căci lesne­te po­menești, chiar din senin, arestat și condamnat la moarte. Andre Gide vorbește de o dic­tatură a birocrației asupra proletariatului și arată cu date și cu fapte în Retouches à mon Re­tour de l’U. R. S. S. că echipa­rea industrială a Rusiei Sovietice echivalează cu o potemkiniadă. Cei cari sunt sensibili la așa ceva vor rămâne extaziați și vor scrie apologii. Cei cari se vor osteni să vadă realitatea așa cum­­ vor constata că producția de orice fel lasă de dorit pentru că lipsesc muncitorii calificați, pentru că funcționarii exercită o care face viața lucrătorilor tiranie im­posibilă, pentru că adesea ceea ce s’a lucrat în pripă e sub nivelul așteptat și așa mai departe. Orice operă de civilizare tre­buie să plece dela educația omu­lui, altfel totul ratează. Iată ce n’au înțeles comuniștii. Când André Gide se­ extazia, toți comuniștii îl lăudau, îl adu­lau. Astăzi când critică, este ca­tegorisit neserios și superficial, deși astăzi e mai bine informat și cunoaște mai mult decât atunci când se extazia. André Gide nu poate fi acuzat de necinste sau de lipsă de sinceritate ci doar de lipsă de luciditate, de întris­tătoare mă­­­inire atunci când se mărturisește marxist sută în sută. E penibil să vezi un om inte­ligent care la bătrânețe în loc să se înțelepțească, devine marxist. Și încă un marxist de cel mai autentic tip burghez, optând de pildă pentru viață (oricum ar fi ea) atunci când are de ales — chiar și numai în discuție la masă — între această viață și sacrifi­ciul pentru o ideie (vezi Retou­ches, pag. 81). AR. A. LUCIAN (Continuare din parf, 10} dus la primărie, și mi-a arătat ste­mele familiilor din sat. Mi-a mărtu­risit cu mândrie că stema familiei sale este din secolul al XII-lea! Țăranii aceștia elvețieni au une­ori un trecut mai cert ca multe familii aristocratice europene. Și cu toate acestea, au rămas la țară, opt veacuri în acelaș loc, și feciorii au continuat munca pă­rinților fără ispita evadării... Puțini cărturari români cunosc și înțeleg mai bine satul, ca Lu­cian Blaga. Are și acum nostalgia unei ferme la țară, unde să se poată retrage, să-și trăiască viața așa cum o înțelege el. Unul din cele dintâi lucruri pe care mi le-a arătat la Berna, a fost o ferma din vecinătate, o adevărată indu­strie casnică elvețiană, cu graj­duri mari, în care se găsesc și prinzătoare de muște, ca să nu sufere prea mult vitele. Aici vine deseori Lucian Blaga, cu Isidora, și privește cum se mulg vacile. D-na Blaga are pentru amândoi aceiași surâzătoare înțelegere... — Cum ai ajuns, totuși, să faci filozofie , îl întreb eu. — In clasa I-a de liceu am în­cetat de a mai crede în Dumne­zeu. De unde în copilărie fusesem nefiresc de religios, pe la 10—11 ani am ajuns ateist Am strâns într’o zi copiii cu care mă împrie­tenisem, și le-am mărturisit des­coperirea mea ! Dumnezeu nn BL­AGA există ! Apoi în clasa III-a de li­ceu am cetit operele filosofice ale lui Vasile Conta. Tatăl meu, deși preot de sat, avea o bogată biblio­tecă germană, dar prea puține cărți de filosofie. Dar mai târziu, pe la sfârșitul liceului, un student întors în vacanță, mi-a pus în mână operele lui Swamy Viveka­­nanda în traducere nemțească. Scrierile acestea au avut asupra adolescenței mele o mare influen­ță. Pot spune că am eșit din pozi­tivism prin lectura lui Viveka­­nanda. Căci, după Conta, cetisem foarte multe cărți de pseudo-filo­­zofie pozitivistă... Cred că în a­­ceiași perioadă am scris și cele dintâi poezii, influențate întru totul de Octavian Goga, poetul cel mai de seamă și cel mai la modă pe atunci. N-am mai scris apoi versuri foarte multă vreme. Am descoperit poezia deabia târziu în viață... Dar și versurile le scriu tot atât de greu ca și pro­za filozofică. La toamnă am să public în Gândirea un ciclu nou de cincisprezece poezii... — Iar romanul ?­­ îl întrerup eu, amintindu-mi că acum doi ani Lucian Blaga mi-a mărturisit gândul lui de a scrie epică. — Acela mai târziu, după ce voi fi încheiat „sistemul“. Sunt încă prea tânăr pentru roman... MIRCEA ELIADE IIU M­O­R lin reporter care nu și cunoaște meseria In tinerețe m’am îndeletnicit un timp cu ziaristica. Eram a­­jutor de director la un ziar pro­vincial, ocupându-mă mai mult cu corectura informațiilor aduse de reporteri. Deja un timp a început să lu­creze la noi, după recomandația unei cucenițe, prietena editoru­lui, un reporter nou. Acesta era un băiat tânăr cu o biografie nedefinită, venit de curând în o­­rașul nostru. Avea întotdeauna un aer oarecum visător și încre­zut. Era extrem de leneș și nu avea desigur nici o predispoziție pentru ziaristică. Cu aceiași stăruință cu care a pătruns în gazetărie ar fi putut tot atât de bine intra în marina comercială sau în cine știe ce comisiune pentru stârpirea filoxe­rei. Il chema Simu­s. Era un om cu totul dezordonat, iar informațiile ce ni­ le aducea erau întotdeauna încurcate sau inventate. Aveam mari neînțelegeri și neplăceri din această cauză căci îl numea re­gulat pretor pe prefect sau scria că cutare adunare a fost în sala de ședințe a consiliului comunal, când ea în realitate se ținuse în aula clubului comercial. Cât despre numele de familie, nu odată s'a întâmplat să le în­curce. Iți scria că d. Teodor a depus o coroană și la urmă se afla că Teodor a fost mortal, iar coroana o depusese un oarecare — Mâine va veni judecătorul de instrucție... — Dar ăsta pe cine a omorât ? (Wiener Tag) Teodoroff. In care ramură mu­­ am pus, câte nu i-am încredin­țat — era imposibil ca acest Simu­s să se descurce fără min­ciuni și invenții. Odată mi-a dat o informație că s’au furat mai multe lucruri din casa țăranului Seavof, iar apoi s’a aflat că acest Seavof era general. Știți și dv. cum e în pro­vincie — unde din orice greșeală de felul acesta, iese scandal. Chemări la telefon, supărări, des­­mînțiri. L’am chemat într’o zi în ca­mera mea, m’am încuiat cu el acolo și am început să-l dăscă­lesc . — Uite ce este Simțis. Ori ai să fii om, ori voi fi nevoit, cu toată protecția ta să te dau afară. Ești un măgar neexperimentat, nicidecum un reporte. Un ade­vărat ziarist nu va afirma nicio­dată un lucru, dacă nu-1 știe si­gur. Doamne sfinte, oare puține expresii salvatoare și prudente avem noi în limba noastră ? Scrie de ex. „circulă svonul“ — „se zice că“, „am auzit că“, „se afirmă“, „suntem în măsură să presupunem“, „probabil“, „în­­tr’un grad oarecare“, „ca și cum“ „așa zisul“, „care se dă drept“, etc. Un serviciu mare ți-1 poate oferi și semnul de întrebare pus intre paranteză. Pui un asemenea semn și ai scăpat de toată respon­sabilitatea. Ai înțeles ? Chiar dacă greșești ceva sau încurci, nu pui ziarul într’o situație penibilă față de pu­blicul cititor... Eu te întreb Sim­țis, ai înțeles ce ți-am spus eu a­­cum­a ? — Am înțeles, zice Simțis. — Ei, dacă l’am înțeles, atunci du-te și lucrează. Dar să ții min­te , încă o desmințire la informa­țiile tale și te pui în disponibili­tate în 24 ore. — Am înțeles — a spus iarăși Simu­s. Două zile Simu­s n’a mai lucrat nimic și venea la redacție nu­mai ca să joace table și să-și ia cafeaua. A treia zi îmi dă o notiță tran­scrisă curat, cu următorul conți­nut : O păstrez și acum în arhiva mea Circulă svonul că pe ziua de e zi la școala secundară, după cum se pare de fete, a fost o destul de fru­­moasă serbare de fine de an. După așa zisul Te-Deumt oficiat de către Sfinția Sa presupusul preot Agaf­­ton Stoicof, mai mult sau mai puțin onorata Directoare a școalei, a îm­părțit se zice tinerelor așa zise fete (?) cadouri și cărți. Ajungând până aici am îndoit frumos notița lui Simu­s, am pus-o în port-vizir și i-am spus : — Simu­s du-te la așa zisul dracu și dacă vor circula svonuri că piciorul tău stâng sau drept, se va arăta prin redacție, eu po­sibil, voi porunci portarului care se dă drept Ion, să te dea afară, în așa zisa stradă... Simțis ieși ridicând din umeri și am auzit cum vorbea pe sală cu portarul, îmbrăcându-și pal­tonul : — Ion, dacă întreabă cineva de mine, spune că eu la jurnalul ăsta păcătos nu mai lucrez. Se pricep la literatură ca măgarul la astronomie. VLADIMIR AZOV Duminică 22 August 1937 _.J | CELEBRITĂȚILE „EXPOZIȚIEI“ ■— îmi dați voie... r— încântați... noi sunt ,omul de sticlă .... suntem cățeii de faianță. (Paris Soir) Tablou de familie Cele ce urmează sunt puse în so­ Dar pentru că bébe e mic­ micul, mă­­coteala unei doamne foarte serioase mica­lui îl ia cu bin­șorul. Așa bu­­— care după ce s-a agitat câțiva ani năvară, cum țipa mai deunăzi, turbu­bunicei în avantgardele feminismului, s‘a retras resemnată în căsnicie și li­teratură. Roadele căsniciei sunt întrupate într-un fermecător copilaș, iar sudo­rile literare s'au cristalizat în câteva duzini de romane, nuvele și povestiri pentru copii. Visul de totdeauna al talentatei și nedespărțitei scriitoare a fost ca să realizeze o perfectă armonie între cele două preocupări capitale ale dum­neaei — adică să facă pe copil pri­mul și cel mai devotat admirator al răfuelei sale cu muzele. Dându-i apele inspirației — doamna a chemat pe doică și i-a poruncit: — De ce nu faci ce ți-am spus... Citește-i o poveste din cărțile mele — ca să adoarmă... Un timp domnește liniște profundă și grea. Apoi deodată țipetele deșiră aerul. Scriitoarea femenistă se scoală și pleacă în persoană spre camera copilului, unde sosește tocmai la timp spre a admira un minunat tablou de familie. Bebe urla câr­e ținea gura, iar doica zâmbea visului, adormită cu cartea în mână. Cri și Azi De mare căldură Ești în oraș C'un taxi de piață O mașină Naș (Nash), Cam candriu șoferul Cum sunt ei mai toți, Dădu o viteză De săream trei coți, La o cotitură Cum o fi'nvârtit, Că’nt C un șanț deodată Noi ne-am pomenit, Nașul peste mine, Iar eu de sub Naș Strigam cu putere, Îmi făcuși răvaș, Mor cu Nașu'n brațe, si fusei azi fin, Dar scăpai cu viață După un lung chin, — Am zăcut o lună Și scăpat cârpit La cap, și picioare, Și m'am mulțumit Insă de-atuncea M'am tămăduit, Căci eu în mașină Nu m'am mai suit. Prefer o trăsură C'un birjar murdar, Cel mult cade calul, Dar eu n'am habar. Poate crede Lumea Că sunt un avar, Dar era mai bine, Când era tramcar. Plecai în excursii Și n’avea­i nimic, Azi pleci în mașină, Și te-ntorci în dric. M. DIMITRESCU-MIDI Despre un renumit actor, se povestește că într o seară, întâr­ziind printre prea multe pahare s’a găsit în trista postură de a nu-și putea nici măcar deschide ușa. Sergentul din post se grăbi să-l ajute . — Ce faci acolo ? — E...eu !..intru la mine acasă. — Ești sigur că stai aici? —Ei, cum să... fii... fiu sigur? — Ei bine, am să-ți deschid dar am să intru și eu ca să mă con­ving. Se ținu de cuvânt. —Pro... proba că s... sunt la mine, iată baia... aco... colo... sa­lonul aco... — Și camera de culcare ? în­trebă sergentul convins. — Lu... sus! De bine de rău, ajutându-l, reuși să-l suie pe scară și ajunse­ră în camera de dormit. Aici, în pat, se aflau o femeie și un bărbat. Actorul îi privi o zâmbind clipă nedumerit, apoi spuse sergentului: — D... dovada că aici e came­ra mea... Pa... patul... so... soția mea și omul cuc... culcat cu ea... care's eu.... Replica Goering — „dauphin‘‘-ul celui da a­l treilea Reich, se bucură în Ger­mania de o popularitate, pe care croitorii numeroaselor sale unifor­me o găsesc foarte justificată. Tot ce face primul ministru al Prusiei, este urmărit cu o deosebi­tă dragoste de descendenții arieni ai lui Wotan — care văd în uria­șul aghiotant al lui Hitler adevă­rata încarnare a vechilor virtuți germanice, trecute prin strungul gimnasticei suedeze. Această popularitate nu-i place însă lui Goebells, care prea nu pierde nici un prilej să-și concu­reze colegul de guvernământ. — Mă aflam în baie, povestea deunăzi Goering, când deodată am simțit că apa se turbură și ceva plutește în apa acoperită de clă­­bucii săpunului... — Era desigur un submarin bol­șevic, s-o tăie șeful propagandei hitleriste. Istorie bețivă Să mă -nșor cu tine ? Ești foarte dulce dar în fiecare zi pește... (Prager Presse) Vilegiatura Dialog la sfârșitul vacanței: — Ai petrecut bine ? — Superb —■ Unde ai fost? — Am descoperit un loc minunat... Un cuib de umbră și răcoare, iar de jur împrejur, numai amintiri istorice... — Desigur în Bucovina ?.. — Nu — în pivniță... Organizația Națională Română de Voiaj și Turism „E­U­­R­O­P­A" București, Str. Doamnei Nr. 1 ZECE CR­O­S­I­E­R­E MEDITER ANA, AZORE, EGIPT și PALESTINA ITALIA $1 DALMAȚIA A^ToIlIA $1 NORVEGIA O croasieră EUROPA este o croasieră impecabilă VAPOARE SPECIALE — PRETURI CONVENABILE — PRIMA PLECARE LA 27 AUGUST —

Next