Vremea, iulie-decembrie 1938 (Anul 11, nr. 544-568)
1938-07-03 / nr. 544
VREMEA de după Deli Genghiz Khan la Stalin Visul lui Genghiz Khan Majoritatea locuitorilor Mongoliei exterioare sunt nomazi. In acest nomadism trebuie căutată origina și esența „Imperiului Universal”, visat și realizat de Genghiz Khan cu șapte sute de ani în urmă. Cruzimea lui Genghiz Khan și a hoardelor sale— cruzime legiferată de însăși mistica rasei mongole, care se credea singura capabilă să atingă „marginile lumii” — se explică prin ura nomazilor contra lucrătorilor agricoli și contra orășenilor, oameni așezați, lipiți de pământ, și ca atare deosebiți între ei prin grupuri, clase sociale, națiuni. „Legea” lui Genghis Khan cerea ca lumea să fie din nou unificată, hotarele și națiunile să dispară. De aceia hoardele mongole ucideau 98% din populația unei țări cucerite. Destinul rasei mongole — mistica creiată și impusă de Genghiz Khan — acesta era: unificarea lumii printr-o crudă împuținare a populației; Imperiul Universal, în care să circule nomazii și care să nu fie divizat în alte imperii mai mici sau mai mari, în popoare, națiuni, clase, etc. Acest vis al „Imperiului Universal” se păstrează încă în sufletul mongolilor nomazi. Și cei care își dispută astăzi cucerirea Mongoliei — adică Sovietele și Japonia — țin seama de acest vis al lui Genghiz Khan, chiar dacă nu-l mărturisesc. Intr’un anumit sens, cele două imperialisme asiatice — nipon și sovietic — prezintă o curioasă afinitate cu „Imperiul Universal” mongol. Mistica rasei credința în destinele neamului lașiponez, căruia i se cuvine stăpânirea întregului Extrem-Orient, — ca și visul comunist al Imperiului muncii, pentru realizarea căruia nicio cruzime nu e prea sălbatecă j și din drumul căruia trebuiesc îndepărtate, sau suprimate, clasele sociale putrede și religiile „Omului Vechi" — nu sunt decât imaginile adulterate și profane ale „Imperiului Universal” visat de Genghiz Khan. Ura nomadului împotriva agricultorului și orășanului — se recunoaște în ura proletarului față de „burghez”. O ură rece, placidă, cumplită, întocmai ca cea a lui Genghiz Khan, care spunea: ».Viermii care acoperă fața pământului trebuiesc călcați în picioarele cailor. Măcar stârvurile lor să poată folosi la ceva... " Ghezar, Eroul rasbunator ! Se cunosc prea puține lucruri despre Mongolia exterioară, mai ales de când stăpânirea Sovietică a închis hermetic granițele oricărui observator indiscret. Insă tot mai răzbat, la răstimpuri, călători europeni și spioni chinezi sau japonezi, ale căror informațiuni sunt căutate și cântărite de atâtea birouri secrete și State Majore. De asemenea informații asupra actualei stări de lucruri din Mongolia ne vom folosi și noi în articolul de față. Dar în afară de aceste informații politice și „științifice”, trebuie să ținem seama de m.V.il Er °ulm Răzbunător, pe care-l așteaptă tot mongolii nomazi. Este vorba de eroul Ghezar, în care crede toate Asia Centrală, dar care este prin excelență creația misticei mongole Acest Ghezar din Ling, a căru epopee e cunoscută și recitate pretutindeni în Asia Centrală, din Himalaya până în Urali, a trăi cândva pe pământ și e aștepta să se reîncarneze pentru a pregăt o nouă eră în istoria umanității Nu e locul aici să povestim aventurile trecute ale lui Ghezar, nie să cercetăm origina acestui mit de vaste proporții, în care nomazi Asiei Centrale și-au proiecta idealul lor de viață și toată ula lor, moștenită de la Genghiz Khan împotriva „păcatelor” lumii civilizate. Cetitorul poate găsi câteva amănunte în traducerea epopeei lui Ghezar, pe care a publicat-o, după versiunea tibetană d-rna Alexandra David-Neel împreună cu Lama Yougden : Li vre sur humaine de Guésard Ling (Paris, 1931). Din prefața acestei cărți aflăm că Ghezarul, în noua lui reîncarnare, va fi prin excelență un erou războinic, care urmărește mai mult un ideal social decât unul religios, și va realiza acest ideal social prin forță. Noul Ghezar va coborî din Thhang Shambala, misterioasa „Țară de Nord”, care se găsește în foarte multe legende indiene și tibetane, și care aparține mai mult geografiei mitice decât geografiei reale. Dar chiar mitul acestei Shambala a fost folosit de Ruși, încă de la începuturile veacului nostru, pentru scopurile lor politice. Ekai Kawaguchi, un preot budhist japonez, care a trăit mai mulți ani în Tibet și cunoaște bine Lhassa, susține că trimisul politic al țarului, lama siberian folosit de profețiile Dordjieff, s-a relative la Thang Shambala pentru a întări influența rusească în Tibet, și anume răspândind „Țara de la Nord” este zvonul că Rusia. Unii tibetani cred că această misterioasă Shambala este o insulă de la Miază Noapte, situată în apropierea Siberiei. Mongolii afirmă însă că Ghezarul, care se va naște la Miază, Noapte, va lua puterea în Mongolia, pe câmpiile nesfârșite de unde a plecat, cu șapte sute de ani în urmă, Ghenghiz Khan. După mărturia unui lama mongol, cu care a stat de vorbă d-na Alexandra David-Noel, Ghezarul se va întoarce pe pământ „pentru a extermina pe toți cei care se împotrivesc domniei dreptăței”. — „El va apare deodată în toată puterea sa prodigioasă și va înspăimânta pe oamenii cu inima neagră, care fac fapte rele. Călăireți fără număr îl vor urma cu repeziciunea fulgerului, pământul se va cutremura sub copitele cailor lor, și zgomotul galopului va răsuna pe deasupra norilor. Noi mongolii, am dormit vreme îndelungată, în timp ce el se odihnea, el, nebiruitul. Ne vom deștepta la venirea lui. Va duce cu sine milioane de asiatici, astăzi robiți, îi va duce spre cucerirea lumii. Pe deoparte, vom zvârli în mare pe acești albi obraznici pe care Chinezii i-au lăsat, prin lașitate, să se statornicească la ei ca stăpâni. Iar pe de altă parte, vom da iureș în țările lor din Apus, și pe unde va trece armata purificatoare, nu va mai rămâne nimic; nu, cu adevărat nu va rămâne nici măcar un fir de iarbă !” (Alexandre David- Neel, op. cit. p. XLI-XLII). Aceiași autoare publică o convorbire, avută de curând, în deșertul Thangthang, în vecinătatea marilor lacuri, cu un alt lama mongol. Ghezarul, după mărturisirea acestui lama, va dezarma prin puteri magice pe cei înarmați împotriva lui și împotriva Dreptății. „Adevărata religie va fi predicată tuturor, și cei care nu vor vor să se poarte în conformitate cu religia, stăpânii care vor vor să rămână stăpâni, sclavii care se vor încăpățâna să rămână sclavi și să păstreze pe alții în sclavie”, toți aceștia vor cădea uciși de sabia Ghezarului, întrebat ce este „religia”, lama răspunde: — Nu poate exista dualitatea. Nu trebuie să se împartă (lumea) în două. Mâna nu trebuie să facă rău piciorului; sunt acelaș trup. Cei uciși de Ghezar — și vor fi miliarde — vor avea fericirea de a se duce în paradis, acolo unde au mai fost trimiși, de acelaș erou, în existența lui precedentă, demonii întâlniți pe pământ. — „Spiritul demoniac trebuie să devină spirit divin. Noi vom ucide fără ură, pentru a vindeca — Veți fi numeroși ? — Milioane și milioane, răspunse el. Ura împotriva Albilor crește, și se răspândește ca flăcările în paiele uscate”. (ibid. p 343—344)1. Cheia de boltă a Asiei întocmai după cum lama siberian Doreljieff slujea Țarul politica de expansiune rusească din Tibet, folosindu-se de legende „Țării de la Miază Noapte” — : tot așa comisarii sovietici și perții militari din Mongolia exș Turkestan se sosesc de mita Ghezarului pentru a pregăti Asia Centrală de războiu. In Sin Kiang (Turkestanul chinezesc) Rușii au intrat de multă vreme. Cu toate dezmințirile formale ale generalului Tseng Shi chai, guvernatorul Turkestanului chinez, provincia aceasta este astăzi o provincie a Rusiei asiatice, iar Guvernatorul însuși un instrument sovietic. întreaga regiune e reorganizată de către experții militari comuniști. Experții economici și geologii de la Moscova pregătesc vaste exploatări ale subsolului. Lin Kiang nu are o prea mare valoare strategică într-un eventual războiu ruso-japonez, dar valoarea sa economică este importantă. După Sin Kiang, a venit rândul Mongoliei externe. Japonia a intrat în China pe la Nord. Rusia își pregătește supremația în Extremul Orient ocupând și întărind provinciile central-asiatice. După Mongolia exterioară, va veni rândul Mongoliei interioare. De aici amenință Tibetul și deci Indiile engleze, pe de o parte, iar pe de altă parte, Sovietele au deschis drumul spre China. Ajutorul militar, atât de eficace, pe care l-a primit Chang-Kai-Shek în ultimele luni dela Soviete, prin Mongolia l-a primit. Pentru Japonia, importanța strategică a Mongoliei este capitală. Tactica armatei japoneze nu cunoaște defensiva. Japonezii știu că nu au decât o singură șansă într-un războiu de mari proporții: să atace, să atace mereu, cucerind teritorii imense, pe care apoi să le negocieze la masa Păcii. In conformitate cu această tactică, Japonezii înțeleg prea bine că, intrând și ocupând Mongolia, ar putea apoi pătrunde în Siberia la răsărit și apus de Irkutsk, atacând de aici armata roșie a Extremului Orient, în loc să o atace din Manciuria sau în provinciile Maritime siberiene, foarte bine fortificate. Prin cucerirea Mongoliei, Siberia ar cădea în mâna trupelor japoneze până la Urali. De aceea, după corespondentul din Riga al lui Morning Post, imense fortificații rusești sunt pe cale de a fi terminate pe întreg frontul extremoriental .Se fac de asemenea sforțări uriașe pentru realizarea unei linii ferate paralelă trans-siberiană, care s-ar afla mult mai la nord (cf. Maria Vismara, La Mongolia nella politica estremoorientale, p. 37). Deși tactica sovietică în Extremul Orient nu este pur ofensivă, ca a Japoniei, ci comportă elemente de defensivă și strategie statică — totuși, în eventualitatea izbucnirii unui războiu ruso-japonez, armata roșie va ataca fatal Man-Chu-Kuo, încercând spargerea frontului prin regiunea de minimă rezistență (Chahar, Jehol) și despărțirea armatei japoneze în două: o parte în China, cealaltă în Man-Chu-Kuo. Semnificativ, din acest punct de vedere, faptul că astă toamnă, după este ce japonezii au ocupat Shanghai și-și concentraseră o bună parte din efective pe frontul de sud — mareșalul Bluecher, comandantul armatei roșii din Extremul Orient, și-a strămutat Marele Cartier de la Vladivostok la Irkutsk. Mișcarea aceasta vorbește îndestul... Oricum ar evolua evenimentele din China, este sigur că Mongolia va juca rolul de frunte în conflictul, inevitabil, dintre Japonia și Soviete. Cele două Imperii înaintează în Asia Centrală și China din două direcții opuse. Armatele lor se pot întâlni oriunde. Dar adevărata întâlnire dintre Rusia și Japonia va avea loc în Mongolia... Pregătiri de război. Din acest misterios ținut sosesc câteodată vești uluitoare. O corespondență a Osaka Mainiki ziarului japonez din 2 februarie 1936 (deci cu aproape un an și jumătate înainte de izbucnirea războiului chino-japonez) reproduce informațiile date de un chinez care s-a întors la Hsinking, după ce a stat 20 de ani la Urga, capitala Mongoliei. Trupele guvernamentale mongole s’ar ridica la un efectiv de 150.000 oameni, foarte bine pregătiți de războiu și echipați cu cele mai moderne arme. Sunt și corpuri speciale de aviație, sub comanda ofițerilor sovietici. Miliția e obligatorie. Șefi sovietici conduc școala militară din Urga, iar foarte mulți ofițeri mongoli se duc apoi pentru studii de specializare la Moscova. Armele și munițiile sunt furnizate de Soviete. Servicii de comunicare aeriană au fost stabilite între capitală și principalele orașe. Educația se face conform canonului comunist, și cu toate că lamaismul e tolerat, propaganda ateistă foarte răspândită (cf. Maria Visemara, op. cit. p. 36). Fără îndoială că asemenea informații au toate șansele să fie adevărate. Este totuși curios că Sovietele vorbesc întotdeauna de puterea lor armată în Extremul Orient în preajma sau după un mare proces politic. Omorârea lui Tukhacevski a provocat o mare dezamăgire în China, și acestei dezamăgiri i-a urmat o foarte abilă propagandă prin presă și radio, arătând progresele tehnice ale armatei roșii, în deosebi formidabilele realizări din Extremul Orient. Dacă propaganda ateistă în Mongolia este într’adevăr așa cum o dezvăluie corespondența din Osaka Mainichi, Sovietele fac fără îndoială o greșală. Mongolii, și în deosebi mongolii nomazi, nu vor putea fi „electrizați” numai prin linii aeriene și academii militare. Numai mitul Ghezarului ar putea transforma cele câteva milioane de mongoli într-o armată de eroi, care ar atrage după ei uriașele valuri asiatice. Mișcarea pan-asiatică pe care au dezlănțuit-o japonezii folosește cu mai multă abilitate acest mit. Japonezii își continuă opera lor lentă și nevăzută de infiltrație în cele două Mongolii, amintind că Rușii („Ordoșii“ din legendele asiatice) sunt albi, și că Asia nu poate fi stăpânită decât de rasa galbenă. Principele Teh Wang, „Roosevelt ai Mongoliei“ Intre Soviete și Japonia, între aderenții mai mult sau mai puțin fanatici ai unuia din aceste două imperii — un mare om politic mongol se străduiește să găsească o salvare. Este principele TehiWang, șeful Consiliului Politic Autonom al Mongoliei Interne, care și-a stabilit reședința la Pailingmiao, centru depărtat de zonele de influență chineză și mongolă. La 1934, Teh Wang a semnat un acord între Mongolia Internă și guvernul din Nanking. Principele Teh Wang aparține Ligei din Silingol, singurul teritoriu care nu a fost colonizat de loc Ida chinezi. Este un mongol „pur sânge”, care știe să păstreze mitul în conștiința poporului său, dar care este în acelaș timp un mare cap politic, singurul care a izbutit până în prezent să nu fie prins nici de China, nici de Rusia, nici de Japonia. Colaboratorii săi sunt aleși din elita intelectualilor tineri. Colaborează însă cu el mulți dintre veteranii Kuomintang-ului mongol din 1925. Unul dintre cei mai buni cunoscători ai problemelor mongole, O. Lattimore, numește pe principele Teh Wang „Roosvelt al Mongoliei interioare, înfrânând cu o mână impetuozitatea stângei și scuturând cu alta apatia dreptei, în așa fel încât să le conducă pe amândouă spre centru, spre o autonomie sobră și realistă, caracterizată de reforme inspirate din Turcia Kemalistă” (O. Lattimore, On the Wickedness of being Nomads, „Asia”, Oct. 1935; Vismara, „Asiatica”, Ianuarie- Febr. 1936). Evitând să cadă pradă Japoniei sau Chinei, noua mișcare autonomistă mongolă se folosește de puterea fiecăreia din ele. Evident, mișcarea aceasta nu are șanse de reușită decât în Mongolia interioară. Mongolia exterioară este bine păzită de poliția secretă Sovietică. Situația. Japonezii cereau acum mai mult: dreptul de reședință al unor agenți din Man-Chu-Kuo în Urga și alte două centre mongole. Delegația mongolă refuză, pe motivul că Japonia încearcă să pătrundă în Mongolia Exterioară. Conferința, amânată pentru toamnă, n’a dus la niciun rezultat diplomatic. Relațiile au fost rupte, și de atunci frontiera manciurianomongolă a devenit un mic câmp de operații. In schimb, șefii politici ai Mongoliei exterioare s’au dus la Moscova, de unde s’au întors cu 50 milioane ruble, un acord secret și direcțiuni precise în tot ce privește politica față de Tokyo. Manciuk a fost ultima șansă a Japoniei de a pătrunde pașnic în Mongolia exterioară. Ofițerul Inukai, fără voia lui, a dezlănțuit răsboiul, de mâine, de poimâine, între Rusia și Japonia. MIRCEA ELIADE Incidentul Sinhai și conferința de la Nandun Intre soldații mongoli și manciurieni-japonezi (din Man-Chu- Kuo) incidentele de frontieră nu se mai terminau până acum doi ani. In 1935, în urma unui asemenea incident, japonezii au ocupat Khalka Miao. Au urmat obișnuitele certuri diplomatice și radiofonice, căci atât Man-Chu-Kuo cât și Mongolia își disputau dreptul asupra regiunei Khalka Miao. Pentru definitiva orânduire a acestei controverse, s-a convocat o conferință mongolo-manciuriană la Manciuri. La această conferință luau parte vice-ministrul de războiu mongol, Sambowa, cu alți înalți funcționari mongoli, iar din partea Man-Chu-Kuo-ului, mai mulți funcționari mongoli din Hsingan și câțiva ofițeri japonezi. In timpul conferință, ofițerul japonez Innkai împreună cu doi ruși albi și doi manciurieni, au fost arestați de patrulele mongole pe frontieră la 23 iunie 1935 și liberați deabia la 4 iulie. Acest nou incident a complicat Ling Gyi Gyalpo. Regele din Ling, care se crede descendent al fiului adoptiv al eroului Ghezar din Ling Șefi de triburi Golog Cu prilejul aniversării a X ani de apariție VREMEA lansează în Luna Cârtii ■ Vineri 8 Iulie a. c. „ CĂRȚILE VREAII“ Vladimir Donescu : „Vremea” după zece ani de apariție. Constantin Donescu : Primăvară românească. Ion Anestin : Schiță pentru istoria teatrului românesc. N. Davidescu : Naționaalismul în presă. Pompiliu Constantinescu : Figuri literare. N. C. Angelescu : Desechilibrul românesc. R. Peretzi. Biruri la români. Tudor Șoimaru : Istoria vierții publice în România. Maior C. Sandovici i Turtucaia. Ing. Sergiu Condrea Í In zodia științei. Volumele se vor afla în vânzare Vineri 8 salte a. c. la standul „VREMII“, la Palatul Culturii al Fundațiilor Regale și la toate librăriile. Un bloc de zece volume, tipărite în condițiuni tehnice neobișnuite la noi, pe hârtie special fabricată, ca numeroase stampe, desene și reproduceri fotografice în mai multe culori. Peste 1000 pagini mari.