Ziarul de Sibiu, martie 2005 (Anul 3, nr. 70-72)

2005-03-14 / nr. 70

n 14-20 martie 2005 9 2 Ziarul ANCHETA De șapte ani, Nicolae Botu duce o luptă surdă cu procurorii, pentru dobândirea unui teren intravilan care consideră că îi aparține. Ținta acuzelor lui Nicolae Botu este procurorul Dan Mircea Dragomirescu, incriminat de acesta că se folosește de poziția și de privilegiile con­ferite de funcția sa, pentru a lua în stăpânire terenul menționat. Aceste acuze au ajuns și la urechile Parchetului Național Anticorupție și a Ministerului de Justiție, care, paradoxal, au pasat responsabilitatea instanțelor din Sibiu. Așa cum atestă documentele aflate în posesia Ziarului de Sibiu, până în anul 1996, familia Nicolae și Marianne Botu erau chiriași pe strada Bucegi, la numărul 1. In 1997, contra sumei de 20.000.000 de lei, Nicolae Botu a devenit proprietar al spațiului în cauză, care, pe lângă corpul de clădire, care conținea parter, etaj și mansardă, avea și un teren aferent neconstruit, în suprafață de 719 de metri pătrați. In acea perioadă, la parterul imo­bilului locuia Maria Despina Miron, fiica procurorului Dan Mircea Dragomirescu. In 19.04.1996, procu­rorul Dragomirescu, valorificând prevederile legii 18/1991, înaintează către Primăria Sibiu o cerere de acor­dare a terenului adiacent din pe­rimetrul adresei din strada Bucegi, nr. 1. Doar că legea avea o chichiță. In con­formitate cu art. 35, al. 2, din legea menționată se stipula fără drept de echivoc faptul că: "Terenurile propri­etate de stat, situate în intravilanul localităților, atribuite potrivit legii în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției, în ved­erea construirii de locuințe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, trec la cererea proprietarilor actuali în propri­etatea acestora, integral sau după caz proporțional cu cota deținută din con­strucție". Prefectura dă ordin Primăria ia act de cererea procurorului Dragomirescu și avizează Prefectura Sibiu în legătură cu solic­itarea acestuia. La scurt timp, Prefectura Județului Sibiu emite ordinul 1.379 prin care se încalcă fla­grant prevederile legii 18 privind pro­­porționalitatea acordării terenului afer­ent în funcție de cota parte deținută de procurorul Dragomirescu la adresa respectivă. Cu alte cuvinte, ordinul în cauză ignora faptul că acesta era îndreptățit să obțină numai o parte din acest teren din cota de 719 metri pătrați, "în temeiul art. 103 din legea nr. 69/1991 privind administrația publică locală ordonă: se trece în proprietatea domnu­lui Dragomirescu Mircea Dan" teren intravilan proprietatea municipiu­lui Sibiu în suprafață de 719 metri pătrați”, se stipulează în document. Inculpat , statul român Procurorul Dragomirescu s-a văzut atunci pus în imposibilitatea de a val­orifica decizia dată de Prefectură. Terenul în cauză a fost fragmentat prin diviziune, astfel că din suprafața inițială mai rămăseseră numai 408 metri pătrați, din care 149 era construcția imobilului. Văzându-se în postura de a nu beneficia integral de ordinul prefecturii, procurorul Drago­mirescu dă în judecată statul român prin Primăria Sibiu pentru sistarea indiviziunii terenului în cauză. Prin sentința civilă 8.382, judecătoarea Carmen Giorgică decide sistarea indi­viziunii, astfel că procurorul Dra­gomirescu devine atotstăpânitor cu acte legale a întregului teren. Nicolae Botu s-a văzut astfel în postura ingrată de a pierde cu dreptatea în mână terenul care i se cuvenea în cotă parte prin lege. Timp de 2 ani, Botu s-a luptat cu birocrația excesivă și a trebuit să îndure umilința pierderii spațiului respectiv în favoarea procurorului Dragomirescu. Petiție la Johannis . Odată cu schimbarea structurilor de conducere din cadrul Primăriei Sibiu, Botu i-a înaintat o petiție pri­marului Klaus Johannis. Viceprimarul din acea perioadă, Gheorghe Tuluc, i-a răspuns: "Menționăm că, în urma verif­icărilor efectuate de serviciul Urbanism și Amenajarea Teritoriului, s-a constatat că Ordinul Prefectului nr. 1379 privind restabilirea cotelor de teren pentru fiecare apartament din imobil a fost emis greșit, motiv pentru care acesta va trebui anulat. Având în vedere că terenul respectiv a intrat în circuitul civil, devenind poprietatea domnului Dragomirescu Dan Mircea, considerăm că o revocare a acestui ordin pe cale administrativă nu mai este posibilă. El poate fi anulat pe cale judecătorească. Pentru aceste considerente am reco­mandat lui Bozu Nicolae să deschidă acțiune judecătorească în anularea ordinului, la instanța de judecată com­petentă", conchide fostul viceprimar Botu vs. Dragomirescu Simțind că este pe punctul de a recupera terenul pierdut, Nicolae Botu deschide acțiune în instanță împotriva procurorului Dragomirescu pentru anularea Ordinului Prefectului, argu­mentând în conținutul acțiunii, încălcarea dreptului de proprietate. Paradoxal însă, după a doua înfățișare la tribunal a renunțat la demersurile sale în instanță. "La momentul respec­tiv am fost amenințat de procurorul Război al Procuraturii Sibiu, dinainte trafic de influență

Next