Ziarul Ştiintelor Populare şi al Călătoriilor, 1922 (Anul 26, nr. 1-51)
1922-05-02 / nr. 18
ZIARUL ŞTIINŢELOR POPULARE ŞI AL CĂLĂTORIILOR Marţi 2 Mai 1922 No. 18. — 209 Prin păduri mişună sumedenie de ploşniţe tip arbori care au un miros desgristător ssemă■ ător cu acel al ploşniţei de paturi, cu care de altfel se şi Înrudeşte. Aceste ploşniţe trecând !e fructe le face improprii de mâncat.. Una din ele pansus, care trăeşte în furnicare când e supărată azvârlă o soluţie ce conţine iod, şi care nu e de loc agreabilă. Urechelniţele trimit până la 10 cm, lichide mirosind a acid fenic, iar diferitele omizi păroase lasă prin perii lor uleiuri caustice, cari produc nişte mâncărimi insuportabile. .Afară de acestea sunt aşa numitele insecte vestaate care produc canthaxidina, un alcaroid foarte periculos întrebuinţat în farmacie. La noi în ţară se găsesc cantaridele, gândaci frumoşi ce trăesc pe frasin şi liliac şi micloe, un gândac molatec şi greoi cu elitrele scurte şi mirosind care de o poştă a cantaridină. Insectele de puterniciuni nici, nu se ating de cadavrele cantaridelor’, iar şopârlele şi paserile rar se întâmplă să o apuce în gură. In Asia ecuatorială se găseşte un fluture, danals, cu aripele transparente care secretă un suc asemănător cu al cantaridei. Glandele veninoase cu acid fenic sunt lângă glandele salivare la furnica de pădure (Formica rufa) şi la partea posterioară la albine. După ce a experimentat mai mulţi ani Poulton a dat următoarea lege: 1) insectele în culori vii, expuse atacurilor dușmanilor mai mult ca cele adaptate mediului, posedă întotdeauna arme cu mult mai periculoase, arme chimica, și de aceea nu sunt bune de mâncat iar 2) insectele adaptate mediului colorat (homocromie) sau, imitând perfect obectele înconjurătoare (mimetism) sunt totdeauna gustoase şi căutate de către insectele şi animalele carnasine. De aici rezultă curajul şi nepăsarea primilor şi frica şi ngrijorarea celorlalţi... O armă destul de perfecţionată a crustaceelor este amputarea reflexă sau autotomia. Nu, toţii ştiţi că, niciodată nu puteţi prinde intact un ţânţar, căci imediat picioarele-i vă atârnă pe mâini.. Mulţi ţinând o tăcuta de un picior, insecta şi-a luat drumul prin iarbă numai in cinci şi mulţi amatori s'au necăjit când capturând vreun fluture rar, i-au rămas picioarele în plasă! La Phasme (insecte ce se aseamănă cu crengi, uscate) — e destul să apropii o lumânare aprinsă de un picior al ei ca acesta să fie imediat liber. Aceasta e un act reflex depinzând de sistemul nervos fără cea mai mică urmă de voinţă. Se poate dovedi aceasta: luaţi o lăcustă călătoare şi o legaţi binişor cu o aţă de un picior săritor, apoi treceţi aţa de o stinghie, înroşiţi un ac la flacăre şi înţepaţi-o. Insecta tremură, se svabuleşte dar autotomia nu se produce. Sgâriaţi însă cât de puţin pulpa piciorului legat, ca să vedeţi cum umblă o lăcustă în cinci picioare. Autotomia nu se produce numai dacă piciorul are un sprijin direct pe pământ sau dacă e tras cu o putere de 60 ori mai mare decât a să. In orice caz, această operaţie costă scump pe insectă, căci piciorul rupt nu mai creşte la loc toată vieaţa, pe când la crustacei sacrificul e aproape nul, deoarece priorul se grăbeşte să revie la forma naturală. De multe ori ni s‘a întâmplat, săi vedem cum insecte surprinse la lucru imediat îşi strâng picioarele şi nemişcate aşteaptă pierderea zgomotului. Poporul zice că „face pe mortul!“. S‘a crezut mult timp că aceasta ar fi o armă de apărare, deoarece pasările nu ciupesc cadavre. D. Pieron, un însemnat naturalist şi filosof francez, a observat însă că întotdeauna insectele mor cu braţele întinse, sau cel puţin zgârcite, iar insectele ce simulează moartea, amorţesc de regulă cu braţele cât mai lipite per corp şi cu capul cât mai încovoiat. Aceasta a, făcut pe mulţi naturalişti să admită ipoteza că insectele nu doresc să le creadă duşmanii moarte, ci fac aceasta că să acopere cât mai puţin loc, un act instinctiv pe care îl posedăm şi noi oamenii de a ne inghemui in faţa pericolului. Când întoarcem insecta pe spate, se vede şi mai bine această frică, căci în asemenea poziţie animalul e cu totul dezarmat. In orice caz „simularea morţii“ e o armă de apărare, căci strângându-se într-un colţişor sau micşorându-se ca un arici, trece deseori neobservat şi rezistă cu mult mai bine, încheieturile fiindu-i complet acoperite. Mircea Gh. Eliade CÂINELE ^CREDINCIOS Mi aduc aminte ca prin vis. Nu voi uita niciodată! Aveam un câine la moşie, cu numele de Osmănică- Aşa îi pusese tata numele. Nu vă puteţi închipui deşteptăciunea şi tăria lui. Când a început să se facă mare, sălta, alerga, dar când înţelese el, care e rostul vieţii nu-l mai puteai scoate din minţile lui. De dragul lui mă duceam prin pădure, pe câmp, ca să stârnesc iepurii, iar când tata vrea să plece pe câmp, el sta gata înnainte cu privirile îndreptate spre cai. Dar Osmănică fugia şi după găini; se lupta cu toţi câinii satului, şi cu cei dela stână şi pe toţi biruia. Când vedea puşca, el lătra şi sărea în sus de bucurie Avea o pasiune de-a merge după trăsură sau docar. Ori şi cine i s’ar fi împotrivit în cale, era imposibil. Stara Ostaânică în loc să stea în carte, pleca de vaie la Sir. Rola și templul Fortunei Augusta din Pompei