Ziarul Ştiintelor Populare şi al Călătoriilor, 1922 (Anul 26, nr. 1-51)

1922-08-08 / nr. 32

374 No. 32. ZIARUL ŞTIINŢELOR POPULARE ŞI AL CĂLĂTORIILOR Marţi 8 August 1622 Amintiri din­ retragere - URMARE ŞI SFÂRŞIT - ÎN­1 Iar marea urla cum.nu Hui uriaşe în vara aceia. De sus de pe dealul unde ajunsei ,n se vedea bine, fărâiji ţ.ttî, hi va­luri şi bătăioasă ca şi uraga­nul. Soarele se ascunse­­sub un nor galben da praf îi nă­­puşeala muia totul. Rupţi şi plini de colb ne apropiam de Constanţa. Lângă barieră o mu­­ime Împestriţată râdea din toată inima; un muscat beat juca căzăceasca şi rupea ru­blele una câte una. Rămăsei uimit­; cum mai puteau oa­menii aceştia să “mai râdă când d­uşmanul se apropia văzând cu ochii? —­ Apăi domnule circitaş i-o bătut şi o piia pe goană pe Nemţi mai acuşica. Muscalul ista ne-o spus. Un moldovean în straie orăşeneşti. Îşi strân­gea cu o mână valiza şi cu cea­laltă musca dintr’un corn. O rază de speranţă îmi în­tări paşii şi intrai cu grabă în­­,­raţ. Când cade câte o bara­că într’un târg şi lumea fuge speriată încotro vede cu ochii iar larma creşte odată cu spa­nia... aţa era acum în Cons­tanţa. Muscalul ne înşelase; ai noştri fuseseră aruncaţi în ma­rs lângă Tat lag­ea­o şi cavale­ria­ germană se apropia de­­ cala. Diferenţă de câteva *ca­­feu.'ij dacă nu şi mai puţin. Când auzii mi «o tăia pi&io«.­­rslo. Stăm reaeniat de o vitri­nă şi priveam prosteşte înain­t­s. Pavel earu lămuriri st* la un hamal din fată. Lume­a ara cuprinsă d® • frică nelămurită. La o ferea*­­kă o fem­ee îşi strângea mereu tulpanul pe fată în timp ce un băeţaş se ruga: „mamă, dă-mi un ban să-mi cumpăr smaul!“ Pavel se întoarsa. ■-»- Dacă rămânem aei mă ia „prisoner“ şi mă ucid bulga­rii. Tren nu mai u decât de la Cernavodă in sus. Halbem atuncia la barieră poate găsim vre-o căruţă. Mă înşelasem... Toate căruţele e­­rau supra­încărcate. Mă rugai frurt­os de unul, star­umul su­părat mă plezni cu biciul pes­te faţă de-mi stoarse sânge. Şi alunei înghiţindu-mi lacrămi­­le care mă înecau în, gât pla­cai mai departe. In fa­ţa noa­stră mergea o harabă de saci plini cu săteni şi sătence din Cobadinu. Când oi vedea ş’oi vedea că mă apuc Bulgarii o omor ş’a­­poi mă ’njunghii şi eu cu cu­ţitul ăsta. S’o necinstească moartă da­­c’o vrea, da cât oi trăi eu nu! Femelele plângeau în căruţă. Soarele îşi sfârşise călăto­ria şi dealurile se colorau în purpuriu sub potopul ultime­lor raze. Colinele uscate înce­peau să se răcorească iar pra­ful 8§~așeza pripit, pe pi­etrie șoselei. Convoiul se­ măria me­reu. Un m­oș veni după o că­rare­. își potrivi pasul după al nostru și începu a ne spune: —* Bănit după pepeni i-am dat lui gineri-miu, că el are casă grea cu c­inci copii, eu mai muncea şi singur. Şi a­­cum când m’au gonit bulgarii dela bostănărie am plecat şi -u cu traista plină şi-am lăsaţi bunătate de gospodărie, că nu­mai pe găini luam două sute să le fi vândut eu­ un franc cincizeci bucata, şi mergea moşul mereu. Se făcuse seară. In depărtare li­căreau luminii, când se stin­geau, când o aprindeau. Convoiul mergea mai agale iar eu ţinându-mă de centiro­nul soldatului înaintam în neş­tire cu gândurile aiurea- De­o­­dată un fior ne făcu să tresă­rim­i de frică. Din stânga se auzea larmă şi zgomot de puşti. Ca la Turnn caia mă,... de Nemţi. Zi Ciolane. 4. pfiu, pfiu,... i.­ pfiu, pfiu. Profitarăm de ocazie şi ple­carăm peste câmp. Mi se făcuse foame, o foa­me cum nu mai avusesem pâ­nă atunci în viaţa i­tea... Şi omul de lângă noi morfolea mereu. Într’un târziu ne aşezăram la rădăcină unui fag şi ii ce­rul o bucata de pâine. Moşul mi-o­ întinse zâm­bind. Nici nu ştiu când o is­prăvii şi acumm îmi era şi mai tare foame. Pavel privea obosit la noi. Când văzu că nu mai am pâi­ne şi-mi tremurau fălcile de sfârşeală îi mai ceru pentru el o felie şi mi-o întinse. Mo­şul adăugă însă că nu mai are decât o fărâmă pentru el şi se culcă. Îmi s­cosei pălăria şi pusei capul pe raniţa ordo­nanței. Unde era insă chip să aţipeşti. Foamea îmi deslipea pleoapele. — Ce ai Domnişorul©? —■ Nimic Pavele, mă doare nițel capul. — De foame Domni,sorate,­­de foame. IV Mă trezii cu noartea ’n cap. Străinul dormea nemişcat cu faţa ’n jos iar Pavel îmi făcu semn să nu fac zgomot şi mă chemă la el. Când ne depăr­tarăm ca la o "zvârlitură"ele băţ de moş scoase un sfert de pâi­ne neagră din buzunar şi m!­-o dete. — Am găaini’o la Constanţa Şi privea în lături. Da bine tu nu mănânci?. r—• Am mai mâncat o buca­tă azi noapte. Şi totuşi el dea bea se ţinea pa picioare. — Drumul spre Medjidia e cotit şi lot printre dealuri de argilă. Mergi din greu mai fi­res când soarele t© coace de la spat©. Dar, slavă Domnului că zăream terasamentul de drum­ de fier şi asta ne mai dădea puteri. Cu toate astea, nu ’mi mai supp­am picioarele. Satele se lasă răsfirate pe coaste şi noi ţineam şoseaua drept înainte. In Medjidia, se mina poşta şi gara. Când a­­junserăm noi sărea în aer prima. Şi lumea ţipa speriată, zăpăcită mai ales că începuse sa se audă. -" Vin aeroplanele! vin­e M­­ultele!" Intr’adevăr nişte mici punc­te de astă dată neînconjurate de neurașele bateriilor noastre se apropiau dinspre mare. Când începu a cade bombele mi se făcu frică și intrai în­tr un gang din­ uliță. Pavel a­­dormise cu capul pe o piat­ră și lungit in praful din mijlo­cul drumului. Se vede că n’am avut noroc, nici eu nici el. O ghiulea se sparse la vecin și o schijă ii găuri coafa în timp ce alt« două ii năpădiseră pe gât. Când îl văzui galben și cu sângele gâlgâind am­ Început a țipa după ajutor, dau* .cine era nebunul să se primejdu­iască pentru­ un .necunoscut?! — Pavele,---Pavele c© sa în­tâmplat? Of Doamne, Doam­ne!“ Soldatul mă prinse d© mâ­nă şi-i treceau lacrimile. în­cepea să se ducă. — Să,... să vă ţie Dum, dum­nezeu, şi să sp... spuneţi eu... coniţei... că... Atâta apucă să zică. Fa­iuak moartea mai înainta. Nici nu ştiu cum am­ eşit din gang. Mergeau­, împleti­­cindu-mă ele garduri și eșii în niște vii. Privii uluit împrejur și '» luai înainte. Din urmă aut­zeam spete, lovituri de tun, răpăituri de care. Dar nu mai ascultam. Mergeam ca tâm­pit înainte... — Ce. sunt? Ce sunt eu fra­te?' Furnică? ași! darrive­am­ eu aci? Tata,­'mama, Nicu... aca-i să... trebuie că beau cafeaua I cu lapte in grădină, cafeaua , cu lapte... ce bună! A, a!.. I Mi se încleştase fălcile. Câ­­’­zui, împiedicat de o but­ura­­. 8'S. Simțeam sgomot d­ar nu m­ai auzeam. Nu mai știam ni­mic decât că merg, merg îna­inte. In depărtare se vedea un nor alb venind repede înspre mine. Statui să-l privesc, ta­­tă­ l! Sa tat fie ia­ un chilometru, ba mai aproape, aproape d® tot chiar, bine mă când dracu m’a ajuns aşa repede? Gazul mă înecă. Simţii o usturime grozavă la ochi, gâ­tul imi ardea şi-mi era sete. Apoi n’am mai şti­u,t nimic. Gând m’am deşteptat ve­deam ca prin sită... rămăsesem raiap!.. Mircea G. Eliade .

Next