Ziarul Ştiintelor Populare şi al Călătoriilor, 1922 (Anul 26, nr. 1-51)
1922-08-08 / nr. 32
374 No. 32. ZIARUL ŞTIINŢELOR POPULARE ŞI AL CĂLĂTORIILOR Marţi 8 August 1622 Amintiri din retragere - URMARE ŞI SFÂRŞIT - ÎN1 Iar marea urla cum.nu Hui uriaşe în vara aceia. De sus de pe dealul unde ajunsei ,n se vedea bine, fărâiji ţ.ttî, hi valuri şi bătăioasă ca şi uraganul. Soarele se ascunsesub un nor galben da praf îi năpuşeala muia totul. Rupţi şi plini de colb ne apropiam de Constanţa. Lângă barieră o muime Împestriţată râdea din toată inima; un muscat beat juca căzăceasca şi rupea rublele una câte una. Rămăsei uimit; cum mai puteau oamenii aceştia să “mai râdă când duşmanul se apropia văzând cu ochii? — Apăi domnule circitaş i-o bătut şi o piia pe goană pe Nemţi mai acuşica. Muscalul ista ne-o spus. Un moldovean în straie orăşeneşti. Îşi strângea cu o mână valiza şi cu cealaltă musca dintr’un corn. O rază de speranţă îmi întări paşii şi intrai cu grabă în,raţ. Când cade câte o baracă într’un târg şi lumea fuge speriată încotro vede cu ochii iar larma creşte odată cu spania... aţa era acum în Constanţa. Muscalul ne înşelase; ai noştri fuseseră aruncaţi în mars lângă Tat lageao şi cavaleria germană se apropia de cala. Diferenţă de câteva *cafeu.'ij dacă nu şi mai puţin. Când auzii mi «o tăia pi&io«.rslo. Stăm reaeniat de o vitrină şi priveam prosteşte înaints. Pavel earu lămuriri st* la un hamal din fată. Lumea ara cuprinsă d® • frică nelămurită. La o ferea*kă o femee îşi strângea mereu tulpanul pe fată în timp ce un băeţaş se ruga: „mamă, dă-mi un ban să-mi cumpăr smaul!“ Pavel se întoarsa. ■-»- Dacă rămânem aei mă ia „prisoner“ şi mă ucid bulgarii. Tren nu mai u decât de la Cernavodă in sus. Halbem atuncia la barieră poate găsim vre-o căruţă. Mă înşelasem... Toate căruţele erau supraîncărcate. Mă rugai frurtos de unul, starumul supărat mă plezni cu biciul peste faţă de-mi stoarse sânge. Şi alunei înghiţindu-mi lacrămile care mă înecau în, gât placai mai departe. In faţa noastră mergea o harabă de saci plini cu săteni şi sătence din Cobadinu. Când oi vedea ş’oi vedea că mă apuc Bulgarii o omor ş’apoi mă ’njunghii şi eu cu cuţitul ăsta. S’o necinstească moartă dac’o vrea, da cât oi trăi eu nu! Femelele plângeau în căruţă. Soarele îşi sfârşise călătoria şi dealurile se colorau în purpuriu sub potopul ultimelor raze. Colinele uscate începeau să se răcorească iar praful 8§~așeza pripit, pe pietrie șoselei. Convoiul se măria mereu. Un moș veni după o cărare. își potrivi pasul după al nostru și începu a ne spune: —* Bănit după pepeni i-am dat lui gineri-miu, că el are casă grea cu cinci copii, eu mai muncea şi singur. Şi acum când m’au gonit bulgarii dela bostănărie am plecat şi -u cu traista plină şi-am lăsaţi bunătate de gospodărie, că numai pe găini luam două sute să le fi vândut eu un franc cincizeci bucata, şi mergea moşul mereu. Se făcuse seară. In depărtare licăreau luminii, când se stingeau, când o aprindeau. Convoiul mergea mai agale iar eu ţinându-mă de centironul soldatului înaintam în neştire cu gândurile aiurea- Deodată un fior ne făcu să tresărimi de frică. Din stânga se auzea larmă şi zgomot de puşti. Ca la Turnn caia mă,... de Nemţi. Zi Ciolane. 4. pfiu, pfiu,... i. pfiu, pfiu. Profitarăm de ocazie şi plecarăm peste câmp. Mi se făcuse foame, o foame cum nu mai avusesem până atunci în viaţa itea... Şi omul de lângă noi morfolea mereu. Într’un târziu ne aşezăram la rădăcină unui fag şi ii cerul o bucata de pâine. Moşul mi-o întinse zâmbind. Nici nu ştiu când o isprăvii şi acumm îmi era şi mai tare foame. Pavel privea obosit la noi. Când văzu că nu mai am pâine şi-mi tremurau fălcile de sfârşeală îi mai ceru pentru el o felie şi mi-o întinse. Moşul adăugă însă că nu mai are decât o fărâmă pentru el şi se culcă. Îmi scosei pălăria şi pusei capul pe raniţa ordonanței. Unde era insă chip să aţipeşti. Foamea îmi deslipea pleoapele. — Ce ai Domnişorul©? —■ Nimic Pavele, mă doare nițel capul. — De foame Domni,sorate,de foame. IV Mă trezii cu noartea ’n cap. Străinul dormea nemişcat cu faţa ’n jos iar Pavel îmi făcu semn să nu fac zgomot şi mă chemă la el. Când ne depărtarăm ca la o "zvârlitură"ele băţ de moş scoase un sfert de pâine neagră din buzunar şi m!-o dete. — Am găaini’o la Constanţa Şi privea în lături. Da bine tu nu mănânci?. r—• Am mai mâncat o bucată azi noapte. Şi totuşi el dea bea se ţinea pa picioare. — Drumul spre Medjidia e cotit şi lot printre dealuri de argilă. Mergi din greu mai fires când soarele t© coace de la spat©. Dar, slavă Domnului că zăream terasamentul de drum de fier şi asta ne mai dădea puteri. Cu toate astea, nu ’mi mai suppam picioarele. Satele se lasă răsfirate pe coaste şi noi ţineam şoseaua drept înainte. In Medjidia, se mina poşta şi gara. Când ajunserăm noi sărea în aer prima. Şi lumea ţipa speriată, zăpăcită mai ales că începuse sa se audă. -" Vin aeroplanele! vine Multele!" Intr’adevăr nişte mici puncte de astă dată neînconjurate de neurașele bateriilor noastre se apropiau dinspre mare. Când începu a cade bombele mi se făcu frică și intrai într un gang din uliță. Pavel adormise cu capul pe o piatră și lungit in praful din mijlocul drumului. Se vede că n’am avut noroc, nici eu nici el. O ghiulea se sparse la vecin și o schijă ii găuri coafa în timp ce alt« două ii năpădiseră pe gât. Când îl văzui galben și cu sângele gâlgâind am Început a țipa după ajutor, dau* .cine era nebunul să se primejduiască pentru un .necunoscut?! — Pavele,---Pavele c© sa întâmplat? Of Doamne, Doamne!“ Soldatul mă prinse d© mână şi-i treceau lacrimile. începea să se ducă. — Să,... să vă ţie Dum, dumnezeu, şi să sp... spuneţi eu... coniţei... că... Atâta apucă să zică. Faiuak moartea mai înainta. Nici nu ştiu cum am eşit din gang. Mergeau, împleticindu-mă ele garduri și eșii în niște vii. Privii uluit împrejur și '» luai înainte. Din urmă autzeam spete, lovituri de tun, răpăituri de care. Dar nu mai ascultam. Mergeam ca tâmpit înainte... — Ce. sunt? Ce sunt eu frate?' Furnică? ași! darriveam eu aci? Tata,'mama, Nicu... aca-i să... trebuie că beau cafeaua I cu lapte in grădină, cafeaua , cu lapte... ce bună! A, a!.. I Mi se încleştase fălcile. Câ’zui, împiedicat de o butura. 8'S. Simțeam sgomot dar nu mai auzeam. Nu mai știam nimic decât că merg, merg înainte. In depărtare se vedea un nor alb venind repede înspre mine. Statui să-l privesc, tată l! Sa tat fie ia un chilometru, ba mai aproape, aproape d® tot chiar, bine mă când dracu m’a ajuns aşa repede? Gazul mă înecă. Simţii o usturime grozavă la ochi, gâtul imi ardea şi-mi era sete. Apoi n’am mai ştiu,t nimic. Gând m’am deşteptat vedeam ca prin sită... rămăsesem raiap!.. Mircea G. Eliade .