Ziarul Ştiintelor Populare şi al Călătoriilor, 1922 (Anul 26, nr. 1-51)
1922-06-20 / nr. 25
294 No. 25. ZIARUL ŞTIINŢELOR POPULARA ŞI AL CALATORIILOR Marţi 20 Iunie 1922 talul de a nu necesita lungi preparări mai ales că operaţiile se fac chiar la faţa locului. Blue wood şi red wood au rezistat cel mai mult culorilor artificiale. In planta Lakmus (Racella tinctorium) sergisste un principiu colorant, albastru, cunoscut sub numele de turnesol, care e om important reactiv în chimie. Această plantă conţine acid ritmic, care dizolvat în apă dă o coloraţie albastră (din cauza ritmatului de calciu) coloraţie care se înroşeşte în contact cu acizii şi se înalbăstreşte din nou cu alcalii. In planta curcuma se găseşte alcaloidul curcumina (CrH« O») de culoare galbenă care în contact cu acizii, exceptând acidul boric, se înbrânează iar cu alcalii rămâne neschimbat. Şi acest alcaloid joacă un rol important în chimia analitică. S’a observat de către mulţi savanţi întinsele cunoştinţe ce le posedă cetencele noastre în operaţiile de colorare a diferitelor stofe şi pânzeturi. Aceste cunoştinţe se transmit din mamă ’n fică şi deseori rămân ca un secret al casei. Pe când în alte ţări indigenii îşi vopsesc rudimentar vestmintele cu câte trei-patru plante, ţăranii noştri au la îndemâna lor un bogat dicţionar de nuanţe rezultate din peste patruzeci de flori. Culorile nu le întrebuinţează brute ci le amestecă cu difreite chimicale ordinare ce se găsesc lesne pe la sate ca piatră acră, piatră vânătă, calaban, var, vitriol şi apă tare . Ce e mai interesant e faptul că prin numeroasele şi inconştientele experienţe chimice unele sătence prepară nişte culori atât de frumoase şi atât de trainice încât vederea lor minunează chiar pe cei mai abili chimişti industriali. Mircea Eliade -i O excursiune în marea polară boreală Spitzbergul este,ca şi insula Urşilor şi arhipelul Franz-Iosif. land, o ţară nelocuită, este „no man’s land“ după expresia engleză. Numai în toiul verei vin turiştii, şi odată ce ei au plecat, totul rămâne pustiu, şi dispare sub solul îngheţat al iernei şi a nopţei polare. In golful de sud, în Advent Bay, se construise, în vederea turiştilor, chiar un „hotel“. Era o şandrama de lemn compusă dintr’o sală mare cu o puternică sobă la mijloc, şi un şir de „dormitoare“, adică nişte cabine mai înguste decât în clasa a doua sau a treia a vapoarelor, cu două paturi unul deasupra altuia, şi întru ele şi peretele loc nici să stai în picioare, necum să te desbraci sau să teîmbraci. Aproape de „hotel“ era pe atunci un bordei în care trei marinari norvegieni sau olandezi, aruncaţi aci în ■urma unui naufragiu, petrecură o iarnă întreagă, până ce au fost scăpaţi de acolo. Dar unul din ei n’a putut rezista rigorilor unei asemenea hivernări şi a murit. Se vedea mormântul lui. S’a găsit la Spitzberg cărbuni de pământ, de bună calitate, şi aproape de suprafaţa solului. Nu este exclus să vedem instalându-se acolo sus, măcar pentru timpul verei, o industrie minieră, după cum în ţinuturile îngheţate din Alaska se extrage aurul.In apropierea portului Virgo se află o mică insulă, care prezintă un interes deosebit ciudat. Vezi acolo urme de amenajări pentru cazane şi resturi rudimentare de cocioabe. Pe lângă ele sunt o mulţime de morminte şi sicrii de scânduri simple, la secriile sunt deschise exhila adâncimi foarte mici, şi secriile sunt deschise exhibând scheletele lor albe. Explicaţia este că prin secolele al 15-leaşi al 16-lea, când se descoperise Spitzbergul, apele acestea erau pline de balene, cari acum în acele regiuni sunt aproape cu totul exterminate. Marinarii englezi şi olandezi aduceau acolo prada lor de balene şi extrăgeau acolo preţioasa untură. Rivalitatea lor provoca de multe ori bătălii sângeroase şi pe unele cranii se vedeau găuri făcute prin instrumente tăioase, sau prin glonţ. După rarefiarea balenelor, aceste sălăşluinţe au fost părăsite şi vulpile şi ruşii au desgropat cadavrele, mâncând carnea lor şi lăsând numai ciolanele goale. De când la Bergen puturăm coti pe punte la miezul nopţei, înaintând mereu spre nord, n’am mai avut noapte de loc. La Capul Nord soarele era în tot cursul nopţei de-a binelea deasupra orizontului, şi el se ridica din ce în ce mai sus, până când la punctul extrem atins de noi, era la 16' înălţime. Se ştie că planul orbitei solare aparente, care la equinoxe e vertical deasupra Ecuatorului, se înclină înspre pol din ce în ce mai mult, până ce chiar la pol eaproape perfect orizontal, soarele descinzând în spirale aproape insensibile spre orizont, unde pare a se rosto-V * goli câtva timp în jurul tău, până când, lăsându-se treptat sub linia orizontului, dispare vederea spre a reapare şease luni mai târziu, iarăş în spirale strânse. Continuitatea asta de lumina soarelui îşi avea efectele sale şi asupra vieţei noastre. Să ai soare în tot timpul ■aşa nuititei „nopţi“! Era lucru straniu. Nu mai ştiai dacă e seară sau dimineaţă, dacă e ziuă sau noapte. Doară serviciul meselor îţi mai dădea un punct de orientare, căci, acestea, fireşte, se serviau numai în timpul zilei oficiale. Regularitatea somnului nocturn era compromisă. Nefăcându-se întuneric, nimic nu te îndemna la somn. Pentru a păstra oarecum rânduiala traiului meu de până acum, făceam pe la 11 ore seara în cabina mea întuneric cât puteam, apoi beam câte o sticlă de bere — cel îi zice norvegianul — şi astfel pregătit culcându-mă, reuşiam să dorm şi să dau „nopţei“ dreptul ei. Vreo trei săptămâni am vieţuit astfel în lumină continuă, fără pic de întuneric. Nervii începură a se resmţi de aceasta, căci omul din zonele temperate şi calde e creat pentru alternarea regulată între zi şi noapte, şi, dacă e scos din acest regim, el sufere. Când, la întoarcere, ajungând în apele Trondje-’inului, s’au aprins iarăşi felinarele de navigaţiune, deşi de abia se întunecase niţelfiş, simţirăm toţi o mare uşurare, ca şi când, la Tremsoe, am putut telegrafia acasă că am sosit cu bine şi că am reintrat în contact cu Europa. Petrecând astfel în portul Virgo, cari cu excursiuni şi plimbări, cari cu vânătoare, cari cu sindrofii, şi privind pregătirile lui Andrée spre a-şi lua sborul, şi venind timpul când trebuia să plecăm la Vadsoe pentru eclipsă, mulţi din pasageri au manifestat dorinţa de a sacrifica fenomenul sideral, şi de a aştepta plecarea balonului. Dar eu unul, şi câţiva puţini cu mine, ţineam mult să vedem acest rar spectacol ceresc. Văzând pericolul de majorizare, m’am dus la musiu Bade şi am declarat că prospectul publicat de el prin jurnale, cuprinde în program şi oprirea la Wadsoe anume pentru eclipsă, că pe baza a