Ziarul Ştiintelor Populare şi al Călătoriilor, 1922 (Anul 26, nr. 1-51)
1922-10-24 / nr. 43
508 — Mo. 43 ZIARUL ŞTIINŢELOR POPULARE ŞI AL CĂLĂTORIILOR Marţi 24 Octonbrie 1922 întoarcere am avut ce povesti celor rămaşi la Suzana. Pe drum rătăcirăm poteca şi ne văzurăm deodată la marginea unei prăpăstii de cel puţin cinsprezece metri. Cei mai mulţi îşi dădură drumul pe ea. Subsemnatul cu toată nebunia lui nu o făcu, dat fiind numărul de eprubete cel conţinea în enormele-i buzunare.* Când furăm aproape de mănăstire, o ninsoare repede şi cu nişte fulgi mari cum n’am mai văzut vreodată, ne acoperi. Pelerinele se făcuseră colibii ,cei ce mergeau cu picioarele goale o sbuchiră înainte. Rău a fost că fârtaţii rămaşii făcuseră curăţenie înăuntru şi nu ne lăsau murdară. Trebuiră să ne desculţăm, să ne spălăm la pârâul din vecinătate, să ne încălţăm din nou şi apoi iar să ne desculţăm ca să ne lăsăm ghetele la uşe ca mahomedanii la... Şi afară era zăpada de o palmă.. ...Dar masa a întrecut aşteptările noastre. Inchipuiţi-vă aveam şi... pâine! In picioarele goale, cu gamelele înainte, înfulicam de zor alimentul (?) preparat şi muşcam cu lăcomie din feliile de pâine. După masă s’a jucat teatru. Parodie după «El Zorab», «Blestemul bardului» de Uhland şi chiar un mic «tour« nois». Subsemnatul era El Zorab şi mergea în patru labe, ba chiar lingea pulpa stăpânului său, bunul arab din baladă. Când trebuia să mor mă azvârliam jos şi tremuram cum fac caii în asemenea împrejurări. Turneul a fost făcut tot în patru labe şi pe covor pentru a nu face prea mult zgomot Noaptea numai de somn n’am stat. Râdeau băeţii pe sub nas, unii dormeau, de parcă uitaseră şi de ostenit şi de tot. Odată maica de alături ne atrase luarea aminte că a sunat toaca de linişte. Ei! să fi văzut că tocmai ■ atunci era zgomotul mai mare adică zgomot cum îl înţelegea maicele că pentru noi era un fâşâit neputincios. Intr’un târziu ne-am potolit. Oboseala zilei ne învinse şi adormirăm cu sacii sub cap înveliţi în pelerine pe când focul zvârlind şi umbrele nestatornice pe pereţii curând zugrăviţi îşi cânta cântecul lui de iarnă. A doua zi ne-am intors la Bucureşti şi culmea, nu trecurăm de Văleni, când soarele îşi însenină faţa dincolo de munţi! Apoi să nu fii superstiţios?! Mircea Eliade soniEîiTiHimsnmm Societatea Teosofică a fost fondată la New-York în anul 1875 de H. P. Blavatsky şi colonelul H. S. Olcott. Scopul acestei Societăţi este triplu: 1) Formarea unui cerc de fraternitate universală a omenirei, fără deosebire de rasă, credinţă, sex, castă sau culoare. 2) Studiul literaturilor, religiunilor şi ştiinţelor ariene şi orientale. 3) Studiul legilor netâlmâcite ale Naturei şi puterilor psihice ascunse în om. Pentru atingerea acestui triplu scop, Societatea Teosofică ţine întruniri numeroase la care expune, în interesul cercetărilor serioşi, adevărurile vitale şi esenţiale în privinţa vieţii trecute, prezente şi viitoare, cunoştinţe pe care ea le socoteşte indispensabile fericirii, desvoltării şi progresului omului. „Nici o religiune nu se află mai presus ca adevărul”, este deviza Societăţii, şi scopul oricărui cu adevărat Teosof, este de a ajunge la cucerirea adevărului sub toate formele şi fazele lui, nu numai pentru binele său personal dar şi pentru ca să poată împrăştia adevărul împrejurul lui. Intrun cuvânt, el caută adevărurile iar nu minciunile, faptele ci nu umbrele. După cum unul şi acelaş adevăr se află cuprins în toate credinţele şi filosofiile şi cum toate sistemele religioase datoresc existenţa lor acestui unic şi acelaş adevăr şi cum pe de altă parte oamenii aleg filosofia sau religiunea ce convine stării lor de evoluţie spirituală, este evident că orice proselitism agresiv este considerat de teosofii ca un fapt grav, ca un procedeu de constrângere luând caracterul unei călcări în domeniul libertăţii individuale. Iată pentru ce teosofii predică toleranţa cea mai deplină faţă de toate religiunile, cerând în schimb de a fi tolerată în acelaş mod, Teosofia vroeşte să atragă atenţiunea tuturor credincioşilor, asupra adevărului cuprins în toate religiunile şi care constitue piatra colţuroasă a tuturor credinţelor. Teosofii nu voesc să schimbe vreo religiune pentru simpla plăcere de a schimba. Teosofia planează deasupra tuturor religiunilor, pentru că ea este însăşi esenţa tuturor religiunilor, ceva din care ele se hrănesc şi fără de care nu ar putea exista. Teosofii sunt întodeauna gata să ajute pe acei ce voesc a se ajuta pe ei înşile. Dar acel care va întreprinde acest studiu cu alt scop decât acela de a căuta adevărul şi binele semenilor săi, ar face mai bine ar da deoparte trecând peste el. Teosofia are ca scop îmbogăţirea cunoştinţelor şi fericirei omeneşti. Membrii Societăţii se obligă a duce o vieaţă din care va fi exclus orice sentiment egoist. Trăsătura principală a acestei Societăţi este realizarea milosteniei. Teosofia ne învaţă a lucra, a evolua, a produce, a primi şi a culege. Ea nu ne arată un drum semănat de trandafiri ce duce la ştiinţă ci doar mijlocul de a lupta contra poftelor şi pasiunilor noastre , de a trece fără murmur prin încercările şi mâhnirile inerente vieţii; mijlocul de a stărui şi a ne sacrifica pentru cucerirea înţelepciunei. Totuşi, Societatea Teosofică nu este o şcoală de occultism unde se poate învăţa spre exemplu separarea corpului astral de cel vizibil. Credinţa în reincarnaţie şi Karma nu sunt indispensabile pentru a fi membru. Aceste credinţe sunt considerate ca adevăruri cal puţin câte puţin vor fi pătrunse şi posedate de acei ce se vor deda studiului naturei lor spirituale. Societatea Teosofică îşi are cartierul său general stabilit la Adyar, aproape de Madras, în India, numărând mai mult de 200 ramuri, împărţite pe suprafaţa globului în toate părţile lumii. Ne mai rămâne să descriem oarecari semne întrebuinţate de Societatea Teosofică, cunoscute sub numele de pantacle, adică de figuri sintetizând orice fel de iniţiare. Pantaclul Societăţii Teosofice reprezintă: 1) In afara, ca margine, un şarpe care-şi muşcă coada. 2) In gura şarpelui o figură crucială. 3) In centrulfigurii o cruce cu toartă. 4) Intre figură şi şarpe două triunghiuri împletite, formând pecetia lui Solomon. Şarpele simbolizează mişcarea circulară, fixând limitele în car se mișcă liber individul. El este deasemeni socotit ca reprezentarea Akasei, sau a luminei astrale. Cele două triunghiuri