Zori Noi, septembrie 1957 (Anul 10, nr. 3036-3060)

1957-09-01 / nr. 3036

Pag. 2-a iie ani de la nașterea folcloristului Simeon Florea Marian Idei sociale în opera sa . Operă lui Simeon Fl. Marian,denumita pe drept cuvînt monografie a vieții țărănești, reflectă nu numai specificul psihic al poporului nostru, așa cum se înfățișează acesta în credințe, obieceluri, legende, ci și relațiile economice, contradicțiile sociale proprii diferitelor momente istorice. Așa cum Al. Russo a desprins dintr-un vers popular un amănunt de excepțională însemnătate, omis de cronicari, și anume o sugestie privind legăturile comerciale dintre Moldova și Veneția, Simeon Fr. Marian, fixează pe osia unor balade bătrînești cîteva pagini de istorie, în stilul atrăgător al operei „Pseudo — Kinigeticos". Este vorba de vînătoarea cu șoimi , practicată de multă vreme în Moldova, și ajunsă la înflorirea cea mai largă, pe vremea lui cel Mare. Făcînd un capitol Ștefan aparte ca structură și documentație, „Șoimul“ ocupă în „Ornitologie“ un loc însemnat și relatările despre el, bogate și instructive, se citesc cu mare interes. Aflăm că șoimii erau folosiți pentru vînat încă din antichitate, că Ulise se mîngîia cu această practică cinegetică după pierderea Troiei. Ne sînt înfățișate alte epoci și alte țări: Burgundia, Francia, unde chiar episcopii, pe la începutul secolului al XI-lea, se preocupau „de mîntuirea sufletului cu mult mai puțin decît de studiul vînătoriei simple și vînătoriei cu șoimii“. Ni se amintește că, pe timpul revoltei flamanzilor, Carol V a intrat în sala consiliului de la Senlis cu un șoim pe pumn, și că s-au scris sute de volume despre arta acestui fel de vânătoare originară din India, încheind șirul acestei scurte istorii cu Frederic I și Frederic II, care au împrumutat din orient, pe timpul cruciadelor, de la arabi și turci de prinderea vînătoarei cu șoimi. Simeon Florea Marian arată că din acest moment ea s-a răspîndit în toată Europa și a ajuns să fie cultivată de domnitorii romîni : • „Sub o organizare semi-feudală, boierii timpului ca vasalii din Occident, erau ținuți să însoțească pe domni la vîniătoare, mergînd fiecare cu șoimul în mînă sau pe umăr, cu slujitorii și ogăreii săi. . Literatura populară nu uită asemenea ocupații nobile, ba mai mult, arată că șoimii erau folosiți în diferite bătălii pentru a descoperi taberele dușmanilor. O baladă povestește despre șoimul lui Ștefan care, îndată ce dădea roată în văzduh, vedea hoardele o năvălitoare la hotar și vorbea astfel marelui domn : „Ștefane! viteazul meu , rău! de altul c-ar fi rău. Iar de tine multe bine Gi ești șoiman ca mine ! De jur împrejurul tău Năvălesc dușmani mereu...“ Folcloristul nu scapă semnificațiile bogate ale baladelor și lelegendelor populare și, cu pasiunea sa de istoric, se analizează cu amănunțime, fără a ieși din cuprinsul subiectului tratat. Oupîndu-se pe larg de relațiile sociale în trecut, mai cu seamă în admirabilile „Tradiții poporane române“, Simeon Fr. Marian subliniază cu putere caracterul de clasă al relațiilor dintre boieri și țărani. „Șesul însemnează romînii de la țară —• explică înțeleptul Iuga sfetnicilor domnești — cari, supuși fiind boierilor, sînt chinuiți și scurși de avere și putere. . . sînt ca un fînaț despoiat de iarbă și uscat“. In aceleași „tradiții“, Simeon * Fragment din monografia „Folcloristul Simeon Florea Marian". Fl. Marian ne face cunoscut traiul dacilor, invaziile tătarilor, obiceiurile de la curtea domnească, tirania lui Ștefan Tomșa, presărînd peste toate legendele din epocile de glorie ale poporului nostru savuroase cugetări proprii, fiori de admirație și dragoste patriotică. Fără a intra în dezacord cu spiritul creației folclorice, intervențiile autorului sunt făcute cu măsură, și de cele mai adeseori se dovedesc a fi necesare pentru sublinierea unor trăsături specifice epocilor trecute. Nici o clipă Simeon Fr. Marian nu uită cine-i adevăratul creator al tuturor valorilor materiale și spirituale. Atenția lui este atrasă întotdeauna de eroismul și înțelepciunea oamenilor simpli, țărani plugari, doibani, oșteni, mici meseriași. Personaje ca bătrînul Iuga nu apar întâmplător și întotdeauna au menirea de a întrupa virtuțile cele mai alese ale poporului. In bătălie viteji, în viața de toate zilele înțelepți, cumpătați, iubitori de frumos, creatori de artă, în viforul asupririi de clasă demni, încrezători în steaua dreptății, gata să se revolte și să pornească în haiducie, cînd ajung la capătul răbdării. Cu totul alta este atitudinea lui Simeon Fi. Marian față de exponenții lumii asupritoare, față de boierii tirani, ciocoi, cămătari și negustori învechiți în rele. Atunci liniștea povestitorului se risipește, stilul său echilibrat devine abrupt, aspru, pentru a îmbrăca în mod cât mai exact sentimentul de indignare sau mînie. Semnalînd într-un proverb din Selagiu noțiunea de ciocoi : „Nu mi-e frică de cior 1ica Că-mi stă casa-ntr-o urzică, Ci mi-e frică de ciocoi Că-mi stă casa-ntr-un gunoi“ folcloristul o explică, în subsol, astfel : „Sub cuvîntul „ciocoi“ din proverbul acesta și din cel premergător n-are, după părerea mea, a se înțelege „ciocoii“ care au jupit și mai jupesc încă și pînă în ziua de azi pre bietul popor din Romînia, ci eu socot că român sub „ciocoiul" acesta se-nțelege „Ciocîrlanul“, căci și această pasări, care în unele ținuturi din Transilvania se numește „Ciocoi“, îmblă, mai ales iarna, prin gunoaie și prin bălegare căutîndu-și iutremîndul“. Simeon Fr. Marian nu face diferențiere între ciocoii noștri și cei străini, știind prea bine că aceștia n-au patrie, n-au sentimente naționale și că oriunde s-ar afla, rapacitatea și despățul lor nu cunoaște ponderare. La capitolul consacrat graurului, scriitorul repovestește cu nâhnire faptele unui jude unguresc, pe care fantezia oamenilor, drept pedeapsă, l-a prefăcut în pasăre, iată pasajul referitor la această metamorfoză: „Dar fiind un înșelător și prascău (judele n.n.) care nu mai avea margini, adică cum sînt cei mai mulți juzi (...) înșelînd și nenorocind pre o copilă tînără și nevinovată, Dumnezeu s-a supărat foarte tare pre dînsul și, spre pedeapsa, l-a prefăcut într-o pasăre, și pasăre a rămas apoi pînă în ziua de astăzi. Și dacă vom lua bine seama la cînteciul său, care sună: „solgobiro... solgobiro... vițișpan“... apoi vom vede că acela e în limba ungurească“. In alte episoade ale „Ornitologiei“, folcloristul face precizări mai amănunțite cu privire la deosebirile dintre ciocoi și, sprijinindu-se pe un „Glosar“ care cuprinde vorbele din limba străine prin originea sau romînă forma lor, explică expresia „ciocoi gulerat“ (cunoscută azi mai ales din poezia revoluționară a lui Cezar Bolliac) și delimitează deosebirile ierarhice în sînul clasei avute. „...Numirea de croncan, specie de vultur laș, lacom și spurcat, încă se apleacă la așa numiții ciocoi mari, al căror stomac este mai larg și mai greu de săturat ca al ciocoilor mici sau cioroilor“. In pragul secolului al XX-lea, după cum observăm din cartea păsărilor, mai aveau răspîndire anecdote, snoave, povești în care se conservau, cu o putere neobișnuită,tipuri aparținînd evului mediu. In agitația febrilă a epocii noi, capitaliste, cînd dezvoltarea vertiginoasă a forțelor de producție zdruncina relațiile sociale înțepenite, sfărîma concepții anchilozate, înlătura putreziciunea feudală, rămășițele vechilor reprezentări stăruiau încă în conștiința colectivității și continuau să plutească pe suprafața agitată a folclorului. Nici un exemplu nu poate fi mai concludent, în opera lui Simeon Fr. Marian, ca legenda „Ghimpelui“. Aici apare, complex, cu tot ce poate avea mai odios și mai respingător, tipul cămătarului. Calitățile artistice dau acestei legende o neobișnuită aciditate satirică,, și citarea ei integrală stă deasupra oricărui comentariu critic : „A fost odată un băcan, un adevărat Burtă verde, carele în viața sa altă grijă n-a avut, fără numai aceea, cum ar putea înșăla și scurge de pre toți oamenii ce veneau bani la dînsul ca să cumpere cîte una alta. Și dacă s-ar fi mulțumit numai cu atîta, ar fi fost cum ar mai fi fost, dar el nu numai pre cumpărători ii înșăla, ci și pre mulți alții pre cari îi împingeau păcatele să împrumute cîndva bani de la dînsui, căci el adeseori da și bani în împrumut. Pre acești din urmă mai cu seamă așa de bine și ți-i îmbrăca prin carnetele sale cele mai mari, că pre mulți dintre dînșii în loc să-i scoată de la nevoie, în scurt timp îi aducea la sapă de lemn. Dar bine — a zis cine-a zis, că toate-s numai pînă la o vreme. Omul pînă nu pățește nu se pocăește!.... Așa a pățit și băcanul nostru. Văzînd Dumnezeu că ei, în loc să se pocăească și să se mulțumească cu ceea ce are, de ce merge de ce se face mai mare cămătar, înșelător și și voind a scăpa predespoletor, oamenii cei nevoieși, a căror plîngeri și tînguiri străbătuse demult pînă la dînsul, din ghearele acestui om fără cea mai mică mustrare de cuget, l-a prefăcut într-o pasăre, pre care noi o numim Ghimpe, și-l alungă apoi în lumea largă.Și fiindcă băcanul înșelător și cămătar avea un cap cît un bostan de mare și-o gură foarte lată, și dăbălăzată, de-aceea și ghimpele a rămas cu cap mare și cu bot gros. Iar roșul de pe gușa și burta sa se zice că e sîngele, ce l-a rupt prin cămătărie și înșelăciune de la creștini, iară negrul din cap este cușma de miel, ce-o avea și-o purta el încă cind era băcan. Dacă cineva prinde pre vreun ghimpe și voiește să-l ție în casă, nu poate, căci ghimpele, cum cade în mîna cuiva îndată își mușcă limba și piere, nevoind să fie de rîsul și batjocura acelora, pre care i-a înșălat și despoiat oricînd“. Cămătarul lui Simeon Fi. Marian, prin faptul că provine din izvoarele folclorului, are altă structură decît portretul executat de Martin Luther și citat de Karl Marx în „Capitalul“. Armătura imaginilor, succesiunea gradată în ascendență abruptă, lipsesc în creația anonimă a poporului nostru, obișnuit să opereze cu paralele și limbaj metaforic. Cu toate acestea, cămătarul din legenda „Ghimpelui“, poate sta alături de modelul celebru amintit, fără riscul de a cădea în eclipsă. Legenda scoate în relief degradarea sufletească, ivită ca urmare inevitabilă a diabolicei patimi de înavuțire. Cămătarul nu cunoaște milă și nu se gîndește că laturile respingătoare aie caracterului său,sălbatec, nesfîrșita lăcomie, egoismul calcului rece, crud, îl vor duce la pierzanie. Legenda „Ghimpelui“ arată cum se resfrînge umbra cămătarului în sufletul obidiților, ura pe care o naște și pedeapsa pe care i-a născocit-o imaginația oamenilor. Dar, în vreme ce Lichie îi dorea cămătarului ,să atîrne în spînzurătoare, și să fie mîncat de tot atîția corbi cîți galbeni a furat, cu condiția numai ca să aibă pe el atîta carne pentru ca atîția corbi s-o poată împărți“, în vreme ce Luther cerea o pedeapsă socială posibilă „să fie trași pe roată, însumerați, afurisiți și decapitați", creația folclorului nostru îl vede ne cămătar prefăcut într-o pasăre nu mai puțin odioasă. Cu aceste exemple nu se poate spune că s-a epuizat materialul subordonat temei sociale, cu atît mai mult cu cît exemplele au fost luate aproape numai dintr-o singură operă, „Ornitologia". Risipite în toate lucrările lui Simeon Fi. Marian, aspectele societății romînești sunt extrem de bogate, însă desigur că cele utilizate în capitolul de față pot fi considerate cele mai reprezentative. TRAIAN FILIP Afișe sovietice consacrate aniversarii a 40 de ani de la Marea Revoluție Socialistă din Octombrie Afișe sovietice consacrate aniversării a 46 de ani de la A Marea Revoluție Socialistă din Octombrie. IN CLIȘEU: Afiș realizat de pictorii K. IVANOV și y. BORISKIW. ZORI NOT -Nr. 3036 - DRAGOȘ VICOL Cîntec de toamnă In dimineața asta peste-ninsuri de miriști și podgorii parc- aud cum trece-un vînt tomnatec și foșnești larg fîlfîit de aripi înspre sud. . . In soare prind să joace funigeii, copacii și număr galbenii, furiș. . . Fîntini cu cumpeni săgetează cerul tăiat de migratoare-n curmeziș. . . . . . Bat drumuri colbăite-n lungul țării întîmpinat de lanuri de porumb Ce sună lung, prelung în vintid molcom și odăjdiile de aur își dezbumb. . . Al toamnei trup, în Și strugurii prea copți pîrg, se dăruește... se tescuiesc să curgă mustul dulce în alcele ca pentru un ospăț împărătesc. . Pometele mind mere roșcovane, și prune cu obrazul vinețiu . . . Și șesei! în cules, pare-o tipsie, pe care lingă pînile de griu, din vară se aștern înmiresmate, bucate noi, cum nu a au mai văzut. . . ... Un cint de slavă rodui și toamnei să înfirip din inimă am vrut. . . Dar mi-au ieșit în drum cu legătorii. . . Cu pîine și cu vin tu-au omenit și cîntecul de slavă a prins a crește din gura lor înalt și măiestrit. . . Și-am ridicat atunci ulceaua plină și-n cinstea toamnelor ce au să vina. Rezultatele celei de a regional ts creație La începutul acestui an, regională a creației populare Casa și ziarul „Zori noi" au organizat un concurs de creație literară și artistică, în trei etape, în scopul stimulării activității creatorilor din regiune. Ultima etapă a concursului a avut ca temă „Năzuințele de pace și prietenie ale tineretuli din lumea întreagă“ și a fost închinat celui de-al VI-lea Festiv Mondial al Tinereretul si și Studenților. În cadrul concursului, au fost premiate peste S6 de lucrări, acordîndu-se premii și mențiuni în valoare totală de aproape 3o.ooo lei. Comisia de apreciere a lucrărilor primite la ultima etapă a concursului, după examinarea acestora, a hotărît premierea următoarelor 13 lucrări : LITERATURA PREMIUL II, în valoare de 7oo lei. - ION HOREA CREȚIANU, pentru poezia „Moscova în sărbătoare". - TRAIAN FILIP, pentru poemul în proză „Cutezătorul“. PREMIUL II, în valoare de 500 lei. - TANASIE SPETGU, pentru schița „Mihalko“. MENȚIUNI, în valoare de 200 lei. lllattapea coAGIfSului artistică și literara — DEMISTOCLE TIMU, pentru povestirea „Doi prieteni“. — MIHAI MUNTEANU. , pentru poemul „Solie la festival". MIHAI IACOBESCU, pentru poezia „Cobzarul“. ARTA PLASTICA PREMIUL II, in valoare de l.ooo lei. Dr.MITRIE LOGHIN, pentru lucrarea „Spectatorii la festivalul comunal". PREMIUL III, în valoare de 7oo lei. — GRIGORE URSU, pentru lucrarea „Forestier fruntaș la lucru“. FLENA GRECULESEU, pentru lucrarea „Țărancă din Vama pregătind darul pentru festival". MENȚIUNI, în valoare de 3oole —• IOAN SIRGHIE, pentru basorelieful In lemn „Pace și tinerețe“. AUREL BUTNARU, pentru lucrarea „Atemistă, executând la vioară un c mtec pentru festival"". MUZICA PREMIUL III, in valoare de 56e lei. — VASILE CRISTESCU, pentru compozițiile „Tineretul păcii" și „Poemul libertății“. — DRAGOT LUCAN, pentru compoziția „Murg tinereți«“. SUSS,voul CONSTANTIN RADINSCHI, „ ^77.,j_.í ~~Vii‘ (acuarela). Povestitorul de la Straja O carte in manuscris nu poate fi cercetată decît cu emoție. Tiparul îmbracă îndeobște, cartea în haina convenționalismului de librărie și lectura ei nu depășește actul obișnuit, împrejurări singulare fac cartea tipărită la fel de emoționantă ca și manuscrisul. Nu este vorba aici, bineînțeles, de emoția prilejuită de suma calităților artistice ale unei cărți, ci de dorința arzătoare de a cunoaște mai degrabă. O a carte in manuscris nu-i decît o operă în devenire, abia pornită la drum. E caldă încă de suflul creației, urmele de daltă și nuna artistului se simți parcă in preajmă și lectura unei asemenea cărțimanuscrise mai degrabă primirea unei confesiuni decit desfătare de lector- Viitorul autor se încredințează celei dintîi judecăți, scrisul cău e mărturisire timidă și înfiorată, de abia desprins din condei, care i-a căpătat aroganța, prestigiul și indiferența tiparului. O carte din librărie o răsfoiești, o parcurgi și o judeci cu referiri la un autor abstract, căruia nu-i știi decit numele, pe cînd manuscrisul ți l-a încredințat un om, în carne și oase, așa că lectura lui e act sentimental mai întotdeauna duios și trăiesc, omenește vorbind Prezența omului — autor plutește peste manuscris, fiindcă nu s-a desprins deci și te aștepți din clipă în clipă să intervină cu o corectură, cu un adaus sau o eliminare. învățătorul Gavril Găină din Straja—Rădăuți, a scris vara aceasta o carte și a înfățișat-o- iscusit povestitor oral, stăpîn al unei limbi literare cu profundă rezonanță populară, autor de încercări literare, lăudate, și în aceeași măsură criticate neluate în seamă, corespondident asiduu al mai multor ziare, dascălul din Straja, și-a biruit neîncrederea și a scris o carte întreagă. Gavril Găină este un bărbat in puterea vîrstei și cei care îl cunosc n-au șovăit să creadă că într-o bună zi o să pornească la drum hotărît să nu se oprească pînă la încheierea cu bine a lucrului. Se poate spune ci în această privință Gavril Găină a izbutit pe deplin și sperăm să izbutească pînă la capăt, adică să-și vadă cartea in librării- Rostul însemnării cu față nu-i decit acela de a consuma un fapt și mai puțin de a expune păreri sentențioase. Gavril Găină este un talent incontestabil și dacă nu i-am întîlnit pînă azi numele printre scriitorii reputați, o singură metehană e de vină ; aceea că povestitorul se lasă greu de prins cu truda migăloasă a artistului și s-a miulțumit adesea cu așternerea inegală a povestirii, oferită ca un minereu brut, cu destule sclipiri prețioase dar fara alegerea aurului din nisipul ceri copleșea, intimecindu-1. In ce măsură a progresat făurarul, rămîne să judece mai tirziu cititorii, căci nu ne îndoim că Gavril Găină va avea cititori care chiar dacă nu vor ști ce hățișuri a străbătut, vor putea destul de bine să vadă cît de larg și luminos e drumul pe care a pășit în cele din urmă scriitorul. Povestitorul din Strajă a întruchiat un volum modest ca întinderi de povestiri istorice: „Din vremea lui Ștefan Vodă”, prilejuit după cum singur mărturisește, de împlinirea unei jumătăți de mileniu de la urcarea strălucitului dormitor pe tronul Moldovei. Trăind între munteni și între oameni de la șes, Gavril Găină este un bun cunoscător al tradițiilor populare, care au purtat pînă în zilele noastre legendare istorisiri despre marele Ștefan. Colecționîndu-le cu grijă, a făcut mai întîi operă patriotică, contribuind la cunoașterea trecutului de luptă al poporului. Volumul conține opt povestiri și evocă momente însemnate din viața domnitorului, așa cum s-au oglindit ele în conștiința poporului nostru. Nemăsurata iubire a lui Steian pentru oamenii din popor, i-a asigurat dragostea acestora și de aceea legendele despre neîntrecutul voievod, istorisesc in primul rind laturile sale cu oamenii de rînd, cu a căror viață si-a împletit domnia, legături scumpe pentru acei ce au izvodit poveștile și le-au păstrat din tată-n fiu dea lungul secolelor, ca pe o comoară-Iată o mărturisire a ceea ce a însemnat Ștefan pentru oamenii din popor- E vorba de episodul morții Voevodului: „Un moșneag din Putna, pe nume Toader Nițu, albit de bătrînețe și de necazuri, care răsbătuse nu știu cum în genunchi, pînă la mormîntul luminat de semnul zilei și de candelele aprinse, sfîșiat de durere, în lacrimi șuvoaie, privea ca o statuie vie, trupul lipsit de viață al alesului bărbat între bărbații mari ai lumii și rostt cu glas de clopot spre auzul tuturor din mînăstire. . Săracii de noi!.. Aista-i tatăl nostru Dascălul din Straja își închină principala trudă deprinderii cu slova și cărturăria a tinerilor zgomotoși și isteți din sat. Fie însă ca truda lui de seară asupra hîrtiei, ce avea să fie cunoscută în lume prin această carte de început, să-i aducă tot atîtea bucurii și succese ca și munca lui de dascăl care învață oameni, T „ȘERBII t44 CALEIDOSCOP S. In ajunul celei de-a 40-a aniversari a Marii Revoluții Socialiste din Octombrie și toate centrele republicane orașele mari din Uniunea Soșovietică vor rula filme artistice apreciate de spectatori, cum sunt filmele „Lenin în Octombrie, „Lenin în 1918“, „Unul cu arma”,, „Tinerețea lui Maxim“ și multe altele consacrate Marii Revoluții Socialiste din Octombrie, războiul civil și construirii socialismului în U.R.S.S. Pe ecrane vor apare noi filme ca „Familia Usianov“, „Surorile“, „Comunistul“, „Simfonia Leningradului“, „Verstele de foc“, „Pe Donul liniștit“, „Nascuți în furtuna“ și „Scînteia partizanilor“. Vor rula de asemenea jurnale cinematografice și filme documentare consacrate istoriei Marii Revoluții Socialiste din 1 Octombrie, victoriilor istorice ale poporului sovietic. Hi Marele premiu al Academiei Franceze pe anul 1957 a fost decernat lui Bourbon Busset pentru romanul „Tăcerea și bucuria“. El La Johannesburg (Uniunea Sud-Africană) s-a desfășurat recent o conferință a literaturii în limba bantu. Cu aceasta ocazie s-a hotărît înființarea unei edituri bantu pentru dezvoltarea literaturii negrilor aparținînd acestui neam. 1 Conform datelor Institutului bibliografic „Elin Pelin“, de la Sofia, între 9 septembrie 1944 și sfîrșitul anului 1956, au fost editate in Bulgaria, 33.456 cărți și broșuri într-un trai total de 226 milioane exemplare. In anii puterii noculare tirajul cărților a crescut continuu. In timp ce în 1939 tirajul cărților editate era de 1 fl.5oo.ooo, în 1945, el a crescut la 9.274.000, în 1949 la 15.670.000, iar în ultimul timp el depășește de 26 milioane exemplare. B Ministerul Informațiilor și al Radiodifuziunii din India a editat „Istoria ziaristicii indiene “ de D. Nazaradian. Salutînd apariția acestei cărți, ziarul „Hindu" subliniază că ea oglindește modificările aduse legislației presei, precum și istoria luptei ziarelor indiene împotriva regimului străin, dar că are „un caracter prea informativ“. Sfat în doi Țîncul i-a ieșit în cale și-a clipit din ochi poznaș: — Bade, ești de la oraș? — Sfnt, dar ce-i, mă rog, mataie ? — Ești fierar? ■ — Așa se pare. — Și ești harnic ? — De, știu eu ?! — Ucenic cind fost-ai oare,, ți-a fost greu ? — Destul de greu-Moșmolind prin colb papucul, țîncul șira-ndoit năsucul mare cu un bumb de haină. Iar apoi, în mare taină, s-a-nălțat pe vlrf încet: — Măi bădiță, un secret., Nu-ți spun vrute și nevrutel Insă eu voi crește iute, și matale n-ai habar că eu vreau să fiu fierar. Și te rog de-acuma, dar și, pînă voi mai crește-un pian să nu-ți iei vreun ucenic că mă supăr foc și pară, îmi făgăduiești? —Vezi bine! Am să te aștept pe tine ! ANDI ANDRIEȘ f