Zori Noi, iulie 1962 (Anul 15, nr. 4530-4555)

1962-07-05 / nr. 4533

/«Cint 4-1 Recepția de la Moscova organizată în cinstea cancelarului federal al Republicii Austria MOSCOVA­­ (Agerpres). — TASS transmite: La 4 iulie, guvernul U.R.S.S. a organizat în Palatul Mare al Kremlinului o recepție în cinstea cancelarului federal al Republicii Austria, Alfons Gorbach. Oaspeții austrieci au fost primiți de Leonid Br'ejnev, Nikita Hruș­­ciov, Andrei Kirilenko, Alexei Kosîghin, Anastas Mikoian, Mihail Suslov, Viktor Grișin, Leonid 111- ciev, Boris Ponomariov. La recepție au participat miniștri ai U.R.S.S., mareșali ai Uniunii Sovietice, oameni de știință și cul­tură. Printre oaspeți se aflau diplomați străini, ziariști. La recepție, Nikita Hrușciov și Alfons Gorbach au rostit cuvîntări. ★ în cuvintarea sa, N. S. Hrușciov a spus: „Unor oameni din Occi­dent și chiar din Austria nu se place că între Uniunea Sovietică și Republica Austria s-au stabilit relații bune“. N. S. Hrușciov relevat că aceste relații s-au sta­bilit deja de mult și „au trecut prin încercările timpului la răscru­cile grele ale istoriei“. „In prezent, a spus el, ici, colo aud voci că pasă-mi-te, Austria ar trebui să adere la așa-numita Piata comună și să treacă astfel la remorca politicii Republicii Fe­derale Germane și a celorlalte țări ale N.A.T.O. care conduc această biată“. N. S. Hrușciov a remarcat : „In cursul tratativelor v-am spus sincer că avem o atitudine negativă față de Piața comună ca bază econo­mică a blocului agresiv al N.A.T.O.“: „Noi, am pornit de la premisa că, fără sinceritate nu poate exista încredere reciprocă. N-aș fi abordat aici acest subiect dacă dl. Adenauer n-ar fi declarat zilele acestea din nou, că, una­ din scopurile principale ale Pieței comune este de a înfăptui în Eu­ropa politica comună a N.A.T.O. in domeniul militar“. După cum a relevat N. 5. Hruș­ciov, declarația lui Gorbach, că guvernul condus de el „nu se va abate de la calea neutralității și va respecta cu strictețe obligațiile Austriei decurgînd din Tratatul de stat“, a fost primită cu satisfac­ție. N. S. Hrușciov a subliniat că „în viitorul apropiat se va putea și va trebui să se ajungă la un acord în problemele reglementării pașnice germane“. „Acest lucru, a spus el, îi cer în mod imperios interesele păcii și securității po­poarelor. Este timpul să se ia hotărîri“. ★ In cuvintarea sa de răspuns, cancelarul federal Gorbach refe­­rindu-se la călătoria sa prin Uniunea Sovietică a spus: „Nu pot decit să-mi exprim admirația pentru tot ce am văzut“. Am avut posibilitatea „să urmărim cu ad­mirație viața culturală și econo­mică care pulsează din plin"1. „Cred, a spus Gorbach, că tre­buie să continuăm și pe viitor schimbul de delegații". Relevînd că „neutralitatea permanentă pe care și-a asumat-o de bunăvoie Reprezentanta populară austriacă, s-a dovedit a fi un factor stabi­lizator în Europa", Gorbach a con­statat că „guvernul austriac la fel ca și în timpul predecesorului meu, este în permanență devotat obligațiilor ce decurg din neutra­litatea permanentă“. Gorbach a declarat că „voința fermă a po­porului austriac și hotărîrea gu­vernului federal constituie o bază trainică pentru continuarea pe vi­itor a acestei politici externe". Gorbach a constatat cu satis­facție că „relațiile dintre Uniunea Sovietică și Austria au devenit mai strînse și în domeniile eco­nomic și cultural. Noi, am căzut de acord să facem tot posibilul pentru a încuraja mai departe această evoluție”. Relevînd că în U.R.S.S. și în Austria există concepții ideologice principial deosebite și că fiecare din cele două state este convins în aceeași măsură de justețea liniei sale, Gorbach a declarat: „Acest lucru nu împiedică cîtuși de puțin ca între aceste state să existe relații sincere și prietenești bazate pe respectul reciproc", Conferința pentru reglementarea problemei laoțiene iși continuă lucrările GENEVA 4 (Agerpres), Conferința de la Geneva pentru reglementarea problemei laoțiene și continuă lucrările în conformi­tate cu procedura propusă la ședința plenară din 2 iulie de către cei doi președinți și aprobată de toți participanții la conferință. Pentru a se duce la bun sfîrșit lu­crările efectuate de conferință, timp de mai multe luni și a se semna do­cumentele elaborate de ea, este necesar să se reglementeze cîteva probleme asupra cărora, pînă acum nu s-a căzut definitiv de acord. Dupa­ cum s-a mai anunțat, tocmai acestor probleme le-a fost consa­crată întîlnirea de la 3 iulie a celor doi președinți — G. M. Pușkin și M. Macdonald. In dimineața zilei de 4 iulie, cei doi președinți s-au întîlnit cu șefii delegațiilor statelor neutre, parti­cipante la conferință. La convor­birea care a avut loc la reședința șefului delegației U.R.S.S. au luat parte șefii delegațiilor Laosului și Indiei, reprezentanții delegațiilor Birmaniei și Cambodgiei. Președin­­ții conferinței i-au informat pe­ participanții la întîlnire asupra convorbirilor de la 3 iulie, referi­toare la problemele nerezolvate încă de conferință și s-au consul­tat cu­ ei1 în aceste probleme . ' Prințul Suvanna Fumma a sosit la Geneva GENEVA 4 (Agerpres).­­ Miercuri a sosit la Geneva, ve­nind de la Paris, primul minis­tru al guvernul provizoriu de coaliție al Laosului, prințul Su­vanna Fumma. Pe aeroport, el a fost întîmpinat de G. M. Puș­kin, și M. Macdonald, copreședin­ții conferinței de la Geneva, de Șefi ai delegațiilor țărilor parti­cipante la conferința de la Ge­neva și de un mare număr de Siariști. Pe aeroport, Suzanna Fumma a declarat reprezentanților pre­sei că el a sosit la Geneva pen­tru a participa la lucrările con­­­ferinței. El și-a exprimat speran­­­ța că la masa tratativelor vor fi rezolvate toate problemele refe­ritoare la aspectele internaționale ale problemei laoțiene și că con­ferința își va încheia rapid lu­crările. Răspunzind la o întrebare, Su­­vailia Fumma a spus că a adus cu sine declarația guvernului său cu privire la neutralitatea Laosu­­lui, și că înainte de a o da pu­blicității, el ar dori să se con­sulte cu președinții conferinței de la Geneva și cu membrii de­legației laoțiene. ------- ----------IKttHtWIId­fl IIII----------­ Declarația Partidului socialist din Japonia TOKIO 4 (Agerpres).­­ La 3 iulie Partidul socialist din Japonia a dat publicității o declarație în legătură cu rezul­tatele alegerilor pentru Camera superioară a parlamentului. Deși partidul socialist nu a reușit să obțină o treime din locurile din parlament, se spune în declara­ție, el va lua toate măsurile pen­tru ca guvernul care va fi creat să respecte cu strictețe con­stituția, să apere drepturile de­mocratice ale poporului și să promoveze o politică de neutra­litate. " Socialiștii declară că se vor pronunța cu hotărîre împo­triva planurilor de înzestrare a armatei japoneze cu arma ato­mică și cu hidrogen, vor cere guvernului să extindă comerțul cu R. P. Chineză. ---------|H­KIMIWIWIK<* —------­ ' Producția de oțel în S. U. A. continuă să scadă NEW YORK 4 (Agerpres).­­ După cum anunță Asociated Press, producția de oțel a con­tinuat să scadă în cursul săptă­­mînii trecute, astfel încît indus­tria siderurgică americană func­ționează în prezent cu aproxima­­tiv 50 la sută din capacitatea ei de producție. Se subliniază că aceasta este a 13-a săptămînă de scădere consecutivă a producției de oțel și se prevede că tendința va continua, reducînd capacită­țile de producție în funcție la mai puțin chiar de 45 la sută din total. ion joi In Algeria continuă manifestațiile cu prilejul cuceririi independenței ALGER­­ (Agerpres). Manifestațiile prin care po­porul algerian își exprimă bucu­ria pentru cucerirea independen­ței au continuat nu numai în cursul zilei de marți, dar și în cursul nopții. In piețe, pe străzi, pe estrade improvizate, cîntînd, dansînd, algerienii au manifestat pentru pace, pentru independența Algeriei. In dimineața zilei de miercuri, la chemarea GPRA și FILN de a contribui la refacerea Algeriei, întreaga populație și-a reluat activitatea. Corespondentul spe­cial al agenției France Presse subliniază că viața a devenit a­­proape normală la Oran, locuito­rii pot să se aprovizioneze cu pîine, carne, lapte, și legume. Același lucru se semnalează și la Alger unde în ciuda marilor distrugeri provocate de OAS, ac­tivitatea economică și administra­tivă începe să devină normală. Răspunzind la chemarea Uniu­nii Generale a Oamenilor Muncii Algerieni, muncitorii brutali s-au prezentat cu toți la lucru. Pentru a împiedica orice inci­dent, în fața prefecturii din Al­ger fac de gardă soldați ai ALN- ului. ­IIHtKilimiMNHmHNIHIllHW - Conferința internațională pentru problemele învâțâmîntului GENEVA 4 (Agerpres).­­ La Geneva s-a deschis cea de-a 25-a conferință internațională pentru problemele învățămîntu­­lui, care este convocată anual din inițiativa U.N.E.S.C.O. și a Bi­roului Internațional de Educație. La conferință au sosit cîteva sute de delegați reprezentând 89 de țări. Principalele puncte de pe or­dinea de zi a conferinței sînt: Planificarea în domeniul învă­­țămîntului, recalificarea învățăto­rilor de la școlile elementare și rapoartele miniștrilor în­vățămîn­tului, ai țărilor participante la conferință. Bene Maheu, director general ad-interim al U.N.E.S.C.O., care a deschis conferința, a relevat că în numeroase țări ale lumii în domeniul învățămîntului se ma­­­­nifestă mari neajunsuri. Milioa­­­­ne de copii de vîrstă școlară nu sînt încadrați în sistemul de în­­văță­mînt. Astfel, în țările Ame­­ricii Latine peste 13 milioane de copii de vîrstă școlară nu au po­sibilitatea să învețe, iar în țările Asiei numărul lor atinge cifra de 46 milioane. ’ 'ttMMUiniHIIUK I I IIIHIIItift * Pentru rezolvarea pașnică a problemei Irianului de vest DJAKARTA 4 (Agerpres), — Indonezia a hotărît să trimită un reprezentant al său în Sta­tele Unite pentru a clarifica dacă Olanda dorește într-adevăr să ducă tratative in problema triahului de vest, pe baza prin­cipiilor formulate de fostul am­basador american Bunker. Aceas­tă hotărîre a fost anunțată la 3 iulie de președintele Sukarno, în­ cadrul întîlnirii pe care a avut-o cu corespondenții. El a declarat că a scris despre aceasta lui U Thant, secretar general pro­vizoriu al O.N.U. Principiile sus menționate pro­puse de Bunker ca împuternicit al lui U Tbarit la tratativele in­­d­oneziano - olandeze, preivăd transmiterea conducerii Irianu­lui de vest Indoneziei cu condi­ția organizării ulterioare a unui referendum pe acest teritoriu. Forumul mondial al dezarmării și păcii La 9 iulie Încep la Moscova lucrările Congresului mondial pen­­tru dezarmare generală și pace, la care vor participa peste 2.300 de delegați din 120 de țări. Cum a luat naștere ideea convo­­carii acestui Congres . La începutul acestui an, John Bernal, președintele executiv al "rez­diului Consiliului Mondial al Păcii declara că „pretutindeni, oa­menii protestează din ce in ce mai energic împotriva pericolului de distrugere nucleară. Dar, cu toate acestea, acest pericol există și crește. Este necesar să se găsească noi căi pentru a uni omenirea în vederea unor acțiuni, avînd ca scop interzicerea armei nucleare în lu­mea întreagă. Anul 1962 poate de­veni anul cind guvernele, la ce­rerea popoarelor lor, vor ajunge la u­n acord cu privire la primele mă­suri adevărate de dezarmare“. In vederea unirii majorității covîrși­­toare a omenirii care luptă pen­tru realizarea dezarmării generale și totale, Consiliul Mondial al Pă­cii a inițiat convocarea la Mos­cova între 9 și 14 iulie 1962 a Congresului mondial pentru dezar­mare generală și pace. La congres au fost invitate să participe toate organizațiile și miș­cările care se pronunță în favoarea dezarmării, toți bărbații și femeile care, conștienți de situația primej­dioasă existentă in lume, depun torturi venim lichidarea ei, pen­­tru ca orizontul internațional să nu mai fie întunecat de norii amenin­țători ai războiului. Inițiativa convocării Congresului mondial pentru dezarmare și pace a avut un larg răsunet. Pe toate continentele, nu toate țările au fost constituite comitete naționale de pregătire a congresului. Congresul de la Moscova va fi una din cele mai mari intrlniri ale luptătorilor pentru pace din cire au existat pînă în prezent. In sprijinul acestui congres își ridică glasul oameni de cele mai diferite orientări politice, credințe reli­gioase, reprezentanți ai diferitelor pături sociale. Pregătirea congresului este strîns legată de intensificarea acțiunilor pentru pace. Zi de zi, parvin noi știri în legătură cu amploarea miș­cării pentru dezarmarea generală, împotriva pregătirilor de război. Această mișcare se activizează chiar in S.U.A., țara care constituie în prezent focarul primejdiei de război și al planurilor agresive. Marile demonstrații de protest ale oamenilor simpli din America im­­potriva experiențelor nucleare e­­fectuate în atmosferă de S.U.A., demonstrează că ei nu sprijină acțiunile guvernului american care au ca rezultat intensificarea încor­dării internaționale. împotriva cursei înarmărilor și a primejdiei de război se pronunță în prezent, în S.U.A. scriitori, profesori, oa­meni politici care privesc în mod realist actuala situație internațio­nală și pericolul care planează a­­supra omenirii. Ca și în alte țări ale lumii, în toate țările vastului continent a­­merican, din Canada pînă în Țara Focului, se face tot mai mult au­zită vocea puternică a celor care sprijină Congresul de la Moscova. Numeroase sindicate ale munci­torilor și țăranilor din Argentina, precum și organizații ale funcțio­­narilor, studenților, de femei și tineret, partide politice, asociații de luptă împotriva pericolului a­­tomic, precum și numeroase perso­nalități ale vieții politice, științifice și artistice au declarat că sprijină țelurile congresului și vor trimite reprezentanți la lucrările lui. La mișcarea pentru pace și de­zarmare din Brazilia participă nu­meroase personalități politice, ca­dre superioare din armată, oameni de știința. Comitetul mexican pentru pace a organizat manifestații, întruniri și conferințe in care au fost dezbă­tute problemele dezarmării și coexistenței pașnice. In Cuba se desfășoară o vastă activitate pentru pregătirea con­gresului. In cadrul intilnirilor, mi­ Ungurilor, discuțiilor pe marginea apropiatului eveniment, poporul cuban se pronunță pentru pace, singura cale care asigură făurirea unei vieți noi și fericite. Republica Dominicană, Haiti, Martinica, Guadelupa și Jamaica, situate în regiunea Antilelor, se pregătesc, de asemenea, activ in vederea congresului mondial. Din îndepărtata Australie și Noua Zeelandă, sosesc știri in care se arată că, numeroase persona­lități și organizații obștești declară că sprijină congresul. Declarații a­­semănătoare au făcut și reprezen­tanți ai vieții publice din Indone­zia, India, Japonia, din țările afri­cane. Reprezentanți ai celor mai diver­se orientări și pături sociale vor alcătui delegațiile luptătorilor pen­tru pace din Anglia, Franța, Italia, Germania occidentală, Austria, Bel­­gia, Olanda, țările scandinave. Ei vor face cunoscută la congres po­ziția lor în cea mai importantă problemă a contemporaneității — menținerea păcii, consolidarea ei prin realizarea unei dezarmări ge­nerale și totale. La lucrările congresului își vor aduce o importantă contribuție de­legațiile țărilor socialiste care mi­litează neobosit pentru dezarmarea generală și totală, pentru coexis­tența pașnică, pentru rezolvarea problemelor litigioase pe calea tra­tativelor și nu prin forță. La lucrările congresului mondial pentru dezarmare generală și pace va participa și o delegație a po­porului român care va exprima hotărîrea sa de a depune toate eforturile pentru realizarea dezar­mării generale și totale. Prin po­litica sa de construcție pașnică, R. P. Română, este unul din bastioa­nele păcii. Munca avîntată a po­porului român In uzine, pe ogoare, in universități și institute de cer­cetări științifice, contribuie la în­tărirea forțelor materiale ale so­cialismului, principala garanție a apărării păcii. In prezent, popoarele dispun de mari posibilități pentru a influența rezolvarea problemelor importante ale vieții internaționale, înfăptu­irea dezarmării generale și totale care constituie singura cale spre in­staurarea unei păci trainice pe pămînt. Soarta păcii și a războiu­lui nu mai este hotărită de cercuri restrinse ale imperialiștilor, cum se întimpla în trecut, cheia ei se află în mîinile popoarelor, in acțiu­nile lor unite pentru preîntîmpi­­narea unei conflagrații mondiale. Tocmai acestui scop, a găsirii căi­lor de luptă împotriva războiului, a realizării dezarmării generale și totale îi este consacrat Congresul mondial pentru dezarmare generală și pace de la Moscova. ION GĂLĂȚEANU Noi acțiuni ale partizanilor indonezieni țări pozițiile. După cum anunță presa olandeză, zilele trecute au fost aduse noi întăriri militare o­­landeze la bazele din Irianul de vest. Cu toate acestea, potrivit știrilor primite, parașutiștii indonezieni au stabilit legături cu populația locală, așteptînd un moment favorabil pentru a da o lovitură bazei colo­nialiștilor olandezi de pe coasta de sud a insulei. In timpul ciocni­rilor din 2 iulie, trupele olandeze au suferit mari pierderi, fiind ne­voite să se retragă. Agenția An­­tara, transmite că parașutiștii in­donezieni au capturat în luptele de la 2 iulie o mare cantitate de mu­niții. In seara zilei de 3 iulie, postul de radio Djakarta a anunțat că parașutiștii indonezieni au eliberat un alt oraș, Kotamega, situat la 36 de kilometri de Sansapur, care este, de asemenea, în mîinile parti­zanilor. Au mai fost eliberate două sate din nordul provinciei Mersuke: DJAKARTA 4 (Agerpres). Alarmați de amploarea pe care o ia lupta partizanilor din Irianul de vest, precum și de sprijinul pe care îl acordă acestora populația Indigenă, colonialiștii olandezi de­pun mari eforturi pentru a-și în- Mr. 4533 Tineretul columbian se pregătește pentru Festivalul Mondial al Tineretului și Studenților BOGOTA­­ (Agerpres). — Tineretul columbian se pregă­tește cu entuziasm pentru cel de-al VIII-lea Festival Mondial al Tineretului și Studenților. In orașele și satele țării au loc con­ferințe la care tinerii columbienii își manifestă unitatea și priete­nia cu tineretul tuturor țărilor lumii. Cu cîteva zile în urmă, dele­­gația tineretului columbian la­ cel de-al VIII-lea Festival Mo­n­­­dial al Tineretului și Studenți­­lor, alcătuită din 30 de persoane, a plecat spre Helsinki. Din com­­­ponența ei fac parte reprezen­tanți ai organizațiilor studențești, sindicale, țărănești și ai altor organizații. Sesiunea Consiliului economic și social al O. N. U. GENEVA 4 (Agerpres).­­ In după-amiaza zilei de 3 iu­lie la Geneva s-a deschis sesiu­nea Consiliului economic și so­cial al O.N.U La sesiune parti­cipă reprezentanți ai 18 state membre ale Consiliului, pre­cum și numeroși reprezentanți și observatori din partea organi­zațiilor internaționale și institu­țiilor specializate. Ședința plenară a sesiunii a fost deschisă de E. Michalowski, reprezentantul R. P. Polone. La 3 iulie a fost aprobată or­dinea de zi a lucrărilor sesiunii. La sesiune se vor discuta pro­bleme importante ca: situația economică mondială, urmările economice și sociale ale dezar­mării, resursele naturale, refor­ma agrară, rapoartele Comisiei O.N.U. pentru drepturile omu­lui și Comisiei O.N.U. pentru pro­blemele situației femeilor, pro­gramul O.N.U.­ de colaborare și ajutor tehnic, programul de ac­tivitate al Consiliului economic și social al O.N.U. pe 1963. ............................................................... Situația din Vietnamul de sud - un pericol pentru Asia de sud-est SAIGON 4 (Agerpres).­­ După cum transmite agenția de presă a patrioților sud-viet­­namezi, Eliberarea, președintele Comitetului Central al Frontului de eliberare națională a Vietna­mului de sud, Nguyen Hua Tho, a adresat un memorandum Con­ferinței de la Geneva pentru Laos: .......... Exprimîndu-și satisfacția în le­­gătură cu succesele înregistrate de lupta poporului;^ În^iar­ p^ivci­ii unitate națională,, independbhț^, pace și neutralitate; Frontul de eliberare națională subliniază că „soluționarea atît sub­ aspect in­tern cît și internațional ’ a pro­blemei laoțiene atestă în mod limpede posibilitatea rezolvării pe cale pașnică a conflictelor din lume și în primul rînd a con­­flictelor din interiorul unei'­țâri''. Faptul că Vietnamul de­ sud este învecinat cu Laosul 1 — ge­n 'Tyuh­'­îh­'» TU subliniază în memorandum — situația din această țară a deve­nit un factor de care conferința cu privire la Laos trebuie să țină seama avînd în vedere intere­sele stabilizării efective a situa­ției din Laos. Situația din Viet­namul de sud prezintă „un pe­ricol nu numai pentru situația din Laos ci și pentru întreaga Asie de sud - est, datorită po­ziției Vietnamului de sud și a extinderii imixtiunii americane în această țară“. aír Frontul de eliberare națională a Vietnamului de sud se pronun­ță cu hotărîre­­a Sprijinul uniei, propuneri făcute în luna mai a.c. de prințul Sianik, primul mi­nistru al Cambodgiei, cu privire la convocarea unei conferințe in­ternaționale a cărei principală sarcină să conste în elaborarea măsurilor pentru a pune capăt lnft­atiunii imperialiste în Viet­­nam­ul de sud. «Mill«UI­ l­tl­tlkti!IWIIU.... Aspect din viața nouă a oamenilor muncii din H. D. Viet­­nam. Noul cartier muncitoresc Kim Lien din Ha­noi în care locuiesc 6.000 de cetățeni. Numai Intre anii 1955 — 1961 s-a construit la Hanoi o suprafață locativă de un milion. m.p. ■ flKlIIHIIIiltWUlllHRttWttWÎ HIlHllllllUIHlWIKttiltKWtff ■ ScTîrte stiri­­|Scurte stiri scurte MOSCOVA . A încetat din viață după o boală grea Anton Gaevoi, membru al C. C. al P.C.U.S., secretar al C.C. al P.C. din Ucraina. In necrologul semnat de N. S. Hrușciov și de alți conducători sovietici, se arată că „Anton Ga­evoi și-.. asacrat toate forțele, cunoștințele, marea sa experien­ță și capacitățile organizatorice, dezvoltării economiei naționale, ridicării bunăstării oamenilor muncii, măreței cauze a construi­rii comunismului în țara noas­tră". HAVANA — Fidel Castro, a vizitat motonava „Grazia" care se află în portul Havana. Echipajul navei sovietice a în­­tîmpinat cu căldură și cordia­litate pe oaspetele ei de onoare. Fidel Castro a rămas în bordul navei cîteva ore, întreținîndu-se prietenește cu marinarii sovietici. Căpitanul navei a oferit o masă tovărășească. Fidel . Castro to astat pentru prietenia veșnică a și indestructibilă a popoarelor sovietic și cuban. HANOI — Guvernul R. D. Vietnam a hotărît să recunoască Republica Ruanda și regatul Bu­rundi ca state independente și a declarat că este gata să stabi­lească relații diplomatice cu a­­cestea. DJAKARTA — Președintele Indoneziei, Sukarno, a desemnat o comisie de stat pentru revizui­rea proiectului de lege cu pri­vire la alegerile în parlament și adunările legislative locale. fiflMt Președintele a însărcinat comi­sia să încheie elaborarea noului proiect de lege pînă în ianuarie; anul viitor astfel încît alegerile să aibă loc după eliberarea Im­a­nului de vest care trebuie să se producă anul acesta. Pronoexpres Rezultatele tragerii concursului Pronoexpres nr. 27 din 4 iulie 1962­­ Au fost extrase din urnă urmă­toarele numere de bază: 13; 3 ; 20; 49; 14; 27. Numere de rezervă : 12 ; 23.­­ Numere suplimentare: 24; 15; 30; 14; 42. Fond de premii: 495.042 Lei. REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA I Suceava, str. Petru Rareș nr. S­ telefoane s redactor șef — 2766; secretar de redacție —■ 2692; secția viața de partid și serviciu­ de corectură — 2765; secțiile agrară și fete — 2764f »ispite cultură d­e masă­­, scrisori 8248 ; secția industrie­­ 2844; ABONAMENTELE, se fac la factori poștari și difuzori voluntari din instituții Tiparul „PRODUCȚIA“ — Unitatea poligrafică,

Next