Zori Noi, aprilie 1971 (Anul 24, nr. 7240-7265)
1971-04-22 / nr. 7258
ZORI NOI IN PAGINA 2 Cine morbul abuzului întinde plaga necinstei Cetățeanul Gh. Avram, din Cornu Luncii, voia să își vadă feciorul șofer. La Autobaza din Fălticeni, dosarul pentru înscriere la școală îi fusese respins, cu precizarea : „lipsă de locuri”. Peste cîteva zille, omul i-a întilnit pe conducătorii auto M. Prundeanu și C. Popovici. Le-a spus necaziuil. Aceștia au zis în hohote și i-au zis pe șleau : „Pune, nene, „ceva" în dosar și totul se aranjează. Șeful e... foarte primitor !". A doua zi, părintele grijuliu cu destinul copilului său a introdus 1.000 de lei intr-un plic, plicul în dosar și a intrat în biroul lui Constantin Stoica, șeful autobazei (erau prezenți și cei doi șoferi). Șeful a răsfoit birurile în silă. Cînd a zărit conținutul plicului, s-a luminat la față, l-au sclipit ochii : „Da, este complet. Atunci, să învețe și băiatul o meserie..."k Șoferul Petru Niga era repartizat să lucreze pe un șantier în comuna Corni (Botoșani). I s-au imbolnăvit ambii părinți, i-a cerut șefului învoire de 8 zile și aprobarea să fie încadrat la coloana Cornu Luncii, pentru a se afla aproape de frații și surorile sale mici, rămași singuri. Mai marele autobazei i-a satisfăcut cererea, dar a venit și cu aluzia : „Trebuie să oi și tu niște cartofi și brînză". A doua zi, Stoica a și fost prezent, cu un autoturism, la domiciliul celui învoit. A ridicat vreo 400 kg. de cartofi și 5 kilograme de caș. Cînd să iasă din ogradă, a zărit într-un colț o grămadă de dovleci, l-a măsurat cu privirile și i-a lovit cu piciorul. Peste o zi, a revenit cu mașina și s-a ridicat.Din acel moment, salariatul subordonat a devenit un fel de „sac fără fund" de cîștig pentru cel care-l conducea. De nenumărate ori a fost obligat să-i dea sume de bani între 100 — 200 lei. Mașina pe care lucra era gata de caisare. A solicitat una nouă. Pentru acest motiv, a trebuit să-i ofere nesățiosului mitangiu încă 500 de lei. Intr-o zi, acesta i-a apărut în ogradă, cerîndu-i niște scînduri. Nu i-au plăcut cele pe care le-a găsit (după cîte am aflat, și-a construit o casă numai cu materiale luate cu japca de la salariați). Șoferul îi servea prompt, prin curse clandestine , i-a cărat pină și balast pentru.. . un cavou ! ■*loader Munteanu (pe un autocamion de cursă lungă) suferea de ulcer și a cerut să lucreze mai aproape de casă. Pentru satisfacerea acestei doleanțe, a trebuit să-i tot dea lui C.S. diverse sume de bani, insumînd aproape 5.000 lei. I s-a îmbolnăvit soția. Era necesar să o interneze într-o clinică medicală din Iași și a cerut învoire. Peste cîteva zile, șeful său l-a vizitat acasă, i-a cerut două curci și 1.000 lei, motivîndu-i „că are cumetrie". Omul i-a oferit unuca pasăre din ogradă. Pentru bani, a mers la spital, la soție, care deținea libretul de economii. ANCHETA NOASTRĂ Altădată, în lipsa sa, șeful a venit la domiciliul acestuia și-a obligat-o pe femeie să-i dea câțiva saci cu cartofi... Toate aceste secvențe, reconstituite pe baza investigațiilor în rândul victimelor celui ce le-a stors agoniseala, par de domeniul fanteziei. Și, totuși, lista lor e mult mai lungă, ea depășind, prin proporții și manieră de manifestare, orice închipuire a unui om de bun simț. Timp de cîțiva ani de zile, acest individ cu apucături de rechin a reușit să transforme instituția pe care a condus-o într-un fel de „tarapana" de vînzare a unor favoruri, cu un climat în care activitatea cu subordonații se baza pe abuz. Plasa șoferii în anumite locuri avantajoase de muncă pe bază de mită. Cel care voia să conducă o mașină nouă sau venită recent din reparații trebuia să-i ofere bani. Autoturismul repartizat instituției pentru problemele curente de control devenise un fel de „cal de povară", care stringea „birul" in alimente, materiale sau în bani, de la domiciliile salariaților. Acasă la respectivul curgeau alte „daruri", pe care, uneori, aducătoriii trebuiau să le cumpere de pe piață (carne, brînză, material lemnos). Soția șefului le primea în hol (oare nu se întreba de unde ? !). Cînd își construia casa nouă, tot el a scos din producție mai mulți ajutori de șoferi și i-a trimis în pădurea Suha, să lucreze la fasonarea materialului lemnos care ii era necesar. Foile de parcurs fictive erau la ordinea zilei. Dacă un șofer era sancționat de miliție, șeful îl amenința cu desfacerea contractului de muncă. Primea bani și, atunci, atitudinea se schimba. Are mai mulți copii. La fiecare cumetrie, toți care lucrau la volan erau obligați să vină încărcați de daruri. Dădeau bani și cei care nu putuseră să ia parte la petrecere din cauza serviciului. La premii sau salarii, toți cărora li se satisfăcuse vreo „doleanță" treceau cu rîndul și ofereau bani. Pentru mai multă discreție, dacă nuu se oferea în birou, „obolul" mitei intra în buzunarul lui Stoica, de obicei, la... toaletă (semnificativ pînă unde ajunsese decăderea morală a conducătorului de instituție). Pe conducătorul auto Ion Nistor s-a somat că, dacă nu are bani, să-i aducă olîment din transporturile pe care le efectua de la stația C.F.R. pe șantierul de drumuri. Frica de consecințele furtului l-a oprit pe om să-i execute ordinul... Să ne mai mirăm, oare, că în această unitate de transporturi prinsese rădăcini o condamnabilă indisciplină, necinstea, că salariații de aici au comis accidente de circulație deosebit de grave ? Nu întimplător casierul Constantin Roman a putut să delapideze o sumă de peste 18.000 de lei. Fostul contabil șef, Constantin Iordăchescu, a descoperit falsul, l-a înștiințat pe șeful autobazei, dar ambii n-au anunțat organele de urmărire penală. In asemenea condiții, s-au dedat la acte de necinste împotriva avutului obștesc alți 25 de conducători auto. Un ajutor de șofer a căzut victimă unui accident mortal de circulație, pentru că autovehiculul se afla într-o stare tehnică deplorabilă. Șoferul Blănariu era de curând în meserie și fusese obligat să pornească în cursă în asemenea condiții tehnice. Dar să ne amintim că, aici, pe autovehicule bune circulau numai cei care erau obișnuiți cu sistemul „dijmuielii" bănești. Este interogat șoferul Mihai Frundeanu. — Pentru ce l-ai reclamat pe șeful autobazei, la miliție ? — Pentru că mii-a înlocuit mașina cu una mai proastă, deși i-am dat mulți bani și 30 kg. de carne. — De ce nu l-ai demascat de la început, cînd ți-a pretins bani ? — Dar, ce vreți să-mi fi pierdut „plinea" ? El era șef !... Am putea spune că același răspuns a fost dat de toți cei investigați, care de abia acum dau declarații, povestesc în amănunt. Și sunt mulți , vreo 25. Au cunoscut totul, s-au lăsat atinși în demnitatea lor de oameni maturii au comentat nedreptățile la care au fost martori, dar nu le-au reclamat, cu toată vehemența, celor care sunt puși să apere dreptatea. După cum e lesne de înțeles, atitudinea le-a fost dictată de o falsă opinie asupra responsabilității civice. Nu-i de mirare, astfel, că rapacitatea individului care i-a frustrat de agoniseală n-a mai cunoscut margini. Mai de neînțeles apare masca „onorabilă" sub care acest descompus moral a putut să acționeze atîta timp. Reușise să-și capete o poziție socială respectabilă, promovase chiar în anumite funcții obștești. De abia azi se spune că n-a mai fost ținut într-o funcție anterioară din cauza bețiilor și abuzurilor pe care i le comitea. Nu s-a știut aceasta la încadrare, atunci cînd a fost promovat ca șef de autobază ? Răspunderea față de situația creată este multiplă. Salariații autobazei respective și-au aruncat tot blamul asupra lui Constantin Stoica. Acesta a fost arestat. Justiția îl va decădea din drepturi, pe măsura faptelor sale. Este necesar, însă, ca asupra colectivului în care el și-a manifestat influența nefastă să se acționeze, cu toată promptitudinea, pentru promovarea unui clip mai proaspăt al responsabilității față de muncă. VICTOR MICU Contra —111 SL punct DECI, ACȚIONAȚI ! Am primit dese reclamații că in zona Argel (comuna Moldovița), porțiunea de drum km. 12 + 800, din vecinătatea căii ferate forestiere, nu este iluminată pe timpul nopții, existind pericol de accidente grave. Ne-am adresat I.R.E. Suceava și răspunsul a fost simplu : lucrarea de instalație electrică se va efectua urgent dacă tovarășii din conducerea consiliului popular comunal local vor solicita aceasta șantierului de construcții - montaj Suceava. Deci, acționați ! I.R.E. nu vă caută... cu luminarea. CONTRAVENIENȚI LA LEGEA 5/1971 Cu scopul de a verifica modul în care se respectă prevederile legislației evidenței populației, miliția municipiului Suceava a organizat o deplasare in teren. Au fost controlate numai 5 blocuri, dar s-a constatat că abaterile sunt multe, ca... ciupercile după ploaie. Ele se referă la : lipsa vizei de flotant și a schimbării domiciliului, acte de identitate expirate, deteriorate. Au fost amendați 38 de contravenienți. Ne imaginăm ce ar însemna o verificare la proporțiile orașului. Ca să nu fie o surpriză, anunțăm că ea se va face continuu și cu toată exigența. UN COPIL PIERDUT DE PĂRINȚI In trenul accelerat 342 (Timișoara - Iași), un lucrător de la secția feroviară a miliției a descoperit un băiețel pierdut de părinți. Copilul, în vîrstă de 5 ani, nu știe să dea nici o relație despre identitatea părinților săi sau despre domiciliu. Este brunet, rotund la față. Semn distinctiv pentru îmbrăcăminte : o hăinuță cu fond roșu - negru, în carouri. Copilul a fost Preventoriul din predat la Sadova. Cei interesați în a-l identifica sunt rugați să se adreseze organelor de miliție. O rubrică realizată de VICTOR MICU : e jt «uv m mm se mmm r mmm m-1mmmâ. ■ (IISI81IIII ANUNȚ COMBINATUL DE EXPLOATARE ȘI INDUSTRIALIZARE A LEMNULUI SUCEAVA, cu sediul în str. Unirii nr. 27, livrează prompt orice cantitate de P.F.L. MELAMINATE Livrarea se poate face fără repartiție, pe bază de comenzi ferme. Relații suplimentare se pot obține la telefon 10793, interior 129 sau 140. * In curind, o nouă recoltă de roșii Foto : I. MIHOVEANU PE OGOARE (Urmare din pagina I) n.r.), din 136 brațe, 15 vor semăna ovăzul, iar restul cooperatorilor vor fi mobilizați atunci cînd va fi teren pregătit pentru plantat cartofi". Iată un exemplu edificator de tărăgănare, de lipsă de organizare, de prelungire nejustificată a unei lucrări de primă importanță în economia cooperativei agricole de producție Bilca : plantarea celor 200 hectare de cartofi de toamnă. De altfel, o astfel de stare de lucruri se „justifică" și prin aceea că, la orele 8,30, inginerul șef, Visarion Chistrugă, încă nu era prezent în unitate. L-am întîlnit în Vicovu de Sus, spunîndu-ne că a căutat un greifen, pentru a încărca gunoi de grajd și a-l transporta pe ogoare ! Și la Vicovu de Sus, brigadierul Constantin Dabîca ne asigura că pe tarlaua „Bivolărie" sînt peste 130 de cooperatori la plantat cartofi. Noi am găsit vreo 90, dar. . . la plantat pini, pe terenul ocolului silvic Marginea , pe tarla, erau prezente, ieri, la ora 9,00, doar cîteva femei. Cui servește, oare, o astfel de dezinformare? Asigurările date de inginerul șef Ioan Cojocaru, de secretarul organizației de bază, tovarășul Gheorghe Costaș, de șeful de echipă Ion Motrescu, că țăranii cooperatori sînt pe acasă și vor încărca gunoi de grajd pentru a-l aduce pe tarla să îngrașe terenul pe rîndurile în care se vor planta cartofii nu au darul să scuze lipsa de organizare a muncii direct pe tarla, încă de la prima oră a dimineții. Printr-o astfel de folosire a timpului de muncă, plantarea celor 350 hectare se poate prelungi pe încă multe zile de acum înainte. Față de această stare de lucruri, comitetul comunal de partid va trebui să ia măsuri urgente. La ieșirea din Vicovu de Jos, pe tarlaua brigăzii a IlI-a, erau adunați zeci de cooperatori, care luau în primire, de la brigadierul Nistor Fusa, terenul pe care vor planta cartofi. Nu era mult mai indicat ca această operațiune să fi efectuat cu cîtva timp înase inte, pentru ca ieri, zi foarte favorabilă plantării, toată forța de muncă din brigadă să fi acționat direct la realizarea celor 86 ha. planificate a fi cultivate cu cartofi ! Iată doar cîteva aspecte care arată necesitatea ca tovarășii din consiliile de conducere, din unitățile rămase în urmă, comitetele comunale de partid, să ia cele mai nimerite măsuri, pentru ca, în zilele viitoare, să se elimine total lipsurile în organizarea și executarea propriu - zisă a lucrărilor de sezon. In timp ce 17 cooperative au raportat terminarea plantării cartofului, la Bilca tuberculii încolțesc în silozuri Tot aici, sămința stă in saci, in loc să fie încorporată în sol DIALOG MARIA BURUIAN Vicovu de Sus , întreprinderea de valorificare și industrializare a legumelor și fructelor a solicitat forurilor superioare unele relații suplimentare privind aplicarea prevederilor la care vă referiți. Vom reveni cu amănunte în momentul în care vom intra în posesia unui răspuns concludent. NECULAI GĂITAN Suceava : Pentru faptul că nu vi s-a înlocuit în termen butelia de aragaz, fiind aminat nemotivat mai multe zile, Elena Cracovschi, telefonist, Ilie Hostiuc și Fane Irimia, vînzători, Vasile Croitoru și Traian Moroșan, conducători auto — toți salariați ai Depozitului de petrol din Suceava — au fost penalizați cu 10 la sută din salariul pe luna martie. AUREL CAIBULEA Suceava este Propunerea dumneavoastră întemeiată. In acest scop, conducerea Depozitului de petrol din Suceava a decis ca, în cartierul Neam, să se elibereze butelii de aragaz pentru schimb și miercurea, între orele 16,00 — 19,00. Această măsură va fi valabilă pînă la introducerea sistemului de înlocuire a buteliilor la domiciliu și în acest cartier. VASILE SCHIPOR Vicovu de Sus . Și totuși consiliul popular al comunei are datoria de a apăra, în această situație, dreptul ce vi l-a acordat împreună cu C.A.P. IACOB CIUHAN comuna Cajvana . Intrepriderea de rețele electrice, în competența căreia revine și înlocuirea becurilor de pe rețelele de iluminat public, a luat măsuri de remediere a situației din comuna dr. ZAMFIR CROITORU Bosanci . Nimic din cele sesizate nu se confirmă: penalizările v-au fost aplicate just, în raport cu abaterile disciplinare comise ; la noul loc de muncă (n-aveți calificare de fochist, ci de șofer, meserie pe care a trebuit s-o abandonați din cauza unui accident), nu sînteți nici bine pregătit, nici nu vă străduiți să vă recalificați profesional, rația de antidot nu i-a fost nicidecum redusă, întrucît aceasta se acordă pe schimb, nu pe oră — și așa mai departe. Pentru evitarea neînțelegerilor de asemenea natură, s-a revenit la programul de lucru 8/16 ore, modificat o vreme din necesități ale întreprinderii, dar în conformitate cu legea. CALISTRAT MATEI Rotopănești . Pentru lipsa programelor de funcționare, tratarea superficială a problemelor sanitareantiepidemice, proasta gospodărire a unităților sanitare din comuna Horodniceni, vinovații au fost sancționați. întrucît în prezent unul din medici funcționează și locuiește la Rotopănești, există condiții pentru o mai bună asistență medicală a populației. TOADER RUSCANU Isipoaia . Rezolvarea problemei dv.intră în competența comisiei de judecată, căreia vă recomandăm să vă adresați. RUGBI, DIVIZIA B Reviriment la Constructorul Ancora Galați-Constructorul Suceava 6-12 (3-12) întîlnirea disputată duminică, 18 aprilie, pe „Dacia" din Galați, stadionul a oferit numerosului public prezent un spectacol apreciat atît din punct de vedere tehnico-tactic, cit și disciplinar, în care inițiativa a aparținut sucevenilor. De remarcat un fapt: echipa suceveană a marcat un pas radical față de evoluțiile anterioare, dovedind că măsurile luate de asociație au fost eficiente, salutare. Diferența de valoare a fost mult mai categorică decât arată scorul, dar pripeala în unele faze clare a anulat acțiuni ofensive bine concepute. In minutul 6, spectatorii au asistat la o fază de mare rafinament în urma căreia Bedicov a reușit o încercare; în continuare, inițiativa aparține oaspeților, dar o greșelă a lui Zamfir permite jucătorului Radu, de la Ancora, să egaleze : 3—3. Dominarea sucevenilor este concretizată de alte puncte : dropgol al lui Senkc, o nouă încercare realizată de Bedicov și o lovitură de pedeapsă transformată de Munteanu. După pauză, gazdele au reușit să reducă din handicap prin Pecingine, care a transformat o lovitură de pedeapsă. Antrenorul Ștefu a folosit următorul XV : Maxim, Vlad, Ionescu, Brăescu, Hilot, Gașpar, Horobăț, Croitoru, Diaconu (Cernăuțeanu), Munteanu, Senic, Bedicov, Alexiuc, Ursu, Zamfir. Din pachetul de înaintași o formă bună au manifestat Croitorii, Vlad și Gașpar. Au lipsit din formație Bandur și Sava, suspendați de asociația pe două etape. D. ALEXANDRU IMPORTANT! Combinatul siderurgic Galați recrutează pînă la 30 aprilie a.c. MUNCITORI PENTRU A-I CALIFICA IN MESERIILE : • FINISATORI LAMINATE • COCSARI • ZIDARI ȘAMOTORI ACTE PENTRU ÎNSCRIERE : — copie legalizată de notariat după certificatul de studii (7—8 clase); — copie nelegalizată a certificatului de naștere. Solicitanții se vor prezenta la serviciul învățămînt al combinatului. ÎNTREPRINDEREA DE INDUSTRIE LOCALĂ „PRECIZIA“ DIN BUCUREȘTI execută și livrează, pe bază de comenzi ferme — ventilatoare axiale de joasă presiune — ventilatoare centrifugale monoaspirante — aeroterme — baterii de încălzire — filtre de aer. Produsele sunt executate în condiții tehnice dintre cele mai avansate și sunt garantate pentru o funcționare ireproșabilă și de lungă durată. Livrarea se face în termen de 30 — 45 de zile de la primirea comenzilor, care se primesc pe adresa : I.I.L. „Precizia“, București, strada Teodosie Rudeanu, nr. 12 — 14, sectorul 8, ori la telefoanele 18.40.92 și 18.34.00. VOLEI Etapa județeană a campionatului școlilor generale Sala sporturilor din Suceava a găzduit, recent, etapa județeană a campionatului școlilor generale la volei. La întreceri au participat 14 echipe (6_ de fete și 8 de băieți), câștigătoare ale etapelor anterioare. Clasamentul. FETE : 1. Școala generală Reuseni; 2. Școala generală Capu Cîmpului; 3. Școala generală Cîrlibaba ; 4. Școala generală nr. 2 Suceava; 5. Liceul „Nicu Gane“ Fălticeni ; 6. Liceul Vama. BĂIEȚI ; 1. Liceul „Nicu Gane" Fălticeni ; 2. Școala generală nr. 1 Suceava; 3. Școala generală Panaci ; 4. Școala generală Satu Mare ; 5. Școala generală Știrbăț ; 6. Școala generală Gura Humorului; 7. Liceul Siret; 8. Liceul Vama. Inspectoratul școlar județean a acordat premii echipelor clasate pe primele trei locuri. FOTBAL Etapa de duminică a campionatului categoriei : Petrolul Moinești — Textila Buhuși; Cimentul Bicaz — Rarăul Câmpulung; Fulgerul Dorohoi — Textila Botoșani; Victoria Roman — Minerul Comănești; Foresta Fălticeni —• Minerul Gura Humorului ; Chimia Suceava — Letea Bacău ; Nicolina Iași — Penicilina Iași , I.T.A. Pașcani — Minobradul Vatra Dornei. 4 1 X % \ A