Actualitatea, 1925 (Anul 13, nr. 1-12)

1925-07-01 / nr. 7-8

Cutii pentru pălării la Dimitrie Mărculescu, Str Sărindar 12, vis-a-vis de „Adevărul“ 10 ACTUALITATEA DIN FARSELE BĂTRÂNILOR •_ _____ de Cf. Calr Pe vremuri de demult era belșug mare în țara ro­mânească. Lupta aprigă pentru trai nu exista, spi­ritele erau mai curate, obiceiurile mai patriarhale, iar noi de grije nu tulbura gândul nimănui. Sunt proverbiale chefurile de atunci, petrecerile de altădată ale bătrânilor noștri, cu tarafuri de lăutari, la razele de lună. Orice sfânt cât de mic, era plăsnuit cu deosebit alai... Singura preocupare era cum să se petreacă mai bine; cei mai inteligenţi căutau prilej de veselie, în­­trecându-se să-şi facă farse unii altora. Unele erau făcute din dragoste sau prietenie, altele din spirit de zeflemea sau răsbunare. Iată una din ultima categorie : * * * In Găeşti trăia un boer nostim, Conu Pană Olă­­nescu, renumit de şiret şi farsor. El avea de mulţi ani un servitor, Dumitrache Borcan, foarte inteli­gent, o excelentă slugă, neîntrecut în serviciul său, de aceia stăpânul ţinea mult la el, dar avea un mic cusur servitorul lui Conu Pană, era cam amator de cai pe necumpărate. Stăpânul său —­ care habar n’avea de această inofensivă îndeletnicire, pe care Borcan o practica prin vecini, păstrând însă în ser­viciu o exemplară corectitudine — stăpânul său zic, era de foarte bună credinţă când avea dragoste şi încredere în el. De multe ori l’a scăpat Conu Pană pe Costache Borcan din multe bănueli, prin in­fluenţa sa, şi de multe ori ghiara justiţiei rămă­sese ineficace, faţă de bileţelele lui Conu Pană O­­lănescu, care repet, era de foarte bună credinţă. Dar iată că Borcan face una lată de tot, e arestat şi dus la Târgovişte. Conu Pană alarmat, scrie imediat unui unchiu al său din Târgovişte, bătrânul Iancu Costescu, boer mare, get beget, care în şiretenie îşi întrecea ne­potul. Bătrânul Iancu Costescu, îndată ce primeşte scri­soarea de la «nepotul Pănică» scrie — conform unui vechiu sistem­­— un bileţel preşedintelui tribuna­lului de Dâmboviţa, prin care-i­­ spunea : «...Roagă pe domnu preşedinte ca imediat să libereze pe bie­tul Borcan, care e nepătat ca un prunc şi violent ca o fată mare». (Conu Iancu Costescu era cam peltic, aşa că în loc de c pronunţa­t, în loc de ş pronunţa­t. Acest mic defect da un farmec deosebit vorbirei sale). Se întâmplase atunci să fie preşedinte, un domn Iancu M... un om integru şi puţin influenţabil, ne­ţinând seamă decât de lege. De prisos să spun deci că s’au grăbit să nu dea nici un curs biletului lui Conu Iancu Costescu. Acesta indignat de puţinul respect al preşedintelui, de vârsta şi numele său, de boer mare get beget, greu rănit în mândria şi amorul său propriu, nu mai scrise nimic preşedin­telui, aşteptând cu răbdare ziua judecărei procesu­lui, când se învoise cu Conu Pană «să i-o facă mi­tocanului». * * In mijlocul tăcerei desbaterilor, uşa sălei de şe­dinţă se deschide mare de tot, şi bătrânul Iancu Costescu, încovoiat de ani, intră încetines şi grav, îmbrăcat cu o redingotă neagră, lungă până în jos de genunchi, petrecând printre degetele mâinilor nişte boabe mari de un roşu închis, ale unor mă­tănii de care nu se depărta niciodată. Merge până în mijlocul sălei, unde se opreşte, salută adânc pe preşedinte, care-i răspunde, apoi se aşează, tăcut pe o bancă în dreapta. Cinci minute după dânsul intră,, tot atât de cere­monios Conu Pană Olănescu, într’un pardesiu­­makterian lung şi larg. La rândul său face o teme­nea adâncă preşedintelui, care-i mulţumeşte, apoi se aşeză pe o bancă în stânga, având aerul de a nu fi zărit pe unchiul său. Desbaterile continuă în mijlocul unei profunde tăceri... a ...Conu Iancu Costescu, întorcându-se spre nepo­tul său şi părând că atunci l’a zărit, i se adresea­ză cu voce tare şi respicat: — Aicea ai fost nepoate Pănică, nu te vedeam... ce plăcere ! !... Conu Pană se scoală, înaintează câţiva paşi, se întoarce cu spatele la preşedinte şi salutând pe un­chiul său până la pământ: — Aicea nene Iancule, dar... cum se face... ai vre-o afacere ! Preşedintele, sunând clopoţelul : Vă rog domni­lor, lăsaţi aici conversaţia... nu e locul! Conu Pană face un semn afirmativ din cap şi-şi reia locul pe bancă. ...După câteva minute Conu Iancu Costescu, pă­rând foarte distrat se adresează nepotului său, vor­bind foarte rar, dar destul de tare : — Bine nepoate Pănică, de ce nu ai venit ori la dezun că am avut o tulama apilpisită. Ce să-ți spui sa întrecut Mihalache, (bucătarul. Nota povestito­rului). — Mie 'mi spui, nene Iancule, nu știu eu pe Mi­halache ?... cofetar nu glumă, răspunde Conu Pană pe acelaş ton. — Bine, domnilor, ce însemnează atitudinea asta? — le strigă preşedintele — nu ştiţi unde sunteţi ? Conu Iancu, foarte calm . Ştim, ştim, domnule preşedinte, la tribunal... ştim ! ! — Atunci vă invit să fiţi respectuoşi, căci va poftesc afară. ^ # ...Desbaterile continuă... După zece minute Conu Iancu ca şi cum ar fi uitat de reprimanda preşe­dintelui, se adresează din nou nepotului său : — Ei bine, nepoate Pănică, numai mi­treţe... Să nu vii­ tu la dezun, să te linzi pe buze... ţulamaua ca ţulamaua, dar să fi mâncat din tocana aia înfri­coşată... — Vă rog să părăsiţi sala, strigă furios preşe­dintele. ...Şi o ciorbă de potroaţe s’o mănânţi cu ochii... continuă Conu Iancu, prefăcându-se că n’aude ! — Aprod ! pofteşte pe domnii afară ! Conu Iancu se scoală şi după un adânc salut spre preşedinte ! — E de prisos, domnule preşedinte, de ce să mi deranjaţi pe domnu aprod­esim noi.­ Apoi, luând de braţ pe Conu Pană, o pornesc a­­mândoi cu paşi domoli, continuând a întoarce capul şi a saluta curtenitori pe president şi conversând : — ...E artist, nu altceva, Mihalache !...­Ajunşi la uşe, încep amândoi să se poftească plo­conindu-se unul la altul, invitându-se pe grecește : —­ Oristie evghenestate !... pofti Conu Pană. — Oriste Kirie ! răspunde Conu Iancu. Conu Pană cu o adâncă temenea : — Oriste şi arhonda mou ! ! — Oriste si Kirie !.... Aprodul a fost nevoit să deschidă amândouă uşile şi bătrânii eşiră amândoi odată, satisfăcuţi.

Next