Adevěrul, septembrie 1888 (Anul 1, nr. 15-39)

1888-09-01 / nr. 15

2 De nu era El, Marele Căpitan, unde eram noi? De nu era El, Carol de Hohenzollern, ce ne făceam noi ? Iată ce zice adoratorii Tronului, şi poporul auzind-o se desgustă, îşi pierde entuziasmul, iluziunile îi pier, cu ele curajul şi viitorul apare întunerec. De aceea din an în an mai puţin îşi aduc aminte de Griviţa ; de aceea din an în an mai puţin serbează acea zi memorabilă ; de aceea din an în an entuziasmul piere şi a şi pierit la aceia cari serbează încă acea zi; şi desgustul te cuprinde când vezi că o serbare care ’ţi aminteşte sângele poporului vărsat în şiroaie, se preface într’o ocazie de a aduce laude Acelui care le-a meritat mai puțin. E trist, dar e aşa. --------------------------------------------------- scotim Se ştie că alegerile judeţene din Vlaşca s’au făcut zilele trecute. Astăzi în 31 August vedem în Monitorul oficial promulgat decretul prin care alegătorii pentru consiliul judeţian din Vlaşca sunt convocaţi pe ziua de 28 August. La ce serveşte Monitorul oficial? * #• * Comisarii experţi ai serviciului filoxeric, zice Monitorul, au descoperit 22 focare de filoxeră în viile din comuna Broscării în Mehedinţi. * * * Ziarul Telegraful anunţă în capul numeralul său de azi că de la 1 Septemvrie editura şi direcţiunea sa trece în alte mâni pe timp de cinci ani. Noul director e precum se zvonea d. I. G. Bibicescu. ACTE OFICIALE D. Dr. A. Christodorescu e numit medic al plășeî Mangalia în locul d-luî Dr. Dimitropol, demisionat. D. Dr. Aronovicî Dimitrie, este chiemat ași face stagiul la batalionul al 4-lea de vînătorî. D. M. Zagănescu se numeşte director al arestului preventiv din Teleorman. D. Sc. Toporanu e numit intendent al ospiciului Pantelimon. D-nii N. Elion, G. Antoniu şi G. Bibescu, sunt numiţi comisari clasa II-a pe lângă prefectura poliţiei capitalei. D-nii Chiriac Predescu, I. Dimitrescu şi G. Cornea, sunt numiţi sub-comisar, cl. I pe lângă aceiaşi prefectură. ♦♦♦ ADEVÉBŐL CRONICA PRINŢII DE EXPORT — Cum ? adecă Germania să nu ia parte la Exposiţia Universală din Paris? — Apoi nu ! — Cum să poate ? — Ia nu! Ce voeştî? Germania stat monarhic şi Francia Republică, se potriveşte una cu alta ? Şi pe lângă asta s’a mai brodit ca şi Exposiţia să fie odată cu aniversarea Revoluţiei ! Ar fi curat ca şi cum aî lua pe împăratul Germaniei, l’ar ţinea de mână şi de picioare şi l’aî face să asculte marselieza. Şi apoi mai este şi altceva: Ce să expună Germania la Exposiţia din Paris ? Lucruri de artă ? Poate să facă ea concurenţă lucrurilor de artă franţesă lucrate cu atâta gust, sau productelor Engleze şi Americane care sunt de o calitate superioară . . . ? — Dar am uitat, se vede, că Germania are fabrica de tunuri Krupp de la Essen ? — Şi apoi ce? Vrei să se ducă la Exposiţie şi se înghită la zeflemele, pentru un tun? — A! ce vorbeşti d-ta ? Da uiţi producţia cea mai însemnată, Candidaţii de Tronuri, D-nule, productele celor 36 herghelii princiare din Germania sunt de asemenea un articol de export foarte însemnat. Nu ştii doar că orice popor care are nevoe de un Cap încoronat se adresează către casele de comision şi expediţie din Germania — instituite anume pentru acest comerţ care este foarte înflorit — şi aceste case de Comision şi Expediţie care trimet prospecte gratis în lumea întreagă, pun la disposiţia amatorilor capete încoronate după plac: bătrâni şi tineri, nalţi ca o prăjină şi scurţi ca o ridiche, subţiri ca o aţă şi groşi ca un butoiu, blonzi şi negri, pleşuvi tingă, păroşi, resboinicî, pacinicî, zgîrciţî, darnici — dar aceşti din urmă costă scump de tot, căci sunt foarte rari. — Ei atunci bine In interesul comerciuluî n’are de cât să expună şi Germania. Secţiunea germană va cuprinde două articole : ^ Tunuri şi prinţi de export, ^»Ics. A în cari mai bine ca ori unde se oglindeşte solicitudinea guvernelor pentru ţară. Dăm pentru astăzî o idee despre ceea ce se petrece la Comarnic în jud. Prahova, şi atragem asupra celor ce publicăm atenţiunea d-lui ministru de interne. Ni se denunţă: 1) Că primarul din Comarnic, a deposedat fără sentinţă judecătorească pe mai mulţi locuitori de pământul dat luide legea rurală. Ni se citează nume de ale posedaţilor. 2) Că se percepe taxa cotului fără ca ea să fie trecută în budget, şi că banii intră în buzunarele perceptorului comunal. 3) Că se plătesc mandate pentru întreţinerea iluminatului, fără ca să se aprindă vreun felinar. 4) Că zilele de prestaţie s’au întrebuinţat la facerea unei case, a unui fost notar cu consimţimentul primarului. 5) Când s’a votat budgetul anului curent, primarul, notarul, perceptorul și ajutorul au dat câte 20 lei fiecare ca recompensă consilierilor ca să voteze lefile după cum le au zis eu. 6) Ajutor de notar este un individ urmărit pentru delapidarea de bani publici 7) Primarul a vândut la mai mulţi locuitori, cei doi boi şi o vacă apăraţi de lege, în folosul arendaşului. Afară de acestea furturile cu spargeri se înmulţesc şi hoţii prinşi se eliberează. Primarul şi notarul insultă şi maltratează pe locuitori. Nu mai vorbim de starea în care se află şcoala şi biserica cărora nu se dă nici o îngrijire. Denunţând acestea d-lui ministru de interne, îl rugăm să binevoiască a face o anchetă serioasă, şi să anunţe locuitorilor ziua ei, pentru ca să se poată face dreptate. ---------------QQG------------- COMUNELE*RURALE Oontiîi ratiio iii DINAFARA Forța ziarului „ADEVERUL" LUPUL NEGRU DE XAVIER DE MONTE PIN 15 II. Prăpastia Dracului Mari oile, aprinse lampa. D-nul Chapelle, luă din perete o carabină pe care o cercetă cu deamăruntul. Pe urmă se înveli bine în haină, își puse arma pe umerul drept și mergînd în urma servitoarei, scoborî scara cu bravură şi deschise cele cinci ori şease zăvoare care închideau poarta din afară. Luxul ăsta de zăvoare şi de îngrijiri, o spunem în treacăt, era făcut de teama Lupului Negru. D’aci prietene, p’aci — zise atunci intendentul du calul de frâu şi aidem să o ducem la coşar. Privighetoare, nu aşteptă să fie rugat să intre în casă printr’o sală care nu era de loc destinată pentru vizitatori de felul său, şi câteva minute în urmă el se aşeză în linişte în faţa unei scravene grămezi de fân şi alături ca o frumoasă vacă elveţiană care da laptele trebuitor zilnic pentru casă. Unul din păcatele cele mai neertate ale regimului trecut, este complecta lui nepăsare de comunele rurali şi totala lor părăsire în mâna tuturor lepădăturilor oraşelor, cu cari s’a împânat întreaga administraţie şi sub care ele gem. Nu vom înceta nici un moment de a aduce la cunoştinţa guvernanţilor, şi de a denunţa ţărei ceea ce se petrece în satele noastre, în comunele noastre rurali. Apoi d-nul Chapelle şi vizitatorul său se urcară la catul de d’asupra. Dacă aveţi bună voinţa, acum să facem cunoştinţă cu noul venit. Baptist Medard, unica odraslă a omului de afaceri al marchizului de La Demie, era un băiat ca de două-zecî şi unu până la două-zecî şi doui de ani. Bustuleţul foarte lung şi supţire era aşezat pe nişte picioare nalte şi subţiri, care semănau cu picioarele unui cocor. Lungimea cea peste măsură a braţelor lui era aşa de mare, că putea să ’şi lege panglicele de la jartiere, fără să se mai plece. Avea un cap mititel, ascuţit, şi care şedea foarte rău pe gâtul său lung de tot. Nişte ochi de un gri deschis, care clipeau mereu — o gură mare — un nas crăpat în mijloc dintr’o căzătură din copilărie — părul rar şi bătînd în roşu — acestea erau principalele atracţii ale feţei lui Baptist Medard. Costumul pe care -l purta tînărul în momentul în care îl înfăţişăm lectorilor noştri, era foarte curat şi făcea să iasă şi mai bine la vedere, chipul cel urît al lui Baptist. Pulpele supţiri, aproape lipsindu-i cu desăvîrşire, era înfundate în cismele sale în formă de pâlnie, care venea până la genuchî. Nişte curele groase, înfăşurându-î piciorul, înţepenea la tocurile cismelor sale un fel de pinteni de aramă fără rotiţe, şi care fuseseră odată argintaţi. Se ştie că într'o vreme corniţele Andrassy a demonstrat că ocupaţiunea Bosniei şi a fterzegiivineî constitue ,pentru Turcia o amputaţiiine ale căreia consecinţe trebuiau să fie nu se poate mai salutară, aceste provincii formând nişte membrii gangrenizaţî de cari Imperiul otoman avea tot interesul de a se debarasa. Dar, iată că Pester Lloyd a revenit acum câteva zile într’un chip întru câtva îngrijitor, asupra cestiuneî amputaţiuneî otomane. Autorul acelui articol scoate mai înteiă mai mult în iveală caracterul artificial al organizaţiuneî administrative a Imperiului otoman şi neputinţa de a stabili o solidaritate reală între rasa stăpânitoare şi Pe umerul stîng, fâlfâia un nod de panglică de o culoare care nu se mai cunoştea, dar care fusese în alţi timpi verde. O pălărie a la Ludovic XIII, adică de castor gri, cu mărginile mari, eşită de ploi şi de soare îi cădea pînă pe ochi. In sfîrşit, pentru a sfîrşi acest portret, tînărul purta la cingătoare o pereche de pistoale şi un cuţit mare de vînătoare care venea pînă la genuchî De abia intrat în sala catului de sus, el alergă să se aşeze lângă sobă, lipind mâinele sale osoase şi vinete de soba care dogorea şi mişcând dintr’o mişcare zăpada şi măzărica care ’l acoperea. Din cauza schimbăreî temperaturi într’un minut figura sa pală se făcuse albastră, şi nasul i se colorase de un roşu purpuriu care făcea un efect foarte caraghios. Pre legea mea, tânărul meu prieten — zise d-nul Chapelle, îmi pare bine c’ai ajuns aci fără nici o piedică. Baptist încercă să respunză dar buzele sale umflate, din cauza trecerei de la frig la căldură, nu putură să dea nici un sunet. Intendentul urmă: — Începusem să crez că nu vei mai veni. — Ah ! Ah... mormăi tînăru. — Știi că ai întârziat mai mult de un ceas ? Baptist făcu semn din cap că, da ! populaţiunile cucerite, pentru a ajunge la încheerea că eliminarea succesivă a tuturor elementelor străine ar fi mântuirea Turciei. După el, Sultanul n’ar trebui să păstreze în Europa decât Constantinopole şi districtele exclusiv locuite de musulmani. Marele pericol pentru stăpânirea otomană nu este în afară; el e cu totul înăuntru. Oamenii de stat otoman sunt nevolnici de a preţui foloasele amputaţiunei spontanee şi a concentraţiuneî de vitalitate care ar rezulta de acolo pentru Turcia. Se pare deci că politica comitelui Andrassy nu şi-a spus încă ultimul cuvent şi că adherenţii săi iau în privire în chip serios putinţa de complicaţiuni cari ar pune iarăşi pe tapet cestiunea amputaţiunilor necesare. Pester Lloyd declară curat că, ar fi de dorit în interesul Turciei, ca aceste amputaţiunî să aibă loc în timpul când Turcia musulmană posedă încă destulă vitalitate pentru a le suferi, şi el dă a înţelege că dacă guvernul otoman refuză panaceul ce i se oferă, puterea iresistibilă a lucrurilor se va însărcina de a o aplica. Până atuncea Pester Lloyd imbră pe Sultan să execute fără întârziere stipulaţiunile tratatului din Berlin, relative la reformele făgăduite naţionalităţii armeneşti, şi de a respecta mai bine decât până acuma autonomia religioasă a populaţiunilor creştine, anume în Macedonia. Ultimul sfat pe care ziarul germanomaghiar îl adresează comandorului credincioşilor este de a primi ca inevitabilă şi salutară independenţa complectă a Statelor balcanice, între cari fără îndoială şi Rumelia orientală, pentru aşi face aliaţi contra Rusiei E puţin probabil că Sultanul se va resemna să joace în peninsula balcancă rol, Iul ghilotinatului prin convingere In schimb e cu totul sigur că aceste alusiuni şi eventualitatea unei nouă împărţeli a Imperiului otoman, nu vor putea inspira populaţiunilor slave de sud o încredere nemărginită în desinteresarea Austro-Uigiei, precum o tălmăceşte ziarul Pester Lloyd De pretutindenea Congresul catolicilor care s’a ținut la Freiburg a închis ori sesiunea sa, după ce a fost adoptat toate rezoluțiunile ce îi — De ce ai venit așa târziu? întrebă d-nul Chapelle. Tínerul deschise iar gura și după lungi și zadarnice încercări, putu să scoată vorbele astea: Este vina lui Privighetoare. — Nu voia să meargă ! — Nu! — Poate că ’i era frică. — Da! -- Dar d-tale, prietene, «î-iaie hii ’ţî-e frică ? — Nu!... răspunse Baptist cu o mişcare din umeri. — Sigur? — Foarte sigur ! — Bree! Ştii că eşti om voinic şi jumătate... — Cu douăzeci şi patru de măsele! răspunse tinerelul, făcend mutra ca şi cum s’ar fi răsucit mustaţa sa abia mijindă. — Dar Lupul Negru ? — Nu ’mi pasă! — Ia vezi, păzește-te şi nu zice vorba asta. — Pentru ce? — Pentru că, tînerul meu prieten, aceia care ’l văd odată sigur că nu ’l mai văd a doua oară, poate numai pe lumea cea l’altă. (Va urma). ---------------------------------------------------