Adevěrul, iunie 1890 (Anul 2, nr. 532-557)

1890-06-11 / nr. 541

LUNI şi MARTI 11-12 IUNIE]1890 Naţional şi nu treime un moment uitat noi d­e Direcţiune, nici de Comitet, nici dei Societatea Dramatică este faptul ur­mător : Teatrul Naţional din Bucureşti este un teatru de dramă şi comedie; Socie­tatea Dramatică este întemeiată pe a­­ceastă bază, opera, operete şi ori­ce alt­fel de spectacol care s’ar da în sala Teatrului Naţional sunt lucruri acce­sorie, cât se poate de secundare, un fel de aj­utoare aleatorie, ceva ca un pis­­alier la­ care găsim necesar să se facă Încă pentru câtă­va vreme apel, pentru a reuşi, mulţumită acestui ajutor, mai mult material, adică bănesc, de­cât ar­tistic, pentru­ a­ reuşi să îndrumăm drama şi comedia pe calea lor cea mai priin­­cioasă în ţara românească. Rămâne deci şi trebue să rămână bine înţeles de toţi că societatea dramatică va continua a fi societate numai dra­matică, fără nici un amestec de ele­mente streine. Repeţim: tot ceia ce se face în afară de dramă şi comedie la Teatrul Naţio­nal nu intră în menirea Teatrului, ba chiar, dintr’un punct de ved­ere (zicem : dintr'unul) jigneşte mersul stăruitor şi continuu al dramei şi comediei. Scrim aceste rînduri pentru că ni se pare a fi auzit că se crede folositor pen­tru societatea dramatică a se Introduce printre societari artişti cari au figurat în operete şi’n încercările de operă ce s’au­ făcut în fericita stagiune trecută 1889 — 1890. E o greşeală, e o imixtiune care de­­natură cu desăvârşire caracterul socie­­tăţei dramatice , este o încurcătu­ră care nici o­dată nu va fi spre folos ci spre pagubă. Dacă subvenţiunea de 50.000 de lei se va acorda, dacă direcţiunea şi comi­tetul cred că cu opera şi opereta vor avea şi anii viitori acelaş succes ce au avut anul acesta, înjghebe o trupă de operă şi operete căreia societatea dra­matică îi va închiria sala, care va avea zilele sale de reprezentaţiune, care trupă se va putea chiar constitui în societatea dramatică,—toate acestea însă fără a se jicni întru nimic drama şi comedia. Nu sunt artişti ? nu sunt corişti ? în­­tr’un cuvânt nu­mai cu subvenţiunea de 50.000 lei—şi încă şi aceia de a se a­­corda—nu vor putea merge ? — atunci rămână lucrurile în starea de mai ’na­­inte; continue societatea dramatică şi direcţiunea a angaja lunar pe artiştii de cânt şi a da reprezentaţiuni de opere şi operete, pentru a -şi varia spectacolele şi a atrage publicul. Amestecu însă ar fi de la început prejudiţiabil. Lucru s-a văzut chiar anul trecut, când eminenţi artişti, luaţi în vîrtejul trecător al unei operete de oca­zie şi foarte norocoasă, au părăsit co­media şi nu au mai jucat o singură piesă. Cine a pierdut? Veaza, prestigiul socie­­tâţei dramatice; şi prin urmare adevă­rata menire a Teatrului Naţional s’a găsit păgubită printr’această deserţiune printr’această părăsire. De altă parte, dacă cu timpul şi cu acordarea acestei subvenţiuni care nu este de cât un început slab de tot pen­tru operă, vom reuşi a ne forma o trupă bună, nu condamnată a fi într’una tot de încercare şi tot de elevi şi eleve com­pusă, atunci de sigur că societatea de operă şi operetă se va alcătui ipso facto, şi se va găsi un modus vivendi între dânsa şi societatea dramatică a Teatru­lui Naţional. Până atunci, până la acele vremuri pe care noi le vedem foarte depărtate în viitor, o singură operetă nu dă drep­tul nimănui a cere amestecul cantului cu drama în organizarea actuală a Tea­trului. Lucrurile caută să rămână ca pe tre­cut, pentru că alt­ceva mai bun pentru moment nu se vede. Direcţiunea şi co­mitetul caută a -şi îndrepta întreaga a­­tenţiune în vederea stagiunei viitoare, pe formarea unui repertoriu bogat şi va­riat, precum şi pe angajarea artistelor şi tinerelor eleve menite a îmbogăţi trupa femenină a societăţei, foarte săracă în timpul de aţă. Examenele şcolare Ziua de 12 Iunie Bucureşti Şcoala centrală de fete, cl. I geogra­fia, cl. II matematica, cl. III religia, cl. IV pedagogia şi filosofia, cl. V­­. română. Şcoala normală a societăţii pentru învăţătura poporului român, cl. II ma­tematica, cl. III fizica şi chimia, cl. IV geografia. Gimnaziul Lazăr, cl. II religia. Gimnaziul Mihail Bravul, cl. III limba română, cl. I diviz. limba română. Liceul Sfăntu Sava, cl. II sc. natu­rale, cl. IV limba franceză, cl. V limba germană, cl. VII limba latină. Liceul Matei Basarab, cl. I div. 1. franceză, cl. I aritmetica, cl. IV limba franceză, cl. VI ştiinţele naturale, cl. VII 1. română. Seminarul Nifon Mitropolitul, cl. III şi IV 1. română, cl. VI ecsegetica, cl. VII patologia. Seminarul central, cl. II ştiinţele na­turale, cl. III medicina populară, cl. IV agrimensura, cl. VII dreptul canonic. Externatul secundar de fete No 1, cl. I geografia, cl. III. germană, cl. III religia, cl. IV istoria, cl. I div. geo­grafia. Externatul secundar de fete No. 2, cl. I istoria, cl. II 1. franceză, cl. III religia, cl. I div. geografia. Şcoala profesională de fete, cl. I 1. franceză. Şcoala comercială, cl. II geografia/ cl. III 1. italiană, cl. I div. 1. franceză, cl. II div. 1. germană. Conservatorul de muzică, clasele de violoncel şi contra-bas. Instituţiunea engleză Strada Sfinţilor No. 75, cl. IV primară orele 10—12, 1. franceză, cursul secundar, I şi III ştiinţele, cl. II geografia. Iaşi Institutele unite, cl. III secundară, aritmetica, geometria, istoria, cl. IV­­. română, istoria. Institutul de fete Lumina (din Piatra) de la orele 8—11 şi 2 —5 religia. şcoalei centrale din Bucureşti predă Geografia şi Lucrul de mână. D-nii profesori al liceului „Unirea“, P. Miro­­nescu, Religia; Coleş, limba Germană; Constantinescu, Matematica; iar D-nul Nicolae Tipeiu, predă istoria având şi însărcinarea de director de studiu. Toţi aceşti din urmă în mod gratuit. La în­ceput şcoala a fost subvenţionată prin cotizaţiuni proporţionale cu darea de mână a părinţilor elevelor, iar în urmă judeţul a venit în ajutor cu suma de 5000 lei şi comana cu 2000 lei anual. Am avut plăcerea să fiu la examenul de fine al anului şcolar şi am râmas plin de admiraţiune constatând marele pro­gres ce a realizat această şcoală într’un timp atât de scurt mai cu seamă că majoritatea elevelor absolvise de mult deja cursul primar şi deci sarcina cor­pului profesoral a fost destul de grea. Aducem felicitările noastre corpului di­dactic pentru zelul, exactitatea şi soli­citudinea ce desvoltă ridicând moralul şi reputaţia acestei şcoli, atât de mult sim­ţită Focşanului, la nivelul şi scopul pen­tru care e menită. Tînâra Doamnă E­­lisa Lupu, soţia inteligentului profe­sor de filosofie la liceul local, Domnul Constantin Lupu, îşi predă cursurile foarte metodice, iar ca directoare se a­­chită cât se poate de conştiincios, admi­nistrând şcoala excelent. D-ra Cleopatra Stoenescu este activitatea personificată ; trebue să recunoaştem că cu ocaziunea examenelor a dat rezultate foarte satis­făcătoare, primind laudele şi felicitările bine meritate ale publicului asistent; adăugăm asemenea că, prin atenţiunea ei demnă şi un caracter amabil a atras atenţiunea generală şi urăm un succes strălucit, în ramura instrucţiunei pentru care are toată vocaţiunea. D-ra Elvira Isăcescu a fost bine; aşteptăm însă ca anul viitor să aibă mai mulţi sorţi de reuşită, lucru ce depinde de stăruinţele ce va depune. Credem că guvernul se va grăbi să dea tot sprijinul necesar a­­cestei şcoli în formaţiune, şi de­o­cam­dată să confirme numirile corpului pro­fesoral, asigurându-le prin aceasta o po­­ziţiune mai bine stabilită. Nu ne în­doim că şi judeţul şi comuna nu vor lipsi la timp, să le dea tot concursul material şi moral. V. A. Extrat de fete din Focşani 9 Iunie 1890. Acum un an din iniţiativa privată a câtor­va cetăţeni de inimă, călăuziţi de dorul pentru instrucţia şi educaţiunea mai superioară a fiicelor Focşanului, au organizat şi fondat externatul secundar de fete din acest oraş. In acest scop vechiul şi simpaticul profesor D. Nico­­lae Tipeiu, unul dintre cei mai energici iniţiatori al acestei întreprinderi cultu­rale a şi păşit la recrutarea personalului didactic, care astă­zi se compune ast­fel: D-na Eliza C. Lupu, bacalaureată, di­rectoare, predă limba franceză şi fiin­ţele naturale : D-ra Cleopatra Stoenescu, absolventă cu diplomă de maturitate, cu distincţiune­a asilului „Elena Doamna“ adusă ad hoc, profesoare de limba ro­mână, muzica vocală şi caligrafia în­deplinind şi funcţiunea de secretară. D-ra Elvira Isăcescu absolventă a Informaţioni Lucrurile se încurcă din ce în ce mai mult în peninsula Balca­nică. Următoarele ştiri ce le primim prin mijlocirea serviciului telegra­fic special, sunt foarte caracteris­tice . O ciocnitură s’a întâmplat lângă Monastir între bandele de arnăuţi şi trupele turceşti. Nu se cunosc de­talii. Serbii nu se lasă mai pe jos în lupta începută cu Aus­tro Ungaria. Pe de o parte vămile ser­­beşti au respins cantităţi e­­norme de mărfuri austro-un­­gare, sub pretext că ele ar fi vătămătoare sănătăţei publice, pe de alta comercianţii cari aveau făcute comande la fa­bricile austriace le au revocat. Guvernul Regenţei a înce­put licenţiarea tuturor func­ ţionarilor de origină austri­acă. Arestările în Bulgaria se fac pe o scară mare. Aşa la Sofia s-au a­­restat 12 ofiţeri din 25 câţi au fost propuşi de Ministrul de războiu, la Rusciuck alţii după o denunţare a maiorului Drandarensky, la Şumla iarăşi; aceşti din urmă au fost tri­mişi sub escortă la Sofia. Dorind să avem desluşiri asu­pra candidatului guvernului la co­legiul I de R.­Sărat,­­ni s’au dat nişte informaţiuni, pentru verifi­carea cărora rugăm pe D. Iancu Fridman să ne răspundă la urmă­toarea întrebare: In virtutea căror titluri ’şi exer­cită drepturile de cetăţean român, căci se zice, că D-sa ar fi fiul u­­nui Anton Friedman, ai cărui fraţi sunt evrei în Cluj ? Dacă D. Friedman ne va răs­punde în termen de trei­­zile ne­gativ, atunci vom căuta să aflăm cam­ sunt titlurile sale pentru a putea reprezenta colegiul, al că­rui deputat a fost Constantin Gră­­dişteanu. Sâmbătă s-a depus pe biuroul Se­natului proiectul de lege pentru un credit de 600 mii de lei, spre a se construi şi înzestra cu ma­­şinele necesare un local de fabrică al regiei monopolului tutunurilor. Citim în Naţiunea: Curtea de apel din Iaşi secţia II, după o cercetare de două zile, adică Marţi şi Mercur!, a condam­nat pe Dim. Cernătescu la o mie lei amendă şi despăgubiri civile, pentru ca în calitate de sub-pre­­fect în judeţul Suceava, a maltra­tat şi arestat ilegal pe mai mulţi săteni din comuna Ruginoasa, cu ocaziunea cercetărei unui furt ce li se imputa că ar fi comis. Nu știm cărei favori stabilimen­tul numit Cazinul Austro-ungar, instalat în casele cumpărate de Stat de la D-na Maria Blaramberg, pe strada Academiei, plătește nu­mai 400 lei taxă comunală pen­tru grădină, când celor­l­alte gră­dini li se cere câte 30 lei pe fie­care seară. Rugăm pe onorata Primărie să bine­voiască a cerceta lucrul şi să vadă daca este adevărată şi legală această favoare acordată Nemţilor. Şi fiind­că vorbim de Cazino Aus­tro ungar, avem plăcerea de a vesti pe cititorii noştri, că poliţia Capi­talei ar fi interzis muzicanţilor de la acea grădină să mai umble îm­brăcaţi cu uniforme nemţeşti. Acum este rândul Primăriei să vadă de taxe, daca se plătesc sau nu în regulă. La 18 iunie resturile pământeşti ale marelui poet polon Adam Mic­ kievici vor fi transportate de la Paris la Cracovia, spre a fi depuse în cavoul unde se odihnesc oasele foştilor Regi ai Poloniei. Cu această ocaziune se pregă­tesc mari manifestaţii patriotice. Polonezi de prin toate părţile lumei se vor aduna la Cracovia spre acest sfârşit. Delegaţiuni nu­meroase ale popoarelor slave vor veni să salute în memoria marelui poet, pe fraţii lor slavi. Comercianţii Craioveni, nu vor să rămâie mai pe jos de­cât con­fraţii lor Bucureşteni. Peste una sută dintre înşi, au semnat o cerere către preşedintele Camerei de Comerţ din acea cir­­cumscripţie, prin care cer ca să intervie pe lângă guvern pentru respectarea duminicilor şi sărbă­torilor ca zile de repaos. Onoare lor. - HRM. Joi dimineaţă, parchetul din Se­verin a depus în arestul preven­tiv pe cunoscutul agent electoral Ioan Bâcleşeanu, abagiu de acolo, bănuit pentru un omor săvârşit în următoarele împrejurări. Un băiat din prăvălie, aflat de mai mulţi ani în serviciu la el a­­vea să ia de la stäpânu­ sau o sumă bunicică de bani; unii spun 700 de lei, alţii 120 napoleoni. Se vede treaba că băiatul ’i-a tot cerut ba­nii în ultimul timp, şi neprimindu’l se va fi exprimat către stäpänu­­säu în termeni cari au aţâţat fu­ria acestuia în cât l’a bătut. Bâcleşeanu fiind un om foarte violent,­­ aşa zice Curierul din Craiova,—în cât era temut de toată lumea din cauza aceasta, —o fi bă­tut pe biată victimă până l’a omo­­rît. îngrozit de fapta sa, a ţinut cadavrul ascuns în pivniţa caselor două zile, după care timp l’a trans­portat intr’o căruţă cu băligar şi l’a aruncat în Dunăre. Valurile apei au adus cadavrul la margine unde — fatală coinci­denţă ! — tocmai fratele mortului era de sentinelă la un punct ca Dorobanţ. Işî poate închipui ori şi cine du­rerea bietului soldat când a găsit pe fratele său în stare de cadavru şi în asemenea mod. El a dat a­­larma şi ast­fel crima s’a aflat. Bănuelile au căzut intuiti pe băe­­ţii din prăvălie, însă intrând par­chetul şi poliţia în cercetări, se pare că autorul este însuşi stăpânul Ion Bâcleşeanu. In numărul viitor vom da amă­nuntele ce mai vom fi aflat In pri­vinţa acestei îngrozitoare crime. In Sala vechiului Ateneu, Dumi­nică 17 Iunie 1890, va avea loc un CONCERT dat de Profesorul Anton Kneissel (Diplomat al Conser­vatorului din Paris), cu bine­voi­­torul concurs al D-nei Anna Po- FOLŢA ZIARULUI „ADEVERUL“ SARAH HÜTZLER MANON­­ Când privesc icoana fermecător de frumoasă ce’mi stă ’nainte şi mă gân­desc la timpul trecut, care desparte ceea ce-a fost de ceea ce este, mi se pare că’s bătrână şi cu părul alb şi că nu mai pot înţelege mişcările inimelor ti­nere. Şi totuşi simt, şi simt toate ca şi a­­tunci, că simt luptele şi turburările co­pilei tot aşa de viu ca în ziua când plân­gând şi perdută de durere mi-a destăi­nuit întristarea şi mi a cerut ajutor. Manon era tînără şi frumoasă, fru­moasă ca dimineaţa, dar ca o dimineaţă fără soare şi fără frăgezie. Era învăluită de un fel de desauragiare şi pe faţa’I de şase­spre­zece ani nu vedeai roşeaţă, ci o culoare gălbue, ca dimineaţa unei zile noroase. Ochi’i adânci ca marea e­­rau de copil nevinovat — dar în jurul gurei era zugrăvită aceiaşi suferinţă ca şi în culoarea feţei. Copila nu era veselă. Purta pecetia unei linişti silite, care sta în cea mai mare contrazicere cu dorinţa inimei ei. Şi Manon avea nevoe de petrecere şi de iubire de la’cel din jurul ei. Aveam tot­de a­una ideea că nu o în­ţeleg acasă, că exprimarea apucăturilor ei, era cu putere închisă­­în marginele bunei creşteri. Simţirile ei năuntrice erau acoperite sub un văl pe care n’avea curaj să’l arunce. Şi totuşi era mult mai bună când eşea de sub această broboadă şi’mi arăta adevăratul el sin plin de pofte sălbatice, de doruri plăcute, de aşteptări pe jumătate înnăbuşite. In asemenea vremuri copila îmi era mai dragă, căci de-odată era ca o corabie fără cârmă şi fără pânze aruncată pe avalurile vieţei— o trestie uşor de mişcat, şovăitoare. In ast­fel de stare năvăli Manon într’o dimineaţă pe neaşteptate la mine. O­­brazu’i era roşu peste obiceiu şi ochi’i strălucitori. Aruncă pălăria şi jacheta şi se repezi la mine. — Bună dimineaţa, dulce iubită! Iată cărţile mele —am fu­it astă­zi de la şcoală. Mi’i urît. Şi am să’ţi spun ce­va — în taină—şi D-ta trebue să’mi dai ajutor. Mama să nu ştie nimic, nu te speria. N’ai umblat nicî-odată fugară? Mă ţinea cu braţele de după gât şi fiind­că vorbise fără să resufle, îşi re­zemă obrazu’I fraged de al meu. Incepu’I­a zîmbi şi mă uitaia la pa­chetul învelit în hârtie cafenie şi legat pe care’l asvârlise o dată cu pălăria. — Ce ai acolo? o ’ntrebaiu! — Astea, răspunse ea cu dispreţ, sunt cărţile mele ! — Cum, învelite şi legate ca un pa­chet sosit prin poştă? — Da, când fugi de la şcoală nu’i bine să te vadă cine­va cu cărţi. — Aşa ! Şi pentru ce ai fugit de la şcoală ? — Pentru că aşa trebuea. — Cum? — Da, trebuea. Tocmai asta’i taina, pentru care am venit. Vrei să’mi ajuţi? Mi se părea prea îndrăsneaţă micuţa, îngrijitor de ’ndrăsneaţă şi de hotărîtâ. Simţii că are nevoe de mine în ceasul acela. — Spune copilă. — Deci—poţi să’ţi închipui că’i vor­ba de o istorie de dragoste. Da—îi vor­ba de dragoste dar adâncă, şi iar a­­dâncă II iubesc şi nu’l las. — Firește, îi zise ea. Pricep eu. Mai mult nu i-a trebuit. După această diplomație a mea Manon se simţi înțe­leasă și căpătă încredere. — Poți ghici de cine’i vorba ? mă în­trebă ea cu stăruință. — Făcui semn că nu. — II chiamă Willy—acuma știi ? — Willy Diefenbach ! — Șșș, nu prea tare. Da, el este şi ne iubim. — De când îl iubeşti Nanon ? — De opt săptămâni. Opt săptămâni ! Rosti cu mândrie a­­ceste vorbe, ca şi cum ast­fel ar fi do­vedit fără nici­ o îndoială adâncimea şi trăinicia simţirei sale. îmi era milă de copilă. — Şi eşti încredinţată Manon că el te iubeşte. Se făcu stacojie și făcu semn că da — Foarte încredințată. Te mişcă văzând’o cu atâta încredere. A’și fi luat’o în brațe ca s’o apăr de lume. — Spune’mî, Manon, ce trebuință ai de mine ? Fata ei începu a fi neliniştită. — Nu’mi vine bine să ne vedem nu­mai în taină pe la colțul ulițelor. Tre­buie să mint pe mama şi să fug de la şcoală, şi toate pentru un lucru aşa de legiuit. „Un lucru aşa de legiuit“ numea biata copilă întâlnirile cu un băiat de nouă­spre­zece ani, care-l întorsese poate minţile prin făgăduieli. Trebuia să aflu mai mult. — Are el gânduri cinstite în pri­vinţa ta? — O! cum mai poți întreba. Ne luăm ! — Așa! zisei eu. Vă luați — v’ați înțeles ? Manon mă privi cât­va cu mirare, a­­poi se puse în genuchi lângă mine. — Nu sta la îndoială, mă ruga ea, nu’i nici o pricină de îndoială. Pentru ce ? Willy mă iubește și eu îl iubesc pe dânsul. Suntem tineri, putem să mai așteptăm, sau putem chiar să ne luăm de acuma. Mama era numai de șapte­­spre­zece ani când s’a măritat. — Și cu ce o să trăiți? Ce’i iubi­tul tău? — El... a sfârșit școala de agricul­tură ! — Are vre-un loc unde­va ? — ...încă nu, dar crede că la un­­chiu-seu — unchiu-seu are o moșie la Sagan. — Așa! — Și spune unde și cum vă vedeți ? Manon plecă ochii. — Da, asta’i prost, nu’l pot vedea fără ascuns acasă, căci mama ar fi gro­zavă, când ar afla. Intern eu îs încă la școală, și apoi... Willy nu’l prea place. — II cunoaște? — Da, puțin. Nu’l place insă. II pare necioplit. Știi D-ta — agricultorii sunt cam neciopliţi, dar mie îmi place aşa. — Aha! Pricep. Ast­fel stă lucrul: ai voi să poată veni la voi. Ai voi să fii logodită cu dânsul şi să faci pe mu­­mă-ta să’şi schimbe ideia rea ce are des­pre dânsul? Fata mă îmbrăţişă. — Da, da — aşa’i. Ştiam că ai să mă înţelegi, să mă ajuţi. Eu s’o înţeleg! Da! înţelesei bine inima eî violentă, cinstită, lesne creză­­toare, care alerga după purtare dreaptă, în mijlocul înșelăciunei ce’şi clădise în juru’I. Pricepui — eram gata s’o ajut, dar ah ! dar nu aveam încredere în cin­stea D-lui Willy, şi spusei fetei teama ce aveam. In mijlocul vorbei mele, o apucă plânsul. — Cunoaște’l mal intéin, suspină ea, ah, cunoaște’l mal intéin! Luai o hotărâre. — Rămâi aici,“ Manon, îi zisei, scu­­lându-mă, „te las aici singură și merg în interesul tău pe o jumătate de ceas. Mă lași să fac ori­ce voi, crede eu mai bine, crezi că îţi vreau numai binele?“ — Da — negreşit, negreşit ! — Şi mă aştepţi acolea? — Da! O lăsai vioaie şi veselă şi plecai spre locuinţa D-lui Willy. II aflai în camera mamei sale, făcându’şi ţigări. După ce am făcut cunoştinţă, păşii drept la scop. — Vin pentru un lucru foarte deli­cat, începuin eu, am încrederea domni­șoarei Manón Erler și i-am făgăduit să vă stau la amândoi pe cât cu putință în ajutor. După acest început cam greoi după mutra D-lui Willy, știam că chestia bie­tei Manón e pierdută. Tînărul și puternicul bărbat se ridică și mă privi repede şi cercetător prin o­­chii închişi, apoi învârtind ţigara între degete îmi zise, rece şi încet : (Va urma)

Next