Adevěrul, octombrie 1891 (Anul 4, nr. 961-990)
1891-10-26 / nr. 986
2 simte necesitate licee de fete, pentru a se curma cu actuala stare costisitoare şi anevoioasă pentru părinţi. V. Dumitriu. Profesor la şcoala comercială din Galaţi SAMBATA, 26 OCTOMBRIE 1891 De asemenea, ni se pare nedrept și reu a se avea în vedere, ca viitorilor membrii ai corpului didactic primar urban şi rural, să care a li se da cultură deosebiăt, fie ca cantitate, fie ca calitate, procedându-se, în vederea acestui scop, pe căi nepractice şi costisitoare pentru Stat. Mai mult, din faptul că s’ar întreţine actualele externate de fete dinpreună cu corpul lor didactic, — în cazul aplicărei noului proiect — cu scopul de a alimenta şcoalele normale de institutori, cari vor avea corpul lor didactic separat — în timp ce, cu un corp didactic cu mult mai restrâns şi cu cheltueli de întreţinere, pe jumătate poate, s’ar putea obţinea rezultatele pe cari le vrem şi în condiţiuni mult mai bune — ar însemna a se crea şcoli pentru profesori, nici decum pentru realele necesităţi ale ţarei. Terminând cu aceste cestiunî, conchidem următoarele: a) Cultura necesară viitorilor membri ai corpului didactic primar, urban şi rural, atât ca cantitate, cât şi ca calitate, să fie aceiaşi. b) Dînsa să se dea în două feluri de institute, (unele pentru băieţi şi altele pentru fete) numite şcoli normale, cu programe identice şi cu cursuri de 7 ani, având alăturate, pe lângă fiecare, câte un internat şi câte două şcoli de aplicaţiune. c) Condiţiunea de admisibilitate în asemenea şcoli să fie: absolvirea cursului primar. d) Şcoalele normale existente, reformate în chipul descris şi înmulţite, dacă se simte necesitate, să servească la formarea corpului didactic primar, urban şi rural, bărbătesc , iar externatele de fete actuale, identic organizate şi înmulţite după necesitate, să servească la formarea corpului didactic primar, urban şi rural, femeiesc, purtând numele de: Şcoale normale pentru institutori, şi celelalte de: Şcoale normale pentru institutoare. e) Toţi elevii acestor două feluri de şcoli normale să fie interni, bursieri şi solvenţi, admiţându-se principiul, ca elevilor şi elevelor bursieri Statul să le dea tot, pe când elevii şi elevele solvente să plătească individual suma de lei 600, în schimbul căria de asemenea Statul să le dea tot. Condiţiunile de admisibilitate pentru cei ce vor vroi să intre bursieri în asemenea şcoli fiind : a) lipsa de mijloace îndeajuns probată şi obţinerea la concurs a unei medii superioare lui 6 sau chiar 6, iar pentru cei cari ar voi să urmeze ca solvenţi: a) plata sumei de 600 lei maximum în trei rate şi b) obţinerea la concurs a unei medii superioare lui 5 sau chiar 5. f) in fine, pentru instrucţiunea tuturor absolvenţilor şcoalelor primare, care nu vor voi, ori nu vor putea intra în asemenea şcoli, să se înfiinţeze în centrele unde se Capitala în pericol D. Dr. Penescu incă recunoaşte că trebuie un curent repede de apă pent tout à l’egout . Dar avem noi acest curent ? rugăm a ne răspunde tot D-sa. In şedinţa de la 9 Iulie 1891 se acordă şi casei Ioanid din strada Pensionatu colţ cu Bui. Carol I, această permisiune, numai după arătările D-lui Dufour şi numai după aserţiunea primarului, care admisese numai pentru canalele mari, dar fără să se aştepte rezultatul cercetărilor comisiunei, ce se votase în şedinţa de la 28 Mai, şi care trebuia să fie compusă din oameni specialişti şi cari nu’s în serviciul primăriei, dar care cum se va vedea nici nu a funcţionat De aci, acordarea permisiunilor urmează numai pe sprijinul aserţiunilor lui Dufour. Ministerului de interne se acordă pe str. Academiei, când în loc de canal această stradă are un tub de 0,50 diametru. Cu toate aceasta Dufour zice, că deoarece ie în apropiere de str. Regală se poate da permisiune. La ministerul Domenielor, pe calea Dorobanţilor, la fundaţiunea universitară Carol I din str. Vămei cu canal mic, str. Artei, la D. Mercuş, str. Luterană la D. Brus, la D. Temistocle Alexandrescu, str. Regală, pretutidenea D. Dufour află că ie bine şi se poate da nicăirea rea. La clădirea Maca-Vilacrosse - Caragheorghevici de aşişderea tot în urma sprijinirii D-lui Dufour se acordă cu precauţiunile şi condiţiunile de la Naţionala, şi in mod revocabil dar noi înţelegem acest „revocabil“, când un lucru a devenit fapt îndeplinit. Insă pentru ce revocabil, când un lucru e bun ? Pentru experienţe poate ? La de ce atâtea acordări pentru experienţe când era vorba de câteva o Ie cu ochi şi cu sprincene, D. Dufour n’a fost niciodată contra. (Să se vadă Mon. comunale Nr. 25—41, pe 1891). Totd’auna se poate face ceva; faptul e frapant . La fiecare caz, are leacul în buzunar. Deşi nu e în condiţiile cerute măcar de hotărârea luată cu primarul totuşi el sprijină şi se acordă. Fiindcă e aproape de str. Regală, mâine, fiindcă e aproape de cutare stradă. Dar dacă este bine, pentru ce în mod revocabil şi în mod escepţional ? Repetăm din nou. Ceea ce ne pune şi mai mult în mirare e că D-rul Felix, care altă dată se abţinea, acum participă, însă pentru. Are D-sa făcută experienţa ? Nu. Are resultatul comisiunei votată a se alege? Nu, căci până acum nu vedem să se fi compus această comisiune Foarte ciudat e că D-sa se sprijină numai pe afirmările gratuite ale D-lui Dufour. Şi cum aceşti medici cari la început faceau mare caz pentru canalele mari acum acordă cu destulă seninătate chiar pentru tuburi de 0,50 diametru supt un uşuratec pretext, că e aproape de cutare stradă. S’ar părea că D. Dufour are o baghetă magică şi influenţează într’un mod nenorocit asupra voinţei medicilor. Iei voeşte, consiliul de igienă are datorie numai să acorde. In şedinţa de la 20 August, ceru asemenea permisiune D. Barbu Păltineanu in canalul de pe cheul Dîmboviţei, prin ajutorul unui tub in gresie. Aci consiliul nu face remarca cum ca nu intră în marginile hotărîrei luate cu primarul, această permisiune, se inchietează numai că nu vor îngheţa tuburile ? — Vom obliga pe proprietar să le înfăşoare în lună, răspunde repede D. Dufour, şi toate se face, în condiţiunile Naţionalei, fără restricţie, în mod revocabil. Dar, pentru D-zeu, D-lor igienişti, mergeţi la Naţionala şi oriunde în altă parte şi veţi vedea că în jurul tubului nu că nu s’a pus lină, dar nu s’a lăsat măcar loc în fier pentru a fi înfăşurat de la început. Nu este posibil de crezut că proprietarii la fiecare şase luni vor face şi desface tuburile pentru a le înfăşură în lînă? Nu suntem copii pentru a fi aşa de uşor făcuţi să credem o imposibilitate. In acest exemplu se vede din nou cum D. Dufour se grăbeşte a găsi un pretext comod spre a obţine permisiunea de la consiliu. Noi nu înţelegem această grabă în acordarea permisiunilor; pe cine foloseşte ea ? Primarul a spus sa încercăm şi în mod revocabil. Aceste cuvinte dau înţelesul că permisiunile vor fi câteva numai, şi numai pe canalele mari. Ce caută acum şi pe canalele mici? Pentru ce aşa de multe permisiuni, când nu e încă hotărît dacă trebue să ne oprim la acest sistem. Facem deocamdată aceste nevinovate întrebări. In sfirşit la 17 Septembrie consiliul mai discută cererea episcopului latin, pentru a obţine permisiune de tout a Végout la marea clădire a noului seminar din Str. Fîntînei. In această şedinţă vedem că D. Dufour lipseşte. D. Mandrea e prezent. In rezoluţia pusă de Dufour pe petiţie urmează că se poate da permisiune, deoarece canalul din Str. Fîntînei e mare şi poate să-l cureţe un om. Acum D. Dr. Georgescu se ridică şi declară că a fost vorba să se dea câteva permisiuni pentru experienţă, iar nu cum se vede că lucrul s’a generalizat fără a se avea experienţele. Declară că se abţine de la vot. D Dr. Felix însă îl sileşte ca să voteze, zicând că unui membru al consiliului de igienă nu-i este permis a se abţine de la vot (cu toate că D-sa am remarcat că se abţinuse odată). Atunci D. Dr. Georgescu votează contra. D. Dr. Roth, e numai pentru canalele mari, şi deoarece aci ar fi un canal mare, ar vota pentru. D. Dr. Penescu zice că în şedinţa cu Primarul se hotărîse ca timp de ura ani să nu se mai acorde alte permisiuni decat cete de pană atunci, spre a se face experienţe şi a se re ■ voca permisiunile, de se va vedea că produce un rău vătămător care nu s’ar mai putea înlătura urmând incă cu permisiunile. Şi aşteptăm dar până la primă-vară când după ce vom face o revizie a canalelor, să vedem atunci cum stăm şi de trebue să permitem înainte. D. Felix aminteşte că acesta se dă în mod revocabil (vorbă să fie). D. Mandrea cere ca mai ’nainte de a se da permisiunea sa se constate dacă canalul din str. Fântânei nu este mai tot anul uscat, şi dacă se scurg lichide. Şi se admite permisiunea, ca la Naţionala şi revocabil. Şi consiliul a mai exprimat dorinţa ca mai nainte de a se da permisiune, să se constate dacă canalul din str. Fântânei nu este mai tot anul uscat, dacă intră în el o cantitate suficientă de lichide și dacă canalul are o gură de scurgere în stradă, în susul punctului de unde urmează a se vărsa în canal tubul de scurgere ale seminarului catolic. Iată acuma dar cum se pronunţă un specialist, un inginer architect al Primăriei, de act cunoscător al situaţiei canalelor noastre şi cum se rosteşte D. Lufour. Ce contrast isbitor. I. Dufour pentru ce nu ştia toate acestea, când a pus opinia pe petiţia episcopului catolic ? Pentru că voia cu orice preț ca lucrarea să refacă, vom răspunde noi, nu diferent fiindu-i că mâine cetăţenii Capitalei vor fi expuşi sărăciei şi epidemiilor secerătoare.’ (Va urma). INFORMATIUNI ! D. General Lahovari are de gând să ceară camerelor legiuitoare creditele necesare pentru clădirea a două spitale militare noul după modelul celui din Bucureşti: unul va fi la Craiova şi altul la Iaşi. Sir Drumond Wolff,noul ministru englez la Bucureşti, va sosi în capitală pe la 20 Noembre. —*— Inmormîntarea inginerului Valiin se va face cu cheltuiala ministerului de rezbel. Ministrul a decis să i se facă onoruri militare ca unui colonel. Astăzi soseşte în capitală soţia acestui nenorocit inginer. D. Costică I. Frumuşeanu, din comuna Vierişanî, ni se plânge că şeful staţiei Bărbăteşti nu voeşte să dea ziarele curierului său, pe care ’l trimete să-i ia corespondenţa de la gară. D. şef pretinde că jurnalele nu pot fi date decât vătăşelului primăriei. Atragem atenţia celor în drept asupra acestui D. şef de gară, ce înţelege rea facerea serviciului poştal ce’i este încredinţat şi rugăm să se ia măsuri de îndreptare. Dacă D. Pache s’ar fi preumblat aseară ca altă dată pe bulevard n’ar fi avut plăcerea să se bucure de nici un salut, căci lumina electrică s’a stins. E de neînţeles cum numai la noi se întâmplă asemenea cazuri când în nici o altă parte unde sunt instalaţii de lumină electrică nu se stinge aşa ca pe bulevard. Astăzi se începe la Facultate concursul pentru catedra de Istorie modernă la Facultatea din Iaşi, devenită vacantă prin retragerea D-lui Nicolae Ionescu. Alaltăieri a fost concurs la Eforie pentru posturi de medici secundari. Concurenţii, opt la număr, au protestat contra regulamentului ce li se impune de amicul Shilockului încoronat, acest regulament nu are aprobare ministerială şi e în contrazicere cu legea sanitară şi astfel nu pot concura. Juriul a admis părerea concurenţilor şi a suspendat concursul până la noi dispoziţii. In afacerea bursierelor de la şcoala centrală din Capitală, D-nul Poni, examinând raportul depus de comisia de anchetă, a înlocuit pe elevele care obţinuseră note mici la examenul în scris, prin eleve cari făcuseră concursurile într’un mod superior, şi carî pe nedrept nu fuseseră admise ca bursiere. —*— In Nr. 982 al Adevărului am atras atenţia autorităţilor^ şcolare asupra D-lui Grecea, institutor la T.Ocna, care s’ar fi bătut la cafenea cu un coleg al său, din pricina jocului de cărţi. Primim din partea acestui D. institutor scrisori peste scrisori, prin care ne cere numele celui ce ne-a făcut această denunţare fără să pomenească de bătae. ’ Noi rugăm din nou pe D. Poni să însărcineze pe revizorul şcolar sau pe un inspector, ca să ancheteze faptul. Studenţii facultăţei de litere cer ca deoarece cursul de filosofie la D. Maiorescu este frequentat, afară de studenţii înscrişi regulat, şi de alte persoane care vin ca simpli auditori, să li se pucă la dispoziţie o sală mai spaţioasă, aşa ca studenţii să poată lua notiţele necesare, de care până acum mare parte au fost lipsiţi, din cauza insuficienţii locurilor. Credem că D. Maiorescu va recunoaşte legimitatea acestei cereri. HUGUES LE ROUX SCRUPULUEI In ziua înmormîntării, prietenii cari o vedeau înecată în lacrămi, așa de aplecată pe iconostas încât voalul său de crep mătura lespezile bisericeî, ziseră : — E de plâns, adevărat, biata D-na Bigot, cu toate astea nu pierde tot , îi rămâne Dumont. Oamenii nu ziceau vorba asta cu răutate. Obiceiul ca să’l vază circulând în viaţă tustrei, de mână, era aşa de vechi în cât nimeni nu se mai’ tulbura. Prietenia lui Bigot şi a lui Dumont ţinea încă din copilărie; când fuseseră studenţi îatuartierul Latin, locuiseră într’aceaşi cameră. Căsătoria lui Bigot strânse și mai mult prietenia asta. îndată după întoarcerea din voiajul de nuntă, Dumont ocupa apartamentul de becher din rez-de-chaussée , iar Bigot cu nevasta ocupau catul al doilea. Limbile rele ziceau că D-na Bigot punea pe portăreasă ca să spioneze pe Dumont și că chiar şi ea îl spiona prin coşul sobei. Insă era calomnie. Dumont ’ nu putea fi bănuit de infidelitate. Ş’apoi, când avea el aşa de aproape de dînsul toate bucuriile amorului şi ale prieteniei, ce nevoie mai avea să umble după aventuri. Pentru D-na Bigot gelozia ei nu ar fi avut scuză pe câtă vreme bărbatul seu da o pildă de încredere așa de admirabilă. Asta mergea așa de departe încât persoane răutăcioase ziceau că Bigot este complezent. Ziceau : — Știe tot!... — Închide ochii! — Trebue să fie neputincios ! — Are interes ca să tacă!... Bigot nu era neputincios, fiindcă în cartier lumea îl știa că avusese amante: — tot pe ale lui Dumont. Nu era complezant, fiindcă niciodată nu se ocupase ca să știe până unde merge intimi- FOIȚA ZIARULUI „ADEVERUL«desăvîrșită bunătate, ELY MONTCLÉRE Buchetul Ucigaș PARTEA I-a Măritișul Cristinei XII — Te opresc aci, fata mea, zise prezidenta serios. Prietinii mei, răspund eu de dînșii, nu vor face nici odată pe cel din prejurul lor sa sufere.... — Poate că n’o să le plac ? — Atunci drăguța mea, eu sînt hotărîtă să te iau la mine. In interesul d-tale și fiindcă sínt bătrînă, posacă, plicticoasă. fiindcă trăesc retrasă și fiindcă e trist pentru o femee tinera ca d-ta... în interesul d-tale zic, mă jertfesc pentru prietinii mei .... Insă dacă nu ve veți înțelege, e altceva — Sunt aproape sigură că o să ne înţelegem, din potrivă.. nu’i aşa, doamnă? zise un glas dulce. Christina și prezidenta se întoarseră. O femee cât se poate de fină şi distinsă, cu obrazul întipărit de cea maaî o fată. Erau contesa de Montalais și fiica sa Madelena. D-na de Clerfont rîdea din toată inima. — Asta va să zică se lase cineva ușile deschise... intră ca la moară și aude orice... Mă mîngîî însă cînd mă gîndesc că nu vorbeam tocmai rău de d-ta, scumpo.. Iacă protejata mea, mistress Howard. — Am ghicit, zise contesa cu un ziaibet dulce.... Insă dupe puţinele vorbe câte le am surprins rai se pare că d-na nu prea voeşte să primească. Christina şedea foarte modest, cu ochii în jos, cu mâinile una peste alta pe genuchi. D-na de Montalais examina pe tînera văduvă fără să lase să se ghicească. Examen foarte în avantagiul ei —Madelena pricepu iute. — Stă la îndoială, așa este, zise preddenta, însă cred că d-ta o s’o faci să nu mai aibă nici un scrupul... Mistress Howard pretinde: întîi că’i daţi prea mult și apoi că locul ce ’i oferiţi este un loc de fantazie ! — De fantazie ? — Da, d-ta nu ai trebuință de damă de companie. — Cineva are tot dauna trebuință d’o prietină, zise contesa de Montalais. ....și eu îți cer sâ ’mi fii prietină, doamnă... N’o să me refuzi? Dulcele obraz al Alicei de Montalais nu exprimase niciodată bunătate mai suverană decât în momentul acesta. Christina răspunse repezindu-se la mâinile contesei. I le sărută.... Chiar îl pică o lacrimă pe ele. Era așa de mișcată ! — O! doamnă, zise tinera văduvă cu un glas sugrumat, numai vorba aceasta ar fi d’ajuns ca să ve închin viața mea ! Toți din cameră aveau ochii lăcrămați. Madelena și-î ștergea pe furiş, gîndindu-se că femeea aceasta tînără este încântătoare şi că o şi iubeşte mult... . Şi aşa de delicată.... aşa de afectuoasă!.. Să vedea asta numaidecât... Insă nu cuteza să spue tare impresiile sale... Nu se cade pentru o fată bine crescută.... D-na de Montalais rupse tăcerea : — Va să zică ne am înțeles... Ești a noastră chiar de- acum ? zise ea Christine. — Da, doamnă, da... sînt a d-v. — De azi încolo casa noastră este a d-tale.... Atîrnă numai de d ta ca să nu o mai părăsești niciodată. — Sper și doresc, doamnă! răspunse mistress Howard cu glasul ei cel mai armonios. Și în gînd își zise: — Mi se pare chiar că sînt sigură! Madelena veni rîzend și își puse capul pe umărul mamei saie. — Am voe să vorbesc? zise ea. — Da. Fata întinse mîna Christine! și’i zise din toată inima: — Vrei să fii și prietina mea ? Asprimea britanică a văduvei era pusă la grea încercare în faţa afecţiunilor acestora sincere şi tranşe care i se ofereau. XIII De aceea puse ea în strângerea mâinilor fetei tot ce o împiedica «moţiunea ta să spue. Buzele ’i tremurau, îşi contracta obrazul sed frumos ca şi cum voia să’şi stăpînească lacrimile cari voiau să pice. Era hotărît..., înţeles... Christina Howard se va duce chiar mâine să se instaleze în otelul Montalais. Camera ’I era pregătită şi nu era nici cea mai mică nici cea mai puţin ■onfortabilă din otel... din potrivă. Ea va trăi viaţa bunelor inimi care o primeau, voiajând cu dînşii, cu dînşii ducetidu-se la Ginestière, petrecând cu dînşii iarna în Paris. Va mînca cu familia la o masă, chiar când vor fi mese mari. Cât despre toaletele tinerei femei, d-na de Montalais se însărcina cu ele, ca să lase. Christine f leafa întreagă pentru trebuinţele sale. Toate astea fură spuse, explicate noiei dame de companie cu precauțiuni nespuse și cu un tact deosebit... Nu trebuia să ’i atingă susceptibilitatea. Biata văduvioara suferise prea mult. Suferința o făcuse poate cam sălbatică și mindră.... Acum se sfîrșise nenorocirea. O vor face s’o uite în casa asta unde fiecare se va întrece ca s’o încânte. Contesa plânsese când auzise din gura bărbatului seu toate nenorocirile văduvei și mai nainte de a fi apucat el să’i spue ideile lui, ea zisese: — Trebue s’o luăm la noi. Și Madelena zisese și ea tot așa. intrase, urmată de ( Va *).