Adevěrul, august 1892 (Anul 5, nr. 1252-1280)
1892-08-01 / nr. 1252
2 este bine să fie cunoscut în România pentru a cărei fericire facem urările cele mai mănoase și cele mai sincere. P. T. HOLERA CONSTANTINOPOL, 30 Iulie — Carantina pentru proveninţele porturilor de la Siria la Beiruth, s’a redus de la 10 zile la cinci. PETERSBURG,, 30 Iulie.—S’a răspândit ştirea că câteva caşuri de holeră s’au constatat la Petersburg ; această ştîre are trebuinţă de confirmare. Buletinul holerei. Boala descrește la Samara la Saratov și în teritoriul Donului. La 9 August a fost : la Rostov 48 decese ; la Samara 33 ; la Saratov 32; la Moscova 6. In orașul Orenburg, cel mai atins, a fost în aceiași zi 253 caşuri, 127 decese. Bursele la „Azlilei Mm" înainte de deschiderea anului şcolar, credem nemerit a face câteva observaţiuni relative la distribuirea burselor de prin şcoalele publice , şi mai cu seamă pentru acele burse care sunt menite a servi absolutamente elevilor lipsiţi de mijloace. Netăgăduit e că şcoala înfăţişază altarul civilizaţiuneî şi propăşirea unui popor, şi că numai prin cultură viitoarea noastră generaţiune va putea păşi mai repede la o desvoltare socială, şi va realiza instituţiunile politice şi economice necesare timpului lor. Prin urmare, suntem datori ca pătureî sărace, care formează de regulă masa unuî popor, să ’î venim în ajutor punendu-i la dispoziţie maî întâiă mijioacele de train ca să poată să se cultive; şi, aşa fiind lucrurile, Statul, cât şi o parte din omenire, au înţeles acest mare neajuns, şi au creat diferite institute filantropice, culturale şi educative cu burse gratuite, aşa ca să profite de ele numai copiii clasei sărace şi fără mijloace de a se instrui. Printre aceste institute filantropice culturale, se numără şi „Azilul Elena Doamna“ de care ne vom ocupa deocamdată. Fondat în anul 1862 de principesa Domna Elena Guza, a fost destinat a da un adăpost, copilelor orfane, lipsite în adevăr de mijloace, fără distincţiune de clasă socială, dându-le în acelaşi timp o instrucţiune şi o educaţiune mai desvoltată, ca, mai târziu, aceste orfane devenind vrestnice, să -şi poată singure agonisi existenţa. Acesta a fost scopul acestui institut, care merită cu drept cuvânt să atragă admiraţiunea generală şi bine-cuvântarea orfanelor. Astăzi „Azilul Elena Doamna“, sub guvernul reacţionar al D-lui Catargiu — de la 1874 se întreţine de Stat — privit din punctul de vedere cum se exploatează bursele, cu desulă durere suntem nevoiţi să mărturisim că nu înfăţişează decât o pepinieră de speculă, unde puternicii regimului căpătuesc pe firele favoriţilor lor, deşi aceste favorite sunt ca cerul de pământ departe de a îndeplini condiţiunile de admisibilitate. Cârmuitorii Statului, în dorul de a se mănţine la putere, au mers cu neruşinarea pănă acolo în cât au transformat toate instituţiunile ţăreî în unelte joasnice de opresiune, numai pentru a viola votul, după cum s’a dovedit la alegerile din urmă cu Justiţia şi Armata, punându-le la dispoziţia administraţiei. De la venirea conservatorilor la putere, bursele prin şcoalele publice, şi mai cu deosibire la Azil, se precupeţesc ca o mobilă la mezat. Cine dă mai multe voturi capătă o bursă, căci nepotismul şi conrupţiunea, aceste germene odioase pe care se bazează tabăra politicianilor, au prins rădăcini adânci pe lângă celelalte vicii, şi le au deschis calea către un trafic destul de îndrăzneţ. In decursul domniei reacţionarilor, am avut prilejul să vedem înlăturându-se adevăratele orfane pentru a putea fi plasate favoritele. Nu este nevoe a cita numele acelor orfane de contrabandă care au frecventat Azilul în timpul acesta. Oricine ducându-se la Azil va constata că, titlul cutărei ori cutărei eleve, în virtutea căruia a obţinut bursa, nu este un titlu de orfană ci un titlu de înrudire, şi pentru fericirea ei, are părinţi şi dispune de mijloace de întreţinere. Ei bine! în faţa acestor abuzuri revoltătoare, datori suntem să veştejim aceste apucături abominabile ale guvernanţilor, şi să atragem în special atenţiunea D-lui Take Ionescu, ministrul instrucţiune!, ca să fie maî scrupulos măcar de acum înainte, cu împărţirea burselor şcoalelor publice, şi maî cu deosebire cu bursele Azilului; căci samsarii, clientela Domnului Take Ionescu, după timpul când era advocat, precum şi cărţile de vizită ale politicianilor din Parlament, au început să mişune prin minister şi pe la puternicii zilei. Rugăm să nu se primească decât adevăratele orfane fără mijloace. Să se prefere chiar şi dintre acestea cele cu merite, apte şi sârguitoare, demne în sfârşit de ospitalitatea acestui nobil institut, înlaturându-se pe cât va putea acele copile care ar fi dovedit că dispune de mijloace de train. Iar acele eleve, care se găsesc astăzi în Azil, cu părinţi cari dispun, ori orfane cu mijloace de train, şi ocupă burse gratuite, să se trimită pe la vetrele lor lăsând locurile libere celor adevărate orfane şi sărace, sau cu părinţi fără nici un mijloc de existenţă. Numai astfel „Azilul Elena Doamna“, menit a da instrucţiune şi educaţiune copilelor orfane şi fără mijloace, îşi va atinge măreţul scop pentru care a fost creat. Numai astfel actualul ministru al şcoalelor va fi la înălţimea lui, şi va dovedi că simţul de echitate îl călăuzeşte mai mult decât pe alţi predecesori ai săi, Alexandru Rădulescu. Căderea lui Salisbury LONDRA, 30 iulie. — Votul asupra propunerei de neîncredere contra ministerului Salisbury va avea loc probabil târziu în timpul nopţii. Ca de obicei, în cas de înfrângere parlamentară, lord Balfour va propune amânarea Camerei. Membrii cabinetului se vor duce probabil mâine la Osborne ca să presinte Reginei demisiunea lor ; formarea cabinetului Gladstone va avea loc probabil pănă mâine seară. LONDRA, 30 iulie. — Camera Comunelor a adoptat cu 350 voturi contra 310 propunerea de neîncredere contra ministerului Salisbury. Casele din Bucureşti, situate pe şoseaua Bonaparte No. 5, lângă bariera calei Victoria, pe linia tramvaiului, compuse din 16 camere, 12 de stăpâni şi 4 de slugi cu tot locul lor şi împreună cu locul de alături, unde se ţine târgul de ţuică, şoseaua Bonaparte No. 7, se vând în condiţiuni excepţional de favorabile, întinderea suprafeței totale a ambelor locuri,e de metri patrați 4,278. Cu puţ cu pompă, apă din vina de la Herestráu. Nemerite pentru instalații SAMBATA 1 AUGUST 1892 nea unui stabiliment de industrie. Doritorii să se adreseze la administrația ziarului nostru. INFORHIAŢIUNI Rugăm pe toţi cetăţenii, car au fost buzunariţi, şi cari vor fi buzunăriţi în numele princesei Maria de Edimbourg, să binevoiască a veni la redacţiunea noastră, pentru a ne face cunoscut numele agentului poliţienesc care ’l a buzunărit, suma de care au fost buzunăruţi. Cetăţenii pot fi siguri de cea mai mare discreţiune Ştefan Iulian Corpul neîntrecutului artist Ştefan Iulian s’a aşezat pe un catafalc în odaia în care a murit şi va rămâne aici pănă mâine, Sâmbătă la ora 1 p. m. când se va face înmormântarea. De aici corpul va fi dus la biserica Brezoianu, unde se va oficia serviciul divin. Apoi cortegiu funebru se va pune în mişcare şi va trece prin stradele Câmpineanu, Ştirbeiu-Vodă Calvină, Calea Victoriei, Bulevardul Academiei, Colţea, Lipscani, Smârdan, Calea Rahovei pănă la cimitirul Şerban-Vodă (Belu). Se vor ţine discursuri la casa decedatului, la Ateneu, Teatru, Universitate şi la cimitir. * * * O penibilă impresie a produs asupra publicului, care a fost aseară la Teatru Dacia, faptul că Ştefan Iulian (fiul), chiar în seara morţii neuitatului său părinte, a apărut pe scenă, jucând rolul caraghiosu-Quiquibio din Boccacio. * * * D. Nicu Filipescu, locoţiitor de primar al Capitalei, cum a aflat de moartea lui Ştefan Iulian, imediat a oferit familiei un loc gratuit la cimitir, scăderea taxei clasa I şi 300 lei pentru înlesnirea înmormântărei. Comitetul Teatrului Naţional a votat 400 lei cheltueli de înmormântare şi rămâne ca astăzi ministerul instrucţiei să acorde restul cheltuelilor necesare pentru ca înmormântarea să fie cât se poate de splendidă. * * * La înmormîntare vor asista delegaţi ai tuturor societăţilor din Capitală , aceasta ca omagiu adus memoriei artistului atât de mult adorat şi sărbătorit de publicul Capitalei. Mai mulţi cetăţeni din culoarea de Albastru au luat aseară laudabila decisiune de a depune pe sicriul lui Iulian în numele cetăţenilor din această culoare o coroană splendidă de stejar. Acest exemplu nobil va fi de sigur urmat şi de cetăţenii din celelalte culori ale Capitalei. * * * * Studenţii noştri universitari vor asista în corpore la inmormîntare şi la cas de nevoe mai mulţi dintr’înşii s’au angajat de a se constitui în poliţie de onoare, cu ocasiunea trecerea convoiului funebru prin stradele Capitalei. Aceste mari pregătiî pentru ca înmormîntarea să fie cât se poate mai imposantă, dovedesc popularitatea şi dragostea de care s’a bucurat genialul artist Ştefan Iulian. Atragem atenţiunea D-lui Duca, Director general al C. F. R. asupra neglijenţei cu care îşî îndeplineşte serviciul său D. Dumitrescu şi telegrafistul său, ambii funcţionari în staţia de la Putna-Seacă, nepredând câte 2 — 3 zile telegramele, scrisorile şi ziarele ce vin proprietarilor şi a rendaşilor din partea locului, deşi aceştia trimit de două ori pe zi oamenii lor în acest scop. Galaţii află că D. Robescu, pnmalul Galaţilor şi-a trimes din nou demisia D-lui ministru de interne L. Catargiu. Această demisie este motivată prin neînţelegerile acute ce există între primar şi prefectul judeţului D. Emandi. La 14 iulie a. c., a încetat din viaţă învăţătorul din comuna Trifeşti, judeţul Putna, Pantelimon Faur în etate de 29 ani. La înmormântare s-au ţinut discursuri de către Domnii D. Curelescu student şi G. Ionin. Ambii au arătat credinţele lui politice şi sociale, dragostea şi devotamentul ce densul a pus timp de 11 ani în instruirea copiilor săteni, precum şi golul şi lipsa desăvârşită de sprijin în care lasă pe mama sa in vârstă de 65 ani. Nâdâjdrim că D. Ministru al intrucţiei public va face ceva pentru ameliorarea zilelor rămase acestei mame a învâţătorului Pantelimon Faur. Facem cunoscut că nu vom da nici un curs denunţărilor anonime ce primim. Redacţiunea trebue să cunoască neapărat numele şi adresa denunţătorului, pe care nu -l divulgă fără autorizaţiunea acestuia. Mâine, Sâmbătă, se va juca în beneficiul D-nei Fărcăşanu open tabulă Princesa de Irebizunda. Această operetă, de un humor neîntrecut, se va juca pentru prima oară în Capitală. Morţî se va juca Mam’zelle Ndouche in beneficiul D-lui N. Popescu (beţivul brigadier Loriot) şi Tanăsescu (maiorul). Suntem siguri că publicul nu va lipsi de la aceste reprezentaţii. Ediţia de lux a numărului de la lO’Main a apărut. Numărul de exemplare tipărit din această ediţie în culori e foarte restrîns. Cei ce doresc să-l aibă ca un document de moravuri regale, sunt rugaţi a ne înainta suma de UN LEU în mărci poştale, în schimbul căreia i se va expedia un număr. Trimeterea exemplarelor se va face în ordinea primirei cererilor făcute, aşa încât cei cari vor prea întârzia, nu vor putea fi serviţi. Pe timpul vere, ziarul Adeverul primeşte abonamente cu numărul pentru orice localitate, atât în ţară cât şi în streinătate. In ţară un număr costă 10 bani, în streinătate 15 bani. Cererile şi banii trebue să se adreseze STRADA ACADEMIEI No. 16 (casa Carapati). Doctor şi profesor Serereaim 8, Strada Batişte Consultaţii de la orele 4—6 p. m. LICĂRIRI (DIN TRECUT) II Când amintirile ’n trecut Incearcă să mă cheme, Pe drumul vechiu şi cunoscut Maî trec din vreme ’n vreme. î Fmineacu. Când din întreaga comoară, nu ţi-a maî rămas de cât un gând, — amintirea trecutelor zile, când ţi-î greu traiul şi pustiul inimeî, revine el, acelaş mereu gând, de-ţi mângâe, cu degetile-î catifelate ranele sufletului, ca să-ţî îndulcească viaţa fără noroc. Mi-era dragă, ş’atâta, că nu mă maî satur nicî azî, privindu-î chipul când ’mi răsare în minte; şi-n minte îmi-i tot-d’auna ea. Dar... şi ’ntr’o viaţă îndrumată de maî nainte spre restrişte, câtă însănătate, şi ce plin de înţeles este acest dar!... Dar, era scris, streini să rămânem. Şi câtă amărăciune nu-i atunci, când priveşti cu un ochiu pe care-l sileşti să fie nepăsător, acele buze, odată tremurând sub ale tale, acei obraji de zăpadă trandafirie, acei ochi mai ales, profunzi, dulci și visători. „Je passerai mon temps le mieux possible... travailiant... lisant... et surtout „ecrivant, car voilâ Ies seules armes qui „puissent. tuer le temps quand il menace „de nous tuer lui meine. O ! j’écrirai mon „triste passé,.... mon amour perdu. Peut,.etre, me demanderas-tu, quel plaisir pren„drai-je â me rappeler le souvenir de mes „peines, par un recit qui ne saurait man„quer de renouveller le sentiment ? „Pour Ies infortunes, la plus douce consolation d’une grande douleur est d’avoir „la liberte de se plaindre et de paraître „affligés. Le coeur d’un malheureux est „idolatre de sa tristesse, autant qu’un „coeur heureux et satisfait, l’est de ses „plai sirs. „J’attends avec impacience le jour que „tu choisiras de nous revoir. „J’avais presque fini ta lettre, quand „Madelleine vient d’arriver; je l’ai inter„rompue... je t’ai vu... mon coeur... mon „pauvre coeur...“ Ş’asupra ăstor rîndurî, ș’asupra multor altora, privirea ’mî rătăcește dese orî, închegând din vremea timpurilor trecute, chipul eî adorat, cu toate amănuntele, cu toate amintirile dragî, legate de scrisul eî, şi de primirea scrisoreî sale. Oh! cum îţi simţi inima tremurând încă, la aducerea aminte de zilele fericirei perdute, câte gânduri nu-ţî răscoleşte în minte acele ore de dulci strângeri de mână, de privire lungă, adâncită în ochi-ţî pierduţi într’aî eî, de atingerea uşoară a rocheî în timpul mersului, şi de apăsarea sfioasă a piciorului mic, sub masă în timpul prânzului. Te-afunzi din ce în ce, tot maî mult şi maî nepotolit in vremea de altă dată, şi-ţî duci traiul legat de atâtea amănunte ale dragostei pierdute, licărind ca picuri de argint, ca tremurat de stele, în întunerecul vieţeî de acum. Când din întreaga comoară, nu ţi-a maî rămas decât un gând, — amintirea trecutelor zile, când ţi-î greu traiul şi pustiul inimeî, revine el, acelaşî mereu gând, de-ţî mângâe cu degetele-î catifelate ranele sufletului, ca să-ţî îndulcească viaţa fără noroc. De la Căscioare. Domneşti, 25 iulie. Diferite ştiri Temperatura: Observaţiunea Casei A. Vienu et Cuie, optician, Calea Victoriei 88, pe ziua de 31 Iulie. Miezul nopţii.................+18,9 7 ore dimineaţa . . . +20,5 Amiaza.........................+28,5 înălţimea barometrică 759 Starea cerului: frumos. FOIŢA ZIARULUI „ADEVÉRUL“ FORTUNÉ DU BOISGOBEY VIII (66) Loja stngeratâ II găsiră fără multă bătae de cap şi, nu departe de uşă care avea acel număr nenorocit, văzură o femee groasă şezând pe un scăunaş, şi moţăind la sgomotul îndepărtat al chestrei care acompania intrarea în scenă a contului d’Oberthal, tiranul din Munster. Această femee respectabilă avea o faţă roşcovană şi cu coşuri, un nas asemenea şi nişte mâini de bucătăreasă, dar era îmbrăcată cu mătase ca o casieriţă de la un magazin mare şi măcar că picura de somn, păstra o ţinută măreaţă. Barba, sau mai bine gușa eî se sprijinea de corsajul din cale afară mare, iar ochii săi holbați, închiși pe jumătate, se uitau la covor, așa că Novitei fu silit să se aplece ca s’o poată privi în față. — Avem noroc, zise el încet lui Darcy. Dau tocmai peste o veche prietenă. N’are să aibă secrete pentru mine. Ai să vezi. Tuși din greu, și ușiera se deșteptă tresărind. Căpitanul îi zise cu glasul său celuiaî dulce : — Bună ziua, doamnă majore. Ai dormit bine ? — Uite! D-voastră sunteți, domnule Novitei, strigă femeea cea groasă. Iertațimă. Nu v’am auzit când ați venit. Ce maî faceți ? — Foarte bine, dar D-ta, doamnă Majoré ? Și D. Majoré, ce mai face ? Dar domnișoara Ismérie ? Și soră-să, Pamela ? — D. Majoré se află ca un tun. întinerește pe fiecare zi de când avem Republica. Fetițile sunt bine. Numai eu nu prea sunt bine. — Mă sperii! ai o îmfățișare minunată. — Heî! heî! Ieri eram cum se cuvine ; dar astă-seară, nu fac două parale. Doamne ! e ușor de ’nțeles. După zăpăceala da astă noapte... — Ce zăpăceală, doamnă Majore ? — Ce fel, nu știi ? D’apoi de unde vii ? — Bun, acum știi, moartea doamnei d’Orcival. Erai șita acolo. — Vezi bine că eram. Iată, vedeţi nenorocita cea de lojă. Mi se urcă tot sîngele în cap numai când mă uit la numărul eî. Şi când mă gândesc că eu am deschis, şi că am văzut pe moartă... sărmana femee... şi încă a maî trebuit să alerg îndată la Palatul Justiţiei şi să respund judecătorului... Nu era maî bine să fi stat acasă şi să ’mi fi căutat de somn? Uite, domnule Novitei, administraţia Operei noastre e fără inimă, că mă sileşte să’mi fac serviciul într’o zi ca asta!... — Adecă asta e o curată barbarie. O mamă de familie ar trebui să fie maî cruţată. Ah! se ’nţelege că ar trebui să fie cruţată ! Ştiă că sunt ca ieşită din fire... Ian închipuiţi-vă ! emoţiunea... interogatorul... Şi încă nu’î numaî atât... sunt citată pentru poimâinî... Cer o învoire pentru mine şi pentru fete... Le făgăduisem de doă săptemînî să le duc la bal... Mi-au rîs în nas, şi iatămă... şi copiii ceia, cari voiau să stea pe lângă măsa, vor trebui să stea pe scenă pănă la miezul nopței... Ismérie trebue să fie printre patinatori, iar Pamela e ca figurantă între paji... Nu, zeii ! ca să se vadă astfel de lucruri nu era nevoie să se schimbe guvernul. — Ce vrei, doamnă Majore, administrația va fi gândit că publicul ar pierde prea mult dacă încântătoarele D-tale fete nu ar apărea în Le Prophéte. Eu, de pildă, și cu prietenul mei am venit anume ca să le aplaudăm. — Sunteți prea bun, domnule Novitei. Se vede că ați fost militar. Dar cât despre prietenul D-voastră... mi se pare că nu mă înșel... e D. Darcy. — Gaston Darcy, el insușî, doamnă Majore, zise cu veselie căpitanul. — Iartă-mă, domnule Darcy, că nu’mi maî aduceam aminte. E atâta timp de când n’am avut plăcerea de a vă vedea pe la foaerul danțuluî, pe D-voastră care altă dată erați unul dintre obicinuiți. Dacă nu vă supăr, ce v’ațî făcut de vr’un an încoace ? — Am fost, foarte... ocupat, bâlbâi Gaston. — Ah ! doamne ! strigă ușiera, iată că mi-aduc aminte acum... ce va să zică să fiți zăpăcit... uitasem că erați cu doamna d’Orcival... Ah! domnule, trebue să fiți tare supărat... și vă jur că dacă ași fi putut prevedea ceea ce s’a întâmplat... — Oh! sunt foarte sigur că biata femee nu ar fi moartă, zise serios Novitei. Știu că ești curajoasă ca o eoaică. — Da,’ domnule, ca o leoaică. Mi-așî apăra fetele de un escadron de hulant. — Nu mă îndoesc câtuși de puțin, doamnă Majore. Şi’mi vine o idee. Prietenul meu Darcy nu poate face să învie doamna d’Orcival, dar speră că cel puţin moartea ei va fi resbunată, şi ar dori foarte mult să ştie dacă a fost prins vinovatul, sau vinovata, căci se pretinde că ar fi o femee. D-ta trebue să ştii mai bine, și poate ne-ai putea spune... — Nu aici, domnule Novitei. Actul are să se sfîrşească acuși, și am multă lume prin loji. De altmintrelea sunt la poruncile D-voastră, iar întru cât privește dacă știi maî bine, vă pot spune că sunt foarte bine informată, respund de asta. Nimeni n’a văzut adevărul în această afacere, nici comisarul, nicî judecătorul, nici cei-lalți. Jurnalele nu spun de cât prostii. Numai ea singură știă cum s’a petrecut grozăvia de asta-noapte. Numaî ea știă cine a dat lovitura. — Ce fel! strigă Gaston, ești sigură că acea pe care o învinovățește... — Când vă spun eu că nu ați văzut nimic cum trece. Judecătorul n’a voit să mă creadă, dar va vedea el mai curînd sau mai tîrziu că aveam dreptate. A! uitam, judecătorul se numeşte ca şi D-voasta. Nu cumva sunteţi rude ? (Va urma)