Adevěrul, august 1892 (Anul 5, nr. 1252-1280)

1892-08-01 / nr. 1252

2 este bine să fie cunoscut în România pen­tru a cărei fericire facem urările cele mai mănoase și cele mai sincere. P. T. HOLERA CONSTANTINOPOL, 30 Iulie — Caran­­tina pentru proveninţele porturilor de la Siria la Beiruth, s’a redus de la 10 zile la cinci. PETERSBURG,, 30 Iulie.—S’a răspândit ştirea că câte­va caşuri de holeră s’au constatat­ la Petersburg ; această ştîre are trebuinţă de confirmare. Buletinul holerei.­­ Boala descrește la Samara la Saratov și în teritoriul Donu­lui. La 9 August a fost : la Rostov 48 decese ; la Samara 33 ; la Saratov 32; la Moscova 6. In orașul Orenburg, cel mai atins, a fost în aceiași zi 253 caşuri, 127 decese. Bursele la „Azlilei Mm" înainte de deschiderea anului şcolar, cre­dem nemerit a face câteva observaţiuni relative la distribuirea burselor de prin şcoalele publice , şi mai cu seamă pentru acele burse care sunt menite a servi ab­­solutamente elevilor lipsiţi de mijloace. Netăgăduit e că şcoala înfăţişază alta­­rul civilizaţiuneî şi propăşirea unui popor, şi că numai prin cultură viitoarea noas­tră generaţiune va putea păşi mai repede la o desvoltare socială, şi va realiza in­­stituţiunile politice şi economice necesare timpului lor. Prin urmare, suntem datori ca pătureî sărace, care formează de regulă masa u­­nuî popor, să ’î venim în ajutor punendu-i la dispoziţie maî întâiă miji­oacele de train ca să poată să se cultive; şi, aşa fiind lu­crurile, Statul, cât şi o parte din omenire, au înţeles acest mare neajuns, şi au creat diferite institute filantropice, culturale şi educative cu burse gratuite, aşa ca să pro­fite de ele numai copiii clasei sărace şi fără mijloace de a se instrui. Printre aceste institute filantropice cul­turale, se numără şi „Azilul Elena Doamna“ de care ne vom ocupa de­o­cam­dată. Fondat în anul 1862 de principesa Dom­na Elena­ Guza, a fost destinat a da un a­­dăpost, copilelor orfane, lipsite în adevăr de mijloace, fără distincţiune de clasă so­cială, dându-le în acelaşi timp o instruc­ţiune şi o educaţiune mai desvoltată, ca, mai târziu, aceste orfane devenind vrest­­nice, să -şi poată singure agonisi existenţa. Acesta a fost scopul acestui institut, care merită cu drept cuvânt să atragă admira­­ţiunea generală şi bine-cuvântarea orfa­nelor. Astăzi „Azilul Elena Doamna“, sub gu­vernul reacţionar al D-lui Catargiu — de la 1874 se întreţine de Stat — privit din punctul de vedere cum se exploatează bur­sele, cu des­ulă durere suntem nevoiţi să mărturisim că nu înfăţişează de­cât o pe­pinieră de speculă, unde puternicii regi­mului căpătuesc pe firele favoriţilor lor, de­şi aceste favorite sunt ca cerul de pă­mânt departe de a îndeplini condiţiunile de admisibilitate. Cârmuitorii Statului, în dorul de a se mănţine la putere, au mers cu neruşina­rea pănă acolo în cât au transformat toate instituţiunile ţăreî în unelte joasnice de opresiune, numai pentru a viola votul, după cum s’a dovedit la alegerile din urmă cu Justiţia şi Armata, punându-le la dispozi­ţia administraţiei. De la venirea conservatorilor la putere, bursele prin şcoalele publice, şi mai cu deosibire la Azil, se precupeţesc ca o mo­bilă la mezat. Cine dă mai multe voturi capătă o bursă, căci nepotismul şi con­­rupţiunea, aceste germene odioase pe care se bazează tabăra politicianilor, au prins rădăcini adânci pe lângă cele­l­alte vicii, şi le au deschis calea către un trafic des­tul de îndrăzneţ. In decursul domniei reacţionarilor, am avut prilejul să vedem înlăturându-se a­­devăratele orfane pentru a putea fi plasate favoritele. Nu este nevoe a cita numele acelor or­fane de contrabandă care au frecventat Azilul în timpul acesta. Ori­cine ducân­­du-se la Azil va constata că, titlul cută­­rei ori cutărei eleve, în virtutea căruia a obţinut bursa, nu este un titlu de orfană ci un titlu de înrudire, şi pentru fericirea ei, are părinţi şi dispune de mijloace de întreţinere. Ei bine! în faţa acestor abuzuri revol­tătoare, datori suntem să veştejim aceste apucături abominabile ale guvernanţilor, şi să atragem în special atenţiunea D-lui Take Ionescu, ministrul instrucţiune!, ca să fie maî scrupulos măcar de acum îna­inte, cu împărţirea burselor şcoalelor pu­blice, şi maî cu deosebire cu bursele A­­zilului; căci samsarii, clientela Domnului Take Ionescu, după timpul când era ad­vocat, precum şi cărţile de vi­zită ale po­liticianilor din Parlament, au început să mişune prin minister şi pe la puternicii zilei. Rugăm să nu se primească de­cât ade­văratele orfane fără mijloace. Să se prefere chiar şi dintre acestea cele cu merite, apte şi sârguitoare, demne în sfârşit de ospitalitatea acestui nobil institut, înlaturându-se pe cât va putea acele copile care ar fi dovedit că dispune de mijloace de train. Iar acele eleve, care se găsesc astă­zi în Azil, cu părinţi cari dispun, ori orfane cu mijloace de train, şi ocupă burse gra­tuite, să se trimită pe la vetrele lor lă­sând locurile libere celor adevărate or­fane şi sărace, sau cu părinţi fără nici un mijloc de existenţă. Numai ast­fel „Azilul Elena Doamna“, menit a da instrucţiune şi educaţiune co­pilelor orfane şi fără mijloace, îşi va a­­tinge măreţul scop pentru care a fost creat. Nu­mai ast­fel actualul ministru al şcoalelor va fi la înălţimea lui, şi va do­vedi că simţul de echitate îl călăuzeşte mai mult de­cât pe alţi predecesori ai săi, Alexandru­ Rădulescu. Căderea lui Salisbury LONDRA, 30 iulie. — Votul asu­pra propunerei de neîncredere contra ministerului Salisbury va avea loc pro­babil târziu în timpul nopţii. Ca de obicei­, în cas de înfrângere parlamen­tară, lord Balfour va propune amâna­rea Camerei. Membrii cabinetului se vor duce pro­babil mâine la Osborne ca să presinte Reginei demisiunea lor ; formarea ca­binetului Gladstone va avea loc proba­bil pănă mâine seară. LONDRA, 30 iulie. — Camera Comunelor a adoptat cu 350 vo­turi contra 310 propunerea de neîncredere contra ministerului Salisbury. Casele din Bucureşti, situate pe şoseaua Bonaparte No. 5, lângă bariera calei Victoria, pe linia tramvaiului, compuse din 16 camere, 12 de stăpâni şi 4 de slugi cu tot locul lor şi îm­preună cu locul de alături, unde se ţine târgul de ţuică, şoseaua Bonaparte No. 7, se vând în condiţiuni excepţional de favorabile, întinderea suprafeței totale a ambelor locuri,­e de metri patrați 4,278. Cu puţ cu pompă, apă din vina de la Herestráu. Nemerite pentru instalații­ SAMBATA 1 AUGUST 1892 nea unui stabiliment de indu­strie. Doritorii să se adreseze la administrația ziarului nostru. INFORHIAŢIUNI Rugăm pe toţi cetăţenii, car au fost buzunariţi, şi cari vor fi buzunăriţi în numele prince­­sei Maria de Edimbourg, să bi­­ne­voiască a veni la redacţiu­­nea noastră, pentru a ne face cunoscut numele agentului po­liţienesc care ’l a buzunărit,­­ suma de care au fost buzună­­ruţi. Cetăţenii pot fi siguri de cea mai mare discreţiune Ştefan Iulian Corpul neîntrecutului artist Ştefan Iu­lian s’a aşezat pe un catafalc în odaia în care a murit şi va rămâne aici pănă mâine, Sâmbătă la ora 1 p. m. când se va face înmormântarea. De aici corpul va fi dus la biserica Brezoianu, unde se va oficia serviciul divin. Apoi cortegiu funebru se va pune în mişcare şi va trece prin stradele Câmpineanu, Ştirbei­u-Vodă Calvină, Calea Victoriei, Bulevardul Aca­demiei, Colţea, Lipscani, Smârdan, Calea Rahovei pănă la cimitirul Şerban-Vodă (Belu). Se vor ţine discursuri la casa deceda­tului, la Ateneu, Teatru, Universitate şi la cimitir. * * * O penibilă impresie a produs asupra publicului, care a fost aseară la Teatru Dacia, faptul că Ştefan Iulian (fiul), chiar în seara morţii neuitatului său părinte, a apărut pe scenă, jucând rolul caraghiosu-Quiquibio din Boccacio. * * * D. Nicu Filipescu, locoţiitor de primar al Capitalei, cum a aflat de moartea lui Ştefan Iulian, imediat a oferit familiei un loc gratuit la cimitir, scăderea taxei clasa I şi 300 lei pentru înlesnirea înmormân­­tărei. Comitetul Teatrului Naţional a votat 400 lei cheltueli de înmormântare şi ră­mâne ca astăzi ministerul instrucţiei să acorde restul cheltuelilor necesare pentru ca înmormântarea să fie cât se poate de splendidă. * * * La înmormîntare vor asista delegaţi ai tuturor societăţilor din Capitală , aceasta ca omagiu adus memoriei artistului atât de mult adorat şi sărbătorit de publicul Capitalei. Mai mulţi cetăţeni din culoarea de Al­bastru au luat aseară laudabila decisiune de a depune pe sicriul lui Iulian în nu­mele cetăţenilor din această culoare o co­roană splendidă de stejar. Acest exemplu nobil va fi de sigur ur­mat şi de cetăţenii din celelalte culori ale Capitalei. * * * * Studenţii noştri universitari vor asista în corpore la inmormîntare şi la cas de nevoe mai mulţi dintr’înşii s’au angajat de a se constitui în poliţie de onoare, cu ocasiunea trecerea convoiului funebru prin stradele Capitalei. Aceste mari pregătiî pentru ca înmor­­mîntarea să fie cât se poate mai impo­­santă, dovedesc popularitatea şi dragostea de care s’a bucurat genialul artist Şte­fan Iulian. Atragem atenţiunea D-lui Duca, Director general al C. F. R. asupra neglijenţei cu care îşî îndeplineşte serviciul său D. Dumitrescu şi tele­grafistul său, ambii funcţionari în staţia de la Putna-Seacă, ne­predând câte 2 — 3 zile telegramele, scrisorile şi ziarele ce vin proprietarilor şi a­ rendaşilor din partea locului, de­şi aceştia trimit de două ori pe zi oa­menii lor în acest scop. Galaţii află că D. Robescu, pn­malul Galaţilor şi-a trimes din nou demisia D-lui ministru de interne L. Catargiu. Această demisie este motivată prin neînţelegerile acute ce există între primar şi prefectul judeţului D. E­­mandi. La 14 iulie a. c., a încetat din viaţă învăţătorul din comuna Tri­­feşti, judeţul Putna, Pantelimon Faur în etate de 29 ani. La înmormân­tare s-au ţinut discursuri de către Domnii D. Curelescu student şi G. Ionin. Ambii au arătat credinţele lui po­litice şi sociale, dragostea şi devota­mentul ce densul a pus timp de 11 ani în instruirea copiilor săteni, pre­cum şi golul şi lipsa desăvârşită de sprijin în care lasă pe mama sa in vârstă de 65 ani. Nâdâjdrim că D. Ministru al in­­trucţiei publi­c va face ceva pentru ameliorarea zilelor rămase acestei mame a învâţătorului Pantelimon Faur. Facem cunoscut că nu vom da nici un curs denunţărilor anonime ce primim. Redacţiunea trebue să cu­noască neapărat numele şi a­­dresa denunţătorului, pe care nu -l divulgă fără autorizaţiu­­nea acestuia. Mâine, Sâmbătă, se va juca în be­neficiul D-ne­i Fărcăşanu open ta­bulă Princesa de Irebizunda. Această ope­retă, de un humor neîntrecut, se va juca pentru prima oară în Capitală. M­orţî se va juca Mam’zelle Ndouche in beneficiul D-lui N. Popescu (be­ţivul brigadier Loriot) şi Tanăsescu (maiorul). Suntem siguri că publicul nu va lipsi de la aceste reprezentaţii. Ediţia de lux a numărului de la lO’Main a apărut. Numărul de exemplare tipă­rit din această ediţie în culori e foarte restrîns. Cei ce doresc să-l aibă ca un document de moravuri re­gale, sunt rugaţi a ne înainta suma de UN LEU în mărci poş­tale, în schimbul căreia i­ se va expedia un număr. Trimeterea exemplarelor se va face în ordinea primirei ce­rerilor făcute, aşa în­cât cei cari vor prea întârzia, nu vor putea fi serviţi. Pe timpul vere, ziarul Adeve­­rul primeşte abonamente cu nu­­mărul pentru ori­ce localitate, atât în ţară cât şi în streinătate. In ţară un număr costă 10 bani, în streinătate 15 bani. Cererile şi banii trebue să se adreseze STRADA ACADEMIEI No. 16 (casa Carapati). Doctor şi profesor Serereaim 8, Strada Batişte Consultaţii de la orele 4—6 p. m. LICĂRIRI (DIN TRECUT) II Când amintirile ’n trecut Incearcă să mă cheme, Pe drumul vechiu şi cunoscut Maî trec din vreme ’n vreme. î Fmineacu. Când din întreaga comoară, nu ţi-a maî rămas de cât un gând, — amintirea tre­cutelor zile, când ţi-î greu traiul şi pus­tiul inimeî, revine el, acelaş mereu gând, de-ţi mângâe, cu degetile-î catifelate ra­­nele sufletului, ca să-ţî îndulcească viaţa fără noroc. Mi-era dragă, ş’atâta, că nu mă maî sa­tur nicî azî, privindu-î chipul când ’mi răsare în minte; şi-n minte îmi-i tot-d’a­­una ea. Dar... şi ’ntr’o viaţă îndrumată de maî nainte spre restrişte, câtă însănătate, şi ce plin de înţeles este acest dar!... Dar, era scris, streini să rămânem. Şi câtă amărăciune nu-i atunci, când priveşti cu un ochiu pe care-l sileşti să fie nepă­sător, acele buze, odată tremurând sub ale tale, acei obraji de zăpadă trandafirie, acei ochi mai ales, profunzi, dulci și vi­sători. „Je passerai mon temps le mieux pos­sible... travailiant... lisant... et surtout „ecrivant, car voilâ Ies seules armes qui „puissent. tuer le temps quand il menace „de nous tuer lui meine. O ! j’écrirai mon „triste passé,.... mon amour perdu. Peut­­,.etre, me demanderas-tu, quel plaisir pren­­„drai-je â me rappeler le souvenir de mes „peines, par un recit qui ne saurait man­­„quer de renouveller le sentiment ? „Pour Ies infortunes, la plus douce con­solation d’une grande douleur est d’avoir „la liberte de se plaindre et de paraître „affligés. Le coeur d’un malheureux est „idolatre de sa tristesse, autant qu’un „coeur heureux et satisfait, l’est de ses „plai sirs. „J’attends avec impacience le jour que „tu choisiras de nous revoir. „J’avais presque fini ta lettre, quand „Madelleine vient d’arriver; je l’ai inter­­„rompue... je t’ai vu... mon coeur... mon „pauvre coeur...“ Ş’asupra ăstor rîndurî, ș’asupra multor altora, privirea ’mî rătăcește dese­ orî, în­chegând din vremea timpurilor trecute, chipul eî adorat, cu toate amănuntele, cu toate amintirile dragî, legate de scrisul eî, şi de primirea scrisoreî sale. Oh! cum îţi simţi inima tremurând încă, la aducerea aminte de zilele ferici­­rei perdute, câte gânduri nu-ţî răscoleşte în minte acele ore de dulci strângeri de mână, de privire lungă, adâncită în ochi-ţî pierduţi într’aî eî, de atingerea uşoară a rocheî în timpul mersului, şi de apăsarea sfioasă a piciorului mic, sub masă în tim­pul prânzului. Te-afunzi din ce în ce, tot maî mult şi maî nepotolit in vremea de altă dată, şi-ţî duci traiul legat de atâtea amănunte ale dragostei pierdute, licărind ca picuri de argint, ca tremurat de stele, în întu­­nerecul vieţeî de acum. Când din întreaga comoară, nu ţi-a maî rămas de­cât un gând, — amintirea trecu­telor zile, când ţi-î greu traiul şi pustiul inimeî, revine el, acelaşî mereu gând, de-ţî mângâe cu degetele-î catifelate ranele su­fletului, ca să-ţî îndulcească viaţa fără noroc. De la Căscioare. Domneşti, 25 iulie. Diferite ştiri Temperatura: Observaţiunea Casei A. Vienu et C­uie, optician­, Calea Victoriei 88, pe ziua de 31 Iulie. Miezul nopţii.................+18,9 7 ore dimineaţa . . . +20,5 Amiaza.........................+28,5 înălţimea barometrică 759 Starea cerului: frumos. FOIŢA ZIARULUI „A­DE­VÉRUL“ FORTUNÉ DU BOISGOBEY VIII (66) Loja stngeratâ II găsiră fără multă bătae de cap şi, nu departe de uşă care avea acel număr nenorocit, văzură o femee groasă şezând pe un scăunaş, şi moţăind la sgomotul îndepărtat al c­hestrei care acompania intrarea în scenă a contului d’Oberthal, tiranul din Munster. Această femee respectabilă avea o faţă roşcovană şi cu coşuri, un nas asemenea şi nişte mâini de bucătăreasă, dar era îmbrăcată cu mătase ca o casieriţă de la un magazin mare şi măcar că picura de somn, păstra o ţinută măreaţă. Barba, sau mai bine gușa eî se spriji­nea de corsajul din cale afară mare, iar ochii săi holbați, închiși pe jumătate, se uitau la covor, așa că Novitei fu silit să se aplece ca s’o poată privi în față. —­ Avem noroc, zise el încet lui Dar­cy. Dau tocmai peste o veche prietenă. N’are să aibă secrete pentru mine. Ai să vezi. Tuși din greu, și ușiera se deșteptă tre­sărind. Căpitanul îi zise cu glasul său cel­uiaî dulce : — Bună­ ziua, doamnă majore. Ai dor­mit bine ? — Uite! D-voastră sunteți, domnule Novitei, strigă femeea cea groasă. Iertați­­mă. Nu v’am auzit când ați venit. Ce maî faceți ? — Foarte bine, dar D-ta, doamnă Ma­joré ? Și D. Majoré, ce mai face ? Dar domnișoara Ismérie ? Și soră-să, Pamela ? — D. Majoré se află ca un tun. înti­nerește pe fie­care zi de când avem Re­publica. Fetițile sunt bine. Numai eu nu prea sunt bine. — Mă sperii! ai o îmfățișare minu­nată. — Heî! heî! Ieri eram cum se cuvine ; dar astă-seară, nu fac două parale. Doam­ne ! e ușor de ’nțeles. După zăpăceala da astă noapte... — Ce zăpăceală, doamnă Majore ? — Ce fel, nu știi ? D’apoi de unde vii ? — Bun, acum știi, moartea doamnei d’Orcival. Erai și­­­­ta acolo. — Vezi bine că eram. Iată, vedeţi ne­norocita cea de lojă. Mi se urcă tot sîn­gele în cap numai când mă uit la numă­rul eî. Şi când mă gândesc că eu am deschis, şi că am văzut pe moartă... sărmana fe­mee... şi încă a maî trebuit să alerg în­dată la Palatul Justiţiei şi să respund ju­decătorului... Nu era maî bine să fi stat acasă şi să ’mi fi căutat de somn? Uite, domnule Novitei, administraţia O­­perei noastre e fără inimă, că mă sileşte să’mi fac serviciul într’o zi ca asta!... — Adecă asta e o curată barbarie. O mamă de familie ar trebui să fie maî cru­ţată. Ah! se ’nţelege că ar trebui să fie cru­ţată ! Ştiă că sunt ca ieşită din fire... Ian închipuiţi-vă ! emoţiunea... interogatorul... Şi încă nu’î numaî atât... sunt citată pen­tru poimâinî... Cer o învoire pentru mine şi pentru fete... Le făgăduisem de doă săptemînî să le duc la bal... Mi-au rîs în nas, şi iată­­mă... şi copiii ceia, cari voiau să stea pe lângă măsa, vor trebui să stea pe scenă pănă la miezul nopței... Ismérie trebue să fie printre patinatori, iar Pamela e ca figurantă între paji... Nu, zeii ! ca să se vadă ast­fel de lu­cruri nu era nevoie să se schimbe gu­vernul. — Ce vrei, doamnă Majore, adminis­trația va fi gândit că publicul ar pierde prea mult dacă încântătoarele D-tale fete nu ar apărea în Le Prophéte. Eu, de pildă, și cu prietenul mei am venit anume ca să le aplaudăm. — Sunteți prea bun, domnule Novitei. Se vede că ați fost militar. Dar cât despre prietenul D-voastră... mi se pare că nu mă înșel... e D. Darcy. — Gaston Darcy, el insușî, doamnă Ma­jore, zise cu veselie căpitanul. — Iartă-mă, domnule Darcy, că nu’mi maî aduceam aminte. E atâta timp de când n’am avut plăcerea de a vă vedea pe la foaerul danțuluî, pe D-voastră care altă dată erați unul dintre obicinuiți. Dacă nu vă supăr, ce v’ațî făcut de vr’un an încoace ? — Am fost, foarte... ocupat, bâlbâi Gaston. — Ah ! doamne ! strigă ușiera, iată că mi-aduc aminte acum... ce va să zică să fiți zăpăcit... uitasem că erați cu doamna d’Orcival... Ah! domnule, trebue să fiți tare supă­rat... și vă jur că dacă ași fi putut pre­vedea ceea ce s’a întâmplat... — Oh! sunt foarte sigur că biata fe­mee nu ar fi moartă, zise serios Novitei. Știu că ești curajoasă ca o eoaică. — Da,’ domnule, ca o leoaică. Mi-așî apăra fetele de un escadron de hulant. — Nu mă îndoesc câtuși de puțin, doamnă Majore. Şi’mi vine o idee. Prietenul meu Darcy nu poate face să învie doamna d’Orcival, dar speră că cel puţin moartea ei va fi resbunată, şi ar dori foarte mult să ştie dacă a fost prins vinovatul, sau vinovata, căci se pretinde că ar fi o femee. D-ta trebue să ştii mai bine, și poate ne-ai putea spune... — Nu aici, domnule Novitei. Actul are să se sfîrşească acuși, și am multă lume prin loji. De altmintrelea sunt la poruncile D-voastră, iar întru cât privește dacă știi maî bine, vă pot spune că sunt foarte bine informată, respund de asta. Nimeni n’a văzut adevărul în această afacere, nici comisarul, nicî judecătorul, nici cei-lalți. Jurnalele nu spun de cât prostii. Numai ea singură știă cum s’a pe­trecut grozăvia de asta-noapte. Numaî ea știă cine a dat lovitura. — Ce fel! strigă Gaston, ești sigură că acea pe care o învinovățește... — Când vă spun eu că nu ați văzut nimic cum tre­ce. Judecătorul n’a voit să mă creadă, dar va vedea el mai cu­­rînd sau mai tîrziu că aveam dreptate. A! uitam, judecătorul se numeşte ca şi D-voasta. Nu cum­va sunteţi rude ? (Va urma)

Next