Adevěrul, decembrie 1895 (Anul 8, nr. 2387-2412)
1895-12-02 / nr. 2387
SATIRA ZILEI Brutarul Harculeaeu. Zilele trenate s’» Înscris I« tribunalul dft lliav firms brutăriei sn latint« a D-l«î Mărculeacu, carp b’Utftrie a d*t faliment mai ’nainte de a fi copt o singură jimbla, l«ncu Nădjfie, de cînd cu primai transport al mărcilor din Germania, și’» luat numele de Mărculescu pentru a dovedi că face parte din tripla alianţă care de cînd cu „mărcile“ a devenit gianţa quadruplă. Astfel Mărculescu de cînd şi’a schimbat numele şi a schimbat şi ideile, căci într’un articol din Lumea Nouă pretinde că colegiul al III- lea este : La donna e mobile 1 Qual pium’al vento Auzi 31 ta ce să’l trăznească prin cap baragladinei. Se vede că miia de mărci nemţeşti şi cele 6 voturi căpătate la colegiul al III-lea de Ilfov i’au declarat igrasie la cap, căci alt fel nu ne putem închipui cura ţăranii s’au putut transforma în : Iade prin cer ! Deofliiatule te făcuși și Talian ! Vaz. ale căror interese se împacă mai bine pentru moment. De aceea la fiecare stimulare de guvern se face o nouă combinaţie, o nouă concentrare de grupuri şi din programele lor se aleg punctele comune pentru a alcătui programul noului guvern. Chiar în Anglia acest parlamentarism modern începe să ia locul sistemului clasic. Un parlamentarism da vsoiul acesta ar putea foarte bine funcţiona şi la noi. Aceasta, presupune însă existenţa legală a roai multor clase cu interese diferite, cu alte cuvinte presupune că aceste clase îşi pot trimete reprezentanţi în parlament. La noi însă această condiţie fundamentală lipseşte, la noi proprietarii de pămînt şi burghezii nu alcătuesc două clase deosebite, iar celel’alte clase legalmente nu există. Concluzia este că prea s’a grăbit ziarul conservator să condamne parlamentarismul. Experienţa alegerilor recente condamnă numai sistemul electord mizerabil al colegiilor și indică necesitatea Votului universal. Lot. ANimVlIL—No. 2887 NUMEROSIG BANI ABONAMENTELE Încep la i si i6 ale fiecarei luni y n fi te plătesc totd’auna înainte: \ ,T '' in București 1« Casa administrației In Judeţe fi Streinătii# prin mandate A VAaAg poştale V r\ ' Un an In Ţară 30 Lei; In Streinătate 50 Lei 1 1 es : 1 : • ■ S : \ streinătate M MANUSCRIPTELE NU SE ÎNAPOIAZA ADMINISTRAŢIA PASAG. BĂNCEI NAŢIONALE CASELE BARAGEORGEVICI EDIŢIA A TREIA M «» £m*ax$M fiaiMiwanBi «Bm msm sntervtm in mmac Director politic: ALEX. V. BELDIMANU V. lantwUA SAMBATA 2 DECEMBRIE 1895, NUMERUL 10 BANI ANUNCIURILE în Bucureşti şi Judeţe se primesc numai la Administraţie în Streinătate, direct la administraţie şi U$ toate oficiele de publicitate Anunciuri la pag. IV . . . 0,30 b. liniă * sa HL . I . 3,— lei a REDACŢIA IM r u Un smmer "rechin SO Skai PASAG. BlNCEl NAŢIONALE CASELE KA&AGEORGEVldt AFACEREA FILOSTRAT Regimul censitar Partizanii sufragiului restrîns au mai primit cîteva palme. De altfel dînşii primesc la toate alegerile lovituri peste amîndoi obrajii, ceea ce nu -i împiedică să susţie de treizeci de ani şi mai bine că sufragiul universal ar fi o nenorocire în această ţară şi că singura scăpare a şubredului nostru regim constituţional este regimul electoral bazat pe cens şi pe colegiile îngrădite. Cu toate acestea pe zi ce trece regresul regimului actual se face în mod vădit căci, de unde pînă acuma opoziţiunile nu puteau pătrunde în parlament de cît în proporţie de 10 la sută, la alegerile din urmă de abia au reuşit în Senat 1 la sută iar în Cameră 2 la sută. Mişcarea servilistă a colegiilor restrînse nu s’a putut mai bine observa de cît la colegiul universitar. La Universitatea din Bucureşti s’a petrecut un fenomen caracteristic. D. Maiorescu a fost ales senator în Martie 1895 cu 37 de voturi contra 18 date candidatului liberal, iar de data aceasta D Maiorescu a întrunit 28 de voturi și candidatul guvernamental 24. întrebarea cea dintriu care se impune este : pentru ce, în timp de șease luni D. Maiorescu a pierdut 9 voturi şi pentru ce candidatul liberal a cîştigat 6 ? Asemenea fenomen cînd îl constatăm într’un colegiu plin cu oameni dependinţi de guvern, de funcţionari, de candidaţi la funcţiuni, este înţeles oarecum, dar un colegiu compus numai din oameni independenţi, din profesorii cel mai înalţi, din bărbaţi cu cultură şi cu cunoaşterea lucrurilor publice, ar fi trebuit să rămîe mai statornic. Cu toate aceste n’a rămas, şi aceasta vrea să zică cum că colegiu restrîns şi indpendent nu poate fi de vreme ce colegiul ideal între colegiile cele mici a dat dovezi atît de elocvente despre neputinţa sa. Colegiile restrînse contribue încă şi la demoralizarea publicului, fiindcă defecţiunile individuale sînt imediat simţite şi pot schimba rezultatul final. Intr’un colegii mare, de zece mii de oameni supărările cîtorva şi dezerţiunile cîtor-va pot, cel mult, micşora majoritatea, dar într’un colegiu restrîns ele transformă, inevitabil, majoritatea în minoritate. Apoi argumentul lipsei de independenţă a sufragiului obştesc trebue cu desăvîrşire înlăturat atuncea cînd regimul cenzitar a dovedit suverana sa corupţiune. Noi nu putem şti şi nici n’avem nevoe să ştim care va fi gradul de independenţa al sufragiului obştesc, dar ştim că colegiile actuale au compromis regimul reprezentativ, că ele nu pot garanta reprezentarea minorităţilor că, ceea ce este şi mai trist, ele nu pot scăpa influenţei guvernamentale. Sistemul nostru rămîne de probat. In tot cazul noi avem pentru noi exemplul ţârilor străine şi mai avem încă altceva, avem corectivul reprezentărei minorităţilor care exclude desâvîrşit posibilitatea ridicolelor unanimităţii şi a desfiinţarea în masă a partidelor. Nu mai pomenim de toate celeilalte avantagii, de suprimarea coteriilor de prin judeţe, de sărîmarea omnipotenţei celor din colegiul I şi de formarea maielor curente de idei. Acestea ar fi atîtea rezultate moralizătoare şi capabile să redeştepte entusiazmul în cel prea des învinşi într’o luptă inegală şi nedreaptă. Noi democraţii, cînd sîntem învinşi avem cel puţin o consolaţie care ne susţine, avem încrederea în votul universal, avem speranţa că reforma noastră va reda în viitor un aspect mai civilizat vieţei noastre publice. Dar conservatorilor ce le rămîne în urma fiecăreî bătălii perdute? Le rămîne, cel mult, dreptul de a striga că alegerile au fost violentate, ceea ce au o slabă mîngîere, mai ales atunci cînd conştiinţa lor nu e liniştită, şi cînd au convingerea adîncă cum că regimul nostru electoral este un instrument servil în mîna celor de la putere. Aveţi curagiul Domnilor din toate partidele, şi vă înregimentaţi sub steagul reformei electorale. Cu actualele colegii nu mai o viaţă publică cu putinţă şi politică serioasă nu se mai poate face. A murit regimul cenzitar și morții nu mai învie. Const. C. Bacalbaşa. FIASCO ? L’Indépendance roumaine găseşte cu cale să scoată din alegerile recente morala reacţionară că forma constituţională s’a dovedit imposibilă la noi şi că magiul costisitor al parlamentarismului e de prisos. Dacă am fi sinceri, ar trebui să recunoaştem pe faţă coroanei dreptul de a dispune de soarta acestei ţări, crede ziarul conservator. Să distingem. Dacă prin parlamentarism înţelegem neapărat aşa numitul „joc constituţional“ al ceor două mari partide de guvernămînt, atunci are dreptate L’Indépendance. De cît în caz dl acesta empirismul ziarului francez, care a aşteptat pentru a şi forma părerea de mai sus rezultatul experienţei ultimelor alegeri, e absolut de prisos. A priori se putea spune că la noi parlamentarismul e o comedie de prost gust. Forma parlamentară a luat naştere în Anglia, unde două mari clase, proprietatea fonciară şi burghezia industrialo-comerciala îşi disputau conducerea ţărei şi sub forma de două mari partide: tories şi whigs căutau să dea politicei generale a Angliei direcţia care convenea intereselor lor respective, interese absolut antagonice. Vedem deci că forma asta parlamentară nu e un sistem artificial, născocit cine ştie de ce cap politic, ci o formă care trebuia nece- Srimente să izvorască din desvoltarea istorică a Angliei. A lua acest sistem şi a-l transporta tale quale într’o ţară unde premisele economico istorice lipsesc, e o absurditate şi înseamnă a-i expune unui fiasco sigur. Dar oare parlamentarismul presupune neapărat existenţa adouă mari partide istorice? Exemplul multor state europene dovedeşte că nu. In Franţa, Germania, Austria, etc., nu există numai două, ci mult mai multe partide şi grupuri și majoritatea e alcătuită tot-d’auna din c Ate Va grupuri „Regal” Dinasticiimnul la noi se manifesta în moduri diferite, dar realmente grețoase. Unul dinte acestemoduri consistă în a da epitetul de eregal* tuturor productelor pe cari vrem sa le trecem drept bune, drept extra. Asa avem berea regală* cognace regală brinsă aregală*rine spunea că regele nostru nu face brînză ?), hotel « regal» cu strimţe regale, palat tregal- şi multe alte mai puţin a regale*. Să nu te mirăm dacă şi merele a domneşti* au ajuns azi mere a regale*. Pe cînd vater-dozete a regale* ? Şi cînd te gndeştî cită păcăleală cu lucrurile aregate* / Vrei bere acră şi cognac amar? Bea bere a regală* și cognac idem. Vrei hotel murdar şi palat urît ? Poftim la cele aregale*. Un singur lucru din cele aregale* e adevărat bun: domeniile «regale», un singur lucru din cele aregale* e adevărat mare: «zgîrcenia regală». Proletar Colegiile Ţărăneşti L’Indépendance Bon,maine, voeşte să ne-o ia înainte. Pentru foaia D-luî Lahovary alegerea D-lor Dobrescu-Quittă la Argeş şi a D luî Moisescu la Muscel de către colegiul al III-lea, este încă o dovadă contra votului universal, deoarece se poate vedea ce fel de oameni îşi aleg masele inculte. Noi pretindem că aceste alegeri dovedesc că din potrivă colegiile ţărăneşti sunt cele mai independente, cînd cineva se ocupă de ele. Pe cînd colegiile I şi al II-lea se arată vecinie guvernamentale, al III lea colegiu, din cînd în cînd, atunci cînd are pentru ce, se arată independent şi rezistent influenţei guvernamentale. Dobrescu-Qintanţă fireşte că nu’i un personagiu vrednic de a fi reprezentantul ţărănime! argeşene. Dacă însă în loc de ignobilul escroc s’ar fi ocupat de acest colegiu un om cinstit şi în adevăr devotat cauzei ţărăneşti, desigur că ar fi reuşit tot aşa de bine ca şi tristul erou din Muşăteşti. Şi apoi dacă avem de zis ceva contra Quitanţeî, ce se poate zice de pildă în potriva D-luî Moisescu ? Dacă acest domn va reprezenta cu cinste şi cu tragere de inimă ţărănimea, atunci alegerea sa nu ar fi o dovadă că ţăranii au ştiut ce fac cînd şî-au trimis un adevărat reprezentant al lor în parlament? Votul universal lărgind colegiile, va da puterea în mîinile mulţime care dacă va face să se strecoare cite un Quitanţă-Argeş în parlament, în schimb în general va trimite oameni cinstiţi şi care au ştiut să se ocupe de nevoile şi revendicările maselor populare. Prefer de o mie de ori erorile votului universal, decît starea actuală a colegiilor electorale care veşnic sunt guvernamentale şi care drept vorbind nu au alt interes decît acela de-a fi de partea stăpînireî. Sătenii şi masele proletaries au alt interes, acest interes este uşor ca ele să-l întrevadă şi atunci cînd se vor convinge că scăparea nu le poate veni decît tot de la mişcarea lor, se vor mişca şi vor şti să reziste tuturor ingerinţelor. Şi iată de ce suntem pentru votul universal, chiar dacă am fi convinsi că acum deocamdată, parlamentul nu ar fi compus decît din Dobreşti şi din Quitante! O. Hr. TIURI LoGdenprint Filastrut. A a făcut celebru, nu otitar pr în calităţile palp militare cit prin hoţia senzaţională, de la clubul militar. Suma şferaentă, de către locotenentul nostru se urcă, la cifra de 82.000 lei, ridicaţi în mai multe rate, dună cum dovedesc a,dele instrucţiunel. FV ostrei s'a. născut la anul 1860 în oraşul Botoşani, a trecut, cu. succes studiile şcoalei militare şi figura, ca. unul dintre cei mai buni ofiţeri în arma. artileriei. Dună, fuga lui din ţară a. cutreerat multe ţări, a mers in în America, a îmbrăţişat meseria (le chelner şi la urmă a fost atras de speranța tuturor acelora, care nadajdnesc să se îmbogățească dintro lovitură şi a, venit, la Mina.cn. Acum a fost prins. Astăzi se judecă procesul săli înaintea tribunalului militar, Vardalabum. Cine-i Escrocul ? D-l Filipescu, pe ctnd a fost primar, a dat bani din casa primăriei sub pretext de a ajuta ctteva ziare de peste munţi. In paranteză fie zis, este un foarte ciudat chip de-a face patriotism cu banii Comunei. Să trecem însă Înainte şi sa examinăm ce se inttmplă. Ziarele indicate de D-l Filipescu că au primit bani de la D-na, protestează și arată că nu a fi încasat absolut nimica. La aceasta fostul primar răspunde că nu poate da numele persoanei care a încasat bani“, dar că actuala comisiune interimară o cunoaște perfect, deoarece a iscălit de primire. Noi care nu sintem nici prieteni politici aî fostului primar şi nici nu avem nimica de Împărţit cu guvernul liberal, noi care ne interesăm, ca şi publicul cel mare, să ştim cum se mănîncă bani publici, noi r-gem formal, ambilor adversari să dea num«* escrocului, in acelaşi timp credem că parohii nu ar face răfi să se intereseze de această scrocherie şi să pună mina pe pungaş. Oricine ar fi el, oricăruia partid ar aparţine, trebue odată să se lumineze această afacere şi vinovatul să-şî iea resplata. Zilnic sute de nenorociţi care şi-au Înşelat, din mizerie, stăplniî cu ciţiva lei, s’nt osîndiţî la puşcărie şi acest Domn iea mii de lei, şi toată lumea se codeşte ca să-l dea de gît. E datoria parchetului să pună capăt acestui scandal public. Sfinx. NEMÎNGĂIAŢI Regret pentru Timpul, dar dintre toate ziarele conservatoare, dînsul poartă mai cu puţină bărbăţie şi demnitate, soarta grea care a lovit pe partidul conservator. Pe cînd Constituţionalul se ridică la un punct de vedere mai înalt în apreciarea alegerilor şi insistă asupra guvernamentalizmului corpului electoral în care vede o pricină de căpetenie a victoriei liberalilor; pe cind Lndépendance vede în alegerile de deunăzi un fenomen politic de mare însemnătate din care, nu-i vorbă, încearcă să scoată deducţii foarte reacţionare. Timpul se arată cu totul terre-â-terre, lipsit de orice preocupare mai adîncă şi cu desăvirşire incapabil de a-şi da seamă de filozofia situaţiei. Organul D-lui Alexandru Lahovari simte numai lovitura fără să-şi dea osteneala de a şti cauza înfrîngerei totale a partidului pe care îl apără. E o oarecare inconştienţă în faptul acesta, şi lucrul e cu atît mai de mirare cu cît nimic decît simţul conservărei, dacă nu un spirit cercetător, ar trebui să te îndemne a te orienta asupra pricinei răului, nu de altceva dar ca s’o poţi evita pe viitor. Nu numai atîta, dar chiar interesul de partid ar fi trebuit să facă pe Timpul să mai lase seriile de articole asupra Ingerinţelor. Nu ţipă, nu insultă decît cine simte durere. Şi în situaţia asta se găseşte organul D-lui Lahovari. Ei bine, astfel de mărturisiri involuntare că eşti rănit de moarte nu sînt tocmai un mijloc mntcehni pentru a inspira curaj şi încredere în zile mai bune, puţinilor fideli cari au mai rămas. Timpul arătîndu-se’ conţinu nemîngăiat ridicînd acuzări prea exagerate şi întrebuinţând un limbagră de o violenţă inutilă — are desavantajul grai’ de a apare inferior confraţilor sei în conservatism şi de a cam descuraja pe partizani. Puțină filozofie ar fi fost aci o tangentă nimerită pentru a scăpa de amintirea dureroasă a înfrîngerei. Vrajbă. comunicatul lui Jorj Blondul Boulanger socialist, aristocratul vieille souche pe care forţa convingerilor l’a dăruit socializmului, posesorul maeterlanuluî şi al ochilor de gîscă înecată, am numit pe D. George Diamandy, a binevoit să se coboare un moment din înălţimea sferelor senine în cari planează deasupra muritorilor de rînd şi să ne dea un comunicat scurt şi cuprinzător drept răspuns la «clămpăniturile» (genial pînă şi în expresii, Dom’le!) noastre. Oricît de măguliţi ne simţim de binevoitoarea atenţie a ilustrului cavaler totuşi invidia atît de firească la oameni mici nu ne lasă să nu relevăm că blondul omul al cunoscutului Domn Eduard Dioghenide a reuşit într’un articolaş de 19 rîndurî să spună o minciună și o prostie. Minciuna: mărcile din Germania n’au fost trimise pentru alegeri. Că nu s'au cheltuit pentru aleger’, asta o fi adevărat: in deturnări de fonduri de la scopul lor primitiv ştiam că e tare consiliul încă de cînd cu funesta brutărie. Că D. Jorj n’a luat nici un ban, se poate, dar mai ştim că a cerut şi i s’a refuzat. Prostia: «Adevărul» e filosemit. Cum se potriveşte această descoperire nouă-nouţă a Barbişonului cu acuzarea de antisemitism pe care ne-o aducea Lumea Nouă de dăună-zi, asta numai D-zeu, creatorul prostiei omeneşti, o poate şti. E drept însă că noi niciodată n’am cerut expulsarea tinerilor evrei din Iaşi, cari sunt vinovaţi de păcatul capital că nu cred în inteligenţa luî Jorj. Aceste zise nu-mî rămîne decît să-mî fac testamentul şi să aştept martorii curagiosuluî şi tranşantului cavaler. Soc ............. 0000.0000------------ Cu prefecţii?.... „înţelegeţi, negreşit, că urmează să facem cu toţii o adevărată luptă pentru ca administraţia să „iasă din făgaşul greşit ce a apucat de atîta vreme „şi care a ajuns pentru cei maî mici cari o reprezintă o stare de adevărată natură.“ Aşa scria D. Fiura în ultima sa circuculară electorală către prefecţi, pe cari ’i invita să dispue ca atît subprefecţii cît şi ceîlalţi agenţi administrativi să stea pînă după alegerea de la colegiul al 3-lea, pe la reşedinţele lor. „înţelegeţi negreşit.... să luptăm cu toţii, făgaşul greşit...“ Cine să înţeleagă, D-le Fleva ? cu cine vrei să dai lupta împotriva tristelor moravuri practicate de administraţie ? — Cu prefecţii? E cazul de a zice că ceri concursul lui Belzebut pentru a săvîrşi o faptă bună. Nu doară că prefecţii ar fi încîntaţi toţi de făgaşul greşit de care D. Fleva în optimismul său crede că ar putea fi înlăturat nimic decît prin bună voinţă. Sînt printre prefeci oameni drepţi, caractere demne, de pildă D. Vasile Gheorghian la Iaşi, D. Ernest Vîrnav la Roman şi încă unul sau doi cari s’au distins prin o deosebită corectitudine în alegerile prin cari am trecut. Dar nu-i oare tot D. Fleva acela care va fi silit de colegii D-sale să mazilească pe prefectul de Rîmnicu Sărat pentru că n’a isbutit să scoată pe toţi candidaţii guvernamentali? Dacă avem în administraţie moravuri atît de primitive şi ruşinoase cari fac iluzorii toate libertăţile şi toate frumuseţile constituţionale, vina nu-i a Administraţiei, ci a sistemului politic întreg. Acesta e putred şi numai reformarea sa în sensul revendicărilor democratice va putea avea efectul dorit pe care D. Fleva îl aşteaptă de la „zelul şi patriotismul“ prefecţilor. Ce-i drept după cum aceştia vor fi oameni mai culţi şi mai drepţi, în mîna lor stă de a face mici modificări, a a înlătura pe ici pe colo rele prea strigătoare, prea ruşinoase. Mai mult însă nu pot, şi cele mai de multe